Chemarea in garantie

Chemarea in garantie

Chemarea in garantie este reglementata in art. 60-63 C. proc. civ. Ea poate fi definita ca acea forma de participare a tertilor la activitatea judiciara care confera uneia din parti posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane care ar avea obligatia de garantie sau de despagubire in ipoteza in care partea respectiva ar pierde procesul.

Institutia chemarii in garantie se intemeiaza pe existenta unei obligatii de garantie sau despagubire. Prin chemarea in garantie se urmareste tocmai realizarea unei asemenea obligatii in cadrul procesului in care cel garantat este amenintat in dreptul sau de catre o alta persoana. In principiu, obligatia de garantie revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, daca o atare transmisiune se face cu titlu oneros. In actele cu titlu gratuit obligatia de garantie exista doar in mod exceptional.

Chemarea in garantie se poate realiza fie pe cale principala, adica intr-un proces distinct, fie pe cale incidenta. Aceasta din urma solutie este preferabila datorita avantajelor pe care le ofera: chemarea in garantie pe cale incidenta constituie o simpla facultate a partilor, iar nu o obligatie. Totusi promovarea cererii de chemare in garantie pe cale incidenta prezinta avantaje de natura a demonstra eficienta acestei cai procedurale: ofera garantului posibilitatea de a contribui alaturi de partea garantata la respingerea pretentiilor partii adverse; contribuie la o mai buna administrare a justitiei, intrucat determina solutionarea in acelasi cadru procedural a doua actiuni conexe, realizand in acelasi timp si o economie de timp si de cheltuieli.

Chemarea in garantie trebuie sa indeplineasca toate conditiile unei cereri de chemare in judecata. Aceasta deoarece chemarea in garantie constituie, astfel cum se recunoaste unanim in literatura de specialitate o veritabila actiune civila.

Pentru promovarea chemarii in garantie, partea interesata trebuie sa afirme existenta unei obligatii legale sau conventionale de garantie ori a unei obligatii de despagubire. Aceasta cerinta rezulta implicit din dispozitiile art. 60 C. proc. civ. Mai precizam ca textul mentionat cuprinde o formulare larga care permite promovarea chemarii in garantie in toate imprejurarile in care exista o obligatie de garantie sau cand partea ar putea sa se indrepte cu o cerere in despagubire impotriva tertului.

Dispozitiile procedurale in vigoare nu limiteaza posibilitatea chemarii in garantie doar la anumite materii. Dimpotriva, apreciem ca art. 60 C. proc. civ. ofera temeiul recunoasterii principiului potrivit caruia aceasta institutie procesuala poate fi utilizata ori de cate ori partea ar putea sa se indrepte, in situatia in care ar pierde procesul, impotriva altei persoane cu o cerere in garantie sau despagubire.

Cel mai adesea, chemarea in garantie este folosita in materie contractuala. Situatia este pe deplin explicabila, intrucat obligatia de despagubire este cuprinsa de drept in contractele de vanzare-cumparare. Potrivit art. 1336 C. civ., vanzatorul este raspunzator fata de cumparator de "linistita posesiune a lucrului" si de viciile aceluiasi lucru". La randul sau, art. 1338 C. civ. statueaza ca vanzatorul "este de drept obligat, dupa natura contractului de vanzare, a raspunde catre cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect si care n-ar fi declarate la facerea contractului". Obligatia de garantie este incidenta insa in cazul tuturor contractelor cu titlu oneros. Prin urmare, in asemenea contracte, transmitatorul unui bun poate fi introdus in procesul dintre dobanditor si un tert care l-a actionat in justitie pe acesta din urma in vederea apararii intereselor dobanditorului si pentru a evita in acest mod un proces ulterior intre garant si garantat.

In practica judiciara, chemarea in garantie este folosita frecvent si in cadrul actiunilor in revendicare, a litigiilor privitoare la sistarea starii de indiviziune, in litigiile locative si chiar si in litigiile avand ca obiect realizarea unei obligatii de despagubire. Aceasta inseamna ca, ori de cate ori partea are la dispozitie o actiune in regres impotriva unui tert, ea poate solicita introducerea acestuia in litigiu, pe calea procesuala a chemarii in garantie, spre a fi despagubita in ipoteza in care va cadea in pretentii. In societatea moderna, amploarea raporturilor dintre comitenti si prepusi constituie adeseori temeiul unor asemenea cereri de chemare in garantie.

Un atribut special este recunoscut tertului in legatura cu posibilitatea atragerii altor persoane in proces. Astfel, potrivit art. 60 alin. (2) C. proc. civ., cel chemat in garantie poate, la randul sau, sa cheme in garantie in aceleasi conditii o alta persoana. Acest text are, astfel cum s-a precizat deja in literatura de specialitate, semnificatia de a limita chemarile in garantie in lant, imprejurare ce ar putea conduce la tergiversarea nejustificata a judecatilor. Prin urmare, cel de-al doilea chemat in judecata isi va putea valorifica dreptul sau la garantie sau despagubire numai prin intermediul unei actiuni principale separate.

Dispozitiile legale mentionate nu pot fi interpretate insa in sensul limitarii persoanelor chemate in garantie prin una si aceeasi cerere. In consecinta, oricare dintre parti poate formula o cerere de chemare in garantie prin care sa solicite introducerea in proces, prin aceeasi cerere, a unuia sau a mai multor garanti. Solutia este identica si in privinta chemarii in garantie exercitate de garant in temeiul art. 60 alin. (2) C. proc. civ. Chemarea in garantie constituie o actiune civila, fapt pentru care produce efecte similare cu cele ale unei interventii principale. De aceea, ea produce si unele efecte energice, cum ar fi intreruperea prescriptiei dreptului la actiune si punerea in intarziere a debitorului.

Fiind o cerere incidenta, chemarea in garantie determina si prorogarea competentei sesizate cu cererea principala asupra cererii de chemare in garantie. Prorogarea de competenta nu poate opera insa impotriva regulilor de ordine publica privitoare la atributiile instantelor judecatoresti.

Din punct de vedere al formei, cererea de chemare in garantie este asimilata unei actiuni civile. Asa fiind, o atare cerere trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de art. 112 C. proc. civ.

Tertul introdus in cauza dobandeste o pozitie procesuala independenta. O atare pozitie procesuala este o consecinta fireasca a considerarii cererii de chemare in garantie ca o veritabila actiune civila. Este si motivul pentru care in literatura de specialitate se considera ca tertul chemat in garantie se bucura de aceleasi drepturi si are aceleasi obligatii ca si partile principale. In aceste conditii, tertul va avea posibilitatea de a indeplini orice acte procedurale ce ar fi necesare pentru apararea sa fata de cel garantat si fata de pretentiile principale. Chemarea in garantie are si scopul evident de a realiza o aparare comuna cu cel garantat impotriva pretentiilor invocate de partea adversa. De aceea, trebuie sa-i recunoastem celui garantat dreptul de a se folosi de toate mijloacele procedurale pe care le are la dispozitie si partea garantata. Mai mult, consideram, alaturi de alti autori, ca tertul se poate substitui in toate drepturile procedurale ale partii care a formulat cererea de chemare in garantie. Astfel, tertul va putea opune pretentiilor principale orice aparari sau exceptii, chiar daca acestea nu au fost ridicate de cel garantat sau chiar si in ipoteza in care acesta s-ar opune. In schimb, garantul nu va putea invoca acele exceptii care au fost acoperite in momentul introducerii sale in proces, intrucat si el este obligat sa ia procedura in starea in care se afla in momentul interventiei sale. Garantul va putea invoca insa toate acele exceptii care se intemeiaza pe nesocotirea unor norme de ordine publica, cum ar fi necompetenta absoluta, prescriptia dreptului la actiune, puterea lucrului judecat etc.

Chemarea in garantie constituie o actiune civila, fapt pentru care produce efecte similare cu cele ale unei interventii principale. De aceea, ea produce si unele efecte energice, cum ar fi intreruperea prescriptiei dreptului la actiune si punerea in intarziere a debitorului.

Fiind o cerere incidenta, chemarea in garantie determina si prorogarea competentei sesizate cu cererea principala asupra cererii de chemare in garantie. Prorogarea de competenta nu poate opera insa impotriva regulilor de ordine publica privitoare la atributiilor instantelor judecatoresti.

Cererea de chemare in garantie trebuie formulata de reclamant "pana la inchiderea dezbaterilor, inaintea primei instante", iar de catre parat o data cu intampinarea sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare, daca intampinarea nu este obligatorie. Aceste termene sunt determinate de lege in considerarea naturii chemarii in garantie, anume aceea de a constitui o veritabila actiune civila. Daca s-ar permite formularea cererii de chemare in garantie in fata instantei de control judiciar, partile ar fi private de beneficiul unui grad de jurisdictie. Nedepunerea in termen a cererii de chemare in garantie conduce la judecarea separata a acesteia fata de actiunea principala, cu exceptia cazului in care ambele parti consimt sa se solutioneze impreuna (art. 135 C. proc. civ.).

Cererea de chemare in garantie se solutioneaza o data cu cererea principala. Atunci cand chemarea in garantie determina intarzierea judecatii, instanta poate dispune disjungerea celor doua cereri, spre a fi solutionate in mod separat.

In principiu, instanta se va pronunta prin aceeasi hotarare atat asupra actiunii principale, cat si asupra cererii incidente. Instanta nu poate refuza solutionarea cererii de chemare in garantie si indruma partea interesata sa introduca o actiune separata impotriva garantului. Precizam insa ca, in prezent, legislatia noastra procesuala nu prevede necesitatea solutionarii cererii de chemare in garantie in doua faze: admiterea cererii si solutionarea acesteia.

Solutiile pe care le poate pronunta instanta asupra chemarii in garantie sunt dependente de caracterul incident al acesteia fata de cererea principala. Astfel, jurisprudenta noastra a decis ca o cerere de chemare in garantie promovata pe cale incidenta ramane fara obiect si urmeaza sa fie respinsa atunci cand actiunea principala a fost si ea respinsa.