Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a persoanelor in cadrul U.E. este conceputa ca un drept fundamental ce primeste un vadit continut economic, in afara celui politic. In aceste conditii libertatea de deplasare a persoanelor in spatiul comunitar este strans legata de libertatea prestarii serviciilor si a dreptului de stabilire, de a desfasura o activitate economica pe intregul teritoriu comunitar, fara discriminari pe criterii de nationalitate.

Dreptul de deplasare si sedere in alte state membre nu mai este subordonat exercitarii unei activitati profesionale cerandu-se doar sa se faca dovada unor resurse materiale suficiente. In aceasta materie au intervenit numeroase directive dintre care amintim:

- directiva nr. 90/364 a Consiliului din 28 iunie 1990 relativa la dreptul de sedere (JOCE, L. 180) care suprima restrictiile referitoare la muncitori independenti si la familiilor lor;

- directiva nr. 93/96 a Consiliului din 29 octombrie 1993 (JOCE, L. 317) privind suprimarea restrictiilor referitoare la studenti si la familiilor lor[1].

In aplicarea acordurilor Schengen, controlul politiei la frontierele intercomunitare este suprimat, ceea ce faciliteaza deplasarea persoanelor intre statele membre.

Cu privire la dreptul de deplasare, in reglementarea comunitara se intelege imprejurarea ca resortisantii comunitari au dreptul de a parasi teritoriul lor, in special in vederea accesului la o activitate profesionala pe teritoriul altui stat prin simpla prezentare a unui act de identitate sau a unui pasaport valabil; ei pot sa intre pe teritoriul altui stat membru prin simpla prezentare a acestor documente (membrii familiei lor trebuie, de asemenea, sa prezinte un astfel de document). Nici o viza de intrare sau iesire nu poate fi ceruta, decat pentru membrii de familie ce nu sunt resortisanti comunitari, in privinta carora se impune viza de intrare (in acest caz eliberarea vizei este obligatorie).

Cu privire la dreptul de sedere, reglementarea comunitara rezida in recunoasterea acestuia in masura in care conditiile de sedere sunt indeplinite, astfel incat autoritatea competenta din statul membru de primire trebuie obligatoriu sa elibereze documentul de sedere resortisantului unui stat membru U.E. cu o durata de 5-10 ani (pentru studenti durata este limitata la timpul formarii profesionale) ce poate fi reinnoita. Acest act nu este necesar pentru sederile ce nu depasesc 3 ani, iar sederile cu o durata intre 3 luni si un an fac obiectul unui act special (in aceasta situatie fiind muncitorii sezonieri).

Dreptul de sedere se intinde si asupra membrilor de familie ai beneficiarului, cuprinzand copii mai mici de 21 ani, aflati in raspunderea beneficiarului, oricare ar fi nationalitatea lor. Acordarea actului de sedere este subordonata prezentarii unuia din actele mentionate si in urmatoarele conditii:

1) muncitorii salariati trebuie sa prezinte (in aplicarea directivei nr. 68.1360) o declaratie de angajare sau un atestat de munca din partea patronului. Membrii familiei lor trebuie sa prezinte pe langa actul de identitate si un document ce dovedeste  legatura de familie eliberat de statul de origine;

2) inactivii si muncitorii independenti trebuie (conform directivei nr. 90/364 si 73-148) sa dispuna pentru ei insisi si familia lor de o asigurare de sanatate ce acopera ansamblul riscurilor in statul de primire si sa justifice resurse suficiente pentru a nu deveni o povara pentru statul de primire. Resursele suficiente sunt cele ce depasesc nivelul minim al pensiei de asigurari sociale varsate de tara de primire;

3) studentii trebuie sa justifice pentru ei insisi si eventual pentru copiii aflati in raspunderea lor, resurse suficiente, o asigurare de sanatate pentru toate riscurile in statul de primire si faptul ca sunt inscrisi intr-un asezamant de invatamant agreat de autoritatile competente din statul de primire (directiva nr. 93/1996);

4) in cazul prestarilor de servicii, sederea lor este limitata de durata sederii (directiva 73-148). Ei nu au nevoie de un titlu de sedere decat daca depasesc trei luni, in caz contrar prezentarea unui document de identitate este suficient[2].

Trebuie precizat ca 'intreruperile de sedere inferioare sau egale a sase luni consecutive, cum este cazul absentei pentru serviciul militar, nu afecteaza valabilitatea actului de sedere[3]'.

Autoritatile din statul de primire pot sa ceara resortisantilor altui stat membru la intrarea sau in timpul sederii sa-si semnaleze prezenta. Importante derogari la intrare sau in timpul sederii sunt prevazute pentru ratiuni tinand de apararea ordinii publice, sanatate publica sau securitate publica.

Resortisantilor unui stat membru care si-au incetat activitatea profesionala sau conserva un drept de sedere in statele membre, la alegerea lor, le este eliberat un act de sedere cu durata de 5 ani, ce poate fi reinnoit. Regulamentul 1251/40 din 29 iunie 1970, recunoaste salariatilor mentinerea unui drept de sedere cu titlu permanent in statul unde activitatea a fost exercitata anterior cand justifica o durata de rezidenta continua, pe o durata de 2-3 ani din momentul incetarii activitatii, sau daca ei au atins varsta de pensionare si au dreptul de pensie de batranete, sau daca au incetat activitatea datorita unei incapacitati permanente de munca, sau cand exercita o munca in alt stat membru ei mentin un drept de rezidenta in primul stat membru (absenta temporara care nu depaseste trei luni pe an, serviciul militar sau perioadele de somaj involuntar nu intrerup durata de rezidenta)[4].

In baza directivei nr. 68/360, un act de sedere valid nu poate fi retras in caz de incetare a activitatii pentru incapacitate de munca sau pentru somaj involuntar. In caz de cerere de reinnoire a actului, titularul fiind in somaj de mai mult de 12 luni consecutive, el va putea sa obtina aceasta reinnoire, dar pe o durata limitata (care nu poate fi inferioara unui an).

Dupa decesul salariatului dreptul de sedere este mentinut in favoarea membrilor familiei sale[5].

Directiva nr. 90/365 din 28 iunie 1990 a generalizat dreptul de sedere resortisantilor comunitari si familiilor lor dupa incetarea tuturor activitatilor profesionale in toate statele membre, sub rezerva a doua conditii legate de resursele materiale.

Beneficiarul trebuie sa perceapa o pensie de invaliditate, de pensionare anticipata, de retragere anticipata sau o pensie de batranete sau o renta dintr-un accident de munca sau boala profesionala. Aceste venituri trebuie sa aiba un nivel suficient pentru ca beneficiarul sa nu devina o povara pentru tara de primire. In plus, el trebuie sa beneficieze de o asigurare medicala care sa acopere ansamblul riscurilor in statul de primire.

Un act de sedere nu poate fi retras, resortisantilor beneficiari ai dreptului de intreprindere sau prestatorilor de servicii pentru motivul ca nu exercita o activitate datorita unei incapacitati temporare determinate de o boala sau accident.