Faza contractului - estimarea comuna, stabilirea obiectivului si planificarea

FAZA CONTRACTULUI - ESTIMAREA COMUNA, STABILIREA OBIECTIVULUI SI PLANIFICAREA.

In cea de-a doua faza a procesului de rezolvare a problemei, accentul este pus pe participarea la luarea deciziilor - cum sunt luate deciziile privind natura problemei de sulutionat, obiectivele sau rezultatele dorite si cum vor fi atinse obiectivele.

DEFINIRE

In discutiile privind procesul de solutionare a problemelor se pune un accent deosebit pe parteneriatul interactiunii dintre asistentul social si solicitantul de ajutor. Parteneriatul este activitatea comuna de definire si explorarea unei sarcini comune - contractul.

Pentru scopurile asistentei sociale, contractul poate fi definit ca un acord explicit intre asistent si persoana asistata privind problemele tinta, obiectivele si strategiile de interventie, rolurile si sarcinile participantilor.

Caracteristicile majore ale contractului:

- participare diferentiata in procesul de interventie;

- responsabilitate reciproca;

- caracter explicit.

Toate aceste caracteristici sunt strans legate.

Cand se vorbeste de reciprocitate, nu trebuie sa se piarda din vedere diferenta care exista intre cele doua parti: fiecare vine cu cunostinte, intelegeri si afecte diferite. Parteneriatul si contractul clarifica aceste diferente si precizeaza modul in care ele pot contribui la derularea procesului.

Procesul prin care se ajunge la contract, la acordul reciproc, protejeaza individualitatea solicitantului si maximizeaza sansele pentru exercitarea autodeterminarii. In discutii, negocieri si selectarea unei variante din mai multe disponibile, sunt sporite sansele persoanei asistate de a lua decizii corecte despre sine si situatie.

Exista o serie de negocieri directe si de incercari de a raspunde la mai multe intrebari in procesul prin care asistentul social si solicitantul ajung la acordul comun:

Este problema pe care se pregatesc sa o abordeze cea care a fost identificata atunci cand au inceput sa lucreze impreuna?

De ce problema persista, in pofida incercarilor anterioare de a o solutiona?

Care este solutia dorita (rezultatul sau obiectivul interventiei)?

Cum va fi pusa in practica aceasta solutie?

Solicitantul poate fi un individ, o familie, un grup sau o organizatie. Un contract de lucru este deci un acord intre doua sau mai multe persoane, care ar trebui sa cuprinda:

obiectivele sau scopurile actiunilor fiecarei parti. Obiectivele trebuie sa fie specifice, discrete, fezabile, observabile.

Responsabilitatile specifice fiecarei parti, in termeni de drepturi si obligatii.

3) tehnicile sau mijloacele utilizate pentru atingerea obiectivelor.

procedurile administrative de implicare - cand si unde vor avea loc intrevederile.

Aceste patru componente trebuie sa fie suficient de explicite si de detaliate pentru ca fiecare parte sa stie clar ce se asteapta de la ea.

Pot fi identificate cel putin doua tipuri de contracte: cel initial (exploratoriu) si de lucru. Cel initial este un acord prin care sunt explorati si negociati termenii contractului de lucru si nu implica in mod necesar angajarea partilor. Contractul de lucru poate sa se dezvolte pe baza celui initial; el va fi dependent de negocierea care a avut loc.

Tipuri de secvente pornind de la aceste delimitari:

Activitatea pe baza unui tip exploratoriu de contract.

Dezvoltarea unui contract de lucru.

Revederea si evaluarea realizarilor contractului de lucru.

Renegocierea care poate rezulta intr-un nou contract sau in incheierea procesului.

ESTIMAREA COMUNA SI LUAREA DECIZIEI se afla in centrul dezvoltarii contractului. In faza anterioara (contractul), asistentul social si persoana asistata au ajuns la o definire initiala a problemei, au stabilit un set de obiective si au cules date. In aceasta etapa ei trebuie sa reuneasca toate informatiile, sa determine care este problema, sa decida ce poate fi facut in legatura cu ea si cum vor actiona.

Este vorba de ordonarea si organizarea informatiilor, cunostintelor celor doi, pentru a le da sens si a le relationa cu solutiile alternative ; de asemenea, este vorba de implicarea lor in analiza situatiei, in identificarea factorilor critici, in definirea interrelatiilor si in selectarea celor cu care se va lucra.

In mod gresit, multi asistenti sociali presupun ca numai ei sunt angajati in aceste sarcini. Uneori, persoanei asistate ii sunt atasate etichete care tind sa ii subevalueze capacitatea de autodeterminare; procesul nu mai este centrat pe persoana, ci pe problema si pe situatie. In activitatea cu fiintele umane, gandirea si actiunea nu se pot "deplasa" in linie, dreapta, de la cauza la efect, datorita numeroaselor interactiuni intre variabile.

Uneori, acest proces este denumit « diagnostic ». Termenul nu este cel mai potrivit; conform dictionarului, el desemneaza "arta sau actiunea de identificare a unei boli dupa sensul si simptomele ei". De aici rezulta ca este ceva in neregula cu persoana asistata si ca deciziile ii apartin specialistului, prin intermediul examinarii; sunt pierdute din vedere interactiunea si responsabilitatea comuna. Diagnosticul este deseori conceput ca procesul prin care specialistul (medicul, de cele mai multe ori), ajunge sa eticheteze ceva.

In asistenta sociala, estimarea si luarea deciziei difera mult de diagnostic. Procesul de estimare reprezinta efortul continuu si comun al ambelor parti.

STABILIREA OBIECTIVELOR consta intr-un proces asemanator celui de definire a problemei  (Care sunt obiectivele activitatii comune?, Ce reprezinta solutia potrivita a problemei?).

Principala responsabilitate a asistentului social este aceea de a recunoaste punctul de vedere al persoanei asistate privind rezultatele dorite si de a-l confrunta cu propriul sau punct de vedere, apoi de a negocia.

Cercetarile privind rezultatele asistentei sociale arata ca deseori aceasta este ineficienta, deoarece asistentul social si persoana asistata nu lucreaza pentru aceleasi scopuri.

Cand solicitantii abordeaza o agentie, ei se asteapta la un anumit tip de ajutor pentru a atinge un anumit obiectiv; atunci cand asistentul social le ofera alt ajutor decat cel asteptat, apar confuzia si sentimentele de inadecvare. Ajung sa paraseasca agentia, frustrati si dezamagiti.

De aceea, trebuie gasit un domeniu de acord comun, de interes comun; acesta poate fi ceea ce persoana asistata considera a fi cel mai urgent, sau cel mai important. Pornind de la acest punct de vedere comun urmeaza sa se defineasca alte obiective ale activitatii comune.

Obiectivele trebuie sa fie suficient de specifice si de concrete pentru a fi masurabile. Numai in acest caz asistentul social si persoana asistata pot sti daca obiectivele au fost realizate sau nu. Trebuie evitate obiectivele formulate vag sau confuz: "persoana sa se simta mai bine"; " cresterea sanselor de socializare"; "imbunatatirea relatiei parinti - copii".

Trebuie sa existe sanse rezonabile pentru atingerea lor: motivatie, resurse, capacitate.

Criterii ale obiectivelor:

sa fie o realizare, nu un program;

sa fie clar si specific din punctul de vedere al comportamentului;

sa fie masurabil sau verificabil;

sa fie realist, adica sa fie sub controlul celui asistat, sa corespunda resurselor acestuia si ale mediului;

sa fie adecvat, adica, o data realizat, sa contribuie substantial la tratarea problemei;

sa fie compatibil cu valorile celui asistat;

sa poata fi realizat intr-un cadru rezonabil de timp.

Dupa stabilirea obiectivelor urmeaza PLANIFICAREA INTERVENTIEI.

Dezvoltarea unui plan de interventie consta in decizii luate de comun acord privind pasii care trebuie parcursi pentru atingerea obiectivelor.

Mai intai, trebuie stabilit cum ar dori persoana asistata sa ajunga la solutie si ce asteapta de la asistentul social. Apoi, ce asteapta asistentul social de la persoana asistata, diferentele intre asteptari fiind rezolvate prin negociere.

A oferi un plan de interventie prea devreme creeaza doua probleme:

Nu i se va permite persoanei asistate sa planifice si sa lucreze pentru rezolvarea propriei probleme; nu i se va permite deci implicarea ;

I se neaga persoanei asistate satisfactia exercitarii propriilor abilitati si posibilitatea dezvoltarii stimei de sine.

In dezvoltarea unui plan de interventie este necesara trecerea in revista a "punctelor tari" ale persoanei asistate: resursele personale, resursele familiei, ale prietenilor, vecinilor sau ale grupurilor carora le este atasata.

Contractul, incluzand planul de interventie, poate fi verbal sau scris.

Forma scrisa permite identificarea ambiguitatilor.

Activitatea cu persoana asistata poate implica o serie de acorduri secventiale.

LIMITARI (RESTRICTII) ALE ACTIVITATII ASISTENTULUI SOCIAL

In timpul negocierii mijloacelor de interventie, asistentul social este responsabil de luarea in considerare a patru limitari: timp, abilitati, etica si functia agentiei.

TIMPUL: asistentul social nu se poate angaja in activitate dincolo de timpul disponibil. El nu trebuie sa promita mai mult decat poate realiza. Pe de alta parte, intalnirile mai dese nu inseamna o calitate mai ridicata a activitatii.

ABILITATILE - asistentul social nu trebuie sa se angajeze in activitati care ii depasesc abilitatile. Exemplu: consilierea familiala, care cere interventia altor specialisti.

ETICA - asistentul social trebuie sa planifice interventia angajand un comportament etic. Exemplu: asigurarea resurselor economice ale unei familii prin mijloace legale, excluzand exploatarea altora sau discriminarea.

CONTEXTUL ORGANIZATIONAL -functii specializate ale serviciilor sociale.

FORMULARI PE CARE LE PUTEM UTILIZA PENTRU A AJUTA UN GRUP SA AJUNGA LA O DECIZIE:

stabilirea clara a problemei: "Scopul acestei intalniri . "; "Activitatea noastra pentru astazi este . "

daca problema nu e clara - intrebari pentru clarificare: "Nu sunt sigur ca am inteles scopul acestei intalniri. Il puteti rediscuta?"

mentinerea concentrarii asupra problemei: "Nu prea vad cum se leaga de problema noastra"; "Mi se pare ca facem o digresiune".

Sumarizare - rezumare: "Iata punctele pe care le-am atins . "; "Astfel, noi am fost de acord asupra . "

Testarea caracterului de lucru al propunerilor: "Credeti ca ceilalti implicati ar sprijini aceasta propunere?"

Testarea disponibilitatii de a realiza propunerea: "Ati fi dispus sa . "; "Cine isi poate asuma responsabilitatea . "

Testarea momentului pentru decizie: "Deci, sunteti de acord sa . "; "Suntem gata sa luam o hotarare?"

Discutarea deciziei: "Cine va realiza aceasta actiune?"