Chemarea in judecata a altor persoane

Chemarea in judecata a altor persoane

Art. 57-59 C. proc. civ. reglementeaza institutia chemarii in judecata a altor persoane. In considerarea acestor prevederi procedurale putem defini chemarea in judecata a altor persoane ca acea forma de participare a tertilor la activitatea judiciara care confera partilor principale, in scopul preintampinarii unui litigiu viitor, posibilitatea de a solicita introducerea in proces a acelor persoane ce ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul.

Institutia chemarii in judecata a altor persoane conduce la solutionarea unor raporturi juridice conexe in unul si acelasi cadru procesual, contribuind in acest mod la o mai buna administrare a justitiei. Acesta constituie practic si interesul partii de a formula o cerere de chemare in judecata a altei persoane. Astfel, de pilda, paratul chemat in judecata de unul dintre creditorii sai poate solicita chemarea in judecata si a celorlalti creditori, pentru ca, in ipoteza in care se va stabili ca datoreaza suma pretinsa prin actiunea principala, sa-si execute obligatia fata de toti creditorii. Aceleasi ratiuni subzista si in cazul unor actiuni reale imobiliare, precum si in cazul actiunilor pentru sistarea starii de indiviziune.

Chemarea in judecata a altor persoane poate fi exercitata cu respectarea tuturor conditiilor generale, necesare pentru participarea tertelor persoane la activitatea judiciara. Legea impune insa si o conditie particulara deosebit de importanta, anume aceea ca tertul introdus in proces sa poata pretinde "aceleasi drepturi ca si reclamantul". O atare cerinta este importanta prin aceea ca circumscrie si domeniul de aplicabilitate al institutiei.

Uneori, jurisprudenta noastra a dat o interpretare extensiva art. 57 C. proc. civ., apreciind ca, pe baza acestor dispozitii legale, pot fi introduse in proces terte persoane nu numai in calitate de reclamante, ci si de parate. Alte instante au promovat chiar si punctul de vedere potrivit caruia art. 57 C. proc. civ. ar justifica introducerea unui tert in proces din oficiu.

O parte a doctrinei a achiesat la opinia potrivit careia art. 57 C. proc. civ. permite introducerea unui tert in proces in calitate de parat. Aceasta opinie a fost criticata in literatura noastra de specialitate, intrucat institutia cercetata nu poate fi utilizata de catre partile principale decat atunci cand tertul introdus in proces ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul. Astfel cum remarca reputatul profesor Ilie Stoenescu, institutia analizata nu poate fi utilizata " in acele cazuri in care, in cursul judecatii, se considera, fie ca reclamantul a ales gresit persoana paratului, pentru ca in realitate trebuia sa-si valorifice pretentia fata de un alt parat - cu care are raportul juridic - fie ca, alaturi de paratul initial, ar putea sa-si indrepte pretentia fata de un altul". Prin urmare, desi art. 57 C. proc. civ. sugereaza posibilitatea introducerii unui tert in proces ca parat, in realitatea legea permite doar introducerea unei persoane in procedura judiciara in calitate de reclamant. Aceasta opinie a fost urmata si in practica instantei noastre supreme.

Calitatea procesuala de reclamant a tertului introdus in litigiu rezulta si din dispozitiile art. 58 C. proc. civ. Potrivit acestui text: "Cel chemat in judecata dobandeste calitatea de intervenient in interes propriu, iar hotararea ii va fi opozabila". Or, calitatea de intervenient in interes propriu nu este altceva decat o varietate a calitatii de reclamant.

Din punct de vedere al formei, legea procesuala se limiteaza la precizarea potrivit careia cererea de chemare in judecata a altor persoane "va fi motivata si se va comunica atat celui chemat, cat si partii potrivnice" [art. 57 alin. (4) C. proc. civ.]. Dispozitiile legale mentionate nu trebuie interpretate intr-un context izolat, ci in concordanta cu toate normele care reglementeaza aceasta institutie. Intr-adevar, prin intermediul chemarii in judecata a altor persoane una din partile principale urmareste solutionarea definitiva a unor raporturi juridice pe baza carora tertul ar putea pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul. Pe de alta parte, tertul dobandeste, asa cum am aratat, pozitia procesuala de reclamant, ceea ce ii confera posibilitatea de a-si valorifica pretentii proprii in fata instantei. De aceea, apreciem ca cererea de chemare in judecata a altor persoane trebuie sa indeplineasca toate conditiile prevazute de art. 112 C. proc. civ. pentru cererea de chemare in judecata.

Cererea de chemare in judecata a altor persoane poate fi promovata numai in fata primei instante. Aceasta solutie legislativa se intemeiaza pe necesitatea respectarii principiului celor doua grade de jurisdictie. Reclamantul poate formula cererea de introducere a tertului in proces pana cel mai tarziu la inchiderea dezbaterilor in fata primei instante, iar paratul o data cu intampinarea sau cel mai tarziu la prima zi de infatisare. Nerespectarea termenelor mentionate atrage sanctiunea judecarii separate a cererilor, cu exceptia cazului in care partile consimt sa se judece impreuna (art. 135 C. proc. civ.).

Dupa inregistrarea cererii, instanta va dispune comunicarea acesteia tertului si partii potrivnice. O data cu cererea vor fi comunicate tertului si copii dupa cererea principala, dupa intampinare si dupa inscrisurile de la dosar.

Cererea de chemare in judecata a altor persoane se judeca o data cu cererea principala. Hotararea ce se va pronunta va trebui sa cuprinda solutii atat cu privire la cererea de chemare in judecata a altor persoane, cat si cu privire la actiunea principala. Daca cererea de chemare in judecata a altor persoane determina intarzierea solutionarii litigiului instanta va putea dispune disjungerea ei de actiunea principala.

Introducerea unui tert in proces, in temeiul art. 57 C. proc. civ., determina efecte procesuale importante. Un prim efect este acela al dobandirii de tert a calitatii de intervenient in interes propriu. Prin urmare si tertul va avea, in cazul analizat, in principiu, aceleasi drepturi ca si intervenientul principal.

Literatura de specialitate a fost confruntata si cu problema determinarii eficientei actelor de dispozitie ale tertului intervenient. S-a opinat, in acest sens, ca tertul poate uza de toate drepturile procesuale, inclusiv de dreptul de a renunta la judecata, la dreptul subiectiv si de a pune capat procesului printr-o tranzactie. In principiu, din momentul introducerii sale in proces, tertul dobandeste independenta procesuala, pozitie care-i confera posibilitatea de a renunta la actiune sau la dreptul pretins. Precizam insa ca renuntarea partii principale la cererea de introducere a tertului in proces devine ineficienta tocmai datorita pozitiei independente dobandite de catre acesta din urma. Aceasta solutie se intemeiaza si pe caracterul preventiv al institutiei cercetate. Pe de alta parte, valorificarea din partea tertului a unui drept propriu nu poate depinde exclusiv de vointa partii care a solicitat introducerea in cauza.

Art. 58 C. proc. civ. determina calitatea procesuala a tertului introdus in cauza in temeiul dispozitiilor procedurale anterior comentate. Din momentul introducerii tertului in proces, acesta va trebui sa ia procedura in starea in care ea se afla in momentul interventiei. Acest efect nu este consacrat in mod expres de lege pentru institutia cercetata. Solutia se degaja totusi din coroborarea art. 58 C. proc. civ. cu dispozitiile art. 53 C. proc. civ., la care face indirect trimitere si art. 58 C. proc. civ.