Evolutia echilibrului in decursul vietii

Dezvoltarea echilibrului in copilarie

Copilul are inca din viata intrauterina reflexul absolut al miscarii. Odata cu nasterea, el face o serie de miscari dezordonate, care reprezinta rezultatul unor inlantuiri de reflexe. Pe parcurs, dezvoltarea acestor reflexe, ii va permite sa se adapteze la mediu, evoluand treptat spre independenta motorie.

Reflexele de atitudine

Sunt programate in trunchiul cerebral si au rolul de a mentine postura. Dintre aceste reflexe fac parte: reflexele tonice simetrice si asimetrice ale gatului, reflexele labirintice etc.

Reflexele de rectitudine

Se formeaza in mezencefal si au rolul de a mentine corpul drept in spatiu. Sunt reprezentate  de reactiile optice de rectitudine, labirintice de rectitudine, ale capului si corpului.

Reflexele de echilibru

Sunt programate in cortexul cerebral si au rolul de a controla CGC. Sunt reprezentate de reflexele din pozitie de decubit ventral, decubit dorsal, asezat, stand in ortostatism, cvadrupedie, etc.

Aceste reflexe/reactii au debut in copilarie si se mentin toata viata.

Controlul Cg incepe din copilarie, prin aparitia si dezvoltarea reactiilor de echilibru care intervin prompt ori de cate ori Cg este deplasat. Interventia lor determina miscari opuse compensatorii ale capului, trunchiului, membrelor cu scopul refacerii stabilitatii.

Odata cu verticalizarea, baza de sustinere a copilului se micsoreaza iar distanta dintre Cg si aceasta baza creste.

Dupa N. Robanescu (2001) evolutia echilibrului este urmatoarea:

dupa 7-8 luni apare statiunea bipeda cu sprijin;

la 11 luni merge in patru labe, sprijinit face pasi si merge singur cateva secunde;

la 12 luni merge sprijinit lateral de mobila, cu baza larga de sprijin;

la 13 luni sta singur pentru o perioada scurta de timp, face cativa pasi fara sprijin;

la 15 luni sta singur, merge singur pornind si oprindu-se fara sa cada;

la 18 luni copilul sta si merge singur, urca scarile;

la 20 luni apare echilibrul pe un singur picior dar cu sprijin;

Perfectionarea echilibrului

Corpul omenesc se misca tot timpul. Pe masura ce functia echilibrului se perfectioneaza, creste si capacitatea omului de a-si restabili echilibrul si scade amplitudinea oscilatiilor corpului.

Perfectionarea echilibrului se obtine pe doua cai:

- prin exercitii de echilibru (miscari si pozitii cu ingreunarea  mentinerii

echilibrului);

- prin perfectionarea analizatorilor care asigura mentinerea echilibrului.

Perioada de varsta cuprinsa intre 7 si 10 ani, s-a constatat ca fiind faza intensiva de dezvoltare a capacitatilor de echilibru.

Involutia echilibrului odata cu varsta

Scaderea treptata a activitatii fizice odata cu varsta determina asa numitul "sindrom de deconditionare", care are la baza varsta in sine si diversele boli cronice acumulate odata cu trecerea anilor.

Controlul defectuos al posturii, ii aduce varstnicului prejudicii in toate activitatile, precum si pericolul permanent al caderilor.

Mentinerea unei posturi corecte, drepte, inseamna mentinerea liniei gravitatiei corpului in interiorul bazei de sustinere, iar pentru asta este nevoie ca:

- informatiile senzitive de detectare a pozitiei si miscarilor sa fie intacte;

- selectia unor raspunsuri strategice posturale sa fie corecte si prompte;

- activitatea muschilor posturali sa se faca adecvat fiecarei situatii.

Varsta aduce treptat perturbari ale acestor mecanisme, cauzate de:

- selectia anormala a informatiilor senzitive;

- insuficienta perceptiei limitelor de stabilitate;

- slaba selectie a raspunsurilor adecvate pentru ajustarea posturala;

- slaba detectie a dezechilibrului corpului;

- prezenta latentelor prelungite ale raspunsurilor rapide;

- scaderea fortei musculare;

- scaderea capacitatii de coordonare a musculaturii sinergiste.

Tulburarile de echilibru sunt mai des intalnite la varstnici, fie datorita procesului de imbatranire, fie unor boli ale SNC sau sistemului senzorial.

Batranetea este un proces care determina schimbari fiziologice, psihologice, cognitive si sociale.