Extradarea - principala modalitate de asistenta judiciara internationala in combaterea criminalitatii

Extradarea - principala modalitate de asistenta judiciara internationala in combaterea criminalitatii

Conventia europeana de extradare, cadrul juridic general al extradarii intre statele membre ale Consiliului Europei

n Conventia europeana de extradare a fost semnata la Paris, la 13 decembrie 1957 de catre unsprezece state membre ale Consiliului Europei si a intrat in vigoare la 18 aprilie 1960, fiind apoi semnata, succesiv, de alte state europene, si au aderat la ea, printre alte state, si Israelul si Africa de Sud, la aceasta ora conventia fiind ratificata de 49 de state. Romania a ratificat Conventia europeana de extradare si protocoalele aditionale la aceasta prin Legea nr. 80 din 9 mai 1997.

n Conventia europeana de extradare, completata cu cele doua Protocoale aditionale, primul semnat la Strasbourg la 15 octombrie 1975 si privitor la interpretarea restrictiva a conceptului de infractiune politica cu excluderea in special a infractiunii de genocid, a crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii, precum si inmultirea cazurilor de neextradare in baza principiului "ne bis in idem" si al doilea semnat tot la Strasbourg la 17 martie 1978, privitor la conceptul de infractiune fiscala, judecata in contumacie, aplicarea amnistiei si unele reguli de procedura, constituie principalul izvor al extradarii in toate statele care au ratificat-o. Alaturi de aceasta, pot constitui izvoare ale extradarii dispozitiile cuprinse in legile nationale de extradare, in codurile penal si de procedura penala ale statelor parti.

Notiunea de extradare in lumina Conventiei europene de extradare

n Conventia europeana de extradare consacra notiunea de extradare in acceptiunea contemporana a acesteia, si anume ca procedura care are loc intre state suverane, in cadrul careia un stat, denumit stat solicitat, pe al carui teritoriu se afla o persoana urmarita sau condamnata de autoritatile judiciare ale altui stat, denumit stat solicitant, preda acea persoana statului solicitant, la cererea speciala a acestuia, pentru a fi urmarita si judecata de autoritatile judiciare ale acestuia sau pentru a fi obligata sa execute o pedeapsa la care fusese condamnata de aceste autoritati. Extradarea este o forma de cooperare a statelor in combaterea criminalitatii, prin intermediul ei, statele acordandu-si reciproc asistenta, livrandu-si unul altuia infractorii refugiati pe teritoriul lor, facand astfel posibila aplicarea efectiva a legii penale.

n Institutia extradarii este o institutie tipica de drept procesual penal si anume o procedura speciala si incidentala, care se inscrie in ansamblul procedurii principale de urmarire pornita impotriva unui inculpat sau in procesul de executare fata de cel condamnat.

Conditiile de acordare si de solicitare a extradarii potrivit Conventiei europene de extradare

1. Obligatia de extradare asumata de partile contractante

n Conventia europeana de extradare prevede, chiar in primul sau articol, ca partile contractante se angajeaza sa-si predea reciproc, potrivit regulilor si cu respectarea conditiilor stabilite prin textele Conventiei, persoanele urmarite pentru savarsirea unei infractiuni sau cautate in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta, de catre autoritatile judiciare ale partii solicitante.

n Atunci cand conditiile prevazute in Conventie sunt indeplinite si nu exista vreunul dintre cazurile in care extradarea nu este posibila, aceasta nu poate fi refuzata de catre statul solicitat.

2. Infractiuni care dau loc la extradare

n Asa cum se prevede in articolul 2 punctul 1 din Conventie, pot da loc la extradare, in vederea judecarii si pedepsirii celor care le-au savarsit (asa-numita extradare procesuala) acele infractiuni care, potrivit legilor partii solicitante si ale partii solicitate, sunt sanctionate cu o pedeapsa privativa de libertate sau cu o masura de siguranta, de asemenea privativa de libertate, de cel putin un an sau cu o pedeapsa mai severa. In ipoteza in care se solicita extradarea unei persoane condamnate, in vederea obligarii ei la executare in statul solicitant (asa-numita extradare executiva), se cere ca pedeapsa pronuntata sau masura de siguranta aplicata sa fie de o durata de cel putin 4 luni[1].

n [1] Potrivit articolului 25 din Conventia europeana de extradare, termenul "masuri de siguranta" desemneaza orice masuri privative de libertate care au fost dispuse complementar sau in substituirea unei pedepse, prin hotarare a unei jurisdictii penale.

n Conventia prevede, asadar, principiul dublei incriminari, pe care il extinde si la gravitatea pedepsei, atat in cazul extradarii procesuale, cat si al celei executive. Legea romana nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala[1] prevede in articolul 26 alin. 2 ca, prin derogare de la principiul dublei incriminari, extradarea poate fi acordata si daca fapta respectiva nu este prevazuta de legea romana, daca pentru acesta fapta este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte. Aceasta dispozitie nu exclude principiul legalitatii incriminarii, ci reflecta increderea in incriminarea existenta in alt stat si recunoasterea necesitatii urmaririi si sanctionarii acelei fapte.

3. Infractiuni pentru care nu se acorda extradarea

n Dispozitiile articolelor 3, 4 si 5 ale Conventiei prevad interdictia de extradare pentru infractiunile politice, pentru cele militare si pentru infractiunile fiscale.

n A. Infractiuni politice. In articolul 3 din Conventie se prevede ca "Extradarea nu se va acorda daca infractiunea pentru care este ceruta este considerata de partea solicitata ca infractiune politica sau ca fapta conexa unei asemenea infractiuni".

n Conventia prevede la punctul 2 al articolului 3 ca nu se va acorda extradarea nici in ipoteza in care partea solicitata are motive temeinice sa creada ca cererea de extradare, motivata pentru o infractiune de drept comun, a fost prezentata in vederea urmaririi sau pedepsirii unei persoane pentru considerente de rasa, de religie, de nationalitate sau de opinii politice, ori ca situatia acelei persoane risca sa fie agravata pentru unul sau altul dintre aceste motive.

n Definirea infractiunii politice fiind neclara si azi, singura cale de solutionare a problemei este abolirea asa-numitei exceptii de la obligatia de extradare pentru infractiuni politice si de a limita refuzul numai la cazurile in care statul solicitat are motive temeinice sa creada ca individul nu va fi supus, in statul solicitant, la un proces drept si ca cererea de extradare constituie numai un pretext pentru a urmari individul respectiv pe motiv de rasa, de religie sau, in definitiv, pentru ratiuni politice.

n In articolul 3 punctul 3 din Conventie s-a mentionat ca nu va fi niciodata considerat ca infractiune politica atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei acestuia (asa-numita clauza belgiana).

n Este de subliniat ca Protocolul aditional la Conventia europeana de extradare, adoptat la Strasbourg, la 15 octombrie 1975, prevede in Titlul I, articolul 1, ca "Pentru aplicarea prevederilor articolului 3 al conventiei, nu vor fi considerate infractiuni politice:

n a) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

n b) infractiunile prevazute la articolul 50 al Conventiei de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la articolul 51 al Conventiei de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea soartei ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la articolul 31 al Conventiei de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la articolul 147 al Conventiei de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

n c) orice violari analoage ale legilor razboiului, in vigoare la data intrarii in vigoare a prezentului protocol si a cutumelor razboiului existente in acel moment, care nu sunt deja prevazute prin dispozitiile sus-mentionate ale Conventiilor de la Geneva."

n B. Infractiuni militare. In articolul 4 al Conventiei europene de extradare, se prevede ca extradarea motivata de infractiuni militare, care nu constituie infractiuni de drept comun, este exclusa din campul de aplicare a Conventiei, cererea de extradare fiind "in acest caz, inadmisibila".

n Exceptia priveste infractiunile militare specifice, care nu aduc atingere altor valori decat cele legate de capacitatea de aparare a tarii, pe care fortele armate trebuie sa o asigure.

n Legea romana privind cooperarea judiciara in materie penala a prevazut in articolul 241 alineatul 1, litera f), printre motivele obligatorii de refuz al extradarii, faptul ca aceasta se refera la o infractiune militara care nu constituie o infractiune de drept comun.

n C. Infractiunile fiscale. In materia infractiunilor fiscale, prin dispozitiile articolului 2 din Titlul II al celui de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de extradare, din 17 martie 1978, care au inlocuit articolul 5 din Conventie, s-a prevazut ca, in cazul infractiunilor din domeniul fiscal, vamal sau valutar, extradarea va fi acordata intre partile contractante, conform regulilor Conventiei, pentru fapte carora le corespund, potrivit legii partii solicitate, infractiuni de aceeasi natura. Protocolul precizeaza ca extradarea nu va putea fi refuzata pentru motivul ca legislatia partii solicitate nu impune acelasi tip de taxe sau impozite ori nu cuprinde acelasi tip de reglementare de taxe si impozite, de vama si de schimb valutar, cu legislatia partii solicitante.

n In ceea ce priveste legea romana privitoare la asistenta judiciara internationala, la care ne-am mai referit, aceasta reproduce, in articolul 27 privitor la infractiunile fiscale, prevederile articolului 2 al celui de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de extradare.

n D. Infractiuni savarsite in totul sau in parte pe teritoriului statului solicitat sau intr-un loc asimilat teritoriului sau. Conventia prevede in articolul 7 punctul 1, ca partea solicitata va putea refuza extradarea persoanei solicitate pentru o infractiune care, potrivit legislatiei sale, a fost savarsita in totul sau in parte pe teritoriul sau ori intr-un loc asimilat teritoriului sau, situatie care se apreciaza potrivit legislatiei statului solicitat. In ipoteza in care statul roman ar aparea ca stat solicitat, determinarea infractiunilor savarsite pe teritoriul statului roman se face in conformitate cu dispozitiile articolelor 142 si 143 din Codul penal in vigoare care explica ce se intelege prin "teritoriul Romaniei" si prin "infractiune savarsita pe teritoriul tarii".

n In mod asemanator sunt determinate infractiunile savarsite pe teritoriul statului si in alte coduri penale europene[1].

n [1] Codul penal francez cuprinde astfel de dispozitii in Cartea I, Titlul I, Capitolul III, Sectiunea I intitulata "Infractiuni comise sau considerate comise pe teritoriul Republicii", articolele 113-2 - 113-5. In articolul 113-2 se prevede, in alineatul 1, ca "Legea penala franceza este aplicabila infractiunilor comise pe teritoriul Republicii", iar in alineatul 2 ca "Infractiunea se considera savarsita pe teritoriul Republicii atunci cand unul din faptele sale constitutive a avut loc pe acest teritoriu". In articolul 113-3 se prevede ca "Legea penala franceza se aplica infractiunilor comise la bordul navelor sub pavilion francez sau impotriva acestora in orice loc se gasesc".

n Codul penal italian prevede dispozitii asemanatoare in articolul 6 intitulat "Infractiuni comise pe teritoriul statului", in care, in alineatul 1 se prevede ca "Oricine comite o infractiune pe teritoriul statului este pedepsit dupa legea italiana", iar in alineatul 2 se prevede ca "Infractiunea se considera comisa pe teritoriul statului atunci cand actiunea sau omisiunea care o constituie a avut loc pe acest teritoriu in totul sau in parte sau s-a ivit rezultatul care este consecinta actiunii sau omisiunii".

n E. Infractiuni definitiv judecate ori in curs de judecare pe teritoriul statului solicitat (regula non bis in idem). In conformitate cu prevederile articolului 9 al Conventiei europene, extradarea nu se va acorda atunci cand persoana reclamata a fost judecata definitiv de catre autoritatile competente ale partii solicitate pentru fapta sau faptele pentru care se cere extradarea. Totodata, sunt autorizate partile solicitate sa refuze extradarea daca autoritatile lor competente au hotarat sa nu porneasca urmarirea penala sau sa inceteze urmarirea penala inceputa pentru aceeasi sau aceleasi fapte. Regula aceasta recunoaste dreptul de jurisdictie al statului solicitat si este in concordanta cu principiul neextradarii infractorilor pentru fapte ce cad sub incidenta legii penale a statului solicitat.

n Dispozitiile articolului 9 din Conventie au fost completate cu trei noi alineate, 2, 3 si 4, prin prevederile articolului 2 din Titlul II al Protocolului aditional la Conventia europeana de extradare, semnat la Strasbourg, la 15 octombrie 1975.

n Potrivit dispozitiilor alineatului 2 astfel introdus, extradarea unei persoane care a format obiectul unei judecati definitive intr-un alt stat tert, parte contractanta la Conventie, pentru fapta sau faptele in vederea carora a fost prezentata cererea de extradare, nu se va acorda:

a) cand hotararea mentionata a pronuntat achitarea acesteia;

b) cand pedeapsa pronuntata a fost executata in intregime sau a fost gratiata ori fapta pentru care s-a aplicat a fost amnistiata;

c) cand judecatorul, desi a constatat vinovatia persoanei solicitate, nu a pronuntat nici o sanctiune.

n Prin dispozitiile alineatului 3 se prevede totusi ca, in cazurile aratate la alineatul 2, extradarea va putea fi acordata:

a) daca fapta care a dat loc la judecata a fost comisa impotriva unei persoane, institutii sau bun avand caracter public in statul solicitant;

b) daca persoana care a fost supusa judecatii avea ea insasi caracter public in statul solicitant;

c) daca fapta care a dat loc la judecata a fost comisa in totul sau in parte pe teritoriul statului solicitant sau intr-un loc asimilat teritoriului sau.

n In fine, in alineatul 4 al aceluiasi articol 9, se prevede ca dispozitiile din alineatele 2 si 3 nu impiedica aplicarea dispozitiilor din legislatia partilor contractante, daca sunt mai largi, cu privire la efectul non bis in idem legat de hotararile judiciare pronuntate in strainatate.

n Articolele 8 si 9 reglementeaza aplicarea principiului non bis in idem formuland trei ipoteze, prima care priveste existenta, in acelasi timp, a doua proceduri penale in statul solicitat si in statul solicitant, cu privire la acelasi fapt (asa-numita litispendenta internationala), a doua care priveste existenta unei sentinte de condamnare definitiva, tot pentru acelasi fapt, pronuntata in statul solicitat, si a treia o eventuala decizie tot a statului solicitat de a nu porni sau de a inceta procesul penal cu privire la acelasi fapt.

n In toate aceste ipoteze prevaleaza forul statului solicitat, care poate refuza extradarea, ceea ce apare ca perfect logic in primele doua ipoteze, dar nu tot asa si in cea de-a treia.

n In dreptul roman, Legea nr. 302/2004 cuprinde dispozitii cu privire la principiul non bis in idem in articolul 10. In alineatul 1 al acestui articol, se prevede ca nu este admisibila cooperarea judiciara internationala daca in Romania sau in orice alt stat s-a desfasurat un proces penal pentru aceeasi fapta si daca:

a) printr-o hotarare definitiva s-a dispus achitarea sau incetarea procesului penal;

b) pedeapsa aplicata in cauza, printr-o hotarare definitiva de condamnare, a fost executata sau a format obiectul unei gratieri sau amnistii, in totalitatea ei ori asupra partii neexecutate. In alineatul 2 al aceluiasi articol, se precizeaza ca dispozitiile din alineatul 1 nu se aplica daca asistenta este solicitata in scopul revizuirii hotararii definitive, pentru unul din motivele care justifica promovarea uneia din caile de atac extraordinare prevazute de Codul de procedura penala al Romaniei. In alineatul 3 se indica insa ca dispozitiile alin. 1 nu se aplica in cazul in care un tratat international la care Romania este parte contine dispozitii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.

n F. Infractiuni pentru care s-a prescris raspunderea penala sau executarea pedepsei. In termenii dispozitiei din articolul 10 al Conventiei, extradarea nu se va acorda daca prescriptia actiunii penale sau a executarii pedepsei este implinita potrivit fie legii partii solicitante, fie a celei a partii solicitate.

n Legea romana privind cooperarea judiciara internationala prevede, in articolul 35, ca extradarea nu se acorda in cazul in care prescriptia raspunderii penale sau prescriptia executarii pedepsei este implinita fie potrivit legislatiei romane, fie potrivit legislatiei statului solicitant. Legea precizeaza totodata ca depunerea cererii de extradare are ca efect intreruperea prescriptiei neimplinita anterior, facand astfel necesara curgerea unui nou termen de prescriptie a raspunderii penale.

n G. Infractiuni pentru care a intervenit amnistia. Prin cel de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de extradare, aceasta a fost completata cu dispozitia din Titlul IV articolul 4 privitoare la amnistie. Potrivit acestei dispozitii, extradarea nu se va admite pentru o infractiune acoperita de amnistie in statul solicitat, daca acesta avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune potrivit propriei sale legi penale.

n Potrivit dispozitiilor articolului 36 al Legii romane, extradarea nu se admite pentru o infractiune pentru care a intervenit amistia in Romania, daca statul roman avea competenta sa urmareasca aceasta infractiune, potrivit propriei sale legi penale.

n H. Infractiuni pedepsite cu moartea in statul solicitant. Problema interzicerii extradarii pentru o infractiune pedepsita cu moartea in statul solicitant se pune deoarece, dupa cum se stie, prin dispozitia din articolului 1 al Protocolului nr. 6, adoptat la Strasbourg in 1983, privind abolirea pedepsei cu moartea, aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata de Consiliul Europei la Roma in 1950, pedeapsa cu moartea a fost abolita, astfel ca nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pedeapsa , iar o condamnare la aceasta pedeapsa nu poate fi executata. Tarile membre ale Consiliului Europei, semnatate ale Protocolului mentionat, neprevazand ele insele pedeapsa cu moartea, este firesc sa nu admita extradarea pentru o infractiune pedepsita cu moartea in statul solicitant. Situatia se poate ivi deoarece nu toate statele membre ale Consiliului Europei au abolit pedeapsa cu moartea.

n Era firesc, deci, ca in Conventia europeana de extradare sa se instituie reguli in aceasta privinta, asa cum s-a si realizat in cuprinsul articolului 11, in care se arata ca, daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de legea partii solicitante, dar aceasta pedeapsa nu este prevazuta de legea partii solicitate sau desi este prevazuta, in mod normal nu este executata, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca partea solicitanta sa dea asigurari considerate indestulatoare de catre partea solicitata, ca pedeapsa capitala nu se va executa.

n Legea romana prevede dispozitii referitoare la pedeapsa capitala in legatura cu extradarea in dispozitiile articolului 29. Dispozitiile acestui articol prevad ca, daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari, considerate ca indestulatoare de catre statul roman, ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata.

Situatii in care nu se acorda extradarea

n A. Lipsa plangerii prealabile. Potrivit dispozitiilor articolului 32 al Legii romane privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, extradarea nu se acorda in cazul in care, potrivit atat legislatiei romane, cat si legislatiei statului solicitant, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se opune extradarii. Aceasta situatie speciala care obstaculeaza acordarea extradarii nu este mentionata in mod explicit in textele Conventiei europene de extradare sau a Protocoalelor aditionale la aceasta, insa ea se deduce din textele mentionate, care prevad conditiile in care poate fi solicitata si acordata extradarea catre statul solicitant a persoanei urmarite in vederea infaptuirii justitiei.

n Cand insa pentru infractiunea, in vederea judecarii careia urmeaza sa se solicite extradarea, atat potrivit legislatiei statului solicitat, cat si potrivit legislatiei statului solicitant, actiunea penala poate fi pusa in miscare numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar aceasta persoana se opune extradarii, aceasta devine inutila, deoarece scopul ei n-ar putea fi realizat. De vreme ce legea penala a statelor aflate in raporturi privind extradarea conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de manifestarea de vointa a persoanei vatamate, este firesc ca aceeasi solutie sa fie adoptata si cu privire la acordarea extradarii, care nu poate avea loc impotriva vointei persoanei vatamate.

n B. Dreptul la aparare. Tot legea romana privind asistenta judiciara internationala in materie penala prevede, in articolul 33, ca Romania nu va acorda extradarea in cazurile in care persoana extradabila ar fi judecata in statul solicitant de un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de procedura si de protectie a drepturilor la aparare sau de un tribunal national instituit anume pentru cazul respectiv ori daca extradarea este ceruta in vederea executarii unei pedepse pronuntate de acel tribunal.

n C. Judecarea in lipsa. Potrivit dispozitiilor articolului 3 din Titlul III al celui de-al doilea Protocol aditional la Conventia europeana de extradare, atunci cand o parte contractanta cere unei alte parti contractante extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva acelei persoane, statul solicitat poate refuza extradarea solicitata in acest scop, daca, dupa parerea sa, procedura de judecata nu a satisfacut minimul de drepturi de aparare recunoscute oricarei persoane invinuite de savarsirea unei infractiuni.

n Extradarea se acorda totusi, daca statul solicitant da asigurari considerate de statul solicitat ca suficiente pentru a garanta persoanei, a carei extradare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata, care sa-i garanteze dreptul la aparare. In aceasta situatie, statul solicitant are posibilitatea fie de a executa hotararea in discutie, daca cel condamnat nu face opozitie, fie de a urmari pe extradat, in caz contrar.

n S-a observat ca unele tari, intre care Luxemburg, Tarile de Jos si toate tarile scandinave (Norvegia, Suedia, Danemarca si Finlanda) au formulat rezerva in sensul refuzului unei eventuale extradari atunci cand aceasta poate avea consecinte deosebit de grave pentru persoana solicitata din cauza varstei, situatiei, a sanatatii sale ori altor motive de ordin personal. Este vorba de rezerve cu un continut amplu, care sfarsesc prin a transforma obligatia de extradare intr-o simpla facultate a statului solicitat, temperata totusi de obligatia de a comunica statului solicitant motivele refuzului extradarii.

n Legea romana privind cooperarea judiciara internationala in materie penala cuprinde dispozitii referitoare la extradare, in cazul judecatii in lipsa, in articolul 34, in care sunt reproduse, in esenta, prevederile cuprinse in Titlul III al celui de-al doilea Protocol aditional al Conventia de extradare.

n D. Gratierea. Cu privire la gratiere, Conventia europeana de extradare se refera numai tangential, in articolul 9, completat prin dispozitiile articolului 2 al Protocolului aditional din 1975, prevazand, in legatura cu efectele principiului non bis in idem, ca nu se extradeaza persoana condamnata definitiv a carei pedeapsa a fost gratiata. Legea romana prevede, in articolul 37, ca actul de gratiere adoptat de statul solicitant face inoperanta cererea de extradare, chiar daca celelalte conditii sunt indeplinite.

n Este vorba in speta despre asa-numita extradare executiva, a carei finalitate este punerea in executare a hotararii de condamnare pronuntata in statul solicitant. Daca insa a fost hotarata gratierea totala sau eventual a restului de pedeapsa, orice ratiune a extradarii dispare, astfel incat insusi statul solicitant nu are motive sa mai formuleze o cerere de extradare, iar daca a facut-o, aceasta devine inoperanta.

Persoane care pot fi extradate

n Asa cum se prevede in articolul 1 al Conventiei europene de extradare, statele se angajeaza sa-si predea reciproc persoanele care sunt urmarite pentru o infractiune sau care sunt cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta in statul solicitant, extradarea persoanelor respective facandu-se potrivit regulilor si sub conditiile determinate prin prevederile acesteia. Atunci cand are loc refuzul extradarii propriului cetatean sunt prevazute anumite obligatii in sarcina statului solicitat.

Persoane exceptate de la extradare

n A. Cetatenii proprii. Conventia europeana prevede in articolul 6 punctul 1, ca orice parte contractanta are dreptul sa refuze extradarea resortisantilor sai. In acest sens, se prevede ca fiecare parte contractanta va putea, printr-o declaratie facuta o data cu semnarea sau cu depunerea instrumentului sau de ratificare sau de aderare sa defineasca, in ceea ce o priveste, termenul de resortisant in intelesul Conventiei. Calitatea de resortisant, se mai arata in Conventie, se va aprecia la data hotararii asupra extradarii sau direct la data predarii.

n S-a prevazut si posibilitatea ca extradarea propriilor cetateni sa fie limitata la faza judecatii, lasandu-se statului de origine competenta de a prevedea executarea pedepsei aplicate de judecatorul strain.

n Aceasta ar incuraja desfasurarea judecatii cu prezenta inculpatului si deci ar atrage un avantaj cert in masura in care judecatorul ar fi pus in situatia de a cunoaste linia sa de aparare. Executarea pedepsei si tratamentul reeducativ al condamnatului ar trebui, dimpotriva, sa fie date in competenta autoritatilor tarii de origine, ceea ce se inscrie in actuala orientare conventionala de colaborare internationala in materie de recunoastere internationala a sentintelor pronuntate in materie penala de autoritatile statelor membre ale Consiliului Europei[1].

n B. Persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil. Este recunoscut in dreptul international dreptul statelor de a acorda strainilor si apatrizilor un asa-numit drept de azil, atunci cand, in statul lor de origine sunt urmarite sau persecutate pentru activitati desfasurate in favoarea umanitatii, progresului si pacii.

n C. Persoane care se bucura de imunitate de jurisdictie. Legea romana prevede ca nu pot fi extradate din Romania persoanele straine care se bucura de imunitate de jurisdictie in limitele si in conditiile stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale.

n Poate fi mentionata, de exemplu, imunitatea de jurisdictie decurgand din imunitatea diplomatica, prevazuta de Conventia de la Viena din 1961 cu privire la relatiile diplomatice. Imunitatea de jurisdictie poate fi prevazuta si prin conventii internationale bilaterale. De asemenea, nu pot fi extradate persoanele straine care au fost citate in strainatate, in cadrul relatiilor de asistenta judiciara internationala, in vederea audierii ca parti, martori sau experti, in fata autoritatii judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.

n D. Clauza umanitara. Legea romana privind cooperarea judiciara internationala prevede in articolul 242 alin. 2 ca extradarea oricarei alte persoane straine poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate. In caz de refuz al extradarii, prevederile articolului 25 alin. 1 (privind urmarirea si judecarea persoanei in statul solicitat) se aplica in mod corespunzator, iar in caz de amanare a extradarii, prescriptia raspunderii penale sau a executarii pedepsei se suspenda.

n Prin aceste dispozitii, legea romana s-a alaturat pozitiei adoptate de Franta si de alte state care au insotit aderarea lor la Conventia europeana de extradare de o declaratie in sensul ca extradarea va putea fi refuzata daca ea ar putea avea consecinte de o gravitate deosebita pentru persoana solicitata, mai ales datorita varstei sale inaintate, tineretii sau starii sanatatii sale. Se mentioneaza, totodata, ca o prevedere asemanatoare a fost inscrisa in Conventia din 26 septembrie 1996 privind extradarea intre statele membre ale Uniunii Europene.