Cum il invatam pe copil sa eticheteze obiecte si imagini

CUM IL INVATAM PE COPIL SA ETICHETEZE OBIECTE SI IMAGINI

O data ce copilul poate solicita ( cere ) mai multe lucruri , instructorii ar trebui sa inceapa sa adauge alte sarcini intre oportunitatile de a cere ceva . Numarul sarcinilor slicitate intre oportunitatile de a cere ar trebui sa fie crescut in mod treptat si imboldurile intregi trebuie sa fie oferite pentru toate sarcinile noi asa incat copilul sa aiba succes in contunuare . Imboldirea intreaga / deplina inseamna ca instructorul trebuie sa-l ajute pe copil sa raspunda corect prin orice modalitate posibila . De exemplu , daca il invatati imitarea motorie sau o instructiune recesptiva, miscati dumneavoastra corpul copilului in mod fizic pentru a indeplini actiunea si incurajati-l pentru o imitare reusita . Apoi , renuntati treptat la imboldul fizic pana cand copilul este capabil sa execute actiunea sau sa urmareasca instructiunea fara nici un imbold fizic .

Treptat adaugati sarcini diferite inter raspunsurile care au nevoie de imbold si cele fara nici un imbold . In mod obisnuit , cele mai timpuriu inter cereri ( solcitari ) cuprind sarcini de imitare motorie , sarcini de potrivire , instructiuni receptive simple si discriminare receptiva de obiecte .

Pentru "boboci" (adica copii care de-abia invata sa comunice) , cele mai multe instructiuni ar trebui sa apara in contextul activitatilor pe care copilul le gaseste placute . De exemplu , imitarea motorie poate fi invatata in timp ce cantam sau ne jucam cu degetele sau in timp ce ne jucam cu jucarii . Discriminarea receptiva a obiectelor poate fi invatata in timp ce asezam jucariile atunci cand copilul a terminat joaca sau discriminarea imaginilor poate fi invatata in timp ce citim din carti .

Instructiunile simple cum ar fi "atinge" sau "da-mi" pot fi invatate atunci cand invatam pe copil sa atinga incurajarile sau sa renunte la ele la cerere . Asa cum s-a mai discutat , invatarea unui copil sa renunte la incurajari reprezinta o parte importanta din procesul de invatare a unui copil de a solicita ceva si este necesara pentru a folosi aceste incurajari pentru a invata .

Urmatorul tip de comunicare functionala ( comportament verbal ) pe care dorim sa-l invatam pe copil implica caracterizarea obiectelor cu care el intra in contact . In timp ce solicitarea aduce foloase copilului deoarece el primeste ceea ce cere , pipairea nu are ca rezultat acelasi tip de consolidare . Cu alte cuvinte, copilul spune numele unui lucru nu pentru ca il vrea , ci pentru ca instructorul l-a intrebat cum se cheama acel lucru sau pur si simplu pentru ca el a intrat in contact cu articolul iar acest comportament a fost intarit .

O " pipaire pura " este considerata a fi folosirea limbajului de catre o persoana de a caracteriza sau descrie ceva cu care intra in contact in mod cuvenit . De exemplu , daca un copil spune "Asta-i mamica mea" in timp ce se uita la o imagine cu mama sa , el pipaie .

In " viata adevarata " copiii manifesta rar " pipairi pure " . Cu alte cuvinte , ei nu pipaie in mod regulat lucrurile doar pentru ca au intrat in contact cu ele ci pentru ca ei doresc ca oamenii din jurul lor sa observe ceva sau sa le dea atentie . Luati ca exemplu pe baietelul de 2 ani care se uita intr-o carte impreuna cu mama lui si spune " cal ! " in timp ce arata cu degetul spre cal si se uita in sus la mama lui . Acest comportament verbal indeplineste de fapt 2 functii , caracterizare ( pipaire ) si solicitare ( cerere) ca sa i se dea atentie . De fapt , ar fi chiar destul de ciudat ca un copil sa intre intr-o camera si sa inceapa deodata sa caracterzeze lucrurile pe ca re le vede ! . Din nefericire , acest lucru s-a invatat in mod neintentionat de catre copiii cu autism atunci cand caracterizarea spontana a fost predata ca o capacitate separata fata de solitare de a se acorda atentie .

In mod tipic , copii care progreseaza incep sa caraterizeze articolele din mediul lor foarte timpuriu in procesul lor de achizitie a limbajului . De obieci , ei nu fac acest lucru atunci cand sunt singuri intr-o camera sau doar pentru ca au vazut ceva , ci pentru a "face referiri" sau pentru a atrage atentia parintelui sau a ingrijitorului fata de obiect . Atentia pe care o primeste copilul pentru acest comportament consolideaza acest tip de comportament de caracterizare (pipaire) . Acesta este un punct dde vedere important pe care trebuie sa-l aveti in vedere . Daca dorim ca copilul sa caracterizeze spontan lucrurile cu care intra in contact , atunci trebuie ca noi sa continuam sa ne facem prezenta si atentia pe care o acordam copilului incurajatoare.

Pentru a invata lucruri noi care s-ar putea sa implice obiecte sau actiuni care nu il intereseaza pe copil , este important ca copilul sa fie capabil sa faca caracterizari la cerere . Caracterizarile timpurii sunt cel mai bine transferate de la solicitari ( cereri ) . Autorul sufereaza ca cel mai bine este sa asteptam pana cand copilul este capabil sa solicite ( sa ceara ) multe articole si sa pipaie / caracterizeze in mod spontan obiecte din jur inainte de a introduce sarcini pe care copilul nu le-a solicitat ( nu are o OS pentru articol ) . Aceasta se intampla deoarece acest comportament ( caracterizare spontana ) indica faptul ca "vorbirea" a fost atat de mult asociata cu consolidarea / incurajarea incat vorbirea "insasi" a devenit incurajatoare / intaritoare . Mai mult , acest lucru arata ca echipa de invatare a avut succes in continuarea procesului de asociere a ei ( a echipei ) cu incurajarea astfel incat copilul considera atentia lor ( a membrilor echipei ) incurajatoare !

In timpul pregatirii initiale , dorim ca copilul sa invete sa caracterizeze (pipaie) atunci cand aude o diversitate de intrebari diferite cum ar fi " Ce-i asta ?" , "Ce-i aia?", "Cum numesti lucrul acesta ?" , cat si sa fie capabil sa caracterizeze lucruri atunci cand instructorul doar indica un obiect si nu pune nici o intrebare . In cele din urma , asa cum s-a discutat mai sus , dorim ca copilul sa fie capabil sa caracterizeze obiecte in incercarea de a ne capta atentia spre articolul respectiv . Vrem sa fim siguri ca atunci cand il invatam pe un copil sa caracterizeze lucruri , il invatam sa raspunda intr-o maniera "flexibila" si nu doar atunci cand aude " Ce este aceea? " . Acest lucru se poate face prin folosirea metodelor de transfer . O data ce copilul este capabil sa raspunda la intrebarea " Ce este asta? " , continuati cu alta intrebare .

Exemplu : Instructor : " Ce este asta? "

Student : " Vaca " .

Instructor : " Cum se numeste acest lucru ? "

Student : " Vaca " .

Aceasta functie a limbii ( comportament verbal ) este predata la fel atat copiilor , care pot sa vorbeasca cat si copiilor care folosesc semnele . Oricum , este mai greu sa predam aceasta functie copiilor care folosesc alte forme de comunicare augmentativa ( adica placi de comunicare , schimb de imagini , schimb de obiecte ) . Aceasta se intampla din cauza faptului ca , atunci cand copilul caracterizeaza (pipaie) ceva , de fapt el potriveste / imperehceaza . Aveti in vedere copilul care are o placa de comunicare . Daca instructorul intreaba " Ce-i asta? " in timp ce tine in mana o minge , copilul va atinge imaginea cu mingea de pe placa sa ca raspuns . Daca copilul nu primeste obiectul dupa ce a atins imaginea , comportamentul nu reprezinta de fapt o solicitare , oricum , el nu reprezinta nici o caracterizare , deoarece copilul imperecheaza o imagine cu un obiect , ceea ce reprezinta o alta capacitate decat caracterizarea ( pipairea ) .

Exista 4 feluri de baza de a-l invata pe un copil sa caracterizeze lucruri . Primul implica folosirea abilitatii copilului de a solicita ( cere ) ceva pentru a fi transferata pipairii . Solicitarile folosite pentru aceasta pregatire ar tebui sa ceara obiectul in mod consecvent , fara sa fie nevoie de nici un imbold de la nimeni , intr-o diversitate de decoruri . Daca transferurile sunt conduse prea devreme , inainte ca solicitarile sa fie fluente , copilul poate sa inlantuie cu usurinta raspunsurile impreuna.

De exemplu , copilul ar putea "sa invete" ca se asteapta de la el sa spuna numele obiectului pe care il vrea , sa calce apasat si sa se ridice , si sa spuna inca o data numele obiectului pentru a obtine ceea ce vrea !

1.Dar daca copilul este capabil sa solicite multe lucruri dar nu raspunde cand il intreb " Ce-i asta? "

Transfer de la solicitare la caracterizare

Numele acestei metode de transfer este inselator deoarece de fapt ii cerem copilului intai sa pipaie obiectul . In timpul pregatirii initiale , copilul solicita de fapt obiectul ca raspuns la o intrebare noua ; oricum , in timp ce adaugam treptat diferite procese intre caracterizarea (pipairea) initiala si solicitare (cerere) copilul invata sa pipaie obiectul atunci cand i se cere . In timpul pregatirii initiale , probabil ca copilul raspunde denumind / facand semnul obiectului atunci cand il vede datorita faptului ca el a fost incurajat in trecut prin primirea obiectului . Aveti grija sa folositi sarcini pe care copilul le stapaneste intre pipaire si procesele de solicitare . Dorim sa predam doar cate o capacitate noua pe rand !

Instructor : (tinand in mana o consolidare preferata)

"Ce-i asta?"

Student : "Minge"

Instructor : "Ce vrei?"

Student : "Minge" (copilul primeste mingea , se joaca un timp cu ea )

Instructor : "Da-mi mingea"

Student : "<copilul ii da mingea instructorului > (copilul a fost invatat sa renunte la consolidare / incurajare )

Instructor : "Ce-i asta?"

Student : " Minge "

Instructor : "Fa asa" ( loveste mingea cu un ciocan)

Student : < copilul loveste mingea > (un raspuns initiativ stapanit /insusit/invatat)

Instructor : "Da-mi ciocanul"

Student : < copilul da ciocanul > ( un raspuns insusit / invatat )

Instructor : "Ce vrei ?"

Student : "Minge"

Pentru unii copii , acest lucru poate fi realizat si daca procesul de pipaire urmeaza procesului de solicitare . De exemplu , chiar dupa ce instructorul cere si primeste mingea el l-ar putea inteba pe copil "Ce-i asta?" . Copilul ar putea foarte bine "sa pipaie" mingea , mai ales daca instructorul isi aseaza mana pe minge , intrerupand joaca , dar pentru alti copii , din moment ce nu exista nici o "OS" sau dorinta de a obtine mingea , ei nu vor raspunde . Aceasta il aduce pe instructor intr-un punct mort deoarece nu putem "sa smulgem" acele cuvinte din gura copilului" pentru a-l face sa raspunda ! Daca raspunsul de tip ecou nu se afla sub control instructional ar tebui sa raspunda la intrebare el insusi si sa treaca mai departe . Pentru copii care pot da raspunsuri puternice de completare , acest timp de model de intrebare / raspuns poate deveni un fel de sarcina de "completare" pentru unii copii.

I : "Ce-i asta?"

S : (Nici un raspuns in 2 secunde)

I : "Minge . Ce-i asta?" ( "S" - ca imbold fonetic)

S : "Minge"

Tineti minte ca dorim sa evitam sa-l invatam pe copil sa "NU" raspunda intrebarilor asa ca , daca copilul nu raspunde in aceasta situatie , o metoda de transfer diferita ar trebui sa fie folosita .

O a doua metoda care poate fi folosita implica folosirea solicitarilor (cererilor) stapanite / insusite . Aceasta implica faptul ca trebuie sa avem disponibile doua dintre obiectele preferate ale copilului . Prima data evaluati pentru care obiect are copilul cea mai puternica dorinta ( OS ) si folositi-l drept intarire / incurajare . Folositi celalalt obiect ca si pe unul pe care il folositi ca sa predati carcaterizarea / pipaitul .

(Instructorul are bomboane si o carte disponibile si a stabilit ca copilul doreste cu aevarat sa se uite la minge dar si ca va lua bomboanele daca i se ofera )

I : ( ridica bomboana ) " Ce-i asta?"

S: "Bomboana"

I : "Bravo ! Ce vrei?" ( ii ofera / ii arata cartea)

S : "Carte"

2. Dar daca copilul este capabil sa arate cu degetul imaginile dar nu raspunde cand il intreb "Ce-i asta?"

Transferul de la receptiv spre pipait

Este usor sa imbolditi o identificare receptiva a unui obiect sau imagine daca il ajutati fizic pe copil sa atinga articolul dorit ( imbold fizic ) sau prin modelarea raspunsului corect ( imbold imitativ ) . Multi copii vor incepe in mod spontan sa numeasca articolele atunci cand le arata cu degetul . Daca da , raspunsul receptiv poate fi transferat cu usurinta unei caracterizari ( pipaire ) deoarece este probabil ca copilul sa repete raspunsul care tocmai a fost dat .

I : "Atinge masina"

S : "Masina" ( in timp ce arata masina)

I : "Ce-i asta?"

S : "Masina"

Daca copilul nu raspunde in aceasta situatie , instructorul poate da primul sunet pentru a-l imboldi , ( imbold fonetic ) . Daca copilul tot nu raspunde , trebuie dat intregul raspuns . Tineti minte sa-l imbolditi in 2 - 3 secunde.

3.Dar daca copilul este capabil sa imite ( tip ecou ) in mod constant atunci cand spun "Spune" , dar nu raspunde cand il intreb "Ce-i asta?"

Transfer de la ecou la pipaire

Din nou , luati un raspuns insusit si transferati-l la o noua situatie .

I : "Spune masina"

S: "Masina"

I : "Ce-i asta?"

S: "Masina"

4.Dar daca copilul este capabil sa completeze cuvinte in timpul multor activitati comune dar nu raspunde cand il intreb "Ce-i asta?"

Transfer de la completare la pipaire

Daca copilul a raspuns la sarcini de completare in trecut , acest raspuns poate fi tranferat la pipait . Tineti minte , tipul de raspuns de completare nu prezinta nici o "solicitare" de raspuns din partea copilului asa ca de multe ori este mult mai usor de folosit si ne ajuta sa evitam folosirea prea multor intrebari atunci cand il invatam pe copil prima data limbajul . O data ce copilul completeaza in mod constant numele articolului , incepeti transferul spre pipait .

I : " Ne spalam pe maini in .."

S : " Chiuveta"

I : "Ce-i asta?"

S : "Chiuveta"