Locul si rolul familiei in corectarea tulburarilor de limbaj la copil

LOCUL SI ROLUL FAMILIEI IN CORECTAREA TULBURARILOR DE LIMBAJ LA COPIL

1 Familia si functiile ei educationale

Familia reprezinta instanta fundamentala in formarea si dezvoltarea individului. Vom incepe prin a defini familia din punct de vedere juridic. Din punct de vedere juridic mai multi autori au concluzionat ca "Fmilia constitue o forma istorica de organizare a vietii in comun, care are la baza uniunea dintre un barbat si o femeie si rudele acestora"(Gh. Tomsa, Gh. Grigore, C. Parlea, et al 1984). In Romania familia, se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre soti, pe egalitatea acestora si pe dreptul si indatorirea parintilor de a asigura cresterea, educatia si instruirea copiilor (Marcel Rusu, 2005). Am pornit de la aceste doua definitii tocmai pentru a ilustra ce inseamna familia si care sunt indatoririle acesteia prevazute de lege.

Dupa cum am vazut intre functiile familiei mentionate in doctrina juridica se afla si functia educativa, intrucat este binecunoscut faptul ca familia este cadrul de inceput al formarii personalitatii unui individ. Asadar parintii reprezinta prima autoritate care actioneaza in formarea regulilor si acordarea sprijinului.In cazul in care parintii nu indeplinesc indatoririle fata de copil sau realizeaza indepliniri defectuase pot interveni sanctiuni cum ar fi: decaderea din drepturile parintesti, darea copilului in plasament familial sau incredintarea lui spre crestere si educare unor terte persoane, ajungandu-se chiar (in cazuri foarte grave) la raspunderea civila, administrativa sau chiar penala,insa dupa cum deja sa mentionat asta in cazuri foarte grave, este cazul familiilor dezorganizate. Acest tip de familii au in mod caracteristic afectat tiparul de comunicare, iar echilibrul familiei este sever tulburat de existenta conflictelor. Familia poate influenta copilul pe mai multe cai, iar rezultatele disfunctiei familiale se situeaza undeva intre cei doi poli: hiperprotectie sau neglijare. Intr.o familie echilibrata insa, comunicarea dintre membrii sai decurge fara perturbari.

Familia este prima scoala a copilului. Ea reprezinta nucleul social sau celula societatii. Familia este cea care raspunde de satisfacerea trebuintelor elementare ale copilului si de protectia acestuia. Ea reprezinta pentru copil primul sau univers afectiv si social. Trasaturile si coordonatele personalitatii se cristalizeaza in raport cu modelul si natura situationala traita in mod direct, nemijlocit de copil, in mediul familial, iar atitudinea parintilor au consecinte durabile asupra personalitatii in formare a acestuia(Emilia Soriteu, 2007).

Sa constatat ca familia exercita o influenta atat de adanca incat urmele ei raman uneori intiparite pentru toata viata in profilul moralspiritual al acestuia. In cazul familiilor subculturale, a familiilor defavorizate in care nu exista cadrul si conditiile necesare invatarii, care neglijeaza si nu supravegheaza copii, nu mentin legatura cu institutiile scolare, lasand educatia numai pe mana educatorilor, apare riscul factorilor de stress in adaptarea la viata scolara(N. Vlad, 1994). Interventia familiei in formarea caracterului copilului incepe inaintea altor institutii.In general, cei doi parinti, desi sunt implicati egal in procesul de educatie al copilului/copiilor, detin roluri diferite.Mama asigura caldura afectiva, iar tatal reprezinta autoritatea, mama are o "functie interioara"pe cand tatal are o"functie exterioara" (Emilia Soriteu 2007).Prima dintre functii , cea interioara, pe care o detine mama se refera la atmosfera intrafamiliala si la asigurarea securitatii affective, la asigurarea calmului si caldurii, iar cea de a doua se refera mai degraba la comunicarea socio-familiala si la respectarea normelor morale.Bineanteles ca ambii asigura sentimental de comfort si securitate, ambii sunt raspunzatori de situatia copilului in cadrul familiei, de optimizarea vietii de familie.Acest lucru se va realiza in armonie daca cei doi parinti vor imbina cele doua aspecte, atitudinea afectuasa a mamei cu autoritatea sau exigenta rationala a tatalui.

O viata de familie in care exista mari diferente de opinii in ce priveste cresterea si educarea copilului/copiilor, in care nu exista unitate de cerinte si consecventa in atitudini, o viata de familie framantata de tensiuni, lipsita de afectiune, cu conflicte ce pot genera acte de opozitie sau chiar violenta va conduce inevitabil la reactii de inadaptare, frustrari, la stari de dezechilibru afectiv ale copilului(J. de Ajuriaguerra, P. Bovet, Gilbert Robin, H. Abramson 1990). In familie se constitue sentimental de apartenenta sociala, pentru ca familia este in primul rand o institutie sociala fundamentala, este un grup social in care membrii sunt legati prin anumite relatii biologice dar si psiho-morale economice si juridice, raspunzand unul pentru altul in fata societatii. Viata copilului in familie sintetizeaza intr-o maniera particulara aspectele sociale. Caracteristicile vietii in cadrul familiei sunt date atat de structura relatiilor ce se constitue la nivelul sau, cat mai ales de valorile pe care se intemeiaza aceste relatii si pe care le promoveaza. De exemplu daca in familie se instaleaza un climat bazat pe inegalitate intre membrii ei, acest fenomen negative se va repercuta tot negative si asupra influentelor educative ale familiei, distorsionandule sensul, astfel incat intre societate si familie pot aparea uneori contradictii si discordante (unele atat de mai incat restabilirea echilibrului pare practic imposibila) din punct de vedere al finalitatii si cerintelor educative. Cel mai frecvent stil intalnit intr-un astfel de model(referitor la exemplu) este stilul autoritarist , cel bazat pe valorizarea supunerii si respectului excesiv.Acesti parinti nu vor negocia reguli si nici treburi casnice, ei cred intr-o ierarhie familiala stricta, cu tatal de obicei in varf, mama subordonata lui iar copilul ocupand ultimul loc.

Dereglarea climatului familial genereaza stari tensionale, blocaje sau disfunctii ale comunicarii dintre parinti si copii, stari de insatisfactii comportamentale regressive, timiditate excesiva sau ostilitate. Importante efecte negative provoaca si permisivitatea sau toleranta excesiva. Ele genereaza o relativa destructurare a relatiilor de familie fiind insotita de o slabire considerabila a potentialului educativ al mediului familial(Marinela Alecu 2007).

Multi parinti devin ingrijorati de dezvoltarea copilului abia atunci cand realizeaza ca folosirea limbajului e diferita de a altor copii de varsta lui. Asta se intampla cand parintii au ocazia sa-si compare propriul copil cu altii sau cand cineva le atrage atentia. Exista familii (si nu putine, din pacate)in care cei doi soti nu-si propun realizarea unor obiective educative comune, spre exemplu mama incearca sa-l ajute pe copil sa-si corecteze tulburarea de limbaj, prin parcurgerea anumitor exercitii, recomandate de educator sau logoped, iar tatal sa trateze cu superficialitate problema copilului, sa considere aceasta tulburare ca facand parte "din copilarie" sau sa considere ca sunt atatia sportivi de succes care inca au tulburari de vorbire. Astfel tatal poate sa raspunda chiar cu ironie la masura luata de mama, iar copilul va deveni si mai dezorientat. Acest fapt creeaza deruta pentru copil, el va crede ca se afla in fata a doua tabere adverse, trecand fara prea mult discernamant de partea uneia dintre ele. Nu numarul de cadouri, nu orele de prezenta fizica alaturi de copil in familie este precumpanitor in munca de educatie (desi au si acestea rolul lor), ci continutul activitatii si al tuturor actiunilor desfasurate in familie prin elementele sale concrete, componente influenteaza in raport cu natura sa personalitatea copilului.

Relatia educativa parinte- copil este direct influentata de asteptarile sau pretentiile fata de copil acestea nu ar trebui sa ii plaseze pe copii intr-un rol cu prea multe constrangeri si foarte putine situatii de a se desfasura liber, active, optional cu initiative proprii. S-a constatat ca activitatea educativa din familie ar trebui sa urmareasca intr-o mai mare masura adaptarea si totodata rationalizarea exigentelor, a cerintelor familiale la posibilitatile de intelegere ale copiilor(Marinela Alecu, Emilia Soriteu 2007).O relatie buna intre parinti si copii este conditia dezvoltarii sanatoase si armonioase a copilului. Intr-un compediu mai vechi de pedagogie Ion Popescu spune ca "pe langa rolul de model pentru copii parintii au si rolul de a-i indrepta pe copii pe calea cea dreapta si sa corecteze ceea ce trebuie corectat I. Popescu 1868).

Iata cateva recomandari care tin de natura "meseria" de a fi parinte publicate in "Scoala si parintii" de Doina Lepadat si Nicoleta Valusescu (2009):

1. Iubeste-ti si acceptati copilul asa cum este!
2. Respecta-ti copilul!
3. Fii un exemplu bun pentru copilul tau!
4. Implica-te in viata lui!
5. Comunica cu el!
6. Lasa-l sa se joace si sa experimenteze!
7. Foloseste disciplina in educatie!
8. Creste un copil sanatos!
9. Alege calitatea pentru copilul tau!
10. Exista un NU si pentru tine!

a) NU iti deprecia copilul!

b) NU folosi amenintari care pot avea urmari in comportamentul sau!

c) NU-i cere sa fie cuminte tot timpul, este un copil la urma urmei!

d) NU iti mitui copilul!

e) NU obliga un copil mic sa promita!

f) NU lasa televizorul sa-ti educe copilul!

g) NU face exces de cuvinte cand ii vorbesti!

h) NU insista sa obtii o supunere imediata si oarba din partea lui!

i) NU il rasfata exagerat!

j) NU il minti niciodata!

k) NU ii cere respectarea unor reguli inadecvate varstei lui!

l) NU utiliza metode moralizatoare care induc vinovatia!

m) NU da copilului ordine!

Fiecare parinte are stilul propriu in indeplinirea functiei educative(Anisoara Strachina, 2008):

a) Parintele indulgent - acest tip de parinte ii permite copilului sa se manifeste cum vrea el, fara ai impune prea multe restrictii. Se consulta cu el cand ia o decizie, ii da libertate de exprimare, manifesta interes fata de tot ce face copilul , iar cazurile in care il pedepseste sunt foarte rare. Aceasta atitudine ii permite copilului sa aiba o personalitate distincta, marcanta, originala, ii dezvolta capacitatea de a lua decizii si creativitatea. Pe de alta parte copilul crescut intr-o maniera indulgenta ii va fi greu sa inteleaga rolul limitelor, a regulilor si sa tina cont de ele atunci cand situatia o cere.

b)Parintele autoritar - se caracterizeaza prin faptul ca ii cere copilului sa respecte cu strictete , fara sa comenteze regulile impuse si la cea mai mica greseala este pedepsit. Intentia copilului de asi manifesta independenta este interpretata ca o forma de razvratire, fapt ce reprezinta o sursa importanta a conflictelor parinte-copil. Stilul autoritar al parintelui il invata pe copil sa devina ordonat, disciplinat, respectuos, ii dezvolta simtul critic, il invata sa devina perfectionist. Dezavantajele copilului crescut in acest spirit sunt:  copilului ii va fi greu sa devina maleabil si sensibil la dorintele celor din jur, va fi neiertator cu cei care ii gresesc. De asemenea acest copil va intampina dificultati in realizarea unei comunicari eficiente, va fi lipsit de initiativa, de curaj si va fi vesnic nemultumit deoarece se teme in permanenta ca ar putea gresi.

c) Parintele indiferent - este parintele care neglijeaza copilul, nu este preocupat de realizarile lui si nici nu manifesta trairi emotionale pozitive pentru el. Copilul al carui parinte se manifesta indiferent, invata ca parerea lui nu conteaza prea mult se simte lipsit de importanta si uneori lipsit de orice responsabilitate. El va deveni timorat si va avea un complex  de inferioritate. Acest tip de copil se va baza doar pe experienta lui, va fi mai rezistent la greutatile vietii. Din cauza lipsei de afectiune copilul va fi mai rigid, mai insensibil, mai apatic.

d) Parintele protector - aparent pare un model. El este extrem de atent la nevoile copilului si se dedica cu toata fiinta lui meseriei de parinte. Ii ofera copilului in permanenta securitate, sprijin si protectie. Are grija sa-si invete copilul sa fie precaut si rezervat fata de tot ce vine din afara familiei. Din pacate, uneori protectia acordata copilului este exagerata, parintii devin vesnic ingrijorati, vad pericole la fiecare colt de strada. Atunci cand apare o problema se grabesc sa caute vinovati si intra in panica. Dezavantaje: cand este mic, copilul are stari de frica nejustificate. O data cu trecerea timpului copilul se va simti "sufocat" si va manifesta tendinta de a se indeparta de parinti. El gaseste ca este dificil sa comunice direct cu parintele despre anumite probleme personale, de teama ca acesta nu il va intelege si se va ingrijora. In acest fel copilul invata sa ascunda informatia, luptand pentru o viata secreta, personala.

e) Parintele democratic - parintele are in vedere intotdeauna ca drepturile copilului sa fie respectate, fara a omite stabilirea unor reguli care sa fie aplicate consecvent si urmate de toti membrii familiei. Prin urmare, parintele care imbratiseaza stilul democratic este suficient de indulgent, flexibil si deschis spre nou pentru a accepta tot ce ar putea ameliora viata copilului si a familiei, insa este in acelasi timp suficient de autoritar pentru a impune o disciplina suficient de riguroasa, a-l invata pe copil sa invete reguli si sa indeplineasca sarcinile care i se dau. Parintele este si destul de protector pentru ai oferi copilului securitatea si sprijinul de care are nevoie. El este de asemenea si suficient de intelegator si increzator in capacitatea copilului de a lua, unele decizii personale, il incurajeaza sa fie independent, ii respecta opiniile, interesele si personalitatea. Manifesta caldura fata de copil si il apreciaza (Anisoara Strachina, 2008).

Dupa parcurgerea acestor stiluri putem concluziona ca fiecare dintre ele au atat avantaje cat si dezavantaje, insa unele prezinta mai multe dezavantaje sau valori care in ziua de astazi sunt slab promovate sau deloc in comparatie cu alte vremuri. Lumea sufera de un accelerat proces de inovare si ascensiune, lucru resimtit, poate cel mai mult, si in procesul educatiei. Asa ca in conformitate cu noua perspectiva stilul parental cel mai preferabil de adoptare coincide cu stilul democratic.

Pedagogul John Locke, convins de puterea exemplului in familie, de ambianta si climatul acesteia  si de inclinatia catre imitatie a copilului, se adresa parintilor "Nu trebuie sa faceti in fata copilului nimic din ceea ce nu vreti sa imite. Daca va scapa o vorba sau savarsiti vreo fapta pe care i-ati prezentat-o drept o greseala cand a comis-o , el cu siguranta se va apara invocand exemplul dat de dumneavoastra si se va pune in asemenea masura la adapostul acestui exemplu, incat cu greu veti putea gasi metoda adecvata care sa in indrepte "(John Locke, 1971).

In concluzie actiunea educativa a adultului respectiv a parintelui asupra copilului, facuta cu responsabilitate, seriozitate, exigenta si afectiune este cea mai buna cale de urmat in formarea personalitatiicopilului, in procesul de insusire a unui comportament pozitiv.

2 Directii ale colaborarii familie-educatori

Dupa cum am observat pana acum procesul de formare a personalitatii copilului incepe in familie. Familia este mediul firesc de viata al copilului si ea nu poate fi inlocuita cu un alt institut social. De aceea intre gradinita si familie este necesar sa se stabileasca relatii cat mai favorabile dezvoltarii verbal-artistice a copiilor. Solutionarea corecta a problemei solicita cunoasterea de catre parinti a pedagogiei copilului, convingerii lor in necesitatea continuitatii lucrului cu cartea in familie si gradinita. Utilizarea unor forme comune, eficiente de dezvoltare verbal-artistica a copiilor.

Cum am mentionat anterior educatia copilului nu se refera doar la educatia pe care o dau parintii, este drept ca ei reprezinta "prima scoala" a copilului, iar cand acesta ajunge la varsta prescolara/scolara, educatia nu trebuie lasata pe seama educatorului. Ea trebuie echilibrata si sa urmareasca aceleasi obiective, parintii continuand acasa ceea ce copilul face la gradinita sau la scoala. Cum altfel s-ar putea realiza continuitatea obiectivelor lansate de educator in clasa daca nu prin stransa colaborare parinte-educator. Fara sprijinul activ al parintilor, gradinita sau scoala nu poate realiza obiectivele educationale stabilite, oricat de competenti ar fi educatorii.

Lipsa colaborarii dintre familie si scoala/gradinita are consecinte grave si anume:

● scaderea prestigiului institutiei de invatamant,

● risipa de energie bilaterala, educator-educat.

Intr-un studiu realizat de educatoare in scopul evaluarii si demonstrarii importantei familiei in educatia prescolarului, au fost investigate familiile copiilor de la grupa pregatitoare. Simultan s-au facut observatii si asupra comportamentului copiilor acestor familii, acasa si la gradinita. Ipoteza de la care s-a pornit a fost aceea ca exista un raport strans intre capacitatea de adaptare a prescolarului si educatia primita in familie(Elena Poama, Ana Popa, 2005).

Rezultatele au indicat ca:

○ timpul necesar asimilarii statutului de prescolar s-a dovedit a fi proportional cu calitatea si setul de comportamente dobandite de copil in etapa premergatoare prescolaritatii(comportamente senzoriomotorii, mentale/intelectuale, sociale),

○ exista un contrast mare intre conduitele copiilor proveniti din familii organizate si cei proveniti din familii dezorganizate,

○ sunt diferente apreciabile de conduite adaptative intre copii proveniti din familii normale si cei crescuti in crese sau adoptati de parinti nelegitimi,

○diferente s-au constatat si intre copii proveniti din aceeasi institutie anteprescolara, fapt ce confirma teza particularitatilor biopsihice individuale si stilul pedagogic diferit al adultilor,

○ se remarca diferente de ritm si potential adaptativ intre sexe, la fete evidentiindu-se o mai mare mobilitate psihocomportamentala, iar in domeniul afectiv - baietii de 6-7 ani dovedind instabilitate emotionala mai mare decat fetele.

Educatoarea trebuie sa cunoasca mai multe aspecte ale vietii de familie, deoarece aceasta o ajuta in cunoasterea prescolarului.

Aspecte pe care educatoarea ar trebui sa le urmareasca in cunoasterea familiei prescolarului:

● incadrarea sau neincadrarea in munca a familiei,

● modul in care membrii familiei isi petrec timpul liber,

● tipul de relatie dintre parinti: armonie, intelegere sau opusul acestora,

● natura relatiilor dintre parinti si copii - prietenie, afectivitate sau dimpotriva agresivitate,

● problemele de coabitare cu bunicii,

● cunoasterea responsabilitatilor copiilor in familie,

● modul in care sunt aplicate metodele educative, cum este asigurata autoritatea in familie, prin ce modalitati se exercita.

Cunoasterea familiilor copiilor se realizeaza pe o perioada mai lunga de timp si se poate face prin diferite forme: vizite la domiciliul copiilor, antrenarea parintilor la anumite activitati organizate in gradinita, sedinte cu parintii, lectii deschise, participarea acestora la vizite si excursii. Pe langa cunoasterea familiei, educatoarei ii revine sarcina de a stabili un program comun de educatie intre gradinita si familie. Fara stabilirea unui sistem unitar de cerinte, colaborarea dintre cei doi factori educationali va ramane fara rezultatele scontate.   Educatoarea trebuie sa-i convinga pe parinti ca, cerintele gradinitei trebuie continuate si in familie de catre toti factorii educationali ai acesteia: mama, tata, frati, bunici, in egala masura. Pe langa acestea cooperarea parintilor cu educatoarea este esentiala, intrucat parintii sunt cei care detin cele mai multe informatii despre copii lor.

In unele tari ale UE este pus in practica un "contract scolar", care defineste care sunt responsabilitatile si drepturile fiecarei parti(familie si gradinita/scoala), acest contract subliniaza un parteneriat moral intre parinte si educator. Cel mai important aspect al acestuia este relatia pe care o presupune parteneriatul "parintele se indreapta catre educator pentru a se sfatui cu acesta in ceea ce priveste educarea copilului sau, iar

educatorul sesizeaza, planifica abordarile necesare atingerii maximului de potential al copilului"(Nicoleta Valusescu, 2009).

C. Neamtu reprezinta grafic relatia dintre copii, educatori  si parinti astfel(figura 2.1):

Figura 2.1 Relatia parinti - educatori - copii (C. Neamtu)

Se observa asadar ca sagetile indica colaborarea dintre parinti si educatori, iar rezultatul muncii lor si a bunei colaborari se va reflecta asupra elevului(C. Neamtu, ).

Copilul invata in mod spontan. Mediul in care traieste ii ofera ocazii de invatare. De aceea prin parteneriatul educativ dintre parinti si educatoare este bine sa se stabileasca un program unitar de educatie, cu obiective, cu performantele asteptate clar definite, cu continuturi si mijloace adecvate( Anisoara Strachina, 2008).

In majoritatea situatiilor, familia si gradinita colaboreaza foarte strans pentru a asigura prin eforturi comune o educatie de buna calitate. Sunt numeroase insa si cazurile in care familia actioneaza uneori contrar directiilor conturate de gradinita, uneori din lipsa de informare, alteori din nepricepere ori din dezinteres. In loc sa intareasca si sa dezvolte achizitiile din gradinita, in termeni comportamentali ori de cunostinte, parintii destructureaza prin atitudinea lor ceea ce educatoarea construieste zi de zi. De aceea se impune o comunicare continua si de calitate intre cadrele didactice si parinti privind progresele sau dificultatile intampinate de copii, aspectele asupra carora este necesar sa se insiste prin exercitii ori prin exemple pozitive si incurajari. Majoritatea parintilor vor sa se implice mai mult in educatia copiilor lor insa unii nu stiu cum sa procedeze. Iar marea majoritate a cadrelor didactice spun ca implicarea parintilor este o parte vitala a succeselor, dar multi intampina greutati in ai implica pe acestia. Comunicarea si deschiderea din ambele parti, pentru a sprijini dezvoltarea si buna educatie a copilului, aduc beneficii pe termen lung in dezvoltarea personalitatii acestuia.

In concluzie colaborarea dintre gradinita/scoala si familie este un factor esential in procesul de educare a copiilor. Invatatorul/educatoarea sunt cei care trebuie sa cunoasca ce relatii exista in sanul familiei si mai precis sa-i cunoasca bine pe parinti pentru a putea indeplini rolul de "educator al educatorilor", apreciata fiind si functia de sprijin acordata parintilor in educatia copiilor lor. In vederea construirii unor relatii de comunicare sanatoase intre familie si gradinita, o serie de initiative, luand forma unor proiecte concrete de formare a parintilor au fost derulate la nivel national si local.

Unul dintre proiectele de anvergura mare privind educatia parintilor a fost "Educati asa!", initiat la nivel national si desfasurat in 23 de judete. La proiect erau invitati parinti care se ofereau voluntari, au mai multi copii, familii monoparentale, ori familii cu copii ce manifesta un comportament dificil. In cadrul proiectului au fost formate cadre didactice-manageri(inspectori de specialitate si directori de gradinite) pregatite in domeniul educatiei parintilor. Temele abordate in proiect, au fost in numar de 7: "Acordarea atentiei","Aprecierea","Stabilirea limitelor","A spune NU si a interzice","Ignorarea","Izolarea" si "Pedepsirea". Rezultatele obtinute au fost peste masura asteptarilor, iar parintii sustin ca au avut ceva de invatat.

Gradinita nu poate face minuni, iar educatia data in aceasta institutie nu va avea rezultate bune, daca nu se va sprijini si nu va colabora cu familiile. Fiecare parinte trebuie sa cunoasca:

○ obligatiile legale privind educatia copilului,

○ drepturile de care dispune pentru educatia copilului,

○ importanta atitudinii lui pentru reusita scolara a copilului,

○ metodele de colaborare cu scoala.

Modalitati practice de colaborare logoped-parinti-educatori

Eforturile depuse de parinti, educatori si logoped trebuie sa se bazeze pe un schimb bogat de informatii, de experienta si pe colaborare in asigurarea celor mai bune conditii de crestere si dezvoltare a copiilor.

Parintii au nevoie sa regaseasca un sprijin in gradinita, sa se simta responsabili si responsabilizati pentru a colabora cu educatorii si a participa la orice activitati realizate impreuna cu si pentru copii. Parintii au nevoie sa cunoasca cine si cum ii poate sprijini in eforturile lor de ingrijire, crestere si educare a copiilor. Relatia individualizata de parteneriat dintre educator, logoped si familie are ca punct de pornire realizarea unui plan individualizat privind ingrijirea, cresterea si educarea copilului si care trebuie sa fie anexa a contractului pe care gradinita si parintii il semneaza.

Relatia familie-gradinita nu se poate construi fara asigurarea unei conditii, de baza, fundamentala: cunoasterea familiei de catre educatoare, a caracteristicilor si potentialului ei educativ. Educatoarea trebuie sa cunoasca mai multe aspecte ale vietii de familie, deoarece acestea o ajuta in cunoasterea si intelegerea copiilor. In privinta aceasta familia este o sursa principala de informatii privind relatiile interpersonale dintre membrii acestora, asteptarile privind educatia copilului, stilul educational,  autoritatea parintilor si metodele educative folosite, valorile promovate, climatul educational, responsabilitatile pe care copilul le indeplineste.

Pentru aceasta educatorul trebuie sa :

○ analizeze contextul de social si de viata al copilului si sa determine care sunt efectele asupra dezvoltarii sale,

○ sa analizeze fiecare progres(sau regres ) al copilului impreuna cu parintii, pentru a repera impreuna solutii,

○ sa ofere parintilor informatii despre dezvoltarea copilului si sustinerea in dezvoltarea

capacitatilor parentale,

○ sa sustina parintii in definirea interventiilor educative pe langa propriul copil.

In cadrul planului individualizat privind cresterea, ingrijirea si educarea copilului, parintii si educatorii stabilesc:

○ strategiile de interventie care sa raspunda nevoilor de dezvoltare ale copilului,

○ activitatile propuse pentru dezvoltarea integrata a copilului,

○ tipuri de activitati realizabile in cele doua medii educationale a copilului(la gradinita si acasa),

○ adultii implicati in derularea acestui plan

○ perioadele de evaluare

periodicitatea intalnirilor dintre educator si parinte.

Un prim aspect pe care trebuie sa il ia in considerare parintii este acela de a fi deschisi in relatia cu educatorul, sa caute sa construiasca o relatie de incredere. In cazul in care parintii sunt presati de timp si de alte probleme si nu au timp sa mearga la gradinita/scoala, pentru a discuta cu educatorul despre evolutia copilului, este necesar ca macar o convorbire telefonica pe saptamana sa ii ajute sa fie la curent cu nevoile copilului.

Un raport asupra relatiilor dintre scoala si familie in tarile Comunitatii Europene, bazat pe cercetari comparative(prin ancheta de opinie cu chestionare), enumera trei motive pentru care scoala si familia se straduiesc sa stabileasca legaturi intre ele:

1. parintii sunt juridic responsabili de educatia copiilor lor

2. invatamantul nu este decat o parte din educatia copilului, o buna parte a educatiei petrecandu-se inafara scolii. Cercetarile pun in evidenta influenta atitudinii parentale asupra rezultatelor scolare ale elevilor, in special asupra motivatiilor invatarii, precum si faptul ca unele comportamente ale parintilor pot fi favorizate datorita dialogului cu scoala, a implicarii si formarii acestora ca parinti responsabili.

grupurile sociale implicate in institutia scolara(in special parintii si cadrele didactice) au dreptul sa influenteze gestiunea scolara.

In unele tari ale UE este pus in practica un "contract scolar" care defineste care sunt responsabilitatile si drepturile fiecarei parti(familie si scoala/gradinita), acest contract subliniaza un parteneriat moral intre parinte si educator. Cel mai important aspect al acestuia este relatia pe care o presupune parteneriatul :"parintele se indreapta spre profesor pentru a se sfatui cu acesta in ceea ce priveste educarea copilului sau, iar acesta sesizeaza, planifica abordarile necesare atingerii maximului de potential al copilului"(A. Martinet, 2006). Regula de baza in aceasta relatia de parteneriat este comunicarea - prin cadrul acesteia atat parintii cat si educatorul trebuie sa furnizeze si sa primeasca informatii in mod egal, de la cel mai competent in anume moment si pe anume problema. Astfel doar comunicand si colaborand parintii si educatorii vor reusi sa depaseasca situatiile dificile. Un parteneriat familie-scoala este relatia cea mai profitabila pentru toti cei care participa la acest demers."Parteneriatul va fi eficient daca fiecare parte va retine ca acelasi subiect este copilul nostru si scolarul nostru"(Elena Lepadat, 2009).

Data fiind influenta hotaratoare si de lunga durata pe care familia si gradinita o au asupra dezvoltarii vorbirii copiilor, ele sunt cele care au obligatia sa stimuleze vorbirea, sa contribuie la corectarea sau compensarea tulburarilor de limbaj si prin aceasta, la egalizarea in sens pozitiv a sanselor de instruire si educare a copiilor cu asemenea tulburari, oferindu-le acces spre pregatirea scolara, pentru viata si activitatea scolara. Tocmai de aceea, ideea de parteneriat functional in implinirea unor asemenea obiective este foarte importanta.Parteneriatele cu familia coopteaza parintii ca parteneri in procesul educativ, ii informeaza despre valorile promovate in aceste institutii specializate in educatia copiilor mici, formandu-i ca beneficiari directi ai achizitiilor de ordin educational ale propriilor lor copii(Eugenia Teodorescu, 2007).

Modalitatile de colaborare a educatorilor si parintilor, sunt stabilite de comun acord si in functie de disponibilitatea parintilor si educatorului, acestea se pot realiza astfel:

● Sedintele cu parintii - cadru organizat al unor analize riguroase asupra activitatii desfasurate cu intreg colectivul de elevi pe care educatorul ii conduce, dar si rezultatele fiecarui copil in parte. Cu aceasta ocazie sunt dezbatute si greutatile pe care copii le intampina la diferite discipline de studiu, la efectuarea temelor, la colaborarea cu ceilalti colegi, in respectarea regulamentului, atat la scoala cat si acasa. Informarea este reciproca, de la educator la parinte si invers. Se stabilesc si se analizeaza problemele, iar apoi se stabileste un plan de masuri pentru inlaturarea lor.

● Vizitele la domiciliu - sunt momentele in care se realizeaza o cunoastere amanuntita a conditiilor de viata in care traieste copilul, a valentelor pozitive sau negative pe care

parintii le exercita asupra acestuia. Cu aceasta ocazie educatorul poate urmari gradul de sprijin acordat de parinti copiilor in efectuarea exercitiilor recomandate de catre logoped sau educator. S-a constatat ca un numar restrans de copii de copii nu sunt sprijiniti de catre un membru din familie in efectuarea de exercitii sau efectuarea temelor, iar cei care sunt sprijiniti, au rezultate cu mult mai bune in comparatie cu ceilalti.

● Lectoratele pedagogice - sunt organizate cu parintii in scopul consilierii acestora in unele probleme in ceea ce priveste "meseria de parinte".

● Sfatul pedagogic - este un program saptamanal care consta in consultatii acordate de educator parintilor cu ocazia vizitelor la domiciliul elevilor si in momentele de criza, atunci cand parintele vine la scoala/gradinita sa-l informeze pe educator despre problemele pe care le are copilul,sau este chemat de educator pentru al pune la curent cu situatia copilului. Acest mod de lucru cu parintii este eficient deoarece se desfasoara ori de cate ori situatia o impune, in timp util pentru ca problemele aparute sa fie rezolvate repede si necesita alocarea unei scurte perioade de timp.

● Corespondenta si carnetul de note(in cazul scolarilor) - sunt modalitati de lucru permanente, dar ele nu sunt suficient de concludente deoarece informarea se face numai dintr-o parte, fie de la educator spre parinti, fie de la parinti spre educator.

● Serbarile - tinute in fata parintilor, permit acestora sa vada manifestarile copilului, rezultatele muncii lor, trairile si comportamentul acestora, sa le descopere diferite inclinatii sau chiar talente artistice pe care nici nu le banuiau. Ii pot urmari cum se manifesta in colectiv in raport cu ceilalti copii.

● Excursiile sau drumetiile - pot constitui si ele o modalitate de lucru cu parintii cu conditia ca si acestia sa fie invitati sa participe. In cadrul acestor activitati parintii au ocazia sa fie pusi in fata unor situatii tipice de o educatie model in ceea ce priveste comportamentul copiilor in situatii normale, dar pe care nu le intalnesc zilnic.

Modalitatile de comunicare dintre parinti si educatori au o mare importanta si sunt de asemenea stabilite impreuna, (Mihaela Bucinschi, 2008):

a) Intalniri individuale periodice - in cadrul carora se vor analiza evolutia dezvoltarii copilului, se vor identifica care sunt domeniile de dezvoltare care necesita o diversificare a activitatilor, ce activitati sunt cu usurinta realizate acasa, modul in care copilul reactioneaza la diverse activitati propuse. Un alt lucru important, educatorul poate constata daca abilitatile parentale au nevoie de suport. Parintele poate, chiar sa primeasca diverse materiale pentru  a -si imbogati cunostintele si a-si dezvolta capacitatile parentale. Parintele se simte implicat in viata copilului sau si vede continumul relatiei dintre "acasa" si "la gradinita". In acest fel, incepe sa-si verbalizeze temerile sau sa se simta valorizat in rolul sau, se poate centra pe observatiile asupra copilului sau.

b) Participarea parintilor la activitatile copilului - are un dublu castig:pe de o parte copilul se va simti securizat de prezenta parintilor, astfel incat va fi mai deschis spre explorare, pe de alta parte se va face un transfer de abilitati practice si cunostinte, de la educator spre parinte, prin exersarea amenajarii spatiilor, a comunicarii cu copilul, prin observarea atenta a acestuia intr-un alt context decat cel de acasa.

c) Completarea unor fise de observatie la domiciliul copilului - in functie de domeniile de dezvoltare a copiilor, de abilitatile parentale ale parintilor sau in functie de intentionalitatea de programare a activitatilor cu acesta si cu parintii sai, se pot elabora fise personalizate pentru fiecare familie(fise care sa determine itemii principali in ceea ce priveste: organizarea camerei copilului, tipuri de reactie in timpul somnului, al servirii mesei, descrierea sociogramei relationare a copilului in raport cu membrii familiei). Astfel parintii se vor simti competenti in statutul lor de parinte si responsabilizati sa participe activ in viata copilului lor.

d) Vizite la domiciliu - propuse de educator - acestea insa pot sa apara in plan doar dupa consolidarea relatiei de incredere dintre parinte si educator. Vizita la domiciliu este investita adesea cu un puternic rol evaluativ, care se adreseaza parintelui si este destul de dificil de acceptat acest lucru. Important este ca parintele sa nu resimta aceste vizite ca abuzive, ci ca modalitati de colaborare parteneriala, pentru a determina un raspuns cat mai adecvat nevoilor de dezvoltare ale copilului lor.

e) Comunicarea la distanta - ia forma unor convorbiri telefonice ori prin posta electronica sau prin intermediul saitului gradinitei. Aceste forme sunt utilizate cand parintii nu au timpul disponibil de a participa la toate intalnirile organizate la gradinita, cand serviciul lor presupune deplasari etc. Aceasta forma de comunicare este complementara comunicarii directe, dar nu o poate inlocui pe aceasta.

f) Organizarea unor intalniri de grup cu parintii - se adreseaza nu doar unei familii, ci mai multora, care au acelasi tip de problematica(grupul se constituie in grupuri de discutie sau de suport: au diverse teme de interes legate de dezvoltarea copilului, de practici referitoare la ingrijirea, cresterea si educarea lor, depistarea unei dizabilitati etc).

Medierea educatorului si spatiul pus la dispozitie pentru derularea acestor activitati, consolideaza abilitatile parentale, valenta participativa in viata copilului. Dar nu numai atat: dezvolta un sentiment de apartenenta la comunitatea gradinitei, sentiment important pentru parinte, generand implicarea in viata institutiei.

g) Desi este o activitate importanta in derularea planului individual, returnarea informatiei inspre parinte in momentele de venire si plecare de la gradinita are, aparent, un statut mai putin formal decat cele amintite anterior. Copilul este prezent fizic in ambele situatii si este dreptul sau sa se simta parte a triadei educator-copil-parinte. Astfel, informatia catre si dinspre parinte se va axa cu preponderenta asupra activitatilor copilului de peste zi sau de acasa. Este o ocazie de discutie cu mai multi parinti si copii, impartasind cu acestia momentele placute ale zilei. In situatia in care sunt observatii semnificative pentru dezvoltarea copilului(parintele doreste sa consulte parerea educatorului sau educatorul are de transmis elemente importante) se vor crea ocazii(intalniri individuala, observatii scrise) pentru a le discuta.

h) Pentru ca relatia sa determine implicarea parintilor in dinamica proiectului gradinitei in care se desfasoara activitatea(tipul de activitati obtionale, amenajarea spatiului interior si exterior, programul de lucru)este bine sa aiba loc intalniri cu scop "administrativ" de tipul "Comitetul de parinti", sa fie incurajati sa participe la programarea si gestionarea vietii derulate in cadrul serviciului. In acelasi sens pentru preluarea unui feed-back despre educatori si institutia scolara, se mai pot pune in practica un sistem de comunicare de tipul "caiet de sugestii" sau "mesaje de la si pentru parinti".

In relatia de colaborare gradinita/scoala - familie sunt si reprosuri atat din partea educatoarelor pentru parinti, cat si din partea acestora pentru cadrele didactice. Reprosurile care li se fac parintilor privind colaborarea cu gradinita/scoala:

● apatia - nu vin la sedintele cu parintii, transfera copii in cresterea bunicilor,

● lipsa de responsabilitate - asteapta sa fie invitati de catre educator la gradinita, refuzul colaborarii cu specialistii ca : logoped, consilier scolar.

● timiditatea - lipsa de incredere in drepturile pe care le are ca parinte, lipsa educatiei de a comunica cu educatorul,

● critica excesiva si non participativa la activitatile scolii - se pot intalni cazuri in care parintii pun esecurile copiilor pe seama calitatii actului educativ al dascalului (in toate situatiile considerand ca este de vina educatorul, fara drept de apel, astfel incurajand elevul sa persiste in greseli),

● preocupari excesive(exclusive) pentru randamentul scolar(notele copilului),

● rolul parental rau definit - nu inteleg corect functiile si rolurile in educatia propriului copil(nu trebuie uitat ca deciziile unui parinte trebuie de cele mai multe ori respectate),

● contactele limitate cu scoala/gradinita - numai in situatii exceptionale, de criza in comportamentul copilului,

● conservatorism - reactii negative la idei noi, aspect care deterioreaza relatia scoala/gradinita-parinti si din pacate inca mai este intalnita.

Reprosurile legate de educatori in colaborare cu familiile elevilor sunt similare dar nu identice:

● dificultati de a stabili relatia cu parintii - se poate intampla ca parintii sa fie tratati ca si copii lor, ci nu ca si parteneri in educatia copiilor,

● definire ambigua a rolului de cadru didactic - oscileaza intre autonomie si perspectivele parteneriatului cu parintele elevului clasei,

● lipsa pregatirii privind relatia scoala/gradinita-parinte.

Aceste lucruri subliniaza imaginea clara a rolului si responsabilitatilor, atat din punct de vedere al parintelui, dar si al educatorului sau orice cadru didactic in procesul instructiv-educativ in cadrul colaborarii dintre gradinita/scoala (ca institutie) si familie.