Lipsa capacitații de exercițiu a persoanei fizice

Lipsa capacitații de exercițiu a persoanei fizice

§ 1. Categorii de persoane lipsite de capacitate de exercițiu.

Art. 11 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 dispune ca nu au capacitate de exercițiu: minorul care nu a implinit varsta de 14 ani și persoana pusa sub interdicție.

Din economia textului citat rezulta ca exista aceste doua categorii de persoane fizice care sunt lipsite total de capacitate de exercițiu. Din interpretarea aceluiași text mai rezulta ca enumerarea facuta este limitativa, ceea ce inseamna ca nu exista alte persoane lipsite total de capacitate de exercițiu. De altfel, lipsa capacitații de exercițiu numai pentru aceste doua categorii de persoane este subliniata și de art. 950 alin. 1 din C.Civ. (in materie contractuala) care statueaza: "necapabilii de a contracta sunt: 1. minorii; 2. interzișii".

Motivele care legitimeaza lipsirea de capacitate de exercițiu a celor doua categorii de persoane sunt diferite. Astfel, in cazul minorilor in varsta de pana la 14 ani, lipsirea de capacitate se fundamenteaza pe lipsa discernamantului, care la randul ei iși gasește explicația in insuficienta dezvoltare somato-psihica a lor. Privandu-i de capacitate de exercițiu pe acești minori, in realitate legea ii protejeaza impotriva propriilor lor acte de conduita care, savarșite pe fondul lipsei de maturitate, asociata cu o totala inexperiența de viața, ar putea determina pe plan juridic consecințe din cele mai grave pentru ei. Și in cazul interzișilor judecatorești, lipsirea de capacitatea de exercițiu constituie o masura legala de protejare a intereselor acestora, fundamentata pe inexistența discernamantului. De asta data, lipsa de discernamant se datoreaza unor maladii psihice care altereaza in mod grav desfașurarea normala a vieții psihice a persoanei.

§ 2. Reprezentarea legala a persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercițiu.

Art. 11 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 dispune ca:"Pentru cei ce nu au capacitate de exercițiu actele juridice se fac de catre reprezentanții lor legali".

Potrivit teoriei generale, reprezentarea este procedeul tehnico-juridic prin care o persoana numita reprezentant incheie un act juridic in numele și in contul altei persoane, numita reprezentat, așa incat efectele actului se produc direct in persoana celui reprezentat; ea are o schema triunghiulara.

Este necesar sa reținem ca persoanele lipsite de capacitate de exercițiu au totuși capacitate de folosința, deci ele sunt subiecte de drept putand avea drepturi și obligații civile. Dar ele nu pot participa personal la incheierea de acte juridice. De aceea - și legea subliniaza acest lucru - ele, prin reprezentantul legal vor putea incheia acte juridice civile dobandind astfel drepturi și asumandu-și obligații civile[1]. Deci, atat minorii cat și persoanele puse sub interdicție pot participa la viața juridica, dar prin reprezentarea legala.

Una din remediile incapacitații de exercițiu este reprezentarea legala, pentru ca ceea ce incapabilul nu poate face singur, reprezentantul sau are puterea sa o faca in numele lui (uneori cu autorizari prealabile).

In continuare, trebuie determinate persoanele care, in sensul art. 11 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, sunt reprezentanți legali. Raspunsul il regasim in urmatoarele dispoziții legale:

Art. 105 alin. 1 din Codul Familiei prevede: "Parinții au dreptul și indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor și de a-l reprezenta in actele civile, pana la data cand el implinește varsta de 14 ani".

Art. 124 alin. 1 din Codul Familiei stabilește: "Tutorele are obligația de a administra bunurile minorului și de a-l reprezenta in actele civile insa numai pana la data cand acesta implinește varsta de 14 ani". Aceasta inseamna ca in cazul in care, din anumite motive, lipsește reprezentarea legala din partea parinților (de exemplu, aceștia sunt decedați, disparuți, interziși, decazuți din drepturile parintești etc.), ea se va realiza de catre tutore. De menționat este faptul ca tutorele il va reprezenta  pe minorul lipsit de ocrotire parinteasca la fel ca și parintele;

Art. 147 Codul Familiei statueaza: "Regulile referitoare la tutela minorului care nu a implinit varsta de 14 ani se aplica și in cazul celui pus sub interdicție, in masura in care legea nu dispune altfel". Așadar, persoanele lipsite de capacitate de exercițiu datorita punerii lor sub interdicție judecatoreasca (debilii sau alienații mintal) sunt reprezentate in actele juridice de catre tutore.

Sunt insa cazuri, cand reprezentarea legala a persoanelor lipsite de exercițiu se realizeaza de catre curator.

In rezumat, reprezentarea legala a persoanelor fara capacitate de exercițiu se realizeaza de catre parinți, tutore sau curator[2].

Reprezentarea legala a incapabililor pune in discuție noțiunea de putere care trebuie analizata impreuna cu cea de capacitate. In vreme ce capacitatea de exercițiu este aptitudinea de a exercita propriile drepturi, puterea este aptitudinea de a exercita drepturile altuia, de a acționa pe seama altuia și in numele sau (de exemplu, puterea reprezentantului legal sau puterea reprezentantului convențional).

§ 3. Actele juridice civile care pot fi incheiate valabil de persoana lipsita de capacitate de exercițiu.

Cele doua noțiuni (capacitate și putere) au un loc comun in distincția dintre actele de conservare, actele de administrare și actele de dispoziție. Raportata la patrimoniul incapabilului aceasta clasificare a actelor juridice civile este o scara care servește pentru a masura atat ceea ce pot face anumiți incapabili sau ceea ce nu pot face, cat și ceea ce pot sau nu pot face reprezentanții incapabililor; ea servește atat pentru masurarea capacitații cat și a puterii.

Actul de conservare este un act care tinde, pur și simplu, sa impiedice ca un bun sa iasa dintr-un patrimoniu; mai mult decat atat, este un act necesar și urgent. De exemplu, inscrierea unei ipoteci care garanteaza o creanța și care daca nu este facuta conduce la o pierdere pentru patrimoniul incapabilului. Fiind un act atat de necesar și urgent el poate fi indeplinit și de incapabil[3].

De alta parte, vanzarea bunurilor perisabile (recolte) sau a bunurilor costisitoare de intreținut care provin dintr-o succesiune; de indata ce s-a facut vanzarea, evident, a existat și ieșirea unui bun din patrimoniu, dar aceasta a avut loc pentru a impiedica o pierdere iminenta. Din nou, necesitatea și urgența justifica acest act. A vinde asemenea bunuri inseamna, de fapt, a administra bine un patrimoniu și de aceea un asemenea act nu este considerat un act de dispoziție, ci de administrare.

Actul de dispoziție evoca ideea unei instrainari, respectiv a transferului unui drept real. Dar uneori noțiunea de dispoziție este mai puțin larga decat cea de instrainare. Exista acte de dispoziție fara transmiterea unui drept real, fiind suficienta asumarea unei obligații. De pilda, a inchiria un imobil pe o perioada mai mare de 5 ani sau un imprumut. Acestea sunt socotite totuși acte de dispoziție pentru ca angajeaza viitorul patrimoniului sau tind sa compromita valoarea lui. De aceea este normal ca acele acte care aduc saracirea patrimoniului (donația, renunțarea) sa fie tratate de legiuitor cu un plus  de precauție decat cele care, deși presupun ieșirea unei valori din patrimoniu, acesta este reechilibrat prin intrarea altei valori prezumate echivalente (de exemplu, vanzarea).

Intre actul de conservare și actul de dispoziție se afla actul de administrare; el reprezinta un act de gravitate medie pentru ca pune in valoare, intr-o exploatare normala, patrimoniul (de exemplu, valorificarea recoltelor, acte privind intreținerea unui imobil etc.). Uneori actul de exploatare normala a unui bun poate implica o consumare și chiar o instrainare a veniturilor, dar capitalul nu este știrbit și nici compromis. Sunt acte de instrainare de o mica importanța care nu intra in categoria actelor de dispoziție, ci in aceea a actelor de administrare.

Inca o precizare este necesara: patrimoniul trebuie sa fie considerat in elementele sale concrete și individualizate și, nu in mod simplu, in valoarea sa pecuniara.

Deoarece lipsa capacitații de exercițiu este o masura de ocrotire a celor doua categorii de persoane, ea totuși nu trebuie sa se intoarca impotriva finalitații sale, adica impotriva intereselor celui ocrotit. De aceea minorului sub 14 ani și celui pus sub interdicție li se recunoaște posibilitatea de a incheia anumite acte, pentru ca ele nu le cauzeaza nici un prejudiciu.

Legea nu stabilește care sunt aceste acte, dar doctrina și jurisprudența, in unanimitate, admit valabilitatea lor. Aceste acte juridice sunt:

Actele de conservare. Prin aceste acte se urmarește, dupa cum s-a vazut, pastrarea unui drept ori preintampinarea pierderii lui. De exemplu, somația, punerea de peceți, actele de intrerupere  a unei prescripții etc.

Actele marunte ale vieții cotidiene. Prin incheierea lor se urmarește satisfacerea unor necesitați elementare care intervin zilnic. Aceste acte sunt: cumparaturile obișnuite din magazinele alimentare, cumpararea biletelor la spectacole, cumpararea de rechizite școlare etc. Prin valoarea lor redusa ele nu pot vatama interesele incapabililor, ci dimpotriva.

Aceste doua specii de acte juridice trebuie privite ca o excepție de la regula incapacitații celui lipsit de capacitate de exercițiu; de aceea s-ar putea spune ca incapacitatea nu este chiar totala.

§ 4. Incetarea lipsei capacitații de exercițiu.

Dupa cum s-a putut observa, noi ne naștem, ca stare juridica, incapabili, adica fara capacitate de exercițiu.

Sfarșitul acestei situații juridice are loc in mod diferit și in raport de cele doua categorii de persoane incapabile astfel:

la implinirea pentru minor a varstei de 14 ani, cand dobandește capacitate de exercițiu restransa;

la data ridicarii interdicției judecatorești, cand cel care a fost pus sub interdicție redobandește, dupa caz, fie capacitate de exercițiu restransa (are intre 14 și 18 ani), fie capacitate deplina de exercițiu, daca este major;

la data decesului minorului sau a celui pus sub interdicție și cand inceteaza și capacitatea de folosința (indiferent daca decesul a fost fizic sau constatat sau judecatorește declarat).