Cartagina

CARTAGINA

Nu se cunoaste cu precizie data fundarii Cartaginei. Traditia greco-romana o plasa la sfarsitul secolului IX i.Hr., mai exact, la 814 i.Hr. Este interesant ca exista un mit de intemeiere regasit, intr-o varianta tarzie, in Eneida. Acest mit are o valoare particulara. In primul rand prin invocarea faptelor care au precedat instalarea unui grup de colonisti pe o peninsula situata in golful Tunis. In conformitate cu acest mit, Kart-Hadash nu ar fi aparut ca urmare a unei proceduri standard - oracol urmat de o initiativa regala si de recunoasterea autoritatii regelui din Tyr, ci este rezultatul initiativei unui grup de fugari care s-au deplasat, aparent haotic, mai intai spre Cipru pentru a li se adauga si femei, apoi spre Tunis. Aceasta componenta a mitului presupune, din momentul fundarii orasului, o natura plurietnica a populatiei.

Cel de-al doilea element interesant este regasibil in versiunea lui Vergiliu in care apar detalii care integreaza si lumea egeeana (prin Troia si Enea) si cea italica. Nu exista inca dovezi arheologice care sa confirme o data in sec. IX pentru primul nivel de locuire de la Cartagina. Cele mai timpurii descoperiri identificate pana acum se dateaza in sec. VIII. Este vorba de mai multe necropole care confirma prin inventarul foarte bogat, pe de o parte prosperitatea orasului, pe de alta parte dubla origine a populatiei sau, cel putin, existenta unor legaturi foarte stranse cu lumea greaca. Nu atat cu Cipru, cat cu lumea greaca continentala, in special corinthica. Se poate face si presupunerea ca ceramica protocorinthica si geometrica tarzie au ajuns in Carthagina secolului VIII i.Hr. prin intermediul colonistilor din Sicilia si Italia care au impus aceste specii ca mijloc de schimb in Mediterana centrala. Integrarea elementelor de civilizatie greaca in spatiul carthaginez este probata si de un disc de plumb decorat cu palmete si purtand o inscriptie in limba punica dar inscrisa cu litere grecesti. Discul provine dintr-un mormant si a indeplinit o functie funerara. Existenta mercenarilor greci si a unei semnificative colonii grecesti la Carthagina este probata pentru sec. IV-II i.Hr.

Pentru a realiza forta si importanta Carthaginei este interesant sa se purceada de la un pasaj din Appian (Libyca, 128-130) care mentioneaza ca punii dominau asupra marii si au adus armele lor in Sicilia, in Sardinia si alte insule ale acestei mari si in Spania, ei au intemeiat peste tot colonii. Prin puterea lor i-au egalat pe greci, prin bogatiile lor pe persi. Nu exista nici o exagerare in aceasta descriere. Efectiv Carthagina a reprezentat o forta redutabila in Mediterana.

Este necesar sa se faca cateva precizari in legatura cu structura urbanistica, tipul de activitati desfasurate aici, tipul de civilizatie a acestei lumi. Nu inainte de a se sublinia ca actiunea distructiva a lui Scipio Aemilianus si ca proiectarea orasului roman la sfarsitul republicii si in perioada imperiala au insemnat dezafectarea in mare masura a vechiului oras. Cercetari arheologice ce se continua, fara intrerupere de la sfarsitul secolului XIX, ca si o serie de surse literare antice au facut posibila recuperarea, cel putin partiala, a Carthaginei sec. VIII/VII - II i.Hr. Au fost astfel identificate cartiere, parti din sistemul stradal, structura caselor, sistemul de aductiuni, modul de decorare interioara, parti din acropole (Byrsa, v. si Strabon, XVII, 3, 14), cartiere mestesugaresti (de metalurgisti, de olari, de brutari), o moara cu pivot metalic (cea mai veche descoperire de acest tip), o mare zona sacrificiala; tophet-ul zis al lui Salammbo, mai multe necropole din sec. VIII/VII, inscriptii care se constituie intr-un corpus. S-a putut preciza stratigrafia si s-au stabilit refacerile metropolei. Din surse literare stim ca legaturile Carthaginei cu marea se faceau prin doua porturi (unul comercial si unul militar - Cothon) in apropierea carora se afla o mare "agora". Si Polybiu si Titus Livius mentioneaza complexul de fortificatii care aparau cetatea - o tripla incinta inconjura orasul si suburbiile, santuri si palisade barau, pe o lungime de 34 km, istmul care inainta in mare. Doua santuri largi de 19 metri si 5 metri separate de o banda stancoasa de 5 metri, ca si urmele de palisada observate la Chatt Bahira confirma anvergura sistemului de fortificatie carthaginez care trebuie sa fi fost un raspuns la presiunea militara exercitata asupra orasului in perioada razboaielor cu Roma. Pentru Carthagina v. Appian, Libyca, 94-96.

Nu este exclus ca orasul propriu-zis cu un sistem constitutional propriu si deci autonom fata de Tyr sa fi fost precedat inca din sec. XI-IX de un emporion fenician, mai mult sau mai putin contemporan cu Utica si Gadir.

In ceea ce priveste originea populatiei nu se poate contesta faptul ca in ciuda unor elemente alogene (grecesti si nord-africane), prin structura si traditiile arhitecturale, prin limba si religie fondul fenician sau canaanit este prevalent. Evident s-au putut surprinde evolutii in limba si grafie, dar apartenenta la spiritualitatea si originea feniciana s-au mentinut vii pana in sec. V A. D., fapt consemnat intr-o predica a Sf. Augustin.

Din punct de vedere al institutiilor politice este necesar sa se mentioneze ca acest oras se inscrie in categoria statelor de tip polis cu un sistem oligarhic (Aristotel, Politica) in care puterea cea mai mare era detinuta de un sfat format din 300 de persoane alese exclusiv din urmasii primilor colonisti (o situatie asemanatoare este cunoscuta de la Massalia). Conducerea efectiva era incredintata unor magistrati, in numar de doi si care purtau tilul de suffeti. Nu pare sa fi existat practica consultarilor populare decat in situatii extreme. Nu trebuie sa se uite insa ca aceasta aristocratie comerciala detinea puterea dar avea si obligatii speciale de care erau asociate succesul si prosperitatea orasului. Persoanele care faceau obiectul sacrificiilor de tip molo'k proveneau din marile familii aristocratice. Exista chiar o mentiune privind substituirea vlastarelor nobile prin copii ai unor sclavi si ca atacul lui Agathocle ar fi fost semnul ca este necesara intoarcerea la obiceiuri stravechi (Diodor).

Este necesar sa se adauge ca un rol extrem de important l-au jucat comandantii militari care au putut sa promoveze o politica personala. Este cazul faimoasei familii Barcas care prin Hamilcar, Hasdrubal si Hannibal au reluat politica militarista a Carthaginei dincolo de stramtoarea Gibraltar, in Spania, Sicilia si Italia (in legatura cu ascensiunea familie Barcas, v. Appian, Annibalike).

Cat priveste armata, istoricii antici (Polybiu) moderni pun accentul pe importanta mercenariatului. Informatia poate fi valabila pentru trupele de infanterie si de cavalerie (unde rolul esential trebuie sa-l fi jucat populatia de origine nord-africana indiferent daca este vorba de cai sau elefanti), dar intre infanteristi s-au numarat eventual si europeni (iberi, sarzi, de exemplu). Descoperirea de monete cartagineze sau a altor monete cu contramarci semitice in Sicilia sunt considerate dovezi ale acestei practici. Cat priveste marina atat cea comerciala, cat si cea militara aici, fara nici o indoiala au predominat cartaginezi sau fenicieni, in general. Numai acestia aveau stiinta construirii corabiilor, a navigatiei si a bataliilor navale. De altfel, acesta este un sector in care cartaginezii au dovedit o indrazneala iesita din comun. Au avut chiar curajul sa se avante in ape absolut necunoscute, foarte intinse si primejdioase. Este cazul faimosului periplu al lui Hannon (v. si Diodor, XX, 5).

Cat priveste expansiunea Carthaginei ea este foarte succint definita de Polybiu, I, 10: "Cartaginezii supusesera nu numai tinuturile Libyei, ci si o mare parte din Iberia si, pe langa aceasta, erau stapani pe toate insulele din Marea Sardiniei si din Marea Tireniana . ". Problema este cat de devreme s-a instituit acest control. Nu este vorba de simple obiecte descoperite in contexte locale, ci de dovezi mai consistente. Intre ele se numara cele doua stele cu inscriptie din Malta datate c. 700 i.Hr. si inscriptia de la Nora (Sardinia), toate redactate intr-o limba mai arhaica ceea ce intareste ideea vechimii lor. De notat ca este vorba de un dialect sau o limba feniciana occidentala. Limba si grafia merg foarte bine cu vechile texte cartagineze pictate pe ceramica provenind din mormintele cele mai vechi cunoscute pana acum, ca si de pe stele descoperite in tophet-ul lui Salammbo, si in asa-zisul sanctuar al lui Tanit. In toate cazurile este vorba de texte cu functie funerara sau ex-voto-uri asociate sacrificiilor umane databile intre sec. VII-V i.Hr.

Fara nici o indoiala ca suprapunerea intereselor Cartaginei peste acelea ale Tyr-ului a provocat animozitati cu metropola si explica, intre altele, mitul fundarii Cartaginei. Aceasta stare conflictuala a incetat din cauze exterioare - agresiunea neobabiloniana, pierderea puterii Tyr-ului si transformarea lui intr-o baza a puterii militare persane. In acest context, Cartagina nu numai ca va prelua functiile economice ale Tyr-ului, dar va deveni si succesoarea lui naturala in Mediterana. Se poate adauga ca a adoptat si o politica distincta fata de lumea greaca in raport cu Tyr-ul. Oricat de dificil de demonstrat, nu se poate face abstractie de informatia lui Polybiu privind existenta unor intelegeri si delimitarea sferelor de influenta inca din sec. VI i.Hr. Evident, ca este imposibil de admis ca Roma putea sa participe la o asemenea invoiala. In sec. VI i.Hr. Roma era o asezare continentala fara interese maritime. Mentiunea lui Polybiu capata credibilitate doar daca se ia in calcul o Roma dominata de etrusci al caror interes in controlul Marii Tireniene nu poate fi exclus. Cat priveste legaturile cu lumea greaca chiar si dupa infrangerea de la Himera, urmata de replierea cartaginezilor in Sicilia si dupa atacul lui Agathocles acestea sunt in continua crestere. Dovada o constituie importurile, preluarea unor elemente de arhitectura si arta greaca, folosirea scrierii, ca si prezenta unei importante colonii de cetateni greci la Cartagina.