Controlul judiciar al actelor juridice comunitare

Controlul judiciar al actelor juridice comunitare

1. Actele supuse controlului

Nu pot fi supuse controlului judecatoresc asa-numitele "acte inexistente". In aceasta categorie au fost incluse actele inexistente in fapt, cum ar fi actele care nu au intrat in vigoare sau cele care emana de la persoane care nu detin competenta necesara, precum si actele care sunt lipsite de orice temei legal, categorie in care sunt incluse acte care exista, dar sunt vadit ilegale, astfel incat nu trebuie sa fie aplicate, chiar daca nu sunt contestate in termenul prevazut . Daca un act este adoptat si publicat din eroare, el poate fi declarat ca inexistent. In cazul in care este stabilita inexistenta actului, actiunea introdusa urmeaza sa fie declarata inadmisibila, intrucat nu se poate contesta ceva ce nu exista, cu consecinta suportarii cheltuielilor de catre reclamant.

In unele cazuri s-a acceptat sa se supuna procedurii Curtii de justitie acte care nu sunt avute in vedere de tratatele comunitare.

Cauze de nelegalitate

Cauzele de nelegalitate a actelor care pot fi invocate sunt urmatoarele :

- necompetenta;

- incalcarea unei cerinte procedurale esentiale;

- incalcarea Tratatului;

- incalcarea oricarei reguli de drept privind aplicarea Tratatului;

- abuzul de putere.

2. Procedura de control

Din ansamblul dispozitiilor legale comunitare rezulta ca pot fi utilizate modalitati de contestare a actelor institutiilor comunitare, potrivit cu imprejurarile si natura cauzelor. Acestea sunt:

- actiunea in anulare - o actiune directa privind actul respectiv, destinata anularii totale a acestuia;

- actiunea relativa la abtinerea institutiilor comunitare de a actiona, urmarind sanctionarea inactiunii acestor institutii pentru a deveni mai diligente in indeplinirea atributiilor lor;

- exceptia de nelegalitate, care este menita sa impiedice aplicarea unui act ilegal spre a fi folosit ca temei pentru actiunea viitoare;

- cererea pentru pronuntarea unei hotarari preliminare asupra validitatii unui act comunitar, care poate fi introdusa de tribunalele nationale (la cererea unei parti), cand ele urmeaza sa aplice un act comunitar a carui valabilitate este indoielnica;

- stabilirea validitatii unui act intr-o cauza privind daunele provocate de un act ilegal .

2.1. Actiunea in anularea actelor institutiilor

comunitare

2.1.1. Actele susceptibile a fi contestate

Actele susceptibile a fi atacate, printr-o actiune in anulare, la organele comunitare de justitie, sunt prevazute limitativ in art. 230 par. 1 CE, art. 33 si 38 CECO si in art. 146 Euratom. Curtea de justitie controleaza legalitatea actelor adoptate impreuna de Parlamentul european si Consiliu, a actelor Consiliului, Comisiei si Bancii centrale europene, altele decat recomandarile si avizele si a actelor Parlamentului european destinate sa produca efecte juridice fata de terti.

In legatura cu actele Parlamentului destinate a avea efecte fata de terti, se impune precizarea ca ele pot fi supuse controlului de legalitate ca efect al modificarii art. 230 par. 1 CE prin Tratatul de la Maastricht. Trebuie, deci, sa se decida ca o actiune in anulare este admisibila contra masurilor adoptate de Parlamentul european destinate a avea efecte juridice fata de terti. Astfel, se releva contributia practicii judecatoresti la dezvoltarea dreptului comunitar.

O actiune in anulare introdusa de o persoana fizica sau juridica cu privire la refuzul Comisiei de a nu initia proceduri contra unui stat membru pentru neindeplinirea obligatiilor a fost considerata ca inadmisibila - art. 169 (226) CE.

Este in principiu fara importanta forma particulara in care actele si deciziile sunt adoptate, in masura in care ea priveste posibilitatea ca ele sa fie contestate printr-o actiune in anulare si fondul lor este acela care trebuie sa fie examinat in scopul de a determina daca ele constituie masuri in sensul art. 173 (230).

2.1.2. Legitimarea procesuala

Dreptul de a introduce actiuni in anulare (locus standi) apartine categoriilor de reclamanti asa cum sunt mentionate la art. 230 alin. 2-4 CE si art. 146 alin. 2-4 Euratom.

In primul rand, potrivit art. 230, pot sa introduca actiuni un stat membru, Parlamentul european, Consiliul si Comisia (alin. 2) precum si Curtea de conturi si BCE, atunci cand se tinde la salvgardarea drepturilor acestora (alin. 3), toate aceste posibilitati existand numai in sistemul Tratatului CE, spre deosebire de Euratom (art. 146 alin. 3), din care rezulta ca BCE nu are indreptatirea de a introduce asemenea actiuni. In sistemul Tratatului CECO dreptul la actiune contra actelor Comisiei apartine statelor membre, Parlamentului european si Consiliului (art. 33, modificat) iar contra actelor Parlamentului si Consiliului, el revine unui stat membru sau Comisiei (art. 38).

Aceste institutii si state sunt considerate ca reclamante privilegiate, avand-se in vedere calitatea lor. Ele nu trebuie sa demonstreze vreun interes in introducerea unei actiuni in anulare, intrucat acesta este intotdeauna prezumat .

In privinta deciziilor si recomandarilor generale se poate constata ca nu pot fi invocate alte cauze de nelegalitate, care pot sa atraga anularea actului, decat abuzul de putere. Aceasta posibilitate constituie numai o exceptie, explicata prin faptul ca in acest caz elementul individual prevaleaza inca.

In sistemul Tratatelor CE si Euratom - art. 230 alin. 4, respectiv art. 146 alin. 4, in aceleasi conditii ca in cazul reclamantilor privilegiati, orice persoana fizica sau juridica poate sa introduca o actiune contra deciziilor al caror destinatar este, precum si contra deciziilor, care, desi luate in forma unui regulament sau a unei decizii adresate unei alte persoane, o privesc direct si individual.

Actiunile in anulare pot fi indreptate numai contra deciziilor care au un caracter individual, privind, asadar, numai persoanele fizice si juridice care sunt destinatarii lor. Regulamentele nu pot fi supuse controlului judecatoresc pe aceasta cale, de catre aceste persoane. Deciziile care, desi, imbraca forma unui regulament sau a unei decizii adresate altei persoane, il privesc direct si individual pe reclamant, pot fi, de asemenea atacate.

2.1.3. Declararea nulitatii actelor.

Efectele hotararilor

Organele comunitare de justitie nu au competenta intr-o actiune in anulare de a decide asupra posibilelor obligatii ale autoritatii nationale dupa aceasta anulare, chiar daca, atunci cand actiunea este fondata, ele declara actul contestat ca fiind nul.

Declararea nulitatii actului poate crea, insa, posibilitatea introducerii unei actiuni impotriva Comunitatii pentru daunele produse partii vatamate prin actul anulat, in conformitate cu art. 288 par. 2 si 3 si art. 235 CE, art. 188 par. 2 si art. 151 Euratom si art. 40 CECO.