Filosofia dreptului - Notiuni introductive

Filosofia dreptului - Notiuni introductive

I.1. Nevoia de filosofie si filosofare

Traim, fara indoiala, intr-o lume in care cunoasterii stiintifice i se acorda un credit neconditionat; rosturile filosofiei sunt estompate sau chiar puse definitiv sub semnul intrebarii. In acelasi timp, prelungirile tehnice ale stiintei produc, la scara planetara, consecinte incontrolabile pe termen lung, provocand ingrijorari legitime cu privire la insusi destinul speciei umane. Tocmai de aceea, daca, pe de o parte, mitul stiintei marginalizeaza rolul si puterile filosofiei in cultura contemporana, este evident ca, pe de alta parte, tocmai efectele civilizatorii ale stiintei actuale solicita limpeziri teoretice de ordin filosofic.

Traim intr-o epoca in care filosofia si nevoia de filosofare este mai pronuntata ca oricand. Filosofia nu poate fi eliminata din viata noastra de fiecare zi pentru ca este o manifestare specializata a spiritului uman - alaturi de stiinta, religie.

Cea mai raspandita prejudecata contra filosofiei o intalnim la cei care o considera o disciplina abstracta, straina de viata cotidiana, cu o terminologie complexa si greu de priceput, un joc gratuit al mintii omenesti. Unii robi ai acestei prejudecati ar putea spune ca nu poti rezolva apeland la filosofie nici una din problemele cu care se confrunta omenirea: nici problema surselor de energie, nici problema ecologica, nici problema cancerului etc.

"Filosofia - spunea un participant la Congresul mondial de la Brighton (1988) - nu te ajuta sa fierbi macar o varza ". La ce bun , atunci sa bati la portile ei?

De aceea devine necesar sa examinam critic amintita prejudecata, cu atat mai mult cu cat ridiculizarea filosofiei pentru presupusa ei inutilitate apare in opera unor ganditori de renume.

Asa cum a argumentat Aristotel in "Etica nicomahica"[1], omul nu poate fi cu adevarat uman fara a se interoga asupra propriei sale conditii. El nu poate nadajdui sa inteleaga lumea si sa ierarhizeze formele de existenta fara a interoga asupra conditiei umane, fara apel la filosofie. Exista doua posibilitati - remarca Aristotel - sa ai o pozitie filosofica, sau sa nu ai o pozitie filosofica . Oricare dintre premise ai acceptat-o, concluzia logica este inevitabil aceeasi: faci filosofie. Pentru ca insasi afirmatia " nu am o pozitie filosofica" exprima - intr-o forma tacita, deghizata - tot o filosofie. Abandonarea filosofiei este iluzorie; avem de-a face doar cu o reactie (tot filozofica !) fata de cei care cred ca "filosofarea este ca o trezire din starea de dependenta fata de nevoile vietii". De altfel, renuntarea la filosofie ar fi echivalenta cu renuntarea la constiinta, in perpetua evolutie, pe care omul o dobandeste despre el insusi, in raporturile sale polimorfe cu lumea in care traieste si asupra caruia actioneaza.

Nu este posibil sa alegi intre a avea sau a nu avea filozofie .

Filosofia se afla pretutindeni unde, prin gandire, omul devine constient de sine. Ea este prezenta peste tot fara a fi numita ca atare, caci de indata ce gandeste omul filosofeaza (fie ca o face bine sau rau, superficial sau profund). Acolo unde exista o lume a omului, acolo unde sunt acceptate anumite norme de conduita, unde oamenii delibereaza, acolo se afla si filosofia[2].

Iata ce spune Lucian Blaga in opera sa "Despre constiinta filosofica"[3]:"Gandirea filosofica prin constructiile si daramarile ei, prin amagirile ce ni le pricinuieste, prin banuielile si presimtirile ce ni le comunica, prin tot mai adancile problematizari care le pricinuieste si le imbie, va insemna astfel pentru genul uman un necurmat spor de luciditate, etapele ei echivaland cu tot atatea treziri din somnul infinit in care fiinta noastra pluteste".

Filosofia formeaza, prin intermediul unui sistem coerent de cunostinte, o viziune de ansamblu asupra lumii care implica o anumita  intelegere a conditiei umane; putem sesiza faptul ca ea ne ajuta sa delimitam ce depinde si ce nu depinde de noi, conferind repere si stimulente libertatii noastre de alegere si actiune.

Admitand ca cele mai multe puteri omenesti sunt amplificate de alte forme ale culturii (si, indeosebi de stiinta), "singurele puteri omenesti la a caror crestere poate ajuta filosofia, prin rosturile si felul ei de a fi sunt doua: cunostinta clara si vointa de a fi liber". De unde decurge si statornica nevoie de filosofie.

I.2. Ce este Filosofia?

Filosofia este - alaturi de stiinta, religie, arta - un domeniu specific al culturii, o manifestare specializata a spiritului uman. Etimologic, inseamna 'dragoste de intelepciune'.

Pe langa aceasta acceptiune, la ganditorii greci filosofia mai este definita si in alte moduri.

Astfel, din punct de vedere al obiectului, filosofia este 'cunoastere a celor ce sunt ca fiind ceea ce sunt' - deci a temeiului existentelor, a naturii celor ce sunt -, precum si 'cunoastere a celor divine si omenesti', a realitatii ultime, neconditionate, originare, de ordinul esentei prin care se legitimeaza tot ceea ce este sau poate sa fie.

Din punctul de vedere al scopului imediat, 'filosofia este pregatire pentru moarte', oferind modele de viata demna, repere si criterii valorice; evident, intrucat nu traim oricat, nu putem trai oricum. Definitia provenita din scopurile si aspiratiile mai indepartate ale filosofiei indeamna fiinta umana la 'asemanare cu divinitatea, pe cat ii sta omului in putinta', adica la autoperfectionare spirituala si implinire morala.

Mentionam mai jos si alte definitii ale filosofiei date de nume de referinta in istoria filosofiei:

"stiinta a primelor principii" care studieaza "existenta ca existenta" (Aristotel);

"Filosofia consta in fapte nu in vorbe" (Epictet);

Filosofia este chintesenta spirituala a unei epoci; "timpul sau prins in ganduri" (Hegel);

Filosofia abordeaza "existenta ca totalitate", "luarea de atitudine in fata imaginii lumii" cat si o "ierarhizare facuta pentru a determina locul si importanta omului in lume" si pentru a propune un ideal (D.D. Rosca).

Aceste teme de reflectie sunt abordate sistematic si in termeni conceptuali in cadrul domeniilor specializate ale filosofiei: ontologia (teoria generala a existentei), gnoseologia (teoria generala a cunoasterii), axiologia (teoria generala a valorilor), antropologia (teoria filosofica ce-si propune interpretari de sinteza asupra conditiei umane), praxiologia (teoria generala a actiunii) s.a.

I.Kant considera ca 'domeniul filosofiei () poate fi redus la urmatoarele intrebari: 1) Ce pot sa stiu? 2) Ce trebuie sa fac? 3) Ce pot spera? 4) Ce este omul? La prima intrebare raspunde metafizica, la a doua morala, la a treia religia, iar la ultima antropologia. Dar, in fond, toate aceste intrebari s-ar putea reduce la antropologie, caci primele trei intrebari se raporteaza la ultima. Deci filosoful trebuie sa poata determina: 1) sursa stiintei umane; 2) sfera aplicarii posibile si utile a intregii stiinte, si, in fine, 3) limitele ratiunii. Ultima problema este cea mai importanta, dar si cea mai dificila". Desigur, multe din intrebarile filosofiei sunt puse si solutionate de catre oameni in cadrele gandirii si experientei cotidiene, sub presiunea situatiilor de viata. insa filosofia este o sfera a creatiei spirituale specializate care se indeparteaza sensibil de problematizarile si opiniile constiintei comune, fiind, deci, calitativ altceva decat acestea.

Karl Jaspers face o distinctie intre inceputul filosofiei - ce se refera la aspectul istoric - si originea filosofiei inteleasa ca 'izvorul de unde tasneste in mod constant impulsul de a filosofa'. Aceasta sursa originara - prin care ne este accesibila filosofia trecutului si legitimam filosofia contemporana - cuprinde mai multe aspecte: mirarea, starea de uimire si curiozitate din care se nasc intrebarile si cunoasterea; indoiala in privinta cunostintelor dobandite indeamna catre analiza critica si desprinderea unor certitudini; ravasirea, dezorientarea si sentimentul pierderii de sine il obliga pe om sa-si puna intrebari grave privitoare la sine insusi si la conditia sa de faptura limitata, expusa incertitudinii existentiale si tragicului. De aceea, impulsurile catre filosofare se afla in orizonturile - pline de simboluri, ingrijorari si chiar disperare - ale vietii cotidiene.