Administratie | Alimentatie | Arta cultura | Asistenta sociala | Astronomie |
Biologie | Chimie | Comunicare | Constructii | Cosmetica |
Desen | Diverse | Drept | Economie | Engleza |
Filozofie | Fizica | Franceza | Geografie | Germana |
Informatica | Istorie | Latina | Management | Marketing |
Matematica | Mecanica | Medicina | Pedagogie | Psihologie |
Romana | Stiinte politice | Transporturi | Turism |
Alimentatia varstnicului prezinta numeroase dificultati: populatie heterogena,
mod de viata, stare de sanatate si varsta variabila, obiceiuri alimentare,
resurse, activitate fizica, stare psihica. Toti acesti factori sunt necesari a
fi cunoscuti.
In raport cu adultul de 40-50
ani, trebuie tinut seama ca, la varstnici, cheltuielile energetice scad, iar
bilantul energetic (rezultatul diferentei intre valorile aportului alimentar si
cheltuielile energetice) se modifica. In consecinta aportul caloric trebuie
diminuat. Masa slaba si forta musculara se diminueaza rapid dupa varsta de 50
ani, mai ales fibra musculara de tip II.
Necesarul energetic al
varstnicului scade cu 25 % in raport cu cel al adultilor tineri de acelasi sex
si greutate.Aceasta reducere se datoreste scaderii cu 15 % a masei slabe, cu 30
% a termogenezei postprandiale si cu 50 % a activitatii fizice.
Tulburarile de hidratare sunt
frecvente la varstnici, la fel cele de deshidratare.
Cu varsta apr unele modificari
in metabolismul apei si electrolitilor:
Ingestia de lichide la varstnici se apreciaza la 1700 ml/zi sau 30 ml/kg corp
greutate dupa 65 ani. Trebuie sa existe un minim de 1,5- 2 l aport hidric/zi, o
parte prin lichidele ingerate, o parte provenind din alimente. Aportul minim nu
trebuie sa scada, la bauturi, sub 0,7 l/zi (restul provenind din alimente) si
va creste cu temperatura.
Deshidratarea este frecventa
la varstnici si rezulta din reducerea aportului hidric sau cresterea pierderii
de apa. Cresterea pierderii de apa, datorita febrei, temperaturii exterioare,
unui tratament diuretic sau imposibilitatii de a avea o sursa de bautura (se
insoteste adesea de hipernatremie- peste 145 mmol/l si de hiperosmolalitate-
peste 300 mmol/l) poate fi adesea la originea spitalizarii a 7 % dintre
batrani.
Prevenirea deshidratarii inseamna un aport adecvat de lichide. Varstnicii
trebuie incitati sa bea lichide fara sete (supe, ceaiuri, cafea, sucuri de
fructe) si sa consume alimente bogate in apa (legume verzi, fructe,
branzeturi). Trebuie vazut mediul in care traieste, ambianta.
La varsta a III a catabolismul
postprandial al proteinelor creste, in consecinta cresc necesitatile proteice
fiind necesar un aport de 1g proteine/kgcorp/zi. Trebuie tinut seama ca excesul
de proteine animale este nociv, preferand proteinele vegetale.
Odata cu inaintarea in varsta
se observa o modificare a echilibrului metabolic prooxidant/antioxidant fapt
care duce la cresterea stresului antioxidant. Rezulta o alterare a structurii
membranare la care se supraadauga perturbari imunitare.
Pentru a face fata acestui declin al apararii endogene se poate recurge la
suplimente alimentare cu rol antioxidant. Deficientele alimentare, malnutritia,
dezechilibrul creat prin tehnologia alimentara ca si polimedicatia reduc , dupa
varsta de 60 ani, cantitatea si raportul elementelor nutritive antioxidante; de
aici nevoia de asa zisele suplimente. Dintre suplimentele alimentare cu rol
deosebit antioxidant mentionam vitaminele E, C, grupul vitaminelor B,
β-carotenul, glutationul, coenzima Q10, etc., iar dintre minerale si
oligoelemente cele mai importane sunt Ca, Mg, Zn, Cr, Se, s.a.
Persoanele varstnice trebuie
sa acorde o deosebita atentie regimului alimentar, reiesind din faptul ca la ei
capacitatile functionale ale organelor digestive sunt micsorate. Mesele se vor
servi la ore fixate, se va evita abuzul de hrana si intervalele lungi intre
mese.
Diabetul zaharat insulinoindependent este o boala destul de frecventa la
persoanele de varsta a III a, apare in special la femei si are dupa diferite
statistici o incidenta intre 4-10 % la populatia > 65 ani.
La varstnici se intalnesc doua
forme clinice de diabet:
Factorii de risc ai diabetului zaharat la persoanele varstnice sunt:
intoleranta glucozei, insulinemia 2h < 621 pmol/l, trigliceridemia < 2,5
mmol/l, colesterol HDL < l,0 mmol/l, indexul masei corporale < 30 kg/m2,
insulinemie la dejun < 124 pmol/l, hipertensiune arteriala, antecedente
familiale.
Diabetul zaharat tardiv se
caracterizeaza prin lipsa legaturii cu factorul ereditar, rolul patogen
dominant fiind atribuit sclerozei pancreatice. Se manifesta prin debut
insidios si se depisteaza intamplator cu prilejul unui episod infectios
intercurent. Nivelul glicemiei pentru aceasta forma de diabet la dejun este de
l44 mg/l (8mmol/1) la cel putin doua determinari succesive si/sau o glicemie
postprandiala egala sau mai mare de 200 mg/1 (11 mmol/1). Ceea ce este specific
varstnicului in raport cu adultul tanar nu sunt criteriile diagnostice, ci
decizia de a institui tratament sau nu. Pacientii cu varsta > 80 ani care
sunt asimptomatici si prezinta o glicemie de 200 mg/l nu necesita tratament.
Debutul insidios la diabeticul
tardiv poate declansa hiperglicemii severe, cu deshidratare, coma
hiperosmolara, inainte ca boala sa fie diagnosticata.
Evolutia diabetului tardiv
comporta riscul metabolic major: coma hiperosmolara, practic specifica
diabetului varstnic, si hipoglicemia prin exces terapeutic (tratamente
indelungate cu diuretice tiazidice sau corticosteroizi) al diabetului zaharat
tardiv.
Particularitatile evolutive
sunt determinate de antecedentele si afectiunile asociate ale varstnicului si
se caracterizeaza printr-o variabilitate individuala a complicatiilor, care
sunt mai rare la ei decat s-ar fi asteptat. De aici rezulta si
particularitatile complicatiilor diabetului zaharat tardiv. Microangiopatia este
mai rara, decat macroangiopatia (care predomina la varstnici cu diabet zaharat
tardiv) cu afectarea vaselor coronare si cerebrale. Hipertensiunea arteriala nu
are paralelisme cu diabetul zaharat. Surditatea (cauzata aici de neuropatia
nervului acustic) si glaucomul sunt mai frecvente la varstnicii diabetici decat
la nediabetici. Complicatiile cronice degenerative ale diabetului la varstnici,
in special macroangiopatiile, sunt importante ca frecventa si gravitate si
determina prognosticul vital.
Manifestarile cardiace ale
macroangiopatiei diabetice la varstnici sunt: angorul pectoral, infarctul de
miocard (care evolueaza atipic in forma silentioasa sau cu manifestari
digestive si un prognostic nefavorabil) diverse forme de disritmii si insuficienta
cardiaca. Macroangiopatia diabetica se asociaza aterosclerozei arterelor
membrelor inferioare si favorizeaza aparitia sindromului de ischemie periferica
cu o simptomatologie mai frusta (lipsa claudicatiei intermitente si a
"picioarelor reci', parestezii mai putin accentuate, prezenta pulsului
palpabil), dar progreseaza spre gangrena, care, de obicei, se limiteaza
spontan. Manifestarile renale ale macroangiopatiei sunt similare cu cele ale
adultului.
Manifestarile cerebrale sunt
mai ample si mai frecvente la varstnicii cu diabet zaharat asociat cu
hipertensiunea arteriala - accidente vasculare cerebrale prin tromboza cu
localizare predominanta in teritoriul arterei cerebrale posterioare.
Accidentele ischemice se declanseaza rapid din cauza hipoglicemiilor si sunt in
cele mai multe cazuri tranzitorii (se manifesta prin caderi), mai rar
permanente (care induc sindromul de encefalopatie). Varstnicii cu diabet
zaharat pot avea uneori si come acidocetozice sau come cu acidoza lactica.
Complicatiile infectioase sunt
mai frecvent cele urinare (in special, la femei), care pot agrava insuficienta
renala.
Tratamentul diabetului zaharat
la varstnici este de obicei dificil si imperfect, mai ales in conditiile
imposibilitatii unui control si a unui autocontrol adecvat, pericolul major
constituind hipoglicemia si coma hiperosmolara.
Obiectivele tratamentului la
acesti pacienti sunt: combaterea simptomatologiei, prevenirea complicatiilor,
prevenirea, depistarea precoce si tratamentul adecvat al infectiilor
intercurente, obtinerea unei calitati cat mai bune a vietii, mai degraba decat
o echilibrare cu orice pret (spre deosebire de pacientii tineri cu diabet
zaharat).
In programarea tratamentului
dietetic la varstnici trebuie considerat faptul ca regimul hipoglicemic sever
le este contraindicat. Ratia alimentara trebuie sa asigure o balanta rationala
intre necesitatile individuale si cele de activitate, o greutate corporala
optima.
Diabetul zaharat tardiv este o
boala severa si scurteaza speranta de viata, care este numai de 5 ani pentru
pacientii cu diabet zaharat depistat dupa varsta de 65 ani.
Indicatiile rigide si greu de respectat folosite in trecut au fost inlocuite cu
o dieta orientata pe evaluarea nutritei si pe scopul terapeutic, luand in
cosiderare si obicieiurile alimentare si alti factori de viata. Foarte
importantante in aceste conditii sunt monitorizarea glucozei sangvine,
hemoglobinei glicozilate, lipidelor, tensiunii arteriale, greutatii corporale.
Se recomanda persoanelor
varstnice un aport caloric de 25-30 kcal/kg.corp/zi.
Necesarul minim de proteine este de 0,9g/kg.corp/zi si trebuie scazut la
0,8g/kg.corp/zi in cazul dezvoltarii insuficientei renale.
Distributia caloriilor intre
hidratii de carbon si grasimi trebuie individulizata. Pentru pacintii nonobezi
si la cei fara hiperlipidemie este recomandata o cantitate de grasimi egala sau
mai mica de 30 % din aportul caloric, cu mai putin de 10 % grasimi saturate. In
cazul pacientilor cu hipercolesterolemie aportul de colesterol trebuie sa fie
mai mic de 200 mg/zi, iar a grasimilor saturate mai mic de 7 % din calorii.
Frecvent se recomanda un aport crescut de grasimi polinesaturate. Dupa alegerea
continutului in proteine si grasimi, caloriile ramase se raporteaza la
carbohidrati. Este recomandata cresterea continutului de fibre din dieta.
Este important ca dieta
stabilita sa fie respectata pe termen lung, iar placerile speciale trebuie sa
fie exceptii acceptate in numar redus. O astfel de intelegere a respectarii
dietei aduce o cooperare mai buna decat pretentiile rigide chiar si la adulti.
La pacientii aflati in
tratament cu insulina repartitia caloriilor trebuie realizata astefel incat sa
se evite hipoglicemia. Un astfel de regim prevede distributia a 20 % din
calorii la micul dejun, 35 % la pranz, 30 % pentru cina si 15 % pentru a se
consuma seara mai tarziu. Pentru regimurile cu injectii multiple cu insulina
caloriile se impart astfel: 20 % la micul dejun, respectiv la cina, 30 % la
pranz, iar cele 30 % ramase sunt rezervate gustarilor de la mijlocul diminetii,
mijlocul dupa-amiezei si seara tarziu, in functie de nivelul glicemiei din
timpul zilei.
La pacientii cu diabet zaharat
tip II respectarea dietei trebuie sa fie mai stricta datorita rezervei
diminuate de insulina, in timp ce compozitia dietei nu este de importanta
critica la pacientii cu diabet zaharat tip I deoarece ajustarile insulinei pot
acoperi variatii mari ale ingestiei de alimente.
Pe masura inaintarii in varsta, persoanele devin tot mai putin active. In plus,
masa musculara tinde sa diminueze la varstnici, ducand la scaderea
metabolismului. Aceste modificari au drept consecinta reducerea necesarului caloric.
Dar, daca aporturile calorice nu sunt reduse corespunzator, persoana se expune
riscului de obezitate.
Obezitatea se manifesta
printr-o crestere a masei tesutului adipos, rezultata in urma unor aporturi
calorice mai mari decat cheltuielile energetice. Factorii care pot provoca un
dezechilibru intre aporturile calorice si consumul de calorii sunt mostenirea
genetica, aporturile alimentare excesive, consumul de alimente bogate in
grasimi si sedentarismul. Aportul caloric excesiv si activitatea fizica
insuficienta sunt principalele cauze ale obezitatii, in special atunci cand
acestea doua apar in combinatie.
Obezitatea este o problema
majora de sanatate publica, atat datorita numarului mare de persoane afectate
cat si a riscurilor asociate cu aceasta boala. Obezitatea este un factor de
risc pentru unele boli cardiace, diabet de tip 2, hipertensiune arteriala,
accident vascular cerebral si unele forme de cancer.
Chiar si o scadere usoara in
greutate poate reduce tensiunea arteriala, micsora riscurile cardiovasculare,
regla nivelul de glucoza din sange, reduce simptomele de osteoartrita si apnee
in somn si riscurile de cancer. Pentru aceasta este nevoie de o reducere a
greutatii corporale cu 5 - 10 %.
Cea mai sigura cale de slabire
si de mentinere a greutatii este slabirea treptata, cu 1 kg pe saptamana.
Pierderea excesului ponderal poate fi realizata prin adoptarea unei diete
sanatoase, practicarea activitatii fizice (daca persoana varstnica poate, si
daca poate aceasta trebuie facuta la indicatia medicului) si modificarea
comportamentului. Alte tratamente pentru obezitate constau in administrarea de
medicamente si in chirurgie.
Obiceiurile alimentare gresite
din punct de vedere cantitativ si/sau calitativ sunt un factor de risc pentru
obezitate. Consumul alimentelor bogate in calorii (produse fast-food, bauturi
carbogazoase, produse zaharoase, exces de grasimi) constituie o cauza a luarii
in greutate si a obezitatii.
Persoanele sedentare sunt
predispuse la obezitate, deoarece lipsa activitatii fizice echivaleaza cu o
scadere a cheltuielilor energetice, ceea ce duce la un bilant energetic
pozitiv.
Antidepresivele triciclice,
tranchilizantele, somniferele, corticosteroizii si medicamentele antihipertensive
pot fi cauze ale luarii in greutate. Aceste medicamente incetinesc
metabolismul, stimuleaza apetitul si determina retentia de apa, de aceea
trebuie luate doar la indicatia medicului. Unele boli duc la luarea in greutate
si la obezitat si anume: hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului
polichistic etc.
Obezitatea reduce durata de
viata a varstnicului si poate conduce la urmatoarele
afectiuni: cardiopatii, hipertensiune arteriala, accidente vasculare
cerebrale, hernie abdominala, varice, picior plat, bronsite,
sindromul de apnee in somn, steatoza hepatica, osteoartrite ale genunchilor,
soldurilor si coloanei lombare. Poate duce la diminuarea reflexelor
motorii, raspunzatoare fiind de caderile pe gheata sau pe suprafete alunecoase.
Obezitatea conduce la o mare uzura si distrugere a intregului sistem
vascular si in consecinta dubleaza riscul de atac de cord sau de
accident vascular cerebral. De asemenea cauzeaza daune rinichilor. Produce
boli metabolice, cum ar fi: guta, hipercolesterolemie, hiperlipidemie,
litiaza biliara , diabet zaharat tip II
Obezitatea este asociata si cu
o incidenta mai mare a unor tipuri de cancer. Barbatii care sufera de obezitate
prezinta riscuri de aparitie a cancerului colo-rectal sau de prostata, in timp
ce femeile sunt expuse riscului de aparitie a cancerului uterin, cervical sau
ovarian
Adoptarea unei diete cu
continut mic de calorii este o conditie esentiala pentru tratarea obezitatii.
Numarul de calorii necesar pentru mentinerea greutatii depinde de numerosi
factori, printre care varsta si nivelul de activitate fizica. Aportul caloric
pentru slabire trebuie stabilit de medic sau nutritionist.
Pentru ca slabirea sa fie de
durata, pacientul trebuie sa consume cu moderatie alimente bogate in principii
nutritive, dar cu continut mic de grasimi si calorii. Dietele reduse caloric
sunt eficiente, determinand scaderi in greutate de aproximativ 1,5 kg pe
saptamana. Ele sunt recomandate in cazurile de obezitate severa, drept tratament
initial (dieta de atac), doar pe perioade limitate de timp, atunci cand
obezitatea reprezinta un pericol iminent. Restrictia calorica va tine cont de
aportul obisnuit si de cheltuielile energetice, ajungand la un sfert sau o
treime din aportul inainte de inceperea dietei (intre 800 si 2200 cal/ zi).
Un alt element necesar in
tratamentul obezitatii, scaderea ponderala si in mentinerea greutatii este
cresterea activitatii fizice (daca varstnicul poate si nu prezinta boli care
interzic activitatea fizica).
Pentru ca reducerea ponderala
sa fie de durata, nu este nevoie numai de modificarea dietei si de practicarea
exercitiilor fizice, ci trebuie modificat radical stilul de viata.
Numerosi factori din
societatea actuala contribuie la adoptarea unor comportamente alimentare
gresite, astfel incat este normal ca pacientul sa intampine greutati in
incercarea de a slabi.
Guta este o boala metabolica, de
nutritie, in care se aduna in exces acidul uric in sange. Apare ca o deficienta
de metabolizare in ficat si de eliminare a sa prin rinichi-urina in conditiile
unei alimentatii bogate in aceasta substanta. In mod normal acidul uric se
gaseste in cantitati mici in sange, mai corect spus in plasma.
Guta apare adesea pe un teren mostenit care presupune incetinirea proceselor de
transformare pana la capat ale acidului uric din sange si eliminarea lui din
cauza ficatului si rinichiului.Sub denumirea de guta, in antichitate, erau
cuprinse toate manifestarile reumatice. Pana in secolul al XVII-lea era
considerata o tulburare a umorilor (diateze) traduse prin dureri articulare
(podagra).
Guta se datoreaza depunerilor de urati (saruri ale acidului uric) la nivelul
articulatiilor in tesuturile osoase si in cele moi (tendoane, cartilagii, teci
musculare si in rinichi). Este boala varstei mature si loveste mai ales
barbatii, la femei fiind foarte rara. Accesul de guta incepe cu durere violenta
la degetul mare al piciorului, de obicei noaptea si mai ales iarna, dureaza
pana dimineata cand dispare tot asa cum a aparut. In timpul puseului dureros
degetul are aspectul unei inflamatii locale, este eritematos (rosiatic), cald,
pielea este lucioasa si este deosebit de sensibila la orice atingere. Crizele
se pot repeta in noptile urmatoare, fiind insotite de febra, astenie si lipsa
poftei de mancare. Cateva zile de tratament sunt suficiente pentru ca
simptomele atat de neplacute ale acceselor de guta sa dispara. Daca insa
cauzele se mentin (aceeasi alimentatie, lipsa efortului fizic - factor
stimulator al imbunatatirii metabolismului organismului, nivelul ridicat al
acidului uric in sange cat si lipsa tratamentului specific) guta se
cronicizeaza. In situatia cronicizarii gutei, accesele sunt mai putin violente,
intinse la mai multe incheieturi (genunchi, glezne, coloana cervicala, maini),
fara febra si stare de rau generalizata, cu durata lunga. Semnul cel mai
important al gutei cronice il constituie aparitia tofilor gutosi, depuneri de
saruri de acid uric in articulatii si in jurul lor, stramband si deformand degetele.
Daca un tof gutos se sparge, este intepat sau incizat, apare continutul sau, o
materie groasa, albicioasa, grunjoasa, care poate fi confundat cu puroiul
ranilor sau articulatiilor infectate. Dar continutul tofului gutos nu este
infectat. Vindecarea tofului gutos operat este greoaie intrucat toate
tesuturile locale sunt afectate, invadate de sarurile acidului uric.
In tratamentul gutei trebuie urmarita periodic uricemia (nivelul acidului uric
in sange) si trebuiesc luate masurile de dietoterapie. Cand valorile depasesc
pragul normalitatii, se vor administra medicamente specifice.
Trebuie abordat un stil de viata sportiv, cu exercitii fizice rationale, mers,
sporturi adaptate varstei si combaterea sedentarismului. Acest lucru va
imbunatatii metabolismul organismului, permitand o mai buna si completa
eliminare a deseurilor, printre care si acidul uric.
Tratamentul medicamentos al acceselor gutoase cu medicamente specifice si
eficiente cum ar fi: colchicina, comprimate de 0,5 sau 1 mg luate in doza de 1
mg/zi, seara, timp de 2-6 luni. In crizele acute gutoase se incepe tratamentul
cu 1 mg de colchicina, apoi se iau cate 0,5 mg la interval de 3 ore. In raport
cu nivelul uricemiei, se administreaza alopurinol comprimate de 100 mg in doza
de 3 comprimate pe zi.
Catratament naturist se recomanda ceaiurile depurative, diuretice sau chiar
diureticele usoare.
Acest document nu se poate descarca
E posibil sa te intereseze alte documente despre: |
Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com | Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site. { Home } { Contact } { Termeni si conditii } |
Documente similare:
|
ComentariiCaracterizari
|
Cauta document |