Caracterizarea generala a trezoreriei

Caracterizarea generala a trezoreriei

Notiunea de trezorerie cunoaste mai multe interpretari, astfel:

In sens restrans trezoreria reprezinta disponibilitatile (disponibilitati la banca in numerar si devize, carnete de cecuri cu limita de suma, disponibilitati in numerar in lei si devize, disponibilitati sub forma de acreditive in lei si devize)

In sens larg la prima interpretare se adauga la disponibilitati si titlurile de plasament care se pot transforma rapid in disponibilitati

Intr-o alta viziune notiunea de trezorerie se poate explica prin trezoreria neta - indicator ce reflecta echilibrul financiar si capacitatea de plata a unei intreprinderi, insa calculul acesteia se realizeaza prin diferenta dintre disponibilitati si suma dintre creditele bancare pe termen scurt si soldurile creditoare ale conturilor curente

Ca o ultima interpretare o putem aminti pe cea prin care este extins continutul trezoreriei nete; astfel ca trezoreria se calculeaza ca diferenta intre disponibilitati cumulate cu titluri de plasament, pe de o parte si suma creditelor pe termen scurt, soldurilor creditoare ale conturilor curente, efectelor comerciale scontate dar neajuns la scadenta precum si creantele cedate - incluse in categoria angajamentelor in afara bilantului pe de alta parte.

Intre obiectivele gestiunii de trezorerie cuprindem urmatoarele:

1. Evitarea pierderilor, in zilele de decontare, la incasarile si platile prin banca ale intreprinderii;

2. Cresterea operativitatii incasarii creantelor intreprinderii, fara a afecta politica fata de clienti;

3. Esalonarea echilibrata si degajata a scadentelor obligatiilor de plata ale intreprinderii;

4. Obtinerea celui mai bun credit si la cel mai mic cost real al acestuia;

5. Asigurarea unui sold "Zero" al trezoreriei, care nu antreneaza nici costuri de finantare si nici de oportunitate;

6. Optimizarea utilizarii excedentului de trezorerie, prin cea mai buna plasare a lichiditatilor, care sa asigure rentabilitatea, siguranta si lichiditatea optime.

Toate aceste coordonate ale gestiunii trezoreriei sunt derivate din obiectivul general al finantelor intreprinderii, respectiv cresterea valorii capitalurilor sale proprii.

Gestiunea trezoreriei regrupeaza deci "ansamblul deciziilor, regulilor si procedurilor care asigura, la costul cel mai redus, mentinerea echilibrului financiar instantaneu al intreprinderii[1]."

Obiectivul principal al gestiunii trezoreriei este evitarea a ceea ce astazi intelegem prin "blocaj financiar^[2]", ca urmare a ajustarii zilnice a fluxurilor financiare. O dimensiune deloc neglijabila a gestiunii trezoreriei este reprezentata de gestiunea riscurilor financiare, ceea ce presupune utilizarea unor instrumente de asigurare si de speculatie atunci cand pietele financiare sunt foarte volatile, cu alte cuvinte atunci cand ratele de schimb si ratele dobanzii oscileaza foarte mult la intervale scurte de timp.

Una din cele mai licitate politici de gestiune a trezoreriei pe plan mondial, este "gestiunea zero". Ea consta in mentinerea cat mai aproape de zero a soldurilor de disponibilitati in vederea reducerii costurilor de gestiune a trezoreriei. Gestiunea de tip zero intampina o serie de dificultati, mai ales in cazul intreprinderilor cu numeroase fluxuri financiare reglate prin cecuri, data de prezentare in banca a cecurilor neputand fi prevazuta cu exactitate.

Trezoreria este un element esential si totodata principala restrictie a gestiunii financiare a intreprinderii. In ea se concretizeaza rezultatele modului de realizare a activitatii si de respectare a cerintelor echilibrului financiar. Nu intotdeauna o intreprindere care incheie exercitiul cu beneficii, are si o trezorerie pozitiva, si aceasta, datorita decalajului dintre inregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor si scadenta lor ca incasari si plati, decalaj care poate fi hotarator pentru soarta financiara a intreprinderii. Din evidentele statistice rezulta ca cea mai mare parte a falimentelor se datoreaza slabiciunilor in gestiunea trezoreriei. Preocuparile tot mai intense pentru gestiunea trezoreriei sunt motivate de unele fenomene de instabilitate economica atat macro, cat si microeconomica: cresterea inflatiei, a ratei dobanzii, precum si scaderea ratelor de rentabilitate si a gradului de autofinantare.

Trezoreria poate fi definita ca surplusul de surse de finantare ce se degaja din intreaga activitate economica, respectiv diferenta dintre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment, dar, desi corecta in acesti termeni, aceasta definitie are un caracter mai mult teoretic, bazat pe teoria echilibrului financiar al intreprinderii, dar este mai putin operationala pentru o gestiune eficienta a trezoreriei.

O definire mai completa a trezoreriei poate fi data de suma elementelor constitutive ale acesteia, ca active si pasive de trezorerie. Elementul de baza in aceasta noua definire il reprezinta lichiditatile (disponibilitatile banesti), dar alaturi de ele apar activele financiare de trezorerie, iar in pasiv concursurile bancare sub forma creditelor de trezorerie si a celor de scont.

TABEL NR. 1. Componenta activelor si pasivelor de trezorerie

Asadar, relatia de determinare a trezoreriei este:

Si in aceste conditii se pot intalni doua situatii

Conceptul de trezorerie poate fi limitat numai la disponibilitatile in monede straine (detinute in conturile din tara de origine sau in strainatate) si la fluxurile financiare intre intreprinderea romaneasca si intreprinderi partenere din alte tari. Se va vorbi atunci de o trezorerie internationala sau de o trezorerie in devize.