Raspunderea parintilor pentru fapta copiilor minori
Raspunderea parintilor pentru
prejudiciile caizate de copiii lor minori isi are fundamentul in textul
art. 1000 alin. 2 Cod civil, conform caruia "tatal si mama,
dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de
copiii lor minori celocuiesc cu dansii". Textul a fost implicit
modificat prin intrarea in vigoare a art. 97 din Codul familiei care
statueaza ca "ambii parinti au aceleasi drepturi
si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a
deosebi dupa cum sunt din casatorie, din afara
casatoriei ori infiati". In concluzie, trebuie retinut
ca raspunderea mamei nu este subsidiara celei a tatalui, ci
ca parintii raspund solidar pentru faptele ilicite ale
copiilr lor minori. Determinarea
persoanelor raspunzatoare: parintii firesti ai
minorului; parintii adoptivi (inlaturand raspunderea
parintilor naturali). Nu pot avea calitatea de persoane
raspunzatoare in temeiul acestei reglementari: institutiile
de ocrotire (centre de educare a minrilor, centre de primire, oficiile pentru
protectia minorilor sau autoritatea tutelara); tutorii, curatorii sau
rudele minorului (chiar daca acesta se afla in ingrijirea lor).
Aceste persoane fizice sau juridice pot raspunde in mod direct (in temeiul
art. 998-999 Cod civil) daca se fac vinovate de a nu-si fi indeplinit
atributiile de ingrijire, educare sau supraveghere a minorului autor al
faptzei ilicite, lucru care trebuie dovedit de catre cel prejudiciat. Conditiile raspunderii
parintilor. Pentru angajarea raspunderii
parintilor pentru fapta copilului lor minor, trebuie indeplinite trei
dintre conditiile generale ale raspunderii delictuale: prejudiciul,
fapta ilicita a minorului si raportul de cauzalitate intre fapta
ilicita si prejudiciu. Conditia culpei minorului nu trebuie
indeplinita. Pe langa aceste conditii generale, pentru a ne
regasi in ipoteza prevazuta de art. 1000 alin. 2 Cod civil,
trebuie indeplinite si doua conditii speciale: copilul sa
fie minor, si copilul sa aiba locuinta la
parintii sai. Minoritatea.
Parintii raspund pentru prejudiciul cauzat prin fapta
ilicita a copilului lor numai daca acesta este minor. Minoritatea
trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei ilicite, fiind
indiferent daca ulterior acesta a devenit major sau daca are mijloace
materiale suficiente pentru repararea prejudiciului. Raspunderea
parintilor inceteaza imediat ce minorul a ajuns la majorat sau
daca este asimilat persoanei majore prin casatoria
incheiata anterior implinirii varstei de 18 ani. Solutia este
identica si in cazul in care copilul bolnav psihic a fost pus sub
interdictie si a devenit major. Comunitatea de locuinta cu parintii. Pentru a
se stabili daca exista aceasta conditie este a fi
determinat nu domiciliul legal al minorului, ci locuinta acestuia. Mai
mult, intereseaza locuinta pe care minorul trebuie sa o
aiba si nu locuinta pe care acesta o are in fapt. Legat de
aceasta conditie, este important de stabilit daca ea este
intrunita in cateva ipoteze speciale: situatia in care minorul are
locuinta legala la parintii sai, dar temporar se
afla in alta parte, cu consimtamantul sau stirea
parintilor (fapta ilicita este savarsita de minor
in intervalul de timp cat se afla in vizita la rude sau prieteni sau
era internat in spital). Desi intr-o asemenea situatie obligatia
de supraveghere nu poate fi efectiv indeplinita, se considera ca
parintii trebuie sa fie raspunzatori in temeiul art.
1000 alin. 2 deoarece daca minorul a savarsit fapta ilicita
si prejudiciabila ei sunt prezumati in culpa pentru
neindeplinirea obligatiei de crestere si educare; situatia
in care copilul minor nu locuieste in fapt cu parintii sai,
impotriva vointei acestora (minorul savarseste fapta
ilicita cat timp este fugit de la locuinta parinteasca sau
in intervalul de timp in care parintii sunt arestati ori in
executarea unei pedepse privative de libertate). Si de aceasta data
se considera ca parintii trebuie sa raspunda
deoarece sunt in culpa de a nu-si fi indeplinit obligatia de
crestere si educare fata de copilul lor minor. Aceeasi
este solutia chiar si in cazul in care parintii sunt
arestati sau in executarea unei pedepse privative de libertate, deoarece
fapta reprobabila savarsita de acestia reprezinta
un exemplu negativ pentru copilul lor minor si este un element al
neindeplinirii corespunzatoare a obligatiei de educare a acestuia; situatia
in care minorul savarseste o fapta ilicita si
prejudiciabila fiind fugit dintr-o scoala sau centru de
reeducare unde a fost internat prin hotarare judecatoreasca.
Dupa ce o perioada de timp raspunsul jurisprudentei a fost
in sensul neangajarii raspunderii parintilor, pozitia
a fost reapreciata. Astfel, dat fiind fundamentul larg al raspunderii
parintilor, legat de neindeplinirea obligatiei de crestere
si educare, ei trebuie considerati raspunzatori si in
acest caz; situatia in care minorul
savarseste fapta ilicita pe timpul cat are o
locuinta in scopul desavarsirii invataturii,
pregatirii profesionale ori determinata de faptul incadrarii lui
in munca. Noua locuinta a minorului poate fi considerata
doar ca o locuinta temporara care nu modifica starea de
fapt initiala, aceea a comunitatii de locuinta cu
parintii. De aceea, si in acest caz, parintii trebuie
considerati raspunzatori in temeiul art. 1000 alin. 2 Cod civil;
situatia in care copilul minor savarseste fapta
ilicita fiind incredintat unuia dintre parinti. O
perioada de timp, s-a considerat ca va fi tinut
raspunzator intr-o asemenea ipoteza, numai parintele
caruia minorul i-a fost incredintat efectiv spre crestere
si educare. Ulterior, dat fiind ca obligatia de crestere
si educare revine in egala masura ambilor
parinti, punctul de vedere mentionat a fost revizuit, considerandu-s
eca ambii parinti sunt responsabili pentru fapta ilicita a
copilului lor minor. Dreptul la
actiune al celui prejudiciat. Persoana prejudiciata are
urmatoarele posibilitati de actiune in justitie, in
vederea obtinerii repararii pagubei sale: sa ceara despagubirea
de la ambii parinti care raspund solidar fata de
acesta; sa cheme in judecata doar pe unul dintre parinti
si sa solicite obligarea lui la plata intregii despagubiri.
Parintele care plateste are dreptul la o actiune in regres
fata de celalalt parinte pentru jumatate (de
principiu) din suma platita efectiv; sa cheme in judecata
atat pe parinti sau pe unul dintre acestia, cat si pe
minor, in cazul in care cu privire la cel din urma sunt intrunite
conditiile raspunderii pentru fapta proprie. Obligatia in solidum a parintilor de a repara prejudiciul.
In literatura de specialitate unii autori considera ca
raspunderea parintilor este solidara in raport cu copilul
lor minor, iar altii considera ca aceasta este in solidum. Ultima
opinie trebuie considerata corecta deoarece, solidaritatea
prevazuta de art. 1003 Cod civil, nu se aplica si acestui
caz si pentru ca obligatia in solidum este singura care
justifica regresul total al parintilor impotriva minorului
daca ei au achitat despagubirea persoanei vatamate. Punerea problemei. Inlaturarea
raspunderii parintilor are loc atunci cand nu sunt intrunite
conditiile generale ale raspunderii in raporturile dintre minor
si victima, respectiv lipseste prejudiciului, fapta nu are
caracter ilicit sau prejudiciul s-a produs ca urmare a interventiei unei
cauze straine - caz fortuit sau forta majora precum si
fapta unui tert sau a victimei. Inlaturarea
prezumtiei de culpa a parintilor. Potrivit alin. 5
al art. 1000 Cod civil, parintii pot fi aparati de
raspundere daca probeaza ca nu au putut impiedica faptul
prejudiciabil. In realitate, pertinenta unei asemenea probe este
conditionata de conceptia adoptata cu privire la
fundamentul raspunderii. Daca tinem seama ca, in prezent,
acesta rezida in prezumtia de neindeplinire a obligatiei de
crestere si educare, atunci practic, proba imposibilitatii
impiedicarii faptei ilicite nu poate fi admisa decat daca este
vorba de fapta unei alte persoane sau de forta majora ori caz fortuit.
