Acest moment de mare importanta a urcarii lui Stefan cel Mare petronul Moldovei avea sa fie mentionat si de marele Voievod pe Siret la istoric Nicolae Iorga in studiul sau "Apogeul puterii statului roman in timpul domniei de 50 de ani ai lui Stefan cel Mare, Domnul Moldovei ": "Sprijinit de ofiterii poloni din vecinatate, predecesorul sau, miselul Petru Aron, un fiu nelegitim ai lui Alexandru cel Bun, incerca sa se mai mentina, dar nu reusi. La 1 aprilie 1457 era inca la Suceava : imediat dupa aceasta la 12 april Stefan birui la Doljesti in "Hreasca " apoi la Orbic si Petru fugi spre singurul coltisor ce-i sta deschis spre Polonia ".
Stefan Voievod, numit mai tirziu cel Mare si Sfint, s-a aratat a fi conducatorul iscusit care a reorganizat oastea domneasca, dotind-o cu arme de foc, a inaltat cetati noi si le-a intarit pe cele vechi, a pus friu ambitiilor nesanatoase ale boierilor nesatiosi, lacomi de marire si avere, care se aratau nemultumiti de urcarea sa pe tronul Moldovei, a limitat privilegiile celor inavutiti si a actionat enegric impotriva tendintelor vadite de dezbinare, luind apararea taranilor exploatati fara nici o mila de marii feudali. A contat-in mod deosebit si la sigur pe dragostea de tara a razesilor, pe care i-a chemat la oaste de cite ori a fost nevoie, rasplatindu-i cu pamint si pretuindu-i pentru virtutile si curajul lor de aparatori ai tarinei stramosesti.
Stefan cel Mare era domnitorul care se bucura de dragostea si sprijinul celor multi. Domnia sa a echipat o oaste puternica, bine pregatita, inaltind numeroase fortificatii de aparare la hotarele Moldovei ; asezindule in punctele strategice de navalire a hoardelor straine, care se abateau ca puhoiul nestavilit asupra acelor paminturi. Ca un vrednic si iscusit comandant de armata, s-a razboit cu pricepere, lovind pe neasteptate in dusmanii cumpliti ai tarii.
In acelasi studiu Nicolae Iorga elogia nu fara emotie si mindrie domnia lui Stefan cel Mare, acel " tinar fiu de domn care smulse Moldova din miinile slabe ale lui Petru Aron, domn minunat printr-o inteleapta cumpanire, ca si prin lupte curagioase dupa o puternica domnie de o jumatate de veac lasa urmasilor o tara neatirnata mare, bogata. Puternicul lui brat ridica in sfirsit sceptrul cazut in tarina al batrinului Alexandru ".
Intr-adevar in paginile de aur ale istoriei noastre de veacuri sint inscrise victorii de mare rasunet ca cele de la Baia din 1467, de la Lipnic din 1470, din Codrul Cosminului de la 1497 etc., care au punctat domnia plina de izbinzi a acestui mare Voievod al Moldovei.
Insa cele mai crunte au fost razboaiele purtate cu ostile otomane cita frunza si iarba, care se napustira in repetate riduri ca lacustele asupra acestui coit de rai, asezat in calea marilor furtuni ale vremii. Pentru inceput Stefan cel Mare, ca domn vrednic si mindru de trecutul glorios al inaintasilor sai, a refuzat sa se infatiseze la Poarta si sa plateasca traditionalul tribut falosului si necrutatorului sultan Mohamed al II-lea, care la 1453 cucerise faimosul si invicibilul pina atunci Constantinopol. Infuriat la culme de nesupunerea si cutezanta domnului Moldovei, el trimise porunca grabnica lui Soliman pasa. unuia din demnitarii si ostenii cei mai incercati ai sai, sa se lase de toate, sa porneasca neintirziat impotriva ghiaurului Stefan si sa treaca prin foc si sabie "vilaietul Bogdania ", precum era numita de turci Moldova
Soliman pasa renunta la asediul unei cetati albaneze, aduna in scurta vreme o armata numeroasa de peste 120 de mii de osteni bine pregatiti si inarmati, setosi de singe si averi, si porni infuriat asupra Moldovei, al carei domnitor incercase a sfida Poarta.
Stefan cel Mare, dispunind doar de 40 de mii de luptatori curajosi si iscusitii si de vreo 9 mii de secui, unguri si poloni veniti in ajutor, a recurs la una din cele mai bine chibzuite tactici, verificate si in luptele sustinute mai inainte vreme. El a dat porunca sa fie parasite toate asezarile omenesti care puteau nimeri in calea dusmanilor, sa fie tainuite proviziile. Astfel dusmanul supus foametei era hartuit neincetat, pilcuri de osteni din cei mai viteji lovind pe neasteptate, ca fulgerul naprasnic in el.
Lupta cea mare, a avut loc la 10 ianuarie anul 1475 pe valea Birladului la miazazi de Vaslui, intr-o asezare mialastinoasa, care ingreuna desfasurarea fortelor dusmane si manevrarile de armata.
Anume aici isi puse de gind Stefan cei Mare si ostenii sai sa le intinda capcana turcilor. Zorii zilei cufundata in picla deasa au vestit prin sunetele de alarma ale trimbitelor si bubuitul tunurilor inceputul marii batalii. Clinchetele paloselor incrucisate se pierdeau in larma glasurilor celor raniti. Indemnurile de lupta nu conteneau nici pentru o clipa. Parea ca cerul se impreunase cu pamintul, potopind in noroi valea Birladului, altadata pustie. Dusmanii inraiti se napusteau cu ura si inversunare asupra ostenilor lui Stefan, nadajduind sa-i inece in singe si sa treaca prin foc si sabie frumoasa, dar napastuita Tara a Moldovei.
Incercat in batalii, iscusit si viteaz in razboaie, stefan Voievodul s-a aruncat in lupta cea mare si grea, improspatind puterile ostenilor sai, indemnindu-i prin pilda si curajul sau fara de asemanare. Loviti prin surprindere, turcii au prins a da indarat. Un atac si mai naprasnic, savirsit de un pilc de moldoveni, tinuti pana la acea clipa in rezerva, semana panica in tabara turcilor si puse pe fuga trupele ..invicibile " ale falosului Soliman pasa. Topoarele, securile, ghioagele loveau indesat si fara pic de hodina in dusmani, ca in cele din urma turcii sa nu mai reziste atacurilor. Ei parasira lunca singeroasa, dind bir cu fugitii. Unii se inecara in mlastina razbunatoare si ea, altii pilcuri-pilcuri razlete se risipira in toate partile, spre a se adaposti si a scapa de loviturile ostenilor temerari ai lui Stefan cei Mare. Parea ca si vazduhul, intreaga natura tineau parte vrednicilor aparatori ai gliei stramosesti, "si in ziua aceea de marti, a desavirsitei biruinte - cea mai mare din viata lui Stefan si asupra celui mai puternic dusman - si miercuri si joi pilcuri de vinatori se tinura in urma dusmanilor ", avea sa noteze mai tirziu acelasi reputat istoric Nicolae Iorga.
