Interesele contrare se incalcesc in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului, dar solutia vine de la politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa l anihileze pe Catavencu. In incaierare, acesta isi pierde palaria in care era ascunsa scrisoarea, si, devenit inofensiv, este nevoit sa accepte patronajul lui Zoe. In final, toata lumea se impaca, micile pasiuni dispar ca prin farmec, iar Dandanache este ales in "unanimitate".
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache)
Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)
Caragiale insa, este si cel mai mare creator de caractere din literatura romana, personajele lui fiind realizate intr o viziune clasica. Ca urmare, ele se incadreaza intr o tipologie comica, avand o dominanta de caracter; aceasta nu presupune o lipsa de interes pentru omul social, pentru culoarea locala sau pentru particularitatile psihice sau de limbaj.
Autorul alege ca modalitati de caracterizare pe cele specifice genului dramatic: prin actiuni, limbaj, onomastica si prin intermediul celorlalte personaje.
Avand convingerea ca oamenii sunt turnati dupa calapoade diferite, dramaturgul isi inzestreaza eroii cu trasaturi distincte. Astfel, Zaharia Trahanache este un vanitos inselat, un inrait de o viclenie rudimentara (pregateste abil un contrasantaj, dezarmandu l pe Catavencu). Posedand o gandire plata, este capabil sa se entuziasmeze de o expresie de genul "intr o sotietate fara moral si fara printipuri, carevasazica ca nu le are". Temperamentul sau domol, intr un fel, si el expresie a sireteniei, este sugerat de ticul verbal "ai putintica rabdare", dar si de numele care creaza impresia de zahariseala, de capacitate de a se modela usor ("trahanaua" este o coca moale). Este incadrat in seria incornoratului simpatic, deoarece refuza sa creada in autenticitatea scrisorii de amor.
Stefan Tipatescu, este tipul junelui prim, fixat intr un triunghi conjugal banal si tihnit, banuit de toti. El administreaza judetul ca pe propria mosie avand o mentalitate de stapan medieval: e orgolios, abuziv, incalca legea si admite micile matrapazlacuri ale lui Pristanda, pentru ca acesta ii foloseste. Insa, de fapt, este tinut din scurt de o femeie voluntara si se multumeste cu tihna burgheza pe care I o asigura Zoe: "musia I mosie, fonctia fonctie, coana Joitica coana Joitica: trai neneo, cu banii lui Trahanache" (tip=june prim, abil, rafinat).
Zoe Trahanache este cea mai distinsa intre femeile teatrului lui Caragiale, reprezentand tipul cochetei, adulterinei, ambitioasei, voluntarei. Ea incheie triunghiul conjugal prin care Caragiale dezvaluie imoralitatea vremii. Speriata de santaj si pentru a pastra aparentele Zoe face uz de lacrimi, lesinuri si alte arme din arsenalul lamentatiei feminine. Penduland intre sot si amant, conduce din umbra toate sforile politicii din judet. Invins, Catavencu e consolat de d na Trahanache cu perspectiva "altei camere"; comportamentul natural, fara ranchiuna este explicatia puterii de seductie pe care o exercita asupra tuturor celor din jur.
Nae Catavencu este un arivist, care umbla cu "machiavelacuri" si este constient de acest lucru pentru ca citeaza deseori propozitia lui Machiavelli "scopul scuza mijloacele", pe care insa o atribuie "nemuritorului Gambetta". Motivatia actiunilor lui porneste de la dorinta anularii decalajului dintre conditia sa politica umila si convingerea ca le e superior celorlalti. Demagog, parvenit, santajist grosolan, si totusi ambitios dar fara tenacitate, are o evolutie inversa fata de momentul initial. Pierzand scrisoarea se resemneaza rapid, se gudura pe langa Zoe si se supune imediat, intuind ca sansa de castig ramane tot femeia. (Catavencu ( cataveica = haina cu doua fete ( ipocrizie).
Farfuridi intra in aceeasi categorie a demagogului, dar este insa un prost de o teribila fudulie. Parerea despre sine este superlativa, si si o marturiseste admirandu se in ipostazele sale civice ("Eu am, n am sa ntalnesc pe cineva, la zece fix ma duc in targ") si ideologice ("tradare sa fie, dar s o stim si noi"). Insuficienta intelectuala a personajului, obtuzitatea mintii se releva prin totala confuzie semantica si gramaticala a discursurilor, delicioase mostre ale umorului absurd.
Impreuna cu Branzovenescu, Farfuridi alcatuieste un cuplu comic, o pereche contrastanta. Temperamentului coleric al celui din urma i se opune firea domoala, precauta a lui Branzovenescu. Ambii traiesc cu spaima de tradare, vor sa anunte centrul de cele ce se petrec in judet, dar se tem sa nu li se "recunoasca slova la telegraf". Numele lor, cu rezonante culinare, sunt derivate subtil cu sufixe onomastice grecesti sau romanesti.
Agamemnon Dandanache este un ticalos demagog, intruchipare a raului cel mai rau: "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu" (dupa marturisirea autorului). Santajul este pentru el o forma de diplomatie. Agamita e un stupid peltic, lovit de amnezie, mandru insa de familia sa de la "patruzsopt". Portretul sau e caricatural grotesc, starnind deopotriva rasul si dezaprobarea, prin contrastul izbitor cu numele pe care il poarta.
Cetateanul turmentat este un tip realmente simpatic, dar nu inocent pentru ca inainte de a aduce scrisoarea "andrisantului", o citeste mai intai sub felinar. Staruinta lui in actiune este de fapt un tic profesional al unui fost postas. Devenit "apropitar", cetateanul are acum drept de vot, iar vesnica sa enigma este: "eu cu cine votez ?". prin replica lui: " . apoi, daca I pe pofta, eu nu poftesc pe nimeni . " se descoperea mecanismul gaunos al campaniei electorale.
Ghita Pristanda este tipul politaiului slugarnic, marioneta in mana puternicilor zilei, cu o etica modelata dupa interes. Se deda la marunte afaceri, dupa o deviza practica: "daca nu curge, pica", ori indemnat de sotie: "Ghita, Ghita, pupa l in bot si I papa tot, ca satulul nu crede la al flamand". Incalca legea din ordinul superiorilor sai,si egata sa si ofere serviciile celui mai puternic. Personajul este admirabil caracterizat verbal: foloseste frecvent termeni populari (mai ales regionalisme), deformeaza neologismele ("bampir", "famelie", "catrindala", "renumeratie"), si incalca fara complexe regulile gramaticale. Ticul sau verbal: "curat" produce asociatii comice ("curat murdar"). Numele personajului, luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr o parte si alta, fara sa se porneasca niciunde, este de o mare putere de sugestie, potrivindu se cu siretenia primitiva a lui Pristanda.
Autorul "Scrisorii pierdute" pune in slujba satirei toata gama comicului: ironia, zeflemeaua, batjocura, invectiva, grotescul, etc.
Exista, in primul rand, un comic al situatiilor, rezultat din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite (triunghiul conjugal Zoe Trahanache Tipatescu, cuplul Farfuridi Branzovenescu, diversele combinatii de adversari, etc.
