Efectele apelului

Efectele apelului

1. Efectul suspensiv. Apelul este o cale ordinara de atac indreptata impotriva hotararilor nedefinitive. Aceste hotarari, cata vreme nu au obtinut autoritate de lucru judecat, nu pot fi puse in executare. Art.370 prevede, ca apelul declarat in termen este suspensiv de executare atat in ce priveste latura penala cat si latura civila, afara de cazul cand legea dispune altfel.

Efectul suspensiv al apelului este general, absolut si constant, impiedicand ca hotararea judecatoreasca sa devina definitiva.

Cum in sistemul nostru actual majoritatea hotararilor in prima instanta sunt in principiu apelabile, caracterul suspensiv al apelului se manifesta in general, afara de cazurile cand legea il inlatura expres.

Efectul suspensiv este absolut pentru ca se produce ori de cate ori se declara apel, chiar cand acesta este neintemeiat sau neregulat introdus.

Pana cand respingerea apelului nu se pronunta de catre instanta superioara, hotararea primei instante nu devine executorie datorita acestui efect.

Efectul suspensiv este constant manifestandu-se in permanenta, deci din primul moment al declararii apelului si pana la solutionarea caii de atac.

In raport de prevederile art.362 C.p.p., efectul suspensiv al apelului poate fi integral sau partial. Astfel, spre exemplu, apelul procurorului suspenda executarea tuturor dispozitiilor din hotararea atacata, iar apelul partii civile si a partii responsabile civilmente suspenda numai executarea laturii civile.

In cazul apelului efectul suspensiv opereaza "ope legis" fiind de esenta acestuia . Spre deosebire, in caile extraordinare de atac suspendarea executarii hotararii judecatoresti atacate nu este obligatorie in toate cazurile, fiind lasata la aprecierea organelor angrenate in procedura judiciara.

Efectul suspensiv al apelului nu se aplica in cazurile cand legea dispune altfel in mod expres. Necesitatile reglementarii anumitor situatii sau institutii au determinat ca in codul nostru sa se prevada si unele situatii de acest fel. De exemplu, calea de atac nu are efect suspensiv, cand se exercita in conditiile apelului peste termen (art.365).

In cazurile respective sau in conditiile art.350 C.p.p., hotararea primei instante se poate pune in executare de indata, independent de introducerea apelului. Cele dispuse nu capata autoritate de lucru judecat decat dupa solutionarea apelului si ramanerea definitiva a hotararii.

2. Efectul devolutiv. Acest efect are drept consecinta repunerea cauzei in discutia instantei sesizate cu judecarea caii de atac. Etimologic notiunea deriva din verbul latin devolvo (vere, volutum) care inseamna a transmite, a face sa treaca ceva de la un subiect la altul; in speta este vorba de transmiterea dreptului de a judeca pricina de la instanta inferioara la cea superioara .

Reexaminarea cauzei de catre instanta de apel este un drept al acesteia dat prin lege. Indrituirea nu se poate realiza din oficiu, instanta urmand sa fie investita in acest sens in conditiile art.362 C.p.p. Investirea instantei de apel are loc numai prin declararea de catre titular a caii de atac.

Efectul devolutiv poate avea consecinte integrale sau partiale, dupa cum reexaminarea cauzei de catre instanta de apel se face ex integro (examinarea cauzei sub toate aspectele) sau in partibus (examinarea priveste doar unele aspecte de fapt si de drept ale laturii penale sau civile). De aceea, legea a trebuit sa precizeze limitele efectului devolutiv al apelului. Art.371 alin.1 prevede, ca instanta de judecata apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel; judecata are loc numai in raport de calitatea pe care apelantul o are in procesul penal.

Acest text fixeaza o prima limitare a efectului devolutiv al apelului cu privire la persoane; cu alte cuvinte, apelul nu profita decat aceluia care l-a declarat. De pilda, inculpatul declarand apel, instanta nu va examina pricina decat cu privire la solutia pronuntata fata de el (aspectele de fapt si de drept).

In al doilea rand, efectul devolutiv este marginit de limitele pozitiei procesuale a apelantului, determinate prin art.362 (apelul devolueaza cauza numai in privinta persoanei la care se refera declaratia de apel). De exemplu, instanta de apel - in urma apelului declarat de partea civila - nu va avea dreptul sa judece decat in legatura cu starea de fapt si de drept referitoare la inculpat si la partea responsabila civilmente care raspund de producerea pagubei.

In raport de calitatea pe care o are apelantul, calea de atac devolueaza:

fondul cauzei, cand este introdus de procuror/parti;

chestiuni adiacente, cand este introdus de martor, expert, aparator, etc.

Daca sub aspectul persoanelor efectul devolutiv este in principiu limitat, nu aceiasi este situatia in privinta aspectelor devoluate prin motivele invocate de cei care au declarat apelul. Art.371 alin.2 prevede ca in cadrul limitelor aratate instanta este obligata, ca in afara temeiurilor invocate si cererilor formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele legalitatii si temeiniciei hotararii atacate .

In conformitate cu aceasta, in practica s-a decis ca atunci cand inculpatul a fost judecat in prima instanta pentru doua fapte, fiind condamnat pentru una si achitat pentru cealalta, iar procurorul in apelul sau a invocat nelegalitatea si netemeinicia in raport cu solutia condamnarii, solicitand majorarea pedepsei, instanta de apel poate constata si gresita pronuntare a achitarii desfiintand hotararea si sub acest aspect .

3. Regula neagravarii situatiei in propriul apel ("non reformatio in pejus"). Aceasta regula reprezinta un vechi principiu procesual aplicabil in materia cailor de atac, care stabileste ca nimeni nu-si poate crea o situatie defavorabila prin intermediul exercitarii propriei sale cai de atac . Art.372 alin.1 stabileste ca instanta de apel solutionand cauza nu poate crea o situatie mai grea pentru partea care a declarat apel.

Explicatia se gaseste in dreptul partilor de a supune hotararea atacata unui control jurisdictional. Folosirea caii de atac nu poate crea titularului o situatie mai grea, pentru ca astfel s-ar putea determina abtinerea partii de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumarii acestui risc.

Regula "non reformatio in pejus" este limitata la folosirea caii proprii de atac. Precizarea devine necesara pentru intelegerea corecta a dispozitiei legale. Folosirea de catre o parte a unei cai de atac nu exclude posibilitatea agravarii situatiei sale in calea folosita de catre altcineva. De pilda, declarand apel atat inculpatul cat si procurorul situatia inculpatului se poate agrava dar nu ca o consecinta a apelului declarat de inculpat - care poate fi respins - ci ca efect al admiterii apelului procurorului.

Neagravarea situatiei in propriul apel priveste numai solutia . Astfel, instanta care la condamnat initial pe inculpat pentru o singura delapidare, nu poate rejudecand cauza in urma admiterii apelului inculpatului, sa retina in sarcina acestuia mai multe fapte in concurs, chiar daca ar mentine pedeapsa, caci ar crea o situatie mai grea apelantului .

Aplicarea regulii "non reformatio in pejus" ar putea duce la mentinerea unor aspecte de incalcare a legii sau de netemeinicie a hotararii atacate, care insa nu se pot inlatura pe calea ordinara a apelului. Singurele remedii procesuale prin care hotararea s-ar putea schimba ar fi fie cealalta cale de atac ordinara recursul, fie o cale de atac extraordinara.

Regula interzice agravarea efectiva a situatiei apelantului. Astfel, in urma admiterii apelului inculpatului, cauza a fost trimisa la procuror spre completarea urmaririi, iar prin noul rechizitoriu inculpatul a fost trimis in judecata si pentru o alta infractiune, in afara celei care a formulat obiectul judecatii anterioare. In acest caz nu se poate subscrie fara serioase rezerve la sustinerea instantei ca nu a fost incalcat principiul "non reformatio in pejus" .

Regula are caracter absolut, depasind chiar eventualele modificari legislative in privinta tratamentului penal al cauzei.

Se creeaza o situatie mai grea inculpatului, daca in apelul sau se retine o infractiune pentru care nu a fost trimis in judecata primei instante .

Se incalca principiul "non reformatio in pejus", cand in caz de concurs de infractiuni instanta superioara aplica in apelul inculpatului un spor . Acelasi principiu nu permite inlocuirea suspendarii conditionate a executarii pedepsei cu executarea acesteia de catre condamnat la locul de munca .

Aspectele de drept procesual pot si ele determina o agravare a situatiei inculpatului. Asa s-a decis in cazul cand instanta superioara a schimbat incadrarea dintr-o infractiune la plangere prealabila in alta la care actiunea penala se exercita din oficiu .

Desi in practica majoritatea imprejurarilor de agravare a situatiei in propriul apel vizeaza pe inculpat, aceasta nu exclude aplicarea principiului in egala masura tuturor partilor. Astfel, in apelul partii civile care are in vedere numai obligarea inculpatului - achitat pentru lipsa unui element constitutiv al infractiunii - la plata despagubirilor, nu se poate schimba temeiul achitarii retinandu-se inexistenta faptei, pentru ca prin aceasta se creeaza o situatie mai grea pentru partea civila care a declarat apelul, intrucat achitarea in temeiul art.10 lit.a obliga instanta penala sa refuze acordarea despagubirilor civile .

Pot constitui agravari ale situatiei partii civile in urma unui apel, imprejurari cum ar fi: inlaturarea solidaritatii inculpatilor la plata despagubirilor civile, obligarea partii la plata cheltuielilor judiciare cand anterior fusese absolvita de o asemenea indatorire etc. Pentru partea vatamata principiul capata anumite particularitati, avand in vedere ca aceasta poate exercita deseori apelul, nu pentru a-si crea o situatie mai buna, ci pentru o corecta realizare a actului de justitie. De aceea, s-a aratat pe buna dreptate ca nu se poate considera agravata situatia apelantului parte vatamata, daca in urma caii de atac inculpatul ar fi achitat sau i s-ar micsora pedeapsa aplicata de prima instanta .

Regula "non reformatio in pejus" este aplicabila tuturor titularilor care pot exercita apelul, cu exceptia procurorului. Excluderea este pe deplin intemeiata, fiindca ratiunile care justifica admiterea regulii respective pentru parti nu gasesc explicatie in ipoteza apelului introdus de procuror. Acesta nu urmareste prin apel obtinerea unei situatii mai favorabile pentru sine, ci exercita caile de atac in scopul justei solutionari a cauzelor penale.

Totusi, implicatii ale regulii "non reformatio in pejus" exista si in cazul procurorului, avand in vedere ca acesta poate exercita apelul in favoarea unei parti. In asemenea situatii art.372 alin.2 a asimilat apelul procurorului cu cel introdus de partea insasi , prevazand ca instanta de apel nu poate agrava situatia partii in favoarea careia procurorul a declarat apel.

4. Efectul extensiv. Acest efect al apelului este consacrat in art.373 C.p.p., unde se arata ca instanta de apel examineaza cauza prin extindere si cu privire la partile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se refera, putand hotari si in privinta lor fara sa le poata crea insa o situatie mai grea.

Efectul extensiv este prevazut de lege pentru a oferi posibilitatea ca o cale de atac introdusa de o parte sa foloseasca tuturor partilor care apartin aceluiasi grup procesual (consortium litis), cu privire la care exista o indivizibilitate de situatie sau care au un interes comun cu apelantul (de exemplu, apelul unui inculpat sau a unei parti civile se poate extinde la alt inculpat sau alte parti civile; tot astfel, apelul inculpatului cu privire la latura civila se poate extinde asupra partii civilmente responsabile si invers).

Temeiul juridic al efectului extensiv consta in necesitatea de a da o rezolvare concordanta cauzelor penale in care exista grupuri procesuale si el se aplica exclusiv partilor, neputand viza situatia altor apelanti (martori, experti, interpreti sau alti titulari indicati de art.362 lit.e C.p.p.) .

Intre membrii grupurilor procesuale exista o anumita solidaritate procesuala. Aceasta solidaritate are ca rezultat rasfrangerea oricarui act procesual indeplinit de unul din membrii grupului asupra celorlalti, atunci cand priveste un aspect obiectiv .

Solidaritatea procesuala trebuie deosebita de celelalte aspecte de solidaritate derivate din reglementarile de drept material (de exemplu, in cazul rixului - art.322 C.p.). In rezolvarea efectului extensiv al apelului se va avea in vedere numai solidaritatea procesuala .

Apelul declarat de unul din membrii grupului procesual, putand avea consecinte asupra celorlalti, impune schimbarea solutiilor si in privinta acestora. Daca modificarile nu ar opera cu privire la partile care nu au declarat apel, pentru persoane aflate in situatii identice sau asemanatoare cu cea a apelantilor, s-ar putea ajunge in cauza la rezolvari discordante .

Apelul declarat de o parte profita si celor care nu au declarat apel .

In cazul intervenirii unei legi mai favorabile ulterior judecarii cauzei in prima instanta, s-a hotarat ca nu exista nici un impediment ca normele acesteia sa fie aplicate ca urmare a efectului extensiv al apelului si inculpatului care nu a declarat apel .

Efectul extensiv al apelului are o singura limitare principala. Instanta de apel judecand apelul cu privire la partile care nu l-au declarat sau la care apelul nu se refera si modificand solutia data anterior in privinta acestora, nu le poate crea o situatie mai grea. Din moment ce situatia celui care a folosit calea de atac nu poate fi agravata, nici situatia celorlalti, in folosul carora se extinde calea de atac nu poate fi evident inrautatita.