Succes si insucces scolar - cauze si forme de manifestare

SUCCES SI INSUCCES SCOLAR - CAUZE SI FORME DE MANIFESTARE

Succesul are o prima acceptiune - aceea de reusita, desi nu orice reusita este un ,succes. O alta acceptiune asociata este, victoria in competitie.

Succesul este rezultatul autorealizarii de,sine, cu eforturi mari cu sacrificii, cu munca asidua, din trebuinta de autoexprimare si autorealizare, din trebuinta de prestigiu

Succesul scolar este recunoasterea capacitatii de exprimare, prin performantele invatarii, valorificandu-se la maximum capacitatile si disponibilitatile biopsihice. Succesul scolar se manifesta prin rezultate maxime la examene, ,concursuri, olimpiade. Succesul scolar presupune obligatori-u conduita scopului, cunoasterea de sine, constientizarea fortelor, mobilizarea in depasirea obstacolelor, perseverenta in depasirea lor. Lupta cu sine, conflictele interioare, invingerea proprillor limite fac parte din lupta pentru succes este uneori mai grea competitia eu tine insuti decat cu altii. In spatele succesului scolar se afla renuntari la activitati placute, nelinistea si teama de nereusita, spectrul esecului.

Succesul, ca si opusul sau, insuccesul, depind de numerosi factori social-obiectivi, factori ce tin de structura individului.

Mediul social-cultural creeaza ambianta generala a politicii scolare, fundamentul respectului pentru aceasta institutie. El creeaza oportunitati realizarii umane prin scoala. Mediul familial pregateste si intretine spiritul de respect pentru scoala, pregateste si intretine efortul de invatare. Grupul extrafamilial, de prieteni, cu aspiratii prosociale, proscolare, influenteaza aspiratiile scolare si profesionale.

Factorii interni au o pondere, deosebita in realizarea scolara si in performantele recunoscute ca, succes. Starea generala de sanatate conditioneaza biologic reusita in invatare. Capacitatile intelectuale (perceptive, de memorie, gandire si imaginatie) si abilitatile(deprinderi, aptitudini) sunt cele care determina in cea mai mare masura inalta performanta scolara.

Insuccesul, cu forma sa grava de ,esec, inseamna nereusita, in- frangere sub povara propriei neputinte sau a greutatilor exterioare. Insuccesul si esecul sunt respinse de societate, de colectivitate, de individ. Ca reactii fata de insucces apar dispretul, dezamagirea, cumpasiunea care pe, unii ii alina, pe altii ii umileste.

Conduita insuccesului este ,deplorabila influenteaza in rau ambianta relatiilor cu altii. Atitudinile ce se exprima din cauza insuccesului a esecului sunt fie contestatare, de revolta neputincioasa sau agresiva, fie de resemnare apasatoare. In mod normal, in favoarea se tinde spre iesirea din insucces, reabilitatea sau compensarea lui.

Fenomenul negativ persistent cu care se confrunta scoala este insuccesul. Se reflecta in randamentul deficitar al invatarii, sub nivelul cerintelor si obiectivelor si, uneori sub nivelul propriilor capacitati. Insuccesul scolar se manifesta sub doua aspecte: ramanerea in urma la invatatura sau retardul scolar si esecul scolar sub doua forme: abandon si repetentie.

Ramanerea in urma la invatatura sau retardul scolar se manifesta prin incapacitatea temporara de a face fata scolare, incapacitatea sau refuzul de a invata, de a nu avea rezultate in concordanta cu capacitatile. Cauzele sunt multiple. Retardul scolar este real, elevul nu poate avea rezultatele pe care le-ar dori sau care i se cer, sau aparent, elevul poate sa invete, dar refuza, ii lipseste motivatia. Retardul este de scurta durata, explcat prin dificultati temporare - oboseala, stare de boala, dupa vacanta, evenirnente stresante din viata intima sau de familie; sunt sanse mari de redresare. Retardul poate fi de lunga durata, cu sanse reduse de redresare, cu eforturi mari din partea elevului si a celor ce vor sa-1 ajute, se apropie de o forma a esecului.

Esecul scolar este forma severa a insuccesului scolar si se manifesta prin abandon si prin repetentie, aceasta este o sanctiune a neindeplinirii obligatiilor scolare. Insuccesul scolar, cu toate formele lui de manifestare, reprezinta ansamblul pierderilor scolare ale ,caror efecte se repercuteaza negativ asupra integrarii sociale si profesionale si asupra relatiilor de convietuire cu semenii.

Mediul social-cultural deteriorat in anumite perioade de framantari, convulsii sociale influenteaza negativ si politica scolara si calitatea organizarii pedagogice a institutiilor de invatamant. Din acest punct de vedere, mai cu seama ,deficientele activitatii de predare si erorile de evaluare au cea mai rnare influenta negativa asupra randamentului invatarii. Nedreptatirea frecventa prin notare si excesele de severitate, blocheaza si demobilizeaza elevul. Evenimentele stresante in viata de familie (boala, divort, conflicte), dezinteresul familiei fata de scoala si mediul prietenilor ostili scolii influenteaza negativ atitudinile fata de obligatiile scolare.

Factorii interni au un rol ,esential in exprimarea refuzului de a invata. Bolile acute si, cronice, perioadele de convalescenta, intrerup ritmul invatarii. Lacunele instalate impiedica recuperarea retardului. Deficientele intelectuale, aptitudinale, influenteaza insuccesul si esecul scolar.

Cauzele obiective deriva din factorii externi, ponderea cea mai mare avand-o cauzele generate de organizarea scolara, programe incarcate, orare incorect intoc­mite, lipsa de pregatire si experienta a profesorilor, lipsa lor de tact, rutina, dezinteresul, defectele caracteriale si temperamentale, erorile de evaluare. Deruteaza in activitatea de invatare neintele­gerile dintre profesori, conducerea incompetenta a clasei si a sco­lii.

Mediul ^.familial este ^,o alta sursa a cauzelor insuccesului scolar: conditiile precare de viata, atitudinea indiferenta, neglijenta sau ostila a parintilor fata de scoala, atmosfera incordata de neintele­geri si conflict, pozitia defavorabila intre frati .

Cauzele subiective tin de structura biopsihica a elevului. Sana­tatea afectata de boli cronice si acute (respiratorii, circulatoril, di­gestive, nervoase, psihice), de perturbari ale fazelor de maturizare pubertara si adolescentina impiedica reusita scolara. Indispozitia provocata de oboseala provenita din suprasolicitare si subsolici­tare impiedica angajarea in efortul invatarii. Structura biopsihica a elevului afectata de deficiente intelectuale (atentie, memorie, gandire), afective (hiperemotivitate, apatie, nevroze, psihoze), tul­burari de comportarnent (instabilitate psihomotorie, delincventa)^, deterioreaza mediul clasei si deviaza preocuparile de invatare.

In fenomenul complex ,a1 insuccesului scolar cauzele devin efecte si efectele devin cauze. Tulburarile de comportament si personalitate sunt cauza si efecte a inaceptarii realitatii scolare, a inacceptarii obligatiilor scolare. Terapia preventiva si curativa au ca punct de plecare depistarea cauzelor, eliminarea sau diminua­rea actiunii lor.

Frecventa cu care se produce ,,esecul scolar' in institutiile de invatamant si, mai ales, aspectul de fenomen permanentizat pe care el poate sa-1 dobandeasca adeseori ne determine sa-1 privim cu toata responsabilitatea. Un esec scolar cronicizat este periculos, deoarece el determina efecte negative atat in plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului in cauza, care-si va pierde tot mai mult increderea in propriile posibilitati si va ajunge sa dezvolte o teama de esec, cat si in plan social, fiindca un esec scolar permanentizat stigmatizeaza', induce o marginalizare sociala a elevului in cauza (respectiv o limitare a dreptului elevului la o calificare profesionala autentica si la exercitarea unor roluri sociale apreciate si recunoscute ca fiind valorizante pentru personalitate).

Dintre indicatorii care sunt utilizati de obicei pentru aprecierea existentei unei situatii stabilizate de esec scolar, mentionam: abandonarea precoce a scolii; decalaj intre potentialul personal si rezultate; parasirea scolii fara o calificare; incapacitatea de a atinge obiectivele pedagogice; esecul la examenele finale (sau de concurs); inadaptarea scolara etc. Din simpla lecturare a acestor indicatori reiese faptul ca exista doua tipuri de esec scolar:

a) Un esec scolar de tip cognitiv, care se refera la nerealizare de catre elevii in cauza a obiectivelor pedagogice. Acest tip de esec atesta niveluri scazute de competenta la elevii respective provocand rezultate slabe la examene si concursuri scolare, respectiv corigente, repetentie. Aceste niveluri scazute de competenta se explica fie prin intarzieri in dezvoltarea intelectuala, fie printr-o serie de neajunsuri in plan motivational, volitional si operational, de genul:

- un nivel foarte scazut de aspiratii si de expectante in raport cu activitatea scolara si cu propriul eu;

- reduse disponibiliti voluntare (de vointa) necesare formularii obiectivelor de invatare si depasirii obstacolelor (dificultatilor) care apar in mod inerent pe parcursul activitatii de invatare;

- absenta unor deprinderi de munca sistematica si a obisnuintei elevului de a-si autoevalua rezultatele scolare din perspectiva unor criterii obiective, promovate de scoala;

- insuficiente la nivelul operatiilor logic-abstracte ale gandirii, de tipul: incompetenta de limbaj (a raspunde concis, sau intr-o forma dezvoltata, la intrebarile profesorului); incapacitatea de a relationa informatiile (de a le pune in contexte variate si flexibile); absenta unui mod dialectic de gandire, care sa alterneze judecatile pro si contra; slaba capacitate de concretizare a unui fenomen sau principiu invatat la ore; incapacitatea realizarii unui demers ipotetico-deductiv, necesar formularii unor concluzii sau generalizari; absenta spiritului critic in gandire, indispensabil manifestarii unor atitudini fata de ideile receptate si formularea unor judecati de valoare proprii.

b) un esec scolar de tip necogniliv, care se refera la inadaptarea elevului la exigente ambiantei scolare. Acest tip de esec vizeaza, mai precis, inadaptarea la rigorile vietii de elev, la exigente de tip normativ pe care le presupune functionarea corespunzatoare a fiecarei scoli sau a oricarei colectivitati scolare. Elevul dezadaptat recurge la abandonul scolar, la parasirea precoce a scolii, in favoarea unui mediu mai putin coercitiv, de regula cel al strazii sau al grupurilor de tineri necontrolati. Cauzele aceste dezadaptari scolare constau fie in probleme individuale de natura afectiva (de exemplu, teama sau repulsia fata de scoala, aparute in urma unor pedepse severe sau a unor conflicte repetate cu parintii, profesorii), fie in determinari psiho-nervoase de natura congenitala (de exemplu, hiperexcitabilitate, dezechilibru emotional, autism, impulsivitate excesiva).

Se poate observa din cele expuse mai sus cu privire la cele doua tipuri de esec ca acestea au ca numitor comun notiunea de ineficienta. Daca acceptam ideea ca, in plan psihologic, eficienta consta in depasirea si rezolvarea contradictiilor interne dintre solicitarile obiective, impuse din exterior, si starea de dezvoltare psihica la care a ajuns elevul, atunci putem defini insuccesul scolar ca acea situate care exprima gradul de inadecvare dintre nivelul dezoltarii psiho-fizice a elevului si solicitarile obiective ce i se adreseaza in procesul de invatamant.

Desigur, in evaluarea corecta a esecului scolar trebuie sa luam in considerare persistenta si amploarea cu care el se manifesta. Astfel, el poate avea un caracter episodic, limitat la circumstantele unei situatii conflictuale sau tensionale care l-au generat, sau poate lua aspectul unui fenomen de durata, atunci cand el se grefeaza pe fondul unor handicapuri senzoriale sau intelectuale, mai mult sau mai putin severe, sau atunci cand situatiile psiho-traumatizante care l-au generat persista. De asemenea, esecul scolar poate avea grade diferite de amplitudine: de exemplu, o amplitudine redusa, atunci cand insuccesul se manifesta doar in raport cu anumite materii sau sarcini de invatamant, ca expresie a lipsei de interes si de inclinatii (aptitudini) pentru respectivele materii sau ca urmare a unui mod neinteresant in care sunt predate aceste materii. Acest insucces partial, daca nu este contracarat la timp, poate duce la situatii de corigenta a elevilor in cauza sau la examene restante. Cand esecul vizeaza toate materiile de invatamant, toate aspectele activitatii scolare, se poate spune ca el dobandeste un caracter generalizat. Un astfel de elev cu insucces generalizat prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta, aversiune fata de invatatura si dispret fata de autoritatea scolara in general, iar in clasa perturba orele prin tachinarea colegilor si realizarea unor glume de prost gust (bufonerie). Trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca, pe langa aceste situatii de esecuri reale, exista in realitatea scolara si numeroase situatii de false esecuri scolare, sau incercari de exagerare ori diminuare de catre unii elevi a nereusitelor lor de moment. Aceste situatii evidentiaza faptul ca insuccesul scolar reprezinta, in mare masura, o notiune subiectiva, deoarece autoaprecierea negativa si neincrederea manifestata in propriile capacitati sunt atitudini care pot influenta formarea rapida a impresiei de incompetenta personala sau de nereusita in raport cu sarcina propusa. Astfel, timizii autentici, indecisii, resemnatii apreciaza, de obicei, in mod exagerat dificultatea sarcinilor scolare de moment, considerandu-le chiar de netrecut, deoarece nu au incredere in propriile posibilitati de actiune. Cel mai mic esec inregistrat ii determina pe acesti elevi sa se devalorizeze si mai mult si sa dezvolte o teama de esec, pe care-l vor privi ca pe o fatalitate.

Faptul ca esecul scolar reprezinta, in mare masura, un fenomen subiectiv reiese si din urmatoarea situatie: acelasi rezultat obtinut de doi elevi poate fi considerat de catre unui din acestia ca un succes, iar de celalalt ca un esec. Acest lucru depinde de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel, pentru un elev mai putin ambitios si care este constient de faptul ca dispune de capacitati intelectuale mai modeste, nota 7 este apreciata ca fiind foarte buna, in timp ce pentru un elev orgolios, supramotivat, aceasta nota reprezinta un regres (o deceptie).

Aceste aspecte subiective legate de esecul scolar, care demonstreaza faptul ca el are un pronuntat caracter individual, depinzand nu numai de factori obiectivi exteriori, ci si de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele, il obliga pe profesor sa-si cunoasca foarte bine elevii sub aspect psihologic, pentru a intelege corect acei factori subiectivi care-i fac pe unii elevi sa fie in permanenta nemultumiti in raport cu sine si sa se considere in situatie de esec scolar, iar pe altii, dimpotriva, sa se autoevalueze frecvent intr-un mod pozitiv si sa aprecieze ca sunt intr-o reala situatie de succes scolar. Esecul scolar trebuie privit, asadar, atat ca un fenomen obiectiv, cat si ca unui subiectiv (sau individual). El nu poate fi definit si inteles corect decat din aceasta dubla perspective: cea a factorilor scolari (sau educativi), care apreciaza esecul scolar ca pe un rabat de la exigente si normele scolare asa cum sunt ele stipulate in programele si in legislatia scolara; si cea a elevului care vine cu o anumita determinare (motivare) in activitate si cu criterii individuale de apreciere a rezultatelor obtinute in invatare. Daca se va lua in considerare doar ceea ce scoala apreciaza ca fiind un esec scolar si se va neglija aspectul subiectiv al acestuia, respectiv ceea ce elevul in cauza apreciaza ca fiind un succes sau un esec, atunci, ca profesori, putem risca sa privim pe un elev anume ca fiind ramas in urma la invatatura, in timp ce el nu are aceasta convingere. Si invers: sa apreciem ca bune rezultatele unui elev, in raport cu sine si cu rezultatele sale scolare. Credem ca este necesar un proces de ajustare reciproca intre cei doi factori in aprecierea esecului scolar: elevul sa fie ajutat sa cunoasca in termeni cat mai clari ce inseamna in fond a ramane in urma la invatatura, sa i se prezinte, cu alte cuvinte, acele incompetente intelectuale si deprinderi gresite care nu asigura o intelegere si o folosire adecvata (eficienta) a informatiilor; iar profesorul sa faca efortul de a cunoaste lumea subiectiva a elevului, indeosebi: sensul pe care acesta il da cunoasterii si reusitei scolare; nivelul de aspiratii si de expectante in raport cu sine; interesul privind formarea sa profesionala viitoare; criteriile pe care le foloseste in aprecierea rezultatelor scolare. In absenta acestui feed-back informational, responsabilitatea producerii si amplificarii esecului scolar va fi mereu pasata de la profesor la elev, ca o minge de volei care, neputand sa ramana suspendata deasupra plasei, va cadea, pana la urma, de o parte sau de alta a terenului de joc. De asemenea, masurile psihopedagogice recuperatorii preconizate de scoala vor avea un caracter unilateral, cu adresabilitate numai la elev, fara o incercare consistenta din partea profesorilor de a-si evalua activitatea.

Realitalile scolare arata ca ģesecul scolar' cunoaste, de regula, un proces evolutiv in cadrul caruia se pot distinge mat multe etape: astfel, dupa o etapa de debut urmeaza, de obicei, o etapa de acumulari, care poate culmina, in anumite imprejurari, cu o etapa de stabilizare (de cronicizare) a esecului.