Particularitati ale standardizarii marfurilor alimentare

Particularitati ale standardizarii marfurilor alimentare

Intotdeauna s-a dorit apararea intereselor si sanatatii consumatorilor, atat fata de produsele autohtone, cat si fata de cele din import. In vederea indeplinirii acestui obiectiv a fost indispensabila incercarea de a elabora standarde alimentare internationale care sa raspunda si cerintelor ridicate de exportatori si exigentelor impuse de catre importatori.

Progresele realizate in acest domeniu ar putea fi caracterizate ca lente pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Liberalizarea schimburilor dintre state prin inlaturarea barierelor vamale si a celor tehnice din calea comertului cu produse alimentare nu s-a putut realiza fara o armonizare prealabila a normelor alimentare. In plus, un acord general realizat pe probleme tehnice permite, in cursul elaborarii lui, intelegerea unui numar ridicat de probleme relative la protectia consumatorului.

O perioada de timp standardele au fost privite ca un instrument mai mult sau mai putin de reglementare obligatorie a calitatii produselor, motiv pentru care, treptat, a aparut si s-a accentuat o contradictie intre dinamica progresului tehnico-stiintific si economic si caracterul stagnant al prescriptiilor de calitate marginite uneori la indicatori nesemnificativi sau limitanti. Expansiunea economica pe plan mondial, tendintele integrationiste si de liberalizare a circulatiei produselor in Piata Unica Europeana au dat un impuls puternic afirmarii unor noi conceptii privind standardizarea.

Definitiile standardelor oferite de catre Ghidul I.S.O.-C.E.I. 2:1996, Directiva europeana 83/189 revizuita si decretul francez din 26 ianuarie 1984 pot fi sintetizate astfel: "Standardul este un document scris, accesibil publicului, stabilind o regula evolutiva a jocului referitoare la liniile directoare sau la specificatiile tehnice, a carui respectare nu este obligatorie, elaborat fiind de un organism recunoscut intr-un cadru care permite sa intervina acordul tuturor partilor interesate, destinat unei aplicari repetate si continue si avand in vedere avantajul optim al comunitatii in ansamblul ei". Astfel, apare necesitatea catorva precizari pe marginea si in sprijinul acestei definitii[1]:

-un standard este cu atat mai eficient cu cat este utilizat de un numar de factori cat mai mare;

-standardul nu are caracter obligatoriu, fiind menit sa organizeze in mod coerent relatiile dintre agentii economici si factori interesati; el reda de fapt un acord liber consimtit intre parteneri;

-este indispensabil ca standardul - ca "regula a jocului" - sa poata evolua functie de progresul tehnic si de evolutia pietei;

-cu toate ca nu are aplicare obligatorie, nu se exclude faptul ca poate fi luat in considerare ca prezumtie de conformitate cu exigentele esentiale definite prin directivele comunitare in cadrul "noii apropieri" europene si ca tribunalele pot sa se refere la acesta ca regula a jocului, in general admisa, intr-un context profesional dat;

-standardul este elaborat de un organism recunoscut care poate fi national sau international. Aceasta recunoastere ii este conferita de autoritatile publice prin contract (D.I.N.), printr-un document legislativ sau o reglementare (A.F.N.O.R.) sau, mai simplu, prin partenerii economici. Organismul de standardizare trebuie sa beneficieze de independenta si de suficienta neutralitate (mai ales in raport cu organizatiile producatorilor). Organismele de standardizare care prezinta aceste caracteristici sunt, in primul rand, organismele nationale membre ale I.S.O.;

-standardul, prin caracterul lui partenerial, isi exprima originalitatea sa; acesta este unul din elementele care fundamenteaza forta sa practica;

-aplicarea continua si repetata este caracteristica ce diferentiaza standardul de documentele particulare care stabilesc specificatii acceptate pentru o singura utilizare, de exemplu, o anumita piata;

-standardul este un instrument de rationalizare economica, aducand elemente de transparenta si claritate in tranzactii. Existenta standardelor favorizeaza factorii economici dependenti unii de altii in ceea ce priveste compatibilitatea produselor. In sfarsit, standardul permite o mai buna identificare a calitatii produsului.

Standardele, aplicate corect, faciliteaza tranzactiile comerciale internationale, dar pot deveni bariere in calea comertului daca intre ele exista diferente semnificative de la o tara la alta. Utilizarea standardelor in facilitarea comertului international depinde in mare masura de increderea pe care cumparatorul o acorda declaratiei producatorului privind asigurarea conformitatii produselor sale cu specificatiile standardului, precum si de gradul de recunoastere a procedurii de evaluare a conformitatii.

Facilitarea comertului international solicita aplicarea unei serii de reglementari care sa includa masuri menite sa:

asigure concordanta cu legislatia si reglementarile vamale - masuri de control vamal;

asigure ca bunurile corespund standardelor obligatorii specificate in legislatiile si reglementarile nationale - reglementari tehnice;

asigure protectia vietii umane si animale impotriva bolilor si parazitilor pe care le pot purta animalele si produsele animaliere - inspectii veterinare ale animalelor si produselor animaliere;

asigure prevenirea introducerii si raspandirii daunatorilor plantelor si produselor vegetale - inspectii fitosanitare ale plantelor si produselor vegetale;

asigure ca bunurile satisfac cerintele minimale ale standardelor nationale si internationale, la care se face referire in legislatiile si reglementarile in vigoare - inspectia calitatii

In contextul prezentului capitol se face distinctie intre notiunea de reglementare tehnica si notiunea de standard. Notiunea de "reglementare tehnica" se refera la standardele a caror aplicare are caracter obligatoriu, iar tarile le adopta pentru a proteja sanatatea, a asigura securitatea populatiei si a prezerva mediul inconjurator, iar notiunea de "standard" este utilizata pentru a se face referire la standardele adoptate pe baza voluntara.

Ambele categorii de notiuni includ specificatii cu privire la caracteristicile tehnico-functionale de calitate ale produsului, metodele de prelucrare si de productie care influenteaza caracteristicile produsului, terminologia si simbolurile utilizate, cerintele privind ambalajul, transportul si etichetarea produsului.

Utilitatea standardelor se poate rezuma la urmatoarele efecte pozitive: un efect de rationalizare a economiei, un efect de promovare a comertului international, un efect de dezvoltare a participarii factorilor interesati (producatori, consumatori, distribuitori, administratii), un efect de realizare si diferentiere a calitatii bunurilor si serviciilor si in sfarsit, dar nu in ultimul rand, un efect de protectie a consumatorilor.

Efectele pozitive asteptate de la standardizare pot fi contrazise prin anumite inconveniente care sunt adesea invocate: franarea inovatiei, banalizarea produselor, slabirea puterii de decizie a intreprinderilor, bariere in calea schimburilor prin publicarea standardelor nationale.

In cadrul unei politici de standardizare adaptate, este necesar deci, a se gasi modalitatile prin care aceasta ar putea fi cu adevarat eficienta.

In ceea ce priveste standardizarea produselor alimentare la nivel international, putem aprecia ca I.S.O. elaboreaza standarde de metode de analiza, precum si standarde de specificatii pentru materii prime agricole. Aceste standarde trebuie deosebite de documentele numite "standarde Codex" (Normes Codex), care se refera mai ales la specificatiile produselor.

Atat standardele I.S.O., cat si cele Codex insa, pot fi luate in considerare la elaborarea standardelor sau reglementarilor tehnice obligatorii C.E.E. in vederea armonizarii cadrului comun necesar promovarii schimburilor comerciale si a eliminarii obstacolelor din calea acestora. Incepand din iulie 1989, Codex Alimentarius admite ca C.E.E. accepta standardele Comisiei Codex Alimentarius in masura in care statele sale membre i-au acordat competenta in materie. Comisia Comunitatilor s-a angajat sa solicite statelor membre, delegatie de competenta care sa permita C.E.E. sa accepte standardele Codex compatibile cu obiectivele si reglementarile comunitare deja adoptate (de exemplu, sucul de fructe).

Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) este o federatie mondiala de organisme nationale de standardizare (comitete membre ale ISO). Elaborarea standardelor internationale este, in general, incredintata comitetelor tehnice ale ISO. Organizatiile internationale guvernamentale si neguvernamentale care intretin legaturi cu ISO participa, de asemenea, la lucrari.

Condusa si organizata de catre ISO, standardizarea internationala,  la fel ca si lucrarile Codex, are drept scop facilitatea schimburilor de marfuri si de servicii la nivel mondial.

Rezultatele lucrarilor ISO se materializeaza prin publicarea de standarde internationale care sunt sau nu preluate in diferite tari membre ale ISO, fie direct, fie prin retranscriere. Colectia de standarde ISO cuprinde aproximativ 7000 de documente.

In domeniul agroalimentar ISO a elaborat: seria T-34 pentru produse agricole alimentare (cereale si leguminoase, fructe si legume proaspete, fructe si legume deshidratate, grasimi animale si vegetale, condimente, ceai, cacao, cafea, lapte si produse lactate, derivate), seria TC-66 pentru articolele de ceramica destinate a veni in contact cu bunurile alimentare, precum si standarde legate direct de activitatea de informare a consumatorilor, si anume seria TC-73- probleme ale consumului (marcile de conformitate cu normele si etichetarea), TC-145- simboluri grafice si pictograme si TC-122 - ambalaje.

In cadrul activitatii de standardizare a ISO, o atentie crescanda a fost consacrata elaborarii metodelor standardizate de incercari a aptitudinii de utilizare a bunurilor de consum (MNEA - Methods normalisees d'essais d'aptitude a l'emploi des biens de consumation).

Comisia Codex Alimentarius FAO/OMS a fost creata in 1962 si se afla sub dublul patronaj FAO/OMS. Secretariatul sau este localizat in cadrul Diviziei pentru Politica Alimentara si Nutritie a FAO. Participarea la activitatea acestui organism este deschisa tuturor membrilor si membrilor asociati ai FAO si OMS, precum si altor natiuni care isi exprima aceasta dorinta.

Comisia Codex Alimentarius are propriul sau statut si reguli de functionare care sunt incluse in Manualul de Procedura al Comisiei. Aceasta functioneaza prin diferitele sale comitete si organe subsidiare care au, la fel ca si Comisia, caracter interguvernamental.

Codex Alimentarius reprezinta o colectie de standarde alimentare internationale adoptate si prezentate intr-o maniera uniforma, stabilite in vederea protejarii sanatatii consumatorilor si asigurarii loialitatii in comertul cu bunuri alimentare. Contine, de asemenea, prevederi cu caracter consultativ sub forma codurilor de utilizare, a directivelor si a altor recomandari pentru realizarea scopurilor Comisiei. Publicarea acestora are drept tel coordonarea si promovarea elaborarii si stabilirii unor definitii si exigente fata de alimente, in vederea armonizarii lor si a facilitarii comertului international.

Standardele Codex pot fi considerate drept specificatii tehnice internationale prin includerea lor in contracte internationale pentru a defini calitatea minima a marfurilor ce constituie obiectul unui contract sau prin luarea lor in considerare la elaborarea standardelor sau reglementarilor nationale asupra marfurilor alimentare.

Grupul de lucru CEE/ONU pentru standardizarea produselor alimentare si imbunatatirea calitatii urmareste prin activitatea sa promovarea dezvoltarii industriale si comerciale prin incurajarea armonizarii internationale a standardelor si a reglementarilor tehnice, prin eliminarea si reducerea progresiva a obstacolelor tehnice din calea comertului si prin promovarea cooperarii stiintifice si tehnologice, gratie elaborarii politicilor de standardizare si activitatilor conexe.

O deosebita importanta se acorda standardizarii produselor perisabile. Standardele CEE/ONU pentru produse perisabile reprezinta o armonizare a standardelor nationale in vigoare.

Standardele Comisiei Economice pentru Europa, care se refera mai ales la fructe si legume proaspete, sunt elaborate in spiritul celorlalte organisme, de catre "Grupul de lucru pentru standardizarea produselor perisabile".

Romania, in calitatea sa de membru CEE/ONU si-a insusit politica de standardizare a produselor alimentare si imbunatatire a calitatii si participa activ la lucrarile de standardizare ale Grupurilor de experti CEE/ONU, atat  in calitate de tara elaboratoare, cat si pentru sustinerea punctelor de vedere care prezinta interes in facilitatea exportului cu aceste produse.

Comitetul European de Standardizare (CEN) regrupeaza 18 institutii europene nationale de standardizare din cadrul Uniunii Europene, facand fata unei cereri crescande de standarde (care poate fi evaluata la un numar de peste 1500) in vederea aplicarii "noii apropieri de referire la standarde".

Standardele europene, considerate uneori standarde armonizate, trebuie sa fie preluate in mod obligatoriu de colectiile de standarde nationale. Aceste standarde se substituie deci standardelor nationale cu acelasi subiect , chiar daca acest lucru nu se aplica si pentru alte standarde cu caracter international (de exemplu, cele ale ISO).

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) a fost instituita in anul 1960 si are ca obiectiv promovarea politicilor privind: dezvoltarea puternica a economiei si cresterea nivelului de viata in cadrul tarilor membre, in contextul unei stabilitati financiare; dezvoltarea relatiilor economice intre tarile membre si tarile nemembre; dezvoltarea comertului mondial pe baze nediscriminatorii, conform obligatiilor internationale.

In cadrul acestei politici, OCDE desfasoara o importanta activitate de standardizare (in domeniul legumelor si fructelor proaspete), standardele elaborate de catre acest organism avand o structura diferita de cele ale Comisiei Codex Alimentarius FAO/OMS si cele ale ISO cu care OCDE se afla in relatii de complementaritate.

Prin rezolutia Consiliului OCDE din 2 martie 1971, Romania a fost admisa "regimului" OCDE pentru aplicarea standardelor internationale a fructelor si legumelor proaspete (ca tara membra). In aceasta calitate, tara noastra participa la activitatile de revizuire a standardelor existente si la cele de adoptare a standardelor noi.

Romania (membra a Organizatiei Internationale de Standardizare si a Comisiei Codex Alimentarius), detine: standarde de produse alimentare (pentru majoritatea produselor), standarde de metode de prelevare a probelor si de metode de analiza si incercari, standarde privind conditiile de depozitare, ambalare, manipulare, transport, elaborate in cadrul programelor de standardizare pentru standardele romane de catre comitetele tehnice de standardizare.

In acceptiunea Ordonantei de Guvern nr.39/1998 privind activitatea de standardizare nationala in Romania, standardul reprezinta: "documentul stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut, care prevede, pentru utilizari comune si repetate, reguli, prescriptii sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele lor, in scopul obtinerii unui grad optim de ordine intr-un context dat".

In Romania se elaboreaza trei categorii de standarde: standarde romane (SR), care se aplica la nivel national; standarde profesionale (SP) care se aplica in anumite domenii de activitate, in cadrul organizatiilor profesionale legal constituite, care le-au elaborat; standarde de firma (SF), care se aplica in cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale si al altor persoane juridice care le-au elaborat.

Standardele romane referitoare la protectia vietii, protectia sanatatii, securitatii muncii si protectiei mediului inconjurator au caracter obligatoriu. Caracterul de obligativitate pentru alte standarde romane se stabileste odata cu aprobarea lor de catre ASRO (Asociatia de Standardizare din Romania), pe baza avizului ministerelor sau al altor organe interesate. Standardele romane care nu intra in categoria celor de mai sus, nu au caracter obligatoriu.

In industria alimentara exista un punct de vedere stiintific si profesional in domeniul termenilor privind controlul alimentelor, care include un numar de factori dintre care amintim:

securitate: realizarea standardelor pentru riscuri toxicologice si microbiologice si instituirea procedurilor si practicilor pentru a fi siguri de respectarea acestor standarde;

nutritie: mentinerea nivelului nutrientilor in ingredientele alimentare si realizarea alimentelor cu un profil nutritional care sa contribuie la interesarea consumatorilor in ceea ce priveste alimentatia;

calitate: furnizarea tuturor caracteristicilor senzoriale si fizico-chimice in stare perfecta, fara abateri de la valorile prescrise in documentele normative;

functionalitate: furnizarea caracteristicilor pentru utilitatea si avantajul economic al consumatorului incluzand atribute ca: ambalare, comoditate in preparare, utilizare.

Este semnificativ insa, procesul dereglementarii petrecut la nivel european: caracteristicile, performantele produselor nu sunt impuse, ci raman exclusiv in sarcina si la latitudinea producatorului, interesat sa-si intreaca concurentii. Standardizarea de firma se poate constitui astfel intr-o directie importanta prin care sa se ajunga la un profit stimulativ. Standardizarea de firma trebuie sa ramana apropiata preocuparilor tehnice si evolutiei pietei si trebuie sa tina cont de cerintele consumatorilor.