Idealul educational: structura si functionalitate

Idealul educational: structura si functionalitate

Daca pana in prezent am intreprins o succinta inventariere asupra conceptiilor despre structura si determinarile idealului, in continuare vom incerca sa analizam idealul educational, pregatind astfel terenul pentru analiza raportului-interrelatiei dintre idealul educational si socializare.

Mai intai facem precizarea ca idealul educational este o forma a idealului social si profesional si ca depinde in mai mare masura de determinarile sociale - actiunea sociala decat de forta launtrica a individului. Daca idealul individului depinde in cea mai mare masura de aceste resorturi si interioare, idealul educational, perspectiva si determinarile sale sunt mai mult de natura sociala si depind in mai mica masura de individ, neputand insa face abstractie de acesta. El vizeaza in primul rand sensul si proiectia sociala a individului pe un fond cultural istoric, avand o structura cu mult mai complexa si chiar o dinamica mai rapida decat idealurile individuale. Idealul social si implicit cel educational difera de cel individual, avand o semnificatie sociala profesionala si morala mai pronuntata. Aceste tipuri de idealuri difera in primul rand de structura si conditionarile vietii sociale, si nu de structura psihologica a individului. Cea care intermediaza raportul individului cu societatea din perspectiva idealului educational este educatia. Nu trebuie insa exagerata perceptia si valoarea idealului dintr-o perspectiva unitara si de omogenizare, pe fondul asa-zisului ideal comun sau al "marelui ideal" intrucat din aceasta perceptie si evaluare omogena pot rezulta consecinte periculoase in atingerea unor obiective individuale uneori disociate de cele colective. Principalul efect negativ ar consta in eliberarea raspunderii si responsabilitatii individuale si a declinarii acestora colectivitatilor. Concentrarea privirii-atentiei pe marile idealuri inabusa tendinta naturala catre actiuni si responsabilitati la nivel micro si individual prin crearea unui spatiu simbolic al cooperarii-raspunderii colective, cu efecte contraproductive atat pentru grup cat si pentru individ. In acelasi timp, grupul si colectivitatea diminueaza sentimentul individului si al raspunderii sale prin exacerbarea sentimentului apartenentei si, asa cum am aratat, a declinarii competentei si raspunderii, a interesului si chiar motivatiei individuale in favoarea celei colective, difuza si divergenta uneori. Aceasta perceptie simbolica, prin prisma idealului social si colectiv a condus uneori la estomparea idealurilor "mici" ale individului, in mod deosebit a celor profesionale si educationale. In acest context idealul educational reprezinta in mai mare masura modelul de personalitate pe care il proiecteaza si urmareste societatea, si nu imaginea proiectata de catre individ in spatiul trebuintelor de autorealizare profesionala si chiar civica.

Dupa aceste succinte idei premergatoare, vom analiza in continuare semantica conceptului de ideal educational. Intr-o prima definire, asa cum rezulta din Dictionarul de Pedagogie, idealul pedagogic (educativ) ar fi "modelul sau prototipul dupa care sa fie format orice copil, orice tanar, prin ajutorul educatiei". In acest model ar fi sintetizate si reflectate cele mai inalte cerinte si aspiratii ale societatii viitoare, partial idealul educational fiind independent de individ, fiind expresia unor dimensiuni axiologice si teleologice supraindividuale. Elevul, tanarul in general, trebuie sa asimileze si sa accepte un model spre care tinde in primul rand societatea si nu exclusiv acesta.

Se subintelege ca factorii ce mediaza si intermediaza aceste raporturi dintre individ si societate sunt educatia si socializarea, ultima constituindu-se intr-o premisa a unui act educational eficient, ambele avand o capacitate persuasiva in vederea acceptarii idealului educational, a modelelor oferite de scoala si societate in general.

Asa cum se poate deduce, idealul educational nu reprezinta suma idealurilor individuale, abordarea analitica putand fi mai mult de natura holistica si deductiva decat taxonomica si inductiva. Idealul educational reprezinta deopotriva constiinta educativa a societatii cat si tipul de personalitate pe care o comunitate doreste sa-l formeze in randurile viitorilor cetateni. Totodata, el poate deveni un etalon al societatii viitoare, o configurare de valori fundamentale si un "proiect dinamic deschis care sintetizeaza un ansamblu de insusiri si determinari proprii omului societatii noastre", cum avea sa-l defineasca I. Nicola (1994) in lucrarea de referinta asupra careia facem trimitere.

Intreprinzand o complexa analiza asupra idealului educational, autorul citat este primul care realizeaza un model structural al idealului educational, printre elementele structurale imbinand calitatile potentiale ale personalitatii - componenta antropologica si calitatile actionale ale personalitatii - componenta actionala, pe fondul unui nucleu al idealului ce cuprinde vocatia si creativitatea de ale carui grad de integrare depinde, in ultima instanta, idealul educational. In opinia autorului citat, idealul educational proiecteaza ca deziderate fundamentale elementele structurale ale personalitatii armonioase si creatoare, integral - vocationale, capabile sa exercite si sa initieze roluri sociale in concordanta cu propriile aspiratii si cerinte sociale. De aceea, I. Nicola percepe esenta idealului educational "ca expresie concentrata a unor necesitati istorice" fiind "determinat de anumite conditii sociale obiective societatii romanesti in procesul dezvoltarii sale". El desprinde un tip aparte a idealului, idealul vocational, care asa cum afirma in lucrarea citata, "reprezinta o cerinta fireasca a dezvoltarii productiei materiale" si, totodata, un element component al nucleului idealului educational. In acelasi timp, autorul citat, in editia lucrarii Pedagogie, aparuta in anul 1994, desprinde trei dimensiuni ale idealului educational:

dimensiunea sociala (sa fie congruent sau coextensiv unor cerinte sociale);

dimensiunea psihologica (sa raspunda nevoilor si posibilitatilor indivizilor; sa nu fie cu mult peste putinta oamenilor);

dimensiunea pedagogica (sa permita o transpunere practica in planul instructiv-educativ).

Elementele structurale si raportul dintre aceste componente ale idealului educational pot fi prezentate ca in schema de mai jos.

Raportandu-se la nivelurile de la care trebuie sa se porneasca in fixarea unui ideal educational, acestea ar putea fi dupa unii autori (Nicolescu M.) urmatoarele:

a) determinarea sociala (tipul si esenta societatii);

b) modelul dezvoltarii ideale a personalitatii istoriceste determinat;

c) valorile fundamentale ale lumii contemporane (democratia, umanismul, civismul, toleranta, respectarea drepturilor omului etc.);

d) traditiile culturale, valorile nationale intemeiate istoric.

Devenit un concept fundamental al pedagogiei si sociologiei educatiei, prin idealul educational este reflectata conexiunea dintre realitatea sociala si educational-culturala si devenirea personalitatii si societatii, a personalitatii dezirabile, cum defineste L. Antoanesei idealul educational.

Din acest punct de vedere, idealul are o valoare orientativa, nefiind doar un reper actional ci si un cadru de referinta axiologica si teleologica pentru intreaga activitate educationala. In acelasi timp, asa cum il defineste C. Cucos in lucrarea sa "Pedagogie", idealul educativ este "o instanta valorica din care iradiaza norme, principii, scopuri si obiective determinate, care directioneaza procesul de formare a tinerei generatii". In acelasi timp, idealul educational "determina si forteaza realitatii educative sa urmeze un anumit traseu valoric, filtreaza - selectiv - o serie de imperative supraordonate, ghideaza si legitimeaza axiologic strategii educative, sanctioneaza trasee periferice sau rezultate educationale catastrofice". El poate fi si rezulta unui "compromis", "mai mult sau mai putin inteligent, care se negociaza intre sistemul educativ, sistemul culturii si macrosistemul social", cum avea sa sustina L. Antoanesei in lucrarea "Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei".

Din perspectiva evaluarii valentelor functionale ale idealului educational, acesta are o dubla natura functionala. Una la nivel macrosocial, unde rolul sau se manifesta in orientarea si fundamentarea strategiilor educationale, in corespondenta cu orientarile predictibile ale actiunilor educationale, ce vizeaza in esenta deciziile si reformele initiate de societate in planul structurilor educationale si ale continuturilor educatiei. A doua, in plan microsocial, avand o incidenta mai vizibila asupra individului si microcolectivitatilor scolare. Din cea de-a doua perspectiva se resimte in mai mare masura individualizarea si personalizarea, nefacandu-se abstractie nici de efectele educationale si socializatoare. Chiar daca obiectivele educationale capata un grad de specificitate mai ridicat, ele trebuie sa fie in concordanta cu idealul social si educational, cu imperativele actului educational si socializator. Intreaga activitate didactica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu obiectivele, scopurile si idealul educational dintr-o anumita societate si etapa istorica.

Un alt punct de vedere interesant asupra idealului educativ si, mai ales asupra delimitarilor facute intre idealul si copul educativ, il regasim la I. Bontas in lucrarea de referinta - "Pedagogie". Pentru autorul citat, idealul educativ si scopul reprezinta categorii fundamentale ale pedagogiei, ele desemnand finalitatea actiunii educative. Cu toate ca au conotatii semantice asemanatoare, vizand proiectia personalitatii ca finalitate a actiunii educative, dupa cum sublinia autorul citat anterior, idealul educational educativ priveste in opinia acestuia "proiectia relativ perfecta a personalitatii ca finalitate a actiunii educative ideale, iar scopul educativ priveste proiectia relativ optima a personalitatii ca finalitate a actiunii educative concrete." Daca prin idealul educativ facem oarecum abstractie de individul concret, de cerintele si aspiratiile sale educationale, prin scopul educativ ne apropiem in mai mare masura de mijloacele si posibilitatile educationale regasite in actiunile educationale. Educatia vizeaza din aceasta perspectiva obiective si scopuri educationale riguros elaborate si nu idealuri educationale cu finalitati probabilistice si oarecum disociate obiectivelor procesului instructiv-educativ. Daca idealul educational vizeaza armonia, libertatea si implinirea personalitatii, scopurile educatiei sunt circumscrise unor determinari conjuncturale-istorice, asa cum si idealul educational s-a diferentiat in evolutia istorica a societatii si umanitatii. Ambele reprezinta atat un model proiectiv, o anticipare ideala, cat si un imperativ ce implica vointa si efortul individului si societatii in realizarea sa. De aceea, idealul si scopul educativ sunt strict legate de actiunea educationala si, asa cum vom vedea, nu poate face abstractie nici de socializare. Idealul educativ confera actiunii educative un caracter constient, activ, creator si prospectiv. Prin el este presupusa si propusa o anumita strategie educationala ce vizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii sub raport intelectual, socio-moral, profesional, fizic etc.

Fara ideal in general si fara ideal educativ in special, nici individul nici societatea nu ar fi progresat. Din acest punct de vedere idealul, si in mod deosebit idealul educational, pot fi considerate un principal vector al progresului social-istoric, al societatii si umanitatii. Idealul a dat si va da omului si societatii optimism, dinamism, incredere si perspectiva.

Lipsa de ideal, mai ales la categoria tineretului, inseamna stagnare, inertie, plafonare, ignoranta, refractarism, individualism si egoism, nonvalori contemporane cu care se confrunta cea mai mare categorie din randul tineretului.

Cauzele sunt binecunoscute, mai putin insa efectele ce se intrezaresc intr-o perspectiva nu prea indepartata. La baza acestora sta lipsa idealului de viata, starea anxiogena a celor mai multi, determinata de vitregia vietii sociale prezente, de calitatea vietii si a relatiilor sociale in multitudinea si diversitatea formelor lor de manifestare.

Fiind in concordanta cu dezvoltarea social-economica dintr-o anumita etapa istorica, idealul educativ nu poate face abstractie de suportul material si chiar spiritual al societatii si epocii respective, dar nici de interesele, motivatiile si exigentele individului, ale personalitatii acestuia. In acelasi timp, idealul educational trebuie sa fie in concordanta cu posibilitatile reale de realizare, cu potentialul educational, material si spiritual, cu teoria si practica educationala in vederea realizarii personalitatii umane corespunzatoare cerintelor societatii si indivizilor acesteia. Desigur, idealul are un caracter dinamic, adica se modifica in functie de dezvoltarea istorica a societatii si umanitatii si, nu in ultima instanta, de mutatiile petrecute in structura psihofiziologica si psihosomatica a individului. O asemenea incursiune si retrospectiva istorica asupra idealului educational (pedagogic) a fost realizata de C. Narly in "Texte Pedagogice" (Antologie), lucrare editata sub denumirea de "Pedagogie Generala", in anul 1996, de aceea nu vom insista asupra acestei perspective istorice in analiza idealului educational. Completand acest demers analitic, I. Bontas, in lucrarea citata, face referinte si asupra idealului educativ in epoca moderna (sec. XVII - XX) si, in mod deosebit, in societatea democratica romaneasca de dupa evenimentele din decembrie 1989. Daca pana in perioada moderna idealul educational viza mai mult obiective cognitive volitionale si caracteriale si o armonizare intre bine si frumos, avand finalitati mai putin pragmatice, in epoca moderna si in contemporaneitate idealul educativ se circumscrie tot mai mult unor cerinte si determinari praxiologice pragmatice. Din acest punct de vedere, J. Locke aprecia ca ideal educativ formarea unui om intelept, virtuos, a gentlemenului, spre a deveni un om de afaceri activ, cu initiativa, prefigurand modelul idealului educativ contemporan, iar J.J. Rousseau, mai aproape de realitatea contemporana, intrevedea prin finalitatile idealului si actiunilor educationale, invatarea mestesugului de a trai, formarea unui om sanatos, cu o cultura solida, cu o meserie si cu calitati morale demne, imperative educationale apropiate si idealului educatiei contemporane. Tot dintr-o perspectiva practica si pragmatica se situeaza si marele pedagog ceh, J.A. Comenius - Komensky, care aprecia ca ideal educativ formarea unui om cu bune deprinderi.

Avand un caracter dinamic, de relativa continuitate si permanenta, idealul educativ cunoaste transformari radicale in societatea democratica romaneasca prezenta. Prin toate formele educatiei, idealul educational vizeaza un prototip de personalitate integral vocationala si creatoare (I. Nicola), complexa, integrala, multilaterala, armonioasa (I. Bontas), capabila sa se adapteze la schimbari si restructurari, pe care am denumi-o personalitate dinamica adaptativa, cu resurse intelectuale dar si cu un potential psiho-comportamental corespondent cerintelor societatii prezente si viitoare. Asa cum prezinta I. Bontas schema generala a obiectivelor idealului educational - sub raport psiho-pedagogic, acestea s-ar concretiza in:

a) obiective cognitive (de cunoastere sau intelectuale): dobandirea de cunostinte; formarea de abilitati si capacitati intelectuale dintre care: gandirea logica, rationala, euristica etc.;

b) obiective psihomotorii (actionale sau practice), de aplicare si creatie: formarea de priceperi, deprinderi si obisnuinte, care sunt urmarite si in obiectivele educatiei militare alaturi de celelalte;

c) obiective afective (conative) - care dezvolta emotii si sentimente si asupra carora in educatia si pregatirea militara ar trebui sa ocupe un loc important;

d) obiective volitionale si caracteriale: formarea trasaturilor de vointa si caracter.