Concurenta si formele ei

Concurenta si formele ei

Concurenta este o trasatura esentiala a pietei, ea este o componenta importanta a mecanismului acesteia. Concurenta se desfasoara dupa anumite reguli care asigura libertatea de actiune a tuturor agentilor economici.

Concurenta reprezinta confruntarea dintre agentii economici pentru a atrage de partea lor consumatori cat mai multi, prin preturi convenabile, prin calitatea mai buna a marfurilor si serviciilor, in vederea obtinerii unor profituri cat mai mari. Ea exprima relatiile dintre agentii economici care actioneaza in functie de interese lor in conditiile liberei initiative, fiind o rivalitate deschisa si loiala care duce la dezvoltarea productiei si la imbunatatirea gradului de servire a cumparatorului.

Concurenta difera de la o tara la alta si de la o etapa la alta in functie de numarul si puterea economica a vanzatorilor si cumparatorilor in economia nationala, in una sau alta dintre ramuri, de gradul de diferentiere a produselor, de posibilitatile noilor firme de a actiona in acelasi domeniu, de transparenta pietei ca si de alti factori.

Simplu, dar cuprinzator este tabloul formelor de piata surprinse de Alain Cotta[1] si pe baza carora se va desfasura analiza ofertei:

Tabelul nr. 9

Piata cu concurenta perfecta

Piata cu concurenta perfecta este acel tip de piata acre se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:

atomicitatea participantilor care exprima existenta unui numar mare de agenti economici de putere economica egala sau apropriata, astfel incat nici unul dintre ei nu poate influenta in mod hotarator pretul;

omogenitatea produselor, ceea ce inseamna ca marfurile oferite sunt echivalente sau aproape identice, astfel incat fiecarui cumparator ii este indiferent de unde se aprovizioneaza;

intrarea si iesirea libera pe piata care exprima capacitatea unei noi firme de a intra pe piata atunci cand costul este inferior pretului de vanzare si de a parasi ramura economica atunci cand pretul este mai mic decat costul de productie;

fluiditatea pietei care presupune adaptarea ofertei fara bariere monopoliste la cerere si invers;

transparenta perfecta care presupune ca toti producatorii si toti consumatorii dispun de o cunoastere perfecta a cererii si ofertei, astfel incat pot obtine cel mai bun produs sau cel mai bun pret.

Cele mai frecvente forme de concurenta imperfecta sunt monopolul si oligopolul, dar economia de piata contemporana cunoaste si piete cu concurenta monopolistica sau de monopol bilateral, etc.

Monopolul

Spre deosebire de piata cu concurenta perfecta in care intreaga cantitate produsa de un agent economic este vanduta la pretul pietei, oferta lui detinand o pondere nesemnificativa in volumul ofertei agregate datorita multimii de firme similare care functioneaza in acelasi domeniu, piata de monopol se caracterizeaza in planul ofertei prin asigurarea cantitatii agregate numai de catre un producator, al carui bun fabricat nu dispune de substituenti apropiati. Cu alte cuvinte, marfa realizata in conditii de monopol capata caracter de unicat, iar gradul de diferentiere al produsului este maxim.

Oferta de monopol se formeaza in functie de conditiile de cost in cadrul carora firma isi desfasoara activitatea, iar asupra acestora se observa influenta factorilor generatori de o piata de monopol: existenta domeniilor de interes strategic (monopol legal), a altora in care se manifesta costuri de productie descrescatoare (monopol natural), proprietatea asupra unui patent de inventie (monopol tehnologic), raritatea unor zacaminte (monopol exercitat prin controlul asupra unor input-uri) sau folosirea unor tehnici comerciale (monopol asupra marcii comerciale).

Astfel, daca in situatia unui monopol natural costul mediu si cel marginal evolueaza in sens descrescator in celelalte situatii care pot fi exemplificate pe un monopol legal acestea se inscriu in domeniul randamentelor descrescatoare. In primul caz, ce corespunde in general retelelor de distributie a electricitatii, gazelor si apei, retelelor de termoficare, de cai ferate, sistemelor de irigatii, explicatia consta in economiile de scara ce se manifesta atunci cand productia unui singur agent economic ar fi suficienta pentru satisfacerea cererii pe piata si deci existenta unor firme concurente nu se justifica nici tehnologic si nici economic. In cealalta situatie, care vizeaza domenii cum ar fi fabricarea si distribuirea unor medicamente, productia si comercializarea alcoolului, a banilor, a timbrelor, apararea nationala, cantitatea oferita de firma de monopol tinde sa se formeze la un nivel al pretului care asigura maximizarea profitului sau economic. Dar, daca acesta este prea ridicat comparativ cu pretul pe care sa-l suporte piata, atunci prin interventia guvernamentala pretul de monopol primeste o limita maxima sub care poate fi practicat orice nivel; aceasta inseamna ca nu intotdeauna un monopol este eficient, ci poate inregistra si pierderi.

Concurenta monopolista

Concurenta monopolista se manifesta pe piata prin imbinarea unor elemente specifice pietei perfecte cu altele caracteristice monopolului; concret, exista numerosi agenti economici producatori, intrarea de noi firme pe piata fiind libera, iar produsele sunt diferentiate, astfel incat influentarea cererii pe piata devine singura modalitate de crestere a profiturilor.

In acest scop, firmele monopolistice folosesc importante fonduri drept cheltuieli publicitare si procedeaza la o analiza a corelatiei dintre nivelul productiei si dimensiunea cheltuielilor promotionale. Astfel, costurile de productie supunandu-se legii castigurilor descrescatoare, daca cresc cheltuielile publicitare, productia sporeste, dar intr-un ritm din ce in ce mai mic. Ca urmare, firma monopolista este interesata sa depisteze sporul de cheltuieli publicitare pe care trebuie sa-l suporte pentru ca vanzand productia corespunzatoare acestuia sa inregistreze profitul maxim. Regula este urmatoarea: firma accepta sa mareasca cu 1 unitate monetara cheltuielile publicitare numai daca sporul de productie comercializata datorita tehnicilor promotionale folosite asigura egalitatea DPr_b=DCh_p , adica dintre sporul de profit si suplimentul de cheltuieli publicitare. Altfel spus, daca productia care ar putea fi vanduta in plus de firma care a folosit mijloace publicitare aduce un profit brut cel putin de o unitate monetara, atunci cresterea cheltuielilor promotionale cu o unitate monetara este justificata.

Rezulta ca pentru o firma monopolista costul de productie desemneaza nu numai cheltuielile cerute de combinarea factorilor de productie, ci cuprinde, asa cum afirma Fr. Perroux in lucrarea "La th orie de la concurrence monopolistique" "toate cheltuielile care trebuie suportate pentru crearea produsului (serviciului), pentru dirijarea spre cumparator si pentru satisfacerea dorintelor acestuia"[2]. Astfel, cheltuielile efectuate cu vanzarea produselor maresc costurile medii si contribuie la cresterea preturilor.

Oligopolul

Formarea ofertei pe piata de oligopol se supune corelatiilor specifice dintre costuri care se manifesta in functie de comportamentul firmelor oligopoliste; aceasta inseamna ca actiunile agentilor economici pe piata de oligopol imbraca forme variate a caror alegere este dictata de tipul de comportament pentru care acestia au optat.

De altfel, inexistenta unui model unic de comportament pe pietele oligopoliste este o reflectare a trasaturilor specifice acestora, care vizeaza:

economiile de scara determina existenta unui numar restrans de firme dominante, desi nu in mod necesar a unui numar total mic de firme pe piata; ele sunt adesea mari in comparatie cu dimensiunea pietei totale, astfel ca numai cateva firme asigura oferta intregii piete, ceea ce se poate reflecta grafic, astfel:

Fig. nr. 32  

Deci, daca curba C exprima cererea totala de piata pentru un produs nediferentiat al unei industrii oligopolistice, cand firma functioneaza la nivelul de productie corespunzator costului total unitar (C_T) minim, ea realizeaza o productie q care reprezinta o parte insemnata din cantitatea totala ceruta pe piata. Mai mult, la pretul p la care doar se acopera costurile medii, cand firma functioneaza cel mai eficient, cererea totala de piata este Q si numai  cateva astfel de firme pot fi suportate de piata;

recunoasterea interdependentei dintre firme se refera la efectele deciziilor individuale privind productia si pretul asupra vanzarilor celorlalti agenti economici. Cu alte cuvinte, fiecare este preocupat sa ia in consideratie reactiile celorlalti la orice modificare a pretului sau de alta natura;

concurenta non - pret si rigiditatea pretului sunt strans legate de trasatura anterioara si arata ca daca reducerile de pret pot fi cu usurinta urmate de firmele rivale, concurenta poate fi accentuata pe seama altor aspecte, ca de exemplu publicitate, design, etc.;

tentatia firmelor de a stabili intelegeri intre ele in domeniul fixarii pretului este justificata prin aceea ca reducerile de pret pot conduce la profituri scazute pentru toate firmele oligopolistice;

imboldul catre fuzionare apare ca o intelegere dintre firme si duce la o cota de piata mai ridicata pentru noul agent economic si, deci, la o forta competitiva sporita a acestuia;

importante restrictii la intrarea de noi firme pe pietele oligopolistice reprezinta trasatura de baza a oligopolului. In general, cu cat aceste restrictii sunt mai puternice, cu atat vor fi mai putine firmele din industria respectiva. Fara a intra in amanunte, asemenea bariere vizeaza: economiile de scara, diferentele de costuri sau altele, precum nevoia de capital, controlul ofertei de factori de productie, reglementarile guvernamentale, recunoasterea produsului, complexitatea lui si proliferarea produsului[3].

Toate elementele caracteristice oligopolului sunt intotdeauna prezente in aceste structuri de piata, chiar daca in industrii diferite se intalnesc in proportii diferite; ca urmare, se cunosc mai multe tipuri de oligopol.

Monopolul bilateral

Combinatia dintre monopol si monopson genereaza o situatie specifica de piata in care puterea economica de negociere a celor doi participanti la viata economica poate fi similara.

Datorita lipsei de atomicitate, atat in planul cererii, cat si al ofertei, nici vanzatorul si nici cumparatorul nu se pot comporta ca un monopolist, respectiv monopsonist. "Doua mari tipuri de solutii pot fi avute in vedere in aceasta situatie: este posibil ca unul dintre participanti sa fie mai puternic decat celalalt si sa-l forteze sa accepte conditiile sale; in functie de caz, piata va fi atunci dominata de monopolist sau de monopsonist; avantajul poate, de altfel, trece de la unul la celalalt in functie de conjunctura economica si sociala. Este insa posibil si ca vanzatorul si cumparatorul sa se inteleaga pentru a fixa un pret si o cantitate: la limita, cele doua intreprinderi rivale procedeaza la o intelegere verticala, iar discutia se va referi la impartirea profitului global"[4].

Concurenta perfecta sau pura este situatia ideala, ea este de fapt un model teoretic, deoarece in realitate acest tip de concurenta nu mai exista in nici o tara cu economie de piata. In schimb, concurenta imperfecta este prezenta in realitate sub diferitele ei forme de manifestare. In afara celor prezentate mai sus, se intalnesc si alte situatii. De pilda, cand numai doua firme domina piata unei industrii, situatia pietei este de duopol, cand exista un singur cumparator pentru produsele unei industrii, situatia pietei este de monopson, cand exista un numar redus de cumparatori (cativa), situatia pietei este de oligopson, etc.

Lupta de concurenta se duce prin modalitati diferite. Aici intervine si ingeniozitatea agentilor economici. Putem aminti: o anumita politica a vanzarilor (de regula cresterea volumului acestora); diferentierea produselor (uneori nesemnificativa, dar amplificata de publicitate); prime acordate vanzatorilor; demonstratii pentru evidentierea calitatii produsului, politica de pret, etc.

Atunci cand lupta de concurenta se duce de catre parteneri cu mijloace economice legale, fara utilizarea unor mijloace agresive, concurenta este denumita loiala. In conditiile concurentei loiale, toti agentii economici au acces liber la piata, cunosc reglementarile legale privind tranzactiile si le respecta.

Uneori metodele aplicate in concurenta depasesc cadrul legal, ele devin agresive, periclitand situatia unor agenti economici sau chiar a consumatorilor. Statul, in aceste cazuri, prin masuri legislative, trebuie sa intervina si sa sanctioneze orice modalitate de infiltrare a asa - zisei concurente neloiale. Prin concurenta neloiala se intelege, conform legislatiei romane, "orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea comerciala".

Concurenta, prin efectele pe care le declanseaza, se poate situa printre cele mai importante legi ale reglementarii vietii economice, ale progresului tehnico - economic al societatii.