ETNOGRAFIE - Ocupatii traditionale si preocupari mestesugaresti (Bihor - Tara Beiusului)

UNIVERSITATEA DE ARTE ,,VATRA"   BAIA MARE

FACULTATEA DE COREGRAFIE

ETNOGRAFIE

Ocupatii traditionale si preocupari mestesugaresti (Bihor - Tara Beiusului

Printe calitatile romanilor dintotdeauna au fost si stradaniile de a-si pastra traditiile,obiceiurile,mestesugurile.

In mirifica Tara a Beiusului acestea sunt pastrate cu sfintenie si transmise din generatie in generatie prin eforturile unor "OAMENI",care isi doresc mai mult decat orice ,sa nu se ajunga sa se vorbeasca despre ele cu "a fost odata"

Asezat aproape intr-o poiana " Leheceniul " este  un sat apartinator comunei Cristior.Pamantul galben,lutos,a fost un indemn catre cei cu aplecare spre "un fel de foc".Un joc care-l transforma in oale,cratite,ulcele,strachini,ghivece de flori,ulcioace si alte cele de trebuinta in casa omului.Roata olarului se invartea in multe vetre taranesti,multe dintre obiectele ce iesau din mainile iscusite ale mesterilor formand un prea-plin pentru ei insisi.Au luat asadar drumul pietelor unde se schimbau pe diferite produse sau pur si simplu se vindea si din vorba in vorba,si din sat in sat ,din ce in ce mai indepartat s-a dus vestea ceramicii de Leheceni.Multa vreme familii intregi au trait doar din veniturile aduse de lut si din bunici la nepoti s-a transmis si roata si mestesugul.

Generatiile s-au perindat,noul s-a impus si in cazul veselei trebuincioase si oalele de lut au fost inlocuite cu metale,sticla,portelanuri.Dar mestesugul,desi vietuieste greu nu s-a stins.Unul dintre cei care il ridica mai presus de multe ,este si profesorul Raul Bocse.Este absolvent al Facultatii de Arte si toata ziua printre"oalele lui". Director al Clubului Copiilor si Elevilor din Stei ,modeleaza viitorul mestesugului cu drag.Multe ar fi de povestit despre Raul , dar mandria de a-si prezenta mnca au cunoscut-o si strainiii din Ungaria,Franta,chiar si din Canada.Alaturi de el,cei mai vrednici ucenici isi expun rodul muncii pretutindeni si in casele lor "infloresc" ulcele i canite sau vaze de flori.

Nume de legenda ;i poveste "Pacalesti" este micutul satuc (abia saizeci de numere) pe care il strabati in mai putin de un sfert de ceas.Dar povestea au trait-o i au esut-o sau cusut-o pe panza mai toate femeile catunului."Mobila" data fetelor de zestre era pretiosul razboi de tesut.Cu el , mainile dibace imbracau si oameni incepand de la portul simplu ,de zi cu zi ,pana la straiele de sarbatoare,frumoase "ca icoanele" si case.Scutecul copilului abia noscut ,hainele de cununie si giulgiul de pe fata celor trecuti pe alt taram erau tesute tot in razboi.Cei mai mici invatau a merge sprijinindu-se de fuste si se chinuiau sa ajunga copacel-copacel,la spetereze si barle,iar femeile invarsta ce nu mai aveau puterea vazului de a alege "pe degete" sau "cu spata" adunau firul de canepa de pe vartelnita si umpleau sucala de fuse.Fetele deprindeau mestesugul inainte de a ajunge cu piciorul la "lipidaua" (un fel de pedale de acceleratie si frana) pentru a schimba "rostul",adica firele trecute prin spata jos , se mutau sus si invers.Itele urcau si coborau si ele tinand ritmul precum picioarele dantausilor veni i in ezatoare cu hidedi si doba.

Se nasc si azi pe costumele populare florile pamantului,bujori si muscate,zorele sau spicul graului;in toate culorile curcubeului si pamantului , acolo in mandrul satuc prin grija unui suflet atat de mare cat soarele

Doamna educatoare Minerva Boc , maiastra dascali'a presara cu migala "cruci " si "prescuri", "grebla" sau "plugul" , "pene" sau "vita de vie" , tanara pensionara (de la 1 septembrie 2010) tuturor elevilor pe care pana de curand ii indruma la scoala de Arte Francisc Hubic din Oradea, sectia externa tesut- cusut Beius. Recunoasterea nationla si internationala a meritelor doamnei noastre, cum o numesc toti cei care o cunosc si se mandresc cu dansa a dus la infiintarea unei sectii externe a scoli de Arte din Oradea, sectie pe care a condus-o special pentru a nu lasa de izbeliste acest mestesug pe care cei care abia l-a cunoscut , marturisesc ca il au cu drag ca lumina ochilor. Sectia a tinut sase ani,acum la restructurare s-a desfiintat, dar aici la Pacalesti nu se tine seama de asta. si acum in chislegi" se aduna cu mic cu mare la sezatoare, la lucru si joc, baba Veta toarce din caierul sur, nana Florica impleteste ochiurile ciorapului de lana sa-l aiba Mariuca atunci cand "mere cu programul" pe scena Caminului Cultural (sa-I fie cald in opincute), bace Ioane sfarma porumb si face fantanuta din cioci (coceni) nepotilor.

Si trec zilele si anii si sulul de pe razboiul de tesut se transforma in "masarita, felegute sau costume populare" pe care acum le poarta mai mult artiștii.

Se umple inima de bucurie cand vede undeva lucrul mainilor ei, la televizor, in ziar sau in casele oamenilor si spune ca o sa tina suveica in mana pana cand "oi inchide ochii", dar si atunci catre Ana si Raluca , nepoatele domniei sale care stiu bine sa o manuiasca .

Tivit pe poala frumoasei statiuni Stana de Vale, Budureasa, sat din comuna cu acelsi nume, pastreaza si prin case traditionale cu grinda si podeaua ,, muruita'' (podea de lut) parfumul arhaic si parca si blajinatatea chipurilor de odinioara. ''Straiele'' muntelui, padurile, le-au oferit satenilor si posibilitatea unui castig prin vanzarea lemnului, dar si prin transformarea acestuia in piese de mobilier sau trocute (un fel de castroane) sau linguri..

Niciuna dintre fetele asezarii oricat de sarmana ar fi fost familia, nu se putea marita fara lada de zestre. Acest obiect avea loc de cinste in casa si era decorat cu motive specifice fiecarei zone. In Budureasa , inainte era o adevarata competitie intre mesterii locali, care treptat-treptat , au inceput sa se rareasca. Cel care asemeni vasnicului ostean de straja la metereze , a ramas pe umerii garboviti (are 84 de ani) cu povara temerii ca mestesugul se va stinge odata cu el, este baciul Vasile Oancea. Avand inca puterea de a-si urni picioarele (pentru a participa la targuri si expozitii) sau de a-si stapani tremurul mainilor, pentru a mai fauri inca o laduta, este trist pentru ca nici fiilor, nici nepotilor nu li se pare ca pot sa-si intretina familia cu aceste lucruri. Batranului i se umezesc ochii si inima i se frange ca nici copiilor de la scoala din sat nu ,,li se face'' sa invete sa tina dalta in mana sau sa afume lemnul , desi s-a oferit gratuit sa-i invete. A luat drumul orasului cel mai apropriat, Beius sau Bins cum spun localnicii, si aici de priceperea lui s-au bucurat copii de la cercul de etnografie de la Casa de Cultura ,,Ioan Ciordas''. Privirea i s-a inseninat alecata asupra micilor sau mai marisorilor invatacei si sopteste cand crede ca nu-l aude nimeni : '' Bine ca nu-i truda degeaba

Iata ca ''Tara Beiusului '', vatra milenara de traditii, strange si tine cu dintii de tot ce pretuieste cu sfintenie - traditii, mestesuguri - pentru ca aici traiesc OAMENI care isi doresc cu patima sa nu se vorbeasca despre lucrul mainilor lor - olarit, tesut sau ladarit - cu . ,,a fost odata