Structura de stat. Notiunea si formele structurii de stat.

Structura de stat. Notiunea si formele structurii de stat.

Prin structura de stat, ca notiune, se intelege organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, in sensul daca statul este constituit din unul sau mai multe state membre. Teritoriul este una dintre bazele organizarii puterii de stat ce intereseaza dreptul constitutional, in primul rand, sub aspectul structurii de stat. Structura de stat nu este altceva decat organizarea de ansamblu a puterii in raport cu teritoriul, ea indicandu-ne daca un stat este constituit din unul sau mai multe state membre. Structura de stat formeaza obiect de cercetare, in egala masura, atat pentru dreptul international public, cat si pentru dreptul constitutional. Acest lucru se explica prin complexitatea problematicii si, bineinteles, prin implicatiile sale politice, juridice, stiintifice. Este dificil si - am putea spune - putin recomandabil din punct de vedere strict stiintific sa se incerce o divizare pe ramuri de stiinte juridice a problematicii structurii de stat, ea formand o unitate. Numai ratiuni de ordin strict didactic, impuse prin planul de invatamant, justifica cercetarea in cadrul dreptului constitutional doar a unor anumite chestiuni teoretice privind structura de stat.

Dreptul international public este interesat in cercetarea structurii de stat indeosebi pentru identificarea subiectelor raporturilor de drept international. Pentru dreptul constitutional, interesul stiintific pe care il prezinta structura de stat trebuie cautat in realitatea ca teritoriul este o baza a organizarii puterii, ca structura de stat este organizarea puterii in raport cu teritoriul si ca dreptul constitutional reglementeaza acele relatii sociale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

Forma de stat, sub aspectul organizarii statelor unitare si federale, sau simple si compuse, sau in asociatii de state, a format si formeaza obiect de cercetare al unei vaste literaturi de specialitate, lucru firesc, datorat implicatiilor profunde ale acestor aspecte. Analizata sub titluri diferite, precum structura de stat (T. Draganu, N. Prisca, I. Benditer, I. Umanski), formele statului (G. Burdeau), diferite specii de stat (A. Hauriou), institutii integrante si agregative (M. Prelot), organizarea statelor in state federative si unitare este prezenta in literatura juridica. Daca in lucrarile autorilor mentionati se regasesc nuante comune de ordin tehnic juridic, trebuie sa observam insa si deosebiri atat de continut, cat si de terminologie.

In explicarea formelor de organizare a puterii in raport cu teritoriul se ivesc multe dificultati de ordin teoretic si practic, datorate complexitatii implicatiilor juridice si politice. Dificultatile in studierea si sistematizarea formelor statului se datoresc chiar evolutiei formelor de stat, determinata de evolutia tipurilor de stat, se datoresc tendintelor de dezvoltare a proceselor interne. Mai mult decat atat, asa cum deseori se subliniaza in lucrarile de specialitate, indicatiile vocabularului curent si, de asemenea, oficial trebuie retinute cu mare prudenta, caci deseori o denumire ce nu este prea justificata stiintific este totusi mentinuta pentru ratiuni politice. Astfel, de exemplu, Elvetia contemporana, desi este o federatie, continua sa fie numita confederatie.

Tinand cont de dimensiunile logic determinate ale unui curs universitar, cercetarea structurii de stat va cuprinde doar unele aspecte de mare generalitate, in masura in care sunt necesare explicarii structurii statului roman. Vom observa, in primul rand, ca in cadrul formelor structurii statului urmeaza a fi cuprinse numai statele unitare si federale, deoarece in ce priveste alte forme, ele sunt incadrate in categoria asociatiilor de state. Vom adauga insa ca nu este lipsita de substanta stiintifica ideea ca si uniunile reale pot fi considerate forme ale structurii de stat, urmand ca la momentul potrivit sa dam explicatiile necesare. Gruparea statelor unitare si federale distinct de asociatiile de state se explica prin aceea ca primele sunt fenomene ale vietii statale interne, sunt subiecte unitare de drept, in timp ce asociatiile de state sunt fenomene ale vietii internationale, iar statele membre ale asociatiilor continua sa ramana subiecte individualizate de drept. De altfel, deosebirile vor rezulta mai pregnant din analiza concreta a acestor forme de organizare a puterii de stat.

Formele structurii de stat

In formele structurii de stat cuprindem statul unitar si statul federativ. Statul unitar este denumit, in literatura de specialitate, si statul simplu, iar statul federativ mai este analizat si sub denumirea de stat compus sau complex, alaturi de asociatiile de state.

a) Statul unitar sau simplu. Ca forma a structurii de stat, statul unitar se caracterizeaza prin existenta unor formatiuni statale unice si prin existenta unui singur rand de organe centrale de stat (un singur organ legiuitor, un singur guvern, un singur organ judecatoresc suprem). Cetatenii statului unitar au o singura cetatenie, iar organizarea administrativa a teritoriului este astfel facuta, incat, de principiu, organele de stat din unitatile administrativ-teritoriale se subordoneaza uniform fata de organele de stat centrale. O consecinta importanta a acestor trasaturi o reprezinta si faptul ca, in principiu, dreptul este aplicat uniform pe intreg teritoriul statului unitar. Sunt state unitare Romania, Bulgaria, Suedia, Italia.

Unii autori merg mai departe in analiza statului unitar, identificand doua categorii de state unitare, si anume statul unitar simplu si statul unitar complex sau regional. De asemenea, in raport de modalitatea concreta in care se exercita puterea de stat in cadrul statelor unitare, se poate vorbi despre state unitare centralizate sau descentralizate. In statele centralizate, exercitarea puterii de statale se realizeaza prin intermediul autoritatilor centrale, cele locale neavand decat rolul de a pune in aplicare deciziile astfel adoptate. In statele descentralizate, autoritatile locale pot avea unele componente decizionale proprii, distincte de cele ale autoritatilor centrale.

b) Statul federativ, compus sau regional. Spre deosebire de statul unitar, statul federativ este format din doua sau mai multe state membre, prin unirea carora apare un nou stat, federatia - ca subiect unitar de drept. El se caracterizeaza prin existenta a doua randuri de organe centrale de stat, si anume organele federatiei (Parlament, Guvern, organ suprem judecatoresc) si organele statelor membre, in sensul ca fiecare stat membru are un Parlament, un guvern si un organ judecatoresc suprem proprii. Rezultand din unirea statelor membre, care-si mentin totusi o anumita independenta, federatia se caracterizeaza si printr-o structura aparte a organelor de stat federative. Astfel, parlamentul federal este un parlament bicameral, aici impunandu-se cu necesitate existenta unei a doua Camere, care sa reprezinte statele membre (Consiliul statelor in Elvetia, Senatul in S.U.A.). Desigur, sunt si state unitare in care parlamentul are o structura bicamerala, dar aici bicameralismul este justificat de "oportunitatea politica si ingeniozitatea constitutionala" sau de nevoia realizarii unui democratism si a unui echilibru in legiferare. Pentru statele federale insa, bicameralismul este o necesitate.

Raporturile dintre statele membre ale federatiei sunt raporturi de drept intern, federatia formand o uniune de drept constitutional, spre deosebire de asociatiile de state, care formeaza uniuni de drept international si in care raporturile dintre state sunt raporturi de drept international. De aceea, daca aceste raporturi sunt reglementate in primul caz prin constitutia federatiei, ele sunt reglementate in al doilea caz prin tratatele internationale. Trebuie mentionata, de asemenea, si o alta caracteristica a statului federal, si anume existenta a doua cetatenii, care insa se implica reciproc. Cetatenii au cetatenia statului membru, precum si cetatenia statului federal, afara de cazul in care statele membre ale federatiei decid altfel. Aceasta situatie fireasca trebuie deosebita de situatia dublei cetatenii, care se poate ivi datorita conflictelor intre legile privitoare la cetatenie, sau ingaduirii sale prin legislatie.

Astazi, forma de stat federala este regasita in multe state. Pe continentul american au structura federala Statele Unite, Canada, Mexicul, Brazilia, Argentina, Venezuela. In Europa, sunt state federative Elvetia, Germania, iar in Asia si Oceania, India, Australia.

Observand statele cu structura federala existente astazi in lume, vom constata o diversitate de state, determinata de diversitatea de solutii care s-au impus in timp. Cercetand statul federativ, ca forma a structurii de stat, se impune identificarea subiectelor de federatie si a formelor de autonomie. Subiecte de federatie sunt numai statele membre ale federatiei, numai statele prin unirea carora a luat nastere federatia. Numai subiectele de federatie pastreaza o anumita independenta sau suveranitate, numai ele au, de principiu, dreptul de a se desprinde din federatie.

In afara subiectelor de federatie, mai pot fi identificate si unele forme de autonomie, determinate de necesitatea rezolvarii unor probleme nationale locale. Astfel, se pot intalni, ca forme de autonomie in federatie, republicile autonome, regiunile autonome, districtele nationale, provinciile autonome.

O alta problema teoretica de mare generalitate priveste tendintele de dezvoltare a statului federativ. Statul federativ este supus, in principiu, la doua tendinte opuse, tendinte care nu sunt usor de identificat si care se manifesta diferit in functie de diferitele federatii, de esenta statelor, de rezolvarea problemei nationale, de ideologia ce sta la baza statului. Una din aceste tendinte este aceea de centralizare, de trecere la statul unitar, iar cealalta, de descentralizare, de mentinere a federatiei. Aceste tendinte sunt conditionate de problemele economice, care nu pot fi de principiu rezolvate la nivelul statelor membre, de distribuirea energiei si combustibilului, de realizarea unor programe de radio si televiziune, de miscarea fortei de munca, de necesitatea existentei unor servicii sociale, de asistenta. Complexitatea problemelor care determina sau conditioneaza cele doua tendinte, varietatea lor impun implicit solutii variate, corespunzatoare intereselor concrete ale statelor federative luate individual. Aceste tendinte explica transformarile structurale produse in unele federatii dupa anul 1990.

In fine, un interes teoretic aparte prezinta Belgia, ca stat federativ nou, aici regulile generale pe care le-am expus aplicandu-se doar partial, motiv pentru care vorbim de un federalism informal. Din anul 1993, Belgia este un stat federal compus din trei comunitati (comunitatea franceza, comunitatea flamanda si comunitatea germanofona) si din trei regiuni (Regiunea valona, Regiunea flamanda si Regiunea Bruxelleza). De asemenea, exista patru regiuni lingvistice (de limba franceza, de limba neerlandeza, regiunea bilingva Bruxelles - Capitala, de limba germana).

Asociatiile de state

In cadrul asociatiilor de state sunt cercetate in mod obisnuit uniunea personala, uniunea reala si confederatia. Unii autori adauga la acestea comunitatea de natiuni (Commonwealth) si uniunea franceza, in timp ce altii, studiind uniunile si confederatia sub notiunea mai larga de state compuse, in care se cuprinde si federatia, includ in asociatia de state numai comunitatea de natiuni si uniunea franceza. Asociatiile de state nu constituie forme ale structurii de stat, ele nedand nastere la state noi si deci, implicit, la noi subiecte de drept. Ele sunt forme ale vietii internationale, constituite si functionand pe baza tratatelor internationale, statele membre pastrandu-si independenta (este adevarat, formala uneori) si intrand intre ele nu in raporturi de drept constitutional (drept intern), ci in raporturi de drept international.

a) Uniunea personala este o asociatie de doua sau mai multe state independente, care au comun doar seful statului. Ea nu poate fi forma a structurii de stat, deoarece nu este un stat nou. Uniunea personala a fost consecinta legilor de succesiune la tron sau a alegerii unui sef de stat comun. Uniuni personale cunoscute in istorie sunt: Anglia si Regatul Hanovrei intre 1714 (anul inscaunarii pe tronul Angliei a regelui George I din ramura familiei domnitoare de Hanovra) si 1837 (anul urcarii pe tronul Angliei a Reginei Victoria); Olanda si marele ducat de Luxemburg intre anii 1890-1915; Belgia si Congo intre anii 1885-1908; cele trei republici de pe continentul ame-rican unite sub presedintia lui Simon Bolivar, si anume Peru (1813), Columbia (1814) si Venezuela (1816).

b) Uniunea reala este o asociatie de state in care, pe langa seful statului, exista si alte organe de stat comune. De obicei, aceste organe de stat comune sunt in domeniile afacerilor externe, armatei, finantelor. Asa cum se precizeaza in literatura de specialitate, in cazul uniunilor reale s-a putut vorbi intr-adevar de o forma a structurii de stat, nu numai pentru ca in general li s-a recunoscut dreptul de a actiona in relatiile internationale ca un singur stat, dar si ca o consecinta a faptului ca ele aveau si alte organe comune decat seful statului. Am adauga la acesata si faptul ca, in unele cazuri, uniunea reala a fost o etapa spre formarea statului unitar, ceea ce pune intr-o lumina specifica, proprie, raporturile dintre statele membre ale uniunii reale (de exemplu, Principatele Unite). Uniuni reale cunoscute in istorie sunt: Principatele Unite intre 24 ianuarie 1859 si 24 ianuarie 1862; Austria si Ungaria intre anii 1867-1918; Norvegia si Suedia intre anii 1815-1905; Danemarca si Islanda intre anii 1918-1944.

c) Confederatia de state este o asociatie de state independente determinata de considerente economice si politice atat de ordin intern, cat si de ordin extern, care nu da nastere unui stat nou, ca subiect individualizat de drept. Statele care formeaza confederatia urmaresc realizarea unor scopuri comune economice, financiare, politice, de aparare. In vederea discutarii si hotararii in probleme comune, statele confederate isi aleg un organism comun, denumit dieta sau congres, ale carui hotarari sunt aprobate ulterior de catre state. La baza confederatiei sta tratatul international. Exemple de confederatii de state: Confederatiile statelor americane intre anii 1778-1787; Confederatia germanica intre 1815-1871; Confederatia elvetiana intre anii 1815-1848.