Contractul de transport maritim

CONTRACTUL DE TRANSPORT MARITIM

Indiferent de felul sau, contractul de transport prezinta unele trasaturi esentiale:

contractul de transport este un contract bilateral (sinalagmatic) deoarece chiar de la incheierea lui in mod valabil, da nastere si la obligatii reciproce si la interdependente in sarcina ambelor parti contractante si anume; carausul se obliga sa transporte dintr-un loc in altul marfa, iar expeditorul are obligatia sa plateasca pretul transportului, deci obligatiei fiecarei parti trebuie sa-i gasim cauza juridica in obligatia celeilalte;

contractul de transport este prin esenta sa un contract cu titlu oneros, deoarece fiecare parte contractanta urmareste sa obtina un folos, un echivalent, o contraprestatie in schimbul obligatiei asumate;

contractul de transport este un contract comutativ deoarece partile cunosc intinderea obligatiilor reciproce pe care si le asuma chiar din momentul incheierii contractului si pot aprecia valoarea acestor prestatii reciproce ca fiind echivalente.

Contractul de transport maritim este un contract complex, de regula cu executare succesiva, prin care un transportator de profesie numit caraus, se obliga, contra unei remuneratii numita navlu, sa ia in primire si sa transporte o marfa definita de la un port la alt port cunoscut (sau care va fi indicat ulterior) cu o nava proprie sau navlosita de el, si sa o predea la destinatie unei anumite persoane sau la ordinul acestuia. Acest mod de transport este specific transportului pe baza de conosamente, caracteristic navelor de linie, in care locul navlositorului poate fi luat si de catre incarcator.

Elementele esentiale ale contractului de transport:

carausul are o identitate profesionala bine definita de transportator. In contractul de navlosire, calitatea de profesionist a armatorului nu reprezinta o conditie esentiala;

carausul se obliga sa transporte o anumita marfa pe o relatie maritima stabilita anterior. In contractul de navlosire marfa se cunoaste numai in mod general; portul de incarcare si, de cele mai multe ori, portul de descarcare pot fi nominate ulterior, intr-o zona geografica prestabilita;

deplasarea marfurilor constituie una din obligatiile principale ale carausului;

carausul isi asuma organizarea si executarea transportului. In acest context trebuie sa se inteleaga ca indatoririle carausului se refera la nava si marfa si ca aceste indatoriri consta in principal in grija si diligenta cuvenite cu privire la: luarea marfii in custodie, inainte de sau la sosirea navei in portul de incarcare, efectuarea incarcarii si stivuirii, transportarea marfii si predarea ei la destinatie primitorului indicat in conosament sau la ordin.

Ca regula generala, conosamentul in sine nu reprezinta contractul de transport; el este numai dovada existentei contractului. Calitatea de dovada a existentei contractului se desprinde si din Regulile de la Haga si Haga-Visby care, la art.1 (b) dau contractului de transport urmatoarea definitie: "Prin contract de transport se intelege numai acel contract a carui existenta se poate constata printr-un conosament sau prin orice alt document similar recunoscut drept titlu pentru transportul de marfuri pe mare. Aceeasi denumire se da si conosamentului sau documentului similar emis in virtutea contractului de navlosire, din moment ce un astfel de document stabileste raporturile contractuale dintre caraus si posesorul conosamentului.

Deosebirea dintre diferitele tipuri de Charter Party si contractul de transport, trebuie cautata in efectul economic general al contractelor si in ordinea obligatiilor pe care partile si le-au asumat, dupa modul in care armatorul si navlositorul, respectiv carausul si incarcatorul apar in fata tertilor.

Contractul de transport maritim definit mai sus este o varianta a contractului de transport in general. Ea marcheaza diferenta dintre transport si navlosire: in contractul de navlosire armatorul nu ia marfa in primire, obligatiile sale privesc mijloacele, adica grija si diligenta; in contractul de transport maritim carausul are o anumita obligatie - sa urmareasca rezultatul; el promite sa livreze la destinatie marfa luata in primire de la incarcator.

In materia obligatiilor, contractul de navlosire este supus regulilor legale supletive, cele imperative fiind o exceptie si avand ca obiect principii de ordine publica care guverneaza intreaga materie a conventiilor.

In cazul contractului de transport, normele imperative din cadrul legislatiilor nationale sunt mai frecvente, cu vadita preocupare de a ocroti interesele incarcatorului si primitorului marfurilor.

Contractul de navlosire pe voiaj intruneste si calitatea de contract de transport, chiar daca pentru executarea lui nu s-au emis conosamente, cu conditia ca armatorul, acum in calitate de caraus, sa execute transportul din ordinul navlositorului. In cadrul acestui contract, armatorul exercita un control complet asupra transportului; el are intreaga gestiune comerciala si nautica a navei, ia marfurile in primire, raspunde de buna lor stivuire si conservare in timpul transportului, efectueaza transportul propriu-zis si eventualele transbordari, ingrijeste de buna lor predare la destinatie.