Ascensiunea si hegemonia macedoniei (361-334 i.hr.)

ASCENSIUNEA SI HEGEMONIA MACEDONIEI (361-334 i.Hr.)

a. Principalele marturii despre Macedonia de dinainte de Filip II si Alexandru cel Mare sunt continute in lucrarile lui Herodot si Tucidide, care sunt surse relativ tarzii si fac orice reconstituire a acestei epoci istorice sa fie riscanta.

Potrivit lui Herodot, regele Alexandros I Philehellenos, care domnea in Macedonia in perioada razboaielor medice, era cel de-al saptelea suveran provenit dintr-o dinastie originara din Argos: stramosii sai apartineau ramurii exilate a familiei regale a Temenizilor, urmasi ai lui Herakles. Ei au intemeiat in Macedonia dinastia Argeazilor si si-au impus dominatia asupra vaii Haliakmonului. Dupa retragerea persilor, in 479-478, Alexandros I si-a extins granitele regatului spre este, intrand in stapanirea bogatelor mine de aur si de argint. Alexandros a fost admis cu greutate la jocurile olimpice, in virtutea descendentei sale din familia regala argiana.

La randul sau, Tucidide a confirmat marturia lui Herodot privitoare la originea destul de recenta a dinastiei macedonene. In plus, Tucidide consemna faptul ca aceste regat cuprindea trei regiuni distincte: Macedonia de Jos, cuprinsa intre muntele Olympos si raul Axios (Vardar), care constituia nucleul regatului, fiind zona cucerita la inceput, teritoriile aflate intre Axios si Strymon, si Macedonia de Sus, ale caror ethné (populatii) "aliate si supuse" aveau principii lor proprii (in special lynkestai si elymiotidai).

Imaginea privitoare la originea etnica a macedonenilor, asa cum este reflectata in istoriografia antica, este destul de echivoca. Situati intr-o zona periferica a Greciei, avand forme de organizare statala si obiceiuri diferite fata de ceilalti eleni, macedonenii erau perceputi ca "barbari". In ceea ce priveste limba macedoneana, acesta nu este cunoscuta, insa, se pare ca era cel putin inrudita cu limba greaca, daca nu cumva era un dialect mai putin evoluat al acesteia. Cert este ca limba macedoneana continea si numerosi termeni care nu erau de origine greaca. Pentru istoricii greci care ii admirau pe argeazi, macedonenii constituiau o categorie intermediara intre greci si barbari.

Din punct de vedere politic, Macedonia nu a cunoscut polis-ul, ci era mai apropiata, ca structura, de cea a populatiilor "barbare" din zona: asupra populatiei rurale si pastorale domnea o aristocratie al carei principal mod de a-si petrece timpul erau razboiul, vanatoarea si banchetele. Ei erau supusi autoritatii supreme, reprezentate de catre rege, prin relatii de "vasalitate". Din acest motiv, autoritatea regala nu se exercita sub forma unui absolutism monarhic, ci era mai curand sinonima cu functia de sef militar. Moravurile aspre ale macedonenilor se reflectau si in relatiile interpersonale dintre rege si aristocrati: suveranul ii numea hetairoi (insotitori), iar acestia il tratau pe rege ca pe un egal investit cu o pozitie superioara. Insa, in acelasi timp, acest fapt explica si lipsa de autoritate a regelui si starea aproape permanenta de instabilitate politica. Principii argeazi recurgeau, adeseori, la sprijinul unor clanuri aristocratice pentru a-l elimina pe rege. Intrigile si comploturile fratricide erau o practica frecvent intalnita in dinastia argeazilor. Rezultatul acestor disensiuni interne erau anarhia.

In schimb, in comparatie cu cetatile grecesti, al caror teritoriu era minuscul si, in general, arid, Macedonia era intinsa si avea campii fertile si munti bogat impaduriti; resursele sale erau numeroase: grau, turme, lemn, aur si argint, insa lipsa de stabilitate politica nu permitea o exploatare sistematica a acestora.

Istoria Macedoniei inainte de Filip II se prezenta ca o alternanta de etape de unitate cu perioade de anarhie. Uneori, un rege reusea sa isi elimine rivalii si sa restabileasca autoritatea asupra dinastilor macedoneni din zona de nord, situatie care conducea la o relativa prosperitatea si putere. Regele reusea sa aduca sub controlul sau orasele grecesti de pe coasta sau chiar intervenea in afacerile interne ale cetatilor din zona Chalcidiei, a Thessaliei sau in Thracia. Cand murea, adeseori asasinat, luptele dintre pretendentii pentru castigarea tronului reincepeau, iar dinastii din nordul Macedoniei isi recastigau independenta. Sub pretextul sustinerii unui pretendent, puterile straine invadau tara si ocupau parti din regat.

Macedonia dispunea de puternica si instruita cavalerie a hetairoi-lor, dar, in pofida eforturilor depuse de regii Alexandros I (497-452) si Arhelaos (413-399), falanga de pedestrasi (pezhetairoi) nu a cunoscut o dezvoltare de amploare.

Declinul puterii militare macedonene a inceput in timpul domniei lui Perdiccas II (452-413), care nu a putut face fata invaziei puternicului rege thrac Siltakes, in 429. In timpul lui Arhelaos, Macedonia a cunoscut o perioada scurta de reconsolidare datorita energicului rege, care a construit drumuri si fortarete si a reorganizat armata.

Filip II, cel mai mic dintre fiii lui Amyntas III, a fost proclamat rege, de catre adunarea macedoneana, in 359, la varsta de 22 sau 23 de ani. La inceput, el a fost regent al nevarstnicului sau nepot, Amyntas IV, fiul lui Perdiccas III, insa, dupa scurt timp, s-a impus ca rege cu titlu personal. In momentul urcarii la tron a lui Filip II, supravietuirea regatului era amenintata din cauza vecinilor sai, care doreau sa invadeze Macedonia. In afara de illyri, Macedonia mai era amenintata de regele odrys Cotys, de chalcidieni, de peoni, dar si de athenieni, care doreau sa recupereze cetatea Amphipolis. Filip a reusit sa se debaraseze, curand, de pretendentul Argaiss, sprijinit de athenieni, apoi a recunoscut "suzeranitatea" regelui Bardylis, pe a carui fiica a luat-o de sotie; Filip a acceptat chiar sa ii plateasca regelui illyr un tribut.

Regele macedonean a incheiat, in 359, un tratat de pace si de alianta cu athenienii. Acestia detineau Pydna si Methone, aflate la numai 20 km de Aigai, fosta capitala a Macedoniei (noua resedinta regala se afla la Pella), de unde amenintau principala legatura a regatului cu Thessalia, dar si cetatea Potideea, de unde putea ameninta atat Macedonia cat si Chalcidica. Athenienii au profitat de aceasta pace pentru a recupera cetatea Amphipolis.

Filip a profitat de acest razboi pentru a reorganiza armata macedoneana, pe care a transformat-o intr-unul din cele mai teribile instrumente de lupta ale antichitatii.

Forta de soc a armatei macedonene o forma cavaleria grea a hetairilor. Fiecare hetairos era echipat cu casca (kranos) si cuirasa de metal (thorax), asemenea hoplitilor (infanteristi greu inarmati) greci. Ca armament, ei dispuneau de lance (sarissa) si spada (xiphos). Efectivul acestora varia intre 1200 si 1800 de oameni. Cavaleria grea era impartita in 7 escadroane (ilai) cu un efectiv de aproximativ 150 de oameni fiecare. Unul dintre escadroane apartinea garzii regale (agema), fiind numita ile basilike.

Insa adevarata inovatie a constituit-o reorganizarea infanteriei grele macedonene. Aceasta era formata din tarani liberi macedoneni, numiti pezhetairoi ("insotitori pedestrasi"), phalangitai, sau pezoi. Acestia formau phalanx (falanga), piesa de baza a armatei macedonene. Falanga era formata din 6 brigazi a 1536 de oameni fiecare (taxeis). O taxis era divizata in trei batalioane a 512 luptatori fiecare (pentacosiarhia). Taxeis erau subdivizate in subunitati mai mici (lohoi), de 128 oameni. Cea mai mica formatiune era decada, formata din 10 soldati, inlocuita ulterior cu file, care numara 8 oameni. Falangitii erau echipati cu casca metalica (kranos), scut rotund (aspis), mai mic decat cel al hoplitilor greci, cuirasa de piele si lame de metal si cnemide pentru protejarea picioarelor. Armele de atac ale falangei erau vestita lance sarissa, a carei lungime varia intre 2-5,50 metri, si spada scurta (xiphos) sau pumnalul (xiphidon). Falanga forma pivotul in jurul careia se organiza dispozitivul de lupta al armatei macedonene. Avand 16 randuri adancime, forta ei de soc era enorma, deoarece falangitii mentineau, chiar si in timpul luptei, o ordine de lupta perfecta. Fiecare rand era asezat cu aproximativ un metru mai in spatele liniei din fata, insa compensa prin lungimea lancii, care era mai lunga cu exact aceeasi marime. Lancile erau tinute vertical in timpul marsului spre campul de lupta, fiind inclinate brusc si sprijinite pe umerii militarilor din randul din fata in momentul atacului. Astfel ca falanga aparea ca un bloc compact de scuturi si lanci, un urias "arici" de metal. Falanga avea o coeziune extraordinara si o imensa forta de soc. Dispozitivul putea fi modificat in functie de evolutia situatiei tactice: randurile se puteau dubla, de la 16 la 32, si chiar cvadrupla, sau dimpotriva, adancimea frontului putea fi redusa la doar 8 randuri, in favoarea lungimii acestuia. Secretul succesului consta in mentinerea intacta a dispozitivului rectangular de lupta, astfel ca falanga putea rezista fara probleme asaltului unei forte mult mai numeroase. Insa dispozitivul de lupta de tip falanga avea si dezavantajele lui, asa cum avea sa se dovedeasca peste 250 de ani: fiind o formatiune masiva era lipsita de mobilitate si dispunea de o capacitate manevriera redusa. Falanga se deplasa incet, ramanand, de multe ori, cu mult in urma cavaleriei. Contributia sa la batalii se rezuma la teribila forta de presiune pe care o exercita asupra liniilor inamice, fara a lupta efectiv. In plus, mentinerea intacta a dispozitivului de lupta presupunea deplasarea pe un teren perfect plat, cea mai mica denivelare creand brese care puteau fi exploatate de inamic. Soldatul falangit devenea vulnerabil in momentul in care nu mai respecta ordinea de lupta si parasea formatiunea din care facea parte. Pe de alta parte, arma preferata atat a hoplitilor greci, cat si a falangitilor macedoneni era lancea, scrima nefiind o arta in care acestia excelau.

In armata macedoneana au aparut si trupele usor inarmate, de cavalerie si infanterie. Dupa modelul peltastilor, atenienii au creat corpul trupelor usoare macedonene (hypaspistai). Initial, acestia erau simpli purtatori de scut ai infanteristilor falangei si ai cavaleristilor hateiroi. Hypaspistai purtau platosa de in si palaria macedoneana (kausia). Ei erau inarmati cu spada (xiphos), lance usoara si cu scut mic si rotund. Ei indeplineau rolul de trupe de vanatori de munte si de cercetare-diversiune, constituind elita armatei macedonene. Ei erau recrutati numai din randurile soldatilor cu experienta. Usor echipati, ei puteau ocupa pozitii considerate inexpugnabile, erau capabili sa traverseze inaltimile aflate in apropierea unor puncte de trecere, pentru a cadea apoi in spatele liniilor adversarului. Hypaspistai formau, totodata, garzile regale.

In armata macedoneana se mai aflau si aproximativ 600-800 de calareti usor inarmati (prodromoi), organizati in patru sau sase ilai, care jucau, mai ales, rolul de trupe de hartuire si de avangarda (prophylake) si care trimiteau in recunoastere iscoade (skopoi).

Infanteria usoara (psiloi) era formata din arcasi (toxotai), prastiasi (sphenodenetai) si sulitasi (akontistai), care nu aveau arme defensive. Insa Filip isi procura principalele forte pentru trupele sale usor inarmate din randurile populatiilor barbare din jurul Macedoniei: agriani, paioni, thraci, odrisi, dar si arcasi cretani si excelentii calareti thessalieni.

Fiii aristocratilor macedoneni erau educati la curtea regelui, unde indeplineau si rolul de paji (basilikoi paides) pe langa faptul ca isi desavarseau acolo instructia militara. Din randul celor mai devotati, regele ii alegea pe cei care formau garda de corp (somatophylakes), fiind insotitorii permanenti ai conducatorului lor. Ei il insoteau pe rege la lupte, la vanatoare, la banchete.

Filip a adaugat de masini de asediu (palintoma) de tipul catapultelor si al balistelor, pentru asediul cetatilor si pentru a rupe liniile adversarului.

Armata macedoneana a devenit o structura permanenta, motiv pentru care Filip a creat si servicii logistice si tehnice, menite sa asigure trupelor sustinerea necesara conducerii unor campanii indelungate si la mare distanta.

Regele macedonean a profitat de dificultatile pe care le-a traversat Atena in timpul razboiului aliatilor pentru a face noi anexiuni. El a cucerit de la athenieni cetatea Potideia din Palene, pe care le-a dat-o aliatilor sai olynthieni. Atena, implicata in razboiul impotriva aliatilor, nu putea interveni in mod direct impotriva lui Filip, motiv pentru care a incercat sa formeze o coalitie a regatelor barbare invecinate cu Macedonia. Insa acest plan a esuat, deoarece aliatii Atenei, regele odrysilor occidentali, Ketripons, regele illyrilor, Grabos si regele paionilor, Lyppeios, au fost infranti, succesiv, in 356-355, de catre Filip.

In 355, Filip a inceput asediul Methonei, cetate pe care a cucerit-o in 354, dar sub zidurile careia si-a pierdut un ochi. Regele macedonean a cucerit, in acelasi an, cetatile de pe coasta de sud a Thraciei aliate ale Atenei. Filip a esuat la Neapolis, dar a obtinut succese la Abdera si Maroneea.

Desi athenienii fusesera expulzati din toate regiunile apropiate de Macedonia, Eubulos si partizanii sai nu au considerat necesar sa incheie un tratat de pace, nedorind sa renunte la Amphipolis. Pentru athenieni, succesele lui Filip erau efemere, iar puterea macedoneana nu avea nici un viitor.

Trecand raul Strymon, Filip a ocupat o colonie a insulei Thasos, Crenides, aflata la poalele muntelui Pangaios. El i-a dat acestei cetati numele de Philippi. Insa unul dintre cele mai mari castiguri ale acestei expeditii l-a constituit controlul asupra bogatelor mine de aur din Pangaios, care l-au facut pe regele macedonean cel mai bogat om din Grecia.

Un conflict local, izbucnit in Grecia centrala, avea sa conduca la cel de al treilea razboi sacru (356-346), in urma caruia Macedonia avea sa devina cea mai mare putere a Greciei.

Sanctuarul de la Delphi era controlat, in cea mai mare parte, de catre thessalieni, care detineau in consiliul Amphictyoniei 12 locuri din 24. Insa, dupa asasinarea tiranului Alexandros din Pherai, in 357, si impacarea tiranilor din aceasta cetate cu rivalii lor, intreaga Thessalie se afla sub influenta Thebei, care detinea si ea 2 locuri in Consiliu. Deoarece si delphienii si locrienii erau alaturi de Theba, acesta detinea o larga majoritate (18 din cele 24 de locuri) in Consiliu, dominand Amphictyonia. Theba le-a impus spartanilor si phocidienilor amenzi grele, dupa ce i-a acuzat de sacrilegii impotriva sanctuarului. Phocidienii, adversari ai delphienilor, au refuzat sa plateasca si s-au aliat cu Atena si cu Sparta. In 356, sub conducerea lui Philomenos, phocidienii au ocupat Delphi, avand, insa, grija sa nu se atinga de sanctuar.

Consiliului Amphictyoniei i-a declarat, sub presiunile Thebei, pe phocidieni drept sacrilegi si le-a declarat razboi.

Constrans de dificultatile financiare pe care le presupunea aceasta expeditie, Filip si-a asumat riscul unei batalii decisive. Confruntarea a avut loc la Cheroneea, la sfarsitul lui august 338. In pofida relativei sale inferioritati numerice (compensata, in mare parte, prin superioritatea efectivelor de cavalerie), Filip a obtinut o victorie categorica, exploatand lipsa de coordonare a adversarilor sai. In aceasta batalie s-a distins, pentru prima data, tanarul fiu al lui Filip, Alexandru, in varsta de numai 18 ani. Acesta a condus sarja decisiva a cavaleriei hetairilor asupra bresei dintre "batalionul sacru" theban, pe care l-a nimicit si celelalte contingente aliate.

Theba a capitulat, in schimbul unor conditii de pace foarte dure: in fortareata Cadmeea a fost instalata o garnizoana macedoneana, iar constitutia democratica a fost abolita, in favoarea unui regim oligarhic, devotat lui Filip.

Atena a luat masuri extraordinare in vederea apararii (eliberarea sclavilor, acordarea dreptului de cetateni metecilor, construirea de fortificatii, impunerea unor dari asupra aliatilor din insule). Filip a oferit, insa, conditii foarte generoase, prin intermediul unui prizonier athenian, Demodes. Atena i-a desemnat ca ambasadori, in vederea negocierii pacii, pe prietenii lui Filip, Demodes, Eschines si Phocion. Invingatorul le-a inapoiat athenienilor mortii si prizonierii, nu a invadat Attica si nu a stabilit garnizoane macedonene pe teritoriul ei. Mai mult, Filip le-a oferit athenienilor districtul Oropos, care le apartinuse thebanilor. In schimb, a doua Confederatie maritima a fost desfiintata, iar Atena a fost obligata sa renunte la Chersones, dar a pastrat cleruhiile din Samos, Lemnos, Imbros si Skyros, precum si administrarea sanctuarului lui Apollo de la Delos. Athenienii urmau sa fie asociati la pacea comuna si la un "consiliul al grecilor". Generozitatea lui Filip se explica prin faptul ca regele macedonean dorea sa evite eventualele dificultati pe care le-ar fi infruntat in cazul unei rezistente disperate din partea athenienilor, care isi mobilizasera toate resursele dupa infrangerea de la Cheroneea.

Dupa aceasta victorie, Filip a pornit in mars spre Pelopones, unde a fost intampinat de partizanii sai din diferite cetati, mai ales aheenii si corinthienii. Cu exceptia spartanilor, toti peloponesienii au incheiat tratate de pace cu regele macedonean. El a profitat de absenta regelui spartan Archidamos, plecat intr-o expeditie in Tarantos, in Italia, pentru a invada Laconia, careia i-a rapit cateva teritorii de granita.

Dupa incheierea acestor acorduri bilaterale, in 338-337, Filip a invitat toate cetatile din Grecia sa trimita delegati la Corinth, pentru a participa la un Congres panhellenic pe care el urma sa il prezideze. Toti grecii, cu exceptia spartanilor, au devenit partasi la koiné eirenè (pacea comuna). Principalele clauze ale tratatului vizau garantarea integritatii teritoriale si independentei participantilor la pacea comuna si asigurau mentinerea constitutiilor existente si stabilitatea ordinii sociale: impartirea pamanturilor, abolirea datoriilor si eliberarea sclavilor erau interzise. Prin aceste angajamente, autonomia cetatilor era salvgardata, insa intr-o forma limitata. Principalele institutii ale Ligii de la Corinth erau Consiliul (synedrion), format din delegati ai fiecarei cetati si comandantul militar (hegemon), in persoana lui Filip.

Dupa ce a condus, in 337, o expeditie in Illyria, Filip a trimis, in anul urmator, in Asia Mica, un corp expeditionar condus de strategul Parmenion. Macedonenii au fost intampinati favorabil in cetatile grecesti din Asia Mica, unde regimurile oligarhice sustinute de persi au fost inlaturate. Insa marea ofensiva in Asia a trebuit sa mai astepte doi ani, deoarece Filip a fost asasinat in 336.