Epoca contemporana definita prin dominarea tehnologiei

Epoca contemporana definita prin dominarea tehnologiei

In acest subcapitol vom purcede mai intai la discutarea tezei heideggeriene privitoare la tehnica. Lucrarea lui M. Heidegger Intrebarea privitoare la tehnica va fi constituit  orizontul in care acest capitol a fost tratat. In aceasta lucrare M. Heidegger propune o definiție a tehnicii, fara de care nu am avea acces la esența tehnicii pe care o vizeaza intrebarea inaintata aici. Ceea ce ințelegem prin tehnica este acțiunea omului de a confecționa și de a utiliza ustensilele indreptate spre scopuri și necesitați distincte : autoturismele sunt confecționate in vederea confortului deplasarii omului, la fel și avionul. Insa aceste doua ustensile pe care le propune tehnica mai vizeaza și o "economisire" a timpului pe care urmeaza sa-l determine o deplasare in spațiu. Curgerea timpului a devenit inamicul principal al omului modern. Vedem din aceasta definiție pe care M. Heidegger o da tehnicii moderne ca, in cele din urma și tehnica devine un mijloc alaturi de ustensilele pe care le confecționeaza. Aceasta confecționare va fi vazuta in sensul lui a pro-duce, a face ca ceva ce nu este inca prezent sa ajunga la prezența iar termenul pe care grecii il foloseau era poiesis.

In ce spațiu se joaca aceasta pro-ducere? A face-ca-ceva-sa-vina in modul pro-ducerii se joaca pe ternul starii de ascundere și conduce catre ceea vom ințelege, in cele ce urmeaza, a fi starea de ne-ascundere. A face-sa-vina in modul pro-ducerii trimite catre acțiunea prin excelența a omului -scoaterea din neascundere (aletheia)-. Ințelegerea scoaterii din ascundere ne-a fost propusa pentru a vedea in ce mod putem vorbi despre tehnica in modul pro-ducerii . Mai departe, in text, M. Heidegger se intreaba in ce mod este techne o producere, caci s-a hotarat ca "tehnica" iși are originea in limba greaca. Ceea ce vom ințelege prin tehnica, nu este acțiunea omului de a manevra și de a "face" ustensile, lucruri, cum am vazut deja ca afirma L. Pareyson in lucrarea sa Estetica: teoria formativitații, ci techne este unul din modurile de a fi ale omului prin care acesta scoate din ascundere "lucruri care nu exista inca".

Tehnica "locuiește" același spațiu pe care il locuiește atat starea de ascundere cat și starea de neascundere., ea nu apare pentru a institui aceste stari, ci pentru a da seama de ele. Vorbim despre tehnica in masura in care exista ceea ce am numit scoatere din ascundere și aletheia- adevar[3]. "Intrebarea hotaratoare ramane: care este natura tehnicii moderne, in virtutea careia ea a ajuns sa recurga la utilizarea știintelor exacte ale naturii? Ce este tehnica moderna?" , la aceasta intrebare pe care a formulat-o, M. Heidegger raspunde astfel: tehnica moderna, ca modalitate a tehnicii in genere ramane maniera in care ceva este scos din ascundere. Ceea ce face ca tehnica moderna sa nu mai fie ințeleasa ca poiesis in sensul de aducere la prezența a ceea altadata era doar ascuns prin acțiunea omului, este maniera in care aceast mod de a fi al omului nu mai are o relație libera cu lucrul pe care urmeaza a il scoate din ascundere ci el, omul, procedeaza prin tehnica moderna, la o scoatere din ascundere a lucrului in mod violent. Acest mod violent de a te raporta la lucruri și la starea de neascundere, M. Heidegger o numește o "cerere insistenta de livrare". Astfel, omul nu mai "colaboreaza" cu lucrul, care de altfel ar trebui sa stea intr-o relație in doi și niciodata intr-o relație de supunere in sensul relației subiect-obiect. Scoaterea din ascundere, in modul tehnicii moderne, a devenit o cerința, o dominație a omului asupra lucrului.

Este suficient ca unui lucru sa-i ceri sa iasa din starea de ascundere? Omul insuși, spune M. Heidegger, asemenea lucrului, este supus "cererii insistente de a se livra scoaterii din ascundere". In consecința ne intrebam cine supune atat omul, cat și lucrul, la scoaterea din ascundere? Esența tehnicii este scoasa la lumina sub forma Ge-stell-ulului. Ce ințelege M. Heidegger prin acest Ge-stell? "Ge-stell este modul in care realul iese din ascundere ca situare disponibila" [5]. Ge-stell-ul este maniera in care se " strange laolalta" in modul constrangerii atat lucrul, cat și omul. Omul este constrans sa constranga. Aceasta constrangere pe care omul, in situația de "constrans", o exercita asupra lucrului, a ființarii, iși propune prin scoaterea din ascundere a lucrului un scop. Scopul in vederea caruia lucrul este scos din starea de ascundere este supunerea la comanda ce așaza realul intr-o punere la dispoziție. Prin aceasta scoatere din ascundere derivata la care face apel omul modern prin tehnica moderna, resitueaza in starea de ascundere poiesis-ul pe care l-am definit deja ca acțiune esențiala a omului și nu numai, de a pro-duce in vederea unei ajungeri la prezența.

Ce presupune o raportare a omului la acest Ge-stell? Prin raportarea omului la Ge-stell, in modul lasarii sale sub dominația acestuia, omul se indeparteaza instaland in starea de ascundere posibilitatea cea mai proprie de a fi: starea in scoaterea din ascundere ințeleasa in sens originar. Esența tehnicii, Ge-stell-ul, este un fapt de a fi in modul organizarii riguroase, a unei informari minuțioase și rapide care, abia acum, permite omului sa dispuna de lume[6].

Astfel, acțiunea artistului care are ca finalitate o opera de arta o numim poiesis- pro-ducere-. M. Heidegger spune ca pro-ducerea aduce in prim plan, in starea de neascundere ca o scoatere din ascundere, aletheia. Prin aletheia, M. Heidegger ajunge la ultimul nivel al explicarii pro-ducerii ca acțiune esențiala a omului in raport cu ființarea. Insa, pentru M. Heidegger, in ceea ce privește tehnica moderna pro-ducerea nu iși mai pastreaza ințelesul sau prim, acela al scoaterii din ascundere de tipul lui poiesis, ci tehnica moderna devine o cerere insistenta de livrare. Tehnica moderna presupune un om care este forțat sa se livreze scoaterii din ascundere. Intrucat din aceasta scoatere din ascundere la care este supus omul nu se iese oricum și prin orice mijloace, M. Heidegger considera ca metoda, prin excelența, care reușește sa scoata din ascundere Dasein-ul, este hermeneutica. Mai mult decat atat, prin analitica Dasein-ului intreprinsa de hermeneutica, aflam ca Dasein-ul , caci despre el este vorba in chip primordial, este propriul sau loc de deschidere[7]. Insa Dasein-ul nu se ințelege pe sine decat pornind de la sine și de la lumea sa și nu in masura in care ceilalți il constrang sa o faca.

O opera de arta nu devine opera de arta in funcție de materialele pe care le folosește artistul ci ea devine astfel in masura in care "intruchipeaza" ceva nemaivazut. Daca in opera de arta pre-moderna regaseam ceea ce M. Heidegger ințelege prin pamant, astazi, in epoca post-moderna, contemporana, opera de arta pro-pune o "natura ca sursa de energie exploatabila"[8]. Opera de arta se distinge de simplul lucru sau ustensil prin faptul ca ea este ințeleasa ca punere in dublu sens: opera de arta ex-pune o lume și pro-pune pamantul.

Ce este acest adevar pe care M. Heidegger il dinstinge de adevarul ca acord ințeles de logica și de tradiție, un acord cu realitatea? Adevarul iși capata sensul in lupta dintre starea de ascundere și cea de neascundere. De ce adevarul ar fi "rezultatul" acestui conflict? De ce scoaterea din ascundere devine o intreprindere conflictuala? In Ființa și Timp, M. Heidegger spuna ca "adevarul trebuie sa fie obținut de la ființare cu forța"[9]. Prin "forța" trebuie sa ințelegem un efort la care omul se supune in scopul de a iși apropria adevarul, intrucat a fi in modul aproprierii inseamna a fi in autenticitate iar autenticitatea este o lupta continua cu prabușirea in neautenticitate.

Efortul omului pentru a ajunge la starea de autenticitate presupune o avansare pe trei planuri: cu sine, cu ceilalți și cu lumea. Omul trebuie sa razbata aceste trei planuri pentru a iși atinge autenticitatea. Eroismul omului consta in aceasta lupta cu misterul starii de ascundere. Daca in Originea operei de arta, M. Heidegger propune o imagine a modului in care omul se raporteaza la sine, la ceilalți și la lume in mod autentic, in Intrebarea privitoare la tehnica, autorul prezinta imaginea caderii din sine insuși la care Dasein-ul s-a supus deja. In epoca moderna omul s-a pierdut deja in "lumea" sa. Epoca moderna nu vine sa acopere numai faptul de a fi adevarat al Dasein-ului ci ea acopera si lupta pe care Dasein-ul a dus-o pana in acel moment cu neautenticitatea sa. Dasein-ul este re-supus nivelului public de explicitare care ii prezinta acestuia "lumea" sa ca o lumea in adevar. Aceasta dezradacinare a omului la care se supune el insuși, nu este o stare hotaratoare, nu-l obliga la o stare permanenta in ne-adevar, numai ca in epoca moderna "ființarea se arata in modul aparenței"[10]. A starui intr-o relație libera cu ființarea inseamna a o elibera pe aceasta din starea de ascundere. Aparent, omul, in epoca moderna, prin imaginea artei, a hotarat deja asupra unei cai, spune el "cea mai" adevarata de pana la el, tocmai pentru ca au lasat in urma tradiția și tot ceea ce presupunea ea.

Miza omului nu este insa ieșirea dintr-un raport cu tradiția ci tocmai raportarea la tradiție intr-un mod autentic, al asumarii acesteia, el iși poate ințelege și deschide in mod autentic propria sa lume. Nu este suficient sa spunem ca omul a des-coperit ființarea intramundana, ca a eliberat-o pe aceasta din starea de ascundare ci aceasta afirmație se sprijina pe starea de deschidere a Daseinului, pe care o numim adevar[11]. Tocmai acest imprevizibil pe care, oamenii in epoca contemporana, și-l doresc și pe care, o data cu dezvoltarea tehnologiei nu-l mai pot controla, este ceea ce-i definește. Ei se definesc, in prima instanța (din afara) ca aflandu-se intr-un indecis și intr-un niciodata-la-final.

Și, totuși, epoca noastra o numim o epoca tehnologizata. Ce rezida in aceasta expresie "epoca tehnologizata"? Noi ne-am gandit epoca ca fiind una tehnologizata in urma unei prezențe, in jurul nostru, in indeletnicirile noastre de zi cu zi, a operei tehnologiei: computere, telefoane mobile, mașini, avioane, biblioteci online, eseuri scrise intr-o caligrafie inteligibila tuturor grație calculatoarelor și programelor ce sunt instalate in calculatoare.