Administratia publica locala in sistemul constitutional actual al Romaniei

Administratia publica locala in sistemul constitutional actual al Romaniei

Sistemul actual al administratiei publice din Romania si institutiile sale caracteristice, autonomia si descentralizarea, nu sunt o noutate in sistemul constitutional romanesc, ele au, de fapt, o indelungata traditie in viata administrativa a societatii romanesti, cu sorginte in a doua jumatate a secolului al XlX-lea.

Aparitia acestei vieti administrative locale, spunea prof. Anibal Teodorescu, a precedat cu mult pe aceea a celei generale, pentru ca, in ordinea istorica a lucrurilor comune, cu nevoile ei proprii, a aparut inainte de nasterea statului cu marile lui interese si probleme¹.

Cu alte cuvinte, interesele publice nu au intotdeauna aceeasi intindere, intrucat pot exista, asa cum s-a vazut, interese generale ale statului, dar si interese ale unor judete, dupa cum pot exista si interese ale unor comune sau a unei singure comune. Rezulta ca, in stat, exista interese centrale alaturi de interesele judetene si de cele locale, intre ele fiind o interdependenta reciproca.

Administrarea intereselor locale si judetene, in primele noastre sisteme constitutionale, s-a incredintat judetului si comunei, care erau circumscriptii teritoriale ale statului investite cu personalitate juridica.

Baza acestui sistem de organizare a vietii locale a fost Regulamentul Organic, care, pentru inceput, recunoaste numai oraselor un drept de autonomie 'prin sfaturi orasenesti alese de catre locuitorii acestor orase'.

Ideea autonomiei, in fapt, a unei administratii publice locale autonome, a devenit apoi un punct programatic in revendicarile revolutiei de la 1848 din cele doua principate, care cerea 'dreptul pentru fiecare judet de a-si alege dregatorii sai'

Conventia de la Paris, din 1856 a reluat aceste deziderate, iar statutul lui Cuza din 1864 le recunoaste ca principii de organizare ale statului modern roman. Drept urmare, legea comunala din 1 aprilie 1864 si cea de infiintare a consiliilor judetene din 2 aprilie 1864 le realizeaza, recunoscandu-le personalitatea juridica comunelor si judetelor, le doteaza, totodata, cu organe deliberative si executive alese, ce reprezentau interesele locale ale colectivitatilor respective.

Constitutia din 1 iulie 1866 proclama ca administrarea intereselor colectivitatilor locale se realizeaza prin 'institutiunile judetene si comunale' (art.4), reglementate prin legi, care au la 'baza descentralizarea administratiunii mai completa si independenta comunala''(art 107 si 108), declarandu-se principial autonomia locala¹.

Potrivit prevederilor Constitutiei din 1991,revizuita in anul 2003, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale, exista o administratie locala formata din serviciile publice descentralizate ale autoritatilor administratiei publice centrale de specialitate, inclusiv, prefectul ca serviciu deconcentrat al guvernului {'reprezentant'), reprezentand o administratie locala a statului, numita; si autoritati administrative autonome ale comunelor si oraselor, constituind primul nivel al administratiei publice locale si autoritati judetene, cel de al doilea nivel al administratiei publice autonome, ele reprezentand administratia publica locala aleasa.

Delimitarea dintre cele doua componente ale administratiei locale se realizeaza prin regimurile diferite care se aplica fiecareia dintre componente. Primei, constituind ansamblul serviciilor statului, i se aplica un regim deconcentrat, iar celei de a doua, reprezentata de autoritati alese de colectivitatile locale, un regim descentralizat, autonom.

Cele doua subsisteme ale administratiei publice, se poate observa ca nu sunt izolate, ci, dimpotriva, ca activitatea lor se interfereaza, fiind chiar intr-o relatie de interdependenta.

Art. 120 (1) din Constitutia Romaniei arata ca autonomia locala in comune si orase se realizeaza prin doua autoritati, consiliul local si respectiv primarul, ambele alese in conditiile legii.

De asemenea, textul scoate in evidenta ca aceste autoritati, desemnate prin vot de comunitatea locala, sunt si autoritati care realizeaza administratia publica. In acest fel legiuitorul nostru constituant a consacrat dubla natura a autoritatii comunale si orasenesti alese, ceea ce reflecta dubla natura a comunei si orasului; colectivitatea si unitatea administrativ-teritoriala. in acest sens, comuna si orasul reprezinta, in principal o colectivitate locala; in mod secundar, ele constituie si o circumscriptie teritoriala pentru gestionarea anumitor servicii de stat.

Deci, in comune si orase functioneaza, ca autoritati ale administratiei publice prin care se realizeaza autonomia locala, comisiile locale si primarii. in cazul municipiilor functioneaza aceleasi autoritati, ele putandu-se organiza si la nivelul subdiviziunilor administrativ-tcritoriale ale acestora.

Statutul consiliilor locale si al primarilor in ceea ce priveste autonomia locala, este definit de Constitutie si de lege, ambele autoritati fiind supuse rolului de autoritati administrative autonome in rezolvarea treburilor publice din comune si orase. Din acest punct de vedere se cere a se face o distinctie intre treburile publice din comune si orase si treburile publice care depasesc sfera locala, intrand in interesul general, asupra caruia pot opera alte servicii ale administratiei publice sau, in virtutea legii, astfel de atributii pot fi incredintate autoritatilor administratiei locale¹.

O problema distincta o constituie organizarea autoritatilor administrative autonome in subdiviziunile municipiilor. in prezent, o astfel de organizare este realizata numai in municipiul Bucuresti, in viitor fiind posibila organizarea unor astfel de servicii publice si in alte municipii. Sensul textului constitutional are in vedere ca, in marile aglomerari urbane, serviciile publice sa fie cat mai aproape de beneficiarul acestora. Legea nr. 67/2004 cu modificarile ulterioare reglementeaza ca aceste autoritati se stabilesc prin lege, ceea ce a fost realizat la nivelul municipiului Bucuresti, si ele sunt subordonate autoritatilor administrative ale municipiilor. Din acest punct de vedere consideram ca subordonarea se face numai pe linia ierarhica, specifica, in virtutea careia consiliilor sectoarelor se supun consiliului general al municipiului Bucuresti, iar primarii de sector, primarului general al municipiului Bucuresti.