Sociologia medicala - problematica si perspective teoretice

SOCIOLOGIE MEDICALA

Sociologia medicala - problematica si perspective teoretice

1. Sociologia medicala. Subramura importanta a sociologiei.

2.     Problematica sociologiei medicale

3. Curente in evolutia sociologiei medicale.

1. Sociologia medicala. Subramura importanta a sociologiei.

Primele teorii de sociologie medicala au aparut in anii '50 fiind elaborate de cercetatori celebri precum Parsons, Merton sau Kendall. Ei au abordat din perspectiva sociologica aspecte ale institutiilor de ingrijire a sanatatii, ale rolurilor profesionale, organizarea institutiilor de invatamant medical, au definit conceptele de boala si sanatate si au precizat si principalele drepturi si obligatii ale statusurilor si rolurilor de pacient si medic.

Sociologia medicala are drept obiect de studiu fundamentele sociale ale sanatatii si imbolnavirii, interdependenta dintre factorii sociali si starea de sanatate sau de boala a populatiei, precum si incidenta starii de sanatate sau de boala asupra vietii sociale a indivizilor si a grupurilor umane.

Sociologia medicinei - studiaza factori precum structura organizatorica, relatiile dintre roluri, sistemul de valori, ritualurile si functiile medicinei ca un sistem de conduite (R. Strauss, 1955)

Sociologia in medicina - integreaza conceptele, principiile si cercetarile sociologice in medicina, inclusiv educatia sociologica a studentilor medicinisti, studiul comportamentului sanitar si al epidemiologiei sociale, studiul proceselor de dezvoltare ale unei boli sau ale factorilor care influenteaza atitudinea pacientilor fata de boala (R. Strauss, 1972)

Sociologia sanatatii - studiul particular al aspectelor economico-sociale ale sanatatii, ale locului sitemului sanitar in societate si raporturile dintre diferitele politici sanitare (Steudler, 1972)

Toate aceste definitii sunt complementare, vizeaza aspecte particulare ale sistemelor de sanatate si se circumscriu sociologiei medicale.

Intre obiectivele sociologiei medicale se numara:

distribuirea bolilor in societate, in functie de sistemul social, mediul familial, religie, sex, clase sociale, profesie.

factorii sociali si culturali legati de natura si gravitatea bolii

tipul de tratament adoptat

elementele sociale care intervin in procesul terapeutic

etiologia sociala si ecologia bolii

comportamentele sociale ale terapiei si readaptarii

medicina ca institutie sociala

studiul variabilelor culturale ale manifestarii sanatatii si bolii

relatiile medicale si sociale in grupurile mici

bazele economice ale serviciilor medicale

influenta industriilor medicale asupra starii de sanatate a populatiei

conexiunea dintre structura sociala si boala

influenta factorilor economico-sociali asupra starii de sanatate si raspunsul societatii la sanatate si imbolnavire.

Aceste obiective interfereaza cu cele ale epidemiologiei si sanatatii publice, dar exita diferente remarcabile in ceea ce priveste metodele si tehnicile utilizate de foecare disciplina in parte, precum si directiile si obiectivele cercetarii.

Sociologia medicala a debutat practic odata cu publicarea lucrarii "Le suicide. Etude de sociologie" (1897) a sociologului francez Emile Durkheim. Folosind date statistice, demografice din surse autorizate, Durkheim contrazice teoriile potrivit carora rata suicidului este influentata numai de factori geografici, climatici, biologici, rasiali sau psihologici. El a sustinut ca suicidul este un fapt social obiectiv si poate fi explicat si prin factori sociali. Analizand fenomenul sinuciderii (fenomen medical si social), Durkheim a demonstrat ca acesta variaza in functie de un alt fapt social, integrarea si coeziunea sociala. El a comparat rata sinuciderilor (numar de sinucideri la 1000 locuitori) atat intre societati diferite, cat si intre categorii sociale diferite in cadrul aceleiasi societati. Constatarea lui a fost ca rata sinuciderilor este mai mare in cazul protestantilor (fata de catolici), a femeilor (fata de barbati) si a persoanelor necasatorite (fata de cele casatorite), de unde si concluzia ca sinuciderea este influentata de gradul de integrare sociala a persoanei repective.

2. Problematica sociologiei medicale

Intre temele dominante ale sociologiei medicale se numara:

conceptele sociologice de sanatate si boala

schimbarea sociala si dinamica tipurilor de morbiditate

cauze sociale ale imbolnavirilor

comportamentul bolnavului in spital si in societate

relatiile dintre medic si pacient

spitalul si pacientii

moartea si starea de muribund

comunicarea in practica medicala

inegalitatea accesului la serviciile sanitare

etnicitate, sanatate, asistenta medicala

familia si imbolnavirea

femeile ca paciente si asistente ale bolnavilor

persoanele in varsta si sanatatea

medicina si controlul social

devianta, etichetare si stigmat social

sistemul sanitar national in perspectiva internationala (comparativa)

profesiile medicale si rolul lor in domeniul apararii si promovarii sanatatii publice

masurarea starii de sanatate

evaluarea asistentei medicale.

3. Curente in evolutia sociologiei medicale.

In sociologia medicala actuala exista trei curente majore, ilustrate prin trei perspective teoretico-metodologice. Astfel, conceptiile cu privire la locul si rolul sanatatii, bolii si al sistemului medical in cadrul social difera in functie de perspectiva adoptata.

a)     Perspectiva (paradigma) functionalista - i-a avut ca reprezentanti de marca pe Durkheim, Weber, Parsons si Merton, care sustineau ca sanatatea este esentiala pentru perpetuarea speciei umane si viata sociala organizata. Pentru a functiona in parametri optimi, societatea trebuie sa asigure exitenta unor persoane productive care sa efetueze sarcinile vitale. In caz contrar, se produc disfunctionalitati in ceea ce priveste bunul mers al vietii sociale, al bunastarii populatiei, precum si al alocarii de resurse in sectoarele neproductive. Conform functionalistilor, institutiile medicale isi au rolul bine definit de a diagnostica, a trata si a incerca sa vindece o afectiune, de asemenea trebuie sa previna aparitia bolii folosind programele de asistenta primara si sa activeze in cercetarea stiintifica in scopul eficientizarii actului medical. Totodata ele devin si institutii de control social, prin abilitatea de a defini comportamentele umane drept normale ori deviante. Talcott Parsons a definit rolul de bolnav, printr-un set de asteptari culturale ce definesc comportamentele adecvate ori inadecvate ale persoanelor bolnave. Astfel, el considera ca boala afecteaza negativ viata sociala, impunandu-se astfel un control al societatii, rolul de bolnav avand numeroase trasaturi comune cu rolul de deviant.

b)     Perspectiva (paradigma) conflictualista - intre sustinatorii sai se numara Marx, Mills, Waitzkin si Therborn si porneste de la presupozitia ca serviciile de ingrijire medicala nu sunt accesibile pentru toti membrii societatii, fara dicriminare. Astfel, serviciile de sanatate sunt conditionate si de capacitatea financiara a individului, existand si aici o stratificare sociala generatoare de inechitati. Ei acuza retele private de institutii medicale, orientate spre profit, pentru faptul ca nu acorda ingrijiri si celor de nu isi pot permite financiar aceste servicii. Totodata, clinicile private sunt acuzate si de faptul ca nu acorda atentie invatamantului medical, sustinut din bani publici in spitalele universitare, cheltuielile acestora din urma fiind mai mari cu 30%, fata de cele ale unui spital obisnuit.

c)      Perspectiva (paradigma) interactionista - promovata de Mead, Cole, Goffman, Schutz si Garfinkel, pretinde ca boala este o eticheta atribuita unei afectiuni. Astfel, definitia bolii este negociata, validata prin confirmare sau infirmarea sa de catre alte persoane in procesul interactiunii sociale simbolice. Prin larga lor raspandire, unele afectiuni nu sunt considerate anormale, iar in alte cazuri, medici considera anumite afectiuni drept boli, desi exista putine argumente in ceea ce priveste existenta unor cauze biologice certe si totodata a unui tratament adecvat. De asemeni, descoperirea unui produs medicamentos inainte ca afectiunea pe care o trateaza sa fie considerata boala, a condus la etichetarea respectivei afectiuni. In prezent se manifesta si procesul de medicalizare a deviantei prin care tipuri comportamentale considerate imorale in trecut sunt privite acum drept stari patologice. Din perspectiva interactionista, comportamentele sau reglementarile sociale ii indeamna pe oameni sa se conformeze normelor sociale, sa gandeasca, sa actioneze si sa perceapa lucrurile in modalitati acceptabile in cadrul unei culturi. Un rol important in cadrul acestei perspective il joaca si teoria sociologica a etichetarii, a rolului reactiilor sociale fata de devianta. Adeptii acestei teorii sustin ca nu actul sau comportamentul unei persoane este deviant, ci devianta este determinata de reactia sociala la devianta.

In ceea ce priveste metodologia sociologica se disting doua paradigme dominante in sociologia medicala:

a)     Perspectiva (paradigma) pozitivista propune o metodologie bazata pe modelul stiintelor naturii, in care sursele fundamentale ale cunoasterii sunt inductia teoretica sau testarea teoriilor prin intermediul experientei. Exista astfel o distinctie clara intre judecatile de constatare si judecatile de valoare. Astfel, faptele sociale sunt explicate prin alte fapte sociale, iar cunoasterea sociala trebuie sa asigure obiectivitatea discursului sociologic, evitand explicatiile axiologice si bazandu-se pe legi si generalizari empirice. In sociologia medicala, pozitivistii au studiat influenta variabilelor sociale asupra originii bolii.

b)     Perspectiva (paradigma) interpretativa are la baza scrierile lui Max Weber, punand accentul pe specificul subiectiv, ireductibil al faptelor sociale si conducand la necesitatea concentrarii asupra analizarii semnificatiilor vehiculate de actorii sociali in interactiunile sociale. Se pune astfel accent pe distinctia dintre studiul naturii si studiul culturii, in sociologia medicala avandu-se in vedere distinctia dintre fenomenul biofizic al bolii (disease) si fenomenul social al imbolnavirii (illness). In timp ce boala apare independent de natura umana, fiind studiata de stiinta bio-medicala, analizarea reactiei la boala a grupurilor sociale si trairii in plan psihic a starii de boala apartin psihologiei sociale si sociologiei. Astfel, se insista asupra etichetarii bolii si a bolnavului si asupra caracterului stigmatizant al acestei etichetari.

In randul sociologilor medicali, parerile sunt impartite, existand fie adepti ai uneia dintre cele doua paradigme, fie neutri care considera ca ambele perspective au valoarea lor explicativa, pentru diferite probleme. De asemenea, au existat si voci care au promovat integrarea lor in folosul stiintei, ele neexcluzandu-se reciproc.