Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
Pentru a judeca si pretui meritul unui autor, trebuie a cunoaste bine timpul in care el a scris, gradul de cultura al limbii in care el a fost indemnat a scrie si dificultatile de tot soiul prin care geniul sau si-a facut drum ca sa iasa la lumina (V. Alecsandri)
Provinciile Romane ajunsesera la inceputul secolului al XIX-lea obiect de disputa intre imperiile europene datorita pozitiei lor strategice in sud-estul Europei. In anii 1807-1812 Franta lui Napoleon I isi manifestase dorinta de a controla, in concurenta cu Anglia, gurile Dunarile si litoralul Marii Negre si de a diminua influenta militara, politica si economica a imperiilor austriac si tarist in provinciile vechii Dacii. Tarina Rusiei, Ecaterina a II-a, actionase pentru constituirea unei noi Dacii condusa de generalul ei favorit Potemkin si de fiul ei, Constantin, botezat astfel pentru a aminti de vechiul imperiu Bizantin. Din fericire pentru majoritatea romanilor ambitiile Tarinei Rusiei s-au oprit la Nistru, dupa ce cucerise Crimeea Hanului tatar, dizlocand pentru totdeauna din aceste pamanturi pe vecinii pradalnici ai Moldovei de peste patru secole.
Intr-o jumatate de secol (1800-1850) rovinciile istorice romanesti traverseaza regimuri politice diverse: de la monarhia medieval-fanariota (pana la revolutia lui Tudor Vladimirescudin 1821) si cea regulamentara aflata sub protectorat tarist (1828-1848), la efemera Republica din anul 1848 si monarhiile constitutionale ale lui Al. I. Cuza si Carol I.
Sufletul autohton, umilit de indelungatele dominatii straine, avea constiinta unui destin potrivnic, asemanandu-se unei "inlacrimate insule de latinitate intr-un ocean slav". Miraculos, dupa 1840, in ciuda faptului ca Bucovina fusese inglobata in Imperiul austriac inca din 1775 iar Basarabia in Imperiul Rus din 1812, romanii isi aduna energiile pentru a gasi prin cultura calea spre lumina si adevar, despartindu-se definitiv de feudalism. In ciuda deselor invazii militare straine si a teritoriilor istorice ciopartite de vecinii imperiali, romanii din Transilvania, Bucovina, Banat, Moldova, Basarabia, Muntenia, Oltenia, Dobrogea precum si cei risipiti in Peninsula Balcanica (aromani, macedoromani si istroromani) ajung sa gandeasca si sa actioneze solidar in plan spiritual. Agentii cei mai activi ai noii oranduiri capitaliste sunt reprezentantii micii boierimii si carturarii patrioti ai Bisericii Romane, ortodoxa si greco-catolica, sustinuti in eforturile lor de negustorimea doritoare de privilegii politice. Valorile si principiile elitei intelectuale autohtone sunt de acum pentru mai bine de un secol si jumatate inspirate din: traditia crestin-ortodoxa, limba de origine romanica, istoria nationala, eroica si martirica, folclorul naiv si sentimental, natura pitoreasca, viata patriarhala de la tara etc. Devenite obiective morale ce anima grupul de cauzasi din cele doua provincii extracarpatice in perioada Revolutiei de la 1848, ele vor directiona intreaga actiune reformatoare, pro-occidentala a elitei romanesti: "Intr-o epoca plina de toate deceptiile, in care spiritele atat de mult lucreaza si inimile atat de viu simtesc nevoile unei credinte, ce hrana putem sa avem mai indestulatoare pentru nerabdarile si indoielile noastre decat cultul tarii noastre?" .
Eliminarea domniilor fanariote a constat initial in disparitia catorva greci fanarioti din structurile de varf ale puterii, inlocuiti repede de "ciocoii" autohtoni, "cu calimari mari la brau", mai lipsiti de scrupule si mai haini decat strainii, grabiti a-si valorifica rolul din administratie numai in folos personal. De aceea, imaginea saraciei atotstapanitoare in Provinciile Romane impresiona neplacut pe strainii vizitatori, asemanandu-se unui "diamant prost montat". Pentru occidentali continutul semantic al termenului "moldo-valah" era neclar, adesea echivalent cu un post in ierarhia otomana, iar denumirea Provinciilor Romanesti era prilej de confruntare diplomatica (Rusia Tarista impunea etnonimul Valahia pentru Tara Romaneasca pentru a demonstra existenta unor diferente etnice intre locuitorii teritoriilor romanesti de la rasaritul Carpatilor si cei de la sudul acestora). La aceasta nefericita confuzie lingvistica isi aduceau contributia si reprezentantii aristocratiei locale, cosmopolite si instrainate, pentru care "roman" era sinonim cu "taran". Boierul se considera jignit atunci cand i se atribuia nationalitatea de roman, reclamand ca: "roman e taranul, eu sunt boier moldovean".
Unul dintre strainii, prieten al romanilor revolutionari de la 1848, nota: "Cum sa ii zic Romaniei? Natiunea jertfita. Cel putin Ungaria si Polonia si-au avut gloria suferintei lor, numele lor au rasunat peste tot pamantul. Popoarele de la Dunarea de jos abia au desteptat putin interesul Europei. Opt milioane de oameni, care vorbeau aceeasi limba, de aceeasi rasa, una din natiunile mari ale lumii, treceau nebagate in seama! De ce? Aceasta e nenorocirea lor; batuti de o mare furtunoasa de o suta de popoare diferite, schimband mereu stapanii, oboseau luarea aminte, tulburau privirile cu mobilitatea lor aparenta. Din ameteala aceasta te uiti la istoria lor ca si calatorul, care stand jos pe marginea Dunarii si uitandu-se la mersul ei furtunos, ar vrea sa-si atinteasca ochii, sa prinza, sa numere valul care se urca peste val; pe urma, obosit, descurajat si-ar intoarce ochii plangandu-se de munca-i zadarnica. Valul se schimba necontenit, fundul nu se schimba. Romania lui Traian a ramas pana acum credincioasa siesi, neclintita in geniul ei primitiv. Poporul acesta primitiv, nascut ca sa sufere, a fost inzestrat de fire cu doua lucruri care nu te lasa sa pieri: rabdarea si mladierea care te face sa te ridici ori de cate ori te indoiesti"[2].
Tristetea nascuta din intelegerea destinului nefericit in istorie al romanilor era combatuta de Jules Michelet cu increderea in viitorul lor stralucit. Istoricul francez, isi redactase cartea despre romani, cu speranta de a trezi interesul cancelariilor occidental-europene fata de efortul de emancipare al elitei lor revolutionare, afirmand ca: "Poporul acesta asa de crud tratat de oameni si-a dat naturii inima. Pe ea o iubeste pe toata fara sa aleaga. Ii e scump si drag tot ce traieste in jurul sau []. Simtibilitatea aceasta usoara, intinsa asupra intregii firi, cu care se naste Romanul, a dat limbii sale un farmec cu totul deosebit"[3].
Problemele carora romanii trebuiau sa le gaseasca rezolvare in acest debut de secol al XIX-lea erau: recunoasterea originii latine a limbii si a romanitatii poporului, inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, eliminarea expresiei slavone din ceremonialul religios si generalizarea celei in limba materna, demonstrarea statorniciei si a drepturilor istorice ale romanilor in vatra vechii Dacii, evidentierea trasaturilor morale nobile precum rabdarea, mladierea, ospitalitatea, dragostea de viata, respectul fata de familie si neam.
Dupa 1840 intelectualii tineri, formati la scolile Apusului, incearca sa altoiasca pe sufletul bolnav al natiei lor principii morale in corespondenta cu cele formulate in Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului[4]: onestitate, amor propriu, onoare, glorie, libertate, romanism, unire, independenta, egalitate s.a. Ele sunt inscrise in proclamatiile adresate domnitorului si populatiei de la orase si sate cu prilejul actiunilor revolutionare, spre exemplu in proiectele de constitutie ale lui Ioan Tautu si Ion Campineanu din anii 1830, in apelurile revolutionarilor de la 1848 din Iasi - Dorintele partidei nationale din Moldova, din Cernauti - Dorintele Tarii, din Bucuresti - Proclamatia de la Islaz ori din Blaj - Punturile natiunii romane transilvane.
Inapoierea economica a Provinciilor Romane descoperea saracia cumplita a locuitorilor si lipsa de responsabilitate a guvernantilor: "Barbaria turceasca, corumperea greceasca si desele ocupari rusesti lasasera urme deplorabile in moravurile si spiritul societatii si caracterul ei roman disparuse, precum dispare pamantul sub zapada iernii. Soarele Romaniei era palid si fara de caldura nationala!"[5]. Boierimea se structura in trei straturi: protipendada (boierii cu barba), boierimea de rangul al doilea si cinurile marunte. Poporul se pierdea in umbra si parasire, in ignoranta, zbatandu-se intre cele doua racile care sugrumau societatea: serbia alba (iobagia) si serbia neagra (tiganii sclavi). Intre boieri si popor se gaseau negustorimea si breslele meseriasilor, cu resurse financiare dar fara drepturi politice si administrative.
Tabloul decaderii morale a romanilor era evocat si de J. A. Vaillant, agent francez francmason, stabilit in Bucuresti si Iasi: "Moldo-valahii renunta cu greu la vechile obiceiuri de placeri, intrigi si jafuri si se constrang cu greu la exactitate, la punctualitatea unei slujbe. Arhondas nu vad cu placere sosirea anumitor parveniti in afaceri, batranii manifesta gelozie fata de tineri, tinerii vor sa ia locul batranilor si de ciuda sau din cauza prejudecatilor nu renunta toti fara suferinta nici la barba lor, nici la costumul oriental []. Tinerii apartinand protipendadei au multe cunostinte, dar si mai multe ambitii, striga mai tare impotriva abuzurilor, dar in realitate sunt mai curtizani; controleaza socotelile cu o grija riguroasa si accepta cea mai mica gratificatie pecuniara. Boierii din clasa a doua sunt mai patrioti, au mai multe idei liberale, mai mult sentiment al demnitatii lor, mai mult atasament sincer fata de tara lor"[6]. Imoralitatea din societatea romaneasca era ilustrata de cateva obiceiuri rusinoase: mituirea (departe de a fi considerata un delict, ea intrase adanc in obiceiuri), schingiuirea taranilor si a tiganilor (oamenii care comiteau aceste delicte aveau dreptul la cruzime si il exercitau fara a avea constiinta de fapta lor criminala, fara grija de raspundere, fara teama de pedeapsa. Inimi bune, fapte crude!), deschiderea cu plata a frontierelor tarii de catre negustorii straini, toleranta acordata strainilor pentru a specula mizeria poporului prin dezvoltarea patimiii betiei. Infiltrate in toate fibrele societatii romanesti, aceste obiceiuri generau atitudini ignobile: umilinta servila, lingusirea tradatoare, ambitia egoista. "Orientul ne trimetea ciuma, Fanarul ne adusese cangrena morala, mai fatala decat epidemiile ucigatoare" marturisea V. Alecsandri .
G. Asachi, inspirat de iluminismul german si de neoumanismul italian pleda inca din 1814 pentru adoptarea si cultivarea virtutii ca principiu moral crestin, materializat in atitudini nobile, precum: filantropie, fidelitate, altruism. Virtutea era pentru carturarul bucovinean o "lupta de bunavoie impotriva tuturor piedicilor ce stau in calea infloririi si a intaririi binelui obstesc" ce indreapta natura umana in lumina idealului si pune in acord pacea interioara cu discernamantul.
Jules Michelet, Principautés Danubiennes. Maria Rosetti. 1848, apud Mihaela Cojocaru, Opinii franceze despre romani, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1999, p. 146-147
Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului a fost adoptata in 26 august 1789 de Adunarea Nationala a Frantei. Ea enumera drepturile inalienabile ale fiecarui om: participarea la elaborarea legilor, egalitatea in fata legilor, taxe si impozite pentru toti, dreptul la proprietate, libertatea religiei, a presei, protectia fata de arestarea ori pedeapsa arbitrara. Sursele acestui document se regasesc in Declaratia de Independenta a SUA, Declaratia principiilor si drepturilor democratice engleze, in principiile calvine cu privire la libertatea de constiinta, tezele filozofilor francezi din epoca luminilor, cu deosebire Contractul social de J. J. Rousseau. In secolul al XIX-lea principiile Declaratiei au fost adoptate de majoritatea statelor din centrul si sud-estul Europei. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, ONU a adoptat in 1948 Declaratia Universala a Drepturilor Omului ce stipuleaza dreptul la viata, libertate si securitate a persoanei, libertatea de constiinta, religie, opinie, expresie, asociere si adunare etc.
Vasile Alecsandri, Introducere la scrierile lui C. Negruzzi, 1872., in vol. Vasile Alecsandri, Dridri, Proza II, Minerva, BPT, Bucuresti, p. 44-46.
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre:
|
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |