Curentele traditionaliste in campul ideologic de miscari polemice (vs. orientari moderniste), in perioada antebelica

Curentele traditionaliste in campul ideologic de miscari polemice (vs. orientari moderniste), in perioada antebelica

Cele doua curente cu profil complex (politic, social, cultural - artistic si literar), samanatorismul si poporanismul, configurate si dezvolate in perioada antebelica (a sfarsitului de secol XIX si a primelor doua decenii ale secolului XX), isi instaleaza alternativ autoritatea in constiinta epocii, intr-un camp ideologic al confruntarilor, marcat de o vie miscare de idei, ofensiva si contraofensiva. In esenta, aceasta structura polemica ideologica se orienteaza in doua directii:

- o linie polemica vizeaza insasi relatia dintre cele doua curente cu o orientare traditionalista comuna, fondul ofensivei reciproce fiind unele diferente de viziune;  

- cealalta linie polemica profileaza controverse intre cele doua curente traditionaliste si miscari moderniste configurate simultan, in replica..

Inca din 1905-1906, cand noul curent (samanatorismul) ajunsese sa domine viata socio-culturala, artistica si literara, incep sa se contureze miscari ideologice antitraditionaliste, manifestate scriptural, prin lucrari ample publicate, si prin studii, articole, eseuri critice in cadre jurnalistice, in reviste cu orientare modernista ca Vieata noua infiintata in 1905 de Ovid Densusianu , Epoca lui Eugen Lovinescu s.a.

Ofensiva antitraditionalista sustinuta de un grup de carturari (scriitori, critici, istorici ai culturii si civilizatiei) cu pozitii ideologice moderniste condamna, in esenta, exclusivismul si reductionismul nationalist-ruralist promovate de curentele ideologice traditionaliste, cu predilectie samanatorismul (poporanismul fiind mult mai moderat ca orientare ideologica).

Fundamentul modernist al gandirii lui Eugen Lovinescu (critic si istoric literar, dar si istoric si teoretician al culturii si civilizatiei) s-a impus, inca din primul deceniu al secolului XX, ca factor de rezistenta si de atitudine polemica impotriva orientarilor __________ ______ ____ __________ ______ ____ __________

Inainte de a infiinta revista Vieata noua, Densusianu - invitat de Ilarie Chendi la Samanatorul o data cu Nicolae Iorga - publica mai multe articole, dupa care se retrage, pentru a intemeia propria publicatie hotarat sa inceapa o polemica de idei, de pe o pozitie antisamanatorista.

traditionaliste. Critica orientarilor traditionalist-ruraliste debuteaza la Eugen Lovinescu intr-un mod discret, fata de ofensiva postbelica, din deceniul trei al secolului XX, cand marele critic si istoric al culturii si civilizatiei si grupul reprezentativ de modernisti de la revista si cenaclul Sburatorul s-au constituit intr-un avanpost al progresului contra tuturor orientarilor traditionaliste: samnatorism, poporanism si gandirism ortodoxist.

In articolele publicate in periodicul condus de el, Epoca, si in cea dintai carte a sa, Pasi pe nisip (I, II - 1906), Eugen Lovinescu incepe prin a intelege si a afirma legitimitatea curentelor ideologice traditionalist-ruraliste in contextul istoric romanesc, apreciind corect complexitatea curentului ideologic samanatorist care s-a impus "nu numai ca un fenomen estetic, ci si unul cultural si social", iar "Samanatorul reprezinta o afirmare energica si agresiva a fenomenului literar si cultural". Oponenta lui Lovinescu si a celorlalti ganditori care polemizeaza cu aceste ideologii traditionaliste vizeaza caracterul excesiv national-ruralist (mai ales al samanatorismului), orientarea restrictiva spre sat ca matrice unica a spiritualitatii romanesti.Circumscrise centrului de maxim interes al determinarii specificului national, accentele polemice din studiile lui Eugen Lovinescu, ale lui Ovid Densusianu, o alta personalitate ilustra a culturii romanesti, indreptate impotriva filotaranismului anticitadin, asociaza pledoaria pentru extensia spre urbanitatea romaneasca, ca rezervor al spiritualitatii nationale, complementar ruralitatii: "De ce numai ce e la tara ar fi adevarat romanesc? Dar n-avem si viata noastra oraseneasca, nu gasim si in ea ceva caracteristic, ceva care sa aiba dreptul sa fie trecut in arta?"(O.Densusinau, Rataciri literare, in Vieata noua, an I, nr 1, 1905, p. 6) Si urbanitatea cu structurile ei de cultura si civilizatie are reprezentativitate identitara, este purtatoare a valorilor spirituale nationale; discriminarea operata de curentele traditionaliste este considerata sub toate aspectele inoperanta.

In viziunea exponentilor acestei ofensive antitraditionaliste de pe pozitii moderniste, ideea de progres al civilizatiei romane moderne nu poate fi rezolvata in cadrele restranse ale ruralitatii. Dimpotriva idealul de progres afirmat de Ovid Densusianu este civilizatia urbana, cu peisajul industrial necesar si cu tot ceea ce aduce innoitor si transformator aceasta prefacere spre care trebuie sa nazuiasca Romania moderna.   

In perimetrul cultural- artistic si particular literar, replica lovinesciana in debutul polemic antitraditionalist atesta o gandire nuantata si plina de suplete (care caracterizeaza de altfel intregul parcurs teoretic al reputatului critic si istoric literar) cu referire la fenomenul literar al epocii marcat de ideologiile traditionaliste-filotaraniste. Era firesc - in aprecierea lui E.Lovinescu - ca intr-o tara "cu un caracter rustic atat de pronuntat cum e a noastra", scriitorii, in buna parte proveniti de la sate, sa dea expresie acestei realitati pe care o cunosteau atat de bine. "Iata de ce - explica Lovinescu - vom gasi in literatura noastra, mai mult taranism decat in literaturile straine".(Pasi pe nisip) Afirmand legitimitatea curentului ideologic in complexitatea lui ca produs al epocii, Lovinescu subliniaza faptul ca "literatura aceasta era in covarsitoarea ei majoritate, de orientare samanatorista. Este vorba de St.O Iosif, Octavian Goga, M.Sadoveanu, Ion Gorun, E.Garleanu, Sandu-Aldea, I.Agarbiceanu, V.Pop" (Pasi pe nisip).Lovinescu evalueaza aceasta perioada literara ca fiind intr-un proces de geneza, cu "nisipurile" inca nefixate.  

Critica lui devine ofensiva la adresa exclusivismului ruralist aplicat in literatura, apreciind ca "toate straturile natiunii au dreptul de a fi reprezentate in literatura neamului. Scriitorii trebuie sa le exploreze pe toate, fiecare dupa inclinarile sale sufletesti si dupa stratul apropiat in care traieste sau pe care il cunoaste. Preferinta nu se poate impune".(ibidem) Accentele critice se indreapta si mai pronuntat dinspre aspectele de continut, de univers tematic, spre formele de expresie, Lovinescu respingand "romantismul taranesc" ca modalitate a reprezentarii lumii rurale in literatura (in Romantismul lor, in Epoca, anul XII, nr.4, 5 ianuarie, 1906. Reprodus in Pasi pe nisip, vol.II, 1906, p. 165-166). Combate sentimentalismul romantios, infuzat in doze felurite in literatura scriitorilor samanatoristi (Vasile Pop, de pilda); se manifesta impotriva unei atitudini generale a acestei literaturi: duiosia, capacitatea de a emotiona usor, pe care samanatoristii in frunte cu Iorga o elogiau in toate articolele ca o virtute primordiala Este respinsa viziunea idilica, idealizata asupra ruralului: "Aceasta scoala ne da tarani falsi ( . ) Ea e o scoala cu desavarsire gresita, ce a stapanit odata literatura italiana si franceza cu acele pastorale si taranisme cu panglice, potrivite cerintelor saloanelor si gustului public din vremile acele" (Pasi pe nisip, II, p. 165). O caracteristica combatuta la nivelul epicii ruraliste romanesti din aceasta perioada a "pasilor pe nisip" este simplificarea structurii sufletesti a personajelor, linearitatea lor caracterologica, Lovinescu contrapunand ideea unei proze moderne care atesta complexitatea psihologica a structurii personajelor. Lovinescu face insa una din greselile des intalnite si in alte referinte critice si polemice din epoca (eroare perpetuata si mai tarziu), tratand frecvent poporanismul nediferentiat de samanatorism si considerindu-l astfel, in mod fals, ca un curent exclusivist traditionalist.

Inscris pe linia unei viziuni comune antitraditionaliste, moderniste, liderul de opinie al gruparii de la revista Vieata noua, Ovid Densusianu polemizeaza - ca si Eugen Lovinescu - cu gruparile ideologice ruraliste, respingand literatura pe motive taranesti, cu reprosul facut scriitorilor pentru "imitatia" folclorica. Ovid Densusianu care a fost si un ilustru etnolog (cu studii remarcabile de etnologie si folcloristica) nu ataca nicidecum cultura populara (rurala), sustinand - dimpotriva - sursa de inspiratie a fondului cultural popular pentru literatura nationala. Nu este impotriva unei ideologii de afirmare a identitatii culturale si nici impotriva culturii orale-traditionale, ci ataca numai orientarea excesiva si artificiala spre ruralitate, indemnandu-i pe scriitori (de pilda, in articolul Rataciri literare) sa abandoneze adeziunea falsa filotaraneasca: "Lasati sumanul, tineri scriitori, cand nu va sta bine; cautati degeaba sa pareti mai romani in el, sunteti grotesti. Nu e literatura aceasta, nu e literatura sa ne faca cinste pentru ca exageram lucruri bune in fond E bine, fara indoiala, ca scriitorul sa se indrepte spre popor, sa cunoasca si sa simta ca e izvorul din sufletul lui, ce ne spune o doina, un basm, o legenda. Dar aceasta numai ca un mijloc de imbogatire a motivelor artistice, de variere a expresiilor". Infrunta astfel traditionalismul osificat, si reactioneaza iritat la reflectari literare elogioase si idealizante ale lumii satului, la transpozitii lirice si epice ale dramei dezradacinarii taranului patruns in medii urbane, prezente la mai toti marii scriitori ai vremii: Goga, Iosif, Sadoveanu, Garleanu, Bassarabescu, Agarbiceanu, Bratescu-Voinesti. Insa atitudinea polemica il determina uneori pe Densusianu sa aiba accente critice mai violente nedreptatind valori literare reale; are, de pilda, reactii agresive la aparitia in 1905 a volumului de Poezii al lui Goga, face aprecieri estetice mult prea severe la adresa unor scriitori prestigiosi ca Sadoveanu, Goga, Iosif numai din cauza aderentei lor la ideologia samanatorista, ulterior poporanista. Dar, spirit mereu deschis innoirilor culturale si artistice, Densusianu militeaza pentru depasirea fazei strict ruralizante in literatura si pledeaza pentru o literatura emancipata, deschisa spre orientarile literar-europene, caci "o literatura nu se poate izola".Nazuia spre un "romanism luminat" care sa absoarba in structurile sale ceea ce e posibil de adoptat, firesc, fara silnicie, din valorile altor popoare. "Viata noastra - scrie Densusianu, op. cit.. - trebuie deschisa curentelor mari care au prefacut lumea in alte parti". Cu deosebire exponentii ideologiei moderne promovate la revista Vieata noua condusa de Densusianu, contrapun directia literara modernist-simbolista; literaturii taranesti sustinute si elogiate de gruparile si revistele traditionaliste,. care se considera ca stavilesc procesul necesar al innoirii literelor romanesti. Densusianu si afiliatii sai promoveaza o noua sensibilitate literara, o modalitate poetica (simbolista) novatoare prin substanta, motive si mijloace expresive. Publicatia sa, Vieata noua infiintata in acest cadru de confruntare ideologica si in acest scop, polarizeaza un mare numar de sustinatori ai orientarii moderniste (Pompiliu Eliade, P.V. Hanes, E.Polidor, I. Adrian), si in primul rand poetii simbolisti: Minulescu, M.Cruceanu, Emil Isac, G. Duma, s.a. Insusi Ovid Densusianu scrie - sub pseudonimul Ervin - poezie simbolista, dar nefiind propriu-zis un creator (scriitor) - dupa cum se autoevalua cu un real orgoliu -, creatia sa lirica este de valoare artistica minora.

In aceasta miscare de idei produsa in constiinta perioadei antebelice, interventiile antitraditionaliste ale grupului modernist-simbolist in frunte cu Ovid Densusianu primesc replica vie cu deosebire a curentului samanatorist, aflat in voga, o contraofensiva cu tonalitati violente concretizate publicistic in periodicele de profil, in articole aparute sub semnaturile lui N.Iorga, Al.Vlahuta, O.Goga si St. O Iosif, Ilarie Chendi s.a. sau in scrieri independente ale acestora. Continutul acestor replici cu evidente agresivitati de atitudine si de limbaj vizeaza "decadentismul simbolist" interpretat ca modalitate de viciere a culturii (in special, a literaturii) si de instrainare de matca etnica (nationala).

Luarile de atitudine antitraditionaliste, de pe pozitii ideologice moderniste nu imbraca numai forma scripturala, ci si atacul oral-retoric materializat intr-un episod polemic care a declansat reactii aprinse; este vorba de discursul academic de receptie tinut in 1909 de scriitorul Duiliu Zamfirescu, in Aula Academiei, intitulat "Poporanismul in literatura". Anuntat fara echivoc drept o replica analitica a fenomenului denumit "un curent neintemeiat", discursul evidentiaza faptul ca dupa 1890 literatura e invadata - in opinia lui Zamfirescu - de o proza artificioasa, care falsifica imaginea ruralului romanesc, cu "dulcegariile taranilor amorezati si blegi", considerand ca aceasta directie trebuie abandonata, ca "sa facem oameni vii in literatura". De fapt, Duiliu Zamfirescu, ca mai tarziu Eugen Lovinescu, in lucrarile sale fundamentale din perioada postbelica, nu neaga dreptul ruralului la expresie estetica, la transfigurare literara, ci modalitatea de realizare artistica, pledand pentru autenticitate (impotriva artificialitatii infatisarii lumii taranesti) si pentru caracterul complex al personajelor, in expresia literara epica. Totodata demonstra, nu fara dreptate, necesitatea pregatirii climatului favorabil aparitiei unei literaturi moderne in idei si expresie.

Intr-o privire de ansamblu, in ciuda tuturor reactiilor antitraditionaliste intr-un camp ideologic al polemicilor, cele doua curente samanatorismul si poporanismul au constituit cele mai importante fenomene si directii ideologice ale acestei perioade antebelice, de sfarsit de secol XIX si inceput de secol XX. Este epoca autoritatii curentelor traditionaliste, marcata acentuat printr-o orientare ideologica de sustinere a identitatii, a specifictatii nationale. Peisajul literar este dominat de influenta acestor complexe miscari ideologice.