Istoria sistemului bancar

INTRODUCERE

Istoria sistemului bancar isi gaseste originile in trecutul indepartat ,existand marturii foarte vechi ce atesta practica unor activitati care , intr-o forma mai mult sau mai putin evoluata , se pot constitui ca primii pasi pe taramul practicii bancare.

Dupa alti cercetatori , notiunea de banca este asociata momentului in care un grup de persoane a avut ideea sa primeasca disponibilitati banesti , sub forma de depuneri de la cei care doreau sa faca economii si in baza acestor depozite , sa ofere imprumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.

Detalii referitoare la imprumuturi , dobanda perceputa si rambursarea creditelor se gaseau deja in Codul lui Hammurabi,descoperit la Susa ,in anul 1901.Hammurabi a fost suveran al regatului babilonean in sec. XVIII.

Sa inaintam in timp si sa facem referire la sistemul bancar romanesc care pana in anul 1989 ofera un numar limitat de servicii si produse bancare , insa dupa anul 1989 Romania a fost martora a mai multor schimbari ,iar trecerea la o economie de piata a determinat cresterea continua a numarului agentilor economici privati.

Pentru ca aceste societati comerciale sa-si poata consolida si largii domeniile de activitate aveau o mare parte din ele nevoie de imprumuturi de la institutii bancare.Bancile pentru a-si putea desfasura activitatea au nevoie de clienti.Pentru prudentialitate mai ales in cazul in care se solicita credite

unitatile bancare analizeaza foarte atent evolutia si performanta financiara

a solicitantului de credit.

Profitabilitatea este un indicator revelator al pozitiei competitive a bancii pe piata bancara si al calitatii managementului sau . Aceasta permite unei banci sa mentina un anumit profil de risc si ofera o protectie fata de problemele pe termen scurt .

Contul de profit si pierdere , o sursa cheie de informatii despre profitabilitatea bancii, releva sursele de castiguri ale unei banci si cantitatea si calitatea acestora , precum si calitatea portofoliului de credite al bancii si concentrarea cheltuielilor sale. Structura contului de profit si pierdere indica si orientarea afacerilor unei banci . In mod traditional , sursa majora de venituri bancare au constituit-o dobanzile , dar orientarea din ce in ce mai mult spre activitati netraditionale este de asemenea reflectata in contul de profit si pierdere . De exemplu , veniturile din operatiuni de tranzactionare , investitii si veniturile bazate pe comisioane reprezinta un procentaj din ce in ce mai mare a rezultatelor si profitabilitatii . Totodata , presupune si un profil de risc diferit fata de cel al unei banci traditionale .

Schimbarile in structura si stabilitatea profiturilor bancilor au fost uneori motivate de cerintele de capital legale si de masurile de politica monetara , cum ar fi rezervele obligatorii . Pentru a mentine increderea in sistemul bancar , bancile sunt supuse unor cerinte minime de capital. Natura restrictiva a capitalului minim legal ar putea determina bancile sa-si modifice mix-ul de afaceri in favoarea activitatilor si activelor care presupun cerinte de capital mai mici . Totusi , desi astfel de active poarta un risc mai mic , ele pot aduce venituri inferioare . Existenta unor rezerve obligatorii si/sau a unor cerinte legale de lichiditate excesive prejudiciaza rezultatele si poate incuraja dezintermedierea. De asemenea ele pot da nastere unor practici bancare indezirabile . De exemplu , bilanturile bancilor din multe economii in dezvoltare si tranzitie cuprind ponderi mari de active imobilizate , o tendinta care afecteaza profitabilitatea . Autoritatile de reglementare trebuie sa recunoasca importanta profitului si in masura posibilitatilor , sa evite reglementari care sa preseze in mod nejustificat profitabilitatea.

Fiscalitatea este un alt factor major care influenteaza profitabilitatea unei banci , precum si optiunile de politica si de afaceri ale acesteia , deoarece afecteaza competitivitatea diverselor instrumente si segmente ale pietelor financiare . De exemplu impozitarea veniturilor din dobanzi , combinata cu neimpozitarea castigurilor de capital , pot face depozitele mai putin atractive decat investitiile de capital propriu . In general , bancile isi ajusteaza deciziile lor de afaceri si politica pentru a minimiza impozitele de platit si a profita de eventualele "portite " din legislatia fiscala . Dincolo de nivelul si transparenta impozitarii profitului , domeniile cheie ce trebuie avute in vedere la evaluarea mediului de afaceri si a potentialului de profit ale unei banci sunt daca , si cum se impoziteaza castigurile nerealizate si veniturile din dobanzi , si daca sunt admise , sau nu, provizioane inainte de impozitare . Multe autoritati fiscale aplica si impozite directe la tranzactiile bancare .

O intelegere deplina a surselor de profit si a modificarilor din structura veniturilor / profitului atat ale unei banci cat si ale intregului sistem bancar , in ansamblu , este importanta pentru toti cei implicati in procesul de management al riscului . Autoritatile de supraveghere trebuie sa priveasca profitabilitatea bancii ca pe un indiciu al stabilitatii si ca pe un factor care contribuie la increderea deponentilor . De aceea trebuie incurajata profitabilitatea sustenabila maxima , intrucat o competitie sanatoasa pentru profituri este un indiciu al unui sistem financiar eficient si dinamic .

1. Sistemul bancar romanesc

Pana la sfarsitul anului 1989, rolul si functiile bancilor romanesti au fost strict limitate si priveau in principal, atragerea disponibilitatilor din economie si distribuirea acestora, conform planului de credite, unor intreprinderi sau unor persoane. Incepand cu anul 1948 toate operatiunile bancare au fost centralizate la nivelul unei singure institutii - Banca de Stat (Banca Nationala a Romaniei). Sistemul a functionat astfel pana in anul 1967 cand au aparut noi banci, dar strict specializate, respectiv, Banca pentru Agricultura si Industria Alimentara, Banca de Investitii si Banca Romana de Comert Exterior.

Bancile functionau ca parte pasiva a afacerilor si erau, in principal, unitati administrative. Ele aveau voie sa transfere fonduri catre inteprinderi, numai in conformitate cu planul national, unic instrument de conducere si planificare specific economiilor centralizate. Sistemul bancar romanesc oferea in perioada economiei centralizate, un numar restrans de produse si servicii bancare.

Dupa anul 1989, Romania a fost martora a mai multor schimbari, iar trecerea la o economie de piata a determinat cresterea continua a numarului agentilor economici privati. Astfel a aparut nevoia dezvoltarii unui sistem bancar care sa raspunda noilor solicitari si sa asigure oferta de produse necesare unei economii de piata.

Reforma sistemului bancar a inceput in anii 1990 - 1991 prin adoptarea unei noi legislatii bancare, privind functionarea bancii centrale - Banca Nationala a Romaniei - si a bancilor comerciale. In baza acestor noi reglementari, bancile au fost organizate ca societati comerciale, dar pentru infiintarea acestora fiind necesara autorizarea acordata de Banca Nationala a Romaniei. Astfel au inceput sa apara noi banci finantate fie de stat, fie prin aport de capital privat romanesc si strain.

De asemenea in Romania functioneaza si banci cu capital integral strain precum si filiale ale unor mari banci straine.

Pentru a putea face fata conditiilor impuse de organismele financiare internationale privind cerintele minime de capital cat si concurentei tot mai acerbe ce se manifesta in peisajul bancar romanesc, in prezent bancile mari si mijlocii sunt preocupate de consolidare financiara si de castigarea unei anumite cote de piata. Caile de consolidare alese sunt in principal infuzia de capital extern, majorari de capital prin aportul actionarilor existenti si fuziunile bancare, care, in viitor nu prea indepartat vor deveni indispensabile.

Economia de piata presupune in mod necesar existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea tuturor disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor temporara in desfasurarea de activitati economice eficiente .

2. Functiile de baza ale unei banci comerciale

Exista o enorma diferenta intre operatiunile limitate efectuate de bancheri la inceputul activitatii bancare si gama complexa de servicii care pot fi oferite de o banca moderna. Multi experti au incercat sa defineasca termenul de banca, dar nu s-a ajuns la o definitie unanim acceptata.

Banca este o insitutie careia i se acorda permisiunea, in general sub forma unei autorizatii, licente, de a efectua tranzactii cu bani.

In esenta, o banca poate fi definita ca o institutie care mobilizeaza mijloacele banesti disponibile, finanteaza si crediteaza persoanele fizice si juridice, organizeaza si efectueaza decontarile si platile in cadrul economiei nationale si in relatiile cu celelalte state cu scopul de a obtine profit.

Functiile principale ale unei banci comerciale sunt:

sa atraga depozite banesti ale clientilor persoane fizice si juridice (atragerea fondurilor);

sa permita clientilor sa-si retraga banii sau sa-i transfere in alte conturi;

sa acorde imprumuturi clientilor care solicita credite, folosind depozitele atrase (plasarea fondurilor).

3. Caracterizare de ansamblu a activitatii unei bancii

O banca, ca orice alta intreprindere comerciala, are un numar de elemente generale. In primul rand, trebuie analizat tipul de activitate care poate genera profit. Orice afacere comerciala trebuie sa genereze profit, pentru a sustine propria sa dezvoltare si crestere, dar in acelasi timp, sa produca si dividende pentru detinatorii de actiuni, care au investit in companie. O banca comerciala trebuie sa realizeze toate aceste cerinte si, in plus, trebuie sa atinga o pozitie financiara puternica si sigura.

O banca "cumpara" bani, prin atragerea depozitelor clientilor. Pretul pentru acesti bani, atrasi sub forma de depozite, este dobanda pe care banca o plateste clientilor. Stabilirea ratei dobanzii implica o mare responsabilitate si experienta. Rata dobanzii, stabilita de orice banca, depinde de factorii economici, de masurile adoptate de banca centrala, de concurenta, de termenul depunerii, de nevoia bancii de depozite si de eficienta sa operationala. Daca rata dobanzii este prea mica, banca nu va atrage depozitele de care are nevoie, daca ea este prea mare, banca pierde din profit, in mod inutil.

Dobanda platita pentru depozite este cea mai importanta cheltuiala a unei banci. Desigur, o banca poate oferi diferite rate ale dobanzii pentru depozite. In general, cea mai mare rata este oferita pentru depozitele constituite pe termen lung, pentru ca depozitele la termen aduc bancii un profit potential mai mare decat depozitele la vedere.

Sursa principala de venit, a unei banci, este dobanda perceputa pentru creditele acordate, ca urmare a fondurilor existente, in principal rezultate din depozitele constituite de clienti. Ratele dobanzii percepute pentru credit sunt, in mod normal, mai mari decat cele platite pentru depozite; dar aceasta marja nu este suficienta pentru asigurarea profitabilitatii operatiunilor bancare. Pentru banci, o sursa importanta de venituri o reprezinta comisioanele si spezele pentru serviciile oferite clientilor.

In calitatea lor de intermediari financiari, bancile sunt in masura sa creeze bani, sub forma de depozite. Aceasta pentru ca orice credit acordat de o banca se poate materializa intr-un alt depozit, facut in sistemul bancar (la o alta banca), care depozit devine, astfel, pentru noua banca, un disponibil ce poate fi imprumutat din nou (mai putin aceea parte din lichiditate, pe care si aceasta banca trebuie sa o tina in casa).

Managementul bancar, ca parte componenta a managementului economic, are ca mobil buna organizare si functionare a bancilor. Comertul cu bani nu poate fi lasat pe seama intamplarii, nu se poate desfasura sub criteriul liberului arbitru. Literatura de specialitate confirma cresterea rolului managementului bancar, comparativ cu alte sectoare. Cauza consta in complexitatea activitatii bancare si in faptul ca uneori, o banca comerciala are relatii de afaceri cu foarte multi agenti economici si persoane fizice a caror activitate si bonitate trebuie foarte bine cunoscuta si evaluata.

Astfel, managementul bancar inseamna, in cea mai mare masura, a reusi prin altii. Rezultatele unei banci sunt si urmare a rezultatelor clientilor.