CAND SI CUM  PEDEPSIM LA SCOALA

In legatura cu pedepsele ca instrument de control al clasei, trebuie sa amintim ca foarte important este si momentul administrarii lor. In genere, se admite ca trebuie recurs la pedepse doar in cazul unor comportamente perturbatoare repetate si nu in cazul unor incidente izolate, singulare, minore. Pedeapsa trebuie sa survina atunci cand, in ciuda unor interventii repetate din partea profesorului, copilul persista in greseala. Profesorul care recurge la acest instrument de ultima instanta recunoaste implicit esecul incercarilor sale de a controla o situatie; nu altfel gandeste si elevul, si, de aceea, nu trebuie abuzat de instrumentul pedepselor.

In nici un caz pedeapsa nu trebuie administrata unui elev care, in ciuda incalcarii unor reguli, pare ca face eforturi sa se schimbe in bine; un prim pas in recuperarea lui il constituie tocmai nerecurgerea la pedeapsa daca situatia creata nu este exploziva.

Aplicarea unei pedepse este insotita de un cortegiu intreg de sugestii pentru colegii elevului aflat in culpa. Aceste sugestii, constituite in ceea ce numim efecte secundare, pot da nastere unui efect pozitiv mult mai important decat pedeapsa in sine. Ele denota coerenta si consecventa profesorului (care s-a dovedit sistematic in aplicarea pedepselor), fermitatea lui, dar si capacitatea de a lua decizii rapide si radicale in situatii conflictuale. Cum aminteam mai inainte, daca profesorul a stabilit impreuna cu clasa un set minimal de reguli, atunci aplicarea pedepsei nu va trezi reactii afective negative si nici nu va implica emotional intreaga clasa. Efectul pedepsei depinde si de relatia pe care profesorul a stabilit-o cu elevii: "Pedeapsa aplicata de un cadru didactic care, in mod obi.nuit, cultiva o distanta socio-afectiva semnificativa intre el si elevi, va avea efecte minore, posibil negative; aceeasi pedeapsa utilizata de un profesor care se impune in fata elevilor prin respect, pregatire profesionala si atasamant pentru clasa respectiva (posesor al autoritatii epistemice, in sens bochenskian) are sanse de a se solda cu efecte pozitive mai mari si va fi benefica pe o perioada mare de timp." (67, p: 233)

Aplicarea pedepsei, in conceptia lui Wright, trebuie insotita de o discutie lamuritoare cu elevul, dscutie foarte importanta, deoarece il ajuta pe acesta <sa-si construiasca actiunile intr-un anume fel, sa le structureze bazandu-se pe anumite cunostinte si sa le relationeze cu regulile generale>. O astfel de discutie va trebui sa se refere la natura greselii, sa ofere temeiul in virtutea caruia comportamentul sau a fost gresit, sa explice influenta comportamentului sau gresit asupra celorlalti. In fine, o astfel de discutie va oferi elevului criterii in functie de care sa poata face propriile sale evaluari.

Tot Wright subliniaza importanta relatiei temporale dintre greseala si pedeapsa. Astfel, pe cat posibil, pedeapsa trebuie sa urmeze imediat greselii, pentru ca elevul sa sesizeze legatura cauza-efect dintre cele doua, iar inlaturarea pedepsei trebuie conditionata de imbunatatirea comportamentului.

Good si Brophy au facut cateva observatii relevante in legatura cu pedepsele si cu contextul aplicarii lor:

- a se recurge la pedeapsa doar atunci cand comportamentul indezirabil este persistent si nu lasa loc alternativei;

- pedeapsa trebuie utilizata doar pentru inabusirea comportamentului perturbator;

- pedeapsa ar trebui sa fie cat mai apropiata temporal de infractiune;

- recursul la pedeapsa trebuie sa fie deliberat si nu sub semnul emotiei sau al unor impulsuri necontrolate;

- foarte util ar fi daca elevul ar putea constientiza mai intai amenintarea recurgerii la pedeapsa respectiva, deoarece aceasta i-ar oferi prilejul renuntarii la comportamentul inadecvat;

- durata si asprimea pedepsei trebuie sa fie in relatie directa cu gradul de neplacere pe care il va produce, dar si cu gravitatea situatiei conflictuale creata de elev;

- pedeapsa ar trebui insotita de o discutie asupra circumstantelor, asupra regulilor care au fost incalcate, centrata mai mult pe ceea ce vinovatul ar trebui sa faca, decat pe ceea ce n-ar trebui, ca si pe consecintele viitoare daca elevul va repeta greseala;

De remarcat (conform unor studii si cercetari minutioase) ca profesorii si elevii au perceptii diferite in legatura cu cele mai eficiente pedepse. Astfel, elevilor nu le place: pedeapsa corporala, scrisorile nefavorabile trimise acasa, sa fie pusi intr-o situatie ridicola in fata clasei si sa fie astfel obligati sa suporte ironiile colegilor, sa fie trimisi la director.

Profesorii cred ca cele mai eficiente forme de pedeapsa sunt: a sta de vorba intre patru ochi, a retine elevul vinovat la scoala dupa program, a-l obliga pe acesta la un efort suplimentar, dar care sa nu aiba legatura directa cu temele si lectile, a-l obliga pe vinovat sa stea dupa program si sa efectueze tema pe care in mod deliberat nu a facut-o la ora de clasa.

Marvin Marshall (68) considera ca pedepsele il determina pe elev sa nu-si asume responsabilitatea pentru actiunile sale:

- pedeapsa muta responsabilitatea de pe elev pe profesor

- pedeapsa este prea adesea folosita in sala de clasa fara a fi nevoie: acei elevi ar actiona intr-o modalitate dezirabila si fara a fi pedepsiti

- pedeapsa presupune mai degraba o dependenta fata de profesor; amenintarea pedepsei poate constrange un elev sa se poarte cum trebuie in sala de clasa, dar nu in afara acesteia

- inainte de a ajunge in invatamantul secundar elevii au suportat cam toate tipurile de pedeapsa, de aceea acum nu le mai pasa

- comportamentul se poate schimba sub amenintarea pedepsei, dar nu este deloc sigur ca s-a schimbat si vointa elevului in ceea ce priveste comportamentul

- pedeapsa este temporara si tranzitorie; o data cu incetarea ei, elevul crede ca o poate lua de la capat

- pedeapsa trezeste sentimente de teama, furie, rezistenta si aparare

- pedeapsa este contraproductiva deoarece nu incurajeaza responsabilitatea, cooperarea, motivatia pozitiva

- pedeapsa trezeste resentimente si invariabil diminueaza motivatia elevului de a invata ceea ce profesorul doreste ca el sa invete

- utilizarea pedepsei creeaza in mod automat o relatie de adversitate intre profesor si elev; aceasta relatie de adversitate poate avea drept consecinta <testarea> profesorului pentru a vedea cat suporta inainte de a recurge la pedeapsa; uneori acest lucru impune recursul la autoritate, dar nu neaparat la procedee punitive.

Riscurile aplicarii oricarei pedepse sunt subliniate si de catre David Fontana:

- utilizarea pedepselor ar putea deteriora, probabil pe termen lung, relatia profesorului cu elevii (mai ales daca pedeapsa este nedreapta sau are drept consecinta umilirea acestora)

- la randul lor, elevii pot desfasura strategii de evitare, precum falsificarea, ipocrizia sau minciuna; pe termen lung, acestea pot afecta personalitatea lor, iar pe termen scurt ar putea submina orice urma de incredere in relatia profesor-elev

- pedeapsa ii transmite elevului o lectie nedorita, aceea ca intotdeauna cei puternici pot impune penalitati asupra celor slabi.

Prin pedeapsa, considera David Fontana, profesorul suspenda privilegiile atribuite unui elev pentru a-l determina sa nu mai incalce anumite reguli; in acelasi timp, incearca sa-l determine sa renunte la acel comportament considerat inacceptabil in sala de clasa; in conceptia lui David Fontana, "metoda de pedepsire cea mai frecventa si, adesea, cea mai eficienta in cazul elevilor cooperanti este mustrarea verbala; profesorul il mustra pe elev, acesta accepta mustrarea si problema se incheie atunci si acolo; motivul pentru care mustrarea verbala este atat de eficienta il reprezinta faptul ca elevul are nevoie de aprobarea adultului; mizand pe faptul ca el primeste deja o atentie adecvata din partea acestuia, el cere acum ca aceasta atentie sa fie aprobatoare; acest lucru este legat probabil de nevoia lui de afiliere, la care se adauga aceea de respect de sine." (69, p: 373)

Elevii se simt inconfortabil si instrainati de grupul clasei daca au pierdut aprobarea profesorului, mai ales daca profesorul este agreat de clasa respectiva; in plus, avand in vedere ca asemenea profesori sunt priviti adesea de colegii lor ca niste adevarati judecatori, elevii vor incepe sa aiba indoieli cu privire la propria lor valoare; o asemenea stare este atat de neplacuta incat se vor grabi sa revina la un comportament dezirabil, doar pentru a beneficia din nou de aprobarea profesorului si a scapa de indoieli.

O pedeapsa mai aspra este considerata anuntarea parintilor despre comportamentul copilului lor; efectul acestei pedepse este mai mare deoarece, daca va continua sa se poarte inadecvat, va creste presiunea asupra lui nu doar la scoala, ci si acasa; strategia curenta in acest sens consta din pregatirea unei scrisori catre parinti si din convocarea elevului pentru a i se citi scrisoarea respectiva; elevului i se asigura astfel posibilitatea optiunii: fie isi ia niste angajamente, iar scrisoarea nu va fi trimisa, fie scrisoarea va ajunge la parintii sai; de obicei acesta alege prima varianta, fapt ce va determina pastrarea scrisorii pentru a fi trimisa ulterior, daca elevul nu-si respecta angajamantele.

O alta sanctiune utilizata cu o anumita regularitate in scoala este legea consecintelor naturale; asa cum afirma David Fontana, "valoarea legii consecintelor naturale in educatie a fost demonstrata pentru prima data cu multi ani in urma de Susan Isaacs (1933), la scoala Malting House; daca, de exemplu, cei mici continuau sa se joace desi fusesera chemati la masa, aceasta le permitea sa intarzie, dar cand veneau sa manance, gaseau fie mancarea rece, fie nu-i mai servea nimeni; daca un elev era neatent sau neastamparat si strica un lucru, trebuia dupa aceea sa se descurce fara el pentru o anumita perioada de timp." (69, p: 375)

Este mai mult decat evident ca sunt situatii cand aceasta modalitate de a reactiona nu poate fi utilizata (de exemplu, situatiile in care printre consecinte s-ar inscrie si ranirea elevului), dar procedeul in sine merita toata atentia, deoarece punerea sa in practica il ajuta pe acesta sa vada legatura cauzala directa dintre actiunile sale si rezultatele nedorire asociate lor; legea consecintelor naturale afirma ca elevii care comit abateri, ar invata mai repede si mai temeinic daca, in loc sa li se aplice o pedeapsa <conventionala>, ar fi lasati sa experimenteze consecintele faptelor lor; pe langa grija ca respectivii elevi sa nu se raneasca, profesorul va trebui sa aiba grija ca durata de timp cat consecintele actioneaza sa fie limitata (de exemplu, daca elevii strica televizorul, este bine sa fie privati un timp de utilizarea lui, dar daca durata temporala se prelungeste, se vor obisnui fara televizor, sau vor ajunge la concluzia ca profesorul se razbuna in mod deliberat pe ei, ceea ce le va trezi resentimente nedorite); reiese ca durata temporala cat functioneaza legea consecintelor naturale este decisiva pentru eficienta acestui tip de pedeapsa.