P A R T E A I

CARACTERIZAREA GEOGRAFICA SI

STRUCTURA POPULATIEI

ASEZAREA SI VECINII

Comuna Vicovu de Sus este asezata in nord - vestul Depresiunii Radauti, pe cursul mijlociu al raului Suceava, rau care strabate teritoriul comunei pe o distanta de 9 km.,de la limita comunei Straja (in vest) pana la hotarul cu comuna Bilca si comuna Vicovu de Jos (est si sud-est).

Suprafata comunei este de 4.242,37 ha. avand ca vecini : la N - frontiera cu statul Ucraina ; la sud - comuna Putna ; la S-E comuna Vicovu de Jos; la E - comuna Bilca si la V - comuna Straja.

Din punct de vedere al coordonatelor geografice, comuna Vicovu de Sus, este situata intre 25 grade 38' longitudine estica si 47 grade 56' latitudine nordica.

Comuna Vicovu de Sus se afla la o distanta de 22 km fata de municipiul Radauti si la 62 km fata de resedinta judetului,municipiul Suceava.

CARACTERIZAREA FIZICO - GEOGRAFICA

Comuna Vicovu de Sus se incadreaza in zona de podis a Sucevei ca subunitate a Depresiunii Radauti situata la o altitudine medie de 450 m.

Caracterizand, asezarea, din punct de vedere al reliefului,peste 90% sunt reprezentate de unitati ale platformei podisului Sucevei putandu-se distinge 3 terase care pornesc de la o altitudine de 25 m. si coboara spre S - E ajungand la o altitudine de 3 m.

HIDROGRAFIA

Zona este bogata in cursuri de ape atat subterane cat si de suprafata. Cel mai important curs il reprezinta raul Suceava cu o lungime de 172,3 km si cu o suprafata a bazinului de 2616 km 2. Raul Suceava izvoraste din Obcina Lucina si parcurge comuna Vicovu de Sus de la V la E pe o portiune de circa 1000 m pe axul comunei.

Ca afluienti, raul Suceava primeste pe teritoriul comunei, pe dreapta paraul Putna iar pe stanga paraiele Laura si Sicova. Paraul Putna izvoraste din comuna cu acelasi nume avand o lungime de 19 km.si confluiaza cu raul Suceava in dreptul satului Laura. Paraul Laura izvoraste de pe teritoriul actual al Ucrainei,intra in zona Vicovului in dreptul satului Laura,traverseaza soseaua judeteana si intalneste raul Suceava pe teritoriul satului Laura. Paraul Sicova cu o lungime de 5 km ,izvoraste tot din Ucraina iar zona de confluienta cu raul Suceava se afla in centrul comunei.

Pe teritoriul Vicovului de Sus se mai intalnesc: paraul Bilca cu o lungime de 6 km si paraul Hlinoasa care izvoraste din Dealul Baciului avand un curs paralel cu frontiera de stat si varsandu-se in paraul Bilca Mica la hotarul cu comuna Bilca.

CLIMA

Clima este de nuanta baltica cu ierni lungi si aspre si veri racoroase si umede. Valorile cele mai scazute se inregistreaza in lunile noiembrie - martie cand termometrul se mentine sub 0 grade C putand ajunge si pana la - 20 grade C; perioada aprilie - mai, nu depaseste decat rar valoarea de 15 grade C iar in lunile de vara ( iunie,iulie,august ) termometrul se plaseaza in jurul valorii medii de 20 grade C.

Precipitatiile sunt in general abundente manifestandu-se cresteri insemnate la sfarsitul primaverii.

VEGETATIA SI FAUNA

Zona Vicovului de Sus se incadreaza in aria vegetatiei de foioase,arie restransa treptat datorita defrisarilor facute, atat in perioada de pana la ocupatia austriaca dar mai ales dupa anul 1775.

Fanetele naturale ocupa o pondere insemnata astfel ca,din totalul suprafetei agricole de 3095 ha.,pasunele si fanetele reprezinta 660 ha. pasuni si 300 ha.fanete reprezentand circa 30%.

In afara zonelor amintite se mai inregistreaza 40 ha. livezi si 2095 ha teren arabil.

Flora Vicovului de Sus este comuna zonei generale a luncii Sucevei.

Fauna este bogata si diversa inregistrandu-se o depopulare activa in zona de lunca a raului Suceava unde o serie de specii privind pasarile sunt in numar foarte mic sau chiar au disparut.

Apele Sucevei, altadata abundente in soiuri de pesti ,au ajuns sa fie depopulate atat datorita amenajarilor hidrotehnice dar mai ales ca urmare a actiunilor de braconaj.

ASEZARI SI LOCALITATI

Prima asezare atestata inca din timpul lui Alexandru cel Bun este identificata in vestul comunei unde exista un schit cunoscut sub numele de Lavra, in jurul caruia s-au asezat locuitori din unele sate aflate in afara depresiunii. Aceasta zona locuita s-a numit mai tarziu satul Laura.

Pe dreapta raului Suceava, incepand cu secolul al XVIII-lea se dezvolta odata cu stapanirea austro-ungara catunul Podirei din care va lua nastere satul Bivolarie.

In zona soselei Radauti - Brodina se va forma centrul civic mai ales prin actiunile de colonizare organizate de administratia austriaca, actiuni care au stabilit in aceasta zona meseriasi si tarani de origine germana.

Pe tot cuprinsul comunei raspandirea caselor este inegala astfel ca,pe malul stang al raului Suceava,unde se afla satele Plai; Laura; Centru si Est, exista un numar de 2624 numere de casa in timp ce satul Bivolarie numara 590 de case. La totalul de 3214 numere de casa se mai pot adauga circa 200 de numere figurand cu acelas numar dar avand litera A,B unde locuiesc alte familii,total familii -4508.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea se va infiinta si satul Plai ca urmare a desfiintarii proprietatii manastiresti din Bucovina.

CAI DE COMUNICATIE SI TRANSPORT

Fiind o comuna intinsa si cu o populatie numeroasa, Vicovu de Sus si-a dezvoltat o retea de comunicatie si transporturi avand in vedere necesitatea asigurarii unei legaturi permanente cu municipiul Radauti cat si cu zonele apropiate si chiar cu centrele economice aflate la distante mai mari.

Principala cale de transport o reprezinta linia ferata Dornesti - Radauti - Gura Putnei - Nisipitu, cale ferata construita in anul 1893 cu o lungime de 59 km si avand o ramificatie de 6 km care asigura legatura intre Gura Putnei - Putna. Pe teritoriul comunei linia ferata are o lungime de 6 km fiind deservita de 2 statii : Vicovu de Sus si Bivolarie-Halta.

Caile rutiere sunt in mare parte modernizate fiind reprezentate de : drumul national Radauti - Putna care strabate comuna prin satul Bivolarie pe o lungime de 6 km, drumul national Radauti - Punct vamal Vicovu de Sus- Plai,ramificandu-se in centru comunei drumul judetean 209G spre Brodina cu o lungime pe raza comunei de 9 km. Soseaua a fost construita intre anii 1780 - 1790 cu o latime de 8 m si facea legatura intre Lemberg - Cracovia - Cernauti,Vicovu de Sus - Vatra Dornei.

Transportul interurban este asigurat de autobuze existand 5 statii auto cu specificatia ca dupa anul 1990 s-au produs dereglari in ceea ce priveste stabilirea unor legaturi permanente pe calea rutiera.

STRUCTURA POPULATIEI

Fiind un domeniu care apartine atat geografiei cat si evolutiei istorice a unei comunitati,voi trata acest segment a lucrarii atat in capitolul de fata urmand sa revin cu fenomene specifice ale demografiei pentru fiecare perioada analizata in parte referitoare la localitatea Vicovu de Sus.

Analiza populatiei se poate face dintr-o diversitate de aspecte care alcatuiesc in final imaginea acestui segment social. Se poate analiza sporul demografic si evolutia numarului de locuitori pe parcursul etapelor istorice; se poate stabili raportul dintre natalitate si mortalitate intr-o anumita etapa sau in intreaga etapa analizata; se pot identifica alte elemente mici care convietuiesc intr-un anumit spatiu; se pot constata si analiza fenomenele de migrare sau imigrare; se pot identifica grupurile umane in functie de ocupatii;se poate evidentia sexul predominant in cadrul numarului de locuitori dupa cum se pot face analize in legatura cu optiunile populatiei privind alegerea unei credinte religioase. In acest capitol voi incerca sa prezint cat mai concret si complet evolutia numarului de locuitori al comunei Vicovu de Sus; situatia etnica a comunitatii; gruparea populatiei in functie de credintele religioase cat si o statistica a structurii populatiei active si inactive.

EVOLUTIA DEMOGRAFICA A POPULATIEI

COMUNEI VICOVU DE SUS

In stabilirea numarului de locuitori, majoritatea datelor ne sunt furnizate de cartografiile si recensamintele facute din ordinul administratiei austriece dupa anul 1775; din documentele statistice rusesti iar dupa anul 1918 in urma eforturilor de inregistrare a populatiei efectuata de Guvernul Romaniei si a centrului de statistica.

Cifrele statistice reflecta atat un spor natural provenit din nasterile inregistrate dar si o crestere a numarului de locuitori datorat masurilor privind stabilirea unei populatii de origine straina pentru colonizarea satelor din Bucovina. Se constata si fenomenul de trecere voita a unui numar de familii,in special din Transilvania, in zonele Bucovinei in anumite perioade de timp cand efectele exploatarii au determinat venirea in nordul Moldovei unde regimul era mai usor de suportat. Nu se poate nega si faptul ca un numar insemnat a locuitorilor din Bucovina au ales calea emigrarii in alte zone romanesti in perioadele de razboi,ocupatie straina sau pentru a-si asigura un loc mai bun de munca si existenta.

Cu toate modificarile inregistrate in numarul de locuitori pe parcursul etapelor istorice se poate vorbi, ca o caracteristica generala, de o crestere continua a locuitorilor din comuna Vicovu de Sus ceea ce a dus,inca din secolul al XVIII-lea,la inregistrarea unei populatii numeroase fapt care a determinat plasarea acestei localitati in randul celor mai mari asezari din spatiul romanesc.

Datele statistice ca si pozitia geografica si rolul economic au dus la ridicarea comunei Vicovu de Sus la rangul de centru de plasa iar transformarea acestei comune in oras, programata la inceputul deceniului opt al secolului XX nu s-a infaptuit datorita unei lipse de preocupari din partea conducerii comunei si a judetului.

In legatura cu cifrele si aspectul demografic al comunei trebuiesc facute unele completari care vin in sprijinul argumentarii cifrelor privind cresterea sau reducerea populatiei in anumite intervale de timp. Se stie ca reconstituirea satelor si numarul de locuitori dupa instaurarea stapanirii austriece asupra nordului Moldovei se datoreaza hartilor cadastrale si topografiei ordonate de guvernatorii provinciei. Intre anii 1773 - 1775 se efectueaza o harta a Bucovinei la ordinul maiorului Buchel iar cifrele reprezentand populatia localitatilor bucovinene incepand din anul 1773 si pana in anul 1890 apar cuprinse in lucrarea "Topografhishe Beschneiburg" aparuta la Viena. Din aceste date oferite de administratia austriaca se constata ca in zona de nord-vest a Moldovei populatia se tripleaza, inregistrandu-se un spor de 143.733 locuitori reprezentand in procente 321%. Acest spor al populatiei se datoreaza stabilirii in teritoriul Bucovinei a unor populatii de alta origine ca si prin deplasarile unui mare numar de familii din Transilvania. Actiunea de colonizare va fi limitata dupa anul 1778 odata cu venirea la conducerea provinciei a baronului Carol de Enzenberg. Dupa aceasta data cresterea demografica se datoreaza sporului natural a populatiei. Perioada inregistreaza chiar scaderi demografice datorita secetei inregistrate in anii 1780;1786;1788 ca si a epidemiilor de holera.

In afara cauzelor naturale care au determinat scaderi demografice se inregistreaza intre anii 1789 - 1804 o trecere a unui mare numar de locuitori din Bucovina in Moldova. Acest numar se ridica la 14.717 persoane in timp ce migrarea inversa inregistreaza doar 5.944 persoane.

Perioada ocupatiei austriece se reflecta in problema populatiei si prin stabilirea categoriilor de varsta si pe sexe a populatiei rurale si urbane cat si in ceea ce priveste raportul dintre nasteri si decese. Analiza acestor date,reflectate in tabelul de mai jos, reflecta o populatie relativ tanara, cu o majoritate masculina si cu un numar al nasterilor mai mare decat a celor decedati. Statistica mai evidentiaza faptul ca in mediul rural traiau circa 95% din locuitori in timp ce 4,85% se aflau in cele cinci targuri ale Bucovinei.

TABEL PRIVIND STRUCTURA POPULATIEI INTRE 1775-1800 LA CCA 17500 fam.

Situatia statistica desi se raporteaza la intreaga zona a Bucovinei corespunde in plan procentual si cu situatia din comuna Vicovu de Sus. Declansarea primului razboi mondial avea sa afecteze negativ situatia demografica conducand la o fireasca scadere a numarului de locuitori ca urmare a deceselor suferite in urma confruntarilor armate ( circa 30.000 de vieti omenesti )dar si a altor cauze cum ar fi: foametea,epidemiile,scaderea natalitatii. Unificarea din anul 1918 si reluarea vietii in conditii normale de existenta vor ajunge sa completeze golul demografic,inregistrandu-se constant sporuri ale populatiei astfel incat in anul 1941 populatia comunei Vicovu de Sus sa depaseasca 9.000 de locuitori. Cea de-a doua conflagratie mondiala isi va pune amprenta asupra situatiei demografice in sensul scaderii numarului de locuitori in cadrul comunei. La cauzele amintite deja contribuind si plecarile unor familii de alta origine etnica. Scaderea populatiei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial este considerabila daca la 11 ani dupa incheierea razboiului se inregistreaza un numar de locuitori ( 8.458 ) mai mic decat in anul 1941 ajungandu-se ca abia in jurul anilor 1960 populatia sa-si refaca efectivul,urmand apoi o crestere constanta pana la cifra de 13.976 locuitori cat inregistreaza comuna astazi. Cu tot sporul demografic si situatia ascendenta a numarului de locuitori se constata,dupa anii 1960,o migrare definitiva sau periodica a unui numar de persoane in alte zone ale tarii,iar dupa 1990 in alte tari.Deplasarile se datoreaza capacitatilor economice insuficiente privind ocuparea fortei de munca sau a dorintei de a gasi noi meserii si mijloace de castig material. In acest sens se constata dupa deceniul sase al secolului XX , o pendulare periodica a circa 80 de persoane catre judetele din vestul tarii ( Timis,Arad ) sau spre sud ( Constanta,Tulcea ). Inlaturarea regimului totalitar comunist a oferit posibilitatea deplasarii peste granitele tarii in vederea ocuparii unor locuri de munca fie in apusul Europei ( Germania, Italia ) in Israel sau in Statele Arabe.

Pentru o urmarire concreta a situatiei demografice din punct de vedere numeric,in baza documentelor si datelor istorice descoperite,am putut intocmi urmatorul tabel statistic.

Tabelul reflecta atat numarul concret al locuitorilor referindu-se la

anumite intervale de timp fie la numarul de case identificate in Vicovu de Sus fie la numarul de familii descoperite pe teritoriul comunei.

TABEL STATISTIC PRIVIND NUMARUL LOCUITORILOR DIN

COMUNA VICOVU DE SUS ( 1774 - 2000 )

Analiza datelor statistice din anii 1990 - 1995 ne dau posibilitatea sa putem analiza atat cresterea numarului de locuitori dar mai ales impartirea populatieipe sexe si in ceea ce priveste raportul dintre populatia ocupata in diverse sectoare de activitate si cea inactiva din cadrul comunei. Aceasta situatie se raporteaza la ultima cifra a populatiei inregistrate de 13.976 locuitori. In cadrul statisticii prezentate in continuare se constata ca numarul persoanelor inactive este cu mult mai mare decat a celor ocupate desi o parte a acestor persoane reprezinta fie locuitori minori ai comunei fie cuprinsi in cadrul liceului, fie pensionari pe caz de boala sau limita de varsta.

STATISTICA STRUCTURII POPULATIEI DIN VICOVU DE SUS LA 31.12.2000

Urmarind populatia inactiva si mergand mai in amanunt cu structura acestei categorii se mai pot evidentia un numar de 1.259 agricultori,1.698 pensionari,2.005 alocatii ale copiilor intre 0 - 16 ani si 503 veterani de razboi.

EVOLUTIA POPULATIEI DIN COMUNA VICOVU DE SUS

IN FUNCTIE DE COMPOZITIA ETNICA

Pana la ocuparea nordului Moldovei de catre austrieci si impunerea administratiei imperiale, teritoriul a fost locuit de o populatie majoritara de etnie romana. Documentele medievale consemneaza si patrunderea in teritoriu a unor populatii de origine straina. Elementele straine se stabilesc in special din motive economice si cu aprobarea domnitorilor sau a stapanilor de mosii. In general se poate vorbi de existenta unor negustori evrei, armeni, polonezi, de mestesugari si chiar de familii taranesti care provin din zonele cu tarile vecine si care gasesc in teritoriul de nord al Moldovei conditii mai usoare de munca in sensul scutirii de taxe si impozite si chiar posibilitatea de a intra in posesia unor suprafete de teren devenind oameni liberi in schimbul asigurarii pazei hotarelor sau a drumurilor comerciale.

TIGANII

Documentele mentioneaza ca Stefan cel Mare doneaza Manastirii Putna doua familii de tigani, aceasta actiune de inzestrare putand constitui momentul de inceput al infiltrarii familiilor de tigani in zona Vicovului de Sus. Alte documente apartinand secolului XV mentioneaza existenta tiganilor in Moldova iar numarul acestora crescand considerabil astfel incat la 1890 se inregistreaza in Bucovina 5.600 de suflete. La inceputul ocupatiei austriece documentele statistice inregistrau 294 familii de tigani. Familiile de tigani s-au asezat in general in marginea satelor romanesti constituind cu timpul adevarate comunitati umane stabile. In cadrul comunei Vicovu de Sus se constata in hotarul satului Plai o populatie compacta de tigani in numar destul de mare care se cifreaza la circa 70 de familii.

EVREII

Prezenta evreilor in nordul Moldovei este atestata documentar incepand cu secolele XIV, XV, cand elemente ale acestei populatii sunt intalnite in zona Sucevei si a Siretului. Numarul lor creste si se raspandeste in teritoriu ca urmare a activitatii comerciale dar si a celei productive. O parte dintre evrei ii descoperim preocupati si de productia agricola in sensul arendarii unor suprafete de pamant si a preocuparii pentru vinderea produselor agricole obtinute de pe suprafetele arendate. Documentele austriece inregistreaza la 1774 un numar de 526 familii evreiesti numarul acestora crescand in proportie considerabila astfel ca in anul 1890 erau inregistrati in Bucovina 827 familii.

Patrunderea evreilor in teritoriul Vicovului de Sus are loc cu precadere in secolul XVIII - XIX in conditiile impunerii administratiei austriece si a posibilitatii oferite de aceasta privind injghebarea unor activitati comerciale bazate in special pe desfacerea bauturilor si a produselor alimentare,dar si in activitatile lucrative ca taierea si prelucrarea lemnului, a moraritului si fabricarii painii,a atelierelor de croitorie si vopsitul tesaturilor si a lanii. In cadrul unui studiu statistic intocmit de I.E. Toroutin la Cernauti se identifica pentru anul 1910 un numar de 53 de familii evreiesti care se ocupa cu activitatile comerciale si 22 familii de evrei mestesugari aflate pe raza comunei Vicovu de Sus. Numarul acestora este net superior populatiei romanesti inregistrate pentru aceleasi ocupatii. Numarul evreilor din Vicovu de Sus este in continua crestere inregistrandu-se in anul 1920 un numar de 100 de familii. Din punct de vedere zonal casele si punctele economice ale evreilor sunt concentrate in centrul comunei evidentiidu-se si astazi locuinte ale acestora care se remarca prin soliditatea constructiei si functionalitatea comerciala. Daca pana in anul 1923 numarul de elevi apar delimitati elevii de origine evreiasca, dupa acest an ei dispar fie prin includerea lor in masa elevilor romani,fie datorita plecarii familiilor evreiesti din comuna. Faptul ca existenta familiilor evreiesti este inregistrata si dupa al doilea razboi mondial face ca analiza acestei situatii etnice in cadrul populatiei comunei sa sufere modificari atat ca urmare a miscarii legionare, a efectelor razboiului cat si in urma instaurarii regimului comunist care a facut imposibila continuarea activitatilor particulare. Actualmente pe raza comunei Vicovu de Sus nu se mai inregistreaza nici o familie de origine evreiasca.

GERMANII

Populatia de origine germana este colonizata din ordinul guvernului imperial austriac in vederea dezvoltarii mestesugurilor, a infiintarii de intreprinderi industriale pentru exploatarea forestiera si miniera, din nevoia constituirii unui aparat functionaresc administrativ si juridic dar si in vederea indeplinirii politicii de deznationalizare prin impunerea limbii germane in cadrul tuturor institutiilor.

Populatia de origine germana a fost adusa din Slovacia, Boemia, Franconia, Suavia, Galitia asiguranduli-se cele mai avantajoase locuri de munca ca si scutiri pe timp de 30 de ani de orice fel de impozit. Prezenta populatiei germane in apropierea comunei Vicovu de Sus este semnalata in anul 1787 cand 80 de familii germane din Franconia si Suavia sunt colonizate in satele Fratauti, Satu Mare, Badeuti. In anul 1797 sunt adusi germani din Galitia pentru fabrica de sticla din Putna intemeind colonia Karlsberg ( Gura Putnei ). Infiintarea fabricilor de cherestea de la Falcau, a celei de ciment de la Straja, a construirii de cai ferate in zonele forestiere au facut ca populatia de origine germana sa sporeasca in secolul al XIX-lea.

Pe raza comunei Vicovu de Sus existenta familiilor de origine germana se regaseste in acelasi studiu statistic intocmit de I.E.Toroutin in anul 1910 cand apar mentionate 4 familii germane detinatoare de pravalii si 7 familii de meseriasi germani. In anul 1920 sunt inregistrate un numar de 25 familii de origine germana care detineau crasme, pravalii sau incadrati in alte ocupatii. Ca si in cazul populatiei de origine evreiasca familiile germane parasesc teritoriul comunei in perioada celui de-al doilea razboi mondial si a regimului comunist.

In afara de aceste etnii, pe teritoriul Bucovinei, au mai fost semnalate si alte populatii de origine straina inainte de instaurarea stapanirii austriece dar mai ales dupa anul 1775. Aceste populatii sunt reprezentate de ruteni, poloni, unguri, lipoveni, armeni, slovaci. Nu exista dovezi documentare sau statistice privind existenta acestora pe teritoriul comunei,fie ca nu au existat, fie ca urmare a asimilarii lor de catre populatia romaneasca. In legatura cu aceasta problema s-ar mai putea vorbi si de trecerile numeroase facute din Transilvania, populatie care ajunge in Bucovina intre 1774 - 1778 cand se consemneaza venirea a unui numar de 5.018 suflete, sau in perioada 1781 - 1782 cand un numar de 3.209 transilvaneni sunt inregistrati in satele bucovinene. Existenta unor romani din Transilvania in cadrul comunei Vicovu de Sus poate fi pusa in legatura cu onomastica unor locuitori care si astazi poarta numele de Ungureanu.

STRUCTURA POPULATIEI DUPA CREDINTELE RELIGIOASE

Pornind de la etniile existente pe teritoriul comunei in decursul evolutiei istorice ca si a raspandirii anumitor culte religioase in randul populatiei romanesti se pot stabili grupari distincte de persoane care au imbratisat o anumita credinta religioasa. Analizand fenomenul religios, problema care va fi dezvoltata in capitolul privind viata spirituala a comunitatii vicovene, pot evidentia urmatoarele aspecte. In general comunitatea din zona Bucovinei este o populatie crestina de rit ortodox cum este si firesc, avand in vedere apartenenta zonei de nord a Moldovei la intreg spatiul romanesc unde crestinismul reprezinta un element definitoriu al nasterii si formarii poporului roman. Dovezile apartenentei la crestinismul ortodox le reprezinta vestigiile arheologice in cadrul carora s-au descoperit obiecte de cult ca si insemne ale crestinismului materializate in cruciulite de bronz datate la inceputul feudalismului. Dupa constituirea statului feudal Moldova, nordul acestui teritoriu recunoscut ca nucleu al statului moldovean, va deveni cea mai intensa zona de afirmare a ortodoxismului avandu-se in vedere intemeierea primei manastiri domnesti de la Radauti care conserva mormintele celor dintai voievozi moldoveni. Ortodoxismul este consolidat, in zona Vicovului de Sus prin inaltarea Manastirii Putna,ctitorie a lui Stefan cel Mare. In cadrul comunei pe care o analizam incadrarea populatiei in ritul ortodox este dovedit de existenta a 4 biserci crestin-ortodoxe si de existenta a 11.533 persoane incadrate in aceasta religie reprezentand 75% din numarul locuitorilor.

Existenta in anumite perioade istorice a populatiei de etnie germana si evreiasca a facut ca religia mozaica si catolica sa fie recunoscuta pe raza comunei desi astazi nu mai exista decat 7 persoane de rit catolic fara a se mai inregistra cultul mozaic.

Actualmente exista insa un numar de culte religioase care au aparut in teritoriu dupa primul razboi mondial,culte in care a fost atrasa o parte a populatiei comunei. Trecerea anumitor persoane de la religia ortodoxa la aceste culte s-a facut in cea mai mare parte din considerente materiale. Este interesant ca inmultirea membrilor sectanti s-a produs in timpul regimului comunist care desi a promovat o educatie ateista a sustinut tacit infiltrarea si dezvoltarea anumitor culte in defavoarea crestinismului ortodox.

Din punct de vedere al evolutiei credintelor religioase statisticile arata ca in anul 1920 existau in Vicovu de Sus doar 5 familii de sectanti pentru ca astazi sa fie inregistrate 5 culte religioase, cele mai bine reprezentate numeric si organizatoric fiind cultul penticostal si baptist. Numarul penticostalilor este de 2006 persoane, avand la dispozitie 3 case de rugaciune iar numarul baptistilor este de cca. 214 familii care i-si desfasoara serviciile de cult in cadrul a doua case de rugaciune.Pe langa aceste culte au mai fost identificati 3 adventisti, 2 martorii lui Iehova si 2 persoane in credinta dupa Evanghelie.

*

P A R T E A a II - a

ISTORICUL COMUNEI

C A P I T O L U L I

DE LA PRIMELE URME DE LOCUIRE

LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARA

In legatura cu locuirea zonei Vicovu de Sus din perioada de inceput a popularii spatiului romanesc nu am gasit dovezi scrise dupa cum nu am descoperit urme de civilizatie straveche in urma peregrinarilor intamplatoare facute personal cu ocazia muncilor agricole efectuate cu elevii pe raza comunei. Ceea ce demonstreaza ca spatiul, ulterior populat, a fost o zona impadurita si mai greu accesibila in timpurile stravechi. Nu se poate insa contesta faptul ca nordul Moldovei, ca si teritoriile aflate in apropierea Vicovului au facut parte dintr-un context mai intins arial reprezentat de culturile epocii pietrei si apoi de celelalte civilizatii ale epocii metalelor si perioadei antice.

Se cunosc deja urme din perioada paleolitica descoperite la Gura Humorului ca si unelte de piatra puse in evidenta in zona comunei Straja descoperite in anul 1896 si despre care aminteste istoricul Dimitrie Dan. Aceste descoperiri paleolitice fac parte dintr-un context reprezentat de cele 7 statiuni paleolitice descoperite in zona judetului Suceava. In cadru epocii pietrei neoliticul apare mai bine conturat demonstrand o civilizatie evoluata si stabila. Neoliticul din spatiul nordic al Moldovei se incadreaza in cultura stacervo-cris evidentiind comunitati umane care locuiesc in asezari bogate avand in vedere inventarul casnic si ocupational. Cea mai indepartata localitate, descoperita pana acum,in teritoriul Moldovei de nord este Fratautii Noi. Localitatea amintita este asezata la o distanta de cca. 18 km fata de Vicovu de Sus. In aceasta localitate pe "Dealul Iacobeasa", in apropierea paralelei de 48 grade, sau descoperit fragmente de ceramica,apartinand culturii Cris, in urma peregrinarilor efectuate de Fodor Serafim in anul 1975. Venind mai aproape de zona de referinta, urmele neolitice,s-au identificat in tarina localitatii Bilca ( comuna care a apartinut de Vicovu de Sus la inceputul feudalismului ) unde au fost identificati 18 tumuli ca si resturi de ceramica de tip Cucuteni.

Urmele de locuire devin tot mai evidente si constante cu cat triburile geto-dacilor i-si dezvolta civilizatia si permanenta in spatiul Carpati - Dunare - Marea Neagra. In anul 1893 pe malul de nord al Prutului, la marginea satului Sipeniti, se descopera o asezare datata inainte de formarea statului dac. In cadrul asezarii se identifica colibe facute din nuiele impletite si unse cu lut. Inventarul acestei asezari este bogat, surprinzand existenta unor oale de lut cu o marime deosebita avand cca. 75 cm inaltime si un diametru tot atat de mare. S-au mai gasit unelte de piatra si bronz ca si greutati pentru razboaiele de tesut. Alaturi de unelte si ceramica sapaturile au scos la iveala oase de vita,oaie si porc ceea ce demonstreaza o dezvoltata si intensa preocupare pentru cresterea animalelor. Asezarea geto-dacilor in zona de nord a Moldovei este remarcata si in apropierea Vicovului, localitatea Falcau fiind incadrata, dupa urmele materiale descoperite, ca o fosta asezare dacica cunoscuta sub denumirea de Valcau.

Dintre triburile geto-dacice, carpi sunt cei care isi formeaza asezari in zona Moldovei de nord fiind identificati si prin cimitirele de incineratie gasite in zona Sucevei. In afara carpilor,costobotilor si tyragetilor, nordul Moldovei a fost strabatut si locuit periodic de neamuri straine cum ar fi cele ale scitilor care ne-au lasat drept urme un numar considerabil de morminte. Dovezile sunt semnalate in apropierea localitatii Vicovu de Sus intre localitatile Horodnic si Voitinel unde s-au descoperit mai multi tumuli datati intre secolele VII - III i.e.n. In apropierea Cernautiului se descopera la 1845 un colier de argint si o agrafa din aur de forma spiralata datata secolul I i.e.n.In satul Maretia de langa Dornesti sunt scoase la iveala obiecte de podoaba datate intre sec. I - III e.n.

Stapanirea romanilor asupra Daciei, chiar daca nu s-a extins efectiv asupra nordului Moldovei, a influientat in mod pozitiv procesul de romanizare si de evolutie ascendenta a productiei si schimbului de marfuri. In apropiere de Suceava sunt descoperite monede romane din argint emise in timpul imparatului Antonius Pius si Marcus Aurelius. Schimburile comerciale si locuirea vaii raului Suceava sunt sigure si prin existenta unor drumuri comerciale sau de trecere intre zone cum a fost numit "Drumul Tatarasc" care venea de la Siret, trecea pe la Marginea si continua prin Campulung spre Ardeal. Un alt drum folosit la sfarsitul epocii antice, urca pe valea Siretului ajungand pana la Vicov unde se bifurca unul spre nord catre Straja,Nisipitu si Ulma trecand in Maramures spre Ardeal prin Lucina, iar altul spre sud catre Marginea.

Vorbind despre inceputul epocii feudale urmele de locuire sau de contacte cu alte civilizatii sunt identificate in apropierea comunei Vicovu de Sus.

Secolele al XIII-lea si al XIV -lea evidentiaza infiintarea unor asezari de tip rural in vecinatatea cursurilor de apa, zone propice agriculturii dar mai ales cresterii animalelor. Satele erau dispuse de-a lungul vailor largi ale marilor rauri, asa dupa cum se prezinta si asezarea Vicovu de Sus. In cadrul acestor asezari locuintele erau atat de

suprafata cat semiangropate de tipul bordeielor, avand o forma rectangulara. In interior se afla un cuptor de lut plasat intr-unul din colturile incaperii.

Constructiile de suprafata erau realizate din lemn si lut amestecat cu pleava.

In zona de avant economic sau de paza sunt construite locuinte intarite de aparare sau chiar curti boieresti dupa cum o dovedesc descoperirile facute in comuna Fratauti ( sec.XIII - XV ).

Exista suficiente motive pentru a aprecia ca in zona nordica a Moldovei se constituie inainte de "descalecat" configuratii a unor obsti satesti prestatale si agricole grupate de-a lungul principalelor cursuri de apa, comunitati obstesti care se aflau sub autoritatea militara si juridica a unor voievozi. Aceasta organizare prestatala amenintata permanent de navalirile tatarilor va marca o consacrare definitiva ca forma de organizare economica,sociala si politica odata cu venirea maramuresanului Dragos si mai tarziu a razvratitului voievod Bogdan I. Voievodul Bogdan este cel care va intemeia o asezare in zona Radautilor cunoscuta sub denumirea de Bogdania unde va ctitori o manastire cu acelasi nume. Manastirea din care astazi se pastreaza doar biserica gazduieste primele morminte voievodale incepand cu Bogdan I supranumit cel Batran si continuand cu primii domnitori ai Moldovei si reprezentanti ai familiei acestora : Latcu Voievod, Ioan Stefan Voievod, Roman Voievod, Bogdan fratele lui Alexandru cel Bun, Bogdan al II-lea tatal lui Stefan cel Mare, Stefanita Voda. Alaturi de acestia odihnesc Maria sotia lui Bogdan I, Ana sotia lui Latcu, mama lui Stefanita, doamna Stanca si fiica lui Latcu, cneajina Anastasia.

*

C A P I T O L U L II

DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARA LA

OCUPAREA AUSTRIACA

Constituirea statului feudal Moldova, in conditiile existentei unei autoritati centrale si a unor institutii feudale bine definite, a unei organizari optime a pazei hotarelor, a permis conturarea si mai ales stabilirea unor asezari omenesti pe malurile unor rauri care asigurau conditii de viata economica si de existenta evolutiva. In acest context se identifica formarea unui grup uman constituit pe cursul de mijloc al raului Suceava, sat care se va numi Jicovul ( Vicovu de Sus ). Denumirea localitatii se presupune a deriva de la un afluient a raului Suceava care poarta denumirea de Jicova si care curge pe teritoriul comunitatii. Se poate presupune ca insasi denumirea afluientului deriva de la principalul curs de apa care in limba turca apare numit Sucava. In legatura cu denumirea localitatii s-a formulat si ipoteza derivarii dintr-un termen latin stiindu-se ca notiunea de asezare rurala (sat) in limba latina este vicus.

In legatura cu vechimea asezarii se poate afirma ca la inceputul secolului XV satul este definit drept conturat si cu o viata economica proprie. Despre o prima populare a zonei Vicovului de Sus se poate porni de la dreptul pe care-l aveau cei care defrisau terenurile impadurite si care puteau deveni stapani de "lazuri". Dreptul de a lazui si de a-si construi case pe locul defrisat este anterior venirii lui Bogdan Voda in Moldova drept pe care voievodul il pastreaza mai ales in regiunea de munte unde viata era mai grea si unde puterea centrala avea nevoie de existenta unor comunitati cat mai numeroase pentru paza hotarelor si a drumurilor. Facilitatile oferite de autoritatile statale au permis asezarea unor familii si popularea zonelor intre apa si padure,ceea ce s-a intamplat, cu siguranta si in cazul comunitatii Vicovu de Sus.

Din secolul al XV-lea se constata, pe valea Sucevei, o populare progresiva si o viata activa care va fi reflectata in documentele domnesti pe toata durata feudalismului pana la ocuparea nordului Moldovei de catre austrieci.

Primul document, descoperit pana astazi, care mentioneaza satul "Jicovul de Sus" dateaza din 23 mai 1436, cand voievozii Ilies si Stefan daruiesc boierului Stan Babici si fratilor sai domeniul satului cu tot venitul pe care il are. Fiind prima atestare documentara voi cita aproape in intregime continutul documentului mai ales prin faptul ca se pomeneste o locuire mai timpurie a Vicovului de Sus.

"Din mila lui Dumnezeu, noi Ilie Voievod domnul Tarii Moldovei, si fratele domniei mele, Stefan Voievod, facem cunoscut cu aceasta carte a noastra, tuturor,cari vor vedea-o sau o vor auzi citindu-se, pentru acest adevarat boier credinciosul nostru pan Stan Babici si fratele sau, pan Iachim si alti frati ai lui: Andries, Simion, Iurie, ca ne-au slujit noua cu dreptate si credincioasa slujba catre noi, l-am miluit pe dansul si pe fratii sai cu deosebita noastra mila si le-am dat lor in tara noastra a Moldovei un sat, anume Jicovul de Sus, sa le fie lor uric cu tot venitul,nestricat niciodata in veacul veacului, lor si copiilor lor si nepotilor lor si stranepotilor lor si rastranepotilor lor si la tot neamul lor, care va fi mai apropiat. Iar hotarul acestui sat sa fie hotar pe unde din veac a existat . . . "

Existenta satului si posesiunea familiei Babici asupra tinutului sunt reconfirmate la 3 august 1443 cand hrisovul domnesc semnat de Stefan Voievod si intocmit de Luca la Suceava intareste dania domneasca: "Din mila lui Dumnezeu,Stefan Voievod,domn al tarii Moldovei, facem cunoscut cu aceasta carte a noastra, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se ca aceasta adevarata sluga a noastra, Stan de la Jicov,si fiul lui Dragos, ne-a slujit noua drept si credincios. De aceea noi vazand dreapta si credincioasa lor slujba catre noi, l-am miluit cu deosebita noastra mila si i-am dat, in tara noastra, un sat, unde iese Suceava din poiana, anume Jicovu de Sus, unde este casa lor, ca sa-i fie uric cu tot venitul lor . . . ..nestricat niciodata in veci".

Cele doua documente citate asigurau pe vecie stapanirea familiei Babici asupra satului Jicovu de Sus, fapt care, insa se va modifica odata cu venirea lui Stefan cel Mare la conducerea Moldovei si mai ales dupa inceputul construirii Manastirii Putna. Dupa cum se stie la 4 iunie 1466, dupa alte documente la 10 iulie acelasi an se pune piatra de temelie a ctitoriei lui Stefan cel Mare, lucrare care se va incheia in anul 1481. Pe masura ce manastirea se construieste, potrivit dreptului feudal,domnitorul Moldovei trece la inzestrarea acesteia cu posesiuni de terenuri si sate invecinate in vederea asigurarii veniturilor si puterii economice a calugarilor care o slujesc. In acest context la 15 septembrie 1466, Stefan cel Mare cumpara de la boierul Stan Babici, satul Jicovu de Sus cu 200 de zloti tataresti, proprietate pe care o daruieste Manastirii Putna. Trecerea satului in proprietatea manastirii este confirmata de fostul proprietar Stan Babici intr-un document din 1469. Din acest document ca si din mentionarea hotarelor in alte documente mai tarzii se poate presupune ca la mijlocul secolului al XV-lea satul Vicovu de Sus avea o intindere apreciabila ajungand in limita de est pana la Fratauti iar la vest pana la teritoriile Manastirii Sfantului Laurentiu, lacas de cult ridicat pe teritoriul actual al satului Laura. Asezarea este importanta atat economic cat si strategic ca urmare a drumului comercial care facea legatura cu Transilvania si Polonia la vest si la nord iar cu restu Moldovei in partea de rasarit si miazazi.

Existenta unei vami pe teritoriul Vicovului de Sus este confirmata de doua documente domnesti apartinand lui Stefan cel Mare din 3 aprilie 1488 si din 2 februarie 1503. In acest ultim document domnitorul Moldovei specifica in legatura cu Manastirea Putna ca intareste posesiunile apartinand acestei manastiri formate din sate,vii, ocne de sare, tigani, braniste, prisaci, iazuri de peste ca si "vama mica de la Jicov ".

Pe masura ce Manastirea Putna i-si constituie domeniul feudal in conditiile in care organizarea ecumenica nu era pe deplin constituita, dreptul de judecata si asigurarea ordinii va revenii episcopiei din Radauti. Acest fapt este confirmat de Stefan cel Mare in hrisovul din 1470 cand ehumenii Radautiului primesc dreptul de judecata asupra locuitorilor de pe mosiile Manastirii Putna. Dreptul este anulat in anul 1490 odata cu incheierea construirii manastirii si a organizarii ei.

Continuarea politicii de consolidare a domeniului Manastirii Putna se va realiza de catre urmasii lui Stefan cel Mare care vor intari pe rand atat satele cat si zonele stapanite de ctitoria lui Stefan cel Mare. In cadrul hrisoavelor domnesti apare in schimbul reconfirmarii posesiunilor obligatia locuitorilor din aceasta zona privind asigurarea pazei hotarelor. In acest sens voievodul Moldovei Stefan precizeaza in mai multe documente datate intre 11 iunie 1551 si 1 septembrie 1552 obligatia egumenului Manastirii Putna, a calugarilor si branistenilor sa asigure paza hotarelor localizate pe "varful Jicovelor", "varful Laurei" , "varful Falcaului" .

Dupa actele de donatie referitoare la constituirea domeniului feudal al Manastirii Putna, hrisoavele domnesti incep sa prevada obligatiile locuitorilor din satele apartinatoare manastirii. La 9 ianuarie 1952 domnitorul Dabija Voda se refera la stabilirea birurilor din satul Vicovu de Sus,Vicovu de Jos si Voitinel.

Dreptul de control asupra potentialului economic al satelor manastiresti ca si exercitarea dreptului de jurisdictie a egumenului de la Putna sunt reconfirmate la 28 septembrie 1601 de catre domnitorul Eremia Movila care atrage atentia locuitorilor din satele apartinatoare domeniului manastiresc sa asculte de conducerea manastirii. Urmandu-I la domnie, Simion Movila, intervine cu lamuriri in legatura cu dreptul de jurisdictie prin uricul din 25 august 1606,document in care specifica ca zapcii domnesti nu au dreptul sa intervina in satele manastiresti fara ordinul sau sau al manastirii.

Marirea veniturilor manastirii Putna se datoreaza si actiunilor de acordare a unor scutiri de vama pa care functionarii sau imputernicitii manastirii trebuiau sa le dea domniei. In legatura cu acest fapt, domnitorul Gaspar Gratiani Voda scuteste in 1619 de vama crasmele din Vicov. Aceasta scutire va fi reconfirmata si intarita in 1623 de Stefan Tomsa si in 1604 de Mihai Racovita.

Pe masura ce sporeste puterea de interventie a conducerii manastirii in activitatea economica a satelor se inregistreaza si actiuni de nesupunere din partea localnicilor care incearca sa se sustraga de la obligatiile percepute,cel mai adesea parasind domeniul manastiresc,sau al satelor de care apartin. Secolul al XVII-lea si al XVIII-lea este marcat de actiuni privind parasirea locului de origine, fapt ce va necesita dese interventii ale domnitorilor pentru asigurarea stabilitatii locuitorilor in satele apartinand domeniului manastiresc Putna. Un prim document in acest sens ii apartine domnitorului Miron Barnovschi care la 12 ianuarie 1628 da un asezamant in legatura cu vecinii manastirii Putna,locuitori care urmeaza a fi adusi de unde sunt fugiti in satele manastirii,atragandu-se atentia ca parcalabii domnesti sa nu actioneze fara stirea egumenului de la Putna. Fara indoiala ca asezamantul lui Miron Barnovschi,care avea in vedere legarea de pamant a vecinilor de pe tot cuprinsul Moldovei avea sa declanseze actiuni de nesupunere si de parasire a satelor,in ciuda masurilor domniei,ce vor fi luate in viitor. Plecarea din locurile natale datorate,in special,cresterii obligatiilor feudale,vor avea in unele cazurisi motive externe legate de navalirea tatarilor sau de alte conflicte armate care vor pune in primejdie viata si avutia localnicilor. O astfel de situatie se inregistreaza in toamna anului 1629 cand tatarii sunt semnalati in spatiul dintre "Gicove si Targul Siret"unde jefuiesc totul,fapt semnalat de egumenul Manastirii Putnabistritenilor.

Incepand cu anul 1660 tot mai multe hrisoave domnesti semnaleaza fuga localnicilor din satele apartinand Manastirii Putna,fuga care incearca sa fie oprita prin masuri de forta sau prin reducerea obligatiilor feudale. La 13 aprilie 1660 domnitorul Stefanita Lupu cere locuitorilor din Vicov sa se intoarca la casele lor; la 4 aprilie 1662 Duca Voda solicita ca "toti oamenii ce au fost in Vicov si s-au imprastiat sa-si vie iarasi la locurile lor".Intr-un hrisov domnesc a lui Alexandru Ilies,datat 12 ianuarie 1669,acesta acorda dreptul Manastirii Putna privind aducerea inapoi a robilor fugiti fara amestecul dregatorilor civili. O nota asemanatoare figureaza din perioada lui Vasile Lupu care in pravila datata 1646 cuprinde pedepse grele pentru cei care parasesc fara voie satele Manastirii Putna. La 13 ianuarie 1677 domnitorul Antonie Ruset semnaleaza parasirea comunei Vicovu de Sus de unii localnici cerand sa se aduca inapoi locuitorii plecati, pentru ca,in hrisovul din 16 ianuarie 1678, acelasi domnitor, sa ceara vicovenilor "sa intareasca paza acelui loc pustiu" acordand si scutiri de dari pentru a asigura stabilitatea satenilor. Masurile luate nu reusesc sa stabilizeze populatia din satele apartinand Manastirii Putna fapt care il determina pe domnitorul Ghica Voda sa revina prin hrisovul din 4 aprilie 1679 in care i-si exprima dorinta ca "locuitorii vicovelor sa se reintoarca la satele lor"; fapt reconfirmat la 2 decembrie 1683 si de domnitorul Constantin Duca care adreseaza aceleasi rugaminti locuitorilor din Vicov si celor din Fratauti asigurandu-i ca a intervenit pe langa conducerea manastirii pentru a le usura obligatiile fata de Manastirea Putna. Prevederile sunt cuprinse si in hrisovul din 20 aprilie 1701 dat de Constantin Duca-Voda, hrisov care se adreseaza locuitorilor din vicove si Fratauti care s-au imprastiat anuntandu-i ca : "domnia mea ne-a milostivit si v-am intocmit ruptoarea sa dati precum vi-ti vinde si carte ce voi trimite iscalita de noi,deci sa stiti sa numai pe cat va este ruptoarea veti da,iar alta la nimica nu veti fi amestecati . ."Domnitorul ii asigura pe vicoveni si fratauteni ca-i va apara fata de abuzurile calugarilor Manastirii Putna. Pentru a usura raportul dintre vicoveni si manastirea Putna si pentru a reduce obligatiile locuitorilor din zona Vicovului domnitorul Mihai Racovita acorda prin hrisovul din 10 ianuarie 1704 scutiri de taxe privind activitatea de crasmarit din Vicov.

Conflictele existente intre Manastirea Putna si locuitorii satelor apartinand acesteia se vor amplifica, adaugandu-se la fuga repetata si jafurile infaptuite in alte sate,fapte semnalate in hrisovul romanesc din 24 iunie 1705 datorat lui Antioh Cantemir. Acesta se adreseaza stolnicului Bals pentru a interveni si a cerceta oamenii din Vicove care au produs jafuri asupra locuitorilor din Putila si a veghea la inapoierea celor jefuite. La situatia creata de insubordonarea locuitorilor domeniilor Manastirii Putna se vor adauga perioadele de jaf create ca urmare a razboiului ruso-turcdin 1711. Infrangerea rusilor si moldovenilor la Stanilesti va fi urmata de o invazie a grupurilor de tatari, turci,rusi si chiar suedeji aflati pe teritoriul Moldovei. Jafurile produse vor fi completate de actiuni de inrobirea populatiei, toate concurand la dezorganizarea economica. Pentru refacerea stabilitatii populatiei si potentialului economic, domnitorii Moldovei vor adopta mai multe masuri privind aducerea la acelasi nivel a vietii sociale si economice.

Situatia creata va necesita in anii care vor urma adoptarea unor masuri din partea domniei privind refacerea potentialului economic si a unui nivel echilibrat al vietii. In cadrul aceste politici se va integra domnitorul Nicolae Mavrocordat care acorda intre 1712 - 1715 o serie de scutiri a darilor referitoare la poganaritul vitelor, darea pe tigani, descantina de stupi,gostina pe masculi. Aceste scutiri se vor aplica manastirilor, preotilor,boierilor,mazililor,negustorilor, curtenilor si breslelor. Facilitatile acordate continua cu hrisovul lui Mihail Racovita din 24 aprilie 1718 care hotaraste anularea pentru totdeauna a solaritului in judetul Suceava.

La inceputul secolului XVIII comuna Vicovu de Sus apare in documentele cancelariei domnesti si in cadrul unor procese datorate unor schimburi de vecini pe care Manastirea Putna le facuse cu satenii din Campulung. Unul din conflictele iscate de campulungeni intra in atentia domnitorului Mihai Racovita care emite actul din 1 martie 1720 prin care sunt cercetati episcopul de Radauti Calistru si ehumenul Manastirii Putna in legatura cu familia mandrilestilor din Vicove si Ursu si maxim a lui Craciunel din Campulung. Schimbul efectuat intre Vicovu de Sus si Campulung privind acesti vecini este anulat de domnitorul Moldovei care hotaraste ca schimbarea efectuata sa se anuleze iar: "ehumenul si soborul Manastirii Putna sa-si ia pe toti mandrilestii inapoi si sa-i duca la locul lor de vicove".

Conflictele dintre locuitorii satelor si Manastirea Putna indica o incalcare a legilor nu numai din partea satenilor, in legatura cu respectarea obligatiilor stabilite,ci si din partea calugarilor care, in multe cazuri, abuzeaza de sarcinile incredintate insusindu-si in mod ilegal bunuri din gospodariile taranesti. Intre 1720-1740 se ancheteaza in mai multe randuri de catre conducerea Manastirii Putna si se solicita interventia domniei "impotriva calugarilor Manastirii Putna care i-au luat 40 de oi pentru vecinatate declarand ca este vecin din Vicovu de Sus unde a trait de mic copil si are casa cu cisla". Aceasta plangere catre domnie este facuta de catre un locuitor al localitatii Vicovu de Sus.

Venirea la conducerea Moldovei a lui Grigore al II-lea Ghica avea sa reprezinte adoptarea unei noi reglementari privind raporturile dintre sateni si stapanii de mosie precum si a noilor obligatii impuse de domnie supusilor tarii.

Atentia domnitorului este directionata si asupra domeniilor Manastirii Putna incercand o reglementare a raporturilor intre supusii sateni si manastire, intre taranii acestei zone si obligatiile fata de stat. Dupa ce se adreseaza in 1727 locuitorilor din comunele Vicovu de Sus si Fratauti cerandu-le sa fie supusi manastirii Putna, domnitorul face o serie de precizari asupra obligatiilor care revin locuitorilor. In hrisovul din 2 noiembrie 1727 Grigore al II-lea Ghica stabileste ca vecinii din Vicovu de Sus si Fratauti sa dea gostina cu cisla adica 450 lei pe an care sa fie dusa la domnie, fiind scutiti de alte slujbe domnesti. Scutirea de alte obligatii se datoreaza faptului ca acesti locuitori ai satelor amintite trebuiau sa stea de straja la margine de poteci,continuand cu atentionarea slujbasilor statului: "toti sa va feriti de acesti oameni dintr-aceste sate ce scriu mai sus Vicovele si Fratautii, intru nimica de dansii sau de bucatele lor sa nu va atingeti; asisdelea m-am milostivit domnia mea si am ertat aceste sate Vicovele si Fratautii ca sa fie in pace de cai de olac si de podvezi si de solarie, de braniste si de alt lucru domnesc . . .".

Scutirile de obligatii fata de stat ca si interventia domnitorului in raporturile dintre conducerea manastirii Putna si locuitorii satelor aflate pe domeniu au reusit sa creeze perioade de stabilitate si chiar de dezvoltare economica a comunitatilordin Valea Sucevei desi anumite perioade ale secolului al XVIII-lea indica inregistrarea unor calamitati naturale care afecteaza evolutia societatii. Astfel de fenomene se inregistreaza intre anii 1728-1729 cand dupa o vara foarte secetoasa si declansarea unor epidemii urmeaza o iarna aspra si o primavara a anului 1729 cu multe precipitatii; pentru ca vara aceluiasi an, populatia zonei sa simta efectele declansate de o epidemie de friguri. Cu toate greutatile resimtite, comunitatea din Vicovu de Sus se dezvolta pe cale ascendenta atat datorita continuarii ocupatiilor stravechi,una dintre ele fiind albinaritul. Cresterea albinelor este mentionata In cadrul comunei inca din secolul XV, ocupatie care se dezvolta pe parcursul timpului astfel ca in anul 1729 ieromonahul teoctist Gherghinescu daruieste Manastirii Putna 40 de stupi aflati pe teritoriul Vicovului de Sus. Pe langa ocupatiile agricole si apicole, Vicovu de Sus beneficiaza si de existenta unei vami de care am mai amintit, vami create ca urmare a existentei unui drum comercial care venea din Ardeal,continua spre Siret, ajungea la vama principala din Suceava si de acolo continua pe Valea Siretului pana la Dunare.

Drumul comercial se unea la Siret cu cel care cobora din Polonia. Legatura cu acest drum comercial apare specificata intr-o harta a secolului XIV-XV, harta unde localitatea Jicov este mentionata ca punct vamal. Aceasta situare a facut, ca de timpuriu, satul sa devina o zona comerciala care necesita existenta unui sediu si a unor functionari platiti de catre manastire; mai ales dupa secolul XIV cand vama este incredintata spre grija si exploatarea locului sfant. Zona vamala a Vicovului va fi dublata de pazirea granitelor, paza care a fost stabilita in dreptul comunei Straja, localitate intemeieta inainte de Manastirea Putna si unde existau posturi de apararea hotarelor de unde s-a transmis si numele localitatii dupa cum si denumirea de "Caraula".

Asigurarea pazei hotarelor va fi in atentia domnitorilor, asa cum am mai mentionat, fiind o preocupare constanta, fapt dovedit de un hrisov al lui Grigore Ghica in legatura cu recrutarea tinerilor pentru armata ; recrutare ce s-a efectuat din zona Campulung, Vicove, Berghem, asiguranduli-se celor 800 de recruti bani si tain. Existenta drumului comercial si intarirea pazei vor asigura satului Vicovu de Sus o posibilitate de progres nu doar din ocupatiile agricole ci si din dezvoltarea unor mestesuguri de tip satesc ca: fieraritul, cojocaritul, cusutul sumanelor, prelucrarea lemnului. In legatura cu aparitia si protectia de care se bucura aceste mestesuguri ne stau marturie o parte din hrisoavele domnesti. Uricul din 11 ianuarie 1656 ii da posibilitatea domnitorului Gheorghe Stefan sa scuteasca de toate darile pe un cojocar aflat pe domeniul Manastirii Putna. In anul 1660, actul emis de domnitorul Stefanita Lupu confirma pentru manastirea Putna,donatia facuta in legatura cu cojocarul Simion, scutindu-l de toate darile. Aceasta grija fata de mestesugar se manifesta si de catre domnitorul Ilias Alexandru la 23 octombrie 1667.

In afara de dezvoltarea mestesugurilor se constata si existenta unor drumuri comerciale care au dat posibilitatea infiintarii unor crasme, activitatea de vindere a bauturilor alcoolice dezvoltandu-se progresiv in secolele care vor urma si in urma carora comerciantii vor obtine venituri importante. Crasmaritul in zona Vicovului, amintit asa cum am aratat inca din 1619, evoluiaza si se dezvolta in secolul urmator, boierii si manastirile primind de la domnie dreptul de a arenda acest comert si de a percepe taxe in folosul lor. Cei care primeau dreptul de a vinde bauturi se numeau orandari. La 1642 Manastirea Putna incasa suma de 20 lei "oranda ot Vicov".

Revenind la masurile juridice si administrative, menite sa organizeze functionarea statului Moldovean, se constata o mai mare grija in legatura cu stabilirea unor ordini sociale necesare desfasurarii optime a activitatii economice. In cadrul acestor masuri ne stau marturie hrisoavele domnesti care stabilesc reglementari precise atat in ceea ce privesc atributiile din cadrul Manastirii Putna,ca administrator al satelor subordonate, cat si a locuitorilor subordonati manastirii si statului de drept. In 1742 Constantin Mavrocordat daun uric prin care solicita conducerea manastirii in vederea urmaririi calugarilor care stau prin sate si percep taxe si biruri de la localnici,dupa cum si obligatia ca acesti falsi preoti si calugari care s-au indepartat de manastire sa plateasca la randul lor biruri.In acelasi sens trebuie inteles si hrisovul lui Grigore Ghica din 4 noiembrie 1740 prin care intareste egumenului Manastirii Putna dreptul de a interveni in cadrul conflictelor civile care se declanseaza in satele apartinatoare manastirii.

In legatura cu obligatiile satenilor, anul 1742 aduce prin ordinul domnitorului Constantin Nicolae o prima lege de reglementare precisa a obligatiilor in munca, hotarandu-se ca fiecare locuitor de pe mosiile manastiresti sa lucreze 12 zile pe an si sa dea dijma din produsele obtinute, fapt pe care manastirea avea sa-l controleze prin trimiterea si mentinerea in sate a vornicilor. Noile reglementari ale obligatiilor percepute satenilor vor determina o reactie imediata manifestata prin fuga vecinilor din sate, consemnandu-se, din nou, interventia stapanirii in aducerea fugarilor. In anii 1742-1750 Constantin Nicolae se adreseaza egumenului de la Putna cerandu-I sa caute vecinii fugiti in alte sate decat cele de bastina si sa-i judece aplicandu-le impozitul de 2 lei pe an. Potolirea locuitorilor dar mai ales incercarea de a-i stabili in locurile de origine ca si folosirea lor la paza hotarelor il determina pe Constantin Nicolae sa dea un hrisov la 13 iulie 1742 prin care scutea de bir satele Manastirii Putna si anume Vicovele, Fratautii, Comanca, Bahrinesti si Cupca " pentru care sate si Domnia mea m-am milostivit ca sa fie in pace si ertati de conace, de podvaz si de cai de olac si de solarit si de folarit si de peleceala . ..".

Reformele administrative, economice si juridice introduse de domnitorii Moldovei la mijlocul secolului al XVIII-lea se incadreaza in spiritul despotismului luminat preluat din apusul Europei, reforme prin care se incearca atat modernizarea institutiilor si legilor statale dar si o emancipare a societatii romanesti. Eforturile si realizarile in acest sens se constata in activitatea domnitorului Grigore Ghica care acorda o prima mare importanta infiintarii de scoli si raspandirii stiintei de carte in randul populatieisarace. Hrisovul din 25 decembrie 1748 si actul domnesc din 15 iunie 1759 se adresa necesitatii infiintarii unor scoli de nivel elementar pe langa centrele manastiresti din Radauti, Suceava, Campulung Moldovenesc, Putna, Cernauti si Ceremus.

Revenind la evolutia localitatii Vicovu de Sus trebuie subliniata incercarea conducerii Manastirii Putna si a domniei privind constrangerea locuitorilor pentru a respecta hotararile inscrise in hrisoavele domnesti si in a respecta obligatiile birnice si a le plati. Nu se poate constata o deplina concordanta intre cerintele formulate si subordonarea locuitorilor satelor care, de multe ori, reusesc sa se sustraga obligatiilor sau sa si le rezolve in defavoarea puterii stapanitoare. Un astfel de exemplu il reprezinta plangerea episcopului Macarie din 3 ianuarie 1749 care solicita locuitorilor din Fratauti si Vicov sa inapoieze fanul manastirii pe care si l-au insusit ilegal. Aceste nereguli se datoreaza si conditiilor mai grele ca urmare a unor calamitati cum au fost si iarna foarte geroasa si indelungata din 1748-1749. Repetatele acte de insubordonare si mai ales fuga vecinilor din satele boieresti si manastiresti s-au datorat si conflictelor militare care s-au desfasurat in teritoriile din nordul Moldovei. Incheierea razboiului ruso-turc in 1739 a fost urmata de invazii ale tatarilor si turcilor. Aceste realitati au facut ca un numar mare de locuitori sa paraseasca satele si chiar sa treaca granitele statului. Pentru a putea reglementa stabilitatea locuitorilor si a obligatiilor feudale se adopta de catre domnie la 6 aprilie 1749 legea privind desfiintarea veciniei de pe domeniile boieresti si manastiresti. Acceptarea acestei hotarari domnesti se va face greu de catre stapanii mosiilor incercandu-se fortarea domnitorului in a mari numarul zilelor de claca de 12 (stabilite in anul 1742) la 24 pe an pentru fostii vecini. In afara stabilirii zilelor de claca noua reglementare introducea posibilitatea convertirii in bani a obligatiilor in munca ( 1 leu - 12 zile ).

Actul domnesc din 1747 anula Pravila din 1646 care reglementa raporturile dintre stapan si vecin in cadrul capitolului I, paragraful 18. Pravila inscrie pe langa drepturile stapanului asupra vecinului si drepturile boieresti sau a manastirilor de a-I urmari si aduce pe fugari in cadrul satelor care apartin respectivilor stapani. Existenta recunoscuta de domnie a drepturilor pe care manastirea sau boierul o au in impunerea unor obligatii fata de vecini nu au fost respectata desi situatiile inscrise in pravila au avut si parti pozitive in sensul ca vecinii de pe anumite mosii au beneficiat si de scutirea unor obligatii sau reducerea volumului de munca perceput. Unul din multele cazuri il reprezinta modalitatea de folosire a vecinilor la operatiunile privind cosirea, strangerea si facutul stogurilor de fan, stiindu-se ca toate operatiile necesitau in general 4 zile de munca. Pentru a indeplini asemenea obligatii in conditii optime stapanii le aduceau sau anulau alte obligatii. La 13 iulie 1742 egumenul Manastirii Putna se adreseaza vecinilor din satele Vicove, Fratauti, Comanca si Cupca stabilind ca in schimbul prestarii muncii la facutul clailor de fan sa fie scutiti de alte obligatii feudale.

Legea privind desfiintarea veciniei nu a rezolvat neantelegerile cu privire la respectarea obligatiilor in munca existand fenomene de sustragere sau opozitie in legatura cu satisfacerea zilelor de claca obligatorii sau rascumpararea in bani a acestora. Intr-un document din 1 martie 1757 Constantin Racovita se adreseaza locuitorilor din Vicove cerandu-le sa respecte obligatiile feudale si sa-si rascumpere lucru cu echivalentul in bani. Aceleasi cerinte se regasesc in hrisovul lui Grigore Callimachi din 30 mai 1762.

Pe masura ce domnia sau Manastirea Putna controla si impunea necesitatea respectarii legislatiei se continua si actiunile de intarire a granitelor sau a drumurilor comerciale, unul dintre acestea trecand si pe teritoriul Vicovului. In legatura cu dezvoltarea comertului, domnitorul Ioan Theodor da un hrisov la 3 iunie 1760 prin care reconfirma drepturile de a percepe vama la punctul comercial Vicovu de Sus, drept de care se bucurau calugarii Manastirii Putna. Intarirea zonelor de granita sta si in atentia domnitorului Grigore Ghica care scuteste de unele obligatii pe locuitorii satelor Vicovele, Fratauti, Cupca, Ciudei, Crasna, Tomesti, Carapciu "pentru serviciile aduse domniei in legatura cu paza hotarelor.

Anul 1736 avea sa aduca o noua lege privind reglementarea obligatiilor locuitorilor fata de stapanii mosiilor. Fata de aceasta reglementare va fi subiectul asezamantului din 1 ianuarie 1766 si a celui din 28 mai 1767. Aceste asezaminte incercau o unificare a obligatiilor de boieresc si a orientarii productiei gospodariilor taranesti spre nevoile pietei interne si externe. Desi se mentin cele 12 zile obligatorii pe un an de zile, noile reglementari introduc norma de lucru ( natul ) la principalele lucrari agricole, ceea ce insemna, in fapt, marirea zilelor de munca pe an. Fiind o reglementare importanta a timpului voi oferi mai multe amanunte in legatura cu articolele cuprinse in asezamantul din 1 ianuarie 1766 dat de domnitorul Grigore Alexandru Ghica. In cuprinsul acestui asezamant punctele principale cuprindeau:

Obligatia efectuarii celor 12 zile pe an impartite dupa cum urmeaza: 4 zile primavara, 4 zile vara si 4 toamna.

Muncile urmau a se efectua de la rasaritul soarelui si pana la apus cu odihna necesara.

Cei care nu puteau efectua zilele de munca trebuiau sa plateasca stapanului de mosie suma de 20 de bani in moneda noua sau sa plateasca un om pentru efectuarea muncilor care ii reveneau.

In afara zilelor de munca sau a sumelor de bani echivalente, fiecare locuitor era obligat sa dea si dijma din toate produsele reprezentand a zecea parte din recolta obtinuta.

Satele care se aflau pe granita erau obligate sa presteze doar 6 zile pe an fara a fi scutite de alte obligatii.

Monopolul asupra vanzarii vinului si altor bauturi alcoolice il aveau doar stapanii de mosie sau o persoana care arenda acest drept de la stapan.

Stabilirea normei de lucru in functie de operatiile agricole erau : a). la activitatea reprezentand prasitul norma zilnica o reprezenta a patra parte dintr-un pogon;

b). la secerat norma era de 3 clai pe zi;

c). la cosit norma era reprezentata pe o jumatate de falce pe zi.

In preajma redactarii noului asezamant sunt constatate alte incalcari din partea locuitorilor domeniului manastiresc Putna privind nerespectarea proprietatilor calugaresti. Aceste incalcari determina conducerea manastirii sa se adreseze la 5 martie 1766 ispravniciei tinutului pentru a interveni fata de locuitorii din ambele Vicove, locuitori asezati pe fanetele manastirii spre a-i sili sa revina la locurile lor de origine. Cererea este cercetata in amanunt de Gheorghe Leonte, din porunca lui Canano Paharnic si Ilies Serdar, ispravnicii tinutului Suceava. Cercetarea este facuta la 27 martie 1766 in prezenta unui numar de locuitori din Vicovu de Sus si Vicovu de Jos. Pentru rezolvarea incalcarii de proprietate sunt adusi ca parte vinovata "Grigore Coroama, Ion Coroama, Ghenie Baba, Grigor, Vasile Motrescu, Odochie Baba, Nastasie Baba din Vicovu de Jos si Patras Urma, Grigore fiul lui Urma, Chirila Raut cu feciorul sau, Ivan Rusu, Stefan Rusu, Schiporenii si Motrestii din Vicovu de Sus".Acestia sunt invinuiti precum ca "locuiesc pe marginea fanatului manastirii si al satenilor, producandu-le cu vitele mare paguba si stricaciuni". Hotararea adunarii prin reprezentantii ispravniciei este ca cei vinovati sa-si mute casele in vatra satului de care apartin pana la 23 aprilie 1766. Se pare ca nici asezamantul si nici interventia stapanului nu a reusit sa creeze o stabilitate a localnicilor continuand sa se inregistrezeparasiri ale vetrei satelor si incalcari ale domeniului manastiresc. Faptul este confirmat de raspunsul domnitorului Grigore Callimachi la o plangere adresata de calugarii Manastirii Putna in 18 iunie 1767. Domnitorul solicita stolnicului Ioan Stratulat si stolnicului Manolache sa cerceteze plangerile si sa-i mute pe locuitorii din Fratauti, Vicove si Straja aflati imprastiati pe mosia manastirii, in satele apartinatoare.Cererea de interventie impotriva satenilor din Vicove,Fratauti si Straja formulata de egumenul Pahomie si soborul Manastirii Putna se va mai repeta in acelas an cat si in anul urmator, la 30 aprilie 1768.

In anul 1768 se va declansa un nou razboi ruso-turc care va avea repercursiuni dintre cele mai grele pentru teritoriul romanesc dar mai ales pentru partea nordica a Moldovei. Populatia avea sa resimta, la inceput, efectele datorate trupelor de ocupatie rusa si a regimului impus de comandamentul tarist in legatura cu rechizitionarile de alimente si nutret pentru cai ca si obligatiile de incartiruire a soldatilor. Pe langa aceste obligatii se adauga jafurile infaptuite de soldati determinand o saracire a populatiei cat si o deplasare in mare numar a satenilor din teritoriul ocupat. Parasirea mosiilor boieresti si manastiresti ii va nemultumi pe stapani care vor adresa proteste si plangeri generalului rus A.M.Galitin. Acesta luand act de nemultumirile boierilor moldoveni le va mentiona intr-un raport adresat tarinei Ecaterina a II a "din cauza samavolniciei (jafurilor si ocupatiei) cea mai mare parte dintre ei (tarani) au fugit sau fug, iar altii desi mai raman la locurile lor,nu manifesta supunerea cuvenita".

Cea mai mare nenorocire pentru nordul Moldovei avea sa se produca dupa incheierea razboiului (1774) cand jocul diplomatic a marilor puteri vecine si coruptia avea sa decida pentru 143 de ani soarta uneia dintre cele mai frumoase si mai bogate zone ale teritoriului romanesc.

Ceea ce s-a prezentat pana acum a avut in vedere stricta documentare datorata actelor descoperite ca si o comentare a problematicii ridicate de natura economica, administrativa, juridica si politica probleme care au antrenat comunitatea Vicovului de Sus si a satelor aflate pe domeniul Manastirii Putna. Aceste documente sau reflectat in cei 309 ani, timp in care satul Vicovu de Sus apare mentionat si mai ales dezvoltandu-se sub jurisdictia Manastirii Putna. Documentele reflecta, prin continutul lor, o complexa realitate a vietii din comunitatea satului Vicovu de Sus dar faptul ca referirile au in vedere probleme mai mult de natura juridica, semnalarea unor conflicte sociale,impunerea unor obligatii sau scutiri, estompeaza latura umana a acestei comunitati de pa Valea Sucevei si ofera putine elemente in legatura cu mecanismele interioare a acestui grup uman. Voi incerca, in cele ce urmeaza, pe baza altor marturii sau analize etnografice sa conturez drept concluzii aspectele de civilizatie si de raporturi interumane existente in comunitatea Vicovului de Sus.

Asa cum surprindeam la inceputul capitolului intemeierea si popularea satului Vicovu de Sus se datoreaza inlesnirilor pe care la fac domnitorii Moldovei dupa intemeierea statului, inlesniri legate de posibilitatea ocuparii zonelor impadurite. Cunoscandu-se caracteristicile de relief si de clima de pe cursul raului Suceava se poate face o radiografie a modului dc viata economica pe care locuitorii si l-au insusit si dezvoltat. O prima si cea mai dezvoltata ocupatie o reprezinta cresterea animalelor reprezentata de ovine,cornute mari si cabaline. O dovada in acest sens,pe langa mentiunile documentare o reprezinta denumirea satului Bivolarie,denumire care provine de la existenta unui numar de bivoli crescuti in aceasta zona. Urmand aceasi traditie, a cresterii animalelor satul Bivolarie va deveni in timpul stapanirii austriece un teritoriu ales pentru cresterea cailor apartinand hergheliei imperiale. Cresterea vitelor este dezvaluita atat in mod direct cand plangerile calugarilor manastiresti evidentiau stricaciunile facute de animalele locuitorilor din sate, cat si indirect atunci cand documentele mentioneaza preluarea ilegala a fanului apartinand Manastirii Putna de catre vicoveni sau locuitorii altor sate. O alta ocupatie careia i s-a dat mare importanta o reprezinta albinaritul. Din documentele comentate a reiesit existenta unor prisaci si a unor stupi aflate in zona schitului din Laura sau in alte parti ale comunei Vicovu de Sus. Aceasta ocupatie controlata de conducerea Manastirii Putna aducea venituri insemnate, mierea si ceara de albine fiind produse solicitate cu prioritate in cadrul schimburilor comerciale. Istoricul francez Peyssonnel aprecia ceara obtinuta in Moldova drept una dintre cele mai pure si mai parfumate din Europa. Comertul cu produse apicole se dezvolta mai ales dupa 1739 cand negustorii francezi din Perra au capatat inlesniri si autorizatii de preluare a cerei de albine din Moldova. In timpul lui Constantin Racovita (1762) mierea si ceara se exportau la Constantinopol si Venetia aducand un venit important Moldovei.

Una din ocupatiile stravechi, tinandu-se seama si de caracteristicile zonei o reprezinta exploatarea si prelucrarea lemnului, material de baza al constructiilor de locuinte dar si important produs de export, calitatea lemnului din padurile Bucovinei,fiind deosebit de apreciata atat pentru construirea instrumentelor muzcale avandu-se in vedere foarte buna rezonanta, dar mai ales pentru calitatile pe care-l poseda lemnul din Bucovina la construirea corabiilor si in special al catargelor.

Cresterea animalelor si prelucrarea lemnului se impun ca ocupatie de baza desi nu lipsesc marturiile privind existenta preocuparii pentru cultura pamantului desi clima si calitatea solului nu a permis in zona Vicovului de Sus cultivarea unor soiuri de diverse plante ca si obtinerea unor productii mari. Principalele plante de cultura au fost porumbul, secara, ovazul, hrisca,plante de cultura care au putut fi aclimatizate optim si care puteau asigura atat hrana locuitorilor cat si a animalelor.

Perioada feudala este propice si aparitiei unor mestesuguri legate atat de necesitatile casnice dar si de existenta drumului comercial si a punctului vamal aflat pe raza comunei Vicovu de Sus. Existenta vamii din Vicov pomenita inca din secolul al XV-lea va determina atat o populare mai intensa dar si o activare a vietii economice. Legaturile cu zonele Moldovei, cu Polonia si cu Ungaria a permis intensificarea schimbului de marfuri ca si existenta unor puncte comerciale din care s-au obtinut venituri importante din care au beneficiat si localnicii. In cadrul activitatii comerciale se constata patrunderea in cadrul comunitatii a unor elemente de etnie evreiasca si armeana, elemente care au beneficiat de facilitatile oferite de domnie sau stapanii domeniului in legatura cu arendarea vinderii bauturilor alcoolice sau deschiderii unor ateliere mestesugaresti. Nu se poate contesta existenta unor mestesugari localnici pe care documentele ii identifica mai ales in legatura cu ocupatiile de tip casnic cum ar fi: cojocaritul, cusutul sumanelor, tesutul covoarelor, a costumelor traditionale, aprelucrarii lemnului sau incondeierea oualor.

Pentru ca am vorbit despre ocupatiile casnice si prioritatea pe care o are prelucrarea lemnului intre ocupatiile locuitorilor din Vicov nu putem omite in cadrul analizei meseria si arta construirii caselor pe cursul de mijloc al Sucevei. Primele marturii referitoare la aspectul locuintelor din nordul Moldovei ni le ofera calatorii straini care viziteaza aceasta zona. In 1660 Paul din Alep afirma ca locuintele erau facute "din lemn si valatuci cu acoperaminte inalte si oblice ca spatele camilei, incat ninsoarea nu se putea tine pe ele". In 1786 generalul austriac Enzenberg vizitand satele Bucovinene afirma ca majoritatea caselor sunt din lemn si doar cele ale comerciantilor sunt din piatra iar acoperisurile, in partile muntoase sunt facute din sindrila pe cand cele din zonele mai joase sunt acoperite cu trestie si paie. In zona Vicovelor casele acoperite cu stuf si paie au existat pana in secolul al XVII-lea, cand majoritatea vor fi acoperite cu dranita,desi se mai pastreaza pana tarziu cele cu acoperis din paie sau trestie care se numesc bujde sau bordeie. In afara caselor de locuit gospodarii au ridicat colibe care erau amplasate fie in apropierea locuintei servind ca bucatarie de vara si ca loc unde se fierbea hrana animalelor, fie constructii improvizate la camp.

In secolul al XVIII-lea constructia caselor este deja o arta si o meserie bine insusita. Casele sunt facute din barne imbinate,la inceput cu cuie din lemn, peretii sunt acoperit cu lut si balega de cal fiind varuiti. In interior locuinta era prevazuta cu o tinda si o camera de locuit si cu o vatra care mai tarziu va fi inlocuita de soba cu cuptor. Mobilierul locuintei era format din masa,doua,trei laite pe langa pereti,pat din scanduri peste care se intindea un strat de paie de secara si se acoperea cu un tol de canepa sau de lana. Casele erau orientate pe directia sud pentru a fi ferite de curentii reci.

Pana in secolul la XVIII-lea nu sunt mentionate anexele practicandu-se un sistem semipastoral care nu facea necesara adapostirea animalelor. Abia in

perioada stapanirii austriece, prin ordinul imperial din 1806, se va impune obligatia satenilor de a-si construi grajduri,poieti, hajuri. Ocupatia austriaca avea sa aduca si importante modificari in planul de constructie a caselor, schimbare datorata stabilirii in Bucovina a familiilor de nemti care vor impune un nou stil arhitectonic.

*

C A P I T O L U L III

PERIOADA STAPANIRII AUSTRIECE SI ISTORICUL

ZONEI INTRE ANII 1775 - 1918

Intre anii 1768 - 1774 se va desfasura un nou razboi ruso-turc, confruntarile militare avand loc in mare parte pe teritoriul romanesc. Conflictul va afecta negativ evolutia societatii romanesti prin toate consecintele datorate acestui razboi. Credinta romanilor avea sa se sfarseasca printr-o adanca dezamagire deoarece cele doua imparatese, Maria Tereza a Austriei si Ecaterina a II a a Rusiei, aveau sa-si de-a mana pentru a rupe din trupul Principatelor romane zestrea padurilor de fagi si salba stramoseasca a manastirilor si bisericilor voievodale,tinut care va fi cunoscut sub denumirea de Bucovina. Pentru ca miselia sa fie sa fie cat mai odioasa se apeleaza la mistificarea hartii teritoriului de nord al Moldovei.Austriecii prezinta in 1775 Inaltului Sultan doar o fasie ingusta pe care si-o revendica in timp ce maresalul rus Rumiantev este cumparat cu bani si o tabachera din aur. Despre aceasta aceasta abilitate diplomatica reprezentantul austriac Kaunitz ii scria la 7 februarie 1775 lui Tugunt "Cat despre partea maresalului Rumiantev,acestuia . . ..,noi i-am facut un prezent de 500 galbeni si o tabachera de aur impodobita cu diamante, in urma carora am primit probe sigure,despre bunele sentimente ale maresalului".

Actiunile de rapire a nordului Moldovei cu mistificarea teritoriului au fost dezvaluite la Constantinopol de plangerile boierilor moldoveni si interventia domnitorului Grigore al III-lea Ghica. Acestia prezinta sultanului o harta reala a tinutului solicitat de austrieci incercand sa demonstreze importanta acestei pierderi. In ciuda eforturilor, in ianuarie 1776, la Palamutka (o localitate pe malul Nistrului) se delimiteaza noua frontiera ceea ce va insemna trecerea in stapanirea habsburgica a inca 46 sate romanesti. Teritoriul rapit Principatelor romane reprezinta 10.441 km patrati cu 5 targuri si 352 de sate si catune.

Instaurarea stapanirii habsburgice s-a facut rapid, organizat si sever conform spiritului german. Pentru a preveni fuga locuitorilor se decreteaza instituirea cordonului sanitar impotriva ciumei, care de fapt nici nu exista. S-a trecut apoi la depunerea juramantului de credinta fata de imparat si administratia habsburgica. Juramantul este organizat la Cernauti in prezenta Episcopului Dosoftei Herescu, a guvernatorului militar baronul Spleny si a 800 de reprezentanti din Transilvania, Moldova si Galitia. Juramantul depus in capitala noii provincii a fost reconfirmat prin obligatia tuturor locuitorilor satelor si targurilor de a-l recunoaste si a semna.

Momentul de adanca durere, privind rapirea Bucovinei,avea sa fie receptat in constiinta romanilor printr-o legenda sugestiva legata de "Parintele" Moldovei. Se povesteste ca in noaptea de 12 octombrie 1777, cand era ucis miseleste Grigore al III-lea Ghica, in cadrul Manastirii Putna s-au aratat semne neobisnuite. Figura domnitorului din tabloul votiv s-a intristat. La miezul noptii Buga,clopotul cel mare a inceput sa bata de la sine, intai incet si apoi tot mai tare incat calugarii au fost treziti din somn iar biserica s-a luminat inauntru de o lumina stranie, in timp ce candela de la mormantul lui Stefan cel Mare s-a stins.

Consfintirea noii stapaniri se va realiza prin reorganizarea administrativa, juridica, economica, militara, a bisericii, invatamantului si culturii tinandu-se cont ca in functiile de decizie sa fie adusi civili si militari de origine germana, romanilor rezervanduli-se functii marunte de functionari, talmaci sau copisti.

In legatura cu cei 143 de ani de stapanire austriaca trebuie facuta specificatia ca au existat trei perioade distincte:

O prima perioada corespunde intervalului 1775 - 1786 cand teritoriul a fost organizat drept o provincie imperiala subordonata direct Imparatului.

A doua perioada cuprinde intervalul 1786 - 1849 cand Bucovina afost anexata Galitiei si de cand se presupune existenta numelui de Bucovina dat nordului Moldovei insemnand in traducere "Tara fagilor".

A treia perioada incepe prin adoptarea Constitutiei Imperiale din 4 martie 1849 care declara separarea Bucovinei de Galitia si transformarea teritoriului in ducat autonom. Perioada se incheie la 28 noiembrie 1918 cand Bucovina se uneste cu regatul Romaniei.

Pentru a impune masurile administrative austriece, pe teritoriul Bucovinei au fost aduse unitati si subunitati de pedestrime, cavalerie, artilerie, armata de garnizoana si oaste de carausie. Existau 180 de pichete de paza fiind semnalate cazarmi militare pe Magura calului, Poiana Stampei, Runcu Dornei, Campulung Moldovenesc, Gura Humorului, Radauti si zona Vicovelor.Daca, la instaurarea regimului austriac, populatia Bucovinei era de 71.750 din care 69.800 romani (1950 fiind armeni, evrei,polonezi,ruteni,tigani) dupa 10 ani de politica demografica populatia va ajunge la 116.926, cifra datorata exodului de populatie slava si germanica. Acest fenomen se inregistreaza si la nivelul localitatii Vicovu de Sus unde se inregistrau in 1775 un numar de 46 de case reprezentand cca. 280 locuitori pentru ca in decurs de 10 ani populatia sa depaseasca 1000 de locuitori. Dupa anul 1786 se continua actiunea de colonizare cu populatie de origine germanica, moment in care 80 de familii din Franconia si Suavia sunt stabilite in Fratauti si in alte sate apropiate de Vicovu de Sus. Momentul ar putea marca si inceputul patrunderii elementelor germane in cadrul acestei comune.

Evolutia vietii economice

In secolul al XVIII-lea economia Bucovinei avea un predominant caracter agrar in care cresterea animalelor detinea principalul loc. Situatia economica a fost determinata atat de conditiile geografice si de relief dar si ca urmare a unei perioade de seceta, inundatii, ierni foarte aspre.

Ocupatia austriaca i-si continua misiunea de exploatare a resurselor naturale si a bogatiilor subsoluluiefectuand si investitii in ceea ce priveste reorganizarea mestesugurilor, a comertului si chiar actiuni privind infiintarea de intreprinderi industriale.Cu toate eforturile administratiei austriece nivelul economic se mentine scazut fapt constatat chiar de unii functionari vienezi care afirmau: "randamentul agriculturii este redus, meseriile, in special cele orasenesti n-au atins in nici un fel nivelul celor din vest.

Cultivarea pamantului si regimul proprietatii

In ceea ce priveste exploatarea pamantulu, se continua cultivarea porumbului, secarei, ovazului, ajungandu-se ca in 1848 sa se introduca si sa se extinda cultura graului si a cartofului. Statistica privind ocupatia cultivarii plantelor si cresterii animalelor indica procentul de 74% a populatiei ocupate in agricultura. In cadrul acestei ocupatii, specificul zonei, arata ca fanetele si pasunele reprezentau dublu fata de suprafata terenului arabil. Daca nu se inregistreaza modificari semnificative in aparitia unor noi plante de cultura sau in tehnica agricola, regimul austriac intervine in ceea ce priveste regimul juridic al proprietatilor si in cel al obligatiilor taranesti.

La 23 martie 1787 se da o ordonanta imperiala prin care pamanturile lucrate de tarani sunt scoase de sub jurisdictia boierilor si declarate rusticale (de mana a doua) ele intrand in stapanirea comunelor. Aceasta ordonanta este completata de un alt ordin imperial (1835) cand terenurile sunt trecute in proprietatea taranilor care le lucrau, cu obligatia de robota si dijma fata de fostii proprietari. Pe langa pamanturile rusticale exista si proprietatile mosieresti (de mana intai) declarate pamanturi domeniale. Se hotaraste pentru zona Bucovinei marirea zilelor de claca, ajungandu-se la 70 - 100 zile pe an. Cresterea obligatiilor in zile munca devine o greutate prin faptul ca executarea acestora se face silita prin prezenta militarilor pusi sa supravegheze executarea acestor obligatii. Locuitorii satelor au si obligatia de a intretine militarii trimisi in zona de organele administratiei austriece.

Cresterea animalelor

Fiind o zona cu multe pasuni si fanete, Bucovina va fi exploatata in acest sens de guvernanti austrieci. Este de semnalat numarul mare de animale existente in gospodariile taranesti, animale care se cifrau la mijlocului secolului XIX, zona Radautiului la 37.331bovine, 32.768 oi, 4.093 capre, 23.238 porci, 7.631 cai.

Transformand proprietatile Manastirii Putna in "Fondul religios ortodox" administratia austriaca a folosit pasunile acestui fond pentru cresterea cailor atat pentru nevoile militare cat si pentru activitatea de comert. Herghelia imperiala era deservita de circa 600 de ostasi germani avand sedii si filiale la Dornesti, Volovat, Vicovu de Sus, Straja, Sucevita, Lucina.In anul 1817 cand Francisc I vizita Bucovina existau 1565 de cai pentru ca in 1850 efectivele sa ajunga la 4000 de capete. In legatura cu cresterea cailor pe teritoriul Vicovului de Sus sunt mentionate existenta unor grajduri imperiale in satul Bivolarie, grajduri deosebit de solide si bine amenajate, din moment ce mai tarziu se va infiinta o scoala.

Ca ocupatie agricola se continua si in secolul al XIX-lea preocuparea pentru albinarit existand in zona Radauti un numar de 3425 de stupi.

Exploatarea forestiera

Ocupatie straveche si domeniu de interes pentru ocupantii austrieci exploatarea lemnului se va face intens tinandu-se cont de marimea suprafetei ocupate cu paduri care in Ocolul Radauti reprezenta 56,20% din totalul pamantului,intindere care este depasita doar de zona Campulung cu un procent de 65,20%. Daca pana la ocupatia austriaca taierea si exploatarea lemnului se facea mai mult sau mai putin reglementat, din 1776 guvernatorul Spleny organizeaza paza militara si controlul padurilor. In 1782 se introduce primul regulament silvic cunoscut sub denumirea de "pravila de codru" care ocrotea fondul silvic. In conformitate cu acest regulament se trece la inventarierea si cartarea padurilor si sunt adusi padurari cu studii. Se infiinteaza ocoale si brigazi silvice. Un astfel de ocol silvic se infiinteaza in Vicovu de Sus fiind mentionat la mijlocul secolului al XIX-lea iar localul sediului silvic exista si astazi fiind transformat in internatul liceului din localitate.

Grija fata de fondul forestier nu este intamplatoare avand in vedere calitatea lemnului din padurile Bucovinei. Un specialist austriac F.S. Esener, scria intr-o lucrare din 1876 ca "padurile Bucovinei, produc lemnele cele mai pretioase,lemn de rezonanta excelent si lemn de catarge pentru corabii a caror calitate nu poate fi intrecutaa pe piata mondiala de nici un alt lemn".

Zone padurilor in afara de exploatarea forestiera este considerata si ca un bogat fond cinegetic ca si o posibilitate de realizare a veniturilor prin colectarea fructelor de padure si a ciupercilor. Pentru a proteja aceste bogatii, administratia imperiala, limiteaza drepturile de vanatoare a locuitorilor din zona ca si posibilitatea de recoltare a fructelor de padure si buretilor. Aceste activitati se puteau desfasura doar pe anumite poteci, in sezon si cu aprobarea proprietarului sau a organelor silvice.

Exploatarea bogatiilor subsolului

Prospectarile facute de specialistii austrieci in zona Bucovinei au dus la descoperirea unor bogatii ale subsolului care au intrat in circuitul exploatarii fiind amenajate atat centre de exploatare cat si intreprinderi pentru valorificarea acestor bogatii. S-au identificat rezerve de mangan, minereu de fier, pacura, sare si bogate izvoare de ape minerale.

In zona comunei Vicovu de Sus au fost descoperite saline ca si fantani de pacura. La 15 mai 1784 Taddeus Piethner von Lichtenfels, consilier aulic, inainteaza guvernului austriac un raport intocmit in urma vizitarii Bucovinei in toamna anului 1783. Vizita efectuata s-a facut in scopul cercetarii resurselor de sare ale provinciei. In cadrul raportului sunt mentionate localitatile unde au fost descoperite slatine, amintindu-se zona Barhomet, Crasna, Vicov, Sucevita, Solca, Partesti, Stulpicani. In vederea transportului de sare spre imperiu se incepe cu ajutorul armatei si a populatiei satesti construirea drumului de la Storojinet prin ambele Vicove, prin Voitinel, Horodnic, marginea, Solca, Cacica, Paltinoasa pana la Dorna si apoi prin Poiana Stampei si Pasul Tihuta spre Transilvania. Lucrarile la acest drum vor fi incheiate in anul 1808.

In ceea ce priveste descoperirea si exploatarea pacurii sunt identificate fantanele de dohot intre localitatile Horodnic si Vicov.

Transporturile

Pentru ca am amintit de construirea intre 1786-1808 a unui drum privind transportul sarii care trecea si prin Vicovu de Sus, trebuie mentionat si interesul austriecilor pentru construirea altor drumuri care aveau importanta strategica si militara. Pentru realizarea acestor proiecte armata si populatia din zona sunt solicitate pentru a participala modernizarea drumului care mergea pe granita Galitiei, prin Storojinet si Vicov spre Radauti si Marginea, drum care se mai numea si "Drumul militar al Vicovului".Aceasta cale de deplasare a trupelor avea o lungime de 113 km.

Constructii si amenajari de drumuri ca si a cailor ferate s-au facut si in legatura cu centrele de exploatare forestiera. Primele cai ferate dateaza din anul 1870 cand se construieste o cale ferata cu tractiune cabalina, ajungandu-se ca in anul 1900 sa existe 5 trenuri forestiere cu locomotive, calea ferata avand o lungime de 336 km si 15 trenuri cu tractiune animala pe o lungime de 81 km.

Mestesugurile si intreprinderile industriale

Este recunoscut faptul ca administratia austriaca nu s-a implicat foarte mult in dezvoltarea unei economii industriale puternice, Bucovina fiind folosita mai mult ca o zona de aprovizionare si de prelucrare a materiilor prime. Aceasta situatie se reflecta in numarul mic de fabrici infiintate ca si prin neglijarea activitatilor mestesugaresti. Aspectul cel mai negativ este faptul ca populatia de origine romana este obstructionata de la posibilitatea exercitarii unor ocupatii specializate fiind constransa sa-si pastreze specificul agrar sau sa execute munci necalificate ca tapinari si carausi. Din aceasta cauza mestesugurile se mentin in randul romanilor doar la nivelul satelor, iar in preajma primului razboi mondial, numarul comerciantilor si mestesugarilor de origine romana este foarte redus. Mestesugurile rurale continua traditia straveche a cojocarilor, ciobotarilor, morarilor, botnarilor, ocupatii care sigur au functionat si in Vicovu de Sus iar dovada existentei lor reflectandu-se in nulele unor locuitori.

Specific tuturor satelor bucovinene este si executarea tesaturilor, cusaturilor, pivelor de batut sumane, prelucrarea metalelor in cadrul atelierelor de fierarie.

O evidenta statistica a ocupatiilor negustoresti si a mestesugarilor din Vicovu de Sus s-a pastrat din anul 1910 cand, cercetatorul I.E. Toroutin, evidentiaza urmatoarele realitati.

Dupa cum se poate constata, intr-o comunitate cu o populatie majoritar romaneasca, exista doar trei comercianti de origine romana pe cand cei de alta origine sunt in numar de 57, acest lucru inregistrandu-se la inceputul secolului XX. Faptul este singular sau o exceptie pentru ca, atat zona Radauti, cat si in tot restul Bucovinei, activitatile comerciale se afla in puterea populatiei de alta origine etnica si mai ales a evreilor. Pentru zona Radauti dintr-un total de 1292 persoane incluse in activitati comerciale, evreii sunt in numar de 1070 iar cei de alta nationalitate 124, romanii reprezentand doar 98 persoane. Pe ansamblul Bucovinei situatia se prezinta dupa cum urmeaza:

10.312 - comercianti din care:

- 8.642 - evrei;

- 1.226 - straini

- 444 - romani

Situatia analizata in legatura cu activitatile comerciale se regaseste atat procentual cat si pe etnii si in statistica meseriasilor care sunt inregistrati la 1910 atat in Bucovina, zona Radauti si localitatea Vicovu de Sus.

Meseriile in comuna Vicovu de Sus si Bivolarie

Zona Radauti - meseriasi - 1060

- evrei - 485

- alte orig. - 428

- romani - 147

Pentru Bucovina - meseriasi - 9322

- evrei - 5091

- straini - 3494

- romani - 737

In legatura cu intreprinderile industriale grija guvernului austriac se materializeaza in ridicarea unor intreprinderi industriale incepand cu secolul XIX. In cadrul acestor intreprinderi un loc prioritar il detin fabricile de producerea bauturilor alcoolice. Alaturi de acestea se constata existenta, in anul 1804, a unui numar de 1500 centre pentru desfacerea bauturilor alcoolice. Intre localitatile cu un numar ridicat de centre de desfacere a bauturilor alcoolice este evidentiata si comuna Vicovu de Sus. In anul 1908, la o populatie de peste 7.000 locuitori, exista o singura scoala dar erau infiintate 40 de crasme.

In cadrul unitatilor industriale, in zona Vicovului de Sus sunt infiintate si alte intreprinderi avand profiluri diverse. In cadrul acestor intreprinderi este de presupus ca au lucrat si locuitori ai comunei Vicovu de Sus. Cele mai importante intreprinderi au fost : fabrica de cherestea din Falcau, Fabrica de sticla Fischer din Putna, Fabrica de ciment de la Straja, Fabrica de cherestea de la Vicov, fabrica care a fost infiintata in satul Bivolarie pe domeniul istoricului Ion Nistor. Construirea fabricii de cherestea din Vicovu de Sus a fost facuta ca urmare a extinderii exportului de cherestea pe care Imperiul austriac il face cu Rusia.

Situatia politica si lupta de emancipare intre 1848 - 1918

Apropierea anului 1848 avea sa gaseasca populatia bucovineana intr-o stare tot mai tensionata datorita masurilor de intensificare a obligatiilor ca si prin aparitia unor noi taxe si impozite. Se constata majorarea cu 50% a taxelor de mostenire, sub suplimentarea birului personal, introducerea unor taxe de timbru in legatura cu certificatele de stare civila. Apasarea datorata fiscalitatii excesive este dublata de declansarea unei epidemii de ciuma in 1819 si de holera in 1834. Datorita tratarii inferioare fata de celelate etnii din cadrul imperiului a romanilor,excluderea de la functiile politice si din viata economica sau declansat miscari revolutionare privind castigarea autonomiei Bucovinei si recunoasterea drepturilor firesti ale romanilor in cadrul Imperiului Habsburgic.

Prima manifestare publica se desfasoara la 20 mai 1848 la Cernauti cand se produce o mare adunare nationala, la care i-au parte: boierimea liberala, clerul, reprezentantii burgheziei, taranimea si elemente ale minoritatilor. Se formeaza un comitet revolutionar care il alege drept presedinte pe Doxachi Hurmuzachi. Se trece la redactarea unui program de cereri, program finalizat in iunie 1848 sub denumirea de "Petitia Tarii". In punctele principale ale programului se specifica :

a). Separarea Bucovinei de Galitia si constituirea zonei intr-o "tara autonoma".

b). Recunoasterea natiunii romane si infiintarea de institutii politice, juridice, culturale si administrative romanesti.

c). Desfiintarea clacii, dijmei si imbunatatirea sistemului fiscal.

d). Libertatea comertului (schimburile libere cu Moldova) si intocmirea unui cadastru funciar.

e). Libertatea credintei si egalitatea confesiunilor. Scoaterea bisericii ortodoxe de sub dependenta Mitropoliei din Karlowitz si realizarea autonomiei. Alegerea episcopului ortodox sa se faca de catre mireni.

f).    Egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii.

g). Recunoasterea invatamantului in limba romana.

h). Reglementarea relatiilor dintre tarani si proprietari.

Acest program alcatuit de boierimea liberala si reprezentanti ai burgheziei romanesti, a fost completat si de alte documente programatice, remarcandu-se o chemare la lupta impotriva nedreptatilor, document asemanator cu "Proclamatia de la Pades" a lui Tudor Vladimirescu la 1821. Programul-chemare din Bucovina pare sa fie alcatuit de catre un preot si care se intituleaza "Catre fratii si impreuna locuitorii nostrii din via domnului, din Bucovina". Un alt program cu profund caracter social este atribuit fruntasului revolutionar de origine taraneasca Mihai Bodnar. In principalele articole acest program cuprindea:

a). Desfiintarea dajdiilor catre preoti si salarizarea acestora din fondul bisericesc.

b). Usurarea obligatiilor militare si de granita.

c). Incetarea colonizarii Bucovinei.

d). Restabilirea drepturilor taranesti din vechime.

e). Libertatea privind aducerea lemnelor din padure, folosirea pasunilor, dreptul de vanatoare si pescuit, dreptul de extragere a slatinii.

Urmare a cererilor romanesti, se adopta la 4 martie 1849 o Constitutie Imperiala in care se admite separarea Bucovinei de Galitia si crearea unui ducat autonom. In afara declararii autonomiei teritoriului romanii au mai cucerit si alte drepturi:

Infiintarea unei catedre de limba si literatura romana la Universitatea din Cernauti.

Infiintarea de Scoli Normale la Cernauti, pentru pregatirea invatatorilor romani.

Predarea cursurilor in limba romana.

O noua lege a presei care admitea existenta publicatiilor romanesti avand textul tradus si in limba germana.

Una din urmarile importante ale miscarii revolutionare o reprezinta si Patenta Imperiala din 9 august 1848 care se refera la desfiintarea boierescului in Bucovina.

Drepturile cucerite de romani nu aveau sa aiba o finalitate favorabila ca urmare a interventiei trupelor ruse si a infrangerii revolutiei din teritoriile Imperiului Habsburgic. La 26 aprilie 1849 se raspandeste manifestul tarului Nicolae I care declara patrunderea trupelor rusesti in teritoriul Imperiului austriac din ordinul Imparatului. Din ordinul tarului patrund in Bucovina 30.000 de astasi rusi veniti din Moldova care odata cu infrangerea revolutiei produc si nemultumiri in randul populatiei. Nemultumirile se materializeaza printr-o revolta in zona Radautiului care va fi inabusita la 17 septembrie 1849 cand conducatorul Ioan Tolocariu va prins si executat. Restabilirea ordinii imperiale in Bucovina va fi consfintita prin numirea baronului Eduard Bach drept guvernator.

In perioada 1898 - 1904 se inregistreaza conflicte cu autoritatile habsburgice deoarece populatia romana isi manifesta sentimentul national prin includerea in vestimentatie si port a tricolorului: intelectualii isi prindeau tricolorul la butoniera, fetele isi impleteau parul cu panglici tricolore iar flacaii purtau braie tricolore.

In legatura cu activitatea Partidului National Roman din Bucovina este de mentionat importanta pe care a avut-o activitatea acestei organizatii prin reprezentantii alesi din randul fiecarei localitati in legatura cu apararea drepturilor romanilor bucovineni. In anul 1909 in cadrul districtului Radauti existau un numar de 9524 alegatori cu 197 delegati. In cadrul acestui district, datorita populatiei numeroase, Vicovu de Sus numara 1236 alegatori si un numar de 25 delegati in timp ce Putna avea 246 alegatori si 5 delegati iar Radautiul, ca centru orasenesc, 775 alegatori si 16 delegati. Numarul alegatorilor si delegatiilor era intrecut doar de Cernauti, ca centru al provinciei, cu 1880 alegatori si 38 delegati.

In anul 1908 presedinte al Partidului National Roman din Bucovina era Iancu Flondor iar vicepresedinti Aurel Onciu si Dionisie Bejan. Documentele programate si propagandistice erau exprimate in organul de presa "Patria" si "Foaia Poporului". Aceste publicatii au functionat intre anii 1909 si 1914.

Perioada primului razboi mondial

Anul 1914 avea sa marcheze declansarea primei conflagratii mondiale, care va afecta situatia populatiei romanesti, in special a teritoriului aflat sub ocupatie straina. Fata de Regatul Romaniei, teritoriile aflate sub ocupatie si administratie imperiala au participat la razboi inca din anul 1914.

Inceputul razboiului s-a facut prin instaurarea starii de razboi pe intreg teritoriul Bucovinei si la adoptarea unor masuri de severa restrictie, mai ales in zona de frontiera:

a). Inlocuirea functionarilor romani din zona de frontiera cu cetateni de origine germana.

b). S-au efectuat masive arestari si executii.

c). S-au instituit Curti Martiale.

d). S-a ordonat o stricta supraveghere a preotilor romani, invatatori si studenti.

La 13 septembrie 1914, contele Meran, guvernatorul Bucovinei da o ordonanta prin care populatia nesupusa ordinelor era amenintata cu impuscarea. Acest ordin era necesar deoarece, dupa declansarea razboiului, au trecut in Romania, din Judetul Suceava un numar de 140 de persoane dintre care 50 invatatori si profesori, 35 studenti, 27 elevi, restul fiind populatie din Bucovina.

Desfasurarea razboiului a insemnat, alternativ, perioade de stationare a trupelor austriece si perioada de ocupatie rusa (septembrie - octombrie 1914, noiembrie 1914 - februarie 1915, iunie 1916 - august 1917). Consecintele acestei situatii au fost suportate de populatia bucovineana mai ales datorita instituirii unui regim de munca fortata in folosul armatei.

In legatura cu realitatile inregistrate in perioada razboiului pe teritoriul comunei Vicovu de Sus se pot consemna urmatoarele fapte: imediat dupa declansarea razboiului se declara mobilizarea generala luandu-se masuri referitoare la populatia ramasa in sate si targuri. La 9 august 1914 se da Decretul nr.1504 al Prefecturii din Radauti prin care tineretul din comune este mobilizat la lucrarea pamantului si altor lucrari in locul barbatilor plecati pe front. In septembrie 1914 nordul Bucovinei este ocupat de rusi iar administratia si guvernul austriac sunt nevoite sa se retraga la Vatra Dornei. Luptele se desfasoara pe Siret ceea ce determina venirea in Vicovu de Sus si a altor localitati a unui numar mare de refugiati din zonele ocupate de rusi. Din comuna Vicovu de Sus se constata plecarea in majoritate a familiilor evreiesti. Configuratia frontului se modifica prin reocuparea teritoriului de catre austrieci in februarie 1915. Necesarul armatei austriece conduce la noi mobilizari in cadrul localitatilor, inregistrandu-se si dezertari din armata austriaca, cei chemati la arme preferand sa treaca in Romania. Este cazul invatatorului Mihai Nastasie de la scoala din Centru, Vicovu de Sus ca si alti reprezentanti ai intelectualitatii sau a taranilor mobilizati. Pana in anul 1915, la conducerea comunei Vicovu de Sus, a functionat ca primar Numitor Litviniuc care i-si va schimba numele in Liteanu. Venirea trupelor ruse a determinat plecarea primarului numit iar dorinta populatiei va duce la instituirea ca primar a localnicului Nicolai Bilibou. Acesta functioneaza pana in 1915, cand restabilirea ocupatiei austriece face ca Numitor Liteanu sa revina in fruntea comunei.

Pe toata durata operatiunilor militare dintre anii 1914 - 1915 se constata distrugerea unor locuinte, magazine ca si a localului scolii din Centru transformat in cazarma militara.

In anul 1916 se produc noi modificari ale frontului prin faptul ca, la 18 iulie 1916, in comuna Vicovu de Sus intra din nou trupele rusesti iar austro-ungarii se retrag pe linia Iacobeni - Cirlibaba. Primarul Numitor Liteanu se refugiaza la Praga iar la conducerea comunei este readus Nicolai Bilibou. Venirea rusilor in comuna va insemna declansarea unui sir de ostilitati fata de populatia localitatii de care nu scapa nici primarul. Nicolai Bilibou este inchis si batut fapt care va produce imbolnavirea sa si "isi va pierde in urma si mintea sa cea intreaga". Rusii vor impune la conducerea comunei un om devotat in persoana lui Constantin Ungurean.

Perioada de ocupatie rusa asupra localitatii Vicovu de Sus este descrisa sugestiv de catre invatatorul Anastasie Dabaca: "Necazul si nevoia locuitorilor din aceasta comuna isi ajunge culmea sub ocupatia rusilor. Vitele locuitorilor sunt rechizitionate pentru armata ruseasca iar bietii locuitori sunt prigoniti si tinuti a face adaposturi, pe front, pentru armatele rusesti".

Localul scolar este transformat in cazarma militara iar gradina impanzita cu baraci si santuri de aparare. Se continua actiunea de concentrare a persoanelor in cadrul armatei asupra tuturor categoriilor sociale, ajungandu-se ca si preotul comunei, George Negura, sa fie trimis pe front ca preot militar.

Sfarsitul anului 1916 (noiembrie) este marcat de moartea imparatului Francisc Iosif I, locul sau fiind luat de Carol I. Moartea imparatului a fost primita cu bucurie de trupele rusesti aflate in Vicov, sperandu-se la incheierea razboiului.Evenimentele urmau sa evolueze in alt sens pentru armata rusa deoarece in lunile mai-iunie 1917 armatele austro-ungare ocupa din nou Galitia si Bucovina,fapt care produce o noua tulburare in situatia locuitorilor comunei. Cu armatele austriece revine la conducerea comunei Numitor Liteanu iar localul scolii este transformat in spital civil epidemic. Razboiul reuseste sa dezorganizeze intreaga acivitate in comunele bucovinene ceea ce se reflecta in concluziile directorului scolii din Vicov - Centru Anastasie Dabaca: Razboiul prefacuse intreaga Bucovina intr-o adevarata ruina. Pretutindeni vedeai numai jale, necaz si nemultumiri".

Unirea Bucovinei cu Romania

Infrangerile suferite de trupele austro-ungare, in toamna anului 1918,aveau sa declanseze lupta populatiei romanesti si a fruntasilor politici privind desprinderea teritoriului de nord al Moldovei si unirea lui cu regatul Romaniei.

La 19 octombrie 1918 Comitetul National al Romanilor ardeleni si bucovineni aflati in Moldova si Bucovina dau o proclamatie in care exprima vointa ferma a romanilor din teritoriul habsburgic de a se uni cu Romania.

La 27 octombrie 1918, reprezentantii Consiliului National alcatuiesc un program in patru puncte care cuprindea:

1.Reprezentantii poporului roman din Bucovina se declara Constituanta a Suveranitatii Nationale.

2. Constituanta hotaraste unirea Bucovinei cu celelalte tari romanesti intr-un stat national independentsi va purcede spre acest scop in deplina solidaritate cu romanii din Transilvania si Ungaria.

3. Spre conducerea poporului roman din Bucovina, aparandu-i drepturile si spre stabilirea unei legaturi stranse cu toti romanii, Constituanta instituie un Consiliu National format din 50 de membrii.

Constituanta respinge orice incercare de a stirbi Bucovina si doreste a se intelege cu popoarele conlocuitoare.

Programul redactat de Consiliul National al romanilor va fi insa combatut prin interventia fortelor armate izrailene care va detasa o unitate armata in zona Cernautiului si Radautiului.

In ciuda acestor masuri, Iancu Flondor, care avea domiciliul fortat, reuseste sa ajunga la Cernauti si sa convoace cei 150 de delegati exprimand clar pozitia tuturor romanilor: "Bucovina nu poate fi dezmembrata. Ea este o etnitate istorica si geografica, ea este pamant romanesc, nu numai de la Suceava la Prut dar si de la Vatra Dornei la Nistru. Bucovina ne-a ramas mostenire, asa cum este in intregimea ei de la inaintasii nostri, si datori suntem sa o pastram nestirbita vremurilor viitoare".

La 28 noiembrie 1918, in sala Sinuidala din Cernauti, se hotaraste unirea neconditionata si pentru vecie a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colacin si Nistru.

La 1 ianuarie 1919 actul unirii este consemnat in Monitorul Oficial purtand semnatura Regelui Ferdinant. La ceeasi data se face si numirea lui Ion Nistor si iancu Flondor in calitate de ministri. Primul in Bucuresti iar al doilea ca ministru al Bucovinei. In aprilie 1919 iancu Flondor isi da demisia fiind inlocuit ca ministru al Bucovinei, la Cernauti de Ion Nistor.

* *

C A P I T O L U L IV

EVOLUTIA COMUNEI VICOVU DE SUS

INTRE ANII 1919 - 1944

Dezvoltarea comunitatilor rurale si urbane din Bucovina, dupa reantregirea Romaniei, se desfasoara in contextul extinderii legislatiei pe intreg teritoriul locuit de romani si prin integrarea potentialului uman si economic in evolutia generala a societatii romanesti.

In istoria comunei Vicovu de Sus, anul 1918, marcheaza reorganizarea conducerii primariei in urma destituirii lui Numitor Liteanu si numirea ca primar a doctorului Aristarch Gribowschi, fost notar in localitatea Boian (asezare distrusa de rusi in timpul razboiului). Restabilirea ordinii interne se face pe masura ce este indepartata o banda de ucraineni care devasteaza (noiembrie 1918), magaziile armatei austriece aflate pe teritoriul comunei. Atacurile gruparilor militare ucrainene sunt continuate de incalcarea ordinii publice datorate unei bande diversioniste conduse de "financiarul" Leon Ursachi, fiul lui George Ursachi, nascut in Vicovu de Sus. Banda diversionista ataca si dezarmeaza postul de jandarmi al comunei, determinandu-l pe comandantul jandarmeriei Constantin Burla sa se deplaseze la Radauti cerand ajutorul armatei romane. In acest timp, Leon Ursachi, il destituie pe primarul Aristarch Gribowschi preluandu-i functia. Dupa o saptamana, Constantin Burla, revine in Vicovu de Sus cu ajutor militar restabilind ordinea. Leon Ursachi este transportat la Radauti fiind pedepsit cu 25 de bete executate in Piata Unirii.

Repunerea in functie a primarului Aristarh Gribowschi nu va fi de lunga durata, acesta nefiind agreat de locuitorii comunei. In urma plangerilor repetate Prefectura il va inlocui in ianuarie 1919, cu agricultorul Ion Nistor. Pe langa conducerea comunei se produc modificari si in administratia parohiala fiind inlocuit parintele Gheorghe Cojocaru cu parintele George Grosan, venit din Vadul Siretului.

Numirea lui Ion Nistor, caministru al Bucovinei, avea sa fie urmata de o serie de masuri menite sa repuna in drepturile firesti institutiile romanesti. Se constata introducerea, in comunele cu populatie ucraineana a scolilor romanesti iar in cadrul Universitatii germane din Cernauti, aceasta va deveni Universitate romana.

La 16 mai 1920 se consemneaza prima vizita a familie regale ,in Bucovina.

Numarul mare de locuitori ai comunei Vicovu de Susca si suprafata pe care se intinde, determina, la 1 august 1921, infiintarea in localitate a sediului Perceptiei. Aceasta institutie este formata initial din Nicolae Gutter, perceptor sef, Schswrzer, perceptor si Leon Ursachi,perceptor.

Intrata in calendarul vietii politice din Romania, zona Bucovinei va participa la toate sarbatorile si evenimentele legate de viata poporului roman. O prima ocazie este oferita de comemorarea incoronarii Regelui Ferdinant si Reginei Maria la Alba Iulia.Evenimentul este marcat in comuna, la 15 octombrie 1922, prin plantarea a doi stejari in curtea scolii din centrul comunei.

In noiembrie 1922 este destituit primarul Ion Nistor si inlocuit, pana la alegerea unui nou primar, de viceprimarul Ion Bodale. La 30 ianuarie 1923 se dizolva si Consiliul Comunal si se alege o Comisie interimara condusa de directorul scolii Atanasie Dabaca. Din comisie mai faceau parte : Iancu Antimovici, administrator silvic, Samuil Nistor - directorul scolii din Est, agricultorii: Constantin a lui Gavril Nistor, Leon Buruian, Ion Gainat, Toader Ionesi, si Nicolae a lui Dumitru Schipor.

Pentru dezvoltarea economica si realizarea aprovizionarii locuitorilor comunei se va infiinta, in septembrie 1922, cooperativa de productie si consum "Bradul" prin grija directorului de scoala Atanasie Dabaca care va prelua si functia de presedinte al Consiliului de Administratie al comunei. Anul 1922 marcheaza si introducerea reformei agrare, impartirea pamantului si trasarea hotarelor, facandu-se intr-un cadru festiv si in prezenta ministrului Ion Nistor.

In anul 1923 este mentionata numirea, in fruntea comunei, a lui Atanasie Dabaca, persoana care se va ocupa atat de extiderea retelei scolare prin infiintarea unei scoli de arte si meserii ca si prin ridicarea nivelului economic si a prestigiului localitatii. In acest sens, pe raza comunei Vicovu de Sus, va lua fiinta o judecatorie rurala avand in componenta si o cameraa a corpului funciar. Institutia este condusa initial de judecatorul Severian Velihorschi.

Din anul 1924 si pana in 1926 in functia de primar al comunei va fi numit Constantin alui Gavril Nistor care va fischimbat, la inceput, de o Comisie interimara condusa de Gheorghe Lavric. Dupa desfasurarea alegerilor, primar al comunei va deveni agricultorul George Negru. Anul 1926 marcheaza si terminarea zidirii bisericii ortodoxe din Laura, biserica construita prin grija si ajutorul ministrului Ion Nistor.

Cronica scolii din Vicovu de Sus - Centru intercaleaza in evenimentele comunei si transformarile politice care au loc in societatea romaneasca in deceniul al III-lea al secolului XX. In cadrul acestor evenimente sunt de remarcat: moartea Regelui Ferdinant la 26 iunie 1927, numirea lui Ion Nistor ca ministru al Lucrarilor publice si Ocrotiri sociale, moartea la 22 noiembrie 1927 a primului ministru Ion I.C. Bratianu ca si venirea la conducerea tarii, la 30 noiembrie 1928, a Guvernului Taranist Iuliu Maniu. Importanta schimbarilor politice pe plan national se reflecta si la nivelul comunei, fiecare partid de guvernamant numindu-si echipele de conducere la nivel local. In 1928 ca primar al comunei Vicovu de Sus este mentionat Gavril Nistor.

Intreaga tara inregistreaza, odata cu anul 1938, efectele crizei economice. Situatia grea din economia nationala este completata, la nivelul comunei Vicovu de Sus, de o iarna foarte geroasa. Pe fondul degradarii economice si a lipsurilor, se consemneaza revenirea pe tronul Romaniei a lui Carol al II-lea. Documentele timpului inregistreaza si vizitele efectuate de Carol al II-lea, in iunie 1933, in teritoriul Bucovinei.

In iunie 1934 se produce o noua schimbare a primarului in comuna Vicovu de Sus, fiind ales doctorul Gheorghe Dabaca.

Criza economica continua sa fie intretinuta si de calamitatile naturale care se inregistreaza in vara anului 1933. In Bucovina se inregistreaza o vara deosebit de friguroasa si ploioasa fapt care va compromite recolta de porumb din 5 judete. Existand pericolul de foamete se atrage atentia tuturor morarilor pentru a nu macina boabe verzi si mucegaite.Guvernul Romaniei dispune trimiterea in zonele calamitate a unei cantitati suficiente de porumb. Impartirea porumbului la populatie urma sa se faca in schimbul participarii locuitorilor la repararea drumurilor si caratul prundisului.

Anul 1938 va debuta, in intreaga tara cu, organizarea plebiscitului si adoptarea Constitutiei Regale. In comuna Vicovu de Sus se solicita, prin preotul satului George Bilei si a primarului comunei, ca toti locuitorii, mai ales functionarii satului, sa depuna juramantul de credinta si sa se retraga din partidele politice in care erau inscrisi.

Anii 1939 - 1940 avea sa produca noi ingrijorari in cadrul situatiei internationale prin politica agresiva a Germaniei Hitleriste prin atacarea Poloniei si declansarea celui de-al doilea razboi mondial. Pentru Romania, anul 1940, avea sa insemne rapiri teritoriale din partea Rusiei Sovietice si Ungariei Hortyste.

In urma ultimatului sovietic din 26 iunie 1940, nordul Bucovinei va reveni U.R.S.S. La 4 iunie 1940 trupele ruse patrund in teritoriul romanesc iar comuna Vicovu de Sus devine zona de frontiera.

Perioada interbelica este marcata si prin realizarile economice la nivelul localitatii Vicovu de Sus. In ciuda perioadelor de instabilitate politica, de criza economica sau calamitati naturale, viata localnicilor continua sa se desfasoare ascendent atat prin dezvoltarea ocupatiilor agricole dar si prin existenta, pe raza comunei, a unor obiective comerciale si productive. Din marturiile localnicilor si a documentelor din arhiva comunei, am reusit sa refac, in parte, imaginea obiectivelor de interes public amplasate pe raza comunei unde continua sa existe si sa functioneze magazine de alimentatie publica si mixte, centre de prelucrarea carnii,ateliere mestesugaresti, mori, o fabrica de cherestea si o intreprindere de prelucrare a laptelui si obtinere a untului. Aceste unitati economice continua sa apartina, in majoritate, comerciantilor si producatorilor de origine straina (evrei si germani).

Enumerand cele mai importante unitati comerciale si de productie, se pot identifica:

a). Fabrica de cherestea construita in satul Bivolarie pe terenul apartinand istoricului Ion Nistor.

b). Fabrica de unt care a functionat in partea de est a comunei.

c). Moara "Filip Ghottel", infiintata in anul 1915, care functioneaza si astazi.

d). Existenta in centrul comunei a unei mori, proprietate evreiasca.

e). Magazinul de produse mixte, proprietatea evreului Flischer.

f). Unitate de prelucrare si vanzare a carnii din centrul comunei, proprietate evreiasca.

g). Pravalie de alimentatie publica apartinand romanului Ion Cornea.

h). magazin mixt, proprietatea evreului Schemblung.

In afara unitatilor comercialede aprovizionare a populatiei,se identifica pe raza comunei, un mare numar de crasme apartinand atat evreilor cat si proprietarilor de origine romana.

In perioada dintre cele doua razboaie mondiale, comuna Vicovu de Sus, continua sa fie considerata o localitate importanta din punct de vedere administrativ. Pe langa Judecatoria zonala si Camera de Comert, amintite deja, functionand si un Notariat Public condus initial de Constantinescu Constantin.

Comuna era deservita de un personal specializat medical ca: doctorul Prelipceanu, doctorul Hart, doctorul Petrovici. Intr-o anexa a Caminului cultural functiona un dentist de origine germana iar in centrul comunei a functionat, o indelungata perioada de timp, o farmacie apartinand familiei Ciceakovschi.

Multe constructii si obiective importante ale comunei au fost ridicate si infiintate prin grija si contributia lui Ion Nistor.

Contributia adusa de locuitorii Vicovului, ca participanti la primul razboi mondial, avea sa fie apreciata si recompensata de Institutia Monarhica printr-o donatie reprezentand 350 ha de padure si pasune alpina situate pe "Dealul Bobeica". Aceasta zona se afla pe teritoriul administrativ al comunei Izvoarele Sucevei. Actele de donatie au fost perfectate si inmanate conducerii comunei Vicovu de Sus la 23 octombrie 1934. De la aceasta data si pana in anul 1991, pasunea alpina, a gazduit stanile vicovenilor si altor comune din apropiere. In 1992, primarul comunei Izvoarele Sucevei, habur Ioan, a emis pretentii asupra acestei posesiuni, problema fiind in litigiu si astazi, desi in urma proceselor judecate sentinta a fost favorabila vicovenilor.

Pentru Bucovina si comuna Vicovu de Sus situatia dificila datorata izbucnirii razboiului se instaleaza in vara anului 1940 cand, stabilirea arbitrara a noilor granite, taia injust o parte din teritoriul comunei si despartea brutal familii, rude si vecini. Situatia anormala creata si consecintele acesteia a ramas in memoria localnicilor, martori ai acestor evenimente.

Invatatorul - pensionar Procopov Nicolae povesteste, cum s-a desfasurat ocuparea Basarabiei si Bucovinei de nord in urma Ultimatumului Sovietic din 26 iunie 1940. Aflat, in toamna anului 1939, cu o baterie, din cadrul regimentului II artilerie Radauti, in Basarabia, soldatii incartiruiti in sate, au ajutat populatia la stransul recoltei. Muncile agricole au fost efectuate, cu soldatii romani, si in primavara anului 1940. Luna iunie 1940 gasindu-l pe malul stang al Prutului. Ordinul de cedare a teritoriului a venit concomitent cu cel de retragere si de preluare a zonei romanesti de catre trupele sovietice.

Pe raza comunei Vicovu de Sus se constata, o dezorganizare a tuturor activitatilor fie datorita operatiunilor militare, fie ca urmare a ocuparii teritoriului de armatele aflate in conflict. Populatia resimte consecintele razboiului datorita mobilizarii barbatilor, a lipsei de alimente si produse, a epidemiilor de tifos si holera, a distrugerilor si jafurilor comise.

Infrangerile suferite de armatele romano-germane, pe frontul rusesc avea sa conduca la o retragere rapida si la un nou pericol pentru locuitorii comunei Vicovu de Sus, datorata ocupantilor rusi. La inceputul anului 1944, apropierea trupelor sovietice, va determina evacuarea din comuna a unui numar de locuitori, mai ales de origine straina. La 25 martie 1944, Judecatoria din comuna isi muta arhiva in Transilvania, langa Turda. Plecari ale populatiei involuntare s-au datorat si patrunderii armatelor ruse in perimetrul comunei. Populatia a fost fortata sa paraseasca comuna, multi locuitori fiind deplasati in localitatea Zamostea unde se executau munci de sapare a transeelor si alte lucrari in folosul armatei de ocupatie.

Sfarsitul razboiului avea sa-i gaseasca pe locuitorii Vicovului intr-o activitate fireasca de refacere a locuintelor si reorganizare a activitatii economice si institutionale. Trecerea la un nou mod de viata pasnica avea, insa sa se faca, in cadrul unui regim politic de tip comunist. Nu se poate nega, insa, faptul ca realitatile infaptuite in cadrul comunei au fost ascendente ca urmare a muncii, disciplinei si organizarii localitatii.

In anul 1945 se pun bazele unei prime Cooperative de consum in satul Bivolarie, exemplu luat de constituirea unor unitati economice asemanatoare in celelalte zone ale comunei.

Fiind o zona propice cresterii animalelor dar si al culturii plantelor, o parte a locuitorilor din Vicovu de Sus, au solicitat infiintarea unor intovarasiri agricole, fapt realizat pe raza satului Bivolarie inca din 1949. La 18 martie 1962 va lua fiinta Cooperativa Agricola de Productie "Unirea" concentrand atat terenurile agricole cat si majoritatea fortei de munca activa. In anul 1967 C.A.P.-ul dispunea de un fond de baza de peste 2 milioane lei in comparatie cu 95 mii lei cat avea in 1950, pentru ca in anul 1980, fondul de baza, sa ajunga la 5.463.000 lei. In anul 1968 forta de munca a C.A.P. se cifra la 3.050 familii taranesti.

De pe cele 2.656 ha ale C.A.P. s-a reusit obtinerea unei recolte medii la plantele de cultura. Fiind o zona propice culturii cartofului, voi exemplifica, realizarile obtinute la aceasta cultura intre anii 1970-1980:

- 15.000 kg/ha la 110 ha;

- 11.000 kg/ha la 100 ha;

- 15.890 kg/ha la 90 ha;

- 11.650 kg/ha la 90 ha;

- 13.278 kg/ha la 90 ha;

- 13.810 kg/ha la 90 ha;

- 22.240 kg/ha la 100 ha.

Cresterea animalelor continua sa fie o ocupatie de baza atat in cadrul gospodariilor taranesti cat si in atentia C.A.P. unde se inregistreaza cresteri a septelului in special la ovine. Daca in anul 1970 existau un numar de 787 ovine, in anul 1980 numarul acestora se ridica la 4507 capete.

Realizarile infaptuite in cadrul C.A.P. s-a datorat existentei unei baze tehnice, imbunatatite prin dotarea permanenta cu mijloace de transport si agricole.Locuitorii comunei Vicovu de Sus si-au desfasurat activitatea si in alte sectoare economice fiind angajati in domeniul constructiilor, a exploatarii si industrializarii lemnului, a industriei extractive si a intreprinderilor de prelucrare a metalelor. Majoritatea celor angajati si-au desfasurat activitatea in cadru unitatilor economice aflate in comunele invecinate ( Putna, Vicovu de Jos, Falcau) precum si in orasele Radauti si Suceava.

Veniturile realizate de locuitorii comunei au permis asigurarea unui mod de viata decent si posibilitatea de construire de locuinte si achizitionarii unor bunuri casnice, aparate electro-casnice,biciclete.Cel maielocvent exemplu il reprezinta numarul mare de autorizatii de constructie eliberate in vederea construirii de locuinte. In perioada anilor 1965- 1968 au fost construite in cadrul comunei un numar de 265 case cu 2-3 camere iar un mare numar de locuinte au fost reparate si reamenajate. Statistica construirii de case intre anii 1971 si 1979 se prezinta astfel:

- 73 case - 60 dependinte;

- 60 case - 54 dependinte;

- 48 case - 73 dependinte;

- 66 case -123 dependinte;

- 72 case - 84 dependinte;

- 79 case - 75 dependinte;

- 81 case - 83 dependinte;

- 75 case - 75 dependinte;

- 47 case - 63 dependinte.

Avand in vedere ca asezarea comunei s-a facut pe lungimea cursului raului Suceava insemnand circa 12 km si ca o mare majoritate a persoanelor angajate fac naveta in comunele invecinate, bicicleta a reprezentat principalul mijloc de deplasare. Este interesant de urmarit modul cum a crescut numarul de biciclete pe raza localitatii. Dupa al doilea razboi mondial statisticile mentioneaza existenta a 3 biciclete, ajungandu-se in anul 1968 la un numar de 900 pentru ca astazi sa existe un numar de 4500 biciclete. Un alt indicator al puterii de cumparare il reprezinta achizitionarea de mijloace audio-vizuale. Daca in anul 1967 existau doar 7 televizoare in comuna astazi ele se cifreaza la ordinul miilor.

Ridicarea nivelului economic si de civilizatie in comuna Vicovu de Sus se datoreaza si masurilor privind alocarea de fonduri banesti ca si a volumului de munca prestata pentru modernizarea si infrumusetarea comunei. In urma acestor eforturi s-au realizat urmatoarele amenajari si constructii: 3 punti suspendate peste raul Suceava in zonele Est,Centru,Laura, s-au construit si dat in folosinta 3 Dispensare umane si cabinete stomatologice, o sala de gimnastica si terenuri sportive apartinand scolilor din comuna, 3 blocuri cu 32 apartamente, o brutarie, o baie publica cu centrala termica, un Dispensar sanitar-veterinar si extinderea unitatilor prestatoare de servicii si alimentatie publica.

In anul 1980 era realizata electrificarea comunei pe cele doua sosele principale si cele mai importante ulite precum si in locuintele tuturor cetatenilor.

Organizarea vietii economice pe teritoriul comunei si ridicarea nivelului de trai si de cultura au fost completate prin masurile adoptate in planul protectiei si asigurarii asistentei medicale cat si al organizarii unui invatamant de toate gradele.

Protectia sanatatii populatiei s-a asigurat printr-o asistenta medicala calificata in cadrul Spitalului comunal cat si a cabinetelor infiintate pe raza comunei. Spitalul din comuna Vicovu de Sus, construit prin grija istoricului Ion Nistor, a functionat pana in anul 1984 cu un numar de 30 paturi, asigurand asistenta calificata pentru locuitorii comunei si a zonei de munte.

In domeniul instructiei si educatiei s-au infiintat, pe raza comunei, unitati prescolare si scolare pentru toate ciclurile de invatamant inclusiv o Scoala speciala in satul Bivolarie. Reteaua de invatamant cuprinde 5 gradinite, 4 scoli de cultura generala si un liceu teoretic cu clasele I - XII.

Evolutia si caracteristicilor invatamantului Vicovean vor fi analizate separat in cadrul unui alt capitol ca si intreaga activitate cultural-educativa de pe raza comunei.

Transformarile petrecute dupa anul 1990, in toate articulatiile societatii romanesti, se regasesc si in realitatile economice, sociale, politice si culturale ale comunei Vicovu de Sus.

Transformarile economice s-au resimtit , in primul rand ca urmare a desfiintarii C.A.P. si a aplicarii Legii nr.18/1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate supra terenurilor. Ca in intreaga tara desfiintarea C.A.P. s-a facut brutal, irational si ilegal. Inventarul viu (animalele), constructiile, utilajele agricole au intrat in posesia unor persoane particulare fiind folosite in scopuri personale sau revandute la preturi de specula. Retrocedarea terenurilor fostilor proprietari sau a urmasilor de drept nu au urmat o cale logica si legala. Acest fapt a condus la conflicte sociale si la imposibilitatea acordarii Titlurilor de proprietate nici pana la ora actuala.

Declararea unor intreprinderi ca nerentabile sau falimentare a condus la reducerea productiei sau chiar la inchiderea unora dintre ele, fapt care a determinat trecerea in somaj a unui mare numar de angajati dintre cetatenii activi ai Vicovului de Sus. Pentru a-si asigura veniturile si existenta, locuitorii comunei, au fost nevoiti sa urmeze una din doua alternative sau chiar amandoua. Profitand de libera circulatie peste granite si de posibilitatea unor contracte de munca in alte tari, o parte din locuitorii comunei s-au angajat in activitati lucrative in alte tari sau au devenit comercianti ocazionali privind vinderea anumitor produse. O alta parte a locuitorilor si-au deschis societati comerciale, productive sau de servicii pe raza comunei.

Intr-o ultima statistica a Primariei Vicovu de Sus se mentioneaza existenta unui numar de 37 societati productiv-comerciale. Aceste societati au ca obiect de munca : comercializarea produselor alimentare, imbutelierea alcoolului si sucurilor, reparatii si confectii tamplarie, cizmarie, croitorie, producerea produselor de panificatie, morarit, achizitii de alimente de la populatie.

In comuna mai exista un numar de 69 persoane fizice inregistrate fiscal , cu urmatoarele obiecte de activitate: 3 croitori, 3 tamplari, 30 cizmari, 7 dulgheri, 9 cojocari, unu confectii, 4 fierari, un ceasornicar, un fotograf, unu coafeza, un comerciant, un caraus, doi zidari, 2 inregistrari casete audio.

In statistica ocupatiilor mai apar un numar de 78 asociatii familiale dupa cum urmeaza: 5 magazine mixte, 56 cizmarii, 10 unitati comerciale, 2 unitati de cofetarie, un gater, o unitate transport, un abator, 1 bauturi racoritoare, o unitate de productie a pufuletilor din porumb.

Alaturi de persoanele fizice si asociatiile productiv-comerciale, sunt inregistrate si persoane care continua mestesugurile artistice si populare cum ar fi: Schipor Aspazia - tesatoare de catrinte, Schipor Ilie , Mironescu Vasile si Bodnar Gigel pictori bisericesti.

* *

P A R T E A a III-a

INVATAMANTUL, CULTURA SI VIATA SPIRITUALA

Invatamantul

Inceputurile si evolutia invatamantului din comuna Vicovu de Sus este organic legata de caracteristicile intregului spatiu romanesc si influientele apusene,legate de inceputurile epocii moderne. Trebuie pornit de la considerentul potrivit caruia invatamantul isi are, in cadrul feudalismului inceputul in forma de organizare si functionare a bisericii ortodoxe, singura institutie care si-a propus si organizat o pregatire minimala atat in transmiterea stiintei teologice, a perceptelor crestine, extinzandu-si preocuparile si inspre cunostintele laice ca si in domeniul artei medievale. Fata de situatia altor comune bucovinene, situatia Vicovului de Sus a fost privilegiata datorita asezarii in apropierea Manastirii Putna. In cadrul acestei manastiri, inca din vremea lui Stefan cel Mare va fi organizata o scoala publica de grad superior avand o continuitate neantrerupta si fiind reorganizata in anul 1759 dupa principii iluministe.

Organizarea invatamantului in Moldova se datoreaza domnitorului Grigore Ghica care se ocupa de infiintarea unor scoli pentru raspandirea stiintei de carte in randul populatiei tarii. Intr-un hrisov din 25 decembrie 1748, domnitorul semnala faptul ca in Moldova nu s-a acordat atentia necesara invatamantului si ca: "prostimea cu totul se afla lipsita de podoaba invataturii". Este foarte sugestiva conceptia lui Grigore Ghica referitoare la importanta infiintarii de scoli. Scoala este considerata : "o fantana din care se adapa obstescul norod cu indestularea invataturii si intelepciunii".

Pentru a indeparta aceasta neglijenta acordata stiintei de carte, domnitorul solicita infiintarea unor scoli pe langa episcopiile de la Roman, Radauti si Husi.

Prin stradaniile domnitorului Grigore Ghica se inregistreaza la mijlocul secolului XVIII infiintarea a sase scoli manastiresti la Radauti, Suceava, Campulung Moldovenesc, Putna, Cernauti si Ceremus, scoli care aveau un continut de invatamant elementar si in cadrul carora functionau 86 de dascali.

In cadrul scolii de la Putna, reforma din 1759, aduce o orientare modernista a scopului educational, vazandu-se in cunoastere atat inceputul intelepciunii cat si latura practica menita sa asigure organizarea vietii la o dimensiune superioara. Un alt reprezentant al invatamantului putnean este Iacob Putneanu, considerat autorul unui prim manual cunoscut sub numele de "Bucvar" editat in anul 1775. Acest prim abecedar a fost raspandit in teritoriile romanesti fiind reeditat in 1781 la Viena. Iacob Putneanu se implica in organizarea invatamantului laic mergand peste pragul educatiei confesionale si propunand ca necesitate infiintarea unor scoli publice cu o durata de 6 ani. In cadrul scolii de la Putna se putea invata limba slavona si greaca, istoria, filosofia,matematica si teologia. Prin organizarea si rezultatele obtinute scoala de la Putna este considerata una dintre primele din Europa fiind depasita doar de Scoala Patriarhala de la Constantinopol.

Revenind la comuna Vicovu de Sus trebuie spus ca cei 9 km care despart comuna de Manastirea Putna a permis unor membrii ai comunitatii vicovene sa poata urma cursurile acestui lacas de cultura. Una din marturiile cele mai elocvente este cazul carturarului Gherasim Clipa, nascut in comuna Vicovu de Sus, care-si face studiile la Putna, Iasi si Leipzig. Gherasim Clipa, ca prima mare personalitate a comunei Vicovu de Sus, va avea o educatie in spirit iluminist remarcandu-se printr-o bogata activitate culturala.

Ocupatia austriaca a intrerupt activitatea scolii de la Putna iar o parte dintre carturari au fost siliti sa paraseasca manastirea refugiindu-se in Moldova.

Intre anii 1775 si 1778 Scoala de la Putna este desfiintata iar reluarea activitatii nu va mai corespunde traditiilor si nazuintelor nationale.

Pe langa scolile confesionale manastiresti, stiinta de carte a fost raspandita in Bucovina si de catre, asa zisii, invatatori ambulanti. Acestia erau angajati de familiile instarite pentru a transmite copiilor lor stiinta de carte. S-a constatat ca la anexarea Bucovinei existau in acest teritoriu un numar de 36 invatatori ambulanti.

Anul 1848 avea sa produca un nou impuls dezvoltarii invatamantului in urma desprinderii teritoriului romanesc de Galitia si ca urmare a eforturilor patriotilor romani care au cerut, in programele revolutionare, revitalizarea invatamantului romanesc.

Relatarile privind inceputurile invatamantului organizat din comuna Vicovu de Sus apartin invatatorului Ion Moldovan. Acesta ne relateaza modul in care a luat nastere prima scoala primara in centrul comunei in anul 1852. Scoala a fost infiintata cu sprijinul preotului Vladimir Vasilovici, a primarului si dascalului bisericesc in casa particulara a zidarului Ion Roman. Scoala purta denumirea de "Trivialschule" avand ca prim invatator pe Ion Talpariu. In anul 1855 scoala este mutata in casa particulara a morarului Karl Postatny functionand sub conducerea invatatorului Turcanu. Intre anii 1856-1857 scoala este mutata iarasi in casa padurarului Brazza avandu-l ca invatator pe Gregor Grigorovici, activand pana in 1858 ca invatator temporar iar pana in 1881 ca titular. In anul 1856, sub indrumarea preotului Mihai Pitey, s-a inceput constructia localului de scoala pe un teren avand o suprafata de 22 prajini, teren cumparat de comuna cu 80 de guldeni de la dascalul biserici Constantin Nistor. Din 1852 si pana in 1869 se pastreaza denumirea de "Trivialschule" pentru ca la 16 mai 1869 sa devina "Scoala primara cu o singura clasa". Treptat scoala isi va mari efectivele ajungand la patru clase si avand ca primi invatatori pe Grigor Grigorovici, Ion Moldovan, Samuel Magher si Alexander Dacnik. Din anul 1891 Ion Moldovan devine directorul scolii marind spatiul de invatamant prin cumpararea, pe data de 20 mai 1898, din fondul bisericesc, un local de carciuma. Actul cumpararii este intocmit in prezenta primarului Gavril Nistor, secretarul Emil Vasilovici si a cetatenilor Constantin Popovici,George a lui Ilie Danila si Toader a lui Ilie Dabaca. Locul cumparat cuprindea gradina, piata de nutret, carciuma cu pivnita si sura carciumei. In cadrul acestei cladiri si spatii se va amenaja cladirea noii scoli, inaugurata la 2 decembrie 1899. Scoala functioneaza si astazi adapostind in doua schimburi opt clase primare si patru grupe de gradinita.

O a doua scoala infiintata pe langa scoala din Centru o reprezinta scoala primara din satul Est. In anul 1899 functioneaza in estul comunei o filiala a scolii din centru amplasata in casa particulara a lui George Komarnetchi, primii invatatori fiind Mihail si Ecaterina Vicol. La aceasta filiala, a scolii din centru, cursurile se tineau dupa amiaza in timp ce la scoala din centru ele se organizau dimineata.In anul 1908se incepe construirea unui local de scoala, in estul comunei, cu patru clase, scoala care va fi inaugurata la 12 decembrie 1908 sub denumirea de " Jubileumschule". Denumirea se datoreaza aniversarii a 60 de ani impliniti de Imparatul Austro-Ungariei Frantz Iosif I.

La inceputul secolului XX se inaugureaza si scolile din satele Laura si Bivolarie. In legatura cu Scoala din Bivolarie, exista mentiuni ale directorului Atanasie Dabaca, potrivit caruia la sfarsitul anului 1922, se infiinteaza o scoala primara intr-o cladire a fostei herghelii de stat austriece, in apropierea haltei Bivolarie, fiind insarcinat cu directiunea scolii invatatorul Toader Ciubotar.

In ceea ce priveste evolutia invatamantului pana in 1944 se pot identifica doua perioade distincte, atat in ceea ce priveste modul de organizare si functionare al scolilor din comuna cat si al evenimentelor care au influientat desfasurarea invatamantului. O prima etapa, identificata in Monografia scolara, caracterizeaza perioada stapanirii austriece pana in 1918, cea de-a doua etapa dupa revenirea Bucovinei la Regatul Romaniei.

Cele mai multe stiri privind evolutia istorica a scolii dar si a comunei le datoram invatatorului Atanasie Dabaca care detine functia de director al Scolii din Centru intre decembrie 1919 si 1934 cand se stinge din viata. Atanasie Dabaca relateaza evenimentele scolare inainte de anul 1919 asa incat ne putem face o imagine cat mai concreta a celor petrecute in circa 23 de ani de functionare al invatamantului vicovean. Intre anii 1911 - 1934 se constata, pe langa legile elaborate de catre administratia austriaca referitoare la organizarea invatamantului si eforturile invatatorilor privind pastrarea traditiilor nationale, fapt completat de existenta invatamantului religios ortodox ca si de implicarea elevilor in sarbatorile majore ale natiunii romane. In paralel cu invatamantul religios ortodox au fost legalizate si confirmate celelalte culte avand in vedere existenta populatiilor de religie crestina catolica si a celei incadrate in cultul mozaic. Referitor la acest aspect putem evidentia faptul ca, alaturi de populatia majoritara romana, au existat familii de nemti si evrei , copiii acestora fiind mentionati in statisticile scolare pana in anul 1922. Existenta elevilor de alta origine poate fi urmarita intre anii 1911 -1922 cu specificatia ca in perioada primului razboi mondial cursurile scolare au incetat din cauza razboiului. Pentru scoala din centru statistica elevilor de alta origine se prezinta dupa cum urmeaza:

In legatura cu populatia scolara inregistrata la nivelul comunei,monografia scolii, mentioneaza existenta unui numar de 267 elevi in anul 1902 pentru ca in anul 1907 numarul elevilor sa ajunga la 493. In anul 1907 - 1908 invatamantul se intrerupe datorita tifosului exantematic iar pentru perioada 1911- 1951, statistica elevilor va fi cuprinsa in tabelul anexat la sfarsitul lucrarii.Cresterea numarului de elevi este consemnata atat prin frecventa acestora fapt care va determina inmultirea numarului de cadre didactice de la 6 in anul 1902 la 9 in anul 1922. Acest fapt se datoreaza si adaugirii claselor a V-a, a VI-a si a VII-a in cadrul scolii primare.

In zilele de 25,26 mai 1914 se desfasoara la Suceava primul Congres al Invatamantului din Bucovina, moment care da posibilitatea si reprezentantilor dascalilor din Vicov sa participe la dezbaterea problemelor de educatie si invatamant. Anul 1914 avea sa fie marcat de declansarea primului razboi mondial,eveniment care avea sa afecteze atat colectivul de cadre didactice ca si continuitatea cursurilor scolare. Momentul declansarii razboiului, avea sa-i permita,directorului scolii Atanasie Dabaca, rememorarea faptului ca a participat timp de 3 ani si 4 luni in armata austriaca in cadrul luptelor care s-au purtat in Muntenegru si Albania. Legat de inceputul razboiului este evidentiat si cazul invatatorului Andrei Nastasie, care avand ordin de chemare, reuseste sa fuga in Romania pe motivul vizitarii familiei.

La 9 august 1914 Prefectura din Radauti ordona prin Decretul 1504 mobilizarea tinerilor din comuna la muncile agricole ca si a altor lucrari publice in locul barbatilor plecati pe front. Un alt decret, adresat invatamantului, interzice crearea de clase paralele la scolile primare ca si incadrarea de noi cadre didactice. Pe data de 22 octombrie 1914 Inspectoratul Scolar Districtual Radauti dispune mobilizarea fetelor din scoli si instruirea acestora de cadrele didactice in activitati de impletire a ciorapilor si braielor de lana pentru soldati.

Stapanirea rusa asupra teritoriului Bucovinei, provoaca dezordine atat la nivelul conducerii comunei cat si in ceea ce priveste institutiile aflate pe raza comunei. Cladirile scolilor sunt transformate in cazarmi sau spitale. In iunie 1916, cand armata rusa patrunde a doua oara in comuna, localul scolar devine cazarma militara iar in gradina scolii sunt ridicate baraci pentru soldati si santuri de aparare. Aceste amenajari au necesitat o munca de 6 ani pentru reamenajarea incintei scolare. In afara de localul scolii si spatiul exterior s-au distrus mijloacele de invatamant, materiale sportive si biblioteca scolara.

Nici in anul 1917 invatamantul nu poate fi redeschis prin faptul ca, localul scolii, este transformat in spital civil epidemic.

Anul 1918 avea sa aduca eliberarea Bucovinei fapt ce va permite unirea teritoriului cu Romania. Realizarea unitatii nationale va reprezenta pentru teritoriul de nord-est al Moldovei reluarea activitatii in toate domeniile societatii. In cadrul invatamantului din Vicovu de Sus se inregistreaza atat o reluare a activitatii cadrelor didactice ca si redeschiderea cursurilor scolare. Invatatorii Ion Moldovan si Andrei Nastasiu revin in Vicovu de Sus continuandu-si activitatea. Desi cursurile scolare mai sufera intreruperi din cauza epidemiilor de gripa si alte boli, se asigura o frecventa a elevilor tot mai buna datorita asigurarii unei conduceri permanente in persoana invatatorului Atanasie Dabaca cat si a unei mai mari stabilitati in functionarea cadrelor didactice.

Dezvoltarea invatamantului vicovean se materializeaza prin existenta a trei scoli generale (Centru, Laura, Est) ca si deschiderea si darea in folosinta, in anul 1922, a Scolii din Bivolarie. Data de 15 octombrie 1922, consemnand incoronarea regelui Ferdinant si a reginei Maria la Alba Iulia, a fost celebrata la Scoala din Centrul comunei prin plantarea a doi stejari.

Integrandu-se legilor statului roman, tara Bucovinei, beneficiaza de legile democratice burgheze adoptate dupa razboi. Potrivit Legii Reformei Agrare, Scoala din Centru primeste in 1922, 5 ha de pamant. Coordonarea scolilor din Vicovu de Sus este cu atat mai eficienta cu cat directorul scolii Atanasie Dabaca este investit in functia de primar al comunei in anul 1923. Avand si aceasta calitate, Atanasie Dabaca realizeaza infiintarea unei (scoli de arte si meserii), in satul Bivolarie, scoala condusa de invatatorul Simionovici. Aceasta scoala avea o durata de 5 ani, desfasurandu-si activitatea in cadrul mai multor sectii ca: fierarie, caroserie, tamplarie. Cu ajutorul diplomelor obtinute, elevii absolventi au putut fi incadrati in diferite meserii pe raza comunei sau in zona. Prin grija aceluiasi Atanasie Dabaca se vor deschide si cursuri de alfabetizare pentru adulti in cadrul scolii din Centru.

Pe parcursul anilor 1924-1929 numarul elevilor continua sa creasca iar frecventa este considerata ca buna. In anul scolar 1926-1927 Scoala din Centru primeste suma de 33.000 lei pentru reparatii, amenajarea unui atelier scolar si dotarea acestuia cu unelte de tamplarie. In anul scolar 1927-1928, deschiderea cursurilor se va face incepand cu data de 1 noiembrie ca urmare a declansarii unei epidemii de paralizie infantila. Prin Ordinul Scolar 5731 din 1927 se cere demixtarea claselor a V-a, aVI-a si a VII-a, iar prin Ordinul Inspectoratului Scolar din 16 aprilie 1928, se hotaraste sarbatorirea, in fiecare an, a "Zilei Mamei" in a treia duminica a lunii mai.

Anul scolar 1928-1929 incepe sub semnul crizei economicecare va afecta atat economia dar si sistemul de invatamant. La situatia grea economica se adauga si iarna deosebit de geroasa care va determina intreruperea cursurilor. Desi,perioada crizei, afecteaza situatia invatamantului din Vicov se inregistreaza infiintarea unei gradinite de copii pe langa scoala primara din centru, fapt consemnat prin Ordinul Inspectoratului Scolar nr.1704 din 1928. In anul scolar 1929-1930 se inregistreaza o frecventa scazuta, una din cauze reprezentand-o si declansarea unei epidemii de pojar care a dus la intreruperea cursurilor pe o durata de sase saptamani.

Anul scolar 1930-1931 consemneaza incadrarea, la Scoala din Centru,a invatatorului Radu Tcaciuc, unul dintre cei mai vechi dascali ai comunei cu o functionare indelungata in activitatea instructiv-educativa.

Pe langa indeplinirea activitatilor didactice, cadrele scolilor din comuna sunt puse sa indeplineasca si alte activitati extrascolare cum ar fi: curatarea pomilor de omizi sau strangerea unor obiecte executate de elevi si trimiterea acestora la expozitii nationale. In anul 1932 se reglementeaza plata salariilor desi sumele restante raman in continuare neachitate. In anul 1932-1933, se declanseaza o epidemie de scarlatina care va duce la intreruperea cursurilor scolare pe timp de o luna.

La 11 noiembrie 1934 se inregistreaza decesul directorului Atanasie Dabaca, in varsta de 56 ani, care a fost sufletul si creierul invatamantului vicovean timp de 32 de ani. Dupa moartea acestuia, Ministerul Instructiunii Publice, va numi, incepand cu 7 septembrie 1935, ca director al scolii din Centru pe Frantz Postatny.

Incepand cu 22 august 1938 conducerea scolii din Centru va fi incredintata invatatorului Teodor Fedoreac. Acesta isi incepe activitatea prin amenajarea unui parc scolar, avand o suprafata de 5 prajini, suprafata donata de primarie din cadrul islazului comunal. In acest parc s-au plantat arbori ornamentali adusi din gradina botanica din Cernauti si molizi donati de Inspectoratul Silvic.se adopta infiintarea unei Cooperative Scolare "Albina", cooperativa initiata din fondurile a 51 elevi cu un capital de 339 lei. Se infiinteaza o cantina scolara cu o capacitate de circa 70 copii zilnic. Fondurile pentru functionarea cantinei sunt obtinute de la Comitetul Scolar Judetean Radauti (5700 le) si din alimente colectate de la sateni in valoare de circa 3500 lei.In februarie 1939 a luat fiinta o farmacie scolara pentru acordarea primului ajutor.

Actiunile din cadrul scolii sunt continuate prin introducerea libretelor de economii pentru elevi. Aceste actiuni nu vor avea o functionare indelungata atat disensiunilor aparute intre conducerea scolii si cadrele didactice cat si datorita lipsei de fonduri. In august 1940 directorul scolii Teodor Fedoreac va fi inlocuit cu invatatorul Sorodoc Pantelimon.

Razboiul va determina intreruperea cursurilor scolare pana in 1945 cand reluarea activitatii se va face in conditii foarte grele. Acestea se datoreaza activitatii de refacere a localurilor de scoala cat si a asigurarii frecventei elevilor. In anul scolar 1945-1946, la Scoala din Centru, au functionat doar trei clase cu 3 invatatori si un numar de 158 elevi. In conditiile ocupatiei ruse si a luptei pentru putere a fortelor de stanga, situatia invatamantului vicovean va incepe, lent, sa-si refaca obiectivele si sa se adapteze noilor legi.

In anul scolar 1946-1947 functionau 5 clase cu un efectiv de 234 elevi, in anul scolar 1947-1948 existau deja 7 clase cu o cuprindere de 271 elevi. Incepand cu anul scolar 1948-1949 la conducerea scolii din centru va fi numit ca director invatatorul Radu Tcaciuc, ajungandu-se la existenta unui numar de 12 clase cu 360 elevi pregatiti de 12 cadre didactice. In anul scolar 1949-1950 existau 15 clase cu un efectiv de 332 elevi si 16 cadre didactice iar in anul scolar 1950-1951 desi numarul claselor ramanea acelasi, numarul elevilor creste la 384 iar al cadrelor didactice la 17. In anul scolar 1954-1955 este numit ca director al Scolii din Centru invatatorul Breaban Iancu. Plecarea acestuia pentru satisfacerea stagiului militar a dus la inlocuirea cu invatatorul Grigore Petru.

Reorganizarea invatamantului pe baza reformei din 1848ca si adoptarea legislatiei comuniste, a reprezentat si o actiune pozitiva prin obligativitatea invatamantului primar si gimnazial, prin actiunile de alfabetizare a populatiei adulte, prin alocarea de fonduri privind construirea localurilor de scoli ca si actiunilor de dotare. Dezvoltarea invatamantului va fi franata de impunerea fortata a ideologiei comuniste in cadrul tuturor formelor educationale, avand drept rezultat anihilarea liberei initiative si dirijarea procesului instructiv-educativ in conformitate cu scopurile regimului instaurat in Romania. Scoaterea din manualele scolare a unor personalitati literare, artistice, stiintifice, tratarea istoriei nationale ca o parte integranta a istoriei P.C.R. nu au oferit o deschidere necesara formarii unei culturi obiective si selective.

Dupa anii 1960 s-au refacut localurile de scoala sau au fost reparate cele existente.

In anul 1964 s-a construit localul liceului din comuna, lucrare care a costat 640.000 lei din care 460.000 lei din fondul central al statului, iar 180.000 lei din contributia voluntara baneasca a locuitorilor comunei. In aceeasi perioada s-a extins spatiul de scolarizare al Scolii generale din Est, cu inca 4 sali de clasa, a fost data in folosinta scoala generala din Plai, s-au facut reparatii capitale la Scoala speciala Bivolarie, localurile internatului de la Liceul comunei. Lucrarile au fost in valoare de circa 500.000 lei. In anul scolar 1976-1977 s-a dat in folosinta localul Scolii generale nr.5, cu 8 sali de clasa si un laborator. Prin actvitatile de amenajare a spatiilor scolare si cele privind dotarea s-a reusit scolarizarea unui numar de 2.328 elevi la nivelul anului 1970, elevi care au fost educati de un numar de 165 cadre didactice.

Activitatea cuturala

Activitatea culturala in Bucovina se dezvolta in stransa legatura cu lupta pentru emancipare nationala si libera folosire a limbii romane in invatamant, presa, biserica si in toate activitatile creative.

Un prim moment al descatusarii din ingradirile stapanirii habsburgice il reprezinta revolutia de la 1848. Renasterea culturala incepe la Cernauti. Dupa esecul revolutiei burghezo-democratice din Moldova (martie 1848) se refugiaza in capitala provinciei Bucovinene un mare numar de carturari ca Vasile Alexandri, Mihail Kogalniceanu, Alecu Russo, Gheorghe Sion, Costache Negri si alti revolutionari. Acestia i-si pun amprenata asupra miscarii ideologice, politice si culturale prin aparitia ziarului "Bucovina" care a functionat timp de doi ani. In primul numar al publicatiei romanesti Gheorghe Hurmuzachi expune "Principiile " de baza ale emanciparii omului. La mosia de la Cernauca intelectualii moldoveni, munteni si bucovineni isi unesc eforturile in alcatuirea "Petitiei Bucovinei" din 12 puncte, program ideologic si cultural adresat imparatului austriac. Programul de cereri afirma vointa si dorinta ferma privind folosirea limbii romane: 'Ca pastratoare a nationalitatii sa se intemeieze scoli populare si o catedra pentru limba si literatura romaneasca, in dregatorii sa se puna numai indivizi ce cunosc limba tarii, dregatoriile provintiale sa fie datoare a primi cereri inscrise in limba romaneasca si intr-aceeasi limba sa se rezolveasca".

La inceputul secolului al XX-lea activitatea culturala a Bucovinei s+a desfasurat sub auspiciile societatilor "Junimea", "Scoala Romana", din Suceava, "Societatea Doamnelor Romane din Bucovina", Stefan cel Mare" din Radauti, "Societatea corala Ciprian Porumbescu" de la Suceava sau in simple cluburi romanesti. Dintre societatile citate cea mai importanta a fost "Junimea". Membrii acesteia purtau ca semn distinctiv o panglica tricolora si o inscriptie avand gravate cuvintele "Vivat,crescat, floreat Junimea". Societatea avea un imn si un steag tricolor. Junimea organiza conferinte pe teme istorice,serate literar-muzicale, concerte, spectacole dramatice in Cernauti si in alte localitati. Printre presedintii acestei societati s-au remarcat Dimitrie Onciul, George Popovici, Alexandru Hurmuzachi, Aurel Morariu, Ion I.Nistor.

In anul 1897 va lua fiinta "Societatea pentru literatura si cultura romana in Bucovina" care achizitionand o tipografie va edita pana in 1916, 9 reviste, 20 de ziare si un mare numar de carti romanesti.

In anul 1924 va lua fiinta "Cercul cultural Ion I.Nistor", cerc care va cuprinde comunele Vicovu de Sus, Vicovu de Jos, Remezau, Voitinel. Presedinte al acestei societati culturale a fost ales Atanasie Dabaca, vicepresedinte Vasile Chira din Voitinel iar secretar Ion Vicovan din Vicovu de Jos. Acest cerc cultural avea rolul de a organiza principalele serbari comemorative si de a antrena populatia comunelor in activitatea culturala.

Activitatile cu caracter cultural permanente sunt reprezentate de serbarile scolare, organizate la sfarsitul cursurilor sau pentru comemorarea unor momente din viata si istoria poporului roman.

Activitatea de creatie a elevilor din Vicov este pusa in evidenta prin solicitarea participarii acestora cu obiecte executate din carpe, lemn, sarma, lut, oua incondeiate la Expozitia internationala a copilului deschisa in 1932 in Parcul Carol din Bucuresti.

Anul 1934 va reprezenta si o noua reorganizare a cercului cultural zonal prin formarea unei societati culturaledin care faceau parte comunele: Vicovu de Sus, Gura Putnei, Putna, Straja, numindu-l pe Dimitrie Onciul ca Presedinte al acestui cerc.

Pana la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, activitatea culturala a comunei este mai intensa in cadrul scolilor care continua sa organizeze serbari si programe artistice. Activitatile culturale in afara scolii s-au organizat prin fundatiile culturale regale. In anul 1936 a luat fiinta in comuna Vicovu de Sus societatea culturala "Calistrat Urma" (numele intemeietorului Bisericii din Centrul comunei). Societatea a avut o activitate redusa datorita neantelegerilor ivite intre membrii fondatori ca urmare a deosebirilor de vederi politice. Pe teritoriul comunei va functiona si societatea "Arcasia" sustinatoare a partidului de guvernamant.

Activitatea culturala a comunei Vicovu de Sus nu se va ridica la un nivel apreciabil ca urmare a influientelor politice si a nivelului scazut educational si informativ. Negand insa latura ideologica se pot evidentia si realizari pozitive inregistrate dupa anul 1944. Actiunile de eliminare a analfabetismului, amenajarea si darea in folosinta a Caminelor culturale, organizarea unor echipe artistice, infiintarea unor biblioteci, ridicarea nivelului cultural prin abonamentele la presa existenta, sunt doar cateva realitati intalnite in cadrul comunei Vicovu de Sus. Pe raza teritoriului a functionat un numar de 4 camine culturale, au fost organizate echipe artistice, teatru, solisti vocali, instrumentali, brigazi artistice. In cursul anului 1963 au fost organizate un numar de 150 spectacole, conferinte, proiectii de film, concursuri care au antrenat un mare numar de locuitori ai comunei. In cadrul intrecerilor cu formatiile comunei Putna si Vicovu de Jos, echipele artistice ale comunei Vicovu de Sus au obtinut locul I si un premiu in valoare de 4.000 lei.

Ridicarea nivelului cultural s-a datorat si actiunilor cu cartea. Pe raza comunei a functionat si functioneaza o Biblioteca comunala cu un numar de peste 15.000 volume si cu un numar de peste 2000 cititori annual. Pe langa activitatea in cadrul bibliotecii au functionat si un numar de 27 de cercuri ale cititorilor.

Dupa anul 1990 activitatea culturala a comunei continua sa se desfasoare in cadrul a 3 camine culturale care functioneaza si ca si cinematografe. Pe raza comunei a fost infiintata si o formatie de muzica intitulata "Mugurii", iar Biblioteca comunala continua sa-si desfasoare activitatea. Numarul abonamentelor la ziare si reviste inregistreaza o scadere apreciabila ca urmare a inlaturarii obligativitatii abonamentelor. Pe raza comunei, omagiindu-se memoria si contributia adusa de istoricul si omul politic Ion Nistor, s-a infiintat Casa memoriala "Ion Nistor", in satul Bivolarie. Numele acestui "fiu al satului" a fost preluat si de Liceul,Caminul si Circumscriptia sanitara din localitate.

Situatia sanitara

Analizand evolutia populatiei din comuna Vicovu de Sus, am putut constata o crestere constanta a numarului de locuitori, exceptand perioadele de confruntari armate, calamitati naturale sau efectele politice demografice aplicate in timpul stapanirii habsburgice.

Cresterea populatiei s-a realizat printr-un spor natural cat si a unui raport favorabil intre nasteri fata de decese. Desi in feudalism si epoca moderna, nu se poate vorbi de existenta unei asistente medicale, sanatatea populatiei este asigurata si mentinuta printr-un regim alimentar echilibrat si a unui mod de viata fara schimbari bruste. Avand in vedere existenta unui mare numar de animale in gospodariile taranesti se presupune posibilitatea asigurarii unei hrane bogate in calorii la care se adauga produsele vegetale din gradinele locuitorilor. In Moldova de nord s-au inregistrat valuri succesive de epidemii afectand sanatatea populatiei si sporind numarul celor decedati.

In perioada 1359-1361 s-a declansat o puternica epidemie de ciuma fapt consemnat de cronicarul polonez Jean Dlugosz.

In secolul al XIV-lea, Moldova cunoaste din nou doua valuri de ciuma,unul venit din Polonia si Transilvania iar altul din sud de la turci. Ciuma este prezenta in zona Moldovei in secolele urmatoare (1476, 1564, 1646, 1708) si mai ales in secolul al XVIII-lea.

In general stingerea efectelor epidemiilor de ciuma se facea de la sine sau prin mijloace empirice care limitau efectele distrugatoare. Se urmarea ingroparea cat mai rapida a celor rapusi de boala, arderea obiectelor personale sau izolarea caselor contaminate.

Pe scara de diversitate a bolilor care au afectat si comunitatea din Vicovu de Sus se mai pot mentiona: frigurile, difteria, tusea convulsiva, scarlatina, dispepsie acuta, afectiuni pulmonare, tifosul exantematic, hepatita.

Lipsa igienei,ignoranta si inexistenta asistentei medicale au determinat inregistrarea unui mare procent de decese. Nu lipsesc si cazurile de imbolnavire sau moarte ca urmare a consumarii unor alimente alterate sau cu un grad mare de toxicitate.

Studiind Monografia scolara, s-au putut identifica perioade marcate de declansarea unor epidemii care au determinat intreruperea cursurilor scolare. In timpul primului razboi mondial scoala se inchide in lunile octombrie si noiembrie datorita izbucnirii epidemiei de scarlatina. Incepute, la 9 septembrie 1918 cursurile scolare se intrerup la 14 octombrie ca urmare a gripei spaniole, pentru a fi redeschise abia la 18 martie 1919. In anul 1927 este mentionata o epidemie de paralizie infantila care va determina amanarea inceperii cursurilor pana la 1 noiembrie 1927. In anul scolar 1929-1930 cursurile scolare sunt intrerupte timp de 6 saptamani din cauza epidemiei de pojar. La 17 octombrie 1939 se declara inchiderea cursurilor datorita tifosului exantematic.

Cel de-al doilea razboi mondial si urmarile sale vor determina existenta si persistenta epidemiilor de tifos si holera pe raza comunei. In perioada 1944-1945 au murit de tifos un numar de 1400 persoane.

Una din cauzele specifice zonei, care a dus la o degradare a sanatatii si producerea de decese premature, mai ales in randul populatiei masculine, o reprezinta consumul exagerat de bauturi alcoolice. La inceputul secolului al XIX-lea existau pe raza comunei un numar de 41 de crasme.

In perioada interbelica se adopta primele masuri organizate in legatura cu asigurarea asistentei medicale calificate, inregistrandu-se o circumscriptie sanitara deservita de 5 persoane ca si existenta unor medici particulari de origine germana sau evreiasca. Amintesc, in acest sens, doctorii: Prelipceanu, Harth Petrovici. In centrul comunei va functiona si o farmacie particulara, proprietatea Ciceakowschi. Cu toate masurile adoptate mortalitatea generala continua sa fie ridicata inregistrandu-se un procent de 35% iar cea infantila de 58%.

Dupa razboi, grija fata de asistenta medicala, s-a materializat prin darea in functiune a unui spital cu un numar de 30 paturi si un personal sanitar de 16 persoane. Pe langa spital a mai functionat si o circumscriptie sanitara cu un numar de 9 salariati.

Tratamentul medical si alocarea de medicamente a dus la scaderea imbolnavirilor si deceselor. Consultatiile acordate populatiei in anul 1960 s-au ridicat la 5199. Pentru prevenirea unor boli s-au facut un numar de peste 2500 vaccinuri, iar valoarea medicamentelor acordate sub forma gratuita depasesc suma de 36.000 lei.

Asistenta medicala a fost sporita prin constituirea si darea in folosinta a unui dispensar uman in satul Laura, cu medic primar si stomatolog. In anii care vor urma se va asigura si asistenta medicala in satul Bivolarie prin intrarea in functiune a unei circumscriptii sanitare.

Dupa anul 1990, in conditiile nou create, s-au redus simtitor fondurile alocate medicamentelor gratuite, crescand insa obligativitatea asistentei medicale prin instituirea, in faza de testare a medicului de familie si a Carnetelor de sanatate. Un sprijin in asigurarea cu medicamente o reprezinta initiativa infiintarii unei farmacii particulare apartinand farmacistei Pitic Carneala Felicia.O actiune de dotare, deosebita pentru deschiderea unui cabinet stomatologic, in satul Bivolarie a initiat-o Asociatia de infratire romano-franceza Bivolarie-Cesson.

Viata spirituala

Pentru spatiul de nord-est al teritoriului romanesc constituirea formatiunilor politice si a statului feudal s-au realizat concomitent cu institutionalizarea religiei crestin ortodoxe, institutie dezvoltata si intarita prin ctitoriile si locasurile sfinte ridicate de domnitorii Moldovei.

Manastirea a reprezentat prima si cea mai completa scoala a spiritului romanesc. Aici descoperim primele scrieri de factura religioasa si istorica, aici se fac traduceri si multiplicari ale operelor universale, aici se pun bazele invatamantului romanesc dar mai ales, incinta locurilor de rugaciune si reculegere a reprezentat rezonanta durerilor, sperantelor si idealurilor romanilor.

Inceputurile vietii crestine, in comuna Vicovu de Sus,se identifica cu perioada de constituire a statului feudal, cand pe cursul de mijloc al raului Suceava, se formeaza o comunitate umana intr-un "loc singuratic si inconjurat cu paduri stravechi". Istoricul Dimitrie Dan specifica in continuarea descrierii sale ca, in aceste locuri impadurite, niste calugari au cladit o biserica "din barne groase de stejar trainic, in apropiere si spre apus de Vicovu de Sus".

Dezvoltarea comunitatii in secolele urmatoare, a facut necesara ridicarea unor biserici in toate satele apartinatoare comunitatii.

BISERICA "ADORMIREA MAICII DOMNULUI"

La inceputul anului 1800 se incep lucrarile la o prima biserica, in centrul comunei, pe locul unde existase pana atunci o biserica din lemn, biserica ce va fi mutata in satul Bilca. Existenta bisericii este pomenita in legatura cu personalitatea episcopului de Radauti Dosoftei Herescu, cel care avea sa sfinteasca juramantul romanilor fata de stapanirea habsburgica. La 13 noiembrie 1750 devine episcop de Radauti si in aceastaa calitate va participa la sfintirea mai multor biserici din zona intre care este pomenita si biserica din Vicovu de Sus.

Cel care a pus piatra de temelie a locasului sfant este ieromonahul Calistrat Urma care a avut o viata zbuciumata. La 14 ani este silit de vestitul haiduc Darie sa intre in ceata sa. Intrat in ceata haiduceasca a lui Darie, Calistrat Urma participa la actiunile acestuia pana cand stapanirea reuseste sa neutralizeze banda si sa-l prinda pe conducator. Stiind unde sunt ascunsi banii haiducilor, Calistrat ii duce spre pastrare unchiului sau care se afla calugar la Manastirea Putna. La varsta de 36 de ani, Calistrat Urma se calugareste in cadrul aceleeasi manastiri. La sfarsitul vietii unchiul sau il indeamna sa "ispraveasca cu banii ceva bun si placut lui Dumnezeu". Cu banii haiducilor va incepe in anul 1800, aducerea pietrelor de temelie si amplasarea bisericii. In anul 1802 mesterul Horodinca incepe zidirea locasului actiune ce se va incheia in anul 1804. Zidirea bisericii a costat 1138 lei bani de argint. Lichidarea fondului il determina pe Calistrat Urma sa apeleze la strangerea de noi fonduri prin actiuni de colect. Cu banii stransi reuseste sa-si termine si interiorul bisericii in anul 1806. Catapeteasma este realizata de sculptorul si pictorul radautean Nicolae si a costat 450 lei de argint. In jurul anului 1806 se zugraveste biserica platindu-se 1140 lei. Alaturi de biserica va fi ridicat turnul clopotnitei unde Calistrat Urma si-a amenajat o chilie, loc in care a trait mai multi ani. Calistrat Urma i-si pregateste mormantul langa turnul clopotnitei dar, imbolnavindu-se este luat de calugari si dus la Putna.

In anul 1867 se zideste langa sosea casa parohiala prevazuta cu 6 camere. Locuinta a fost transformata in circumscriptie sanitara,pentru ca astazi, sa-si recapete functia initiala. In anul 1904 se va zidi o a doua casa parohiala, cu 5 camere care va deveni sediul C.A.P. din comuna. Actualmente este locuinta particulara. Din anul 1802 si pana in anul 2000 biserica a fost slujita de 40 de preoti. Primul preot a fost Stefan Bunciac (1802-1840) iar cel actual este preotul Cheaburu Gabriel stabilit in comuna din anul 1990, sub conducerea caruia s-au executat intre anii 1993-1995 reparatii exterioare si interioare. S-a refacut pictura interioara adaugandu-se noi scene biblice si resfintita in anul 1995.

BISERICA "SFANTUL MARE MUCENIC GHEORGHE"

Ridicarea acestei biserici in satul Laura, desi este de data mai recenta reprezinta implinirea unei existente mai vechi a unei asezari de tip religios in zona comunei. Satul Laura i-si are asezarea in partea vestica a comunei avand o lungime de 6 km. Numele satului provine de la un vechi Schit calugaresc "Sf.Laurentie" infiintat la inceputul secolului al XV-lea. Schitul apartinea de Manastirea Bogdania din Radauti avandu-l ca dministrator pe calugarul David, pe numele sau de mirean Dumitru. Existenta acestui schit se leaga de o legenda potrivit careia, calugarul David, nu ar fi fost altul decit cucernicul sfatuitor a lui Stefan cel Mare, Daniil Sihastru. Documentele il identifica mai tarziu pe malul raului Vetau din codrii Putnei. Aici i-si amenajeaza o chilie in stanca fiind cunoscuta sub numele de Daniil Sihastru.

Dupa primul razboi mondial, satul Laura,se prezinta ca o asezare compacta cu o populatie de peste 2.000 de locuitori. Distanta de 7 km care despartea satul de centrul comunei a facut necesara ridicarea unei biserici. La solicitarile satenilor, Ion I.Nistor, a initiat construirea unei biserici in acest sat. cheltuielile pentru ridicarea bisericii au fost suportate de catre obste si Fondul bisericesc al Bucovinei .

Construirea bisericii s-a realizat intre anii 1925-1926 pe un teren donat de credinciosul Alexandru Bilibou. Stilul arhitectonic este romanesc vadind influiente maramuresene si hutanesti. Ridicarea a fost incredintata unei echipe de dulgheri din orasul Radauti formata din fratii Vasile, Toader si Petru Costea. Constructia este facuta din lemn de brad si ridicata pe o temelie din beton. Corpul bisericii este construit din barne groase si intarite cu cepuri din lemn peste care s-a aplicat sindrila in "solzi". Biserica este prevazuta cu trei turle asezata pe o baza cubica a boltilor care delimiteaza altarul, naosul si pronausul. Catapeteasma, executata in lemn de stejar a fostb realizata prin sculptarea lemnului. Icoanele au fost realizate intre anii 1925-1926 de pictorul Iosif Cerni din Siret. Biserica a fost reparata in anii 1954-1955 cand se inlocuieste acoperisul din sindrila cu unul din tabla. Casa parohiala a fost construita in anul 1937 pe un spatiu de 174 mp. Cimitirul este in suprafata de 9340 mp. iar intregul teren apartinand bisericii este in suprafata de 16.219 mp.

Biserica din Laura dispune si de un fond de carte numarand 6.354 titluri, de factura religioasa filozofica si istorica. Sub conducerea preotului paroh Malos Ionel biserica a devenit neancapatoare, fiind marita de doua ori si resfintita.

BISERICA "INTRAREA IN BISERICA A MAICII DOMNULUI"

Colonizarile cu populatie de origina straina, organizate de administratia austriaca va afecta si comuna Vicovu de Sus, unde se inregistreaza patrunderea unui numar de familii de origine germana. In secolul al XIX-lea se va infiinta Casa comunitatii germane si se va ridica o biserica romano-catolica prin contributia germanilor din satele Vicovu de Sus si Vicovu de Jos , biserica fiind construita la marginea Vicovului de Sus, in partea de rasarit, la sosea in stanga raului Suceava.

Constructia este din caramida si acoperita cu tabla. Forma bisericii are aspectul specific romano-catolic, de corabie, cu turn la intrare si orientarea altarului spre miazanoapte. In anul 1952 biserica a fost incredintata Parohiei ortodoxe din Vicovu de Sus. Cedarea s-a facut ca urmare a repatrierii populatiei germane dupa anul 1940, biserica ramanand fara enoriasi.

In anul 1952 s-au executat primele lucrari de restaurare prin grija preotilor ortodocsi din comuna: Gheorghe Bilei, Iesan Ioan, Ventoniuc Mihai. Prin grija acestora biserica a fost dotata cu cele necesare desfasurarii serviciului religios, a fost sfintita si deschisa credinciosilor. Biserica a fost renovata in anii 1960,1977,1978 si 1989 cand s-a adus o noua catapeteasma si un clopot iar in anul 1992 s-au executat lucrari de renovare a peretilor exteriori prin tencuirea in praf de piatra si executandu-se pictura interioara prin grija preotului Irina Mircea. Biserica a fost sfintita la 13 august 1992 de episcopul Pimen Suceveanu.

BISERICA "POGORAREA DUHULUI SFANT" BIVOLARIE

Infiintarea bisericilor din Centru, Laura si Est, aflate sub semnul legendelor sau traditiilor religioase, nu a fost dezmintita si de momentul inceputului constructiei si infiintarii parohiei din satul Bivolarie.

Faptul ca, satul Bivolarie, se afla pe malul drept al raului Suceava, facea anevoioasa deplasarea locuitorilor peste ape, spre centrul comunei unde se afla biserica si cimitirul. Cresterea numarului de locuitori in aceasta zona a comunei facea necesara infiintarea unui locas de cult si a unui cimitir.

Initiativa construirii bisericii a apartinut lui Ion Nistor. In anul 1922 se alege locul de ridicare al bisericii in apropierea Scolii speciale, pe o veche temelie a constructiilor austriece. In anul 1957 s-a aprobat infiintarea parohiei din Bivolarie cu Ordinul Sfintei Mitropolii nr.3920 din 1957.

In anul 1958 s-a adus o biserica din lemn din satul Gura Largului din comuna Poiana Teiului, judetul Neamt, biserica ramasa disponibila in urma construirii lacului de acumulare de la Bicaz, aceasta fiind amplasata in mijlocul satului Bivolarie. In luna iunie 1960 biserica a fost sfintita de P.S. Partemie Ciprian. Biserica a fost reconstruita in anul 1961 de mesteri locali cu cheltuiala credinciosilor, din lemn si acoperita cu dranita, in forma de cruce cu patru turnuri si un pridvor la intrare. Langa biserica s-a construit o clopotnita cladita din piatra si lemn si acoperita cu dranita.Prin grija preotului paroh Durca Mircea biserica a fost pictata in interior intre anii 1997-1998.

CONSIDERATII METODICE ASUPRA LUCRARII

In paginile de inceput, privind motivatia lucrarii, am subliniat, faptul ca, efortul depus s-a datorat incercarii de a reconstitui etapele evolutive ale comunitatii omenesti din Vicovu de Sus ca si repunerea in circuitul cunoasterii a acestei localitati importante de pe cursul de mijloc al raului Suceava. Faptele prezentate in capitolele lucrarii sper sa asigure dobandirea unor informatii coerente si cuprinzatoare, atat a realitatilor din zona nordica a teritoriului romanesc, dar, mai ales, a diverselor aspecte referitoare la viata economica si evolutia localitatii Vicovu de Sus.

Aflandu-ne in fata unei comunitati rurale atestata de timpuriu si cu radacini intr-o zona straveche ca locuire, Vicovu de Sus, ofera o continuitate permanenta in aceste locuri, de pe valea Sucevei, pana in actualitatea imediata. Impreuna cu celelate asezari din zona, Vicovu de Sus a cunoscut si a participat la toate schimbarile istorice oferindu-ne posibilitatea sa identificam transformarile pozitive sau negative din trecutul si prezentul aceste importante comunitati umane. Cunoasterea ofera posibilitatea reflectarii, intelegerii si valorificarii aspectelor economice, de civilizatie si cultura, pe care am incercat sa le imbin in prezenta lucrare.

Exista, inca multe posibilitati de a completa zonele mai putin abordate ca si adaugarea unor date si elemente noi care au scapat studiului documentar al statisticilor sau marturiilor unor persoane contemporane evenimentelor.

Ceea ce mi se pare, insa, mai important este ca valoarea lucrarii o reprezinta folosirea ei ca instrument de cunoastere si de atragere a elevilor spre cercetarea istorica in general si a trecutului comunei de origine in particular.

Daca orizontul copilului, in primii ani de existenta, este redus la familia care il inconjoara si-l protejeaza si daca primele cuvinte rostite o desemneaza pe cea mai iubita fiinta, nu se poate concepe apropierea de istorie, a elevului, fara o cunoastere profunda si simtita emotional a locului natal in care pulseaza prin vremuri dorurile si idealurile stramosilor.*

Monografiile localitatilor ofera cele mai ample posibilitati de valorificare metodica a informatiilor transmise. Faptul ca, prezentarea unei comunitati umane si a unui teritoriu sunt legate de coordonatele si caracteristicile geografice, ofera posibilitatea folosirii cunostintelor in cadrul orelor de geografie sau al cunostintelor despre natura. Lectiile de literatura romana pot folosi informatiile privind evolutia aspectelor de cultura si civilizatie identificate pe plan local. Faptele istorice si evolutia societatii in diferite etape, pot fi integrate ca verigi in cadrul lectiilor de istorie nationala si chiar universala.Personalitatile localitatii, faptele unor oameni, relatiile economice existente pot constitui momente de comemorare sau de traire emotionala in cadrul lectiilor educative sau activitatilor extrascolare.

Consider si subliniez inca odata ca justificarea muncii de culegere a faptelor si elaborarea acestei lucrari, nu sta atat in valoarea ei stiintifica ci mai ales, in posibilitatea metodica de valorificare a unei lucrari monografice in cadrul lectiei scolare de instructie si educatie.

* *