Revenind la problema sensului sau intelesului, nu orice propozitie cu sens este stiintifica. Chiar daca sensul sau inteligibilul ar constitui o conditie necesara a stiintificitatii, el nu este, totusi, o conditie suficienta. Pentru instantiere, propozitia viata este si nu este o forma de existenta a materiei nu poate fi stiintifica in acelasi timp si sub sincronic si comparativ cu acelasi criteriu. Noncontradictia constituie deasemenea un criteriu logic care trebuie sa fie satisfacut de stiintific. Mai mult, stiinta tinde sa se dezvolte spre o cunoastere precisa, economica, rationala si inteligibila. Daca ipotezele sau constructele noastre teoretice satisfac criteriul logic, ulterior consecintele lor concrete trebuie comparate cu experienta fenomenala de ordin prim. Stiinta matura presupune nu numai utilizarea unor unitati de sens pentru descriere, ci si organizarea si coordonarea unor programe teoretico-experimentale eficiente si inteligente. De aceea, problema stiintificitatii este mai cuprinzatoare si mai importanta decat problema intelesului. Stiintificitatea nu este echintensionala cu inteligibilul. Nici convingerea nu este o conditie necesara sau suficienta a stiintificitatii sau a adevarului. Faptul ca anumite dogme religioase contin anumite principii si idealuri morale destul de acceptabile nu garanteaza adevarul alegatiilor lor teoretice religioase ontogenetice. Totusi, valorile religioase precum:speranta nelimitata, insistenta, socialitatea etc. pot avea o valoare importanta pentru supravietuire si reproducere. Dar sa revenim la problema sensului si intelegerii. Oare nu este notiunea logicii o unitate-sens sau atomul intelegerii? Un termen poate avea un sens sau o intensiune, dar ar putea avea o anumita intelegere?
Sa fie intelegerea identica cu sensul, la nivelul termenului? Este reprezentarea mentala unitatea intelegerii? Consider ca, sensul, continutul, intensiunea sintetica/ compusa a idei de reprezentare contine:
i) idea unei recurente.
ii) idea unei actiuni.
iii) idea unei dimensiuni temporale.
Adica, idea de a face sa fie prezent ceva ce deasemenea a mai fost in trecut. In cazul reprezentarii mentale, actiunea mentala de a face ceva din trecut sa fie prezent. Este ca o rechemare. Distinctia trecutului de prezent presupune posesia unor capacitati mnezice (Motzskin, 200X, Synthese). De aceea, reprezentarea nu este o imagine sau o stare, ci o actiune, sau un proces ce poate fi controlat in anumite limite. Termenul reprezentare nu este propriu pentru a numi unitatea fluxului constiintei, deoarece el nu acopera toate tipurile de continut constient. Sa fie intelegerea reductibila la o reprezentare-unitate? Nu. Reprezentarea, asa cum este inteleasa filosofic, este o actiune, dar intelegerea ne obisnuieste cu o stare-rezultat. Re-prezentarea poate reactualiza o intelegere. Nici chiar actiunea de inteligibilizare nu este reductibila la re-prezentare, deoarece prima poate implica, anticipare, fantezie, analiza, generalizere, rationament, abstractizare etc. Si chiar daca toate operatiile anterioare ar presupune memorie si reprezentare, ele in mod cert nu se reduc doar la atat.
Ipoteza mea fundamentala este ca: domeniul intelegerii este de ordin superior extensiunilor constiente senzoriale de ordin prim. Ne-ar fi greu sa ne imaginam ca intelegere o senzatie izolata, pura. In plus, intelegerea este zisa in multe feluri:
intelegem un limbaj.
