Sanctiunile contraventionale

Sanctiunile reprezinta consecintele de ordin represiv pe care trebuie sa le suporte persoana care a incalcat regulile juridice.

Sanctiunile contraventionale sunt o categorie a sanctiunilor juridice ce se aplica in cazul savarsirii abaterilor contraventionale.

Sanctiunile administrative principale si tipice sunt avertismentul, amenda, iar atipice activitatea desfasurata in folosul comunitatii, iar ca sanctiuni complementare tipice distingem confiscarea, anularea sau suspendarea avizului, acordului, autorizatiei, iar atipice inchiderea unitatii, blocarea contului bancar, suspendarea activitatii agentului economic, retragerea temporara sau definitiva a licentei sau avizului pentru operatiuni sau activitati de comert exterior, desfiintarea constructiilor si aducerea terenului in starea initiala (art. 5 alin. 1, 2, 3), existand posibilitatea ca prin legi speciale sa se poata stabili si alte sanctiuni principale sau complementare.

Sanctiunea inchisorii contraventionale a fost abrogata (prin Ordonanta de Urgenta nr. 108/2003) in virtutea prevederilor constitutionale revizuite (art. 23/13) care prevad ca sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala.

§ 1. Avertismentul

Avertismentul reprezinta prima treapta de sanctionare pe scara sanctiunilor administrative si consta in atentionarea - verbala sau scrisa - a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite, insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale (art. 7/1).

Avertismentul se aplica in cazul in care fapta este de gravitate redusa (art. 7/2).

Aceasta sanctiune se poare aplica si in cazul in care actul de reglementare speciala contraventionala nu o prevede, in virtutea dispozitiilor din actul normativ cadru (art. 7/3) care sunt obligatorii si cu caracter general.

La aceasta masura se recurge atunci cand:

abaterea savarsita este de o gravitate mai redusa prezentand o mai mica importanta;

autoritatea constatatoare si sanctionatoare apreciaza ca cel care a comis fapta nu o va mai repeta, chiar fara aplicarea unei sanctiuni mai severe, ca, de exemplu, amenda.

Aceste doua criterii sunt cumulative cuprinzand un element obiectiv, abaterea savarsita, si unul subiectiv, aprecierea organului cu caracter pozitiv privind nerepetarea incalcarii in viitor. La acestea mai putem adauga si criteriul caracterului primar al faptei, caci repetarea ei exclude aplicarea unui nou avertisment impunand o sanctiune mai severa.

Totusi savarsirea primara a unei fapte ilicite mai grave sau aprecierea ca in viitor ea va mai fi repetata, pot determina, in mod separat sau cumulativ, aplicarea unei alte sanctiuni mai severe decat avertismentul, ca, de exemplu, amenda.

Aplicarea avertismentului se face atat persoanelor fizice cat si celor juridice, in forma verbala (orala) sau scrisa, fiind un act juridic ce produce anumite efecte juridice proprii si care constau in:

determinarea aplicarii unei sanctiunii mai severe in viitor in cazul savarsirii unei noi contraventii identice sau de acelasi gen;

obligarea contravenientului la indeplinirea unor masuri ca, de exemplu, revenirea la starea initiala, anterioara comiterii faptei, aplicarea masurii confiscarii administrative, ca sanctiune complementara ori suportarea despagubirii stabilite pe baza de tarife.

In cazul in care contravenientul nu este prezent ori avertismentul nu se aplica de catre agentul constatator sanctiunea se executa prin comunicarea procesului verbal de constatare a contraventiei cu rezolutia corespunzatoare, iar daca sanctiunea a fost aplicata de organul care a solutionat plangerea, executarea se face prin incunostintarea scrisa a acestuia.

Sanctiunea avertismentului poate inlocui sanctiunea amenzii daca opereaza aprecierea corespunzatoare a organului care solutioneaza plangerea impotriva actului sanctionator.

Literatura juridica mai veche a contestat, sub imperiul reglementarilor anterioare, dreptul instantelor judecatoresti de a dispune o asemenea inlocuire pe motivul lipsei unui text legal expres care sa le autorizeze in acest sens[1].

Totusi practica judiciara nu a impartasit aceasta optica pornind de la considerentul ca din moment ce sanctiunea avertismentului este executata prin incunostintarea scrisa efectuata de organul ce a solutionat plangerea, inseamna ca prin exercitarea caii de atac instanta de judecata putea transforma sanctiunea amenzii in avertisment.

Reglementarea actuala nu are o prevedere expresa in acest sens, dar referindu-se la executarea sanctiunilor contraventionale prevede ca (art. 38/3) daca sanctiunea a fost aplicata de instanta prin inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment, comunicarea acesteia, facuta prin incunostintare scrisa, se socoteste ca executare a avertismentului (art. 38/1 si 2 coroborat c alin. 3).

In sprijinul acestei optici se poate invoca si argumentul "a fortiori rationae" dar si principiul "qui potest maius potest minus" ("cine poate mai mult poate si mai putin") in sensul ca daca instanta competenta sa solutioneze plangerea in materie contraventionala, verificand legalitatea si temeinicia procesului verbal sanctionator, hotaraste asupra sanctiunii (art. 34/1), putand dispune inclusiv anularea lui, deci desfiintand sanctiunea, cu atat mai mult va putea inlocui sau micsora sanctiunea ori limitele acesteia.

§ 2. Amenda administrativa

Amenda administrativa este cea mai tipica si cea mai frecventa sanctiune principala in materie contraventionala (art.5/2 lit. b).

Amenda contraventionala are caracter administrativ, conform legii (art. 8/1), probabil pentru a accentua caracterul ei nepenal, putand fi aplicate atat persoanelor fizice cat si celor juridice (art. 6/1).

Amenzile se fac venit la bugetul statului ori cel local, al unitatilor administrativ-teritoriale, in functie de natura actului care le reglementeaza, daca legea nu dispune altfel (art. 8/5 teza I-a).

Amenzile prevazute de legi, ordonante sau hotarari de guvern revin bugetului de stat in proportie de 75%, iar restul, unitatii din care face parte agentul constatator. Aceasta suma se retine integral ca venit extrabugetar, cu titlu permanent si va fi repartizata pentru dotarea cu mijloace specifice activitatilor din domeniu (art. 8/5 teza a II-a).

Limita minima a amenzii contraventionale este de 25 lei, iar cea maxima stabilita prin reglementare, difera dupa felul actului normativ care le prevede, in care sens (art. 8/2 si 3):

100.000 lei in cazul contraventiilor stabilite prin lege si ordonanta;

prin hotarari de guvern 50.000 lei;

prin hotarari ale consiliilor judetene si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti 5.000 lei;

prin hotarari ale consiliilor locale si ale sectoarelor municipiului Bucuresti 2.500 lei.

Evident in cazul actelor de reglementare centrala interventia executivului se doreste a fi operativa in aceasta materie, ea actionand si asupra reglementarilor locale, pentru a se evita abuzuri si exagerari privind cuantumul amenzii, lasand, totusi, interventiei normative din teritoriu optiunea inscrierii dar numai intre noile limite reduse sau majorate prin lege, ordonanta sau hotarare de guvern.

Precizarea in reglementarea cadru a limitelor minime si maxime ale amenzii contraventionale ce se poate stabili prin acte normative speciale ce reglementeaza contraventii are ca semnificatie, in primul rand, ca toate actele de reglementare contraventionala trebuie sa se conformeze principiilor din legea cadru si, in al doilea rand, ca amenda nu se poate aplica in mod concret decat intre aceste limite[2].

Sanctiunea amenzii prezinta multiple avantaje[3] dintre care enumeram existenta unor criterii mai precise de stabilire a raspunderii, o mai corecta proportionalizare a sanctiunii intre limita minima si cea maxima, conform vinovatiei si persoanei contravenientului, ori a imprejurarilor in care s-a comis abaterea, o procedura mai lesnicioasa de punere in executare a ei, inclusiv conform regulilor de executare silita a creantelor datorate bugetului de stat sau local.

Intre amenda administrativa si amenda penala exista unele deosebiri ce tin de natura diferita a abaterii comise si a consecintelor ei.

1. Amenda contraventionala are o natura administrativa, ca rezultat al sanctionarii abaterilor de la regulile dreptului administrativ, in timp ce amenda penala este sanctiune aplicabila pentru savarsirea unei infractiuni.

2. Amenda administrativa poate fi aplicata de cele mai diferite autoritati publice pe cand cea penala numai de instanta de judecata.

3. Amenda penala se poate aplica numai persoanelor fizice, dar cea administrativa si persoanelor juridice (art. 6/1).

4. Daca o persoana savarseste mai multe contraventii sanctionate cu amenda, suma totala aplicata este rezultatul cumulului aritmetic a amenzilor pentru fiecare abatere comisa fara a se putea depasi dublul maximului amenzii pentru contraventia cea mai grava, dar numai daca abaterile se constata prin acelasi proces-verbal. In cazul infractiunilor sanctionate cu amenda penala se va aplica amenda cea mai mare, care poate fi sporita pana la maximul ei special, iar daca acest maxim nu este indestulator, se poate adauga un spor de pana la o patrime din acel maxim.

5. In cazul amenzilor penale exista posibilitatea coborarii lor sub limita minima datorita luarii in considerare a circumstantelor atenuante la individualizarea pedepsei, in timp ce amenda administrativa este redusa sub limita minima in cazul minorului care a implinit 14 ani ori a achitarii pe loc ori in termen de cel mult 48 de ore a jumatate din minimul legal al amenzii.

6. Mai exista o diferentiere esentiala intre cele doua categorii de amenzi, in sensul ca amenda penala poate fi inlocuita cu pedeapsa privativa de libertate atunci cand cel condamnat se sustrage cu rea-credinta de la plata amenzii, in vreme ce in cazul amenzilor administrative o asemenea posibilitate este exclusa.

Reglementarea in materie consacra ca sanctiune alternativa amenzii, dupa caz, cote procentuale din anumite valori (art. 3/1 teza I-a), desigur raportate la anumite bunuri, sume de bani, rezultate din confiscarea celor destinate, folosite sau rezultate din savarsirea contraventiei (art. 5/3 lit. a).

§ 3. Confiscarea administrativa

Confiscarea administrativa reprezinta o sanctiune contraventionala complementara fiind o masura de siguranta (art.5/3 lit. a).

Dispunerea acestei masuri este conditionata de savarsirea unei contraventii avand ca scop inlaturarea starii de pericol care ar rezulta din pastrarea si pe mai departe, a lucrurilor supuse confiscarii, de catre posesorul lor sau urmareste lipsirea contravenientului de lucrurile dobandite ilicit prin savarsirea abaterii.

Sunt supuse confiscarii bunurile:

destinate (sau care au fost date pentru savarsirea) contraventiei;

folosite (sau care au servit) la savarsirea contraventiei, daca sunt ale contravenientului;

rezultate sau produse ori dobandite prin savarsirea contraventiei, daca nu sunt restituite persoanei vatamate.

In cazul in care bunurile nu se gasesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor in lei (art. 24/2).

In mod evident, nici bunurile confiscate si nici plata contravalorii lor nu pot servi la despagubirile datorate pentru prejudiciile cauzate prin contraventie, fiind cazul unei masuri patrimoniale represive, iar nu reparatorii, bunurile sau contravaloarea lor intrand in proprietatea statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, respectiv a bugetului de stat sau local.

Apreciem ca masura confiscarii administrative se poate face in temeiul reglementarii cadru daca bunurile intrunesc conditiile legale, chiar in lipsa unor prevederi exprese din reglementarile speciale, ceea ce nu impiedica consacrarea unei confiscari obligatorii sau facultative prin acte derogatorii.

In legislatia contraventionala exista acte normative care prevad expres masura confiscarii si acte care nu o prevad. Unele acte normative prevad obligativitatea confiscarii iar altele prevad o confiscare facultativa.

Reglementarea anterioara consacra sanctiunea distincta a confiscarii administrative pentru lucrurile a caror detinere sau circulatie este interzisa (art. 8/2 din Legea nr. 32/1968), masura ce se putea dispune independent de existenta contraventiei si de confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contraventie, reprezentand o sanctiune proprie.

Aceasta prevedere nu mai figureaza distinct in actuala reglementare probabil pentru ca in practica interzicerea detinerii sau circulatiei unor bunuri sau lucruri constituie ea insasi o abatere diferita, penala sau contraventionala ori de alta natura, sanctionata distinct. Totusi, indirect, legea referindu-se la restituirea bunurilor confiscate in caz de anulare sau constatare a nulitatii procesului-verbal, excepteaza de la aceasta operatiune bunurile a caror detinere sau circulatie este interzisa prin lege (art.41/2). Prin urmare apare ca masura distincta confiscarea acestor bunuri, dar, dupa cum rezulta din lege, numai in legatura cu savarsirea unei contraventii.

§ 4. Alte sanctiuni administrative

Prin diferite acte normative pot fi stabilite sanctiuni administrative atipice, altele decat cele obisnuite (avertisment, amenda si confiscare) izvorate din necesitatea unei protejari mai eficiente a unor relatii sociale prin aplicarea unor sanctiuni mai severe (activitatea in folosul comunitatii) ori prin sanctionarea beneficiarilor unor acte si operatiuni administrative care sunt desfiintate prin anulare, revocare, suspendare, sau blocarea unor activitati contrare legii, inclusiv readucerea la starea initiala a unor stari ori situatii in materie imobiliara, prin retinerea de cote procentuale din anumite valori confiscate, in locul amenzii contraventionale.

Obligarea contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii

Legislatia a consacrat[4] inlocuirea inchisorii contraventionale cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, aplicata de instanta de judecata numai daca exista consimtamantul acestuia.

Aceasta sanctiune poate fi stabilita numai prin lege sau ordonanta avand o durata cuprinsa intre 50 - 300 de ore, iar in cazul minorilor care au implinit varsta de 16 ani durata este cuprinsa intre 25 - 150 de ore, minorul sub aceasta varsta neputand fi sanctionat in acest mod (art. 3/1 si 18/1).

Activitatea se va presta in domeniul serviciilor publice locale, de regula, edilitar-gospodaresti, de igiena si salubritate ori in folosul unor camine, orfelinate, spitale, scoli, gradinite, stabilite prin hotararea consiliului local, avandu-se in vedere pregatirea profesionala si starea de sanatate a celui in cauza atestate prin acte legale.

Sanctiunea poate fi aplicata si minorilor care au implinit varsta de 16 ani la data savarsirii faptei.

In cazul in care contravenientul, cu rea-vointa, nu se prezinta la primar, la locul pentru prestarea activitatii sau se sustrage de la executarea sanctiunii dupa inceperea activitatii, ori nu isi indeplineste indatoririle ce ii revin la locul de munca, instanta de judecata care a solutionat contraventia, la cererea primarului, a politiei sau a conducerii unitatii la care contravenientul avea obligatia sa se prezinte si sa aiba o buna conduita, poate inlocui sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati in folosul comunitatii cu sanctiunea amenzii contraventionale (anterior, opera inlocuirea cu inchisoarea contrasanctionala).

§ 5. Moduri de sanctionare administrativa in cazuri speciale

Sanctiunea "concursului" de contraventii, adica a ipotezei in care aceeasi persoana a savarsit mai multe abateri, sanctionarea cu amenda se face prin aplicarea sanctiunii pentru fiecare fapta, prin cumul aritmetic (art. 10/1).

Atunci insa cand contraventiile au fost constatate prin acelasi proces-verbal, amenzile totalizate nu pot depasi dublul maximului prevazut prin actul normativ pentru contraventia cea mai grava sau, dupa caz, maximul general stabilit pentru obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii respectiv 300 de ore (art. 10/2). Oricum, pentru aceeasi fapta nu se pot aplica doua sau mai multe sanctiuni principale, repetate.

Consacrarea cumulului aritmetic iar nu a cumulului juridic (al absorbtiei) - decat in mod partial la amenda - reprezinta in materia dreptului administrativ o modalitate de sanctionare, si sub acest aspect, mai aspra decat in cazul amenzilor penale.

Sanctionarea "participatiei", adica a cazului in care la savarsirea unei contraventii au luat parte mai multe persoane, uneori in calitati diferite, se face prin aplicarea sanctiunii in mod separat fiecaruia (art. 10/3), fara a se sanctiona instigatorii, complicii ci numai autorii de contraventii proprii si distincte.

Desigur reglementari speciale pot sa consacre ca si contraventii distincte anumite forme de participatie, ca, de exemplu, instigarea, sub modalitatea indemnului, sub orice forma, a minorilor la savarsirea de contraventii (art. 3 alin. 35 din Legea nr. 61/1991 republicata) ori chiar a participatiei improprii prin determinarea unei persoane apte de munca la savarsirea unor fapte constand in apelarea, in mod repetat, la mila publicului (art. 2/3 teza II din Legea nr. 61/1991 republicata).

Nu exista dispozitii de principiu privind materia "recidivei" contraventionale.

Din reglementarea generala a sanctiunii avertismentului si a modului de individualizare a sanctiunilor contraventionale (art. 7/2 si art. 5/5) putem trage concluzia ca repetarea abaterii administrative ori comiterea alteia pot determina aplicarea unei sanctiuni mai severe, cea a amenzii, ori a prestarii unei activitati in folosul comunitatii in locul amenzii.

In sfarsit, permisul de conducere auto va fi anulat daca titularul acestuia savarseste in intervalul de 6 luni de la restituire una din doua dintre faptele prevazute de lege (art. 41 alin. 1 si 2 din Decretul nr. 328/1966, republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I-a, nr. 4 din 13.01.1999 aprobat prin prevederile noului Cod rutier) care au atras suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule.

Sanctionarea minorului are loc in mod diferit. In primul rand, minorul sub 14 ani nu raspunde contraventional, ceea ce coincide cu limita general acceptata privind minoritatea ca stare de iresponsabilitate pentru toate ramurile de drept.

In al doilea rand, pentru minorii cu varsta cuprinsa intre 14 pana la 18 ani neimpliniti, minimul si maximul amenzii stabilite prin actul normativ se reduc la jumatate.

In al treilea rand, cel care nu a implinit varsta de 16 ani nu poate fi sanctionat cu obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii.

§ 6. Prescriptia, cauza de inlaturare a raspunderii administrative

Prescriptia constituie o cauza de inlaturare a raspunderii administrative sau o cauza de inlaturare a executarii sanctiunii contraventionale atunci cand este prevazuta prin lege.

A. Prescriptia raspunderii administrative a amenzii sau a aplicarii sanctiunii contraventionale este de 6 luni de la data savarsirii faptei (art. 13/1).

Daca fapta a fost urmarita, initial, ca infractiune si ulterior s-a stabilit ca ea constituie contraventie, prescriptia aplicarii sanctiunii nu curge pe tot timpul in care cauza s-a aflat in fata organelor penale de cercetare, urmarire ori judecata, daca sesizarea s-a facut inauntrul termenului de 6 luni (art. 13/3) (deoarece o sesizare penala peste acest termen nu poate inlatura prescriptia administrativa). Intr-adevar, suntem in acest caz in prezenta unei cauze de intrerupere a cursului prescriptiei pe intreaga durata cat fapta s-a aflat in faza de cercetare sau de judecata penala.

In cazul in care fapta a fost urmarita, initial, ca infractiune si ulterior s-a stabilit de catre procuror sau instanta ca ea ar putea constitui o contraventie, actul de sesizare sau de constatare a faptei, impreuna cu o copie de pe rezolutia, ordonanta sau, dupa caz, hotararea judecatoreasca, se trimite, de indata, organului in drept sa constate contraventia, pentru a lua masurile care se impun conform legii (art. 30/2).

In acest caz termenul de prescriptie de 6 luni pentru aplicarea sanctiunii curge de la data sesizarii organului in drept sa aplice sanctiunea (art. 30/3).

Legea a facut insa o derogare prelungind termenul de prescriptie, prevazand ca totusi prescriptia opereaza daca sanctiunea nu a fost aplicata in termen de un an de la data savarsirii, respectiv constatarii faptei daca prin lege nu se dispune altfel (art. 13/3 teza ultima).

Desigur, prin legi speciale pot fi prevazute si alte termene de prescriptie pentru aplicarea sanctiunilor contraventionale, in domenii precum cel financiar, vamal, comercial etc.

In cazul contraventiilor care se consuma instantaneu,
printr-o singura actiune sau inactiune, momentul consumarii actului respectiv reprezinta punctul din care incepe sa curga termenul de prescriptie.

Daca fapta contraventionala este rezultatul incalcarii unei obligatii administrative cu termen (de exemplu, declararea veniturilor pentru impozitare), contraventia se considera a fi consumata la expirarea termenului fixat pentru indeplinirea obligatiei neonorate si care marcheaza punctul initial de curgere a prescriptiei.

In cazul in care obligatia determinata are un caracter de durata ori incalcarea este permanenta termenul de prescriptie curge din momentul constatarii faptei ilicite, respectiv dupa ultimul act de executare (prin descoperire, renuntare, etc.).

Legea a prevazut ca in cadrul contraventiilor continue - a caror consumare se prelungeste in timp fata de momentul initial de debut - termenul de prescriptie curge de la data constatarii faptei. Legea a definit contraventia continua ca o situatie in care incalcarea obligatiei legale dureaza in timp (art. 13/2 teza a II-a).

Asa ar fi, de exemplu actiunea de edificare a unei constructii sau de exercitare a unei activitati fara autorizare legala.

In acest caz, termenul de prescriptie difera, ca punct de plecare, fata de contraventiile instantanee, deoarece starea de ilegalitate este caracterizata prin persistenta ei, si dupa debut, iar daca s-ar porni de la considerarea debutului abaterii ca punct de calcul pentru inceputul prescriptiei extinctive, o eventuala durata, de proportie, prelungita a desfasurarii abaterii, ar pute acoperi sau include, total sau partial, si termenul de prescriptie, exonerand de raspundere pe autorul abaterii.

Desi legea nu a reglementat si alte ipoteze, apreciem ca si alte genuri de contraventii savarsite ca abateri repetate in timp (cum ar fi, de exemplu, cele de obicei - apelarea la mila publicului) sau ca incalcari continuate vor avea ca punct de calcul tot momentul descoperirii lor sau de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni.

B. Prescrierea executarii amenzii contraventionale are loc in termen de 2 ani de la data aplicarii sanctiunii daca
procesul-verbal constatator nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii amenzii (art. 14/1 si 2).

Termenul scurt de decadere de o luna pentru comunicarea actului constatator este menit sa stimuleze operativitatea organului de constatare, a celui de aplicare sau de punere in executare a sanctiunii, sub sanctiunea pierderii dreptului de a mai putea urmari contravenientul la expirarea perioadei.

Termenul lung de prescriptie, de 2 ani, a fost stabilit in conditiile in care organul de aplicare a sanctiunii a intocmit formele legale necesare (comunicarea actului, instiintarea de plata, somarea etc.), dar au aparut, intre timp, cauze care ingreuneaza executarea si fata de care pentru a nu determina curgerea prescriptiei raspunderii sau aplicarii sanctiunii (mai redusa de 6 luni) s-a operat marirea termenului de prescriptie.

Evident, prescriptia nu curge pe tot timpul cat, la cererea contravenientului, executarea amenzii a fost amanata sau esalonata.

Exercitarea cailor de atac nu suspenda si nici nu intrerupe prescriptia. Acest fapt apare ca o inlesnire acordata contravenientului, concomitent cu obligarea organului de stat la operativitate in solutionarea plangerii, stiut fiind ca utilizarea cailor de atac atrage numai suspendarea de drept a executarii masurilor de sanctionare administrativa, dar nu si a prescriptiei. Pe de alta parte, nedepunerea diligentelor necesare in vederea urmaririi si incasarii creantei rezultate din amenda atrage, in conditiile vinovatiei celui chemat sa o puna in executare, imputarea ei pe seama functionarului raspunzator de neincasare, fata de care va curge un alt termen nou de prescriptie, conform Statutului functionarilor publici ori a Codului Muncii.

Prescriptia aplicarii si cea a executarii sanctiunilor contraventionale este prevazuta si in acte normative generale si speciale derogatoare de la legislatia cadru.

Prescriptia administrativa aplicata in materia abaterilor contraventionale nu afecteaza urmarirea despagubirilor si tarifelor datorate pentru pagubele cauzat prin savarsirea respectivelor fapte ilicite si nici confiscarea lucrurilor supuse acestei masuri, chiar daca sanctionarea administrativa este prescrisa.

Despagubirea se stabileste pe baza de tarif, daca exista tarife de evaluare, de catre agentul constatator, daca acesta are si dreptul sa aplice sanctiunea administrativa. Daca nu exista un asemenea tarif partea vatamata are posibilitate sa-si valorifice pretentiile conform legii civile, in conditiile dreptului comun, inclusiv fata de tarifele de despagubire neincasate.

Cu privire la prescriptia masurii confiscarii apreciem ca aceasta, fiind o masura complementara sanctiunii administrative principale, este supusa aceluiasi termen de prescriptie. Intr-adevar daca aplicarea masurii confiscarii si executarea ei sunt comune cu sanctiune principala, prescrierea acesteia din urma afecteaza si masura confiscarii. Daca insa masura confiscarii se stabileste printr-un act ulterior ori se executa separat de sanctiunea principala, prescrierea sanctiunii nu afecteaza masura confiscarii, operand un nou termen de prescriptie similar sanctiunii principale.

In cazul in care confiscarea administrativa apare ca o masura dispusa - in urma savarsirii contraventiei - cu privire la bunuri a caror detinere sau circulatie este interzisa (respectivele stari ilegale avand caracter continuu), abaterea subzista pe toata durata starii respective, fapta nu este consumata si, in consecinta, nu este prescrisa nici masura confiscarii.