PROIECTAREA UNEI POLITICI MACROECONOMICE

Capitolul 1

Proiectati o politica macroeconomica prin care se inregistreaza o inflatie medie sub 3,5%, o traiectorie a veniturilor superioara celei initiale si o rata de schimb inferioara celei initiale.

1. a. Prezentarea teoretica a obiectivelor

Principalele obiective care trebuiesc atinse in lucrarea de fata sunt urmatoarele:

-cresterea veniturilor

-scaderea ratei de schimb

-obtinerea unei inflatii medii sub un anumit procent (3,5%)

In continuare vom prezenta teoretic cativa termeni macroeconomici (din punct de vedere stiintifico-economic) care au legatura cu obiectivele lucrarii:

Venitul national

Venit national este un indicator macroeconomic care exprima o marime agregata a veniturilor obtinute de proprietarii si utilizatorii factorilor de productie , in calitatea lor de participanti la activitatile economice de toate felurile. El se calculeaza prin insumarea tuturor veniturilor obtinute de posesorii de factorii de productie corespunzatori contributiei acestora la realizarea productiei, la nivelul ansamblul economiei nationale. La scara intregii economii, se calculeaza insumand totalitatea salariilor, dobanzilor obtinute de posesorii de depozite, rentelor obtinute de proprietarii de terenuri, ale veniturilor populatiei si antreprenorilor. Venitul national se mai poate calcula scazand din PNN totalitatea impozitelor indirecte .

Venitul national si produsul national sunt concepte importante. Daca ele cresc, situatia nationala sa imbunatateste.

Crestere economica

Cresterea economica reprezinta procesul de sporire al rezultatelor economice, determinate in conditiile combinarii rationale a factorilor de productie, care se concretizeaza in cresterea PNB si VN pe ansamblu si pe locuitor.
Tipuri ale cresterii economice: zero; pozitiva; negativa; nominala; extensiva; intensiva.

O definitie completa a cresterii economice ar trebui sa aiba in vedere toate modalitatile de evidentiere a acesteia:

1. sporirea durabila a produsului intern brut pe locuitor al unei tari, exprimat in termeni reali;

2. cresterea output-ului real pe locuitor intr-o economie, intr-o perioada de timp, masurata in termenii unei cresteri in PNB sau PIB real sau a unei cresteri in venitul national pe locuitor in perioada analizata;

3. proces complex de evolutie de lunga durata, care se manifesta printr-o marire a dimensiunilor caracteristice ale economiei si printr-o transformare a structurilor societatii;

4. proces complex de sporire a dimensiunilor PIB sau a venitului national pe locuitor, pe baza combinarii si folosirii din ce in ce mai eficiente a factorilor de productie;

5. proces de crestere a dimensiunilor economiei nationale pe baza utilizarii si combinarii factorilor de productie in scopul cresterii produsului intern brut sau a venitului national pe locuitor;

6. cresterea sistematica, ferma si de lunga durata a produsului intern brut sau a venitului national pe locuitor.

Cresterea economica este o miscare pozitiva, ascendenta a economiei nationale insa evolutia conjuncturala presupune si stagnari sau involutii, fapt care a condus la aparitia notiunii de crestere zero; intr-o astfel de situatie indicatorii rezultatelor economice si ai dinamicii populatiei se modifica in acelasi ritm, ceea ce inseamna mentinerea la nivel relativ constant al rezultatelor medii, pe locuitor.Atunci cand rezultatele macroeconomice pe locuitor au tendinte descrescatoare iar echilibrul se mentine la un nivel scazut, se utilizeaza conceptual de crestere negativa, formulare improprie deoarece prin definitie cresterea presupune o directie pozitiva in contrast cu evolutia negative a economiei.

Inflatia

Inflatia a fost si este privita ca un fenomen deosebit de complex din aceasta cauza existand foarte multe definitii .
Astfel : Inflatia este privita ca un dezechilibru care afecteaza , in proportii diferite, toate economiile nationale . Inflatia mai poate fi definita ca fiind un dezechilibru de ansamblu al economiei reliefat de trei tendinte majore :
- disparitatea , respectiv cresterea mai rapida a cantitatii de moneda comparativ cu cresterea altor variabile ale economiei ;
- cresterea preturilor ;
- scaderea puterii de cumparare .
Scaderea puterii de cumparare a monedei consta in faptul ca in decursul unei perioade relativ lungi , volumul bunurilor si serviciilor ce se cumpara intr-o economie scade in comparatie cu masa monetara si nivelul preturilor .
Potrivit unor alte definitii emise de economisti inflatia poate fi intelesa ca fiind :
- cresterea regulata si sustinuta a preturilor ;
- cresterea preturilor fondata pe mecanisme macroeconomice , caracterizate prin interdependenta , intre toti agentii economici si intre toate partile economiei ; formarea patilor ; repartitie ; sistemul de redistribuire a veniturilor .
Insa cea mai usoara si mai cunoscuta definitie este aceea conform careia inflatia este un dezechilibru economic datorat cresterii mai rapide a banilor in circulatie decat a cresterii productiei ; formandu-se astfel un dezechilibru major intre cerere si oferta de produse si servicii .

Formele inflatiei
In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei. Din punct de vedere al intensitatii intalnim:
-inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor , fara zguduiri economice
-inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari
-inflatia declarata , in care preturile cresc anual cu 10%-15%
-inflatia galopanta , in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15% , provocand mari dezechilibre economice si sociale
-hiperinflatia , forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp , antrenand dezechilibre generale in economia nationala
-dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor
-cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia
-cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale, insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
-stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
-slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica
Inflatia prin oferta:
Dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei , prin penuria de bunuri materiale si servicii pe piata.
Inflatia prin costuri exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in preturi(materii prime , salarii , beneficii).
Hiperinflatia este, dupa cum am afirmat si anterior , cel mai periculos tip de inflatie . Spunem aceasta deoarece in perioadele in care se manifesta apar urmatoarele dezechilibre grave :
- Deficitul bugetar al statului atinge cote colosale si astfel in aceasta perioada statul nu mai are credibilitate .
- Cantitatea de moneda creste excesiv pentru a putea acoperi preturile care cresc exponential .
- Moneda nationala isi pierde exclusiv valoarea in raport cu monezile straine .
Indici si indicatori a inflatiei
Intensitatea si marimea inflatiei se pot masura cu ajutorul : indicilor , care exprima schimbarea generalizata a preturilor , sau cu ajutorul unor indicatori care au in vedere cresterea masei monetare aflata in circulatie . Cei mai importanti indicatori si indici sunt:

a) indicele preturilor bunurilor de consum (IPC);

b) indicele preturilor de productie (IPP);

c) indicele general al preturilor (IGP);

d) deflatorul PIB.

Indicele preturilor bunurilor de consum (IPC) masoara evolutia preturilor unui cos de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodarie reprezentativa.

Componentele acestui cos si ponderea acestora in cheltuielile totale sunt determinate de catre Institutul National de Statistica pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra gospodariilor din Romania.

Indicele preturilor de productie (IPP) masoara evolutia preturilor in stadiile anterioare consumului final, respectiv preturile materiior prime, al semifabricatelor si ale produselor finite inainte a fi livrate pe piata.

Indicele general al preturilor (IGP) masoara evolutia tuturor preturilor din economie, respectiv atat a preturilor bunurilor consumate de catre gospodarii cat si a preturilor bunurilor care intra in procesele de productie. Acesta reprezinta cel mai general mod de masurare al inflatiei.

Deflatorul PIB arata evolutia nivelului mediu al preturilor tuturor bunurilor si

serviciilor incluse in PIB, si se calculeaza astfel:

Deflatorul PIB =

Rata de schimb

Pe piata valutara dintr-o anumita tara se formeaza, ca pe orice piata, cererea de valuta interna si, respectiv, oferta de valuta interna. Pretul, determinat de raportul dintre cererea si oferta de valuta interna, se numeste rata de schimb si este definit ca numarul de unitati dintr-o valuta straina care se plateste pentru o unitate de valuta interna.

Intre rata de schimb pe de o parte si celelalte componente ale economiei nationale pe de alta parte exista influente reciproce, astfel incat dinamica ratei de schimb intr-o economie reflecta destul de bine evolutia economiei in ansamblul ei.

Somajul

In unele manuale si tratate universitare, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor persoane care au statut oficial de somer, adica, somajul consta din numarul total al somerilor. In acest caz, problema se deplaseaza spre persoana - somer.
Definitia cea mai folosita pe care o dau economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca remunerat, si care nu are un asemenea loc in mod curent. In diferitele reglementari nationale si internationale se folosesc si alte criterii delimitative ale somerilor. Aceasta mai ales daca problema in cauza se leaga de ajutorul de somaj si de criteriile acordarii acestuia. Astfel, pentru ca o persoana sa fie declarata somer trebuie sa fie inscrisa pe listele oficiilor de plasare a fortei de munca si sa fie disponibila de a incepe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de munca.
Biroul International al Muncii (B.I.T.) considera ca somerul poate fi definit ca acea persoana care: este lipsita de munca, este apta de munca, cauta loc de munca remunerat si este disponibila sa inceapa lucrul imediat (in 15 zile).
Cel mai adesea, fenomenul contemporan somaj este abordat si analizat ca un dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national: ca loc de intalnire si de confruntare intre cererea globala si oferta globala de munca. Aceasta maniera de abordare a somajului este, in fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, si a celor economico-financiare si investitionale, pe de alta parte. Numai ca atat resursele de munca (oferta de brate de munca), cat si nevoia de munca (cererea de munca) sunt filtrate prin exigentele si regulile unice ale remunerarii si salarizarii. De aceea, indiferent de unghiul de abordare si tratare a lui, somajul este o disfunctie a pietei nationale a muncii.
Piata muncii este prin definitie inelastica. Aceasta in sensul ca nici cererea de munca nu se modifica in aceeasi masura cu modificarea salariului nominal, respectiv real, si nici oferta de forta de munca nu evolueaza intotdeauna in raport de pret si de cost. Unii specialisti explica aceasta caracteristica prin aceea ca cererea si oferta depind de multi alti factori decat cei economici.
Caracterul inelastic al ofertei de munca este acela care sta la baza specificitati pietei muncii. Procesele ce stau la baza determinarii volumului, dinamicii si structurii ofertei de munca sunt, mai intai, de natura demografica.
Ca fenomen macroeconomic, somajul reprezinta ansamblul persoanelor (stocul de populatie) active disponibile fara ocupatie, care cauta de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de munca in raport cu cei ce pot fi ocupati, in conditiile de rentabilitate impuse de piata.

1.b. Instrumentele folosite pentru atingerea obiectivelor

Se utilizeaza doua mari clase de instrumente: instrumentele politicii fiscale si cele ale politicii monetare.

Politica fiscala a statului cuprinde conceptia, masurile si actiunile statului privind impozitele si rolul lor in formarea veniturilor bugetare si in finantarea cheltuielilor publice, tipurile de impozite, perceperea si folosirea lor ca instrument de stimulare a cresterii economice.

Politica fiscala inseamna, in esenta, utilizarea cheltuielilor guvernamentale si a mijloacelor fiscale pentru a afecta cererea agregata.

Elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex la baza caruia se afla criteriul de eficienta adica necesitatea de randament cat mai mare al acesteia. Ea trebuie sa asigure mobilizarea unor venituri publice cat mai mari, in conditiile incurajarii afacerilor economice, a investitiilor, concomitent cu promovarea echitatii in contributia fiecaruia la venituri, cu asigurarea protectiei sociale.

Printre instrumentele politicii fiscale se numara: cheltuielile guvernamentale, impozitele, taxele.

Veniturile fiscale constituie izvorul principal al resurselor statului. Prin fiscalitate se intelege sistemul de stabilire si de percepere a impozitelor. Sistemul fiscal determina cantitatile de bani prelevati sursele si modalitatile acestora prelevari.

Impozitul reprezinta o prelevare obligatorie si fara contrapartida directa efectuata de administratiile publice in vederea sustinerii cheltuielilor publice (functia financiara) si in vederea regularizarii activitatii economice (functia politica). Spre deosebire de impozite, o alta sursa a veniturilor bugetului de stat, taxele reprezinta plati efectuate de catre persoanele fizice si juridice in cazul in care acestea se bucura de anumite servicii prestate de catre organele de stat.

Politica fiscala se bazeaza pe transpunerea in practica de stabilire si prelevare a impozitelor catre bugetul statului a o serie de principii Cele mai semnificative dintre acestea sunt: posibilitatea reala de plata a impozitelor; progresivitatea; unicitatea; caracterul obligatoriu; simplitatea si mobilitatea.

Politica monetara reprezinta una dintre cele mai des utilizate componente ale politicilor macroeconomice. Ea poate fi definita ca un ansamblu de masuri si metode prin care autoritatile publice abilitate cauta sa influenteze conditiile macroeconomice prin cresterea sau reducerea ofertei de bani.

Politica monetara reprezinta exercitarea controlului Bancii Centrale asupra ofertei de bani ca un instrument de atingere a obiectivelor politice generale.

Asamblul de actiuni exercitate de autoritatile monetare (Banca Nationala, Trezoreria) asupra masei monetare si asupra activelor financiare vizeaza orientarea economiei pe termen scurt sau mediu. Politica monetara manifestandu-si astfel ca una dintre cele mai vechi politici conjuncturale.

Banca Centrala elaboreaza un ansamblu de reguli pe care le impune celorlalte banci si institutii financiare prin care vizeaza atingerea unor obiective generale ale tarii cum ar fi: stabilitatea, restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienta a economiei spre exterior.

Pe plan intern, rolul politicii monetare se realizeaza prin reglarea cererii de moneda de schimb si de plati.

Pe plan extern politica monetara urmareste incurajarea intrarilor si iesirilor de capitaluri pentru reechilibrarea balantei de plati si in acelasi timp gasirea modalitatilor de a suporta presiunile valutare din exterior cand miscarile de capital se deruleaza speculativ.

Politica monetara presupune utilizarea unui complex de instrumente clasice sau actuale. Printre instrumentele clasice ale politicii monetare demne de remarcat in mod deosebit mentionam: manevrarea taxei scontului si a rescontului, cumpararile si vanzarile de titluri pe piata deschisa (open market) si variatiile cotelor rezervelor obligatorii.

Banca Centrala joaca un rol important in crearea de moneda prin tehnica indirecta a rescontarii titlurilor de credit. Scontarea consta in actul prin care o banca achizitioneaza de la clientii sai, la vedere si inainte de scadenta, creante pe termen scurt (tratate, bilete de ordin etc.), oferindu-le acestora suma de pe inscrisul in cauza, din care se scade dobanda aferenta pentru durata de timp cuprinsa intre momentul achizitionarii creantei si scadentei ei (scont).

Instrumentele monetare cu care opereaza Banca Centrala, sunt multiple si diverse. Dintre acestea retinem: taxa scontului si a reescontului, operatiuni pe piata deschisa, stabilirea rezervelor monetare obligatorii, reglementarea creditului bancar si de consum, manipularea ratei dobanzii.

Alaturi de instrumentele mentionate politica monetara mai utilizeaza: plafoanele de credit, rata de refinantare bancara.

Influenta politicii monetare asupra inflatiei se manifesta cu decalaje temporale. Informatia imperfecta privind aceste decalaje temporale genereaza dificultati in incercarea de a controla inflatia secvential, perioada de perioada. De aceea, banca centrala poate sa-si propuna atingerea obiectivului sau fundamental privind stabilitatea preturilor numai intr-o viziune strategica, pe termen lung.

Pentru a atinge doua obiective - competitivitatea internationala si, respectiv, controlul inflatiei interne - sunt necesare doua politici. O politica monetara care tinteste cursul de schimb in scopul imbunatatirii pozitiei externe nu poate sa reduca si inflatia interna. A doua politica, cea fiscala, este necesara pentru obiectivul competitivitatii externe.

Opinia dominanta a economistilor sustine ca, in cazul unei rate relativ ridicate a inflatiei, cursul nominal de schimb poate fi ales ca tinta intermediara a politicii monetare. In acest cadru, tintirea cursului de schimb nu are insa in vedere competitivitatea internationala a productiei interne, ci vizeaza stabilitatea preturilor.

1.c. Legatura dintre instrumente si obiective

Cresterea veniturilor totale ( prin sporirea cheltuielilor publice sau a veniturilor disponibile ori prin reducerea taxelor), va conduce la cresterea cererii de bunuri si servicii pentru consum si la cresterea acumularilor (economiilor) private. Aceasta crestere a cererii de consum conduce la o noua crestere a produsului intern brut (prin efectul de multiplicare).

De asemenea, cresterea cererii de consum peste nivelul ofertei conduce la cresterea nivelului preturilor, deci la cresterea inflatiei. Aceasta deriva din viteza cu care firmele private se adapteaza la modificarea cererii prin oferta de bunuri si servicii. Cu cat va fi mai mare viteza de reactie, cu atat va fi mai mica cresterea preturilor, si reciproc.

Cresterea inflatiei si scaderea somajului conduc la celebra dilema inflatie-somaj (curba Philips) care afirma ca o crestere a inflatiei este insotita de o scadere a somajului si reciproc.

Cresterea cererii de bunuri si servicii va conduce la cresterea ratei dobanzii in conditiile mentinerii ofertei de bani nemodificata. Cresterea ratei dobanzii va conduce la scaderea investitiilor private. Scaderea investitiilor private are loc prin doua mecanisme, si anume: datorita senzitivitatii negative a investitiilor in raport cu rata dobanzii, pe de o parte, iar pe de alta parte datorita atragerii unei parti a capitalului de catre stat (prin emiterea de titluri de stat) va rezulta scaderea ofertei de bani pentru investitiile private.

Cresterea inflatiei poate aparea cand nivelul cererii creste prea repede. Deoarece firmele nu pot tine pasul cu cresterea cererii produselor lor, vor creste preturile (inflatia) si mai multe importuri vor fi facute in tara. Pentru a putea contracara, si pentru a reduce inflatia, se poate dori sa se reduca nivelul cererii. Aceasta se poate realiza folosind politici deflationiste,care includ cresterea taxelor directe si indirecte.

Capitolul 2

Rezolvarea problemei si listarea ecranelor cu rezultate

Pentru atingerea obiectivelor enuntate la inceputul acestei lucrari este nevoie sa utilizam mai multe variabile instrumentale. Principalele variabile care pot fi utilizate sunt: taxele pe venit, asigurarea nationala, variabile macroeconomice, taxe indirecte si ajutoarele (de somaj, pensie, etc).

Se folosesc atat politici monetare cat si fiscale pentru atingerea concomitenta a celor trei obiective. Astfel se foloseste o politica monetara inflationista pentru a aduce inflatia la o medie sub cea de 3,5%, dar apropiata de aceasta. Astfel se reduce rata dobanzii, ceea ce va incuraja oamenii si firmele sa imprumute mai multi bani. Totodata persoanelor care au ipoteci le vor reveni mai multi bani pentru a cheltui in fiecare luna, pe masura ce pretul pentru ipoteca scade. Combinatia acestor efecte va creste nivelul consumului si al investitiilor. Deoarece consumul si investitiile sunt doua elemente cheie ale cererii globale, reducerea ratei dobanzii ar trebui sa duca la crestere economica si reducerea somajului.

Politica fiscala folosita este una deflationista, pentru a echilibra economia si a nu lasa inflatia sa creasca peste un anumit prag. In acest scop se utilizeaza ca instrumente taxele directe si indirecte.

Astfel, pentru a atinge obiectivele enuntate la inceput, vom creste taxele si accizele in felul urmator: se mareste rata taxei pe venit pana la 45 %, tva pentru mancare creste la 5 %, cresc accizele pentru tutun cu 1%, accizele pentru bere cu 2%, pentru whisky cu 10%.

Se ia in considerare si rata dobanzii ca instrument de reglare a inflatiei. Reducerea ratei dobanzii va conduce la reducerea inflatiei, care va avea in final o valoare medie sub 3,5%, valoarea precizata in enunt. Rata dobanzii se reduce cu 2%.

Contributia la asigurarea nationala creste cu 2% . Limita castigurilor din asigurare nationala scade la 90. Se mareste contributia pentru sanatate cu 1%, se micsoreaza contributia pentru ministerul apararii cu 5%. Alocatiile pentru copii (mai mult pentru primul copil) vor fi de 4.

In aceste conditii, rezultatele obtinute sunt prezentate in tabelele urmatoare:

Capitolul 3

Interpretarea economica a rezultatelor

Rezultatele obtinute in urma modificarilor facute au fost prezentate in tabelele de mai sus ce contin indicatori economici ca: venitul national, cresterea economica, inflatia, somajul, rata de schimb, imprumuturi si datorii guvernamentale.

Se observa in primul rand ca venitul national creste in medie cu 12800.21 (milioane $) incepand din anul 2003 pana in 2009. Deci primul obiectiv a fost atins.

Al doilea obiectiv este cel al scaderii ratei de schimb. Acest lucru se observa in ultimul tabel. Rata de schimb scade in medie cu 4.6 fata de situatia initiala, in urma modificarilor facute. Ajunge de la o medie de 101.48 la 98.87.

Al treilea obiectiv este cel al pastrarii inflatiei sub media de 3,5%. Dupa cum se poate observa din tabel, inflatia va avea o medie de 3,44%, apropiata de media limita (3,5%). In urma modificarilor facute in diverse variabile economice, inflatia va creste in medie cu 1,21% in perioada 2003-2009, avand apoi o tendinta de scadere, deci de revenire la o anumita limita, ceea ce inseamna ca in urmatorii ani nu va depasi aceasta medie (3,5%), ci s-ar putea mentine in jurul ei.

Pe langa atingerea celor trei obiective, schimbarile facute cu ajutorul instrumentelor financiare si monetare au determinat anumite modificari si in alte domenii.

Astfel cresterea economica este superioara celei initiale in medie cu 0.26%. Somajul scade in medie cu 0.35%. Datoria guvernului scade in medie cu 3.41. Imprumuturile guvernului scad cu 0.57.

Modificarile facute influenteaza pozitiv economia in ansamblu, dupa cum rezulta din tabelele de mai sus. Cu toate acestea, numai in 5 din cele 9 cazuri studiate, modificarile aduc imbunatatiri pentru venitul familial.

Acest lucru se poate observa in urmatoarele tabele care reprezinta consecintele schimbarilor pentru fiecare tip de familie prezentat:

Motivarea alegerii optimale a solutiei

Daca alegeam sa crestem numai taxele si accizele (tva pentru mancare si accizele pentru tigari si bauturi alcoolice) rezultatele nu ar fi fost favorabile.

Venitul national ar fi scazut, desi cu un procent destul de mic. Rata inflatiei ar oscila si totusi ar avea o valoare medie 2,05%, care totusi se incadreaza la cerinta initiala, adica este sub limita de 3,5%. Dar in acest caz rata de schimb ar creste in loc sa scada, asa cum se dorea initial.

Efecte de transmisie

Reducerea impozitelor si a taxelor conduce la cresterea venitului disponibil al agentilor privati dintr-o economie.

Cresterea veniturilor disponibile (Y^d) prin reducerea taxelor, va conduce la cresterea cererii de bunuri si servicii pentru consum, care va duce la cresterea cererii agregate, care conduce la cresterea venitului national.  Cresterea venitului national conduce prin efectul de multiplicare la o noua crestere a venitului disponibil .

Cresterea ratelor dobanzilor determina scaderea investitilor , a consumului precum si a inflatiei.