Abordarile actuale ale notiunilor fundamentale din turism

Abordarile actuale ale notiunilor fundamentale din turism

Schimbarile majore din economia mondiala, concretizate in cresteri semnificative ale productiei in fiecare tara, dar si in reducerea barierelor politice si comerciale dintre tari, au condus, dupa 1970, la o evolutie exploziva a numarului calatoriilor si a tarilor participante la circulatia turistica, intensificand comunicarea in acest domeniu si sporind nevoia de informatii avand caracter turistic.

Pe de alta parte, cresterea numarului si diversificarea tipologica a celor implicati in organizarea si gestionarea calatoriilor - administratii nationale de turism, organisme profesionale, colectivitati locale, institute de cercetare - precum si realizarea obiectivelor vizand evaluarea pietelor, determinarea eficientei campaniilor comerciale, orientarea investitiilor, valorificarea resurselor umane si altele au accentuat cererea de informatii turistice.

A avut loc, in acest context, o largire a surselor de date, dar care utilizau concepte diferite; ca urmare, au aparut dificultati in cunoasterea si evaluarea cu rigurozitate a fenomenului turistic, s-au diminuat sensibil posibilitatile realizarii unor comparatii internationale relevante. Se impune, in aceste conditii, adoptarea unui sistem statistic unitar al turismului si dezvoltarea unei terminologii comune. Aceste obiective si-au gasit rezolvarea in recomandarile Conferintei internationale asupra statisticii voiajelor si turismului, Ottawa, 1991, recomandari adoptate in 1993 la Sesiunea a XXVII- a a Comisiei de Statistica a Natiunilor Unite.

Clarificarile propuse si adoptate au vizat o gama larga de aspecte, ce ar putea fi grupate pe mai multe planuri:

continutul notiunii de turism si formele turismului;

conceptul de vizitator si corespunzator, locul, durata si motivul calatoriei;

industria turistica; continutul si clasificarea elementelor componente;

clasificarea activitatilor turistice.

In privinta turismului, potrivit noilor precizari, acesta se refera la activitatile desfasurate de persoane, pe durata calatoriilor si sejururilor, in locuri situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Se apreciaza ca aceasta definitie este suficient de larga pentru a acoperi calatoriile intre diferite tari, dar si in interiorul acestora si, de asemenea, pentru a include activitatile vizitatorilor de o zi (excursionisti) si ale celor care raman, in zona vizitata, cel putin 24 de ore (turisti).

Corespunzator acceptiunii prezentate, pot fi identificate formele principale ale turismului, si anume:

a)   turism intern: rezidentii unei tari date care calatoresc numai in interiorul acesteia;

b)  turism receptor: non-rezidentii care calatoresc in tara data;

c)   turism emitator: rezidentii tarii date care calatoresc in alte tari.

Aceste trei forme de baza pot fi asociate in modalitati diferite, dand nastere altor categorii ale turismului, si anume:

turism interior: forma ce regrupeaza turismul intern si turismul receptor;

turism national: constituit din turismul intern si turismul emitator;

turism international: alcatuit din turismul receptor si turismul emitator.

In ceea ce priveste turistul, acesta este reprezentat de "orice persoana care se deplaseaza spre locul situat in afara resedintei sale obisnuite, pentru o perioada mai mare de 12 luni si ale carui motive principale de calatorie sunt altele decat exercitarea unei activitati remunerate in locul vizat".

Sunt mentionate, in acest context trei criterii considerate esentiale pentru a  distinge vizitatorii (in sensul de turisti) de alte categorii de calatori si pentru a elimina ambiguitatile generate de unii termeni. Potrivit acestor criterii:

Voiajul trebuie sa fie efectuat intr-un loc situat in afara resedintei obisnuite, ceea ce exclude calatoriile mai mult sau mai putin regulate intre domiciliu si locul de munca sau de studiu;

Sejurul nu poate depasi 12 luni consecutive, peste acest prag vizitatorul avand, din punct de vedere statistic, statutul de rezident;

Motivul principal al calatoriei trebuie sa fie altul decat exercitarea unei activitati remunerate, la locul vizitat, ceea ce exclude migratia legata de locul de munca.

Vizitatorii sunt grupati, dupa rezidenta, in vizitatori internationali si vizitatori interni, iar fiecare categorie este, la randul ei, subdivizata in turisti (cei care petrec cel putin o noapte in locul vizitat) si excursionisti (vizitatori de o zi).

Legat de durata voiajului, se sugereaza posibilitatea inregistrarii si evidentierii calatoriilor pe diverse lungimi de intervale, in functie de necesitatile analizei. Corespunzator acestei fragmentari a duratei calatoriei, unii autori propun si notiunea de vacantier - pentru cei care realizeaza o calatorie de cel putin 4 zile. Se face, in acest fel, o demarcatie intre turismul de week-end (1-3 zile) si turismul de vacanta.

In privinta motivelor calatoriei, se recunoaste necesitatea identificarii acestora in scopul evaluarii comportamentului de consum si cheltuielilor vizitatorilor. Sunt precizate si structurate pe grupe si subgrupe principalele mobiluri ale calatoriilor turistice, si anume:

loisir, recreere si vacanta (odihna): vizitarea oraselor, participarea la diverse manifestari culturale si sportive, efectuarea cumparaturilor, plaje (cura helio-marina), practicarea diferitelor sporturi (de amatori), croaziere, jocuri de noroc, odihna, voiaje de nunta etc;

vizite la rude si prieteni: vizitarea parintilor, concedii in camin (familie), participarea la funeralii, participarea la programe de ingrijire a invalizilor etc;

afaceri si motive profesionale: instalarea de echipamente, inspectii vanzari si cumparari in contul intreprinderilor straine, participarea la reuniuni, conferinte, congrese, targuri si expozitii, participarea la activitati sportive profesionale, misiuni guvernamentale, studii, cursuri de limbi straine sau de pregatire profesionala etc;

tratament medical: statiuni balneare, fitness, kinetoterapie, statiuni termale si alte tipuri de cure si tratamente (slabire, infrumusetare);

religie si pelerinaje: participarea la diverse evenimente religioase, pelerinaje;

alte motive: echipajele aeronavelor si vaselor destinate transportului public (personalul insotitor de bord), tranzit, alte activitati.

In calatoriile lor, turistii consuma o serie de bunuri si servicii, legate mai mult sau mai putin de turism. Corespunzator acestei realitati, in structurile (clasificarile) consacrate ale ramurilor economice sau ale produselor si serviciilor nu se regaseste o industrie a turismului. Si totusi conceptul este frecvent utilizat si chiar definit.

Industria turistica este acea parte a economiei, alcatuita dintr-o suma de activitati sau mai multe ramuri a caror functie comuna este satisfacerea nevoilor turistilor. Din industria turistica fac parte sectoarele:

locuinta si alimentatie : hoteluri, moteluri, case de oaspeti, ferme, vase de croaziera, vile, castele, camping-uri, proprietati time -share, resedinte secundare, restaurante (clasice, cu specific, fast-food), baruri, cafenele;

transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, cai ferate, autocare, firme de inchiriat de automobile, operatori de taximetrie si sectorul noncomercial constituit din automobile proprietate personala, aeronave proprii, iahturi;

organizatorii de calatorii: agentii de voiaj si touroperatori;

atractii-agrement: elemente naturale (forme de relief, gradini, parcuri, lacuri etc.) si construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de arta, teatre, parcuri de distractie, facilitati sportive, cazinouri precum si festivaluri si evenimente cultural artistice;

organizatorii si administratorii destinatiilor: oficii de turism nationale, regionale, locale