"Retorica e intalnirea dintre om si limbaj in care se tine cont de identitatile si diferentele fiintei umane"(Michel Meyer)
Istoria retoricii se confunda aproape cu istoria omenirii,fiind strans legata de devenirea omului in societate si de dezvoltarea acesteia.Etimologic cuvantul "retorica" provine din limba greaca veche de la cuvantul "",insemnand "a curge",adica arta de a rosti o cuvantare bine alcatuita si convingatoare.
Teoreticienii au avut viziuni diferite asupra acestei stiinte:ea poate fi asemuita cu politica,precum Cicero spunea ca este "o parte din stiinta ocarmuirii",caci pt el stiinta ocarmuirii este totuna cu intelepciunea;altii o considera pura filosofie sau o varianta a logicii,dar pentru Chrisip ea este "stiinta de a vorbi corect"
Retoricaeste arta sau stiinta comunicarii placute si frumoase.Ea trebuie sa convinga,sa influenteze auditoriul in asa fel incat ideile,trairile si convingerile noastre sa fie insusite de acesta,sa devina indispensabile si sa ia caracterul unor idei sau hotarari proprii.De multe ori ea nu reprezinta doar transmiterea de idei si ganduri.Trebuie sa ajute la combaterea ideiilor altor oratori.Arma retoricii in aceasta lupta apriga a persuasiunii este elocinta(darul de a ne exprima frumos si convingator).Convingerea se face asadar prin argumentatie bogata,riguroasasi vorbire placuta.
Aparuta in Grecia antica retorica a cunoscut o dezvoltare sinuoasa si cu multe urcusuri si coborasuri.A fost ajutata de prezenta sofistilor,grup de filosofi si de autori precum Demostene,care au colaborat la fundamentarea filosofica si la atribuirea rolului in politica.Odata cu aparitia absolutismului si a consilierului aulic ea cunoaste o noua etapa in dezvoltare.Dominata de elocinta epideictica se raspandeste asupra mai multor domenii.Rostirea textelor retorice in pietele publice duce la ruperea granitelor dintre scris si oral.Pe langa rolul beletristic si persuasiv pe care l-a avut,retorica are si un rol cognitiv,ea facand parte in multe culturi din programa studiilor superioare.
De-a lungul secolelor retorica a cunoscut diferite modificari.In Evul Mediu a fost cultivata in cadrul celor "sapte arte liberale",ea devenind o stiinta rigida ale carei reguli si precepte erau asimilate mecanic.Epoca moderna a subordonat-o altor domenii ca viata parlamentara sau stiintele juridice.Transformarea retoricii s-a facut din cauza modificarii metodelor de transmitere a informatiilor:de la oral la scris.Din moment ce cartile devin usor de achizitionat retorica pierde din importanta practica zilnica.Scrierea duce si la o aprofundare a cunostintelor devenind o stiinta dedicata elitei.Noua retorica nu mai este arta vorbirii elegante,ci teoria comunicarii persuasive:argumentarea devine o componenta esentiala a activitatii discursive in general,a celei politice,publicitare in particular.Se pune astfel problema transformarii retoricii intr-o matrice a stiintelor umane.
Functia pesuasiva nu caracterizeaza in totalite retorica.Discursul argumentativ are si o functie hermeneutica:de modelare a situatiei si interpretare a retoricii adversarului.Inventarea noilor solutii la problemele vechi si rezolvarea celor noi ne face sa realizam ca aceasta stiinta este caracterizta de inca o functie,una euristica.Prin corelarea acestora doua, euristica si hermeneutica deducem functia pedagocia,functie care nu necesita explicatii,fiind de la sine inteleasa.
Retorica renaste cand ideologiile se prabusesc,ceea ce era cert devenind reletiv,problema-tic.Aceasta epoca se asemuieste cu alte doua perioade dominante in istoria omenirii:democratia ateniana si perioada renastentista.In primul caz asistam la inlaturarea explicatiilor mitice si a ordinii aristocratice,iar in cel de al doilea la ocultarea vechiului model scolastic si pregatirea erei burgheze.Epoca noastra traieste era retoricii.In orice anunt,mesaj publicitar sau discurs politic gasim cele trei caracteristici ale unui discurs retoric:acesta trebuie sa intereseze(docere),sa seduca(delectare) si sa convinga(movere).Noua retorica generalizata implica utilizarea limbajului in vederea modificarii universului epistemic si a dispozitiilor actionale ale interlocutorilor.
Spre deosebire de momentul initial alretoricii,cand opozitia convingere/persuasiune era net in favoarea primului termen,la ora actuala argumentarea nu mai este considerata doar seductia auditorului,ci spatiul privilegiat al reconstructiei limbajului ca actiune,constituindu-se ca studiu sistematic al resurselor limbajului.
Neoretorica,dupa Perelman si Olbrechts-Tyteca,se serveste de o argumentare preponderenta la nivelul produsului.O astfel de argumentare se intemeiaza,la nivelul expresiei, pe modalitati dominante(injonctivul),pe figuri preferentiale de natura sintactica(simetria) si pe semantica(ironia,metafora).
Reluand distinctia lui Roland Barthes privind cei doi poli ai retoricii:paradigmaticul si sintagmaticul sau figurile si ordinea distructiva,trebuie subliniat faptul ca,in varianta teorii-lor moderne ale limbii si discursului ,ambele componente sunt implicate:elocutio(teoria figurilor),pe de o parte si inventio,alaturi de dispositio(alegerea argumentelor si ordonarea lor)pe de alta parte.
In secolul XX,dupa ce statele au promovat la rang de drept constitutional dreptul liberei exprimari,istoria retoricii se confunda cu istoria politicii.Asociata cu "ars bene dicendi",retori-ca trimite la o multitudine de semnificatii contextuale:
1.persuasiunea si convingerea,crearea asentimentului
2.seductie si manipulare
3.instituirea verosimilului,a opiniei,sugerand inferente sau chiar calculandu-le in locul interlocutorului
4.sugerand implicitul prin explicit
5.instituirea unui sens figurat,descifrat pe baza sensului literal
6.utilizare unui limbaj figurat si stilizat
7.decelarea intentiilor locutorului sau autorului textului.
Din punct de vedere al oratorului ceea ce conteaza sunt metodele de retorice de pesuadare a auditorului:manipularea,seducerea,propaganda.Pentru auditor conteaza descifrarea intentiilor vorbitorului,a sensului impus derivat din sensul expus,a orientari argumentative induse.
Retorica traditionala distinge trei categorii de discursuri,pe care le intalnimsi azi,in neoretorica:
1.discurs juridic-in fata unui auditoriu care reprezinta tribunalul,care judeca o fapta si oratorul apara sau acuza inculpatul
2. discurs deliberativ(persuasiv)-autorul determina publicul sa gandeasca,sa actioneze ca el
3.discursul epidictic-confirma valori admise de ambele subiecte ale dialogului,emitator si receptor.
Fiecare dintre cele trei modele de discursuri is gaseste modele functional:critica sociala,drama pentru cel in tribunal,text publicitar,utopia,predica pentru cel politic,elogiul, pamfletul,epitaful pentru cel epidictic.Pentru teoria moderna a textului,retorica si diviziunea sa in genuri nu are doar semnificatie istorica,pragmatica textului putand fructifica acest concept de situatie textuala integrandu-l intr-un model textual functional.Discursul propus de retorica antica era compus din cinci elemente:inventio,disposito,elocutio,memoria si actio.In neoretorica importanta existentei unei ordini clare a partilor constitutive ale discursului scade.Se pastreaza doar elementele importante fiecarui model de discurs.
Daca fondatorii retoricii intentionau sa se ajunga la astfel de discursuri este imposibil de precizat.Importanta schimbarii este gasirea beneficiilor ei.Retorica,netinand cont de modul de transformare,de impedimentele care le va intalni va ramane intotdeauna principala modalitate de educare a intelectului,o madalitate sigura de aflare a adevarului prin intrebare si negare a cunostintelor anterioare si un atuu sigur al celor ce vor sa promoveze in societate.
O alta trasasutura importanta a retoricii este modul in care aceasta priveste noriunea de adevar,notiune care in contextul juridic ajunge la doua ipostaze:advarul juridic si adevarul moral.In acest context se vor infrunta ce este adevarat si bine din punctul de vedere al societatii si al moralitatii si ce este bine si adevarat din punctul de vedera al legislaturii si justitiei.Cele doua ipostazae vor fi de multe ori intr-o contradictie acerba,lucru cauzat si de modalitatile opinabile ale retoricii si de incapacitatea cunoaterii in totalitate a evenimentelor trecute.
Cee ce era specific procesului atenian,adica induplecarea judecatorului prin seductie si persuasivitate estetica,devine in epoca moderna un element desuet.Intr-un proces in care se aplica un sistem procedural precis si sobru,totul se intemeiaza pe structura psihologica si pe o cunoastere sociala si psihologica.Principalul scop devine adeziunea la o teza opinabila.Dreptul se defineste ca ansamblu de norme generale de conduita,instituite de stat,care le si sanctio-neaza,avandu-se in vedere dreptul obiectiv si cel subiectiv.
Textele pot fi de mai multe feluri,relatand fapte,trairi,sentimente,altele incercand doar sa demonstreze publicului veridicitatea rationamentelor propuse.Dupa Socrate textele pot fi intemeiate pe credinte ori pe cunostinte.In cazul celor pe fapte concrete oratorul se bazeaza pe stiinta,dar in cazul in care el nu detine toate informatiile se reduce la afirmarea opiniilor.Opini-ile sunt infatisari unilaterale ale adevarului,justificate si argumentate.Fiind o imagine unilaterala a adevarului,deci publicul nu detine informatiile necesare pentru conturrarea unei imaginei clare,oratorul comunica disuasiv,aprecierile lui depasind cunostintele auditorului si persuadandu-l.Daca ar exista probe complete si univoce problema opiniei ar disparea.Propozi-tiile opinabile care se emit in timpul discursului judiciar nu sunt adevarate sau flase,juste sa nu,desi ele duc la rezolvarea cazului.Instanta priveste doar obiectul cazului,nu fiecare opinie formulata,fiind interesata de propozitia atasata convingerii(Eu cred ca inculpatul ).Avocatul in schimb doreste transformarea judecatorului si a opiniei acestui intr-o convingere(Eu,judecato-rul,sunt convins ).
Opiniile juridico-politice au argumentari justificative,cele morale,argumetari emotionale si altele se bazeaza pe justificari epistemice sau psihologice,specifice opiniilor stiintifice si filosofice.Justificare este ceea ce are loc conform cu principii si valori morale,juridice,politice aplicate propozitiilor nondescriptive.In afara de calitatea coerentei logice norma juridica trebuie sa fie justa si legala.Exista trei tipuri principale de norme:reguli,prescriptii si instructi-uni.Din punct de vedere logic statul emite doar prescriptii,rezultant ca toate normele sunt prescriptii,doar cele emise de stat devenind juridice.
In cadrul juridic "adevarul" este resemantizat devenind adevar juridic.Oratorul,adica avocatul,transforma aceasta notiune dupa nevoia sa:adevarul devine fals si invers.
In contextul activitatii juridice se vorbeste despre adevar faptual juridic,care este diferit de adevarul cognitiv.Doua propozitii pot exemplifica acelasi fapt in modalitati diferite,astfel reiesind doua rezultate diferite.Una dintre ele va exemplifica adevarul,cealalta poate fi veridica daca este dovedita si verificata rational.Pentru a lise considera valoarea de adevar,propozitiile juridice trebuie sa aiba un semnificant si sa trimita la un referent exterior lor in chip univoc."Proba" este mijlocul juridic de convingere prin intermediul caruia se urmareste stabilirea adevarului.Legiuitorul construieste adevarul juridic,sub forma poruncii din lege,astfel incat aplicarea ei la cauze singulare sa rezulte intr-o hotarare judecatoreasca considerata drept adevar.din punct de vedere logic avem doua feluri de a obtine adevarul:a)relatia de semnificare cognitiva e verificata si confirmata direct,nemijlocit,prin observatii si experiment(propozitia logica este adevarata si avem confirmarea ei prin adevar material);b)daca verificarea propozitiei se realizeaza prin alte propozitii deja stabilite ca fiind adevareate avem de a face cu adevarul formal.Fiecare avocat este preocupat de castigarea procesului in favoarea clientului pe care il reprezinta,adaptand legile la conditiile pentru care si in care actioneaza.
Chiar daca procesul juridic a evoluat de la modelul atenian,de seducere a auditorului,cu un caracter profund ludic,ajungand la rigoarea moderna a actului dintr-o instanta de judecata acreditata si abilitata cu puterea dovedirii faptelor,adevarul ramane inca o notiune relativa,su-biectiva.Find un fapt relativ,provenit din opinarea,pesuadarea unui auditoriu sau a unui judecator,valoarea sa va fi intodeauna mai prejoasa de cea a adevarului moral,dar va avea o puterea opozabila pe un plan larg din cauza fortei cu care este instituite.
