Lochul

Lochul

Lochul este un mijloc de navigatie utilizat la determinarea vitezei si a distantei parcurse de nava.

Primul tip de loch folosit la bordul velierelor, lochul ordinar dateaza din anul 1620 si el consta dintr-un sector de lemn prevazut cu o greutate in partea inferioara si legat cu o saula, pe care incepand de la un anumit semn care era numit « desteptator », se faceau noduri separate de spatii egale cu distanta parcursa de nava o nava ce merge cu o mila pe ora in timp de jumatate de minut. Masurarea timpului se facea cu un nisipar.

Pentru a determina viteza, se fila saula cu sectorul de lemn la apa, in pupa navei ; acesta se mentinea in pozitie verticala, ca un punct fix, datorita rezistentei opuse. Cand « desteptatorul » trecea prin mana marinarului ce fila saula, se rasturna simultan nisiparul ; la scurgerea jumatatii de minut marcate de nisipar, se oprea filarea saulei. Daca nava se deplasa nu n mile pe ora, prin mana marinarului se treceau n noduri. Astfel s-a ajuns la notiunea de nod, care exprima viteza navei de o mila pe ora.

Mai tarziu, lochul ordinar a fost inlocuit cu lochul mecanic, care consta  dintr-o elice cu pas constant, remorcata in pupa navei ; rotirea elicei, proportional cu deplasarea navei, se transmitea prin intermediul unei saule la un contor mecanic ce indica distanta parcursa.

In prezent se foloseste lochul hidrodinamic, care determina viteza navei pe baza presiunii hidrodinamice opuse de apa la deplasarea navei si lochul ultrason Doppler, care aplica proprietatile propagarii ultrasunetelor in apa de mare si efectul Doppler.