Comportamentul prosocial

Comportamentul prosocial

in viata de zi cu zi, majoritatea oamenilor se conformeaza normelor sociale general acceptate si actioneaza in acord cu valorile sociale dominante. Unii se distanteaza, insa, de principalele norme si valori sociale, se abat, in sens negativ, de la ele. Acestia au comportamente antisociale. Dar nu ei ne intereseaza in studiul de fata, ci categoria plasata la extremitatea opusa: cei care, prin comportamentul lor, nu lezeaza, ci, dimpotriva, consolideaza normele si valorile sociale. Despre astfel de persoane se spune ca dezvolta comportamente prosociale.

Ce este comportamentul prosocial?

Acest tip de comportament, specific uman, nu constituie obiect de studiu in psihoso­ciologie decit de doua-trei decenii. Termenul de "comportament prosocial' lipseste, surprinzator, chiar din unele dictionare si enciclopedii de stiinte socio-umane de prestigiu. El figureaza in Dictionarul de psihologie sociala, (Chelcea et al., 1981) aparut la noi, cu intelesul de "comportament caracterizat prin orientarea spre valorile sociale'.

Desi recent intrat in vocabularul si in domeniul preocuparilor psihosociologici, comportamentul prosocial a polarizat interesul multor cercetatori, in prezent, existind un volum insemnat de fapte de observatie si date experimentale, precum si numeroase ipoteze si teorii explicative.

A. Baum, J.D. Fisher, J.E. Singer (1985) prezinta, cuprinzator, stadiul cunoasterii acestui tip de comportament in capitolul opt al tratatului lor de psihologie sociala, in studiul de fata, vom face apel in principal la aceasta lucrare, preluind rezultatele unor experimente, precum si prezentarea unor teorii de larga circulatie in acest domeniu, dar vom incerca sa oferim o perspectiva noua asupra comportamentului prosocial, analizindu-1 prin intermediul teoriei actiunii sociale.

in literatura romaneasca de specialitate, prima sinteza bibliografica asupra com­portamentului prosocial a fost publicata in 1978, in paginile revistei "Viitorul social', (Mamali, 1978). intr-o maniera accesibila, problematica psihosociologica a compor­tamentului prosocial a fost prezentata in lucrarile noastre anterioare, in acest studiu -reluat, cu unele adaugiri, din lucrarea noastra Personalitate si societate in tranzitie.

Studii de psihologie sociala (1994, pp. 116-136) - ne propunem o trecere in revista a celor mai reprezentative rezultate ale cercetarilor in domeniul prosocialului. Fireste, vom incerca sa analizam critic diferitele abordari teoretice si metodologice, sustinind teoria actiunii sociale ca fiind cea mai adecvata perspectiva de analiza a compor­tamentului prosocial.

Asadar, ce se intelege prin comportament prosocial? Dupa sociologul polonez Janusz Reykowski, unul din fondatorii noii orientari de studiu, comportamentul pro­social se defineste prin aceea ca este orientat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane, fara asteptarea unei recompense externe. Alti autori considera ca acest tip de comportament poate fi definit ca "actiunea care nu aduce beneficii decit celui ce primeste ajutor', in fine, A. Baum, J.D. Fisher, J.E. Singer inteleg prin comportamente prosociale acele "acte intentionate care ar putea avea consecinte pozitive pentru altii', fara a se anticipa vreo rasplata. Hans Werner Bierhoff (1987) mentiona cele doua conditii necesare si suficiente, dupa opinia sa, pentru identificarea comportamentelor prosociale :

a. intentia de a ajuta alte persoane;

b. libertatea alegerii, acordarea ajutorului in afara obligatiilor profesionale.

Acelasi autor facea trimitere la D. Bar-Tal, Sharabany si Raviv care au adaugat o a treia restrictie : in afara intentionalitatii si absentei obligatiilor de serviciu, compor­tamentul sa fie realizat fara asteptarea recompenselor externe.

Definitiile puse in circulatie de autorii citati, precum si altele, pe care nu conside­ram necesar a le mai reproduce, au meritul de a indica notele esentiale ale concep­tului, dar ii confera acestuia un inteles prea ingust, reducindu-1 la sfera altruismului. Dupa opinia noastra, altruismul nu constituie decit o subspecie de comportament prosocial, care trebuie inteles ca fiind acel comportament intentionat, realizat in afara obligatiilor profesionale si orientat spre sustinerea, conservarea si promovarea valo­rilor sociale. Astfel definit, termenul de comportament prosocial dobindeste o exten­sie mai mare, cuprinzind fenomene foarte variate: ajutorarea semenilor, apararea proprietatii, jertfa de sine pentru dreptate, pentru independenta patriei. Ajutorarea, protejarea si sprijinirea dezvoltarii celorlalti ocupa o pozitie centrala in sistemul com­portamentelor prosociale, omul fiind valoarea sociala suprema.

Definitia propusa de noi face necesare citeva precizari. Nu orice comportament cu consecinte pozitive in plan axiologic poate fi caracterizat ca prosocial. El trebuie sa fie intentionat, realizat in mod constient. Prezenta intentiei de sprijinire a valorilor sociale este, asadar, obligatorie. Daca o persoana se afla intimplator in fata portii unei intreprinderi industriale si, prin aceasta, impiedica un raufacator sa sustraga bunuri din respectiva unitate economica, nu inseamna ca realizeaza un comportament prosocial, desi consecinta este cit se poate de pozitiva. Ar fi putut fi vorba de un comportament prosocial daca respectiva persoana si-ar fi propus sa impiedice prin prezenta sa comiterea infractiunii. Si aceasta nu este totul. Ar fi trebuit ca respectiva persoana sa nu fie in exercitiul functiunii si sa nu urmareasca obtinerea vreunei grati­ficatii externe (felicitari publice, premii, ordine sau medalii etc.).

Ne dam imediat seama ca unele comportamente sint foarte usor de identificat ca prosociale. Altele impun, insa, analize mai subtile, iar includerea lor in categoria comportamentelor prosociale ramine discutabila. Dupa opinia noastra, ca si in cazul comportamentelor antisociale, discernamantul personal califica in cele din urma com­portamentul. Persoana care acorda ajutor si-a dat seama de la inceput de urmarile pozitive ale faptei sale sau a constientizat aceasta pe parcurs, chiar dupa consumarea actiunii ? Destul de greu de spus. Si, apoi, cum putem stabili cu un grad de probabi­litate acceptabil, altfel decitpostfactum, ca nu s-a urmarit si o recompensa externa? Nici declaratiile subiectului, nici faptele de observatie nu par deplin revelatoare, astfel ca interpretarea datelor de cercetare din acest domeniu trebuie facuta cu maxima prudenta.

Fapte de observatie, date experimentale, explicatii teoretice

Oamenii isi acorda reciproc ajutor, este de natura evidentei, in procesul socializarii, am invatat ca "prietenul la nevoie se cunoaste' si ne comportam ca atare, fara a urmari vreo recompensa exterioara. Pur si simplu, simtim ca nu putem proceda altfel. Ne consideram cu atit mai obligati sa acordam ajutor, cu cit cei ce au nevoie de el sint mai dependenti de noi. in primul rind, ne ajutam copiii, cind sint de virsta mica, dar si dupa aceea. Sotia, parintii in virsta, rudele, prietenii, colegii, vecinii, persoane­le necunoscute beneficiaza de ajutorul nostru in masura in care percepem dependenta lor de noi. in astfel de situatii, functioneaza asa-numita norma a responsabilitatii sociale. Ne subordonam ei, nu pentru a fi recompensati, ci pentru ca ne simtim satisfacuti cind atingem standardele morale interne (L. Berkowitz, 1962). Cind, din diferite cauze obiective, nu reusim sa satisfacem cerintele normei responsabilitatii sociale, sintem coplesiti de tristete, avem un puternic sentiment de vinovatie. Experientele de acest fel din trecut ne indeamna sa acordam ajutor celor dependenti de noi. Va trebui, insa, sa fim convinsi ca respectiva persoana este dependenta de noi. Expresia: "Numai tu ma poti ajuta! ' face situatia foarte clara. S-a observat, insa, ca norma responsabilitatii sociale se aplica diferentiat: inclinam sa ajutam, in mod deosebit, persoanele dependente de noi despre care avem o parere buna (cf. L. Berkowitz, 1979), pe cele care au ajuns intr-o situatie foarte critica, fara a se face vinovate in vreun fel - mai degraba il ajutam pe vecinul caruia i-a ars casa din cauza unui scurtcircuit electric in timpul unei furtuni, decit pe cel care "si-a dat singur foc casei', adormind cu tigara aprinsa in pat. Cei care "si-o fac cu mina lor' sint mai putin ajutati, chiar daca depind de noi. Sa ne gindim la copiii care nu-i asculta pe parinti

in functie de atribuirea responsabilitatii pentru situatia ce reclama un compor­tament prosocial, ca si de perceptia privind responsabilitatea gasirii unei solutii, P. Brikman distinge patru modele ale ajutorarii:

modelul moral (in cazul responsabilitatii ridicate atit in ceea ce priveste situatia,
cit si gasirea solutiei);

modelul iluminist (cel ce se afla intr-o situatie critica are responsabilitate ridicata
pentru situatia in care a ajuns, dar nu are nici o responsabilitate sau are o
responsabilitate scazuta in imaginarea solutiei pentru iesirea din criza);

modelul compensator (responsabilitate scazuta pentru pozitia critica in care te
gasesti, dar inalta responsabilitate pentru solutionarea problemei);

modelul medical (atit in legatura cu situatia problematica individul are respon­
sabilitate scazuta, cit si in legatura cu depasirea ei).

P. Brikman apreciaza ca modelul compensator reprezinta cea mai buna alegere. Cel ce primeste ajutorul se manifesta ca un agent social activ. Este ajutat cel care se ajuta si singur.

Cele patru modele de ajutorare nu se rezuma la situatii individuale. Ele pot fi aplicate unor colectivitati largi, chiar unor popoare sau natiuni. Personal, consider ca relatiile Romaniei cu tarile occidentale ar trebui sa se realizeze conform modelului compensator. Nu Romania este responsabila pentru impartirea sferelor de influenta dupa al doilea razboi mondial, dar tara noastra trebuie sa se ajute si singura pentru a primi ajutor din partea tarilor dezvoltate. Ca sa iesim din situatia de criza, trebuie sa ne bizuim pe noi insine, sa ne mobilizam intreaga energie creatoare si forta de orga­nizare - doar astfel ne sporim sansa de a fi ajutati si de altii.

Schematic, modelele de ajutorare pot fi reproduse intr-un tabel cu doua intrari (tabelul nr. 1).

A. Baum, J.D. Fisher, J.E. Singer (1985) apreciau ca, in baza normei responsabi­litatii sociale, nu se pot face decit slabe predictii comportamentale. Intervin o multime de factori de context care sporesc dificultatea prognozelor. Experimental, s-a demon­strat ca observarea unui model prosocial sporeste probabilitatea de a acorda ajutor (J.H. Bryan si N.H. Walek, 1970), lucru valabil atit pentru copii si tineri, cit si pentru adulti. Cercetatorii sint de acord ca expunerea la modele prosociale confera proe­minenta normei responsabilitatii sociale. Observind modelul, reusim sa descifram mai deplin situatia si sa apreciem mai corect "costul' ajutorului (cf. H.A. Horstein, 1970). Pe de alta parte, s-a constatat ca si observarea unui comportament antisocial poate induce, prin reactie, un comportament prosocial. Dupa ce subiectii dintr-un expe­riment au asistat la bruscarea verbala a unei persoane, au manifestat o mai accentuata tendinta de intrajutorare (cf. V.J. Konecni, 1972).

Modul in care se solicita ajutorul influenteaza si el realizarea efectiva a compor­tamentului prosocial. Cerut cu prea multa insistenta, ultimativ, ajutorul intirzie sau nu se mai ofera deloc. Studiile experimentale au aratat ca moderatia in solicitarea ajutorului este mai eficace decit insistenta (cf. LA. Horowitz, 1968). Probabil ca, atunci cind ajutorul se solicita prea insistent, intervine ceea ce J.W. Brehm (1966) numea "reactanta psihica'. Prin analogie cu fenomenele din fizica (reactanta reprezinta opozitia elementelor de circuit fata de trecerea curentului electric si este dependenta de frecventa acestuia), se apreciaza ca procesele psihice se caracterizeaza printr-o anumita inertie, printr-o rezistenta indusa: cind ni se limiteaza libertatea de actiune, resimtim o stare emotionala negativa, ce declanseaza dorinta de a actiona in conformitate cu optiunile proprii. Insistenta agresiva in solicitarea ajutorului ameninta libertatea optiunii si, data fiind reactanta psihica, indivizii evita acordarea ajutorului. Are loc un "efect de bumerang'. Faptele de observatie sustin o astfel de concluzie, dar teoria ca atare, dupa opinia noastra, nu are decit valoarea unei metafore, nefiind verificata prin experimente riguroase.

in afara normei responsabilitatii sociale, acordarea ajutorului mai este reglemen­tata si de norma reciprocitatii: cind cineva te ajuta, trebuie sa raspunzi in acelasi fel. Paremiologia, disciplina stiintifica ce are ca obiect de studiu proverbele, a retinut existenta la mai toate popoarele a unor proverbe ce exprima norma reciprocitatii. Ele se rezuma la "a plati cu aceeasi moneda', il ajuti pe cel care te-a ajutat cindva. Asa am fost invatati. Dar cum vom proceda cind binefacatorul ne-a lezat mai apoi inte­resele ? Filosoful stoic roman Lucius Annaeus Seneca (cea 4 i.e.n.- 65 e.n.) considera ca datoram recunostinta celui care ne-a facut un bine, chiar daca raul facut mai tirziu este cu mult mai mare :

"Desi raul facut trage mai mult, ce prisoseste din rau sa fie lasat de hatirul binelui. Raul e mai mare, dar binele e facut mai inainte. Trebuie, prin urmare, sa tinem seama si de timp'. (Seneca, 1967)

Reflectiile lui Seneca despre recunostinta ni se par cit se poate de actuale pentru psihosociologia comportamentului prosocial. Autorul lucrarii De beneficii (Despre binefaceri) spunea:

"Rasplata unei fapte bune este a fi facut-o'. Sau: "Sint recunoscator nu fiindca imi foloseste, ci fiindca imi face placere'.

Nu trebuie decit sa inlocuim termenii "fapta buna' si "recunostinta' cu cel de "com­portament prosocial' pentru a avea o lectura moderna a textului, in ceea ce priveste remarca: "Trebuie sa tinem seama si de timp', consideram ca poate fi reformulata ca lege a retrosecventei temporale: ajutorul acordat anterior atrage comportamente prosociale, chiar daca, ulterior, binefacatorul a provocat suferinte fizice sau psihice.

Daca binefacerea este la fel de semnificativa ca si actul ostil ulterior, atunci dis­tanta in timp dintre cele doua actiuni cu semn contrar determina aparitia comporta­mentului prosocial. Cu cit aceasta distanta este mai mare, cu atit posibilitatea emer­gentei comportamentului prosocial este mai redusa. De asemenea, intra in joc si timpul ce desparte actiunea ostila de cererea ajutorului de catre binefacatorul de altadata. Daca o persoana te-a laudat in public si apoi, dupa ani, te-a blamat public, posibilitatea de a-i acorda sprijin (in eventualitatea ca ti-1 cere) este mult mai mica decit in cazul in care binele facut a premers doar cu citeva zile sau saptamini raului ce ti 1-a provocat prin descalificarea ta publica. Legea retrosecventei temporale formu­lata de noi ia in calcul si timpul scurs de la suportarea actului ostil si pina la momen­tul solicitarii ajutorului: cu cit durata acestuia este mai mare, cu atit mai mare va fi si sansa aparitiei comportamentului de ajutorare.

Pe baza analizei cost-beneficiu, ne indoim ca persoanele socializate in sensul nor­mei sociale a reciprocitatii vor dezvolta comportamente prosociale cind actul ostil este mai puternic in comparatie cu binefacerea anterioara. Cele spuse de Seneca vizeaza un ideal, nu se inspira din observatiile cotidiene.

Reflectiile filosofice, indemnurile morale au, fara indoiala, o mare valoare. Impor­tant este daca persoanele se ghideaza dupa ele. Din acest punct de vedere, trebuie sa recunoastem ca, pina acum, s-au adunat prea putine fapte de observatie verificate, ca norma reciprocitatii a fost mai putin testata in experimente psihosociologice riguroase.

Teoriile normativitatii, despre care am amintit, explica emergenta unor comporta­mente prosociale. Ele nu epuizeaza, insa, fenomenul si nu ofera o prognoza compor­tamentala satisfacatoare, in plus, in orice societate exista norme sociale alternative. Se spune : "ajuta-ti prietenul la nevoie', dar si "camasa este mai aproape de corp', in ce conditii ne vom conforma unei norme si cind celeilalte ? Pina la ce nivel sintem dispusi sa ne jertfim, ajutindu-i pe ceilalti ?

Analiza cost-beneficiu, derivata din teoria echitatii, incearca sa raspunda unor asemenea intrebari si deschide o perspectiva inedita in psihosociologia comportamentului prosocial. Teoria echitatii, asa cum se contureaza din lucrarile lui G. Homans, J.S. Adams, P.M. Blau, E. Walster, G.W. Walster, J.A. Piliavin, E. Walster, G.W. Walster, J. Traupamann, se intemeiaza pe urmatoarele teze:

a. oamenii tind sa mentina echitatea in relatiile interpersonale, pentru ca relatiile
inechitabile produc disconfort psihic;

b. gradul de inechitate in relatia dintre doua persoane poate fi calculat folosind ra­
portul:

Asa cum remarca J.S. Adams intr-un studiu publicat in 1965 privind inechitatea in schimburile sociale, gradul de inechitate este cu atit mai mare, cu cit este mai favorabil raportul primei persoane fata de raportul celei de-a doua; felul in care oamenii raspund unui anumit nivel de inechitate depinde de modul lor de comparare si de obisnuinta lor : daca au fost deprinsi cu interactiuni corecte, vor reactiona mai puternic decit daca s-au obisnuit cu inechitatea ; oamenii incearca sa elimine distresul (stresul negativ), provocat de relatiile interpersonale inechitabile, restabilind echi­tatea. Cu cit se resimte mai puternic inechitatea, cu atit tendinta de reinstaurare a echitatii va fi mai accentuata.

Analiza cost-beneficiu se concentreaza pe cea de-a doua teza a teoriei echitatii, pe raportul dintre ceea ce da (costul actiunii) si ceea ce primeste (beneficiu) o anumita persoana. Termenii "cost' si "beneficiu' sint, oarecum, improprii discursului psiho­sociologic, dar ei s-au impus in literatura de specialitate si, ca atare, ii vom utiliza si noi. Prin cost se intelege o gama larga de factori de natura materiala, financiara, dar si ideala, psihica precum consumarea unor bunuri materiale, cheltuirea unor sume de bani, ocuparea timpului, efortul fizic, oboseala psihica, depresia, durerea, tristetea, pierderea starii de sanatate, primejduirea vietii. Asemanator, beneficiul include atit recompensele externe (bani, stima celorlalti, ajutorul reciproc etc.), cit si recom­pensele interne (sporirea stimei de sine, satisfactie, dobindirea sentimentului com­petentei s.a.m.d.). Analiza cost-beneficiu stipuleaza ca ii vom ajuta pe altii daca apreciem ca beneficiul va depasi costul implicat de ajutorul dat. De altfel, si bunul simt ne spune ca oamenii sint mai dispusi sa ofere cind nu li se pretinde prea mult decit atunci cind trebuie sa faca eforturi deosebite pentru a acorda ajutor. Mult mai lesne ajutam cu vorba decit cu fapta. J. Darley si D. Latane au verificat aceasta asertiune printr-un experiment simplu, aratind ca frecventa ajutorarii este invers pro­portionala cu costul comportamentului ; cu cit costul este mai ridicat, cu atit frecventa actelor de intrajutorare este mai redusa. Datele statistice comentate de cei doi psiho-sociologi ni se par revelatoare (tabelul nr. 2).

Proportia comportamentelor prosociale depinde, fara indoiala, de foarte multi factori - nu in ultimul rind de sistemul socio-cultural in care s-a desfasurat expe­rimentul -, dar costul implicat de acordarea ajutorului pare a fi hotaritor : cu cit costul este mai ridicat, cu atit probabilitatea de a-i ajuta pe altii este mai redusa. Trebuie sa facem, insa, distinctie intre costul real si costul antecalculat (perceput) al ajutorului. Experienta trecuta ne permite sa evaluam costul real al comportamentelor noastre si ne ajuta sa anticipam costurile viitoarelor noastre actiuni.

Tabelul nr. 2 Relatia dintre costul ajutorului si frecventa comportamentelor prosociale

Tipul de ajutor, Procentajul comportamentelor

implicind costuri prosociale

din ce in ce mai mari

- Scuzati-ma, va rog, puteti

sa-mi spuneti cit este ceasul.

sa-mi spuneti cum sa ajung in Piata Times.

sa-mi schimbati 25 de centi.

sa-mi spuneti cum va cheama.

sa-mi dati 10 centi.

Proportia comportamentelor prosociale depinde, fara indoiala, de foarte multi factori - nu in ultimul rind de sistemul socio-cultural in care s-a desfasurat expe­rimentul -, dar costul implicat de acordarea ajutorului pare a fi hotaritor: cu cit costul este mai ridicat, cu atit probabilitatea de a-i ajuta pe altii este mai redusa. Trebuie sa facem, insa, distinctie intre costul real si costul antecalculat (perceput) al ajutorului. Experienta trecuta ne permite sa evaluam costul real al comportamentelor noastre si ne ajuta sa anticipam costurile viitoarelor noastre actiuni. Factori situa-tionali si de alta natura pot introduce corectii serioase, astfel ca, uneori, anticipam un cost disproportionat de ridicat fata de costul real. in astfel de cazuri, tendinta de a-i ajuta pe cei in suferinta este mai scazuta. Avem in vedere atit costurile materiale, cit si costurile morale : pierderea stimei de sine, a prestigiului in fata celorlalti etc. I.M. Piliavin, J. Rodin, J.A. Piliavin observau ca oamenii sint mai putin dispusi sa-i ridice de pe trotuar pe cei "doboriti' de bautura, sa-i insoteasca pe nevazatori, sa-i sprijine pe cei oribil mutilati, pentru ca isi inchipuie un cost prea ridicat al ajutorului si anume diminuarea prestigiului lor prin asocierea cu astfel de persoane. Asa se face ca tocmai cei care au cel mai mult nevoie de ajutor sint ocoliti de noi. in incercarea de a-i ajuta pe altii putem sa esuam, sa ajungem intr-o situatie la fel de dificila, daca nu mai critica decit cea a victimei. Un inotator mediocru va evita sa se arunce in apa pentru a salva o persoana in pericol sa se inece. Cu cit individul este mai competent si are mai mult control asupra situatiei (o poate influenta mai mult), cu atit mai probabil ca va acorda ajutor. L.M. Hoffman explica aceasta prin costul mai scazut al ajutorului. S.H. Schwartz si G. Clausen apreciau ca, pentru o persoana competenta in domeniul in care se solicita ajutor, costul comportamentelor prosociale este mai scazut decit pentru persoanele care nu stiu cum sa intervina, lipsite de competenta. Ajutorul de prima urgenta in situatiile ce impun reanimarea ilustreaza valoarea de adevar a acestei asertiuni. Competenta in acordarea ajutorului creste daca sintem familiarizati cu mediul natural si social in care se desfasoara actiunea (cf. R. Granet, 1970). Toate aceste constatari, care probeaza faptul ca ajutorul dat depinde de costul real sau antecalculat, au nu numai valoare explicativa, dar si profunde semnificatii formative : putem spori frecventa comportamentelor prosociale marind competenta oamenilor, invatindu-i cum sa acorde ajutor, sprijinindu-i sa cunoasca terenul. Procesul instructiv-educativ desfasurat in armata, de pilda, raspunde unei astfel de cerinte, educind militarii in sensul realizarii unor comportamente prosociale, de intrajutorare umana.

Alte experimente au pus in evidenta importanta beneficiului in realizarea compor­tamentelor prosociale. Daca anterior am fost rasplatiti pentru comportamentul nostru prosocial, foarte probabil ca vom manifesta tendinta de reiterare a acestui tip de comportament. M.K. Moss si R.A. Page au testat rolul recompensei din trecut in acordarea ajutorului in viitor. Ei intrebau trecatorii de pe strada despre o anumita adresa si, la primirea raspunsului (ajutorului), procedau astfel:

a. multumind subiectilor;

b. intrerupindu-i brutal, reprosindu-le ca nu i-au inteles;

c. despartindu-se de subiectii din experiment intr-un mod neutral.

Ca din intimplare, citiva pasi mai departe, un "complice' al experimentatorilor scapa un obiect din servieta in fata cetatenilor intrebati despre adresa cautata. Cei carora li se multumise anterior pentru ajutorul acordat au ajutat si acum in proportie de peste 90%. Subiectii bruscati drept recompensa pentru ajutorul lor nu au dezvoltat comportamente prosociale decit in proportie de 42%. Persoanele tratate neutral, caro­ra li s-a spus doar O.K. pentru ajutorul dat, s-au plasat intre cele doua extreme, reiterind comportamentele prosociale in proportie de 88% (Baron et al, 1974).

Nu trebuie sa insistam prea mult asupra faptului ca se acorda ajutor cind beneficiul scontat este sporit. Aprobarea sociala mareste probabilitatea comportamentelor proso­ciale (cf. K. Satow, 1975). Daca obtinem ca beneficiu sporirea stimei fata de propria persoana, cu siguranta ca, in anumite limite, vom acorda ajutor. Oricum, recompensa materiala, fara sporirea stimei de sine, are o forta motivatoare redusa. Recompensele emotionale pozitive si negative incita la actiune in favoarea celorlalti, ii ajutam mai mult pe prieteni pentru ca recompensa emotionala obtinuta de la ei ni se pare mai mare. I.M. Piliavin si J.A. Piliavin au construit un model explicativ al orientarii pro­sociale, pe baza supozitiei ca acordind ajutor, reducem din tensiunea emotionala negativa provocata de observarea unor situatii sau persoane ce se abat de la imaginea ce o avem despre normalitate. Cu cit aceste situatii sau persoane ne intristeaza mai mult, cu atit mai prompt va fi ajutorul nostru, si aceasta pentru a reduce emotia negativa provocata.

La explicatia cognitivista, care aduce in discutie norma sociala si analiza cost--beneficiu, va trebui sa asociem si explicatia afectiva, bazata pe influenta emotiilor si sentimentelor in producerea comportamentelor prosociale. Cercetatorii s-au intrebat: cind se acorda mai mult ajutor ? Cind sintem bucurosi sau cind sintem tristi ? Cele mai multe cercetari au pus in evidenta o corelatie directa intre starile afective pozitive (bucurie, optimism, sentimentul succesului etc.) si frecventa comportamentelor pro­sociale. A.M. Isen, J.H. Bryan si A.E. Kadzin, A.M. Isen si PI. Levin au stabilit, prin studii experimentale, ca persoanele care traiesc emotii pozitive manifesta o mai accentuata tendinta de a-i ajuta pe altii. De ce ? Explicatiile sint multiple. O stare afectiva pozitiva ne face sa evaluam mai generos resursele de care dispunem, ne determina sa fim mai atenti la tot ce ne inconjoara, ne sporeste increderea in noi insine si in capacitatea noastra de a-i ajuta pe altii, intr-adevar, bucuria il deschide pe om spre lume : tristetea il face sa se inchida in sine. Este suficient numai sa sugeram oamenilor ca au succes; este de ajuns sa-i punem sa citeasca o lista de cuvinte afectogene pozitive si disponibilitatea prosociala va spori, in unele experimente, s-a indus o stare afectiva pozitiva prin stimularea materiala: intr-o cabina telefonica era "uitata' o moneda. Persoanele care gaseau moneda erau, dupa aceea, mai dispuse sa acorde ajutor (tabelul nr. 3).

Astfel de experimente, dupa opinia noastra, supraschematizeaza situatiile de viata si generalizeaza nepermis de mult. Ar trebui sa luam in calcul nu numai emotia pozitiva generata de gasirea unei monede, ci si modul in care respectivele persoane au fost socializate, statusul lor socio-economic. Pe buna dreptate, s-a facut observatia ca emotiile sint trecatoare, iar atitudinea prosociala ramine o constanta a persona­litatii. Mai mult, unii cercetatori au atras atentia asupra faptului ca si emotiile negative (tristetea, suferinta, vinovatia) pot influenta aparitia comportamentelor prosociale. B. Underwood si colaboratorii sai au constatat ca exista o corelatie intre afectele negative si altruism, in studiul lor, publicat in "Personality and Social Psychology Bulletin' (nr. 3 din 1977), au demonstrat ca, dupa vizionarea unui film depresiv, oamenii devin mai caritabili decit dupa ce s-a proiectat o pelicula cinematografica neutra din punct de vedere afectiv.

Retinem, ca fapt de observatie, ca, de multe ori, persoanele care se simt vinovate au tendinta de a-i ajuta pe altii din dorinta de a se reabilita fata de ei insisi.

Fara indoiala, A. Baum, J.D. Fisher, J.E. Singer (1985) aveau dreptate cind ce­reau sa se abordeze integralist relatia dintre emotii si comportamentul prosocial. in ceea ce ne priveste, consideram ca abordarea comportamentului prosocial in perspec­tiva teoriei actiunii sociale ofera o buna sansa in acest sens. De altfel, propriile experimente vizind comportamentul prosocial le-am realizat in concordanta cu teoria actiunii sociale (Chelcea, Taran, 1990).

Abordarea integralista a comportamentului prosocial in perspectiva teoriei actiunii sociale

Teoria actiunii sociale consta intr-un ansamblu de enunturi care prescriu un model de analiza a comportamentelor individuale si colective cu scop. in special dupa publi­carea lucrarii lui Talcott Parsons, Structura actiunii sociale, numerosi sociologi si filosofi au incercat sa formuleze sisteme coerente de asertiuni, cu ajutorul carora sa explice conduitele umane orientate spre atingerea unor scopuri mai mult sau mai putin specifice. Comportamentul prosocial face parte din categoria comportamentelor cu scop si explicarea lui in perspectiva teoriei actiunii sociale permite, dupa opinia noastra, o abordare adecvata, integralista.

Teza fundamentala a teoriei actiunii sustine ca actorii sociali urmaresc prin actiu­nile lor atingerea unor scopuri (Cohen, 1969). Si in cazul comportamentelor pro­sociale se are in vedere un scop, care este comportamentul insusi. "Rasplata unei fapte bune este a fi facut-o' - spunea, dupa cum am aratat, Seneca. Scopul compor­tamentelor prosociale consta in obtinerea satisfactiei ca urmare a realizarii actiunii. Ca si in cazul altor actiuni umane, scopul comportamentelor prosociale nu este, totdeauna, clar, deplin constientizat. Ulterior consumarii actului de intrajutorare, oa­menii motiveaza intr-un fel sau altul comportamentul lor. Nu inseamna ca, prin aceasta, au epuizat motivatia. Mai degraba isi justifica actiunea de ajutorare decit sa indice motivele reale. Si aceasta nu pentru ca ar dori sa le ascunda, ci pentru ca in structura motivatiei intra, deopotriva, factori constientizati si neconstientizati.

Unele cercetari asupra comportamentelor prosociale pierd din vedere faptul ca, uneori, scopul actiunii este greu de definit. Chiar analiza cost-beneficiu presupune constientizarea deplina a motivelor, ceea ce ramine un deziderat. La fel, modelul emergentei comportamentelor prosociale, propus de M.D. Harvey, are in vedere o decizie neinfluentata de factori neconstientizati. Pe baza cercetarilor de teren vizind acordarea ajutorului de catre martori oculari ai unui accident sau ai unei agresiuni, M.D. Harvey elaboreaza un model al interventiei, distingind patru faze: observarea situatiei, perceptia victimei; interpretarea situatiei ca o cerere de ajutor; constienti­zarea responsabilitatii proprii; realizarea interventiei.

in fiecare din aceste patru faze, interventia poate fi blocata. Daca victima nu este observata, daca nu este sesizata periclitarea valorilor sociale, daca nu este evidentiata abaterea de la normele de convietuire sociala sau incalcarea legilor juridice, nu ne putem astepta la aparitia comportamentelor prosociale. Decurg de aici doua consecin­te importante pentru emergenta comportamentelor prosociale: cei ce solicita ajutor trebuie sa se plaseze in centrul cimpului perceptiv al celorlalti, iar acestia trebuie sa fie orientati spre exterior, nu asupra propriei persoane, in faza a doua, importanta devine informatia. Asa cum a rezultat si din experimentul nostru, pentru decizia de ajutorare sint necesare informatii complete si cit mai clare. Lipsa de ambiguitate a informatiilor sporeste sansa intrajutorarii (cf. R.D. Clark, L.E. Word, 1972). Autorii citati atrag atentia asupra importantei informatiei sociale. Care este responsabilitatea celorlalti ? Vor interveni cu comportamente prosociale sau nu ? Cind sintem incon­jurati de prieteni sau de oameni pe care ii cunoastem, avem tendinta de a interveni imediat in ajutorul celorlalti pentru ca nevoia de informatie sociala ne este satis­facuta : stim sau banuim de la inceput ca si ceilalti vor manifesta comportamente prosociale. in legatura cu cea de-a treia faza a emergentei comportamentelor pro­sociale, sint de mentionat cercetarile lui Bibb Latane si John M. Darley, care au condus la urmatoarea concluzie: cu cit numarul martorilor oculari ai unui accident sau ai unei agresiuni este mai mare, cu atit mai redusa va fi proportia celor care acorda ajutor si cu atit mai lunga va fi durata pina la interventia pentru salvarea victimei. Cind, in situatia experimentala creata, in apropierea "victimei' se afla doar persoana al carui comportament il observau, aceasta, aproape in toate cazurile, inter­venea, acordind ajutor. Cind, in afara subiectului supus experimentului si a "victimei' se mai afla inca o persoana, proportia ajutorarii a scazut la 84% ; cind erau prezenti doi martori oculari, proportia acordarii ajutorului scadea la 62%. Cind numarul mar­torilor a ajuns la cinci, proportia comportamentelor prosociale s-a redus la 31%. Concomitent, a sporit intervalul de timp pina la manifestarea intrajutorarii. Bibb Latane si John M. Darley au explicat rezultatele experimentelor lor prin ceea ce au numit "efectul de spectator' si "fenomenul de difuzare a responsabilitatii'.

Totul a pornit de la o crima oribila. La 13 martie 1964, o tinara, Kitty Genovese, a fost omorita in strada, sub privirile unui numar de 73 de persoane. Asasinul, Winston Moseley, a maltratat-o mai intii indelung. Nimeni nu a intervenit, nu a dat telefon la politie, desi priveau scena din apartamente, de la fereastra. Inexplicabil, nu? ! Teoria difuziunii responsabilitatii explica "inexplicabilul' prin ceea ce a fost denumit "paradoxul lui Orlson' : lasa-1 mai bine pe celalalt sa intervina! Toti "spectatorii' gindesc in acest mod si nimeni nu intervine Efectul de spectator poate fi micsorat daca martorii oculari comunica intre ei, daca situatia este neambigua si daca este permis accesul la informatia sociala. Ultima faza a modelului emergentei comportamentelor prosociale consta in interventia de ajutorare propriu-zisa. Aceasta se produce cu atit mai probabil cu cit se considera ca persoana care solicita ajutor nu este responsabila de situatia in care se afla. B. Weiner propune un model al deciziei de ajutorare, subliniind importanta afectivitatii.

Evaluarea controlabilitatii de catre victima a factorilor care au condus la starea de necesitate nu influenteaza direct decizia de ajutorare, ci prin intermediul afectivitatii. Un rol important in declansarea comportamentelor prosociale il joaca simpatia fata de persoana in cauza. Aceasta modifica perceptia controlabilitatii factorilor cauzali. Simpatia este cauza pentru care acordam, cu precadere, ajutor persoanelor care sea­mana cu noi, care au trasaturi de personalitate similare cu ale noastre.

in acord cu teoria actiunii sociale, trebuie sa avem in vedere ca persoanele, ca si grupurile umane, au, la un moment dat, nu unul, ci mai multe scopuri, intre scopurile "actorilor sociali' se stabilesc relatii complexe. Ierarhizarea valorilor subiacente ge­nereaza o ordine a scopurilor. Valorile superioare impun o prioritate a scopurilor legate de ele. in experimentul nostru, persoanele pentru care apararea proprietatii colective ocupa un loc central in propria tabla de valori au realizat un comportament prosocial, cooperind cu organele de ordine. Celelalte persoane, avind alte valori, s-au abtinut de la a coopera pentru apararea proprietatii. Au intervenit, desigur, si alti factori circumstantiali, dar se poate spune ca alegerea scopurilor, inclusiv a comporta­mentelor prosociale, depinde, in ultima instanta, de tabla de valori a actorilor sociali.

Pornind de la aceasta supozitie a teoriei actiunii sociale, putem generaliza analiza ajutorarii si nonajutorarii, propusa de J.A. Piliavin si colaboratorii sai (1981), sub forma compararii beneficiilor comportamentelor orientate spre diferite scopuri intr-o matrice 2x2 (tabelul nr. 4).

J.A. Pavilian si colaboratorii sai aveau in vedere analiza cost-beneficiu a ajutorarii si nonajutorarii. Nonajutorul reprezinta, dupa opinia noastra, un caz particular in alegerea unui scop alternativ. Va trebui sa luam in calcul analiza comparativa a dife­ritelor beneficii rezultate din comportamentele orientate spre atingerea unui scop sau altul. Cu cit beneficiul comportamentului alternativ este mai mare, cu atit probabili­tatea ajutorarii este mai scazuta. Situatiile 2 si 3 din matrice permit predictia com­portamentala in limite de probabilitate acceptabile. Introduc o mare incertitudine situatiile l si 4. Decizia va fi influentata de alti factori decit de cei implicati in analiza comparativa a beneficiilor.

Si analiza comparativa a costurilor diferitelor comportamente ajuta predictia actiu­nilor. Cind costul comportamentului prosocial este prea ridicat, intervin mecanisme de aparare a eului: evadare, reinterpretarea situatiei, modificarea evaluarii persoanei care solicita ajutor, acceptarea "efectului de spectator' etc. Rationalitatea actiunii ne indeamna, in circumstantele date, sa evitam comportamentul de intrajutorare.

Teoria actiunii sociale arata ca circumstantele influenteaza realizarea compor­tamentelor cu scop. Cercetarile de psihosociologie a intrajutorarii probeaza acest lucru cu prisosinta, intr-un experiment natural realizat la Princeton Theological Seminary, s-a evidentiat dependenta emergentei comportamentelor sociale de factorul timp : studentii obligati sa ajunga imediat intr-o sala de curs au luat in seama cererea de ajutor a unei persoane doar in proportie de 10%, fata de acordarea ajutorului in proportie de 75% in cazul deplasarii lejere a studentilor de la un laborator la altul (cf. C.D. Batson, 1987). De altfel, observatia de zi cu zi ne arata ca, atunci cind sintem presati de timp, dam mai putin sau nu dam deloc ajutor: time is money!

Prezenta mai multor persoane la locul unui accident - asa cum s-a aratat - reduce rata comportamentelor prosociale. Distanta fizica fata de persoana ce trebuie ajutata influenteaza interventia prosociala (cf. I.M. Piliavin, 1969). Cu cit te afli mai aproape de locul accidentului, cu atit mai accentuata va fi tendinta de intrajutorare. Aceasta constatare poate fi extinsa de la indivizi la grupuri mari de oameni, la popoare intregi. Distantele pe Terra s-au micsorat, date fiind mijloacele de transport si de comunicare moderne. Popoarele se percep mai apropiate fizic si psihic unele de altele, intrajuto­rarea este mai frecventa si se realizeaza cu mai multa daruire cind situatia victimelor este mai vizibila. Reportajele televizate de la locul unor catastrofe naturale sau sociale sporesc atitudinea prosociala.

Dar actiunea sociala depinde nu numai de circumstantele concrete, de situatia reala, ci si de perceperea ei, de modul de cunoastere a ei de catre actorii sociali. Aceasta teza are o deosebita relevanta pentru explicarea comportamentelor prosociale. Am aratat anterior ca perceperea gradului de control al victimei asupra factorilor cauzali ai situatiei in care se afla, perceperea dependentei de noi a celor ce solicita ajutor, imaginea pe care o avem despre ceilalti martori oculari influenteaza emergenta comportamentelor prosociale. Cercetarile de psihosociologia intrajutorarii umane au relevat, de asemenea, ca imaginea de sine, ca si imaginea pe care ne-o facem despre cel care solicita ajutor, perceperea compatibilitatii dintre noi si cei care au nevoie de ajutor, precum si evaluarea modului in care se cere ajutor, au o pondere deloc negli­jabila in declansarea comportamentelor prosociale.

O serie de enunturi ale teoriei actiunii sociale au in vedere actorul social, cu ideile, sentimentele, normele si valorile pe care le-a asimilat in procesul socializarii. Modelele noastre de cunoastere, de actiune, imaginea proprie despre ceea ce este bine si ceea ce este rau influenteaza comportamentul nostru spre protejarea si promo­varea valorilor sociale, spre conformare in raport cu normele si valorile societatii in care traim sau, dimpotriva, in sens antisocial.

Personalitatea celor care acorda ajutor a constituit subiectul multor cercetari de psihosociologia intrajutorarii. S-a pus chiar intrebarea daca nu exista cumva un asa-zis "tip de personalitate altruista'. O astfel de supozitie ar conduce la concluzia ca anu­mite persoane, cele care apartin tipului altruist, manifesta, totdeauna, comportamente prosociale, in timp ce altele ramin insensibile la solicitarea ajutorului. Adevarul este ca oamenii reactioneaza diferit in situatii concrete si in anumite momente ale vietii lor. in acord cu o serie de cercetari mai vechi (cf. H. Hartshorne si M.A. May, 1928) sau mai noi (cf. K.J. Gergen si colaboratorii, 1972), vom spune ca, asa cum nu exista un tip de criminal innascut, nu exista nici un tip altruist din nastere: altruistii nu reprezinta altfel de oameni, ci oameni altfel socializati, in structura personalitatii lor, se gasesc trasaturi comune tuturor oamenilor, dar si unele particularitati, care, intr-o imbinare specifica, diferentiaza personalitatea prosociala de ceilalti. E.L. Dlugokinski si TJ. Firestone au gasit o corelatie semnificativa intre trasaturile de personalitate si indicele comportamentelor prosociale. Cercetarile lui J. Rotter (1966) au aratat ca persoanele care percep ca au mai mult control asupra evenimentelor, care isi dau seama ca pot influenta situatia, au o tendinta mai accentuata de a interveni in sprijinul celorlalti. J. Reykowski (1976) a pus in evidenta faptul ca stima de sine coreleaza pozitiv cu orientarea prosociala a comportamentelor. La aceeasi concluzie au condus si studiile lui D.C. Glass, E. Welter. Maria Jarymoeicz a constatat ca tinerii care aveau un nivel de autoacceptare mai ridicat manifestau mai multa sensibilitate si o acuratete sporita in perceperea problemelor celorlalti.

Deosebit de interesante ni se par si concluziile cercetatorilor asupra personalitatii celor care si-au riscat viata acordind ajutor victimelor nazismului. P. London a stabilit ca cei ce au acordat in timpul celui de-al doilea razboi mondial ajutor evreilor, salvindu-i de prigoana hitlerista, se caracterizau prin spirit contestatar, o puternica identificare cu modelul moral (de regula, al parintilor) si sentimentul marginalizarii sociale. D.L. Rosenhan a identificat aceleasi trasaturi de personalitate in rindul mili­tantilor pentru drepturile sociale ale muncitorilor.

De asemenea, ni se par bogate in semnificatii concluziile studiilor care au stabilit ca exista o corelatie directa intre convingerea ca traim intr-o lume a dreptatii si echitatii sociale - ca trasatura de personalitate - si comportamentul prosocial (M.J. Lerner, 1971). Persoanele care au fost socializate in ideea ca oamenii sint buni si relatiile dintre ei sint corecte, echitabile, au o mai accentuata tendinta de a-i ajuta pe altii (cf. EJ. Phares si J.T. Lamiell, 1975). Daca avem convingerea ca cel care cere ajutor nu este un om rau, lipsit de valoare, ca situatia in care a ajuns se datoreaza incalcarii echitatii sociale, foarte probabil ca vom interveni pentru restabilirea justitiei sociale.

Comportamentul prosocial este un comportament invatat. Fara a ignora radacinile biologice ale intrajutorarii umane, apreciem ca socializarea are un rol determinant in orientarea spre apararea, sustinerea si promovarea valorilor sociale. Familia, grupul de covirstnici, scoala, organizatiile de copii si de tineret, colectivele de munca, orga­nizatiile politice contribuie la formarea atitudinii prosociale, premisa a comportamentelor de intrajutorare umana. Cercetarile care au relevat rolul mass-mediei in emergenta comportamentelor prosociale constituie un argument convingator in sprijinul caracte­rului achizitionat al comportamentelor prosociale. J.H. Bryan si colaboratorii sai au prezentat, intr-un experiment, unor copii in virsta de 6-9 ani doua tipuri de filme, intr-un caz, apareau in film modele prosociale, in celalalt nu. Testati ulterior, copii care au vizionat filmul cu continut caritabil s-au caracterizat printr-o atitudine pro­sociala mai intensa. Alte cercetari au aratat ca nu numai atitudinea, dar si compor­tamentul prosocial se invata prin imitarea modelelor transmise de mass-media.

in ceea ce priveste perspectiva studierii comportamentului prosocial, vom spune impreuna cu psihosociologul Petru Ilut ca este necesara

"cuplarea rezultatelor strict experimentale, ce modeleaza contexte si evenimente mai particulare si mai simple, cu date privitoare la comportamente prosociale mai complexe si la scara de masa - furnizate de sociologie si antropologia culturala'.

(Ilut, 1994)

Cu deplin temei putem sa spunem ca expunerea la modele prosociale mareste probabilitatea de intrajutorare umana: cu cit vom promova mai mult valorile sociale prin actiunile noastre, cu atit ii vom influenta mai puternic pe ceilalti in sensul rea­lizarii unor comportamente prosociale. Problema este ca, in societatea fondata pe economia de piata, pe concurenta, asa cum remarca S. Moscovici, "egoismul este considerat normal, iar altruismul deviant' (Moscovici, 1994). Actiunile dezinteresate, orientate spre binele altora, pentru sustinerea unor idealuri sau simboluri sacre, apar in ochii multora ca avind motivatii egoiste, ascunse, in aceasta consta, dupa opinia noastra, dificultatea emergentei la scara comunitara a comportamentelor prosociale.