Castigatori si perdanti in procesul de integrare europeana

Castigatori si perdanti in procesul de integrare europeana

Dobandirea statutului de membru al UE a constituit o prioritate absoluta a politicii romanesti. In ultimii 15 ani, aproape fara exceptie, programele de guvernare s-au definit in functie de imperativul aderarii la Uniunea Europeana, bazat pe indeplinirea criteriilor de aderarea de la Copenhaga.

Integrarea in Uniunea Europeana a fost vazuta de catre cetateni precum un «corn al abundentei». In realitate, procesul are beneficii care, insa, se pot obtine numai in urma unor costuri. Esential este ca raportul dintre beneficiile pe care integrarea le poate aduce, pe de o parte si costul integrarii, inclusiv al celei agricole, pe de alta parte, sa fie unul pozitiv.

Dupa 1990, reformele economice au fost asociate in Romania cu costuri sociale mari. In multe cazuri a existat o puternica presiune asupra statului in a efectua doua procese simultane: impunerea disciplinei intreprinderilor de stat, pentru a corecta deficientele si distorsiunile in functionarea economiei, si incurajarea constituirii de noi firme de catre intreprinzatori privati. Asemenea ajustari au generat inevitabil pierderi pe termen scurt, conducand la fenomene precum cresterea inflatiei, cresterea somajului, saraciei. In Romania, castigurile asociate incurajarii intrarii noi de firme pe piata nu s-au vazut peste noapte. Legislatia care incuraja intrarea potentialilor intreprinzatori pe piata si promovarea competitiei isi etala efectele doar pe termen mediu si lung.

A aparut astfel necesitatea efectuarii unei alegeri cu un grad mare de risc pentru romani: acceptarea unor costuri sociale mari pe termen scurt in speranta obtinerii unor castiguri pe termen mediu si lung.

Guvernul era cel care trebuia sa-i convinga pe cei care suportau pierderi in prima parte a tranzitiei de potentialitatea castigurilor pe termen mai indelungat. Pentru a face acest lucru avea nevoie de o puternica credibilitate. Totusi au existat si grupari de interese puternice care au castigat enorm in prima parte procesului de tranzitie.

Din punct de vedere metodologic, apare ca dificila distinctia clara intre efectele integrari si cele ale procesului de tranzitie. Pe de alta parte, dihotomia castigator / perdant este relativa. Identificarea unui sector drept castigator sau perdant in procesul de integrare nu inseamna ca acelasi lucru se poate spune despre orice firma sau individ din acel sector. In plus, analiza sectoriala nu corespunde neaparat unei influente pozitive/negative asupra bunastarii intregii societati. Un sector perdant poate elibera resurse pentru alte sectoare, imbunatatind astfel eficienta alocarii resurselor in economie.

In industria lemnului se constata o crestere a exportului de lemn brut in detrimentul celui prelucrat (mobilier), in conditiile cresterii importurilor de mobilier. Industria lemnului poate fi considerata din acest punct de vedere atat castigator cat si perdant.

Produsele din lemn au inregistrat o crestere puternica a RCA (avantajului comparativ) fata de UE, de la valori de 0,86 in 1995 la 1,89 in 2000, timp in care RCA fata de restul lumii a ramas constant, la nivele ridicate.. Ceea ce indica o pozitie castigatoare este imbunatatirea sistematica a avantajului comparativ fata de UE.

Industria mobilei pare sa fie un perdant atata timp cat avantajul comparativ fata de UE a scazut de le 2,58 in 1993 la 1,04 in 2000, iar cota de piata la exporturile de mobila in UE a scazut de la 18,1% in anul dinaintea semnarii Acordului la numai 6,81% in primele 7 luni din 2000.

Daca luam in considerare pozitia castigatoare pe care o au produsele din lemn (mai putin mobila), inseamna ca exista potential si pentru aceasta industrie. Faptul este Romania exporta

produse din lemn cu o valoare adaugata scazuta, mai apropiate de materii prime decat de produse prelucrate, si importa foarte mult mobila. Un motiv ar fi cererea mare de produse din lemn in afara, in special in tarile vecine, ceea ce face - de exemplu - exportul bustenilor o afacere foarte simpla si profitabila. Un alt motiv ar fi impactul indirect al investitiilor straine directe, companiile straine parand sa prefere a importa mobila pentru birouri si spatii de lucru. Firmele locale intermediare in importul de mobila sunt deci intr-o pozitie castigatoare, desi sectorul ca intreg apare drept perdant.

In cazul produselor de inalta tehnologie cifrele arata o reducere constanta a dezavantajului competitiv fata de UE, de la -1,42 in anul semnarii Acordului de Asociere la -0,66 in primele 7 luni din 2000. Ar parea ca sunt castiguri de eficienta datorate importurilor de tehnologie.

Avand in vedere evolutiile recente, atat sectorul metalurgic cat si cel al masinilor si echipamentelor par sa fi inregistrat o crestere de productivitate si de productie. Metalurgia are de asemenea costuri unitare ale fortei de munca (ULC), cu mult sub media industriei, lucru care nu se intampla la masini si echipamente, care au ULC peste medie. Sectorul masini si echipamente fiind unul intensiv in tehnologie, putem trece cu vederea acest din urma lucru, pentru ca nu afecteaza performantele. Scaderea numarului de salariati raportat la numarul de salariati total din industrie este semnul unei restructurari care pare sa fi relansat productia si productivitatea. In plus, cresterea numarului relativ de angajati dupa 1998 poate fi semnul unei cresteri durabile, bazata pe eficienta.

Analiza mai detaliata a acestui sector ne arata ca aparentele unei evolutii pozitive pot fi inselatoare.

In ceea ce priveste structura comertului exterior se pot desprinde urmatoarele concluzii:

Exporturile "intensive in tehnologie" ale grupei masini si echipamente sunt de fapt produse intensive in munca precum parti si subansamble pentru masini. Clasificarea se dovedeste inadecvata in acest caz, deoarece cea mai mare parte din exporturile intensive in tehnologie ale Romaniei sunt produse pentru care costul fortei de munca conteaza. Progresele inregistrate de Romania au fost aduse de faptul ca se exporta produse care folosesc in mod intensiv munca.

Importurile grupei "intensive in tehnologie" se impart in doua categorii. Pe de o parte sunt bunurile de folosinta finala, care nu au nici un impact si nici o relevanta pentru productia sau exporturile noastre. Pe de alta parte sunt masini si echipamente care sunt folosite ca inputuri pentru sectoarele putin intensive in tehnologie, ca prelucrarea textilelor, metalelor, maselor plastice sau a lemnului. A doua categorie de importuri "intensive in tehnologie" are un efect major: perpetuarea diviziunii traditionale in comertul exterior, in produse intensive in munca si intensive in capital uman. Adica importuri cu valoare adaugata mare sunt folosite pentru a exporta produse cu valoare adaugata scazuta - este ceea ce putem numi paradoxul comertului exterior romanesc. Nu se importa pentru innoire tehnologica, ci pentru a mentine structura de productie existenta.

Remarcile de mai sus sugereaza existenta unei culturi a subcontractarii bine implementata in Romania, bazata pe costurile salariale scazute de aici. Aceasta cultura a subcontractarii include si asa-numitele produse "intensive in tehnologie" sau, mai bine spus, "produse putin intensive in tehnologie servind drept componente ale produselor intensive in tehnologie asamblate in alte parti".

Se pune problema daca aceste fapte sunt folositoare sau daunatoare economiei romanesti.

Subcontractarea, bazata pe avantajul costului redus al fortei de munca, poate fi buna deoarece ofera locuri de munca pentru milioane de romani si poate fi proasta deoarece aceste locuri de munca sunt in sectoare cu valoare scazuta, mentinand salarii si un standard de viata scazut.

Subutilizarea fortei de munca in contextul deficitului viitor de forta de munca in UE conduce la atragerea resurselor umane din Romania de catre institutiile europene, direct prin migrarea fortei de munca catre UE, fie prin subcontractare. Ca orice resursa, forta de munca din Romania este limitata. Luand in considerare rata negativa de crestere a populatiei se ajunge la concluzia ca in cel mult patruzeci de ani de acum inainte populatia totala din Romania va scadea cu 6 milioane, daca trendul curent se va mentine. Forta de munca numeroasa si ieftina este esentiala pentru aceste produse, atrage investitii straine directe si conduce la cresterea exporturilor. Competitivitatea la produse care folosesc intensiv forta de munca nu se poate pastra decat pe termen scurt. Pe termen lung va exista intotdeauna o alta tara cu o forta de munca mai ieftina.

Ponderea studentilor cu formatie tehnica este si ea scazuta. O mare parte dintre acestia - de exemplu cei specializati in IT - isi gasesc foarte usor de lucru peste hotare. Cu toate acestea, imbinarea dintre cercetare si dezvoltare si educatie poate da rezultate spectaculoase. Producatorii si exportatorii romani de software sunt o categorie de castigatori - de exemplu Softwin a creat primul software din lume care foloseste tehnologia WAP pentru accesul si controlul de la distanta al retelelorde securitate. Acest produs a fost cumparat prin internet de aproape jumatate de milion de utilizatori din Statele Unite numai in ultimele 45 de yile ale anului 2000, Softwin detinad 1% din piata mondiala a produselor antivirus in 2001.

Daca este adevarat ca la nivelul unei intreprinderi, o masina este facuta adesea ca sa inlocuiasca munca omului exista in egala masura si numeroase efecte intarziate: in afara locurilor de munca create pentru a produce masinile (care, in principiu, sunt mai putin numeroase decat cele care au disparut), inovatia tehnologica va permite unei intreprinderi sau unei tari sa cucereasca piete de desfacere si deci sa creeze noi locuri de munca; mai mult, anumite inovatii tehnologice permit relansarea sectoare economice: a fost cazul automobilului, televizorului, calculatorului etc. Prin urmare, nu exista o relatie simpla si unilaterala intre masini si locuri de munca. Prin urmare sectorul tehnologic poate fi considerat atat castigator (cucerirea de noi piete) cat si un perdant intr-o faza initiala (inlocuirea muncii omului cu cea a masinilor).

In ceea ce priveste agricultura, au fost identificate cinci domenii strategice: dezvoltarea rurala, suprafata cultivabila pentru cereale, zootehnie - cresterea animalelor, sectorul viti-vinicol, sectorul agroindustrial (prelucrarea zaharului si a laptelui). Alegerea acestor domenii, ca fiind prioritare, reliefeaza faptul ca politica agricola pe care Romania o are in vedere este coerenta cu noua Politica Agricola Comuna, care se orienteaza tot spre dezvoltare rurala, eliminarea treptata a cotelor de productie (pana in 2013), reducerea treptata a platilor directe, reducerea subventiilor si conditionarea acestora de respectarea normelor de siguranta

alimentara, mediu si ingrijirea animalelor etc.

Cea mai mare parte a costurilor legate de aderarea Romaniei la UE, in ceea ce priveste agricultura si politica agricola deriva din competitivitatea si gradul redus de dezvoltare al agriculturii romanesti fata de standardele comunitare. Asa cum se arata in Raportul de tara al Comisiei Europene pe 2003, "agricultura Romaniei este extrem de vulnerabila la conditiile meteorologice nefavorabile din cauza problemelor structurale ale acestui sector. Una din problemele majore este reprezentata de fragmentarea terenului agricol, ceea ce face ca fermele sa fie prea mici pentru a-si permite sa faca investitiile necesare si sa aplice tehnologia. Activitatea fermelor este, in continuare, prea putin corelata cu piata, avand in vedere ca unitatile de procesare si comercializare continua sa se orienteze spre marile unitati producatoare si mai putin spre fermele mici, care, care in momentul actual sunt majoritare". Totodata, se manifesta o relativa stagnare a agriculturii, o slaba performanta si profitabilitate

scazuta, contribuind la cresterea nivelului de saracie in zonele rurale. S-a creat astfel un cerc vicios, in care subzistenta genereaza saracie, iar saracia perpetueaza subzistenta.

In perioada imediat urmatoare, cea mai mare parte a costurilor deriva din necesitatea "realizarii concordantei depline pana la aderare in ce priveste cerintele comunitare pentru siguranta alimentara si protectia consumatorului. Romania trebuie sa-si concentreze in continuare eforturile asupra intaririi capacitatii administrative in vederea implementarii si intrarii in vigoare a acquis-ului, in special in sectorul sanitar veterinar si cel fitosanitar si asupra accelerarii reformei structurale in sectorul agricol si cel agroalimentar".

Efectele implementarii PAC in Romania trebuie analizate din mai multe directii. Producatorii agricoli vor trebui sa respecte normele de calitate, normele sanitare si fitosanitare ale UE daca vor sa intre pe piata (fie pe piata nationala, fie pe cea a UE). Cu siguranta, conditiile impuse producatorilor vor fi foarte dure. Nerespectarea acestor conditii nu va determina decat perpetuarea situatiei existente: fara respectarea standardelor UE, fermierii nu vor putea vinde produsele obtinute si astfel nu isi vor mai putea procura resursele financiare

necesare rentabilizarii fermelor si implementarii standardelor. Productia obtinuta nu va putea fi folosita decat pentru autoconsum, iar beneficiile rezultate din cresterea preturilor la produsele agricole (datorita faptului ca pretul de interventie este superior nivelului actual al preturilor pe piata romaneasca) nu vor putea fi valorificate pentru ca FEOGA nu va achizitiona decat produsele conforme cu standardele UE. In acest fel, capacitatea financiara a producatorilor agricoli va ramane modesta si nu se vor putea sustine costurile implementarii standardelor PAC, iar beneficiile devin inexistente.

In studiul efectuat de Institutul European din Romania, care evalueaza costurile si beneficiile aderarii tarii noastre la structurile europene, sunt sintetizate ca principale elemente generatoare de costuri privitoare la agricultura urmatoarele:

- costuri bugetare de implementare a politicilor agricile comune. Acestea sunt date de necesitatea transpunerii si implementarii noilor prevederi de necesitatea realizarii, la

nivel local si regional, a unor redefiniri institutionale precum si costuri la nivel microeconomic.

- costuri legate de constructia institutionala. Acestea se refera al constructia cadrului institutional de aplicare a acestei politici.

- costuri legate de adoptarea si implementarea standardelor de calitate a produselor agricole si prelucrate, a normelor sanitare si fitosanitare, a sistemelor de certificare a calitatii, etc.

Agricultura poate fi considerat un potential perdant in procesul de integrare. De exemplu, concesiile asimetrice ale Acordului de Asociere cu Uniunea Europeana au protejat multe din produsele agricole romanesti de competitia cu cele europene, in timp ce concesiile simetrice ale Acordului de Liber Schimb Central - European (CEFTA) au adus deficite semnificative la acest capitol de comert. Producatorii romani deja au de-a face cu competitia europeana prin intermediari, adica prin tarile CEFTA, prin care exportatorii europeni reexporta produsele in Romania, ocolind barierele tarifare, fapt ce s-a agravat odata cu aderarea unor tari CEFTA la 1 mai 2004. Astfel, deficitul cu produse agricole s-a va inrautatit rapid, ca de altfel

si avantajul comparativ al Romaniei fata de UE.

Un alt fapt, este acela ca, agricultura, a carei productie se bazeaza pe ferme mici, folosind in mod intensiv munca, va trebui sa faca fata celei mai mari restructurari de forta de munca, deci o buna parte din costul integrarii va fi platit de cei angajati in agricultura (pe langa somaj, mai pot exista costuri psihologice sau de transfer). Crearea de alternative pentru realocarea fortei de munca trebuie sa fie orientata catre acele sectoare castigatoare de pe urma integrarii. In cazul Romaniei, cresterea distantei fata de Europa de Vest poate fi in mare parte atribuita cresterii ocuparii in agricultura, de la 27,9% la 37%.

Al doilea motiv prin care am putea explica viteza inceata a convergentei este rolul specific al agriculturii ca "angajator de ultima instanta". In unele tari, mai ales in acelea in care nivelul initial al ocuparii in agricultura a fost ridicat, pierderea locului de munca in alte sectoare a insemnat o intoarcere pe scara larga la agricultura. Exista o tendinta manifestata la nivelul tarilor cu cel mai mare surplus al ocuparii in agricultura, de mentinere (Bulgaria) sau de crestere a ocuparii in agricultura - cazul Romaniei fiind singular in aceasta privinta:

numarul angajatilor in agricultura a crescut de la 3.056 mii in 1989 la 3.384 mii in 1997 (cresterea maxima avand loc in perioada 1994-1995). Asa numita migratie inversa, de la urban la rural, tipica in perioadelor de criza, a afectat sever Romania.

Beneficiile adoptarii Politicii agricole comunitare sunt evidente pe termen mediu si lung, si mai putin pot fi simtite de agricultori intr-o perioada scurta de timp.

Principalul beneficiu deriva din sustinerea financiara a politicii agricole in Romania din bugetul comunitar. Documentul de pozitie prin care se incheie provizoriu capitolul 7 "Agricultura" mentioneaza ca Romania va primi 4.037 mil. Euro pentru perioada 2007-2009, plus aprox. 800 de milioane, estimate ca finantare din fondurile structurale, ceea ce reprezinta mai mult decat dublul bugetului Ministerului Agriculturii pe anul 2004.

Un alt beneficiu deriva din faptul ca, se vor dezvolta foarte mult zonele rurale; dezvoltarea rurala este declarata deja ca fiind unul dintre domeniile prioritare ale politicii agricole ale Romaniei pentru urmatorii ani, ceea ce este perfect in acord cu prioritatile Politicii Agricole Comune. Masurile de dezvoltare rurala cuprind: masuri direct aplicabile resurselor umane implicate in activitiati agricole si rurale ( pensionarea inainte de limita de varsta in anumite conditii, sprijin financiar pentru fermierii din zonele defavorizate, rezolvarea problemelor specifice de mediu, dezvoltarea infrastructurii din mediul rural etc).

Cresterea preturilor produselor agricole va determina cresterea productiei agricole, inclusiv prin subventii, constituind astfel un puternic stimulent pentru producatorii agricoli si totodata un beneficiu pentru agricultura.

Vor exista de asemenea si beneficii derivate din libera circulatie a produselor agricole si din mecanismul Uniunii Europene de garantare a preturilor. Dar pentru aceasta produsele romanesti trebuie sa satisfaca intrutotul normele de calitate, sanitare si fito-sanitare similare cu cele ale UE si incluse in Acquis-ul comunitar si doar unitatile de productie acreditate de UE (lista A) vor putea vinde produsele pe piata europeana (in aceasta situatie fiind foarte putine firme autohtone - de exemplu, in domeniul lactatelor).

Un beneficiu important pentru economia romaneasca este si crearea si dezvoltarea mecanismelor de piata. Crearea unor institutii similare celor din Uniunea Europeana, precum cresterea rolului asociatiilor profesionale vor juca un rol extrem de important in functionarea si organizarea pietelor, printr-un mai bun management si control, ducand astfel la beneficii atat pentru producatori, cat si pentru consumatori (chestiuni privind securitatea alimentara, dar si preturi mai "corecte"). Efectele pozitive ale respectarii conditionalitatilor europene nu trebuie negate, atat anterior cat si post aderare. Unul din beneficiile importante ale europenizarii il constituie asistenta financiara si tehnica acordata de Uniunea Europeana Romaniei, in domeniul crearii cadrului legal si institutional necesar pentru buna functionare a economiei (ex. Crearea Oficiului pentru Drepturi de Autor, Consiliul Concurentei, legislatia vamala, standardele de mediu etc.).

Beneficiile pe termen mediu si lung se estimeaza a fi mult mai mari decat costurile aderarii. Din acest punct de vedere si agricultura poate fi considerata un castigator al procesului de tranzitie.

Industria textila si a incaltamintei sunt castigatori plauzibili, ele avand avantaje comparative fata de UE (castigator). Acest lucru este valabil pentru perioada actuala, insa pe termen mediu este posibila o incetinire semnificativa a ritmului de crestere, punand in pericol competitivitatea (perdant). Explicatiile pot fi impartite in doua:

- Evitarea taxelor prin utilizarea preturilor de transfer scazute (transfer prices). Acest lucru este des folosit de companiile straine care sunt preponderente in acest sector orientat spre export. Un studiu recent arata ca 46% dintre companiile straine pentru care exportul detine mai mult de 75% din cifra de afaceri au pierderi din export.

- Costul prea mare al mainii de lucru in aceste sectoare intensive in munca. Costurile unitare ale fortei de munca in industria textila romaneasca sunt in medie de doua ori si jumatate mai mari decat in industria prelucratoare. Intr-o industrie intensiva in munca, acest lucru inseamna

pierderi; situatia aceasta nu se datoreaza salariilor mari, ci productivitatii scazute.

La concluzii similare se ajunge analizand dinamica fortei de munca in sectorul textilelor: costurile unitare ale fortei de munca au fost mai mari decat media pe industrie, situatia inrautatindu-se dupa 1997.

De-a lungul anului 1999 productivitatea in industria textila a fost pe o panta negativa (datele trimestriale arata o scadere continua in fiecare perioada) iar acelasi lucru se poate

spune si despre industria incaltamintei. Numarul de angajati in industria textila a scazut continuu ca pondere in totalul numarului de angajati din industrie, atingand un minim in 1997, insa dupa acest an a inceput sa creasca, ceea ce explica productivitatea scazuta. Cea mai mare parte din industria textila este privatizata. Productivitatea muncii este scazuta deoarece numarul de salariati creste, dar nu si salariile lor, care sunt printre cele mai mici din industrie.

Faptul ca industria textila si a incaltamintei, reprezentand aproape jumatate din exporturile tarii catre UE se caracterizeaza prin salarii mici, productivitate scazuta a muncii, costuri unitare ale fortei de munca mari, exporturi cu valoare adaugata scazuta si, pe cale de consecinta, avantaje competitive in scadere. Acest lucru ar trebui sa fie preocupant pentru intreprinzatori, ca si pentru politicieni.

Industria chimica poate fi considerata un alt perdant al procesului de tranzitie. Avantajul comparativ cu UE are un trend accentuat descrescator, in timp ce cu restul lumii are inca un usor avantaj. Procentul importurilor din UE a ramas constant, insa exporturile de produse chimice au scazut de mai mult de doua ori in ultimii cinci ani. Prelungirea acestei situatii poate genera un dezechilibru persistent in lipsa restructurarii.

Exista insa si exceptii care ne arata ca industria chimica poate fi considerata un castigator in anumite grupe de materiale. Despre materialele plastice, pielea si articolele din piele, celuloza, hartie si produse din acestea nu se poate spune un lucru clar. Romania are un avantaj comparativ negativ si in scadere cu UE pentru fiecare din aceste grupe, iar trendul este mai accentuat decat cel al comertului cu restul lumii. Este adevarat ca exporturile din aceste produse nu au avut niciodata o pondere semnificativa in comertul cu UE, desi ponderea importurilor a crescut usor de-a lungul ultimilor ani, indicand o deteriorare accentuata a performantei din aceste industrii. Structura interna este necompetitiva in general nu numai fata de UE. De aceea se ezita a include aceste sectoare intre perdanti din cauza aderarii.

Minieritul este un alt perdant, cel putin pe termen scurt si mai ales in cazul in care bunastarea intregii comunitati depinde de profitabilitatea acestei ocupatii. Calificarea necesara acestui tip de loc de munca nu este foarte inalt specializata si ar putea fi usor folosita la alte locuri de munca precum constructiile. Dar aceasta forta de munca este destul de imobila din cauza costului scazut al locuintelor in zonele miniere, care nu acopera cheltuielile cu cumpararea altei locuinte in alta zona a tarii. Daca noul angajator nu va acoperi costul schimbarii de locuinta, vor trebui create noi locuri de munca chiar in zonele miniere.