Intr-o lume dominata de interese divergente, cand dialogul, interviul, comunicatul sau conferinta de presa, dreptul la replica, articolul, stirea, imaginea etc. intind tot felul de capcane, trebuie stapanita foarte bine "arta comunicarii" pentru a le putea descifra sensul si contracara. Din studiile facute personalul de conducere utilizeaza in organizatia militara circa 60-80% din timpul de munca pentru diverse forme ale comunicarii; de aceea in institutiile de invatamant militar din toata lumea comunicarea constituie o disciplina independenta, avand si o teorie proprie: teoria generala a comunicarii.
Rolul comunicarii in organizatia militara
Importanta comunicarii organizationale deriva din faptul ca organizatia militara, ca sistem cibernetic, trebuie sa aiba capacitatea de autoreglare. Institutia armatei nu exista intr-un habitat artificial si izolat, ci este parte integranta a societatii care a creat-o si pe care o serveste. In acest context se impun precizate doua aspecte deosebit de importante. In primul rand, teoria si practica manageriala evidentiaza doua tipuri ideale de de structuri organizatorice, constituind extremele unei axe, de-a lungul carora pot fi plasate majoritatea organizatiilor: tipul mecanicist, adaptat la conditii relativ instabile si tipul organic sau organicist adaptat la conditii relativ stabile, atunci cand nu apar continuu probleme noi. In cazul tipului mecanicist, problemele si sarcinile conducerii sunt descompuse in componente specializate pentru compartimente, in cadrul carora fiecarui individ i se atribuie o sarcina bine definita. Exista o ierarhie clara de control, iar responsabilitatea pentru competenta generala si coordonare revine managementului de nivel superior. Comunicarea verbala si interactiunea intre superiori si subordonati este accentuata, insistandu-se pe loialitatea fata de organizatie si pe ascultarea superiorilor. In cazul tipului organic, problemele noi, neputand fi descompuse si nici distribuite spre rezolvare specialistilor, impun o continua ajustare si nedefinire a sarcinilor individuale, iar latura contributiva a cunostintelor specialistului este largita in detrimentul laturii restrictive. Informatiile si recomandarile inlocuiesc sarcinile si ordinele primite. In acest tip de organizatie nu se intalnesc organigrame. Fie si succinta caracterizarea celor doua tipuri de structuri organizationale ofera suficiente argumente pentru a inclde structura organizatiei militare in primul tip prezentat. Ca organizatie mecanicista, institutia militara se confrunta in prezent cu un mediu extrem de dinamic, intrucat societatea civila cunoaste o perpetua schimbare, mult accelerata la acest sfarsit si inceput de mileniu. Aceasta evolutie a mediului are repercursiuni imediate si directe asupra armatei, obligand-o sa se adapteze. Legatura organizatia militara-societatea civila implica cu siguranta comunicarea. In al doilea rand trebuie evidentiate modalitatile prin care organizatia militara, ca organizatie mecanicista, va reusi sa faca fata noilor probleme ale schimbarii, inovatiei si incertitudinii, in conditiile sprijinirii in continuare pe o structura birocratica formala. In mod concret, organizatia militara poate opta pentru una din urmatoarele reactii, care sa-i permita eficientizarea demersului comunicational cu societatea:
sa dezvolte sistemul figurii ambigue al unei ierarhii oficiale si un sistem, nerecunoscut formal, de relatii intre comandatul organizatiei militare si alte cateva persoane aflate in diferite pozitii ale structurii manageriale ale societatii;
sa faca fata problemelor de comunicare prin diversificarea structurii ierarhice birocratice, creand o noua functie sau un nou compartiment;
sa foloseasca sistemul superpersonal sau de comitet (comitetul este metoda traditionala de rezolvare a problemelor temporale, care nu pot fi rezolvate individual fara a fi afectat echilibrul puterii).
In plan practic, adoptarea acestei modalitati presupune includerea in structura organizatorica a organizatiei militare - la nivel strategic si tactic (Statul Major General, Statele Majore ale categoriilor de forte armate, corpuri de armata, brigazi si institutii de invatamant militar) - a unor functii sau compartimente ale mediului extern. Fara aceste elemente structurale, organismul militar va ramane "inghetat" in forme depasite si ineficiente.
