Remanierea guvernamentala

Remanierea guvernamentala

Remanierea guvernamentala reprezinta institutia prin care unul sau mai multi membri ai Guvernului sunt inlocuiti in urma revocarii.Trebuie accentuat caracterul ei intentionat, in raport cu situatiile cand componenta Guvernului schimba, fara ca aceasta sa fie un scop in sine.Este vorba de situatiile de vacanta a postului, atunci cand survine decesul, demisia, pierderea drepturilor electorale sau incompatibilitatea ministrului.

Articolul 85, alin. 2 care o prevede, prin lipsa referirii la interventia Parlamentului, a suscitat multe discutii doctinare, iar in practica a dat nastere unor aplicari care, chiar daca au fost diferite fundamental unele in raport cu celelalte, nu se poate argumenta neconstitutionalitatea lor.

Controversa a plecat de la paralelismul care s-a facut de catre autori intre procedura de investire a Guvernului si care impune in mod esential interventia Parlamentului si aceea a remanierii, care ar fi trebuit sa includa, pe modelul investirii, si o etapa de confirmare de catre Parlament a noilor numiri dupa revocarea ministrilor.

Se considera ca noii ministrii trebuie sa se bucure de increderea parlamentara in aceeasi masura ca si ceilalti si ca este neconstitutional ca in acelasi Guvern sa functioneze ministri expres confirmati prin votul de investitura, si ministri care nu au un astfel de gir.

Intr-o lucrare dedicata Constitutiei Romaniei, se arata ca "elementul central al aprobarii parlamentare il constituie programul si nu persoanele (ministrii), desi acestia isi au importanta lor". Odata ce Guvernul doreste sa isi schimbe programul sau politica, el va trebui, conform art. 113 din Constitutie, sa ceara increderea Parlamentului prin procedura angajarii raspunderii. Nu este insa si cazul unor modificari intervenite in componenta Guvernului, "intrucat modificarile intervenite in componenta lui se petrec in interiorul puterii executive".

Aceasta idee este sustinuta si de un alt autor care arata ca "Parlamentul nu se poate opune revocarii unui membru al Guvernului, dar, daca prin aceasta si-a pierdut increderea in Guvern, poate recurge la arma motiunii de cenzura impotriva intregului Guvern , aratand in continuare ca "fiecare membru al Guvernului raspunde politic individual fata de primul-ministru".

Aratand ca remanierea guvernamentala reprezinta "modificarea adusa componentei Guvernului ca urmare a realizarii unor intelegeri intre partidul majoritar in Parlament si alte partide parlamentare, pentru sprijinirea programului Guvernului, acceptat de Parlament" , un alt autor considera ca raspunsul cu privire la problema implicarii sau nu a Parlamentului in procedura remanierii trebuie cautat in art. 102, alin. 2 si 3 si respectiv in art. 106, alin. 3 din Constitutie. Concluzia autorului este in sensul ca remanierea nu poate avea loc decat cu acceptul Parlamentului. Printr-o interpretare originala, autorul arata ca termenul de 45 de zile prevazut de art. 106 (3) din Constitutie este prevazut pentru a da posibilitatea Parlamentului de a se pronunta asupra propunerii formulate de primul-ministru in vederea acceptarii numirii unui membru al Guvernului, iar in baza acestei acceptari, Presedintele Romaniei  emite in temeiul art. 85, alin. 2, decretul de numire.

E greu de admis, in opinia autorului, ca formarea Guvernului se face cu acceptul Parlamentului asupra intregii liste a acestuia, iar schimbarea membrilor Guvernului in caz de remaniere se face doar de Presedintele Romaniei.

Este inexacta sustinerea potrivit careia remanierea guvernamentala se face de Presedintele Romaniei, pentru ca, simetric faptului ca Presedintele Romaniei nu are nici o putere constitutionala in selectarea, de catre candidatul desemnat pentru functia de prim-ministru a membrilor echipei guvernamentale, pe cale de consecinta, seful statului nu are, constitutional, nici o putere in privinta schimbarii componentei Guvernului, deci in cazul remanierii. Puterea reala de decizie in ceea ce priveste revocarea unui membru al Guvernului apartine exclusiv primului-ministru. Doar primul ministru poate avea o initiativa in acest sens, si, desi Constitutia vorbeste despre propunerea de revocare adresata sefului statului, acesta din urma nu o poate refuza. In consecinta, decretul Presedintelui Romaniei de revocare a unui membru al Guvernului este un "simplu act formal".

Analizand practica constitutionala pe care au dezvoltat-o diferitele guvernari dupa 1991, intr-un studiu se concluzioneaza: " De lege ferenda, ni s-ar parea realmente oportun ca o asemenea prevedere, privind necesitatea supunerii numirilor de noi ministri comisiilor de specialitate parlamentare, sa fie introdusa fie in Regulamentele Camerelor, fie intr-o noua lege de organizare si functionare a Guvernului" , autoarea aratand ca nici practica anterioara anilor '96, cand remanierile se faceau fara consimtamantul Parlamentului, si nici cea a guvernarii incepute in noiembrie '96, prin care erau supuse comisiilor parlamentare de specialitate si in ultima instanta votului de incredere al Parlamentului nu sunt neconstitutionale.

Nu exista nici in Constitutie, nici in legea de organizare si functionare a Guvernului nici o prevere  cu privire la numarul maxim de membri ai Guvernului care pot fi inlocuiti prin remaniere. Se foloseste in doctrina sintagma de "limite rezonabile", si e dificil de statuat juridic o cifra. In cele din urma, aceste limite sunt cele apreciate de Parlament la un moment dat ca fiind rezonabile, el avand puterea de a retrage increderea acordata Guvernului, daca s-ar ajunge la o modificare radicala a componentei Guvernului, dupa cum are dreptul de a-l mentine daca aceasta remaniere nu este de natura sa il deranjeze.

Oricum, art. 85, alin. 2 se refera in partea finala la "unii membrii ai Guvernului", ceea ce inseamna ca primul-ministru nu poate propune si Presedintele nu poate revoca intregul Guvern.

Atunci cand revocarea in situatia unei remanieri priveste pe mai multi ministri apartinand aceluiasi partid, ea tradeaza o schimbare a raportului de forte la nivel partizan, in general ruperea unei aliante.

Concluzionand, un autor arata ca "daca in regimul clasic regula era raspunderea colectiva si solidara a ministrilor, raspunderea individuala fiind exceptionala, astazi remanierea ia locul rasturnarii Guvernului. Aceasta schimbare raspunde cerintei de a pastra controlul asupra Guvernului, fara a-l rasturna, deci pastrand stabilitatea guvernamentala".[7]