Aspecte privind terminologia din victimologie

Aspecte privind terminologia din victimologie

Plecand de la una din cele 5 solicitari majore adresate psihologiei judiciare, formulate de catre D.M.Gottfredson²⁵ si anume, nevoia imbunatatirii metodelor de clasificare a persoanelor, in speta a infractorilor, consideram ca aceasta trebuie sa fie extinsa si asupra celui de-al doilea "partener" al cuplului penal, adica asupra victimei.

Incercarile de clasificare a victimelor se lovesc de o multitudine de dificultati care pot fi sistematizate astfel :

marea diversitate a infractiunilor si, in consecinta, a categoriilor de victime ;

practic, victimele apartin, chiar daca cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de variabile ; varsta, sex, pregatire socio-profesionala, pregatire culturala, rol-status social, rol-status economic etc. ;

diferente mari interindividuale in grupurile de victime in ceea ce priveste responsabilitatile si rolul jucat in comiterea infractiunii.

Cu toate acestea, diversi autori s-au straduit sa realizeze clasificari in functie de o serie de criterii. Un

prim criteriu il poate constitui, desigur, categoria infractionala, in urma careia o persoana sau mai multe sunt victimizate. Astfel putem diferentia :

a) victime ale infractiunii de omor ;

b) victime ale infractiunii de vatamare corporala ;

c) victime ale infractiunii de lovituri cauzatoare de moarte ;

d) victime ale infractiunii de viol ;

e) victime ale infractiunii de talharie ;

f)  victime ale infractiunii de furt etc.

Folosind relativ aceleasi criterii, A. Karmen²⁶ diferentiaza urmatoarele categorii de victime :

copii disparuti ;

copii maltratati fizic si sexual ;

persoane in varsta - victime ale crimei ;

femei maltratate ;

victime ale atacului sexual ; victime ale soferilor in stare de ebrietate.

Cele mai multe clasificari insa iau in atentie criteriul privind gradul de implicare si de responsabilitate al victimelor in comiterea infractiunii. Astfel, Medelsohn (1956) diferentiaza urmatoarele categorii :

complet inocent ;

avand o vinovatie minora ;

la fel de vinovat ca si infractorul ;

cel mai vinovat, responsabil in comiterea infractiunii ;

simulant sau confabulator ;

Dupa cum se poate observa, aceasta tipologie foloseste practic o scala gradata privitoare la raspunderea ce revine celor doi "parteneri" ai cuplului penal privind comiterea infractiunii. La o extremitate a ei se afla nevinovatia, iar la cealalta, intreaga responsabilitate a victimei. Este deosebit de interesant, din punct de vedere psihologic si psihisocial, faptul ca pe parcursul scalei se intalnesc cazuri in care responsabilitatea victimei este "impartita" cu cea a infractorului, culminand cu situatia in care, daca responsabilitatea apartine in intregime victimei, in mod paradoxal, infractorul apare ca fiind inocent, nevinovat.

In 1967, Fattah²⁷ diferentiaza urmatoarele categorii de victime, tinand seama de gradul de participare si de implicare in comiterea actelor infractionale :

nonparticipare ;

latent, predispus ;

provocator ;

participant ; fals.

Aproximativ tot in baza acestui criteriu, Lamborn (1968)²⁸ evidentiaza cateva categorii de victime, subliniind in special tipuri de "intalnire" victima-infractor :

initiere ;

facilitare ;

provocare ;

comitere, savarsire ;

cooperare ;

instigare.

O foarte interesanta clasificare o realizeaza Sheley (1979)²⁹.

infractor activ-victima ;

infractor activ-victima semi-activa ;

infractor activ-victima activa ;

infractor semi-pasiv - victima activa ;

infractor pasiv-victima activa.

Aceasta tipologie scoate in evidenta mult mai clar care este rolul pe care il poate juca victima, ca membru al cuplului penal in comiterea infractiunii.

De altfel, incercarile de clasificare a victimelor nu sunt foarte noi, ele fiind initiate chiar de catre "parintele" victimologiei, Hans von Hentig. Plecand de la diferentierea victimelor innascute (born victims) de victimele societatii (society - made victims), in ultimile sale lucrari, utilizand drept criterii factori psihologici, biologici si sociali, contureaza treisprezece categorii de victime³⁰.

1. Victimele nevarstnice constituie o categorie care se pune usor la indemana agresorilor. Fiind neevoluati fizic, naivi si fara experienta sub aspect mintal, copiii pot fi usor victimizati. Printre cele mai frecvente forme de victimizare, Hentig mentioneaza : rapirea lor, mai ales daca parintii sunt bogati sau au asigurare de viata ; utilizarea lor de catre infractorii adultii drept complici la diferite infractiuni ; maltratarea si abuzul sexual.

2. Femeile ca victima, apar mai ales in cazul infractiunilor de ordin sexual. Desigur, aceasta situatie este valabila in primul rand pentru femeile tinere. In cazul femeilor in varsta, mai ales daca acestea au un statut economic ridicat, devin victime ale unor actiuni infractionale motivate material.

3. Varstnicii pot deveni victime ale unor infractori care, pe de o parte, ii banuiesc ca au o anumita avere (bani adunati pentru "zile negre") si, pe de alta parte, profita de slabiciunea lor fizica si de imposibilitatea de aparare.

4. Consumatorii de alcool si de stupefiante, fata de alte categorii de victime, sunt in cea mai mare masura expusi. Astfel autorul arata ca, din totalul barbatilor asasinati intr-o anumita perioada, 66.6% erau alcoolici. Foarte frecvent, consumatorii de alcool mai ales, sunt expusi actiunilor victimizante ale hotilor de buzunare, cartoforilor etc., iar consumatorii de droguri sunt expusi in special pericolului de autovictimizare.

5. Imigrantii pot sa cada usor prada victimizarii, deoarece imigratia constituie o reducere temporara - la un grad extrem de neajutorare - in domeniul relatiilor umane vitale. Ignorarea limbii in noua "patrie", lipsa de mijloace materiale, ca si ostilitatea bastinasilor constituie un complex ce reprezinta o atractivitate pentru infractori, care exploateaza starea de mizerie si de credulitate a noului venit.

6. Minoritatile etnice pot apare in calitate de victime mai ales datorita activitatii bazate pe discriminare rasiala.

7. Indivizii normali, dar cu o inteligenta redusa, in conceptia lui Hentig, sunt nascuti spre a fi victime, deoarece stupizenia victimelor si nu mintea brilianta a escrocilor face sa se succeada manevrele lor in fond foarte transparente.

8. Indivizii (temporar) deprimati, datorita nivelului scazut al reactivitatii fizice si psihice, pot sa cada usor prada victimizarii.

9. Indivizii achizitivi, adica cei care, in orice imprejurare, cauta sa profite si sa-si mareasca bunurile. Aceasta tendinta insa, nu duce numai la crima ci, adesea, la victimizare.

Astfel, dupa cum remarca Hentig, cei saraci dar hrapareti cauta prin castiguri sa-si dobandeasca o mai mare securitate, hraparetii din clasele mijlocii doresc sa obtina bunuri de lux, iar bogatasii hrapareti sunt foarte dornici sa-si mareasca averea. Acestia din urma sunt cei mai expusi victimizarii.

10. Indivizii destrabalati si desfranati sunt cei care, din pricina indiferentei si a dispretului fata de legi, devin foarte vulnerabili fata de manevrele iscusite ale infractorilor.

11. Indivizii singuratici si cu inima "zdrobita" sunt vulnerabili la victimizare deoarece cu greu pot suporta singuratatea si frustrarile, mai ales sentimentale, la care i-a supus viata. Starea lor psihica generala le confera o credulitate marita, expunand-i la multiple pericole de victimizare, precum : furturi, fraude, inselatorii, si chiar crime.

12. Chinuitorii sunt cei care, in urma chinurilor prelungite la care supun unele persoane, mai ales in cadrul familiei, ajung jertfa reactiilor agresive ale acestora. De exemplu : un tata care, alcoolic fiind, isi chinuise familia multa vreme pana cand in cele din urma a ajuns sa fie asasinat de propriul sau fiu.

13. Indivizii "blocati" si cei "nesupusi". Individul blocat este cel incurcat in fel de fel de datorii. Este cazul oamenilor de afaceri sau bancherilor faliti care nu mai pot face fata situatie lor pe cai legale si foarte usor cad victime unor "binevoitori" care le ofera "solutii". In categoria celor "nesupusi" intra aceia care, atacati fiind, nu se lasa lesne victimizati, astfel incat constituie o grupa de victime dificile fata de cei care se lasa victimizati cu usurinta - victime usoare.

Obiectandu-i acestui sistem clasificatoriu ca nu este fundamentat pe baze suficient de solide si, in consecinta, nu se dovedeste a fi de mai mare generalitate, T. Bogdan si colab.³¹, scot in evidenta doua merite principale ale acestuia :

a) atrage atentia asupra unor categorii de victime mai rar analizate ;

b) deschide o noua directie de cercetare, si anume cea de ordonare pe criterii de similitudine a grupelor de victime.

Lucrari foarte recente insista asupra discriminarii victimelor in functie de gradul lor de responsabilitate in comiterea infractiunilor, precum si de reactia sociala in raport cu acestea. Astfel, A. Karmen imparte victimele in doua categorii :

victime acuzate ;

victime aparate.

In prima categorie intra acele cazuri de victime impotriva carora sunt dovezi ca ele impart raspunderea in forme diferentiate cu infractorul. Tipurile de comportament de care pot fi facute vinovate victimele sunt in special, cele de facilitare, precipitare si provocare. In a doua categorie intra acele victimele impotriva carora nu exista nici un fel de dovada sau argument ca ar avea vreo vina sau ar fi avut vreo legatura cu infractorul inainte de comiterea infractiunii.

Procesul de acuzare a victimei parcurge mai multi pasi. In primul rand, si in mod fundamental, acuzatorul victimei presupune ca exista ceva "rau" cu victimele. Ele difera in mod semnificativ de alte persoane care n-au fost niciodata victimizate : fie atitudinile lor, fie conduitele, fie atat atitudinile cat si conduitele se disting in mare masura de majoritatea celor neafectati. In al doilea rand, acuzatorul presupune, ca aceste diferente prezumate sunt sursa starii si conduitei victimei. Daca ar fi precum ceilalti (nonvictimizati), ei nu ar fi alesi, selectati pentru atac. In al treilea rand, acuzatorul argumenteza ca daca victimele vor sa evite suferinte viitoare, ele trebuie sa-si schimbe modul lor de a gandi si de a actiona. Ele trebuie, de asemenea, sa renunte la structurile comportamentale incitative care favorizeza procesul victimizarii lor.

Acuzarea victimei poate apare in tripla ipostza :

a) Ca o explicare individulista pentru problemele sociale. Doctrina "responsabilitatii personale" fundamenteza explicatiile privind acuzarea victimei. Asa cum criminalii sunt condamnati pentru incalcarea legii, tot asa si victimele trebuie sa raspunda pentru comportamentul lor dinaintea si din timpul incidentului. In urma consumarii unui eveniment, victimele pot fi creditate pentru minimalizarea pericolului de vatamare sau invinuite pentru erorile comise si care au condus la consecinte negative. Asemenea evaluari ale laudei sau blamului sunt fundamentate de credinta si convingerea ca indivizii umani asigura un anumit grad de control asupra evenimentelor petrecute in viata lor.

Plecand de la aceste consideratii se poate conchide ca daca "intrarea in bucluc" este in parte vina victimei, atunci evitarea vatamarii si pericolul revine, de asemenea, in raspunderea victimei. Fiecare trebuie sa-si ia masuri de prevedere pentru a reduce la minimum riscul victimizarii.

b) Ca proces psihologic. Acuzarea victimei poate rezulta din credinta accentuata intr-o "lume justa", adica un loc in care indivizii obtin ceea ce merita si merita ceea ce obtin. Lucruri si intamplari rele apar numai pentru persoanele rele ; oamenii buni sunt recompensati si pentru ca ei respecta regulile. Deci, daca cineva este vatamat de un criminal, acesta trebuie sa fi facut ceva rau de a meritat o asemenea soarta. Indivizii care cred ca lumea reala este o lume dreapta nu vor sa gaseasca greseli victimelor daca ele pot sa si le repare. Dar daca privesc evenimentele prin prisma unor explicatii mai vechi, ei tind sa acuze victimele chiar si numai de dragul asigurarii pacii si linistii lor interioare. Imaginea unei lumi guvernate de evenimente intamplatoare este prea deconcentrata si amenintatoare pentru ei. Realizarea ca actele brutale si fara sens pot fi produse de catre oricine si in orice moment devine extrem de descurajatoare. Pe de alta parte, convingerea ca victimele au facut ceva din neglijenta, din grseala sau provocativ, atragand asupra lor nenorocul si nesansa este mai confortabila. Ea inlatura sentimentele lipsei de speranta, a vulnerabilitatii extreme si permite acuzatorului sa fie reasigurat ca infractiunea nu aduce atingere indivizilor buni care actioneaza si reactioneaza corespunzator, adica in acord cu normele social juridice³².

c) Ca un mod de a vedea al infractorilor. Modul in care percep infractorii victimele joaca un rol principal in privinta selectiei tintelor de atac si procedurii suferintei. Se pune adesea intrebarea : "Cum pot fi infractorii atat de lipsiti de sentimentele de empatie si mila pentru victimele lor ?". In mod evident ei au trecut printr-un proces de desensibilizare care reduce sau chiar elimina in totalitate si starile de vinovatie, rusine, remuscare, mustrari de constiinta, inhibitii morale.

Denigrand victima, delincventii juvenili sau criminalii adulti pot considera actele lor victimizante ca fiind justificate, iar alegerea obiectului victimizarii ca fiind legitima. Actele de cruzime si salbaticie devin posibile cand victima este vazuta ca fiind fara valoare, sau ca ceva inferior umanului, ca o tinta pentru ostilitate si agresiune, ori ca un proscris ce-si merita maltratarea³³. Delincventii juvenili considera in mod frecvent victimele lor potentiale ca avand trasaturi negative, neutralizand astfel orice simt al vinovatiei. Ei incearca sa alunge din minte imaginile victimelor lor sustinand ca acestea au consimtit si ca au fost dispuse sa accepte sau, altfel spus, ele "au cerut si au obtinut ce-au meritat". Valoarea personala a victimelor este adesea devalorizata, iar pierderile lor sunt negate ("lucrurile au fost imprumutate si nu furate"). In cazuri extreme, infractorii considera suferinta produsa victimelor ca un act al justitiei bazate pe razbunarea care trebuie apreciata³⁴.

Apararea victimei reprezinta o respingere a conceptiilor privind acuzarea victimei³⁵. In primul rand, aparatorii victimei cred ca acuzatorii acesteia tind sa exagereze masura in care facilitarea, precipitarea sau provocarea contribuie la comiterea infractiunii. In al doilea rand, aparatorii victimei suspecteaza ca acuzatorii victimei confunda exceptia cu regula si supraestimeaza proportia reala a cazurilor in care facilitarea, precipitarea sau provocarea au aparut in mod real. Cele mai multe victime sunt complet inocente, iar impartirea responsabilitatii este neuzuala. "Vinovatia" unui procent relativ mic de victime este raspandita si generalizata, afectand serios reputatia tuturor victimelor unor tipuri particulare de infractiuni. De exemplu, norul de suspiciune se poate intinde deasupra capului tuturor victimelor furtului auto, chiar si acelor care si-au luat masuri de precautie. In al treilea rand, aparatorii victimelor argumenteaza ca acuzatorii victimelor cer in mod nerational ca victimele sa-si schimbe felul lor de-a fi, oferind sfaturi care sunt nerealiste, deoarece ele trec cu vederea imperativele culturale si conditiile ambientale care determina conturarea stilurilor de viata. Celor mai multi indivizi le lipsesc posibilitatile si resursele pentru a-si schimba mijloacele de calatorie,orele de lucru, scolile frecventate de copii lor sau vecinatatile in care traiesc.

Recomandarile ca indivizii sa renunte la libertatile personale indragite si sa-si sacrifice placerile pentru promisiuni vagi privind intarirea securitatii probabil vor fi desconsiderate.

In al patrulea rand, aparatorii victimei au serioase obiectii legate de soliditatea conceptelor fundamentale si logica acuzarii victimei. Fara o evidenta empirica solida ei resping afirmatiile acuzatorilor victimei ce sustin faptul ca victimele difera semnificativ de non-victime.

Doua perspective pot fi diferentiate in cadrul apararii victimei:

a) prima este blamarea criminalului: acuzatorii criminalului sunt nemultumiti de orice incercare a infractorilor de a schimba intreaga povara a responsabilitatii de pe spatele lor pe umerii victimei. Apararea victimei cuplata cu acuzarea victimei, este postulata pe doctrina responsabilitatii personale pentru conduita delictuala, dar aceasta responsabilitate revine numai faptuitorilor;

b) a doua forma de aparare a victimei nu vizeaza numai acuzarea ci, mai mult, acuzarea sistemului. In acord cu principiile blamarii sistemului, nici infractorul si nici vitima nu sunt vinovati, ambii, in grade diferite, sunt "victime" ale culturii lor si mediului inconjurator. In functie de acest punct de vedere, radacinile problemei crimei sunt de gasit in institutiile de baza pe care este construit sistemul social³⁶.

Incercand sa aplice aceasta diferentiere a aparatorilor si acuzatorilor victimei, A. Karmen ajunge la concluzia ca "aparatorii victimei sunt uneori acuzatorii victimei; indivizii nu isi mentin o pozitie fixa, rigida de o parte sau de alta. Intr-adevar, cand este luat in consideratie intregul scop al criminalilor si victimelor, fiecare blameaza anumite victime si le apara pe altele"³⁷.

Una dintre clasificarile cele mai valoroase si mai utile din punct de vedere stiintific este cea a lui Stephen Schafer (1977)³⁸. Folosind drept criteriu gradul de participare si desigur de raspundere a victimei in comiterea infractiunii, Schafer diferentiaza urmatoarele sapte categorii de victime³⁹:

1. Victime care anterior faptului infractional nu au avut nici o legatura cu faptasul. "Intalnirea" dintre victima si infractor la locul infractuinii este totalmente intamplatoare. Este cazul functionarului de la ghiseul unei banci care cade victima unui infractor.

2. Victime provocatoare sunt cele care, anterior victimizarii lor, au comis ceva - constient sau inconstient - fata de infractor. Asemenea cazuri pot fi intalnite atunci cand o persoana (victima ulterioara) se comporta arogant fata de viitorul infractor, sau daca nu-si tine o promisiune data solemn, ori daca intra in legaturi amoroase cu iubita infractorului etc.

3. Victime care precipita declansarea actiunii raufacatorului. Este cazul persoanelor care, prin conduita lor, influenteaza raufacatorii in a comite infractiuni, desi intre ei nu a existat niciodata nici o legatura. Astfel, ca exemple, se pot cita: persoana care tranteste portiera masinii dar uita s-o incuie; femeia care umbla seara prin locuri putin frecventate cu o costumatie provocatoare etc.

4. Victime slabe sub aspect biologic. Este cazul persoanelor ce prezinta slabiciuni din punct de vedere psihic sau fizic si, din aceasta cauza, sunt usor victimizate. Daca totusi se pune problema vinovatiei, raspunderea revine in primul rand persoanelor care sunt obligate sa le supravegheze si sa le asigure paza juridica (rude, ingrijitori, surori de caritate etc.).

5. Victime slabe sub aspect social sunt acele persoane care apartin unor grupuri minoritare etnice sau care apartin unor religii neagreate de catre comunitate. Fara sa aiba nici un fel de vina, asemenea persoane pot sa cada frecvent victime agresiunii manifestate de catre reprezentantii comunitatii.

6. Victime autovictimizante sunt acele persoane care orienteaza agresiunea catre propria persoana. Drogomaniile, suicidul, cartoforia, inversiunile sexuale etc. sunt acele acte devinate sau chiar criminale in care cel lezat joaca atat rolul de criminal, cat si pe cel de victima.

7. Victime politice sunt persoanele care au suferit din cauza convingerilor lor, convingeri care nu trebuie sa se materializeze neaparat in actiuni.