Cercetarea pedagogica

CERCETAREA PEDAGOGICA

1. DEFINIREA CONCEPTULUI, SPECIFICUL CERCETARII PEDAGOGICE, TIPURI DE CERCETARE PEDAGOGICA

Dezvoltarea, progresul pedagogiei ca stiinta al carei obiect de studiu este educatia, sunt implicit legate de cercetarea pedagogica. Cercetarea peda-gogica este un demers sistematic de explicare a fenomenului educativ, "o strategie desfasurata in vederea surprinderii unor relatii noi intre componentele actiunii educationale si elaborarii pe aceasta baza a unor solutii optime a problemelor pe care le ridica procesul instructiv-educativ, in conformitate cu exigentele sociale si cu logica interna a desfasurarii lui." (9, p.60).

Cercetarea pedagogica prezinta aceleasi insusiri ca orice cercetare stiin-tifica moderna - abordare inter si pluridisciplinara a problemelor, reducerea timpului intre innoirea obtinuta prin cercetare si aplicarea noului in practica, crearea unui instrumentar tehnic de mare complexitate pentru investigarea fenomenelor, lucrul in echipa, dar, in acelasi timp prezinta si un specific aparte.

Specificul cercetarii pedagogice decurge firesc din natura si comple-xitatea fenomenului educational si este determinat de o serie de elemente, dintre care retinem:

tinde spre o explicatie si o intelegere normativa a activitatii de edu-catie;

urmareste definirea si argumentarea legilor si principiilor care regle-menteaza actiunea de proiectare a educatiei la nivel de sistem si proces;

implica o cunoastere temeinica a finalitatilor educative care deter-mina orientarile valorice ale acesteia;

este chemata sa conduca, prin concluziile formulate la reglarea si auto-reglarea actiunii educationale, respectiv a demersului didactic;

are un caracter prospectiv si ameliorativ, vizand perfectionarea acti-unii educative din perspectiva cerintelor dezvoltarii sociale;

particularitati specifice prezinta si in ceea ce priveste etapele de des-fasurare si metodele de investigare folosite.

Literatura pedagogica evidentiaza existenta mai multor tipuri de cer-cetare pedagogica. Astfel, in functie de metodologia adoptata, distingem cer-cetari observationale si cercetari experimentale, iar dupa scopul urmarit, cer-cetarile pot fi teoretico-fundamentale si practic-aplicative.

q  Cercetarile observationale (neexperimentale) se disting prin aceea ca cel care realizeaza investigatia este, de regula, subiectul activitatii educationale. Acesta urmareste diferite aspecte ale propriei activitati instructiv-educative pentru a desprinde concluzii pedagogice; au un caracter predominant descriptiv si ofera informatii despre relatiile stabilite intre anumite variabile ale activitatii educationale. Gradul de obiectivitate al constatarilor si concluziilor cercetarii observationale este relativ redus. Avand o valoare preponderent descriptiva, aria lor de aplicabilitate este mai restransa. Totusi, intrucat agentul activitatii este implicat direct in cercetare, el are posibilitatea sa insiste asupra detaliilor, sa urmareasca amanuntele, fara ca prezenta sa sa influenteze rezultatele.

q    Cercetarile experimentale presupun declansarea unor actiuni educationale originale, ale caror rezultate sunt inregistrate, prelucrate pentru a demonstra eficienta lor. Conduc la descoperirea relatiilor cauzale si legitatilor care guverneaza actiunea educationala. Concluziile la care se ajunge prin acest tip de cercetare au un grad mai ridicat de obiectivitate, iar sansele generalizarii lor sunt evident crescute.

q    Cercetarea fundamentala este o cercetare teoretica, ce deschide noi orizonturi asupra fenomenului educational. Exploreaza probleme generale, fara a urmari o finalitate practica imediata. Implica reflectii profunde asupra problemei investigate, este intemeiata pe argumente rational-filosofice. Se pot mentiona ca cercetari fundamentale, cercetarile ce-si propun sa elucideze probleme privind factorii care contribuie la formarea personalitatii, tipurile si specificul invatarii scolare. Desi au un caracter predominant teoretic, pot sa genereze numeroase cercetari practic-aplicative.

q    Cercetarea practic-aplicativa vizeaza o problematica restransa, cu o aplicabilitate practica imediata. Urmareste ca prin rezultatele sale sa con-tribuie la imbunatatirea si imbogatirea modalitatilor de actiune, finalitatea prac-tica fiind prioritara.

Pornindu-se de la raporturile ce se stabilesc intre cercetare si prac-tica educativa si de la scopurile urmarite in literatura de specialitate se delimiteaza urmatoarele tipuri de cercetare:

q    Cercetarea constatativa urmareste cunoasterea si descrierea deta-liata a unei anumite situatii, a unui aspect al activitatii instructiv-educative, cu scopul de a propune solutii de imbunatatire, fara a se si verifica valabilitatea acestora. Isi propune sa identifice legaturile existente intre anumite variabile ale activitatii educationale;

q    Cercetarea ameliorativa isi propune modificarea anumitor varia-bile ale activitatii educationale in vederea optimizarii acesteia. Urmareste sa verifice eficienta unor inovatii, pornind de la o ipoteza care presupune perfec-tionari, ameliorari ale activitatii instructiv-educative in ideea cresterii ran-damentului sau (perfectionarea planurilor de invatamant, programelor scolare, metodelor, mijloacelor de invatamant etc.);

q    Cercetarea de dezvoltare se preocupa de difuzarea cercetarilor apli-cative, de adaptarea lor in functie de situatiile concrete in care se desfasoara activitatea educationala;

q    Cercetarea orientata porneste de la o anumita situatie, propunan-du-si sa atinga un obiectiv general. Este in esenta o cercetare predominant proiectiva.

Intre tipurile de cercetare amintite nu exista o demarcatie neta. Atat cercetarile observationale cat si cele experimentale, pe de o parte, cat si cele fundamentale si aplicative, pe de alta parte, se interfereaza si se completeaza reciproc. O cercetare constatativa poate deveni punct de plecare pentru o cer-cetare ameliorativa, iar aceasta poate contine adeseori si o etapa constatativa.

In ceea ce priveste domeniile cercetarii pedagogice acestea pot fi de-limitate in functie de diferite criterii. Astfel din punct de vedere al continutului, distingem cercetari privitoare la educatia intelectuala, morala, profesionala, fizica si estetica. Putem distinge apoi cercetari de didactica si cercetari de teoria educatiei, in functie de cele doua domenii fundamentale ale stiintei educatiei. De asemenea, sub aspectul componentelor structurale ale activitatii instructiv-educative putem vorbi de cercetari privitoare la personalitatea profesorului (aptitudine pedagogica, stilul de predare etc.), la personalitatea elevului, la conditiile invatarii, la climatul psihosocial etc.

In cadrul fiecarui domeniu pot fi delimitate subdiviziuni. Cercetarile de didactica, spre exemplu, pot fi impartite in functie de obiectul de invatamant (matematica, limba romana, educatie fizica etc.), precum si de cele doua laturi ale procesului de invatamant (predare si invatare) etc. (8)

2. METODELE FOLOSITE IN CERCETAREA PEDA-GOGICA.

Data fiind varietatea metodelor folosite in cercetarea pedagogica s-a in-cercat gruparea si clasificarea acestora, pe baza unor criterii. Lazar Vlasceanu, de pilda, distinge metode de colectare a datelor si tehnici de prelucrare a acestora (11, p.363).

In categoria metodelor de colectare a datelor cercetarii includem: me-toda observatiei, experimentul, metoda convorbirii, ancheta pe baza de chestionar, cercetarea documentelor scolare, metoda analizei produselor activitatii elevilor, metoda testelor, metoda interevaluarii, metodele si tehnicile sociometrice.

2.1 Metoda observatiei. Consta in urmarirea faptelor de educatie asa cum se desfasoara ele in conditii obisnuite. Specificul observatiei consta in aceea ca permite surprinderea diferitelor aspecte in desfasurarea naturala a fenomenului. Sursele observatiei vizeaza activitatea profesorului si a elevilor in diverse situatii: la lectii, la activitatea din cercuri, la alte activitati extrascolare. In functie de gradul de implicare a cercetatorului in domeniul supus observarii, observatia poate fi:

q    participativa, atunci cand observatorul devine membru al grupului si participa la organizarea si desfasurarea evenimentelor pedagogice, fara a lasa impresia ca le studiaza;

q    neparticipativa, atunci cand observatorul nu isi ascunde propria identitate de cercetator (11).

Spre deosebire de observatia spontana, observatia ca metoda de cer-cetare presupune elaborarea prealabila a unui plan de observatie (sau protocol de observatie) cu precizarea obiectivelor urmarite, a cadrului in care se desfa-soara si a eventualelor instrumente ce vor putea fi folosite pentru inregistrarea celor observate. Consemnarea datelor se face pe foaia de observatie care se poate prezenta astfel:

Rubrica "presupuneri, concluzii, aprecieri" se completeaza ulterior, cand se aduna mai multe date ale observatiei. In aprecierea datelor si formu-larea concluziilor se tine seama si de reflectiile teoretice cuprinse in literatura de specialitate.

Metoda observatiei permite urmarirea nemijlocita a evenimentelor pe-dagogice, fara ca cercetatorul sa poata interveni in desfasurarea evenimentelor pentru a controla influenta unor factori optimizatori. De asemenea, observatia este o metoda subiectiva, fiind puternic influentata de personalitatea observato-rului. De aceea se recomanda urmarirea fenomenului studiat in conditii si im-prejurari variate pentru a confrunta datele obtinute. Metoda observatiei se fo-loseste in toate etapele cercetarii si insoteste, de obicei, toate celelalte metode, oferind date suplimentare asupra fenomenului studiat.

2.2 Experimentul pedagogic* presupune crearea unei situatii noi, prin introducerea unor modificari in desfasurarea procesului instructiv-educativ. Interventia cercetatorului se bazeaza pe presupunerea (ipoteza) ca inovatia va genera performante superioare in urma desfasurarii actiunii. "Observatorul asculta natura, experimentatorul o interogheaza si o forteaza sa se produca" (Cuvier).

In cadrul unui experiment intervin trei categorii de variabile:

q  variabile independente reprezentate de inovatiile (modificarile) introduse pentru a influenta desfasurarea faptului pedagogic, in vederea stu-dierii efectelor lor;

q  variabilele dependente constau in rezultatele obtinute ca urmare a inventiilor introduse;

q  variabile intermediare sunt acelea care mijlocesc relatiile dintre variabilele independente si cele dependente. Acestea sunt de natura sociala si psihica si se refera indeosebi la trasaturile de personalitate si climatul psihoso-cial care se interpune in acest proces. De exemplu, putem lua ca variabila de-pendenta performanta scolara a elevilor si ne propunem sa studiem influenta exercitata asupra acesteia de doua variabile independente: metoda de predare (care poate fi expozitiva sau problematizatoare) si nivelul de scolarizare al ele-vilor (primar, gimnazial, liceal). Iata si un alt exemplu:

In organizarea unui experiment s-a presupus (ipoteza) ca introducerea filmului didactic in lectie (in locul mijloacelor clasice - demonstrarea tablo-urilor, planselor etc.) se vor obtine performante superioare in pregatirea ele-vilor.

Se considera ca prin proiectia dinamica, in care se imbina imaginea, su-netul si miscarea, obiectele, fenomenele si procesele greu accesibile perceptiei obisnuite, sunt transformate in fapte de experienta directa, ceea ce genereaza o eficienta sporita in procesul didactic. Se modifica deci forma de demonstrare (variabila independenta).

Exercitand controlul asupra variabilelor independente, pentru a constata influentele exercitate de acestea asupra variabilei dependente, si comparand performantele elevilor din grupul experimental cu grupul de control, putem ajunge la unele concluzii privind optimizarea performantei scolare a elevilor

Pe langa variabile independente controlate pot exista si variabile inde-pendente necontrolate, constituite din factori externi (cum ar fi: mediul fa-milial, posibilitatile psiho-individuale, nivelul de pregatire al elevilor, motiva-tia invatarii etc.) care pot impiedica desfasurarea experimentului. Pentru redu-cerea la minimum a efectelor variabilelor exterioare se recomanda: 1) omo-genizarea la maximum a distributiei subiectilor in functie de variabilele inde-pendente considerate; 2) selectionarea aleatoare a grupurilor experimentale; 3) includerea in experiment a variabilei exterioare atunci cand efectele sale nu pot fi eliminate s.a.

Privit diacronic, experimentul pedagogic trece prin trei faze:

q  etapa pregatitoare, in care sunt asigurate conditiile in care se va desfasura experimentul (se stabileste inovatia care se va introduce - variabile independente - se selecteaza si se testeaza esantioanele, se precizeaza strategia desfasurarii experimentului).

q  etapa de efectuare, de administrare a factorului experimental. Tem-poral, este cea mai lunga etapa. Pe parcursul ei, la nivelul esantionului ex-perimental se introduce elementul de noutate, in timp de la esantionul de con-trol se lucreaza in mod obisnuit.

q  etapa de evaluare in care se inregistreaza si se masoara rezultatele experimentului. Pe baza acestor rezultate se stabilesc diferentele intre esantioane (experimental si de control), intre datele inregistrate in etapa prega-titoare si cele consemnate in finalul experimentului.

Experimentul pedagogic poate fi natural, desfasurat in ambianta in-structiv-educativa (in clasa, in atelierul sau laboratorul scolar) si de laborator care se desfasoara intr-un laborator special amenajat. Desi experimentul de laborator permite eliminarea influentei variabilelor aleatoare, el prezinta si ma-rele dezavantaj ca artificializeaza situatia reala prin izolarea actiunii unor varia-bile din contextul lor. Aceasta duce la simplificarea actiunii educationale. Nu intamplator experimentul de laborator se foloseste intr-o mai mica masura in pedagogie.

Cercetarea pedagogica experimentala conduce la rezultate teoretice si practice deosebit de importante. De aceea este necesar ca metoda experimen-tala sa fie cat mai mult utilizata.

2.3 Metoda convorbirii consta dintr-un dialog intre cercetator si subiectii investigati. Ea se foloseste atat in scopuri de colectare a datelor in le-gatura cu fenomenele studiate cat si pentru scopuri terapeutice, de influentare a atitudinilor si opiniilor.

Convorbirea se desfasoara pe baza unui plan si a unor intrebari dinainte elaborate. Cand intervin situatii neprevazute, cercetatorul poate adresa intrebari suplimentare, lasand impresia ca dialogul se desfasoara cat mai natural posibil. Se recomanda evitarea intrebarilor care angajeaza nemijlocit personalitatea in-terlocutorului.

Convorbirea poate imbraca forma interviului atunci cand se desfasoara cu o singura persoana si se refera la o tema dinainte stabilita, vizeaza in mod special activitatea si opiniile celui intervievat. Interviul poate fi structurat si ne-structurat. Interviul structurat presupune elaborarea schemei de intervievare (continutul si succesiunea intrebarilor) si a ghidului de interviu pentru a dirija comportamentul cercetatorului, pentru a focaliza intrebarile pe o problema sau alta. Interviul nestructurat este mai flexibil, presupunand precizarea proble-mei ce va fi abordata si orientarea generala a discutiei, pentru ca aceasta sa fie cat mai spontana.

Prin metoda convorbirii (a interviului) se culeg mai ales date privind atitudinile si opiniile fata de o problema pedagogica, se aprofundeaza infor-matiile obtinute prin alte metode (chestionarul, observatia, s.a.).

2.4 Metoda chestionarului este o ancheta care se desfasoara pe baza de chestionar scris. Chestionarul reprezinta o lista de intrebari cu privire la problema studiata, aranjate intr-o anumita ordine prin care se urmareste obtine-rea de informatii despre aceeasi problema de la un numar mai mare de subiecti.

Valoarea si utilitatea acestei metode depinde de modul cum sunt formulate si ordonate intrebarile. Definirea clara a intrebarilor si a criteriilor de ordonare si sistematizare a lor prezinta o mare importanta pentru alcatuirea unui chestionar. Intrebarile vor fi astfel formulate incat sa nu puna intr-o lumina nefavorabila personalitatea subiectilor chestionati, sa nu vizeze direct ceea ce urmarim, obiectivul avut in vedere urmand sa rezulte din prelucrarea tuturor datelor.

Referitor la modul de formulare a intrebarilor si tipurilor de raspunsuri solicitate putem deosebi intrebari deschise si intrebari inchise.

q    Intrebarile inchise presupun un numar de alternative de raspunsuri, ca de exemplu: DA; NU; NU STIU; sau: permanent, frecvent; uneori; rar; niciodata. Subiectului i se cere sa aleaga un singur raspuns (din cele oferite) pe care-l considera reprezentativ pentru opinia sau caracteristica sa. Intrebarile in-chise prezinta avantajul ca asigura masurarea uniforma si prelucrarea usoara a raspunsurilor. Au insa dezavantajul ca nu permit cunoasterea ratiunii care a stat la baza alegerii unui anumit raspuns.

q    Intrebarile cu raspuns deschis ofera libertate deplina subiectului pentru a formula raspunsul potrivit gandurilor si opiniilor sale. (Exemple de in-trebari deschise: Ce influenta are asupra ta aprecierea subiectiva a profeso-rului? Cum iti explici rezultatele obtinute la lucrarea de control la mate-matica?).

Avantajul acestui tip de intrebari consta in aceea ca ofera raspunsuri mult mai nuantate, mai complete. Prelucrarea acestor raspunsuri este insa mult mai dificila. Cercetatorul trebuie sa le grupeze in functie de anumiti indicatori ce-i sunt sugerati de raspunsurile primite. De regula, intr-un chestionar sunt in-cluse atat intrebari inchise cat si intrebari deschise.

La inceputul chestionarului se fac cateva precizari in legatura cu scopul urmarit, cu modul de a raspunde, insistandu-se asupra sinceritatii completarii lui.

2.5 Metoda cercetarii documentelor scolare presupune analiza datelor pe care i le ofera: cataloagele, foile matricole, fisele psihologice ale elevilor, alte documente din arhiva scolii (planurile de invatamant, programele analitice, dari de seama etc.) cu privire la continutul si desfasurarea activitatii, la pregatirea si conduita elevilor. Informatiile dobandite prin studiul acestor documente ofera prilejul unor reflectii retroactive si unor comparatii intre diferitele generatii de elevi.

2.6 Metoda analizei produselor activitatii scolare. Asa cum stim personalitatea se manifesta (si se formeaza) in activitate. De aceea rezultatele muncii elevilor (lucrari scrise, testele, compunerile, desenele, caietele de teme, obiectele confectionate) ofera prilejul cunoasterii personalitatii lor. Studiul produselor activitatii scolare ne permite sa desprindem unele aprecieri si estimari asupra individualitatii elevului respectiv, a comportamentului sau, a preocuparilor si inclinatiilor sale.

Cercetatorul poate declansa in mod intentionat un anumit gen de activitate (compunere, desen, activitate practica) ale carei produse urmeaza sa fie studiate. Astfel de lucrari se pot da mai ales pentru surprinderea unor aspecte mai greu de evidentiat prin alte metode: interese, aptitudini, aspiratii. Datele obtinute pot fi corelate cu performantele scolare si cu cele colectate prin alte metode.

2.7 Testele psihopedagogice. Testul reprezinta o proba (sau o serie de probe) folosita in vederea inregistrarii unei calitati, insusiri sau manifestari comportamentale la un stimul administrat din exterior.

Pentru ca aceste probe sa raspunda cerintelor unui test ele trebuie stan-dardizate si etalonate.

Standardizarea consta in precizarea unor reguli si cerinte privitoare la administrarea testului, inregistrarea si evaluarea rezultatelor lui.

Etalonarea presupune elaborarea unei scari considerata etalon, la care vor fi raportate rezultatele si in functie de care se face masurarea si evaluarea acestora.

Dupa continutul lor testele se impart in:

q    teste psihologice, de cunoastere a proceselor psihice;

q    teste de personalitate, de explorare a personalitatii, a substraturilor sale cele mai profunde (inconstient, subconstient, mobiluri etc.);

q    teste docimologice (de cunostinte).

Fiecare din cele trei categorii cunoaste subdiviziuni in functie de feno-menul testat, de calitatea raspunsurilor si de modul completarii. Astfel testele psihologice se deosebesc dupa fenomenul psihic investigat (teste de memorie, de atentie, de imaginatie, de inteligenta etc.). Dupa modelul testelor stan-dardizate si recunoscute, a caror aplicare necesita o pregatire speciala, pro-fesorul-cercetator poate aplica anumite probe psihopedagogice adaptate problemei pe care o urmareste. In cercetarile pedagogice este folosit cel mai des testul docimologic care urmareste evaluarea obiectiva a randamentului scolar, prin inlaturarea subiectivitatii si caracterului relativ al traditionalelor note scolare.

2.8 Metoda interevaluarii elevilor. Prin aceasta metoda (denumita si metoda aprecierii obiective) se solicita elevilor unei clase sa-si aprecieze colegii, prin ierarhizarea lor dupa un criteriu indicat. Aceste criterii pot viza activitatea de invatare, calitati morale, psihice, comportamentale s.a.

Aprecierea se face prin clasificare (metoda rangului). Elevii sunt so-licitati sa indice pe primii 20% si pe ultimii 20% din membrii colectivului. Dintr-o clasa de 30 de elevi, fiecare va scrie pe o hartie 6 colegi atribuindu-le rangurile 1,2,3,4,5,6, si ultimii care vor primi rangurile 30, 29, 28, 27, 26, 25. Elevii care se afla intre aceste ranguri (7-24) vor primi un rang comun (prin efectuarea mediei aritmetice a extremelor: (7+24)/2≈15).

Elevii clasei vor ocupa dupa aprecierea unuia dintre ei urmatoarele locuri:1, 2, 3, 4, 5, 6, ,25, 26, 27, 28, 29, 30.

Cele treizeci de ierarhizari individuale sunt inregistrate intr-un tabel centralizator in care se indica in dreptul fiecarui elev rangurile obtinute de la colegii sai. Totalizarea rangurilor permite efectuarea clasificarii elevilor. Elevul cu punctajul cel mai mic ocupa locul I, iar cel cu punctajul cel mai mare ultimul loc.

Datele obtinute pe aceasta cale ii permit profesorului sa-si confrunte propriile opinii cu cele ale elevilor, facilitandu-i o cunoastere mai profunda a clasei si a fiecarui elev in parte. Metoda are si o importanta educativa, inva-tandu-i pe elevi sa se aprecieze cat mai obiectiv unul pe altul si in raport cu ei insisi.

2.9 Tehnicile sociometrice. Reprezinta procedee prin intermediul carora se inregistreaza si se masoara configuratia si intensitatea relatiilor inter-personale din interiorul colectivului de elevi.

Ele ajuta la cunoasterea climatului psihosocial exprimat in relatiile intre elevii unei clase si in cadrul altor microgrupuri scolare.

Tehnicile sociometrice pot fi folosite atat pentru culegerea materialului faptic cat si pentru prelucrarea si interpretarea acestui material. Dintre aceste tehnici fac parte: testul sociometric, matricea sociometrica, si sociograma.

Testul sociometric consta intr-un set de intrebari prin care se cere tuturor membrilor din grupa sa-si exprime simpatiile sau antipatiile fata de ceilalti in functie de unul sau mai multe criterii (prietenie, participare la munca, invatatura, distractie etc.) Fiecare intrebare vizeaza un aspect al relatiei interpersonale:

□ simpatie( cu cine doresti sa);

□ antipatie (cu cine nu doresti );

□ perceptie sociometrica(cine crezi ca te-a ales sau nu te-a ales pe tine?).

Sinceritatea raspunsurilor depinde de:

○ dispozitia si starea in care se afla subiectii chestionati;

○ increderea pe care o au in cercetator.

Matricea sociometrica reprezinta un tabel cu doua intrari, in care atat pe orizontala cat si pe verticala sunt trecuti in ordine alfabetica elevii care au completat testul sociometric. In dreptul fiecarui elev se noteaza pe orizontala alegerile(sau respingerile) exprimate, iar pe verticala alegerile(sau respingerile) primite. Redam in Fig.1 o matrice sociometrica.

Fig.1 Matricea sociometrica

Cifra 1 din matricea sociometrica indica faptul ca persoana a fost aleasa in primul rand, cifra 2 ca a fost aleasa in al doilea rand. Daca se solicita si respingerile, acestea pot fi notate in acelasi fel insa cu alte valori (-1,-2 ), sau se va elabora un tabel separat.

Pe baza matricii sociometrice se pot calcula o serie de indici socio-metrici, in primul rand statutul (scorul) sociometric, care reprezinta numarul de alegeri primite de fiecare subiect. El arata ca unii elevi sunt mai populari (lideri), altii mai putin populari, iar altii sunt respinsi, izolati; indica asadar gradul de integrare a elevului in colectiv.

Pentru a putea fi interpretate mai bine, datele culese cu ajutorul testului sociometric si inregistrate in matricea sociometrica sunt transpuse in socio-grama.

Sociograma este un fel de harta sociometrica, prin care se reda grafic configuratia relatiilor preferentiale existente intre membrii unui grup. Ea poate fi colectiva si individuala. Sociograma colectiva se intocmeste sub forma unui model grafic cu trei cercuri concentrice (Fig.2). In cercul din mijloc (cel mai mic) sunt plasati elevii cu numarul cel mai mare de alegeri; spre exterior cei cu alegeri mai putine, iar in ultimul cerc (cel mai mare) elevii care au status socio-metric coborat(izolatii). Sociograma individuala este un extras din sociograma colectiva si se refera la un singur elev. Grafic cele doua sociograme se prezinta astfel:

Cunoasterea climatului psihosocial, a relatiilor socioafective existente

3. Masurarea in pedagogie. Analiza si prelucrarea

statistica a datelor

Faptele si fenomenele supuse cercetarii pedagogice au prin excelenta un caracter calitativ. Aceste fapte(trasaturile si insusirile psihice, cunostintele asimilate, componentele profilului moral s.a.) nu pot fi sesizate nemijlocit, ci numai indirect, prin obiectivarea lor in comportament(in variabile dependente care pot fi masurate si exprimate cantitativ). Nici aceasta obiectivare nu se pre-zinta in stare pura. Variabila urmarita este de regula inclusa intr-un ansamblu de manifestari generate, la randul lor, de o multitudine de alti factori (starea psihica a cercetatorului si a celor cercetati, particularitatile instrumentelor de  masura, situatia concreta in care se produce etc.).De aceea masurarea faptelor pedagogice nu este o operatie simpla si nici usoara. Masurarea unei trasaturi psihice -remarca D.Muster- a fost asemanata cu masuratoarea unei panze extensibile printr-un metru arc: si metrul si panza sunt in variatie deodata si rezultatele masurarii difera in functie de manipulatiile operatorului (6, p.105).

Pentru ca masurarea sa fie cat mai reala, este necesar sa determinam cat mai precis caracteristicile fenomenelor ce urmeaza a fi masurate si sa folosim cel mai potrivit instrument de masurare.

Cele mai utilizate instrumente de masurare in cercetarea pedagogica sunt: numararea(inregistrarea datelor), ordonarea si prelucrarea matematica-statistica a datelor cercetarii.

Numararea (inregistrarea) reprezinta simpla consemnare a prezentei sau absentei unei particularitati obiectivate in comportament. De exemplu: nu-mararea raspunsurilor date, numararea subiectilor, a notelor si a mediilor etc. Astfel, in urma unei probe de verificare (dictare) la o clasa cu un efectiv de 24 de elevi, s-au inregistrat urmatoarele valori (note):

Din examinarea acestor rezultate brute care redau valoarea raspun-surilor fiecarui elev nu rezulta nimic precis.

Clasificarea (sau ordonarea) consta in asezarea datelor intr-o anumita ordine, crescatoare sau descrescatoare dupa un criteriu stabilit .

Compararea consta in raportarea marimii ce urmeaza a fi masurata la marimea teoretica sau totala .Se obtine astfel un raport de marime n/T unde n=numarul rezultat din numaratoare, iar T- marimea totala sau teoretica .Acest raport se poate exprima si sub forma procentului.

De exemplu, elevilor dintr-o clasa li s-a dat o dictare, care cuprindea 10 ortograme. Un elev a scris corect numai 6 din cele 10 ortograme. Acest lucru se exprima prin raportul 6/10 , ceea ce reprezinta un procent de 60%.

Prelucrarea matematica-statistica a datelor cercetarii Odata ordo-nate si grupate datele sunt supuse prelucrarii statistice in vederea interpretarii si desprinderii concluziilor practice.

Printre tehnicile statistice utilizate mai frecvent in cadrul cercetarilor pedagogice se numara intocmirea tabelului de rezultate, reprezentari grafice si calcularea unor indici statistici.

Intocmirea tabelului de rezultate reprezinta prima operatie de pre-lucrare a datelor inregistrate si ordonate. Se cunosc tabele analitice si sintetice. Cele analitice consemneaza rezultatele individuale ale subiectilor investigati. Subiectii sunt trecuti in ordine alfabetica, in dreptul fiecaruia fiind trecute rezultatele masurarii exprimate in cifre.

In tabelele sintetice se face abstractie de numele subiectilor.

Gruparea datelor se face in functie de doi indicatori: amplitudinea (in-tinderea scarii de reprezentare a masurilor) si frecventa masurilor efectuate. Pentru determinarea amplitudinii sunt luate in considerare extremele scarii de masurare. In cazul masurarii cu note: cifrele 1 si 10, intre care se va plasa amplitudinea.

Daca scara de masurare este extinsa se procedeaza la stabilirea unor in-tervale. Numarul acestora nu va fi mai mare de 9-10. Spre exemplu, daca ma-surarea s-a facut pe o scara de la 1 la 30 se vor stabili urmatoarele intervale :1-3; 4-7; 8-11; 12-15; 16-19; 20-23; 24-27; 28-30.

Frecventa se exprima in numarul subiectilor ce revin la fiecare interval.

Prezentam spre ilustrare doua tabele de frecventa:

Tabelul 1. Exemple de tabele de frecventa

Intervalele de masurare vor fi astfel delimitate incat fiecare din masurile individuale sa se incadreze numai in unul din ele .Spre exemplu intervalele formate din mediile generale ale elevilor vor fi delimitate astfel: sub 5; 5-5, 99; 6-6, 99; 8-8, 99; 9-10.

Datele cuprinse in tabel permit o estimare de ansamblu asupra rezultatelor cercetarii ,luand in considerare cei doi indicatori - amplitudinea si frecventa rezultatelor inregistrate.

Reprezentari grafice .Datele cuprinse in tabelul de frecventa pot fi reprezen-tate grafic in sistemul celor doua axe. De obicei pe axa absciselor (x) marcam intervalele de masurare, iar pe ordonata (f) se plaseaza frecventa in cifre absolute sau procente. Formele cele mai cunoscute de reprezentare grafica sunt histograma (Fig.5) si poligonul de frecventa (Fig 4)

Fig. 4 - Histograma  Fig. 5 - Poligon de frecventa

Histograma este o reprezentare prin dreptunghiuri; inaltimea acestora corespunde frecventei respective.

Daca marcam mijlocul bazelor superioare ale dreptunghiurilor histogramei si le unim prin segmente de dreapta obtinem poligonul frec-ventelor.

In cazul in care reprezentam sub forma grafica datele celor doua esantioane (experimental si de control), folosim diferite modele de hasurare a dreptunghiurilor histogramei sau culori diferite. Aceasta permite sa evidentiem diferenta dintre cele doua esantioane sau diferenta dintre rezultatele inregistrate de acelasi esantion in pre-test si post-test.

Interpretarea datelor reprezentate sub forma grafica se face dupa aluro curbei de distributie, inaltimea, forma, devierea acesteia spre dreapta sau spre stanga de la distributia cunoscutei curbe cu profil de clopot (curba lui Gauss), considerata ca fiind ideala.

Calcularea unor indici statistici. Daca reprezentarea grafica ofera o imagine vizuala a distributiei rezultatelor cercetarii, prelucrarea statistica permite condensarea, sintetizarea rezultatelor brute ale masurarii si exprimarea lor printr-un numar.

Cei mai utilizati indici statistici sunt cei ce exprima tendinta centrala , media aritmetica, mediana si modulul.

Media aritmetica (M) se obtine prin insumarea marimilor individuale si apoi impartirea rezultatului la numarul lor. Pentru date negrupate se procedeaza astfel:

M=x/N , unde x= valorile individuale inregistrate

N=numarul subiectilor (cazurilor)

Media reprezinta indicele care masoara nivelul mediu obtinut de un esantion. Ea ne ofera posibilitatea compararii esantioanelor diferite.

Mediana (Me) este valoarea care imparte sirul de masurari in doua grupe egale; ea indica punctul de deasupra si de dedesubtul careia se situeaza 50% din totalitatea marimilor.

Pentru determinarea medianei unui sir de valori (ordonat in prealabil) se foloseste urmatoarea formula:

(N+1)/2 , unde N= numarul marimilor individuale.

De exemplu intr-un sir de marimi 3 6 7 8 12 15 16 17 20 locul ocupat de mediana va fi (9+1)/2=5; altfel spus, mediana se va afla pe locul 5 reprezentat de cifra 12.

Daca sirul este par, locul medianei se va plasa intre doua valori. In acest caz, calculand media aritmetica obtinem mediana.

Calculul medianei fata de medie este recomandabil mai ales in cazul sirurilor de masurari care prezinta situatii atipice(de valoare foarte mica sau foarte mare).Asemenea valori distorsioneaza media, de aceea mediana este mai relevanta.

Modulul(Mo) reprezinta valoarea cu frecventa cea mai mare dintr-un sir de date. In cazul datelor grupate, modulul este intervalul care contine cel mai mare numar de subiecti.

Cei trei indici ai tendintei centrale ne indica valoarea in jurul careia se concentreaza datele esantionului. Comparand indicii mai multor esantioane putem estima diferentele existente intre ele.

In afara celor trei indici statistici se pot calcula indicii variabilitatii (abateri de la tendinta centrala) precum si indicii de corelatie. Toate acestea permit o interpretare mai fina si mai amanuntita a rezultatelor cercetarii.

4. Etapele /Secventele cercetarii pedagogice

Efectuarea unor cercetari stiintifice in domeniul pedagogiei presupune parcurgerea unor etape care redau logica procesului de proiectare, desfasurare si evaluare a activitatii respective. Cele mai importante dintre aceste secvente sunt urmatoarele:

Alegerea, formularea si delimitarea problemei de cercetare repre-zinta punctul de plecare al oricarei cercetari. Formularea problemei presupune raspuns la intrebarea: Ce devine obiect de cercetare? - o problema de natura didactica, educationala, psihopedagogica, sociopedagogica etc. pentru care nu putem obtine solutii decat prin cercetare.

Tema cercetarii poate decurge din experienta practica si trebuintele scolii, din necesitatea perfectionarii si modernizarii procesului instructiv-educativ; ea poate fi sugerata si de lectura studiilor deja publicate. Acestea sunt de natura sa sugereze continuarea, aprofundarea unor rezultate. De asemenea, tema poate apare si spontan in urma unor observatii, poate fi si rodul unei reflectii premeditate.

Tema aleasa pentru cercetare trebuie sa contina o doza de incertitudine, sa stimuleze preocuparea pentru descoperirea solutiei. Educatorul, preocupat de perfectionarea continua a activitatii sale, va reusi sa sesizeze, in spatele faptelor pedagogice cu care se confrunta zi de zi, semne de intrebare si va incerca sa caute solutii la aceste intrebari.

In alegerea temei se va lua in considerare actualitatea problemei, interesul pe care il prezinta tema pentru imbunatatirea practicii scolare.

Documentarea consta in consultarea literaturii de specialitate privitoare la tema aleasa. Cercetatorul urmeaza sa studieze lucrarile (carti, studii, articole, recenzii) in care se fac referiri cu privire la tema investigata.

Este stiut ca, de regula, o cercetare stiintifico-pedagogica nu se instituie pe un teren gol; ea continua date, idei, experiente efectuate deja, dezvaluie aspecte inedite ale fenomenelor studiate, deschide piste noi de abordare. De aceea documentarea permite evitarea reluarii unor investigatii efectuate deja, parcurgerea unor cai batatorite.

Formularea ipotezei de cercetare Ipoteza reprezinta o supozitie sau presupunere privind modul de solutionare a problemei. Este o exprimare cu anticipatie a unor raspunsuri posibile (prealabile si provizorii) cu privire la problema studiata, raspunsuri care ulterior sunt confruntate cu datele realitatii.

Ipoteza sugereaza legaturile cauzale posibile intre atributele variabilelor cuprinse in cercetare (intre o variabila independenta a procesului de invatare si una dependenta, de exemplu aplicarea unei metode si obtinerea anumitor rezultate).

Ipoteza semnifica un inceput de dezlegare a problemei pentru ca ea emite o predictie conditionata sau probabila (dacaatunci?; daca opereaza A sau B, ori C, urmeaza efectul dorit R; modificand pe x se va modifica si y intr-o masura utila? ).

Este foarte important ca asemenea presupuneri, pe care le implica ipoteza, sa ne asigure ca rezultatele cercetarii nu vor fi inferioare situatiei in care activitatea instructiv-educativa se desfasoara in mod traditional. Orice eventual esec pe plan formativ trebuie eliminat.

Organizarea si desfasurarea cercetarii presupune:

stabilirea perioadei de cercetare in totalitatea fazelor ei;

precizarea locului cercetarii si a esantionului de subiecti (clasele experimentale si clasele de control, unitati scolare, localitatea, delimitarea esantionului de subiecti);

fixarea disciplinelor scolare la care se va face cercetarea, a persoanelor cu care se va colabora;

stabilirea metodelor de cercetare si prelucrare a datelor, a tehnicilor de inregistrare si masurare a datelor;

aplicarea interventiilor preconizate (variabilelor independente) si urmarirea in detaliu a rezultatelor obtinute prin raportarea permanenta a rezultatelor inregistrate la ipotezele stabilite.

Prelucrarea si interpretarea datelor Datele colectate (ca observatii, aprecieri, note, calificative, punctaje etc.) urmeaza sa fie ordonate, clasificate, sistematizate si corelate in vederea deducerii unor concluzii partiale sau finale.

Prelucrarea datelor prin procedee statistice (medie aritmetica, coeficient de corelatie, tabele, diagrame de corelatie s.a.) ajuta la confirmarea sau infirmarea ipotezei(verificarea ipotezei).

Confirmarea ipotezei ofera certitudini asupra eficientei modificarii introduse in procesul instructiv-educativ. Aceste modificari pot fi introduse in practica activitatii scolare numai dupa ce sunt validate prin repetarea experimentului pe o scara mai larga.

Valorificarea cercetarii Activitatea de cercetare urmeaza sa se fina-lizeze sub forma unei lucrari stiintifice. Aceasta poate capata forma unei co-municari stiintifice, a unui studiu sau articol publicat intr-o revista de spe-cialitate, a unei lucrari metodico-stiintifice in vederea obtinerii gradului I in invatamant.

Indiferent de scopul lucrarii stiintifice, ea urmeaza sa fie structurata pe baza unui plan care sa cuprinda o parte introductiva, (formularea problemei, ipotezei, organizarea si metodologia cercetarii), o parte fundamentala (in care se consemneaza desfasurarea cercetarii, prezentarea, prelucrarea si interpre-tarea datelor, si o incheiere, in care sunt comentate datele si formulate con-cluziile cercetarii.

Lucrarea stiintifica cuprinde, de asemenea, diferite anexe care se refera la bibliografia consultata, (in ordinea alfabetica a autorilor), la probele aplicate pe parcursul cercetarii, desene, fotografii etc.

Bibliografie

(cercetarea pedagogica)