Conceptii moderne despre educatia fizica

CONCEPTII MODERNE DESPRE EDUCATIA FIZICA[1]

In 2002, A. Dragnea si colaboratorii, realizeaza o metaanaliza a literaturii de specialitate aparuta pe plan mondial si national, cu privire la conceptiile moderne in educatia fizica, care tin seama de formularea obiectivelor, continutul si organizarea educatiei fizice si sportului scolar, dupa cum urmeaza:

"In 1984, J.B. Parks face o analiza a materialelor publicate intre 1930 si 1984, pe tema conceptiilor despre educatia fizica, din care a rezultat existenta a trei scoli de gandire:

1. Educatia fizica - educatie prin fizic. La baza acestei conceptii a stat ideea ca educatia mintii se poate realiza si prin educatia corpului. De aceea, obiectivele generale ale educatiei fizice erau  formulate in termeni valabili si pentru alte discipline de invatamant, iar obiectivele sale specifice erau:

dezvoltarea organica (cresterea), neuromusculara (deprinderile), interpretativ-corticala (inteligenta) si emotionala (comportamentul) (J.B. Nash, 1931, citat de J.B. Parks, 1984);

contributia la o viata intensiva, completa, formarea deprinderilor pentru activitatile de timp liber si eficienta in activitatile recreative (J.S. Ferring, 1930, citat de J.B. Parks, 1984).

Alte obiective vizau dezvoltarea sociala, intelectuala, a sanatatii fizice si mentale, reducerea delicventei juvenile, imbogatirea vietii personale, promovand ideea dezvoltarii echilibrate a fiintei umane prin educatie fizica.

2. Educatia fizicului In 1936, C.H. McCloy spunea ca "baza tuturor formelor de educatie fizica (educationala, corectiva sau orice alt aspect al acestui domeniu) consta in antrenarea adecvata si in dezvoltarea corpului insusi". Afirmatia a stat la baza programelor initiate de pionierii educatiei fizice din SUA, care sustineau ca educatia fizica isi justifica prezenta in planul de invatamant prin contributia unica pe care o aduce la educarea copilului. Dezvoltarea corpului, formarea de deprinderi psihice si motrice pot contribui la dezvoltarea caracterului si a personalitatii, dar aspectul trebuie pus pe aspectele fizice, deoarece fiecare domeniu educational trebuie sa-si urmareasca specificul.

Conceptia nu a reusit sa se impuna in gandirea secolului al XX-lea, dar i se acorda respectul cuvenit, pentru ca a incercat sa reorienteze continutul domeniului.

3. Educatia prin si pentru miscare. In sprijinul acestei conceptii, Eleonor Mathews (1954 - citata de J.B. Parks, 1984) afirma ca "daca definim o persoana educata complet drept cea care are dezvoltata plenar abilitatea de a utiliza constructiv toate capacitatile sale potentiale, ca o persoana in relatie cu lumea in care traieste, atunci se poate defini persoana educata din punct de vedere fizic drept cea care are dezvoltata plenar abilitatea de a utiliza constructiv toate capacitatile potentiale de miscare ca mod de exprimare, explorare, dezvoltare si interpretare a ei insasi si a relatiei cu lumea in care traieste".

B.J. Logsdon (1977 - citat de J.B. Parks, 1984) considera ca: "educatia fizica este o parte a educatiei miscarii care a fost conceputa ca program educational in cadrul curriculum-ului scolar". Sustinatorii acestei conceptii formuleaza obiective specifice, care ilustreaza domeniile de invatare psihomotor, afectiv si cognitiv.

"Asociatia Americana pentru Sanatate, Educatie Fizica si Recreere" (A.A.H.R.E.R.) afirma ca "educatia fizica este o parte integranta a educatiei totale, care contribuie la dezvoltarea fiecarui individ prin intermediul miscarii umane".

Conceptia europeana porneste de la ideea ca educatia fizica si sportiva este parte integranta a educatiei in scolile de toate gradele, raspunzand celor patru nevoi fundamentale ale copiilor:

de solicitare fizica favorabila proceselor de crestere si dezvoltare;

dobandirea de experienta motrica;

de a fi apreciati, laudati si menajati;

de a actiona in grup.

Cercetatorii, McKay, Gore si Kirk, 1990 - citati de Daniel si Bergman-Drewe, 1998, au aratat prin studiile lor ca in Australia, Canada, Marea Britanie, Statele Unite predomina educatia fizica tehnocrata, care reprezinta educatia fizica centrata pe transmiterea de informatii de ordin tehnic.

In Romania, dupa 1990, educatia fizica a vizat sanatatea fizica si psihica a populatiei, favorizarea socializarii si integrarii in mediul natural, dezvoltarea motricitatii generale, contributia la educatia generala."

In aceeasi metaanaliza, autorii evidentiaza faptul ca au fost promovate trei conceptii in ceea ce priveste predarea educatiei fizice:

a) Educatia fizica traditionala - asimilata pedagogiei traditionale, pedagogiei performantei (Siedentop, 1984), are la baza raspunsul direct si imediat care trebuie furnizat de subiect la un stimul al profesorului. Esenta ei consta in strategiile de aplicare practica a cunostintelor.

In acesta modalitate de abordare a educatiei fizice, se subliniaza rolul profesorului, in calitate de specialist: el ia toate deciziile privind continutul instruirii, ordinea sarcinilor, localizarea, posturile, timpii de incepere si de incheiere a executiilor, ritmul, durata, evolutia sarcinilor etc.

Dupa Mosston si Ashworth (1994 - citati de Daniel si Bergman-Drewe, 1998), profesorii care promoveaza aceasta conceptie cu privire la predarea educatiei fizice au in vedere realizarea urmatoarelor obiective: raspuns imediat la un stimul, uniformitate, conformitate, performanta sincronizata, adeziune la un model prestabilit, reproducerea unui model, precizia si acuratetea modelului, perpetuarea traditiilor culturale prin ceremonii, obiceiuri, cutume si ritualuri, mentinerea standardelor estetice, cresterea spiritului de grup, eficienta in utilizarea timpului, siguranta.

Scopul conceptiei traditionale asupra predarii educatiei fizice este invatarea cat mai fidela a unor sarcini motrice, intr-un timp prestabilit.

b) Conceptia umanista - orientata in special spre integrarea judecatii critice si a reconstructiei personale in context social, ea subliniaza dezvoltarea sinelui prin actiune, proiectare si autodepasire. Ea nu este privita ca un scop in sine, ci ca un mijloc de dezvoltare echilibrata si integrata a personalitatii umane.

c) Paradigma sociala - promovata de Daniel (1992, 1996), se bazeaza pe filosofia pragmatica a educatiei. Conform acestei paradigme, o activitate nu este educationala cand se adreseaza in special transmiterii de cunostinte sau realizarii mecanice a unor actiuni. Atributul de "educational" poate fi asociat procesului de formare a individului integrat in societatea careia ii apartine si motivat sa se implice in restructurarea experientei sociale."