Educatia intelectuala

Educatia intelectuala

Conceptul si importanta educatiei intelectuale

Termenul provine din latinescul intellectus - minte, gadire, ratiune, act rational, capacitate de a gandi, rational, cunoastre, de a opera cu notiuni, concepte (Jinga, Istrate, 1998).

Educatia intelectuala,se realizeaza prin intermediul valorilor stiintifice si umaniste pe care le prelucreaza. selecteaza si transmite sub forma de cunostinte. priceperi si deprinderi. In felul acesta se contribuie la formarea si dezvoltarea personalitatii rationale, precum si la perfectionarea tuturor capacitatilor intelectuale, functiilor cognitive si instrumentale, a tuturor mobilurilor care declanseaza, orienteaza si intretin activitatea celui care se educa (Nicola, 1994, Salade, 1998, Cretu, 1999).

Insemnatatea educatiei intelectuale sporeste in zilele noastre datorita accentuarii caracterului intelectual al diverselor activitati umane, exploziei informationale, cererii de educatie, nevoii de a pune accent mai mare pe autoeducatie (Salade, 1998 citat de Cretu, 1999).

Obiectul educatiei intelectuale il constituie comportamentul intelectual, astfel ca ea nu se indentifica cu educatia pentru stiinta (Calin, 1996), iar tendinta de a include in sfera ei de preocupari problematica conceptiei despre lume este incorecta, stiindu-se ca toate componentele educatiei contribuie la construirea unei astfel de concept!

Comportamentul intelectual se interpreteaza prin prisma modului de abordare a dezvoltarii psihice a copilului si adolescentului, a relatiilor acestora cu invatarea scolara, si are o dubla conditionare:

biogenetica;

psihoculturala (Calin, 1996).

Inseamna ca privim educatia intelectuala intr-un plan intern, natural, din perspectiva psihologiei genetice, si intr-un plan ambiental, extern, din perspectiva psihologiei culturale a dezvoltarii intelectuale. In functie de aceste doua planuri pot fi gandite aspectele constitutive ale educatiei intelectuale:

invatarea cititului-scrisului de catre copil;

asimilarea notiunilor stiintifice si a

capacitatilor metodologice ale reusitei scolare

. dezvoltarea capacitatii de cunoastere si creativitate culturala (Calin, 1996).

Acelasi autor pledeaza pentru eliminarea tendintei de 'cantonare excesiva a educatiei intelectuale pe dezvoltarea creativitatii si a capacitatilor instrumentale de actiune a omului', adica 'formarea intelectuala', si pe 'efectele valorilor stiintifice si umaniste', 'informare intelectuala', intrucat ambele denumiri prezinta neclaritati (la nivel lingvistic si logic), din perspectivele interactiunii proceselor dezvoltarii psihice cu procesul invatarii scolare si a modurilor de abordare ale educatiei intelectuale:

abordarea nativista (genotipul intelectual);

. abordarea ambiental-rationalista (facnotipul intelectual).

Dezideratele educatiei intelectuale

Acestea privesc transformarile calitative ale intelectului uman (intersectat cu mediul socio-cultural extern):

.asimilarea unui sistem de cunostinte fundamentale si a deprinderilor specifice unor domenii de cunoastere;

.dezvoltarea capacitatilor cognitive;

.dezvoltarea resurselor afectiv-motivationale ale invatarii;

.cultivarea unui stil de munca intelectual;

.dezvoltarea creativitatii si autonomie intelectuala (Calin, 1996);

Indiferent de treapta sistemului nostru de

invatamant, educatiei intelectuale ii este necesara interactiunea dintre dezvoltarea intelectuala si invatarea scolara axata pe:

valorile create de om si umanitate;

valori economice si tehnice;

valori politice si juridice;

valori teoretice filosofice si afective (morale, estetice si religioase);

valori vitale si ambientale (Calin, 1996).

Aceste valori sunt elemente ale diferitelor discipline de invatamant, care declanseaza procese de comunicare, cunoastere, intelegere, evaluare si asimilare, prin ele elevii ajungand la o cultura personala:

umanista, afectiva si comportamentala;

tehnica si profesionala;

politica si juridica.

Scopurile educatiei intelectuale sunt punct exersarea capacitatilor psihice generale si specifice diferitelor continuturi ale stiintei;

cunoasterea si intelegerea terminologiei stiintifice si de utilizare a unor instrumente si proceduri practice, care apartin unor domenii;

dezvoltarea capacitatii de rezolvare de probleme;

stimularea curiozitatii si imaginatiei, tenacitatii si increderii in fortele proprii, a spiritului critic si de obiectivitate etc.

Aceste scopuri exprima diverse tendinte, in functie de specificul fiecarei discipline de invatamant.

Metodologia educatiei intelectuale

Include mai multe componente (Calin, 1996):

experienta personala de cunoastere a copilului si adolescentului (datorata activitatilor periscolare);

instruirea ocazionala (observarea na-turii, reinnoirea informatiilor, prin intermediul muzeelor si a mass-mediei);

instruirea scolara sistematica, cu indrumare euristica din partea profesorului si prin modalitati de activitate independenta, creativa si de investi-gare critica;

. instruire complementara (activitati parascolare);

autoinstruirea.

Educatia intelectuala se va realiza diferentiat in functie de particularitatile individuale a celor care se educa.

Continutul educatiei intelectuale

a). Asimilarea unui sistem de cunostinte fundamentale si a deprinderilor specifice unor domenii de cunoastere.

Obiectivul principal al scolii trebuie sa fie insusirea unui sistem de metode de lucru si investigate, astfel incat cel care se educa sa fie capabil de continuarea efortului de instru-ire/autoinstruire, de adaptare la cerintele societatii (Jinga, Istrate, 1998). Cei care se educa trebuie sa-si insuseasca nu numai principii, legi, teoreme, dar si sensul social si uman al acestora.

Se iau in vedere trei operatii:

selectarea,

prelucrarea si

transmiterea valorilor de la societate la individ.

Operatia de selectare a valorilor trebuie sa raspunda urmatoarelor criterii:

se vor selecta valorile care sunt in concor-danta cu cerintele idealului educational;

se vor selecta valorile care vor facilita for-marea creativa si vocationala a personalitatii;

. realizarea unui echilibru intre diferitele categorii de cunostinte (realiste, umaniste, teoretice, practice, fundamentale, aplicative, de specialitate, optionale);

realizarea unei viziuni interdisciplinare, care sa ofere posibilitatea unei intelegeri profunde a realitatii;

raportarea informarii la procesul invatarii;

. situarea pe primul plan a calitatii infor-matiilor. Operatia de prelucrare si transmitere trebuie sa tina seama de:

. respectarea particularitatilor de varsta si de individualitatea elevilor;

. utilizarea unui limbaj specific fiecarei discipline de invatamant

b). Dezvoltarea capacitatilor cognitive

Are in vedere urmatoarele a:

. capacitatea de cunoastere - capacitatea de observare, gandirea, atentie, memoria, imaginatia etc (procese intelectuale), sunt premise ale asimilarii valorilor, dar si produse ale invatarii;

capacitatea de observare ~ ofera celor care se educa prilejuri de observare, de antrenare a simturilor lor;

. gandirea - cea mai importanta dintre capacitatile cognitive; cu ajutorul ei, cei care se educa ordoneaza faptele dobandite prin observare si pastrate sub forma reprezentarilor, le generalizeaza, ajungand astfel la stabilirea notiunilor, legilor, teoremelor. regulilor etc;

. memoria - cu ajutorul ei, cei care se educa memoreaza trainic faptele si generalizarile, pentru ca la nevoie sa si le reaminteasca; de aici importanta dezvoltarii ei ca premisa si

rezultat al invatarii;

. imaginatia ~ reprezinta o conditie a stimularii si educarii creativitatii.

c) Dezvoltarea resurselor afectiv-motivationale ale invatarii

Interesul cognitiv presupune trebuinta de cunoastere, ale celui care se educa. El se naste din stimularea curiozitatii pentru noi fenomene din domeniul tuturor disciplinelor de invatamant.

Sentimentele intelectuale sunt legate de asocierea unor elemente afectiv-volitive. Emotiile pozitive pot determina atasarea fata de studiu si mobilizarea fortelor de cunoastere, creand necesitatea intensa de a atinge un scop intelectual. Orientarea si tonalitatea negativa a sentimentelor pot frana activitatea intelectuala a celor care se educa.

Educatia intelectuala urmareste cu consecventa formarea unei atitudini pertinente fata de stiinta si tehnologie, care se impune ca o finalitate a educatiei permanente (I.Nicola, 1994).

d). Cultivarea unui stil de munca intelectual

Stilul invatarii scolare se refera la priceperea si deprinderea de a invata si de a aplica cunostintele asimilate, care sunt in legatura cu :

igiena muncii intelectuale (relatia somn-odihna-alimentatie regim de efort intelectual);

organizarea invatarii (metode de invatare folosirea manualului si a altor carti etc).

Maniera recomandabila de invatare (stil pozitiv de invatare) vizeaza (Calin, 1996):

analiza in prealabil a structurii sarcinii de indeplinit;

stabilirea succesiunii operatiilor necesare in realizarea sarcinii de invatare;

efectuarea independenta a sarcinilor si controlul indeplinirii lor. Pentru a se implementa un astfel de model de invatare, se urmareste dezvoltarea capacitatilor metodologice de reusita scolara. Aceste capacitati privesc:

formularea de consemnuri/sarcini de invatare;

. organizarea studiului individual.

Insusirea metodelor si tehnicilor de munca intelectuala presupune dobandirea a trei tipuri de competente:

1) competenta informationala, care se doban-deste prin stapanirea metodelor si tehnicilor de:

. obtinere (utilizarea tehnicilor de lectura);

. consemnare (utilizarea tehnicilor de consem-nare a datelor);

. stocarea informatiilor (tehnicile memotehe-nice).

2) competenta operatorie - presupune stapanirea unei game de priceperi si deprinderi intelectuale (de sistematizare, de sintetizare, de structurarea informatiilor, de alcatuire a unui plan etc), precum si a tehnicilor de formare a acestora (de sistematizare si restructurare a sistemului de cunostinte, de elaborare a unor planuri, scheme sintetice pe diverse teme, de utilizare a cunostintelor in rezolvarea unor probleme);

3) competenta de comunicare - se cultiva prin exercitiu;

4) atitudine pozitiva fata de studio;

5) capacitate de alternare a activitatii cu odihna.

Cele mai semnificative metode si tehnici de munca intelectuala sunt (Nicola, 1994,) :

initierea si familiarizarea celor care se educa cu folosirea unor instrumente auxiliare pentru imbogatirea cunostintelor (dictionare, enciclopedii etc);

formarea priceperii de folosire a surselor de documentare si de intocmire a unor planuri de idei. conspecte, fise etc;

formarea unor procedee speciale de invatare, in functie de continutul si complexitatea sarcinii;

familiarizarea celor care se educa cu spe-cificul si cerintele tehnicii de observare, experimentale;

stimularea celor care se educa pentru sta-bilirea unor corelatii intre cunostintele asimilate prin treceri succesive de la abstract la concret si de la concret la abstract;

familiarizarea cu unele strategii creative in rezolvarea sarcinilor de invatare;

adoptarea si respectarea unui regim rational de munca si odihna.

e) Educarea/dezvoltarea creativitatii

Creativitatea desemneaza acel nivel al activitatii umane care concentreaza toate disponibilitatile persoanei/grupului intr-un proces care duce la obtinerea unui produs original, nou si valoros pentru societate sau individ (Jinga, Istrate, 1998).

Procesului de creatie in sine oresupune parcurgerea unor etape: pregatirea, studierea problemei si documentarea in domeniu, culegerea si interpretarea materialului, formularea de ipoteze, incubatia ideii, iluminarea adica aparitia brusca a noii ideii, momentul central al creatiei toate fiind urmate de etapa de verificare revizuire si definitivare a solutiei(Jinga,Istrate, 1998).

Comportamentul intelectual creativ poate fi invatat si stimulat ( Jinga, Istrate, 1998):

a) prin operatii:

de natura logica (definirea unei probleme si analiza ei, cautarea informatiilor relevante si formularea ipotezelor);

de natura euristica (se bazeaza pe gandirea divergenta);

. de natura imaginara (multiplicare, omisiune, adaptare, diviziune, substituire, combinare a unor conditii sau elemente ale unei probleme de studiu).

b) prin situatii de invatare creativa, care sa determine cautare/cercetare, reflexie si pretuirea rezultatelor creative.

Conturarea si imbogatirea continua a culturii faciliteaza intelegerea mai profunda a fenomenelor realitatii naturale si socioumane, rasfrangandu-se astfel asupra profilului moral al personalitatii.