GRUPURILE DE PRESIUNE POLITICA

Istoria aparitiei conceptelor de "grup de presiune" si "grup de influenta" in literatura de specialitate dateaza din secolul al XIX-lea (Alexis de Tocqueville, Max Weber etc.). Formatiunile de grup, organizatiile cetatenesti, cluburile si societatile, asociatiile si sectele erau considerate atunci drept o supapa necesara pentru evitarea rabufnirilor si nemultumirilor sociale si mult mai rar ca mecanisme necesare optimizarii managementului sociopolitic[1]. Cu toate defectele specifice abordarii exclusivist-pragmatice, utilitariste si pluraliste, scoala americana de cercetare a fenomenului social al presiunii politice exercitate de grupuri cetatenesti a fost si ramane una de referinta, in cadrul careia Arthur F. Bentley, in 1908, in opera sa The Process of Government: A Study of Social Pressures, pentru prima data separa conceptele de "grup de presiune" si "grup de interes". Contributia cercetatorilor europeni (francezi, germani, britanici, italieni) in acest sens a fost hotaratoare. Cunoscutul analist contemporan D. Fisichella, de exemplu, considera ca determinatoriu in delimitarea acestor doua concepte devine criteriul metodologico-actional, aplicat comportamentului grupurilor in contextul luptei politice [52], desi nu este unicul criteriu eficient de analiza si evaluare.

Numerosi politologi, sociologi, filosofi, cercetatori, pe parcursul secolului al XX-lea si la inceputul secolului al XXI-lea, precum M. Duverger, J. Meynaud, R. Aron, K. Lawson, K. W. Deutsch, D. Easton, D. Truman, R. Dahl, J. L. Walker Jr., T. Bottomore, A. Touraine, O. Trasnea, A. Carpinschi, V. Magureanu etc., au fost si sunt antrenati in disputa interminabila pe marginea sensului si a deosebirii termenilor de "grup de interes" si de "grup de presiune", sinonim cu cel de "grup de influenta".

Specificul actiunii grupurilor este elementul determinant pentru explicarea diferentei sensurilor acestor notiuni. Astfel, in opinia noastra: Grupul de presiune este o organizatie ce exercita efectiv, influenta asupra factorului de decizie si prin aceasta asigura interactiunea dintre societatea civila si cea politica. Grupurile de interes sunt formatiuni, in cadrul carora se elaboreaza baza ideologica a unei eventuale actiuni de presiune. Orice grup de presiune poate fi si grup de interes (daca nu promoveaza interesele altora), iar orice grup de interes este un potential grup de presiune.

Categoria grupurilor de presiune, in sens larg, include nu doar institutii provenite din societatea civila, ci si multiple organizatii politice (partide), de stat (administrative, judiciare si deliberative) sau internationale.

In sens restrans, grupurile de presiune sunt entitati distincte de celelalte organizatii sociopolitice, caci nu se angajeaza direct in competitia electorala si influenteaza deciziile politice mai mult din umbra. In timp ce toate celelalte tipuri de institutii politice dispun de un cadru juridic clar, categoria grupurilor de presiune, ce include asociatii inalt organizate si socialmente importante, dar si grupuri spontane de cetateni, care pot aparea chiar in strada sau virtual, in cadrul unui "forum" in Internet, este prea putin vizata de legislatie.

Potrivit tipologizarii lui Maurice Duverger, bazate pe criteriul numeric al membrilor, grupurile de presiune se clasifica in:

a) grupuri de presiune de mase;

b) grupuri de presiune de cadre;

c) organizatii pur tehnice de exercitare a presiunii politice.

Aceasta clasificare este aproximativa si nu reflecta tot spectrul de procese politice contemporane care determina aparitia tipurilor noi de grupuri de presiune. Impopularitatea partidelor si ideologiilor politice in societatile pluraliste contemporane induce interesul de asociere in grupuri civice. Totusi lista data este valabila, cu anumite rezerve, si in prezent. Grupuri de presiune de masa sunt: sindicatele, asociatiile muncitoresti, de studenti, de pensionari, de femei, de fermieri, de veterani etc. Grupurile de cadre au putini asociati, insa reprezinta niste institutii de elita, care selecteaza riguros viitorii membri, precum: organizatiile corporative din industrie, patronale, asociatii ale inaltilor functionari de stat, ale primarilor, societati filosofice, academice etc. Organizatiile tehnice de presiune au ca functie prioritara influenta asupra deciziei si promovarea unui obiectiv determinat. Firmele de lobby aparute in SUA, raspandite si in alte sisteme pluraliste, functioneaza ca birouri si agentii, asemeni celor de avocati sau de publicitate si nu se supun grupurilor de presiune, ci activeaza in conformitate cu contractul prestabilit.

Tipologizarea grupurilor de interese si presiune in functie de scopurile propuse este ramificata si diversa.

Domeniul de interes prioritar poate fi aflat, deseori, chiar din denumirea organizatiei. Grupurile de presiune ale consumatorilor si platitorilor de taxe sunt incluse in categoria grupurilor economice. Ele se bazeaza pe o larga sustinere sociala, pentru ca fiecare persoana este un consumator si un contribuabil, iar preturile inalte, calitatea serviciilor si marfurilor, cresterea taxelor si impozitelor, neconcordanta lor cu veniturile, reprezinta probleme serioase si perene, afectand pe oricine. Grupurile de presiune ale reprezentantilor unor profesii, drept categorii importante ale grupurilor de interese private, speciale, influenteaza decizia politica in vederea distribuirii unor alocatii bugetare sporite organizatiilor specializate din domeniu. Sindicatele, ce apara drepturile si libertatile profesionale ale angajatilor, vizeaza aspecte de legislatie a muncii sau profesionale. In aceasta categorie intra organizatiile de veterani ai muncii, ai conflictelor militare. Ele lupta in continuu, in principal, pentru privilegii, avantaje, scutiri economice, financiare si fiscale. Cu cat grupurile de presiune sunt mai specializate si asociate in viziunea publicului larg cu unele domenii de activitate (economic, social, cultura etc.), cu atat mai des ele participa la procesul de elaborare a politicilor de stat. Desi aceasta idee nu reflecta profunzimea impactului social si calitatea activitatii grupului, foarte des mult mai importante.

Grupurile de interese publice, etico-morale si general-umane au, de obicei, scopuri si obiective care ies din cadrul necesitatilor vitale ale membrilor sai si vizeaza unele deziderate idealiste. Obiectivul suprem al acestor grupuri, ai caror membri nu primesc un beneficiu direct si imediat, este Binele Comun. Grupurile de presiune in interes public prezenta opiniile persoanelor cu handicap, ale invalizilor, pensionarilor, studentilor, femeilor, colectionarilor, minoritatilor etnice, culturale sau de alt tip, vanatorilor si pescarilor amatori etc. Astfel de grupuri foarte populare si numeroase in sistemele pluraliste caracterizeaza nivelul de democratizare a societatii.

Institutiile politice ce exercita presiuni in interes public difera de alte grupuri de interese si prin faptul ca ele nu urmaresc profitul economic, ci au chiar un punct de vedere "antiafacerist", critic si nu ezita sa "atace" grupurile de interese economice, acuzandu-le de insensibilitate pentru problemele general-umane, publice, sociale, precum sunt saracia, degradarea morala a societatii, degradarea starii ecologice a mediului inconjurator, problema inarmarii nucleare sau agravarea starii criminogene. Acest tip de grupuri include si unele birouri de avocati, care acorda servicii juridice in "interes public". In acest sens este elocvent exemplul lui Ralph Nader, avocat american, care in anii `80 ai secolului al XX-lea, in cunoscuta sa organizatie "Fane Ranger", foloseste eficient practica proceselor judiciare pentru a atrage atentia opiniei publice si a factorilor de decizie asupra problemelor grave din societatea americana, precum: intransparenta justitiei si guvernarii, starea nociva a mediului inconjurator etc., prin care a devenit popular si si-a atins scopurile civice propuse.

Organizarea interna a grupurilor de presiune, in majoritatea cazurilor, include:

a) leaderii ce conduc grupul si elaboreaza politicile, strategiile, metodele de presiune;

b) lobbystii care contribuie la obtinerea succesului de catre leaderii grupului si aduc in atentia maselor, a publicului, dar si a autoritatilor, scopurile si obiectivele grupului;

c) membrii simpli care constituie baza sociala, dar si ratiunea de existenta si de activitate a grupului.

In cadrul unei cercetari statice, metafizice determinarea categoriei in care se incadreaza un grup uman ca actor politic este dificila, caci, ca o trasatura comuna pentru grupurile de presiune si pentru cele de interes, pentru partidele politice si organizatiile social-politice, institutiile guvernamentale, inclusiv, se remarca faptul ca, prin natura interactionalista a activitatii lor zilnice, aceste tipuri de institutii politice nu respecta in mod stabil diferentierea foarte exacta dintre ele si, in virtutea capacitatii lor de mobilitate exagerata, trec dintr-o forma de institutie politica in alta. Pentru imbunatatirea calitatii cercetarii analitice a fenomenelor de presiune si influenta politica este binevenita abordarea dialectica, rectificata prin datele si rezultatele cercetarii metafizice, statice.

Grupurile de presiune au un istoric foarte bogat. Pe parcursul ultimului secol, cand viata cotidiana, sferele economiei, socialului, ale culturii, precum si cele ale politicului au devenit mai diverse si mai complexe, si datoritǎ impactului fenomenului social profund al informatizarii, domeniul presiunii si influentei politice a suferit mari perturbatii si distorsionari[2]. Drept rezultat, apar noi tipuri de comunitati, bazate pe interesele specifice "societatii civile", care apara drepturile membrilor lor, apar si grupuri axate pe acte de binefacere, pe cauze de aparare a valorilor general-umane.

Formarea societatii civile este rezultatul unei miscari spontane si creatoare a cetatenilor, care instituie benevol diverse forme de asociere politica sau apolitica, economica, culturala. In cadrul societatii civile cetatenii participa la activitatea unor asociatii, organizatii, cluburi, in vederea promovarii unei diversitati de obiective si interese. Aceste organizatii ale societatii civile, fiind relativ autonome in raport cu statul, reprezinta o multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor nonstatale. Pe plan national sau pe cel local formele de asociere caracteristice societatii civile, avand obiective politice, profesionale, culturale, religioase, morale, reprezinta nu doar un cadru de manifestare a drepturilor indivizilor, ci si o contrapondere pentru forta statului sau pentru diversele combinatii de interese ale institutiilor publice oficiale. In perioada postbelica, in cadrul societatii civile opuse celei politice, a fost lansat termenul de organizatie nonguvernamentala (ONG) sau organizatie obsteasca (in legislatia autohtona), in sensul desemnarii initiativelor asociative apolitice, nonprofit ale cetatenilor, care difera de asociatiile de afaceri, de business, ca initiativa a cetatenilor intreprinzatori. Generalizand, amintim ca societatea contemporana, in baza proceselor istorico-sociale complexe capata urmatoarea structura: statul, business-ul si sectorul nonguvernamental.

In sistemul politic al SUA, grupurile de presiune, in opinia cercetatorului american Robert Carr[3], sunt niste mecanisme obligatorii si eficiente de influenta a autoritatilor intr-un sistem politic democratic. Dar el nu tine cont de faptul ca nici o Constitutie, ca lege fundamentala a unui stat contemporan, nu prevede in mod expres crearea si functionarea grupurilor de interese, cu atat mai mult, a grupurilor de presiune, desi in mai multe state democratice contemporane exista norme legale vizand reglementarea relatiilor din acest domeniu. Insa, ca in cazul partidelor, acest tip de institutii politice se formeaza datorita puternicelor forte politice si sociale, care cu timpul obtin o forma institutionala. Astfel ca in prezent grupurile de presiune se incadreaza armonios in sistemele politice ale democratiei contemporane si reprezinta un segment important al intelesului conceptului de "democratie" .

Pentru sistemul politic contemporan, presiunea politica se transforma substantial, sub impactul democratic al legitimitatii, fiind inglobata in activitatea de comunicare politica, in cadrul careia un rol central a fost atribuit partidelor politice ce coexista, spre beneficiul intregii societati, cu numeroase organizatii si initiative civice, care urmaresc sa determine si sa influenteze deciziile guvernamentale.

Unele grupuri de presiune se afirma prin furnizarea de informatii si expertize, prin consilierea factorilor de decizie. Contactele stranse cu multe dintre grupurile de presiune de pe scena politica sunt esentiale pentru administratiile democratice contemporane, in procesul de elaborare si de executare a strategiilor politice. Multe grupuri de presiune acorda o asistenta benefica administratiei publice in realizarea obiectivelor politice ale acesteia.

Grupurile de presiune prefera sa mentina legaturi directe cu factorii de decizie, de exemplu, ministrii, parlamentarii, functionarii publici, asigurandu-si astfel unele avantaje speciale. Insa este dificil de apreciat profunzimea relatiilor directe ale grupurilor de influenta cu factorii de decizie, deoarece unele dintre aceste grupuri civice activeaza adesea in semiumbra informationala si evita sa faca cunoscute astfel de contacte. Din numarul celor mai puternice grupuri de presiune fac parte, de obicei, acelea care sustin unul din partidele politice importante. Ele contribuie substantial la formarea fondurilor financiare ale partidului. In consecinta aceste organizatii au o mare putere de influentare a deciziilor politicienilor.

Natura grupurilor de presiune poate fi inteleasa stabilind diferenta dintre acestea si partidele politice. In cadrul sistemului politic al SUA, Partidul Democrat si Partidul Republican, fiind importante forte politice, au reusit sa atraga voturile a peste 40 % din populatia tarii[4]. Astfel, se poate determina ca grupurile de presiune, comparativ, sunt niste structuri sociale mici ale caror activitati sporadice, putin organizate si putin sustinute, se refera la un numar relativ mic de aderenti, care au unele interese comune.

Ca rezultat, ecoul social la apelul lansat de catre grupurile de presiune este foarte slab, aproape nesemnificativ la nivel national, dar si programele lor se reduc, in majoritatea cazurilor, la o singura sfera sociala, la un domeniu prioritar de activitate, ba chiar uneori la un singur obiectiv, accentuand cateva probleme din spectrul national.

Scopul primordial al partidelor este controlul asupra elaborarii politicilor administratiei, guvernului, pe cand cel al grupurilor de presiune este participarea prin influentare si presiuni la procesul de formare a politicilor publice, la elaborarea normelor juridice, strategiilor de dezvoltare. Pe de alta parte, potrivit unui grup de savanti din SUA, detinand controlul asupra procesului decizional, asupra proceselor de guvernare efectiva, partidul politic isi asuma responsabilitati enorme in comparatie cu grupurile de presiune. Aceasta afirmatie totusi, in multe cazuri, este gresita, caci anume grupurile de presiune de masa (sindicatele, asociatii ale consumatorilor sau platitorilor de taxe etc.), la initiativa carora se formeaza partide, isi asuma responsabilitati, totodata, ele trag si foloase politice considerabile la nivel social.

Peter Woll, alt autor american de referinta, analizand sistemul politic al SUA, apreciaza ca intr-o democratie pluralista grupul de interese completeaza partidele politice care au rolul de "organizatii-umbrela" pentru o multitudine de interese conflictuale[5]. Potrivit acestui autor, care identifica grupul de presiune cu cel de interes, sistemul de presiuni reprezinta cel mai democratic mod de exprimare a doleantelor cetatenesti care completeaza actiunile guvernamentale. La fel, Peter Woll crede ca, spre deosebire de partide, grupurile de presiune (cand pot fi clasificate astfel) nu se angajeaza in competitii preelectorale, pentru obtinerea puterii politice, ci raman in afara ei, urmarind sa influenteze factorii de decizie in favoarea propriilor interese. Faptul ca grupurile de presiune se situeaza (formal) in afara procesului electoral propriu-zis, exercitand (legal, semilegal si ilegal, acest ultim aspect fiind tot mai rar intalnit in societatile democratice) presiuni asupra tuturor celor trei ramuri ale puterii in stat, asupra partidelor politice, altor factori de decizie, precum si asupra mass-media, a societatii civile si opiniei publice, a fost confirmat de un alt cercetator american ilustru, D. Truman . El insa simplifica problema si nu crede ca institutiile statului exercita presiune politica la fel ca si alte grupuri, ce provin din societatea civila.

Spre deosebire de partidele politice, grupurile de presiune nu numesc in cadrul alegerilor direct candidati pentru functiile publice, ci influenteaza apreciabil campaniile electorale, voturile alegatorilor, precum si procesul electoral propriu-zis. Legal, aceste grupuri de influenta sunt constant impiedicate sa acumuleze prea multa putere de influenta, precum si sa intruneasca conditii de implicare prea mare in procesele electorale si in alte tipuri de procese politice. Dintre cauzele acestui fenomen, aspectul care tine de controlul efectiv (de orice tip, mai ales civil si statal) asupra acestor actori politici este cel mai ingrijorator. Aspectul respectiv instiga atat societatea civila, dar, mai ales, societatea politica, care cel mai frecvent este supusa presiunilor, ca sa promoveze un cadru legislativ adecvat vizand functionarea grupurilor de presiune.

Potrivit unui important politolog si sociolog francez din secolul al XX-lea, Maurice Duverger, care a determinat substantial dezvoltarea stiintelor politice contemporane, organizatiile si institutiile politice din cadrul sistemului politic intern se clasifica cu precadere in doua mari categorii: 1) partide politice si 2) grupuri de presiune[7]. Conform acestui savant, partidele politice au ca obiectiv nemijlocit obtinerea puterii politice, precum si participarea la exercitarea ei, ele vor sa obtina increderea electoratului pentru a promova adeptii lor in functii publice. "Grupurile de presiune insa nu cauta sa obtina puterea politica. Ele tind sa influenteze pe cei care detin aceasta putere politica". Insa clasificarea data trebuie completata, deoarece si partidele politice sporadic se pot comporta ca grupuri de presiune pe scena politica. Dupa autorul vizat, intre grupuri de presiune si partide exista urmatoarele tipuri de relatii: 1) de subordonare a partidului fata de grupul de presiune; 2) de parteneriat si conlucrare reciproc avantajoasa; 3) de subordonare a grupului de presiune fata de partidului politic. Cu toate acestea, fiecare grup de presiune poate avea multiple relatii complexe, in permanenta schimbare, concomitent cu mai multi parteneri sau adversari politici.

Potentialul de presiune al grupurilor de influenta este cu atat mai mare, cu cat obiectivele lor sunt mai concrete si mai explicite, poate chiar limitate ca numar; adica un grup de presiune se poate mobiliza mult mai bine in vederea atingerii unui singur scop decat in cazul in care se urmareste atingerea simultan a unui numar mare de obiective, fapt care inerent va cauza o dispersare a eforturilor membrilor grupului, crescand astfel sansele unui eventual esec.

Deducem ca pentru reusita grupului de presiune devin importante atat resursele de forta politica, solutionarea problemelor care stau in calea afirmarii, dar si alegerea, utilizarea si aplicarea adecvata a metodelor de presiune. Succesul grupului de influenta depinde, in mare masura, de maiestria de a corela armonios resursele de amplificare a influentei care stau la dispozitia grupului cu tacticele si metodele eficiente si potrivite pentru situatiile concrete din arsenalul organizatiei.

Problematica metodelor de influenta politica este extrem de larga si depinde de informatizarea vietii politice, a institutiilor si actorilor politici. Exista cateva metode si tehnici de presiune aplicate de majoritatea grupurilor de influenta din sistemele politice democratice traditionale:

A) Miscarile politice de grup, incluzand grevele, protestele si demonstratiile de strada. Este una dintre cele mai populare tehnici ale grupurilor de presiune, desi nu este cea mai eficienta.

B) Tehnica "Lobbying" sau metoda contactelor directe ale reprezentantilor grupurilor de presiune cu factorii de decizie din guvern, ministere, comisii, consilii sau cu parlamentarii si presedintele statului. Este considerata a fi mai eficienta decat metoda precedenta, cu toate ca este foarte costisitoare.

C) Publicitatea sau propagarea obiectivelor, valorilor grupului. Orice aparitie publica a grupului este o incercare de a castiga capital politic. Vizeaza atat direct, cat si indirect factorii de decizie, prin propagarea scopurilor, si influenta opiniei publice, care determina adoptarea unei decizii politice.

D) Metoda judiciara si justitiara de influenta politica. Este utilizata frecvent in statele de drept, profund democratizate, unde castigarea in instanta de judecata a unei cauze cu caracter sociopolitic determina acumularea unui capital politic important.

E) Participarea grupurilor de presiune la campaniile preelectorale. Aceasta este o metoda importanta de asigurare a accesului grupului la procesul decizional in perioada postelectorala. Metoda presupune o sustinere din partea grupului (exprimata sau nu in public de catre membri sau de conducere) a diverselor formatiuni politice antrenate direct in campania electorala. In pofida faptului ca, de obicei (juridic), grupurile de presiune se declara si sunt definite ca apolitice, orice grup de presiune cu adevarat important nu poate ramane indiferent fata de campania electorala.

F) Metoda de influenta politica prin mijloace tehnice si informatice performante. In epoca internetizarii si informatizarii sferei sociale si implicit a politicului aceasta metoda capata noi valente si o noua relevanta pentru intregul sistem politic din cadrul societatii. Virtualizarea spatiului politic, a fenomenelor si actorilor politici, odata cu introducerea tehnicii informatice si conexiunea informationala globala transfera si problematica influentei politice in spatiul virtual, unde regulile generale nu mai sunt valabile in totalitate. Cresterea calitativa a informatiei utilizate, ordonarea ei, calculul, proiectarea si prognozarea politica mult mai riguroase servesc drept rezultate vizibile ale aplicarii, superioritatii si avantajului evident al acestor metode de presiune.

Se impune o detalizare a specificului de utilizare a fiecareia dintre aceste metode si tehnici de influenta:

Miscarile politice de masa. La acestea recurg grupurile de presiune de mica importanta, care nu poseda alte metode mai eficiente de influenta. Ele cuprind demonstratii de strada, proteste publice cu utilizarea pancartelor si a lozincilor, greve ale angajatilor si salariatilor. Succesul acestor campanii de masa depinde mult de numarul membrilor si simpatizantilor grupului. Rezultate ale miscarilor de masa pot fi:

1) Tratative dintre reprezentantii protestatarilor si autoritatile publice spre a influenta deciziile lor.

2) Calea indirecta de presiune prin influentarea opiniei publice, care poate determina actiunile si deciziile politico-sociale si administrative.

Miscarile politice de masa devin tot mai sofisticate, dezvoltandu-se in cel putin doua directii:

- catre mobilizarea sprijinului public in vederea schimbarii legislative, normative sau sociale;

- concentrarea presiunii asupra persoanelor concrete din Guvern, Parlament sau din justitie.

Metoda de presiune politica "Lobbying" al contactelor directe. In sens larg, orice actiune de influenta politica a procesului decizional este numita lobby-ing. Aceasta notiune provine de la denumirea incaperilor publice de asteptare a audientei din incinta Parlamentului Marii Britanii, unde lobby-stii contactau pe parlamentari in scopul influentarii votului lor (in engleza "lobby" - coridor, culoar)[8] si dateaza din perioada aparitiei monarhiei constitutionale britanice.

In Congresul S.U.A. importanta activitatii lobby-stilor a dus la aparitia celei de a treia camere (neformale, a lobby-urilor) in Congres, mai importanta decat celelalte doua. Tot in S.U.A. a fost adoptat primul act juridic privind functionarea lobby-urilor, in anul 1946, "Federal Regulation of Lobbying Act", potrivit caruia lobby-stii activeaza in birouri, camere de audiente, in sali de concert, restaurante si primesc bani sau lucruri de valoare in schimbul influentei asupra factorilor de decizie. Ei mentin in acest scop relatii de durata cu oficialitatile si cu echipele de lucru ale acestora. Lobby-stii se inregistreaza oficial, declara sursele de venit, cheltuielile, proiectele deciziilor pe care le sustin sau nu, ofera informatii, date tehnice, pe care factorii de decizie le folosesc in comitete parlamentare si guvernamentale pentru elaborarea unor acte cat mai realiste, eficiente si viabile. Ulterior in cadrul sistemelor politic si legislativ ale S.U.A. au fost introduse si alte reglementari, ca, de exemplu, "Lobbying Disclosure Act" din 1993, conform caruia "contactele lobbying vizeaza orice comunicare sau schimb de informatii cu membrii Congresului sau ajutoarele acestora ori cu oficialii de rang inalt ai ramurii executive, cu privire la legislatie sau alte actiuni oficiale".

Lobby-stii profesionisti, care activeaza ca reprezentanti ai grupurilor de interese, participa la audierile din comisii, privind proiectele de hotarari, discuta, investigheaza si cerceteaza impactul unei eventuale hotarari administrative sau legi noi, recent adoptate, asupra situatiei reale de pe teren, asupra populatiei si intereselor nationale. Potrivit unui grup de cercetatori americani, eforturile specialistilor in promovarea intereselor se reduc la trei directii principale[9]:

. Influentarea actelor juridice ale organelor puterii legislative in stat.

. Obtinerea accesului la procesul de elaborare si adoptare a deciziilor in institutiile executive.

. Colectarea datelor privind efectul politicilor asupra unor categorii de persoane sau domenii vizate in

vederea declansarii procesului legislativ de modificare a legislatiei.

Lobby-stii de succes cauta sa devina surse de date, demne de incredere ca sa obtina o dependenta a functionarului public de informatiile furnizate de el,. Desi aceasta dependenta nu garanteaza succesul activitatii de presiune si este un aspect extrem de nepopular in ochii opiniei publice.

Actiunile de influenta ale lobby-stilor, in functie de frecventa utilizarii lor, se clasifica dupa cum urmeaza:

1. Audientele la factorii decizionali - se practica de majoritatea lobby-stilor.

2. Mentinerea de relatii informale cu factorii de decizie intr-o ambianta neoficiala, privata.

3. Prezentarea, ca expert, in comisii de stat, a rezultatelor investigatiilor pentru elaborarea proiectelor de legi si hotarari.

4. Organizarea demonstratiilor, mitingurilor si protestelor de strada. Expediaza mesaje, inainteaza petitii, proteste autoritatilor supuse influentelor.

5. Contacteaza parlamentarii din circumscriptiile electorale privitor la efectele legilor, in aplicare.

6. Intenteaza procese judiciare, aparand cauza grupului pe care-l reprezinta.

Totusi ,nu orice metoda de presiune este aplicabila in orice conditie, aceasta depinzand de anumiti factori. Metodele lobbystilor variaza, de asemenea, si in functie de specificul factorului de decizie care trebuie influentat, de specificul ramurii puterii politice din care face parte functionarul.

Contactele directe ale reprezentantilor grupului de presiune cu factorii de decizie, presupun si o orientare in directie inversa a presiunilor: de la autoritati catre grupurile de interese. Astfel lobby-ul devine "o strada cu dublu sens". Insa in cazul presiunii invers orientate spre grupurile de presiune, acestia primesc de la functionari si politicieni date care sporesc eficienta activitatii lor si le integreaza intr-un sistem de presiuni reciproce.

O alta modalitate importanta de presiune este crearea de catre grupuri a unor coalitii, prin compromisuri reciproce, in pofida diferentelor dintre ele. Grupurile de influenta se unesc pentru a realiza presiunea in comun. Tactica respectiva de presiune este numita de catre unii analisti din SUA: "Building Coalitions", ei considerand ca aceasta este un proces anevoios si de durata. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul ca grupurile de presiune, chiar si cele mai radicale, pentru a supravietui, sunt impuse organic de a colabora permanent (de a coaliza) cu alti factori.

Campaniile publicitare si de propagare ale grupurilor de presiune constau in promovarea publica a idealurilor, obiectivelor, valorilor, atitudinilor. Tehnica publicitatii este un mod indirect de influenta politica. Majoritatea grupurilor de presiune combina actiunile directe de influenta cu cele indirecte (prin intermediul opiniei publice). Astfel, grupurile de presiune utilizeaza:

1) Presa, inclusiv electronica, posta (inclusiv e-mail), alte mijloace de comunicare in masa, afise, panouri publicitare statice sau mobile (pe mijloace de transport etc.).

2) Actiuni neordinare, socante. De exemplu, actiunile organizatiei ecologice "Green Peace": navigatii in zona testelor nucleare, inmormantarea automobilului, legarea cu lanturi de copaci in fata buldozerelor in cazul defrisarii padurilor etc.[10].

Prin publicitate, grupurile de presiune isi creaza o imagine favorabila atat pentru a atrage de partea lor opinia publica, cat si pentru a obtine sprijinul si ajutorul guvernantilor.

Grupurile de presiune au, de regula, organe mass-media proprii (ziare, reviste, site-uri, posturi de radio si TV etc.), prin intermediul carora propaga valorile si obiectivele lor. Utilizarea din ce in ce mai masiva a acestor modalitati de influenta confirma importanta in permanenta crestere a informatiei in toate sferele vietii, inclusiv a politicului.

Procesele judiciare ca modalitati de presiune politica. Deoarece curtile de justitie de orice nivel si specializare au un tot mai mare rol in formarea politicilor publice, aplicarea unei astfel de metode de influenta este indispensabila, pentru ca democratia pluralista presupune o activitate de influentare rationala, publica, deschisa, in limitele legii, a factorilor de decizie din justitie. In pofida costului si duratei prelungite, litigiul judiciar poate aduce o schimbare politica importanta. Aici trebuie sa amintim de rolul politic fundamental pe care l-a avut justitia in cadrul alegerilor prezidentiale din Ucraina din decembrie 2004.

De obicei, organizatiile pentru apararea drepturilor omului, ale copiilor, detinutilor, femeilor, pensionarilor etc. utilizeaza aceasta tehnica de presiune cu succes. Totusi din cauza costului ei relativ mare unele grupuri de presiune, mai ales cele care nu dispun de resurse financiare suficiente, nu recurg la aceasta tehnica de presiune politica.

Participari la campaniile preelectorale. Grupurile de presiune nu propun direct candidati la functiile publice, insa participa indirect la campaniile preelectorale. Factorii de influenta sprijina candidatii partidelor politice care impartasesc cauzele grupului. Unii autori considera ca grupul de presiune influenteaza asupra conducerii partidului politic ca acesta sa includa in programul sau electoral si obiectivele grupului. Insa cel mai des are loc procesul invers, cand partidul include in programul sau si obiectivele grupului pentru a atrage voturi. Frecvent grupurile participa la campaniile electorale si cu donatii financiare, fac publicitate in mass-media proprie pentru campania electorala a partidului ce reprezinta interesele grupului, membrii grupului voteaza candidatii partidului sustinut. In cazul unui grup de presiune numeros acest sprijin poate fi binevenit, esential si foarte important pentru victoria partidului politic in alegeri.

Unii cercetatori ai relatiilor dintre economic si politic, precum G. Mc Kenna, considera ca resursele financiare, cele economice in genere, joaca in politica un rol prea mare si malefic, demoralizator chiar, favorizand coruptia, instigand interesul personal al functionarului public. Totusi fara finante, politicul degradeaza, cetatenii pierd interesul pentru procesele politice.

In general, o astfel de implicare in viata politica, in mersul normal al ei este interzisa de legislatie, mai ales pentru organizatiile societatii civile, ONG-uri. In acest sens este elocvent exemplul "Comitetelor de actiune politica" (PAC) americane, care, potrivit unei reglementari juridice din 1974, pot fi create in sprijinul oricarui candidat in campania electorala pentru a concentra surse financiare sau servicii. In mai putin de 20 de ani de functionare a acestei legi, numarul unor astfel de organizatii s-a majorat aproape de 10 ori (4195 in 1992)[11]. Participarea grupurilor de presiune la campaniile electorale generale si locale, fie chiar si neoficial, este cea mai populara si eficienta, desi foarte complexa, metoda de influenta a opiniei publice si a factorilor de decizie, cel mai potrivit mod de sporire a popularitatii, de imbunatatire a imaginii.

Din punctul de vedere al resurselor si al problemelor specifice grupurilor de interes si celor de presiune se disting urmatorii parametri:

A) Marimea grupului, exprimata prin numarul membrilor si al simpatizantilor, reprezinta o sursa de maxima importanta pentru evaluarea potentialului de forta politica.

B) Unitatea si coeziunea interna ale membrilor grupului.

C) Conducerea si calitatea acesteia. Leadership-ul ca mecanism de agregare si articulare a intereselor si obiectivelor, ca simbol ce insufla respect membrilor, dar si altor persoane din afara grupului.

D) Informarea - atu-ul major al grupurilor de presiune in a "cuceri" increderea oficialitatilor.

E) Resursele materiale si financiare care asigura succesul organizarii actiunilor de influenta.

Marimea grupurilor de presiune este o conditie importanta pentru cresterea potentialului politic al grupului. De regula, organizatiile numeroase au un potential colectiv impunator pentru a mobiliza resurse financiare, energie si efort personal, timp, informatii pentru a-si atinge obiectivele. Grupurile de cadre: organizatiile elitiste, "societatile stiintifice", grupurile asociative ale functionarilor de stat, precum si grupurile de presiune cu o organizare interna nu foarte stricta, de regula, nu acorda mare atentie atragerii unui numar mare de membri si simpatizanti, spre deosebire de organizatiile cu obiective sociale, publice, cum ar fi sindicatele, organizatiile de femei, asociatiile studentesti si de tineret sau de consumatori si platitori de impozite si taxe. In general, un numar mare de membri presupune un potential si o pondere politica mult mai ridicata a grupului.

Multe grupuri de presiune mari ca numar de membri au totusi o influenta neinsemnata asupra factorilor decizionali. Cauzele pot fi multiple: coeziunea insuficienta dintre membrii de rand si leaderi sau dispersarea interna pe fractiuni in cadrul grupului, delimitarea insuficienta a sarcinilor si obiectivelor, organizarea nesatisfacatoare sau conducerea diletantista si neserioasa.

In cadrul unui sistem democratic pluralist este necesar ca grupurile numeroase de presiune, sa fie importante, din punct de vedere politic, si invers, in cadrul unor sisteme nedemocratice oligarhice exclusiviste si corporatiste, grupurile elitiste, ale unor persoane "alese", ies in prim-planul vietii politice, in pofida numarului mic de membri, dar care au o putere de decizie, pondere mare sau acces deschis la factorii decizionali in vederea reflectarii opiniilor acestor grupuri in cadrul procesului de adoptare a deciziei.

Resursele materiale si financiare ale grupurilor de presiune. Importanta fortei brute a banului in conditiile vietii politice contemporane este incontestabila, desi resursele economice si financiare pentru actorii politici in genere si, mai ales, pentru grupurile de presiune devin tot mai simbolice si mai relative, in sens ca si cu bani putini poti sa faci o politica de calitate in interesul Binelui Comun, al poporului sau in interesul propriu, in limitele moralitatii si ale legalitatii. Totusi diferite tipuri de grupuri de presiune dispun si au diferite atitudini fata de conturile financiare, proprietatile mobile sau imobile, desi o institutie de influenta cu oficiu modern, mijloace electronice si logistice de performanta, arata mult mai solid decat un grup de presiune spontan format in strada.

Legislatia contemporana, aflata intr-un proces continuu de uniformizare, recunoaste dreptul de proprietate al diferitelor organizatii, inclusiv din societatea civila, de a dispune de intreprinderi economice, institutii de binefacere, imobile, cladiri, edituri si tipografii, magazine, mijloace de transport, uzine si fabrici etc. si de a le administra in folosul lor. Mijloacele financiare ale ONG-urilor, care intra in categoria grupurilor de interese, se constituie din cotizatii ale membrilor, din varsaminte benevole si donatii ale simpatizantilor, care, de obicei, sunt anonime, din incasari rezultate din administrarea intreprinderilor economice si de productie din subordinea lor, predarea lectiilor, organizarea unor forurilor expozitionale, din activitatea editoriala etc. Este mai greu de acceptat faptul ca organizatiile nonprofit pot dispune de intreprinderi economice, insa venitul realizat din astfel de activitati legale este redirectionat catre alte scopuri si necesitati statutare, precum: achitarea cheltuielilor pentru munca unor echipe de experti de colectare a informatiilor, de efectuare a sondajelor si cercetarilor sociopolitice, a cheltuielilor de judecata si pentru munca juristilor si avocatilor, metodistilor, organizatorilor, pedagogilor si formatorilor etc. Prin astfel de prevederi legale, statul si implicit societatea accepta si sustin autofinantarea sectorului nonprofit, care des promoveaza obiective general-umane, etico-morale in beneficiul intregii societati, contribuind la ridicarea calitatii vietii.

In concluzie mentionam ca problematica grupurilor formate in baza unor interese si care isi propun sa exercite o presiune asupra factorilor de decizie politici, sociali, publici prin diferite modalitati de presiune, pentru a participa la formarea politicilor publice, alaturi de guvernanti, nu poate fi rupta de imperativul social al Binelui Comun, la care se raporteaza, in ultima instanta, comportamentul, rolul, personalitatea acestor institutii in plan politic. Aceste tipuri de organizatii sunt foarte diverse, mari si mici, temporare si permanente, puternice, influente si influentabile, legale si ilegale, criminale, precum cele cu caracter terorist, intr-un cuvant, pot aparea sau disparea subit, capata forme diferite, unele chiar stranii, iar numarul lor in cadrul unui sistem politic concret este imposibil de stabilit. Aceasta si din cauza ca in categoria grupurilor de presiune intra atat ONG-uri, cat si partide politice, institutii de stat, orice alt tip de colectivitate, care utilizeaza diverse modalitati de presiune politica si fac parte din sistemul complex de interactiuni si interrelatii din cadrul sferei influentelor politice, puternic ancorate in sistemul politic, conferindu-i un specific irepetabil si inedit.