Banca centrala europeana

BANCA CENTRALA EUROPEANA

1. Organizarea si capitalul Bancii Centrale Europene

Banca Centrala Europeana impreuna cu bancile centrale nationale ale statelor membre ale Uniunii Europene alcatuiesc Sistemul European al Bancilor Centrale, cu toate ca doar 12 tari au adoptat moneda euro.

Banca Centrala Europeana (BCE) din Frankfurt este banca centrala a Uniunii Europene, cu functia de administrare a politicii monetare in cele 12 tari care folosesc euro ca moneda (Uniunea Monetara Europeana).

In conformitate cu prevederile articolului 106 din Tratatul asupra Uniunii Europene, Banca Centrala Europeana are personalitate juridica, se bucura in statele membre de capacitate juridica, poate sa dobandeasca si sa instraineze bunuri mobile si imobile.

Banca Centrala Europeana urmareste ca sarcinile incredintate Sistemului European al Bancilor Centrale sa fie indeplinite prin propriile activitati, in conformitate cu statutul sau, sau de bancile centrale nationale.

Importanta Bancii Centrale Europene decurge din faptul ca, pentru prima data in istorie, apare un producator central european de moneda-simbol, care nu numai ca elibereaza statul de limitarile bugetare pe care fostul regim le impunea, dar, in acelasi timp, ii deschide noi cai de imbogatire, lui si grupurilor partizane, pe seama celorlalti cetateni. Acesta este adevaratul scop al Bancii Centrale Europene si aceasta este intentia creatorilor sai.

Banca Centrala Europeana este cunoscuta cu initiale diferite in mai multe limbi:

EZB: Europäische Zentralbank

BCE: Banque Centrale Européenne, Banco Central Europeo, Banca Centrale Europea, Banco Central Europeu, Banca Centrala Europeana;

ECB: European Central Bank, Europæiske Centralbank, Europese Centrale Bank, Europeiska Centralbanken;

EKP: Euroopan Keskuspankki;

Banca Centrala Europeana si-a inceput activitatea in cea de a doua jumatate a anului 1998, odata cu trecerea la faza a treia a Uniunii Economice si Monetare.

1.1. Organizarea Bancii Centrale Europene

Figura nr. 2 Organizarea Bancii Centrale Europene

Sursa: Voinea, Gheorghe, op. cit., Editura Sedcom Libris,   Iasi, 2004, pag.277.

Conducerea Bancii Centrale Europene este asigurata de un Consiliu al Guvernatorilor, ce stabileste orientarile generale si politicile monetare, si un Consiliu Director, compus din presedinte si vicepresedinte, insarcinati cu aplicarea masurilor decise de Consiliul Guvernatorilor.[1]

Consiliul Guvernatorilor

Este format din membrii Comitetului director si guvernatorii bancilor centrale. Se reuneste de cel putin 10 ori pe an pentru a decide asupra problemelor monetare.

Fiecare membru al Consiliului Guvernatorilor dispune de un vot, iar deciziile se adopta cu majoritate simpla. In caz de egalitate, votul presedintelui este preponderent. Consiliul Guvernatorilor poate sa voteze daca se intruneste cvorumul de doua treimi din membri. In vederea adoptarii unor decizii, voturile membrilor Consiliului Guvernatorilor sunt ponderate conform repartitiei capitalului subscris al Bancii Centrale Europene de bancile centrale nationale.

Consiliul Guvernatorilor adopta orientarile si deciziile necesare indeplinirii sarcinilor incredintate de Sistemul European al Bancilor Centrale. Consiliul Guvernatorilor stabileste politica monetara a Comunitatii, decide asupra obiectivelor monetare intermediare, ratele directoare ale dobanzilor si strucutra rezervelor valutare.

Comitetul Director

Este alcatuit din presedinte, vicepresedinte si alti patru membri. Presedintele, vicepresedintele si ceilalti membri ai Comitetului Director sunt numiti de comun acord de reprezentantii statelor membre, la recomandarea Consiliului European si dupa consultarea Parlamentului European si a Consiliului Guvernatorilor, dintre persoane a caror autoritate si experienta profesionala in domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul lor are o durata de opt ani si nu poate fi reinnoit.[3]

Membrii Comitetului Director sunt cetateni ai statelor membre, nu pot exercita alte profesii remunerate, iar in caz de egalitate, votul presedintelui este preponderent. Fiecare membru al Comitetului Director prezent la sedinte are dreptul sa voteze si dispune in acest scop de un vot.

Comitetul Director implementeaza politica monetara in conformitate cu orientarile si deciziile adoptate de Consiliul Guvernatorilor si pregateste reuniunile acestuia.

Presedintele prezideaza Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Director al Bancii Centrale Europene si prezideaza banca in exterior.

Consiliul General

Se constituie din presedinte, vicepresedinte si guvernatorii bancilor centrale nationale. Ceilalti membri ai Comitetului Director pot participa fara drept de vot la reuniunile Consiliului General.

Consiliul General are urmatoarele functii:

Executa sarcinile tranzitorii;

Sprijina indeplinirea functiilor consultative si colectarea informatiilor statistice;

Elaboreaza rapoartele de activitate;

Stabileste regulile necesare standardizarii procedurii contabile si informarii asupra operatiilor bancilor centrale nationale;

Stabileste conditii de angajare a personalului Bancii Centrale Europene.[4]

Comitetul Economic si Financiar

In vederea coordonarii politicilor monetare ale statelor membre, acest organism are urmatoarele misiuni:

formularea avizelor, fie la cererea Consiliului European sau Comisiei, fie din proprie initiativa;

urmareste situatia economica si financiara a statelor membre ale Comunitatii si prezinta raport Consiliului European si Comisiei Europene in legatura cu acestea;

pregateste lucrarile Consiliului Guvernatorilor care se refera la anumite articole din tratat;

cel putin odata pe an examineaza circulatia capitalurilor si efectuarea platilor care rezulta din aplicare tratatului si din masurle aplicate de Consiliu, propune solutii de imbunatatire si prezinta un raport Comisiei si Consiliului in legatura cu rezultatele examinarii.

1.2. Capitalul Bancii Centrale Europene

Capitalul Bancii Centrale Europene se cifreaza la 5 miliarde de euro si se poate majora prin decizia Consiliului Guvernatorilor care se adopta cu majoritate calificata. Voturile membrilor Consiliului Guvernatorilor sunt ponderate conform repartitiei capitalului subscris la Banca Centrala Europeana de catre bancile centrale nationale. O decizie privind majoritatea calificata se adopta daca voturile favorabile exprimate reprezinta cel putin doua treimi din capitalul subscris la Banca Centrala Europeana si cel putin jumatate din actionari.[5]

Deasemenea, Consiliul Guvernatorilor hotaraste cu o majoritate calificata asupra cuantumului capitalului exigibil si a modalitatilor de varsare a capitalului.

Bancile centrale nationale sunt singurele autorizate sa subscrie si sa detina capitalul Bancii Centrale Europene. Fiecare banca centrala detine o pondere in capitalul Bancii Centrale Europene care este egala cu suma urmatoarelor procente:

50% din cota pe care statul membru o reprezinta in cadrul populatiei Comunitatii in penultimul an dinaintea constituirii Sistemului European al Bancilor Centrale;

50% din cota pe care statul membru o detine din produsul intern brut al Comunitatii la preturile pietei, constatate in decursul celor cinci ani care au precedat penultimul an dinaintea constituirii Sistemului European al Bancilor Centrale.

Dupa constituirea Sistemului European al Bancilor Centrale ponderile atribuite bancilor centrale nationale se revizuiesc din cinci in cinci ani.

Bancile centrale nationale pun la dispozitia Bancii Centrale Europene rezerve valutare, altele decat monedele statelor membre, pozitii de rezerva la FMI si DST in valoare de pana la 50 de miliarde de euro. Consiliul Guvernatorilor decide asupra partii de rezerve care poate fi pretinsa de Banca Centrala Europeana dupa constituire si sumele ce se solicita ulterior. Banca Centrala Europeana este autorizata sa gestioneze rezervele si sa le utilizeze conform statutului.

Contributia fiecarei banci centrale nationale la formarea rezervelor depinde de partea de capital subscrisa la Banca Centrala Europeana. In acest sens, Banca Centrala Europeana poate sa solicite rezerve suplimentare in limita fixata si poate sa gestioneze rezervele  la FMI si DST.

Bancile centrale nationale efectueaza operatii cu rezerve pentru indeplinirea obligatiilor ce le revin fata de organizatiile internationale. Operatiile privind rezervele valutare care revin bancilor centrale nationale dupa transferul catre Banca Centrala Europeana si tranzactiile efectuate de statele membre cu fondurile lor de rulment peste o limita fixata sunt supuse autorizarii Bancii Centrale Europene pentru a asigura coerenta in politica monetara si valutara a Uniunii Europene.

Suma veniturilor monetare ale bancilor centrale se repartizeaza intre ele, proportional cu partile varsate la capitalul Bancii Centrale Europene.

Profitul net al Bancii Centrale Europene se distribuie astfel: [6]

O suma care urmeaza a fi determinata de Consiliul Guvernatorilor si care nu poate depasi 20% din beneficiul net se transfera fondului general de rezerva in limita a 100% din capital;

Beneficiul net se distribuie detinatorilor partilor la Banca Centrala Europeana, proportional cu sumele varsate.

In cazul in care Banca Centrala Europeana inregistreaza o pierdere, aceasta se acopera din fondul general de rezerva si daca este necesar din venitul monetar obtinut in cursul exercitiului financiar, pe baza deciziei Consiliului Guvernatorilor proportional cu si pana la concurenta sumelor alocate bancilor centrale nationale.

In indeplinirea misiunilor incredintate, Banca Centrala Europeana poate sa deschida conturi la bancile centrale nationale, la organismele publice, sa accepte pentru imprumuturile acordate active si titluri drept garantii, poate sa intervina pe pietele de capital prin operatii de vanzare-cumparare, poate sa imprumute sume exprimate intr-o anumita moneda.

Banca Centrala Europeana este singura abilitata sa autorizeze emisiunea bancnotelor. Bancnotele emise de Banca Centrala Europeana si de bancile centrale nationale sunt singurele mijloace de plata legale in interiorul Uniunii Europene. Statele membre pot emite monede metalice sub rezerva aprobarii emisiunii de catre Banca Centrala Europeana.

Consiliul poate sa hotarasca, dupa consultarea Bancii Centrale Europene, asupra unor masuri pentru armonizarea valorilor unitare si a specificatiilor tehnice a tuturor monedelor metalice destinate circulatiei in vederea asigurarii unei bune circulatii in interiorul Uniunii Europene.

2. Principiile aplicarii strategiei de politica monetara in Uniunea Economica si Monetara si cadrul sau operational

Punerea in practica a strategiei finale a Bancii Centrale Europene implica o serie de elemente:

definirea publica a obiectivului stabilitatii preturilor, in vederea cresterii transparentei si credibilitatii Bancii Centrale Europene;

formularea obiectivelor intermediare asupra carora Banca Centrala Europeana isi  stabileste angajamentele;

definirea ansamblului de indicatori care sa permita evaluarea riscurilor in atingerea obiectivului stabilitatii preturilor;

recunoasterea rolului deosebit al agregatelor monetare;

formularea de catre Banca Centrala Europeana a propriilor previziuni cu privire la obiectivele intermediare pentru a-si garanta propria sa independenta.

Principiile aplicarii strategiei monetare sunt:[7]

a.  eficacitatea politicii monetare;

b. egalitatea tratamentului intre diferitele institutii;

c.  jocul liber al mecanismelor pietei;

d. deconcentrarea operatiunilor de politica monetara pentru a garanta, in masura posibilitatilor, neutralitatea dispozitivelor de ansamblu, in raport cu centrele financiare existente;

e.  principiul continuitatii, care vizeaza limitarea, pe cat posibil, a consecintelor cadrului operational asupra operatiunii bancare in general, pentru a intari eficacitatea politicii monetare.

Politica monetara a Bancii Centrale Europene

In conformitate cu Articolul 105 din versiunea consolidata a Tratatului Uniunii Europene, obiectivul principal al Bancii Centrale Europene este mentinerea stabilitatii preturilor in Zona Euro. Stabilitatea preturilor trebuie mentinuta pe termen mediu, in acest fel nu se asteapta din partea Bancii Centrale Europene sa faca fata variatiilor de pret cauzate de termeni comerciali sau alte socuri. Dupa cum a subliniat Mishkin (2000), un angajament institutional fata de stabilitatea preturilor nu e suficient ca atare pentru a aduce mult dorita credibilitate unei banci centrale; acest obiectiv general ar trebui tradus intr-un simplu scop cantitativ. In 1998, Institutul Monetar European a definit stabilitatea preturilor ca si "cresterea anuala a Indicelui Armonizat al Preturilor de Consum" (IAPC) pentru zona Euro sub 2%"(BCE 2001). IAPC este o medie ponderata a indicilor preturilor de consum, colectati intr-o maniera uniforma din statele zonei Euro. In mai 2003, Consiliul Director al Bancii Centrale Europene a reconfirmat definitia stabilitatii preturilor adaugand o nuanta: Consilul a stabilit ca pentru a se atinge acest scop " e nevoie a se mentine rata inflatiei aproape de 2% pe termen scurt".

Realizarea acestui obiectiv fundamental, de stabilire a preturilor, impune, deci, ca Sistemul European al Bancilor Centrale sa fixeze obiective intermediare. In stabilirea acestora, este deosebit de importanta cunoasterea contextului economic si financiar in care se inscrie politica monetara a Bancii Centrale Europene.

Din aceasta perspectiva, ansamblul tarilor ce formeaza Uninune Economica si Monetara, reprezinta o zona relativ inchisa fata de exterior, avand in vedere dimensiunea si geometria sa. Acest lucru inseamna ca actiunile in materie de rate nominale de schimb au mai putina importanta, comparativ cu ceea ce reprezentau acestea pentru economiile nationale. Reducerea rolului ratei de schimb este, de fapt, un obiectiv al Uniunii Monetare. In al doilea rand, chiar daca exista diferente structurale intre tarile europene, politica monetara trebuie dusa in interesul intregii Uniuni, si nu al unei tari membre, elaborandu-se o politica monetara comuna a Uniuinii Monetare. Politica monetara trebuie sa faca fata altor componente ale politicilor economice, care raman inca nationale.

Pactul de stabilitate si crestere are menirea de armonizare a politicilor Uniunii Monetare (politica monetara) cu politicile inca nationale (politica bugetara). El are si menirea de a dezamorsa eventualele conflicte intre diferitele tipuri de politici din Uniunea Economica si Monetara.

In acest context, obiectivele intermediare ale politicii monetare au o importanta deosebita.

In acelasi articol 105, in Tratatul Uniunii Europene se specifica faptul ca fara a prejudicia scopul stabilitatii preturilor, Banca Centrala Europeana trebuie sa sustina politicile economice generale ale Comunitatii Europene in vederea atingerii obiectivelor comunitare asa cum sunt ele definite in Articolul 2. Astfel Uniunea trebuie sa promoveze "progresul social si economic precum si un nivel ridicat al ocuparii fortei de munca si sa realizeze o dezvoltare echilibrata si pe termen lung". Acest lucru ar putea demonstra faptul ca Banca Centrala Europeana nu este indiferenta fata de dezvoltarea economica a Zonei Euro.

Totusi, in cateva ocazii, oficiali ai Bancii Centrale Europene, au lasat deoparte atitudinea lor de "neamestec" in problemele "sectorului real". Pozitia oficiala a Bancii Centrale Europene este ca modul optim, din punct de vedere al bancii, pentru promovarea cresterii economice este prin intermediul stabilitatii preturilor. Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene din noiembrie 2003, a declarat ca "prin mentinerea unei inflatii scazute in anii urmatori, si nu numai pe termen mediu dar si pe termen lung, se paveaza calea spre un mediu financiar favorabil ce va duce implicit la crestere economica".

In acest context, obiectivele intermediare ale politicii monetare au o importanta deosebita.

3.1. Strategiile Bancii Centrale Europene

O strategie de politica monetara reprezinta ansamblul de proceduri care fondeaza coerenta deciziilor luate de o banca centrala pentru a atinge obiectivul sau final. Obiectivul principal al Sistemului European al Bancilor Centrale reprezinta mentinerea stabilitatii preturilor si sustinerea politicilor economice in Comunitate.

a) Afirmarea caracterului monetar al inflatiei

Inflatia, fara prezenta monetara si nivelul general al preturilor nu ar putea exista, si deci cauza principala a acesteia reprezinta o crestere necontrolata corespunzator a masei monetare in circulatie.

Avantajele stabilitatii preturilor se bazeaza pe patru argumente:

eliminarea distorsiunilor in mecanismul de ajustare a preturilor

diminuarea preturilor curente de interes nominal;

economia din punct de vedere a resurselor reale care este mobilizata pentru a reduce efectele de incertitudine asupra preturilor viitoare;

disparitia efectelor inflationiste asupra repartitiei patrimoniilor reale si financiare si asupra repartitiei veniturilor intre creditori si debitori.

Nici o banca centrala nu dispune de instrumente de politca monetara care sa ii permita controlul direct asupra nivelului pretului.

b) Cautarea unei credibilitati operationale

O politica monetara utilizeaza anumite intrumente pentru a-si atinge obiectivele finale. Uneori pentru a ajunge si a controla tinta finala este mai usor de a intrebuinta un obiectiv intermediar; deci se poate vorbi de tinte finale si tinte intermediare.

INSTRUMENTE → TINTA INTERMEDIARA → TINTA FINALA

Pentru ca un obiectiv intermediar sa fie competent trebuiesc luate in calcul:

stabilirea relatiei intre obiectivele intermediare si finale (stabilirea cererii de moneda si anticipatiile inflationiste);

controlabilitatea (capacitatea de a influenta obiectivul prin manevrarea instrumentelor);

caracterul indicatorului avansat;

trebuie sa aiba caracter de confidentialitate

eficacitate

transparenta

responsabilitate din partea Bancii Centrale Europeane

orientare pe termen mediu- anticipari inflationiste pe termen mediu

continuitate

coerenta cu statutul de independenta a Sistemului European al Bancilor Centrale

c) Linia strategica adoptata

Institutul Monetar European (IME) a retinut doua strategii posibile pentru Banca Centrala Europeana:

un obiectiv monetar ca tinta intermediara;

o tinta directa asupra inflatiei.

Obiectivul monetar ca tinta intermediara se bazeaza pe compararea evolutiilor prevazute si constatate a agregatelor monetare ca tinta. Daca cresterea inregistrata a unui agregat monetar este mai rapida decat cresterea anticipata, politica monetara trebuie sa devina mai restrictiva.

Tinta directa asupra inflatiei se bazeaza pe compararea intre inflatia prevazuta si cea realizata.

La 13 octombrie 1998 Banca Centrala Europeana nu a dorit sa adopte niciuna din strategiile propuse de catre Institutul Monetar European si a decis sa-si impuna propria politica monetara indreptata asupra unui obiectiv final reprezentat de pret si un obiectiv intermediar, un agregat monetar.

Pentru a pune in aplicare aceste doua strategii Banca Centrala Europeana s-a ajutat de cele patru recomandari ale Institutului Monetar European:

fixarea unui obiectiv cuantificat pentru inflatie;

fixarea unui obiectiv cuantificat pentru masa monetara;

a utiliza o larga gama de indicatori;

a fi prospectiva.

3.2. Tabloul politicii monetare a Bancii Centrale Europene

a) un obiectiv al inflatiei strict cuantificat

Un nivel al inflatiei < 2% pe termen mediu. Acesta subliniaza faptul ca Banca Centrala Europeana fixeaza limitele precise a valorii maxime a inflatiei compatibila cu stabilitatea preturilor ;

Recurgerea la indicele IPCA (Indicele de Pret a Consumului Armonizat). Aceste indice a fost creat pentru a evalua marimea inflatiilor nationale in cursul celei de-a II-a faze a Uniunii Economice si Monetare, si este calculat lunar pentru fiecare Eurostat.

b) tinta monetara

Agregat monetar la nivelul preturilor

In conceptia Bancii Centrale Europene inflatia reprezinta in ultima instanta un fenomen monetar si deci va trebui sa controleze tendinta evolutiei masei monetare de unde rezulta un asa numit agregat monetar.

- Alegerea agregatului M3

Un agregat monetar se defineste ca fiind suma monedei in circulatie si atragerea anumitor exigibilitati ale institutiilor financiare. Aceste exigibilitati trebuie sa aiba un caracter puternic monetar din punct de vedere ai agentilor economici, si deci ne indreptam catre lichiditate.

In sens mai restrans si imediat, moneda reprezinta o moneda fiduciara (bancnote si monede) si ansamblul depozitelor la vedere detinute de public.

M1(40%) = Moneda fiduciara (7%)

(agregat restrans) (+) Depozite la vedere (33%)

M2 (88%) = M1 (40%)

(agregat intermediar) (+) Depozite la termen <2 ani(20%)

(+) Depozite rambursabile cu preaviz

≤3 luni (28%)

M3 (100%) = M2 (88%)

(+) Pensiuni (4%)

(+) Titluri monetare si intrumente din

piata monetara (6%)

(+) Titluri de creanta cu o durata

≤2 ani (2%)

- O crestere anuala de referinta pentru M3

Consiliul Guvernatorilor a anuntat la data de 1 decembrie 1998 o valoare de referinta cuantificata pentru cresterea M3 pentru anul 1999. Aceasta va trebui sa fie de 4,5%.

c) tendintele inflationiste

- Cauzele non-monetare ale miscarii generale a preturilor:

factori exogeni (cresterea TVA-ului);

factori endogeni.

- Recurgerea la o gama larga de indicatori ca:

Indicatorii cererii:

- evolutia salariilor;

- evolutia patrimoniilor financiare private.

Indicatorii ofertei:

- procentul somajului;

- procentul utilizarii capacitatii de productie;

- evolutia costurilor salariale;

- costul materiilor prime;

- evolutia procentului de schimb;

- subventiile asupra productiei;

- evolutia preturilor industriale;

- distanta intre productia potentiala si cea efectiva.

4. Instrumentele si procedurile de politica monetara

Instrumentele si procedurile de politica monetara fixeaza cadrul operational al politicii duse de catre Banca Centrala Europeana. Aceasta se afla in raport cu trei instrumente:

Operatiile de OPEN MARKET din care fac parte:

operatii de cesiune temporara;

operatii ferme (vanzare-cumparare de active de catre Sistemul European al Bancilor Centrale

emisiunea de certificate de datorii de catre Banca Centrala Europeana;

operatii de schimb de devize a Sistemului European al Bancilor Centrale;

lichiditati in alb (depuneri la termen remunerate, efectuate de banci la Sistemul European al Bancilor Centrale

Facilitatile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca:

Facilitatea de imprumut marginal (marginal lending facility), prin care se pot obtine facilitati de pe o zi pe alta in schimbul unor active eligibile;

Facilitatea de depozit (deposit facility) care permite efectuarea unor depozite pe termen scurt ale bancilor centrale nationale la Banca Centrala Europeana, atunci cand ele dispun de facilitati excedentare. Rata dobanzii practicata in cazul facilitatii imprumutului marginal serveste drept plafon superior pentru rata dobanzii interbancare, in timp ce rata dobanzii in cazul facilitatilor depozit are rolul de plafon inferior. Motivatia este simpla: nici o banca nationala nu se va imprumuta la o rata a dobanzii mai mare decat ar putea obtine de la Banca Centrala Europeana si nu va acorda credite unei alte institutii decat Bancii Centrale Europene la o rata mai scazuta, avand in vedere ca facilitatea depozitului nu impune nici o limita superioara a sumei.[9]

Rezervele obligatorii (minimum reserves) are ca scop stabilizarea ratei dobanzii si crearea sau accentuarea nevoii de refinantare, precum si contributia la controlul expansiunii monetare. Necesarul de rezerve obligatorii pentru fiecare institutie este determinat in functie de elemente din bilant.rezervele obligatorii sunt remunerate la nivelul ratei medii marginale a operatiunilor principale de refinantare practicate in perioada respectiva de Ecosistem.

Cele trei instrumente (operatii) sunt in acord cu:

Contrapartidele exigibile a pietei monetare care reprezinta un antecontract intr-o operatie financiara si trebuie sa raspunda la anumite criterii de exigibilitate;

Activele exigibile unde toate operatiile de credit a Sistemului European al Bancilor Centrale trebuie sa fie efectuate asupra unei baze de siguranta (articolul 18 ce priveste Protocolul asupra Sistemului European al Bancilor Centrale si Banca Centrala Europeana )

Sisteme de plati ce abordeaza atat operatiile de plati cat si cele de titluri de valoare. Sistemul European al Bancilor Centrale a pus in functiune doua tipuri de mecanisme de plati:

a) Sistemul TARGET (Trans-european Automated Real - time Gross settlement Express Transfer) pentru platile interbancare;

b) Sistemul de plati a titlurilor de valoare.

Banca Centrala Europeana poate interveni direct si pe piata operatiunilor valutare. Spre deosebire de perioada trecuta cand exista o cerere monetara semnificativa, rezervele minime ajuta la inducerea unei lipse structurale de lichiditate in Eurosistem. Pentru a-si imbunatati lichiditatea, bancile se imprumuta de la Banca Centrala Europeana fie pe termen scurt, fie pe termen mai lung. Bancile pot obtine (sau plasa) lichiditatile de care dispun la banca centrala (Banca Centrala Europeana) la o rata de schimb predeterminata (asa numita facilitate de imprumut sau de depozit permanenta).

Banca Centrala Europeana controleaza lichiditatea in Zona Euro de obicei prin intermediul asa numitelor operatiuni de tip Repo-reverse pe termen scurt. In fiecare saptamana Banca Centrala Europeana deschide o licitatie pentru institutiile echivalente din Zona Euro (banci si institutii financiare). Apoi poate imprumuta lichiditati bancilor (contra depunerii unei garantii) pentru o perioada de o saptamana (obligatiuni de rang inalt).Bancile sunt rugate sa informeze Banca Centrala Europeana asupra ratei dobanzii pe care ele sunt dispuse sa o plateasca pentru fiecare euro imprumutat, fiind bine cunoscut faptul ca vor fi imprumutate cele care ofera cea mai buna rata, deci vor cumpara la cel mai mare pret. In fiecare luna, Consiliul Director al hotaraste limita inferioara a ratelor dobanzii in cadrul acestei operatiuni de licitatie, asa numita rata minima de licitare. In conformitate cu informatiile furnizate de Banca Centrala Europeana, aceasta rata minima de licitare e menita sa semnaleze pozitia politicii monetare fata de operatorii pe piata monetara. Considerand o curba a cererii stabila pentru baza monetara, o rata mare a dobanzii pe termen scurt este echivalentul unei politici monetare restrictive si vice versa.

Bancile pot plasa si imprumuta resurse intre ele overnight pe piata monetara, la asa numita rata overnight EONIA; acesta rata a dobanzii este apropiata de rata minima de licitare si este marginita superior de rata marginala de plasare si de depozit overnight, la care bancile comerciale pot plasa si imprumuta resurse overnight la Banca Centrala Europeana.

Ratele dobanzilor au influenta si asupra valorii internationale a euro. Relatia de baza sugereaza ca o rata ridicata a dobanzii va conduce la o apreciere a euro si invers. Experienta a demonstrat insa ca legatura dintre rata dobanzii si rata de schimb nu este chiar asa puternica si stabila. Ca sa contracareze o apreciere sau o depreciere excesiva a euro, Banca Centrala Europeana poate de asemenea (si a si facut-o) sa intervina direct pe piata valutara.

In conformitate cu articolul 18.1 din Statut, toate operatiunile de credit ale Eurosistemului trebuie insotite de garantii corespunzatoare. Garantiile eligibile in cadrul operatiunilor de refinantare se impart in 2 categorii, cunoscute sub numele de "nivelul 1" si "nivelul 2".

Nivelul 1 cuprinde titluri negociabile pe piata, care indeplinesc criteriile uniforme de eligibilitate stabilite pentru intreaga Zona Euro. Lista acestor titluri este intocmita de Banca Centrala Europeana impreuna cu bancile centrale nationale.

Nivelul 2 cuprinde garantiile aditionale, negociabile pe piata sau nenegociabile, cu o mare importanta pe pietele de capital si in sistemele bancare nationale si care raspund sistemelor de eligibilitate stabilite de bancile centrale nationale.

5. Banca Centrala Europeana - credibilitate si independenta

Pentru a-si putea indeplini mandatul, Banca Centrala Europeana dispune de un grad considerabil de independenta. Constituita dupa modelul Bundesbank, o institutie cunoscuta in lume pentru traditia sa de independenta, Banca Centrala Europeana este prima banca centrala din istorie fara un guvern alaturi, care sa ii influenteze deciziile.

Conform articolului 7 al Statutului "nici Banca Centrala Europeana, nici o alta banca centrala nationala, nici un membru din organismele lor de conducere nu pot solicita sau accepta instructiuni de la organismele Comunitatii, de la guvernele statelor membre sau de la vreun alt organism."

Acest aspect este foarte important, deoarece, cu cat o banca centrala este mai independenta, cu atat mai putin va fi influentata politica monetara pe care o practica de presiunile guvernului, orientate indeosebi spre cresterea cheltuielilor publice, generatoare de inflatie.

In plus Bancii Centrale Europene ii este interzis sa imprumute bani vreunui guvern din Uniunea Europeana si nu poate fi subiectul unor restrictii impuse de catre guvernele nationale. Avand in vedere ca din 12 tari majoritatea au guverne de centru stanga, exista destule voci care critica independenta Bancii Centrale Europene si indeosebi faptul ca nu exista, practic, niciun organism care sa ii controleze activitatea.

Uniunea Europeana trebuie sa accepte politicile Bancii Centrale Europene fara niciun amestec sau interferenta temporara. Statutul care garanteaza independenta Bancii Centrale Europene este extrem de dificil de modificat, intrucat ar necesita o revizuire a Tratatului asupra Uniunii Europene si, pentru aceasta, un consens intre cele 15 state membre ale Uniunii Europene. Realizarea faptica a independentei Bancii Centrale Europene este asigurata de adoptarea monedei unice, moment in care statele au transferat efectiv dreptul lor de a bate moneda.

Banca Centrala este consultata in privinta oricarui act comunitar sau national din domeniile ce tin de competenta sa.